1ra-974/2016 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

Dosarul nr. 1ra-974/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Nicolae Gordilă,

judecătorii - Constantin Alerguș, Ion Guzun,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

inculpatul Darii Ivan, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 26 noiembrie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 04 februarie 2016, în cauza penală în privința lui

Darii Ivan Andrei, născut la 21.08.1958,

originar și domiciliat în s. Văsieni, r-nul

Ialoveni.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 07.07. 2015 - 26.11.2015;

instanța de apel: 18.01.2016 - 04.02.2016;

instanța de recurs: 11.04.2016 - 13.07.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

adoptată în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Darii Iv. a

fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 2 ani și 4 luni

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Conform prevederilor art. 84 alin. (4) Cod penal, la pedeapsa stabilită s-a

adăugat parțial pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 23 martie 2015, definitiv fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 5 ani și 1 lună, cu executare în penitenciar de tip

închis.

A fost admisă acțiunea civilă, fiind dispus încasarea de la Darii Iv. în

beneficiul părții vătămate Rusnac V., a sumei de 1 800 lei, cu titlu de prejudiciu

material.

jurul orei 1930, Darii Iv. aflîăndu-se în apartamentul nr. 3, din str. Armenească, 4,

1

mun. Chișinău, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane,

în timp ce partea vătămată Rusnac V. dormea, a sustras din buzunarul scurtei

ultimului, care era atîrnată pe speteaza unui fotoliu, bani în sumă de 1 800 lei,

după ce s-a sustras de la fața locului, cauzînd părții vătămate o pagubă materială

considerabilă.

acestuia Lesnic D., care au solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri în această parte, cu stabilirea

unei pedepse mai blînde, invocînd că, la individualizarea pedepsei inculpatului

instanța de fond urma să țină cont de motivul comiterii infracțiunii, de prezența

circumstanțelor atenuate și de faptul că inculpatul a recunoscut vina, iar cauza a

fost examinată în procedură simplificată.

2016, au fost respinse ca fiind nefondate apelurile declarate, cu menținerea

sentinței, fără modificări.

privința inculpatului a constatat că, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care

atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță corect a reținut că inculpatul a

comis infracțiunea de furt în stare de recidivă periculoasă, fiind anterior condamnat

de mai multe ori pentru săvîrșirea infracțiunilor similare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 34 alin. (3) lit. a) Cod penal, recidiva se

consideră deosebit de periculoasă dacă persoana anterior condamnată de trei sau

mai multe ori la închisoare pentru infracțiuni intenționate a săvîrșit din nou cu

intenție o infracțiune.

Totodată, conform prevederilor art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea

pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate, pentru recidivă

periculoasă este de cel puțin două treimi, iar pentru recidivă deosebit de

periculoasă - de cel puțin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse

prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a Codului penal.

Prin urmare, instanța de apel a respins ca fiind nefondate argumentele

invocate de apelanți precum că instanța de fond a stabilit o pedeapsă peste limita

prevăzută de lege, or, prima instanță condamnîndu-l pe Darii Iv. în baza art. 186

al. (2) lit. d) Cod penal, prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

corect i-a stabilit acestuia pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2

ani 4 luni. Iar conform prevederilor art. 84 alin. (4) Cod penal, la pedeapsa

stabilită s-a adăugat prin cumul parțial pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită

2

prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 martie 2015, fiindu-i

stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 1 lună închisoare.

Iv., care fără a invoca vreun temei de drept din cele prevăzute la art.427 Cod de

procedură penală, solicită casarea parțială a acestora, cu pronunțarea unei noi

hotărîri, cu stabilirea unei pedepse mai blînde.

În motivarea recursului ordinar, inculpatul invocă argumente similare cu

cele indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționînd că, la individualizarea pedepsei instanțele inferioare urmau să țină

cont de motivul comiterii infracțiunii, de prezența circumstanțele atenuate cum

ar fi proveniența dintr-o familie social vulnerabilă și prezența unei persoane la

întreținere și de faptul că a recunoscut vina, cauza penală fiind examinată în

procedură simplificată, iar sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, prevede

pedeapsa închisorii pînă la 4 ani, astfel instanțele inferioare i-au stabilit o

pedeapsă prea aspră.

