1ra-696/2016 — art. 188 alin. 2 lit. b, c, d, e CP

1ra-696/2016 — art. 188 alin. 2 lit. b, c, d, e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-696/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 aprilie 2016 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare declarate de inculpatul Zubco Ion și de avocatul său

Rodica Palade, de avocatul Andrian Fetcu în numele inculpatului Popovici Vladimir,

împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 06 aprilie 2015 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 29 octombrie 2015, în privința inculpaților

Zubco Ion Alexandr, născut la 29

februarie 1992, originar și locuitor al s. Popeasca, r-nul

Ștefan Vodă, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale;

Popovici Vladimir Andrei, născut la

10 martie 1988, originar și locuitor al s. Popeasca, r-nul

Ștefan Vodă, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

în instanța de fond: 15.12.2014 – 06.04.2015,

în instanța de apel: 07.05.2015 – 29.10.2015,

în instanța de recurs: 12.02.2016– 06.04.2016.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e) Cod penal la 9 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 18 noiembrie 2014.

Popovici Vladimir a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e)

Cod penal la 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând

din 18 noiembrie 2014.

1

inculpații Zubco I. și Popovici V., de comun acord, acționând cu intenție directă, în

urma unei înțelegeri prealabile, după un plan bine chibzuit, având scopul sustragerii

deschise a bunurilor altei persoane, primul fiind mascat cu gulerul de la bluză,

astupându-și fața, deținând în mână un cuțit, au pătruns ilegal în salonul jocurilor de

noroc S.R.L. ”Mava-Grup” din str. Cristiuc 12/118, or. Ungheni și, amenințându-l pe

operatorul Guleac F. cu aplicarea violenței periculoase pentru viața și sănătatea

persoanei, punându-i cuțitul la gât, iar ulterior amenințându-l cu același cuțit în

regiunea abdomenului, au cerut de la acesta suma de 2000 lei.

Instanța a reținut că inculpatul Zubco I. a recunoscut vina parțial și a declarat

că a intrat singur în salonul de jocuri de noroc, a pus cuțitul la umărul lui Guleac F. și

i-a cerut bani. Popovici V. a intrat în urma lui și, neînțelegând ce se petrece, i-a cerut

să se liniștească. Realizând ca comite ceva ilegal a luat cuțitul și a ieșit, în urma lui

Popovici V., afară, aruncând scurta într-o urnă. A săvârșit infracțiunea fiind în stare

de ebrietate, neavând nicio înțelegere prealabilă cu Popovici V.

Inculpatul Popovici V. a pledat nevinovat și a explicat că Zubco I. a intrat în

salonul de jocuri de noroc, el urmându-l peste 10-15 secunde. Operatorul Guleac F.

era în picioare, iar Zubco I. era cu gulerul la scurtă tras peste nas și avea un cuțit în

mână. A întrebat ce se întâmplă și înțelegând că Zubco I. cerea bani, i-a spus să se

liniștească.

Totodată, vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii incriminate a fost

dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Guleac F. a declarat că inculpații au intrat în sala de

jocuri de noroc și Zubco I., care avea gulerul de la pulover ridicat peste gură i-a pus

cuțitul la gât, cerându-i bani, iar Popovici V. stătea lângă un aparat de joc. În

momentul când Zubco I. i-a pus cuțitul la gât, el a reușit să activeze butonul de

alarmă, iar inculpații au ieșit din încăpere și au fugit după colțul străzii. Prezentându-

se colaboratorii de pază au găsit în ladă cuțitul și scurta pe care a aruncat-o Zubco I.

Potrivit procesului-verbal din 18.11.2014 și planșei fotografice, Guleac G. l-a

recunoscut pe Popovici V.

Conform procesului-verbal din 18.11.2014 și planșei fotografice, Guleac G. l-a

recunoscut pe Zubco I.

Prin procesul-verbal de examinare a imaginilor video din 19.11.2014, s-a

constatat că în incinta salonului de jocuri de noroc ”Royal” a intrat o persoană

îmbrăcată în scurtă de culoare albă, căciulă pe cap, având fața acoperită și un cuțit în

mâna dreaptă, s-a apropiat de operator și i-a pus cuțitul la gât. Peste aproximativ 30

secunde a intrat altă persoană îmbrăcată în scurtă albă, căciulă pe cap, având fața

descoperită, care a lăsat ușa de la intrare deschisă și, după ce s-a apropiat de operator

și de persoana cu cuțitul în mână, s-a întors înapoi și a închis ușa. La ora 07.06

ambele persoane au ieșit din salon.

