1ra-666/2016 — art. 179 alin. 2 CP

Dosarul nr. 1ra-666/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 aprilie 2016 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de partea vătămată Stegărescu Nicolae,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie

2015, în privința inculpatului

Dîmceac Ion Ion, născut la

03 aprilie 1986, originar și locuitor al mun. Chișinău, s.

Trușeni, str. Livezilor 9, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 09.04.2015 – 05.05.2015,

instanța de apel: 15.06.2015– 08.12.2015,

instanța de recurs: 10.02.2016 – 13.04.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

încetat procesul penal în privința lui Dîmceac Ion privind săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, în legătură cu intervenirea termenului de

prescripție a tragerii la răspundere penală, în temeiul art. 60 alin. (1) lit. b) Cod

penal.

Acțiunea civilă înaintată de Stegărescu N. a fost admisă în principiu, urmând

ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța civilă.

Dîmceac Ion, urmărind scopul pătrunderii ilegale în domiciliul altei persoane, de

comun acord cu Cernega T. și Golia C., dându-și seama de caracterul prejudiciabil

al acțiunilor sale, prevăzând urmările și dorind în mod conștient survenirea lor, fără

1

permisiunea proprietarului, au pătruns ilegal în domiciliul lui Stegărescu N., din

mun. Chișinău, com. Trușeni, str. Voluntarilor 19, și la cererea ultimului au refuzat

să părăsească locuința vizată. Când Stegărescu N., cu familia sa, a încercat să-l

scoată pe inculpat, pe Cernega T. și Golia C., din casă, aceștia au aplicat violența

față de proprietarii casei, cauzându-i lui Stegărescu N., potrivit raportului de

examinare medico-legală nr. 447 din 30.01.2008, leziuni corporale fără cauzarea

prejudiciului sănătății, refuzând în continuare să părăsească domiciliul lor. Doar

după ce Stegărescu N. a telefonat la serviciul 902, inculpatul, cu Cernega T. și

Golia C., au părăsit locul comiterii infracțiunii.

Instanța a reținut, că inculpatul a recunoscut vina pe deplin, se căiește sincer

de cele comise, și-a cerut scuze de la partea vătămată.

În baza probelor administrate, instanța a concluzionat ca fiind dovedită

vinovăția inculpatului și i-a încadrat acțiunile în baza art. 179 alin. (2) Cod penal,

ca violarea de domiciliu, adică pătrunderea și rămânerea ilegală în domiciliul unei

persoane fără consimțământul acesteia și refuzul de a o părăsi la cererea ei, acțiuni

însoțite cu aplicarea violenței.

Totodată a conchis, că în conformitate cu art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal,

persoana se liberează de răspundere penală dacă de la săvârșirea unei infracțiuni

mai puțin grave au expirat 5 ani, și astfel, procesul în cauză urmează a fi încetat.

La fel, instanța a indicat că partea vătămată Stegărescu N. a înaintat o

acțiune civilă, prin care solicită recuperarea din contul inculpatului a prejudiciului

material în sumă de 265 dolari SUA și a prejudiciului moral în mărime de 50.000

lei.

Însă, potrivit art. 387 alin. (3) Cod de procedură penală, în cazuri

excepționale când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părții civile,

ar trebui amânată judecarea cauzei, instanța poate să admită în principiu, acțiunea

civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța

civilă.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat conform învinuirii formulate, cu admiterea integrală a acțiunii civile.

Apelantul a invocat, că inculpatul a fost reținut în anul 2015.

Conform art. 60 alin. (5) Cod penal, curgerea prescripției se suspendă dacă

persoana se sustrage de la urmărirea penală și se reia dacă aceasta este reținută sau

se autodenunță, însă instanța de fond nu a judecat cauza sub acest aspect,

concluzionând intervenirea termenului de prescripție, fără a verifica dacă

inculpatul nu a săvârșit careva alte infracțiuni în perioada 2008-2015.

La fel, neîntemeiat nu a fost soluționată acțiunea civilă, privind atât

prejudiciul material, cât și moral.

decembrie 2015, apelul a fost admis, casată sentința parțial, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărâre.

Acțiunea civilă înaintată de Stegărescu N. cu privire la recuperarea

prejudiciului material și moral a fost lăsată fără soluționare.

2

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut, că instanța de fond corect a dispus încetarea

procesului penal în privința inculpatului pe art. 179 alin. (2) Cod penal, pe motivul

expirării termenului de prescripție.

Or, potrivit art. 60 alin. (1), lit. b) Cod penal, persoana se liberează de

răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 5 ani de la

săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave.

Totodată, conform art. 225 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de

judecată lasă acțiunea fără soluționare în procesul penal în cazul adoptării sentinței

de încetare a urmăririi penale, fapt ce nu împiedică persoana care a inițiat acțiunea

civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.

Astfel, având în vedere că a fost încetat procesul penal în privința

inculpatului pe art. 179 alin. (2) Cod penal, conform art. 391 alin. (1) Cod de

procedură penală – din motivul intervenirii termenului prescripției tragerii la

răspundere penală prevăzut de art. 60 alin. (2) Cod penal, urmează a lăsa fără

soluționare acțiunea civilă înaintată de Stegărescu N., cu privire la încasarea

prejudiciului material și moral.

casarea parțială a hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care să-i fie admisă integral acțiunea civilă.

Recurentul a indicat, că instanța de apel a înrăutățit situația apelantului –

partea civilă, deoarece prin sentință a fost admisă acțiunea civilă în principiu, însă

prin decizia instanței de apel aceasta a fost lăsată fără examinare.

Având în vedere că instanța de fond a admis acțiunea civilă în principiu, iar

în instanța de apel a fost prezentat bonul de achitare pentru reparația ușilor

deteriorate de inculpat și complicii săi, instanța de apel urma să soluționeze

definitiv acțiunea civilă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 Cod de procedură

penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

3

fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, astfel, că recursul nu întrunește condițiile legale de conținut

prevăzute în articolele specificate, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al părții vătămate cu circumstanțe în fapt și

în drept, care l-ar justifica.

Or, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a

apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Conform art. 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, dar fără a agrava situația inculpatului.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind lăsarea fără soluționare a acțiunii civile, această soluție

corespunzând unei hotărâri de încetare a procesului penal.

Or, conform art. 225 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de judecată

lasă acțiunea civilă fără soluționare în procesul penal în cazul adoptării sentinței de

încetare a urmăririi penale, fapt ce nu împiedică persoana care a inițiat acțiunea

civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.

În această consecutivitate, se reține că instanța de apel nu a agravat situația

apelantului, deoarece acesta nu este privat de dreptul de a intenta acțiunea în

ordinea procedurii civile.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia

contestată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și nu înrăutățește situația

recurentului, și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, acesta urmează

a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

4

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată Stegărescu

Nicolae, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08

decembrie 2015, în privința inculpatului Dîmceac Ion Ion, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 mai 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5