6.1. Procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului

declarat, invocînd că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece

temeiurile invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului, inculpatul nu invocă nici un temei de

drept pentru declararea acestuia, însă luînd în considerație că inculpatul solicită

stabilirea unei pedepse mai blînde, Colegiul penal consideră, că în asemenea caz

este semnalat temeiul de drept prevăzut de pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărîrea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond și de apel

în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal constată că, motivele invocate de recurent nu sunt

aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

După cum rezultă din textul recursului, inculpatul este de acord cu starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

3

acțiunilor sale în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal și, critică decizia instanței

de apel, de altfel și cea a primei instanțe numai referitor la stabilirea pedepsei,

considerînd că instanțele judecătorești urmau să aplice o pedeapsă mai blîndă.

În corespundere cu criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal, instanța de judecată îi stabilește persoanei

recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în articolul corespunzător din partea specială a Codului penal și în

strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

Totodată, conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este

singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a pedepsei

pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de

acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, în

baza căruia a fost condamnat Darii Iv., prevede o pedeapsă sub formă de

închisoare de pînă la 4 ani.

Însă în cauză diferită judecății, se constată că, potrivit sentinței adoptate în

ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Darii Iv. a fost

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 2 ani și 4 luni închisoare,

cu executare în penitenciar de tip închis, iar conform prevederilor art. 84 alin. (4)

Cod penal, la pedeapsa stabilită s-a adăugat prin cumul parțial pedeapsa de 3 ani

închisoare, stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

23 martie 2015 (f.d. 30, 31), fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 1 lună

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. După care, legalitatea

sentinței a fost verificată de instanța de apel, care a menținut condamnarea în

privința inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, statuînd că corect

prima instanța a apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și just a

individualizat pedeapsa stabilită în privința inculpatului. Or, criticele apelanților

- inculpatului și avocatului acestuia în partea ce ține de solicitarea casării

sentinței în latura pedepsei, au fost respinse, ca nefondate.

La baza acestei concluzii, instanțele judecătorești au acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, au ținut cont de circumstanțele

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, gravitatea infracțiunii săvîrșite, care

face parte din categoria celor mai puțin grave, de faptul că inculpatul Darii Iv. și-a

4

recunoscut vina și s-a căit sincer, însă nu a recuperat prejudiciul material cauzat

prin infracțiune, precum și de persoana inculpatului, care anterior a fost

condamnat de mai multe ori pentru săvîrșirea infracțiunilor similare și a comis o

nouă infracțiune ce constituie recidivă, astfel fiind predispus de a comite

infracțiuni, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de prevenirea de săvîrșire a noi infracțiuni.

Colegiul penal menționează că argumentele recurentului, precum că la

stabilirea pedepsei instanța de apel, nu a ținut cont de circumstanțele atenuante

prezente în cauză, precum că a recunoscut vina, nu poate fi reținut, deoarece

recunoașterea vinei este o circumstanță atenuantă, mai mult că această

circumstanță este un drept al inculpatului, care deja a fost luat în considerație de

către instanța de fond la aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 2 ani și 4 luni, pentru săvîrșirea infracțiunii de furt.

Or, potrivit exigențelor HP CSJ, nr. 13 din 16.12.2013 ”Cu privire la aplicarea

prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”, expuse în pct. 35,

recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii simplificate, nu poate

valorifica ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f)

CP, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă

valență juridică.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Colegiul penal consideră relevant de a specifica că, argumentele invocate

de recurent în cererea sa de recurs au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, deoarece după conținutul lor sunt similare celor

consemnate în cererea de apel, respectiv asupra acestora instanța de apel s-a

expus argumentat în hotărîrea pronunțată, așa cum este indicat și în pct. 5 din

prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o consideră legală și

argumentată, însușind argumentele ei, or reiterarea cărora nu mai este necesară.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale prescrise la art. 414 - 418

Cod de procedură penală, impunîndu-se în consecință inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat la caz, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Darii Ivan,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 februarie

5

2016, în cauza penală în privința lui Darii Ivan Andrei, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 10 august 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Ion Guzun

6