Alegațiile apărării că inculpatul Zubco I. a renunțat benevol de la comiterea

infracțiunii nu au suport juridic, fiind combătute prin probele administrate.

Acțiunile inculpatului Popovici V., întrunesc semnele componenței de

infracțiune prevăzută la art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e) Cod penal, vinovăția

acestuia fiind dovedită prin probele administrate. Argumentele că atacul a fost

săvârșit doar de Zubco I. sunt neîntemeiate, având în vedere că ambii inculpați, chiar

și prin acordul lor tacit, au intrat în jurul orei 07.00 în salonul de jocuri de noroc

2

S.R.L. ”Mava-Grup”, nemijlocit atacul asupra părții vătămate fiind întreprins de

inculpatul Zubco I., ulterior, ambii, continuând acțiunile ilegale. Rolul și gravitatea

acțiunilor a fost diferit, fapte care urmează a fi luate în considerare la individualizarea

pedepsei aplicate inculpaților. Acțiunile lui Zubco I. au avut loc în prezența lui

Popovici V., care nu a întreprins careva măsuri pentru a le curma. Chiar dacă

inculpații au realizat câte o parte a acțiunii infracționale, având în vedere intenția

comună, în acțiunile lor există infracțiunea consumată a tâlhăriei, care se consideră

astfel din momentul atacului, însoțit de aplicarea violenței periculoase pentru viața

sau sănătatea victimei, indiferent de faptul dacă a fost sau nu însușită averea

proprietarului. Inculpații au acționat simultan și conjugat, între ei a existat o

cooperare intelectuală, fiind acceptate rezultatele celuilalt, fiecare contribuind, într-o

formă sau alta, la săvârșirea infracțiunii.

Declarațiile inculpatului Popovici V. că a intrat în salon din curiozitate,

neavând intenția de a jefui pe cineva, sunt făcute în scop de apărare, iar faptul

nerecunoașterii vinovăției nu echivalează cu achitarea acestuia, declarațiile lui fiind

combătute prin probele administrate care i-au dovedit vina.

Totodată, din imaginile video rezultă că, inculpatul Popovici V., deși nu a

recunoscut vina, a participat de comun acord cu Zubco I. la comiterea infracțiunii,

deoarece intrând în salonul de jocuri de noroc, a închis ușa, cu scopul de a ascunde

acțiunile lor criminale și nu a curmat acțiunile lui Zubco I.

Deci, probele administrate indică la faptul că inculpații au acționat împreună,

tacit, cu scopul sustragerii bunurilor.

Instanța a încadrat acțiunile inculpaților în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d),

e) Cod penal, ca tâlhărie, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul

sustragerii bunurilor, însoțit de amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru

viața sau sănătatea persoanei agresate, săvârșită de două persoane, de o persoană

mascată, prin pătrundere în încăpere, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de

armă.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, de rolul inculpaților la comiterea infracțiunii, că inculpatul Zubco I. nu are

antecedente penale, că nu au fost stabilite circumstanțe atenuante pe caz, că

inculpații au comis infracțiunea fiind în stare de ebrietate, că Popovici V. este

caracterizat satisfăcător, se află în vizorul primăriei și a organelor de drept, anterior a

fost judecat, având antecedente penale stinse, concluzionând că corectarea și

reeducarea lor este posibilă doar prin izolare de societate.

solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care ultimul să fie achitat.

Apelantul a invocat că partea vătămată a menționat că nu a înțeles de ce Zubco

I. pretindea prin amenințare bani de la el, pe când Popovici V. îl îndemna să înceteze

acțiunile sale. Astfel, Popovici V. nu a întreprins nicio acțiune violentă sau

amenințare cu violența, nefiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii incriminate.

Înregistrările video dovedesc nevinovăția acestuia, care nu a avut aceeași intenție cu

Zubco I., din contra încerca să-l convingă să înceteze acțiunile sale. Totodată,

Popovici V. nu era deghizat și nu își ascundea fața, nefiind de comun acord sau

având vreo înțelegere prealabilă cu Zubco I., intrând în local după acesta peste ceva

3

timp. Fiind pentru prima dată în or. Ungheni, a fost indus în eroare de Zubco I. că

acel local era un bar sau magazin.

Chiar și în ipoteza că Popovici V. ar fi acceptat tacit intenția lui Zubco I.,

renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii este evidentă din aceeași

înregistrare video.

Astfel, instanța de fond nu a apreciat obiectiv totalitatea circumstanțelor

cauzei.

3.1. A declarat apel și inculpatul Zubco I., solicitând casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o

pedeapsă mai blândă.

Apelantul a indicat că nu a avut o înțelegere prealabilă cu Popovici V., acesta

nu cunoștea despre intențiile pe care le avea, instanța ajungând la această concluzie în

baza declarațiilor părții vătămate.

Instanța eronat a interpretat faptul că Popovici V. a închis ușa din motivul că

acționa împreună cu el și pentru a nu fi văzuți de cineva.

Totodată, partea vătămată a declarat că nu au fost amenințări și nu a fost

aplicată violența, iar probele administrate nu au indicat la faptul că Popovici V. are

vreo vină. Din înregistrările video este evident că Popovici V., fiind luat prin

surprindere, a încercat să aplaneze situația, încercând să-l liniștească.

Instanța de fond s-a bazat pe presupuneri care au agravat încadrarea juridică a

acțiunilor comise de el și l-a recunoscut vinovat pe Popovici V. de o faptă pe care nu

a comis-o.

Pedeapsa aplicată este prea aspră, nefiind corespunzătoare faptei comise,

instanța neîntemeiat recunoscându-i vinovați de comiterea tâlhăriei în participație

simplă, de comun acord, în urma unei înțelegeri prealabile și după un plan bine

chibzuit.

2015, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond, în conformitate cu prevederile art.

101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei, apreciind probele administrate din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și al coroborării lor, corect ajungând

la concluzia privind vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii incriminate.

Hotărârea adoptată corespunde cerințelor legale ale unui act juridic, instanța de

fond făcând o apreciere obiectivă a aspectelor de fapt și de drept ale cauzei prin

prisma probelor administrate.

Instanța de fond întemeiat și-a bazat sentința de condamnare pe declarațiile

părții vătămate și ale martorului Tacot I., procesul-verbal de sesizare despre

săvârșirea infracțiunii din 18.11.2014, procesul-verbal de cercetare la fața locului și

planșa fotografică din 18.11.2014, procesele-verbale de recunoaștere a persoanei și

planșele fotografice din 18.11.2014, procesul-verbal de examinare a imaginilor video

din 19.11.2014.

Probele administrate coroborează între ele, formând un ansamblu probatoriu,

care a dovedit pe deplin vinovăția inculpaților în faptele aduse în învinuire, fiind

combătute argumentele apărării referitor la lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunii în acțiunile inculpatului Popovici V. și nevinovăția acestuia în comiterea

4

faptei incriminate, acestea având un caracter declarativ și fiind invocate cu scopul de

evita răspunderea penală.

Astfel, vizualizând imaginile video, instanța de apel a reținut că Zubco I. a

intrat primul în încăpere, având un cuțit în mână, peste circa 30 secunde a intrat în

încăpere și Popovici V., lăsând ușa deschisă și apropiindu-se de partea vătămată și

inculpatul Zubco I. și fiind lângă ei a văzut cu certitudine ce se petrece în incintă, s-a

întors la ușa de la intrare și privind în jur, a închis ușa, apoi a revenit la locul unde se

aflau partea vătămată și Zubco I. Ulterior, după ce partea vătămată a indicat spre

camerele de luat vederi, Popovici V. a insistat ca ei să înceteze acțiunile, iar după ce

Guleac F. a activat butonul de alarmă, inculpații au părăsit localul.

Argumentele apărării invocate în susținerea renunțării benevole a inculpaților

la comiterea infracțiunii sunt neîntemeiate.

Infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune formală și se consideră consumată

din momentul săvârșirii atacului asupra victimei.

Astfel, din totalitatea probelor administrate rezultă că inculpații au părăsit

localul în urma săvârșirii atacului, or, aceștia înțelegând că acțiunile lor au fost

înregistrate de camerele de luat vederi din încăpere și văzând că partea vătămată a

acționat butonul de alarmă, au părăsit localul în scopul evitării răspunderii pentru

atacul deja comis și nu din motiv că ar fi renunțat la comiterea faptei.

Totodată, Popovici V. s-a întors la ușa de la intrare cu intenția de a o închide

dar nu pentru a pleca și a revenit pentru a continua atacul, dar nu cu scopul de a-l lua

pe Zubco I. de acolo, după cum afirmă apărarea, aceste afirmații fiind combătute prin

înregistrarea audio-video prezentată. Până a închide ușa, Popovici V. a verificat dacă

au fost observați sau dacă nu vine cineva, închizând ușa pentru a ascunde acțiunile

criminale ce se petreceau în acel moment în local. În cazul în care ar fi avut intenția

de a-l lua pe Zubco I. de la locul comiterii atacului, nu ar fi apărut necesitatea de a

privi în jur și a închide ușa de la intrare. Potrivit înregistrării video, Popovici V. a

încercat să-l ia pe Zubco I. de la locul comiterii crimei, doar după ce partea vătămată

i-a informat că în incinta localului are loc înregistrarea video.

La fel, s-a confirmat și faptul că inculpații au participat la comiterea

infracțiunii în urma înțelegerii prealabile. Ei au venit la locul infracțiunii împreună și

în timp ce Zubco I. amenința partea vătămată, Popovici V. verifica să nu fie văzuți de

cineva în acel moment. Atacul asupra lui Guleac F. s-a produs prin poziționarea

cuțitului la gâtul părții vătămate de către Zubco I., acțiune însoțită de amenințarea cu

aplicarea violenței periculoase pentru viață și sănătate și cererea de a i se elibera

banii, Popovici V., tacit acceptând producerea atacului, privind în jur și închizând ușa

de la intrare, ulterior părăsind împreună localul.

Astfel, martorul Tacot I. a presupus că inculpații au comis ceva rău, însă în

comportamentul lor nu persistau careva divergențe, remușcări sau certuri cu privire la

acțiunile lor.

Nu pot fi reținute argumentele apărării că declarațiile părții vătămate și ale

martorului Tacot I. nu sunt obiective, deoarece acestea coroborează cu probele din

dosar, formând un ansamblu probant care demonstrează incontestabil vinovăția

inculpaților.

Sunt neîntemeiate și afirmațiile apărării că părții vătămate nu i-au fost cauzate

careva leziuni corporale. Or, latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie se realizează

prin două modalități: aplicarea violenței periculoasă pentru viața sau sănătatea

5

persoanei agresate sau amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, cea de-a

doua modalitate fiind incriminată inculpaților și reținută de instanța de fond. Deși

partea vătămată a explicat că față de el nu a fost aplicată violență și nu a fost

amenințat, existența amenințării rezultă din aceleași declarații în care a indicat că i-a

fost pus cuțitul la gât și că va rămâne sănătos dacă va da suma de bani solicitată.

Faptul că amenințarea a fost una reală și periculoasă pentru viața sau sănătatea

părții vătămate, rezultă din circumstanțele cauzei, fapta având loc dimineața, în local

Guleac F. fiind singur când i s-au cerut banii, cerințele fiind însoțite de amenințări cu

aplicarea violenței periculoase pentru viață și sănătate, cu demonstrarea unui cuțit și

plasarea acestuia la gâtul părții vătămate.

Instanța de fond a apreciat just probele administrate, corespunzător cerințelor

stipulate în art. 101 Cod de procedură penală, concluzia privind vinovăția inculpaților

în comiterea infracțiunii imputate rezultând din circumstanțele de fapt stabilite în

cauză, verificate în baza materialului probator acumulat.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 61, 75

Cod penal, care au fost aplicate corespunzător gravității faptelor și personalității

inculpaților, în raport cu pericolul social concret al faptelor comise și atitudinea

procesuală pe care au manifestat-o inculpații pe parcursul judecării cauzei, că lipsesc

circumstanțe atenuante, infracțiunea fiind comisă în stare de ebrietate.

Popovici V., în care solicită casarea acestei decizii, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care ultimul să fie achitat.

Recurentul a indicat că partea vătămată nu a înțeles de ce Zubco I. pretindea

prin amenințare bani de la el, pe când Popovici V. îl îndemna să înceteze acțiunile

sale.

Astfel, Popovici V. nu a întreprins nicio acțiune violentă sau amenințare cu

violența, nefiind întrunită latura obiectivă a infracțiunii incriminate. Înregistrările

video dovedesc nevinovăția acestuia, care nu a avut aceeași intenție cu Zubco I., din

contra încerca să-l convingă să înceteze acțiunile sale. Totodată, Popovici V. nu era

deghizat și nu își ascundea fața, nefiind de comun acord sau având vreo înțelegere

prealabilă cu Zubco I., intrând în local după acesta peste ceva timp. Fiind pentru

prima dată în or. Ungheni, a fost indus în eroare de Zubco I. că acel local era un bar

sau magazin.

Chiar și în ipoteza că Popovici V. ar fi acceptat tacit intenția lui Zubco I.,

renunțarea de bună voie la săvârșirea infracțiunii este evidentă din aceeași

înregistrare video.

Astfel, instanța de fond neobiectiv a apreciat totalitatea circumstanțelor cauzei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 420-422, 424, 425, 429,

430, 439 CPP.

5.1. Avocatul Rodica Palade a declarat recurs ordinar în numele inculpatului

Zubco I., în care solicită casarea deciziei menționate, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri.

Recurenta a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Sentința a fost bazată pe presupuneri, fiindu-i aplicată inculpatului o pedeapsă

prea aspră.

6

Inculpatul Zubco I., a indicat că nu a acționat de comun acord cu Popovici V.,

fapt evident din înregistrarea video, în care se vede că acesta nu era deghizat sau

mascat când a intrat în local. La fel, în înregistrarea prezentată nu se vede că Zubco I.

a amenințat cu arma partea vătămată, din contra ultimul se ceartă și-l bruschează pe

Zubco I., care împreună cu Popovici V. părăsesc benevol încăperea.

Totodată, partea vătămată a declarat că în privința sa nu a fost aplicată violență

și nu a fost amenințat, din înregistrarea video fiind evident că partea vătămată nu a

luat lucrurile în serios, din contra striga și îl împingea pe Zubco I. din local, instanța

nemotivat reținând că amenințarea a fost una reală și periculoasă pentru sănătatea

părții vătămate.

La fel, incidentul având loc în perioada rece a anului, inculpații erau îmbrăcați,

având căciuli pe cap, însă nu erau deghizați, între ei nu a avut loc nicio înțelegere

prealabilă, aceștia intrând separat, iar Popovici V. a închis ușa, afară fiind frig, fără

careva intenții.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

5.2. A declarat recurs ordinar și inculpatul Zubco I., în care solicită casarea

acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet

de judecată.

Recurentul a indicat că nu a avut careva înțelegere prealabilă cu Popovici V. la

comiterea infracțiunii.

Instanța, la stabilirea pedepsei, nu a ținut cont că a recunoscut vina și s-a căit,

pedeapsa aplicată fiind prea aspră în raport cu acțiunile întreprinse, precum și faptul

că lipsește prejudiciul material și nu a fost aplicată violență în privința părții

vătămate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt

constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea

în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că în recursul declarat de avocatul Andrian Fetcu, în

pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor

concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens

(pct. 5. din decizie).

7

Totodată, se atestă că recursul declarat de avocatul Rodica Palade este fondat

în drept pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prevede

următoarele temeiuri - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, asupra

căror motive concrete invocate în apelul inculpatului nu s-ar fi pronunțat instanța de

apel și care ar fi esența circumstanțelor că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că

acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la

exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care a afectat soluția instanței,

fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct.

5.1. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat de inculpatul Zubco I. este fondat în drept

pe art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală - faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, însă în recursul dat nu este indicat care ar fi esența

circumstanțelor că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și care ar fi cea

corectă, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens (pct. 5.2. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile declarate nu întrunesc condițiile

de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursurile ordinare ale avocaților și inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept,

care le-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), și 12) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când faptei săvârșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel corect au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția inculpaților,

just încadrând juridic acțiunile lor în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e) Cod penal,

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv

declarațiile părții vătămate Guleac F., a martorului Tacot I., procesul-verbal de

sesizare despre săvârșirea infracțiunii din 18.11.2014, procesul-verbal de cercetare la

fața locului și planșa fotografică din 18.11.2014, procesele-verbale de recunoaștere a

persoanei și planșele fotografice din 18.11.2014, procesul-verbal de examinare a

8

imaginilor video din 19.11.2014, fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelurile de pe rol.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Mai mult, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și menționate la

pct. 5., 5.1. și 5.2. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea,

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2, 4, 5, 5.1. și 5.2. din decizie), iar o altă opinie asupra

probelor care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică corectă, că recursurile ordinare sunt vădit

neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate, ele urmează

a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

9

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Zubco Ion și de

avocatul său Rodica Palade, de avocatul Andrian Fetcu în numele inculpatului

Popovici Vladimir, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 06 aprilie 2015 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29 octombrie 2015, în privința

inculpaților Zubco Ion Alexandr și Popovici Vladimir Andrei, pe motiv că sunt vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 aprilie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10