1re-99/2016 — Art. 469-470 CPP

Condamnatul, Iușcov Serghei Vasile, a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 27 mai 2013 în baza art. 175 Cod penal, la 4 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis

La data de 22 mai 2015 și 05 octombrie 2015 condamnatul Iușcov S., s-a adresat cu cereri Judecătoriei Orhei ce au fost conexate într-o procedură unică, prin care s-a solicitat liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen conform prevederilor art. 91 Cod penal.

Prin încheierea Judecătoriei Orhei din 10 noiembrie 2015, cererea condamnatului Iușcov S., a fost respinsă ca inadmisibilă. În motivarea soluției adoptate, instanța de judecată a menționat, că pe tot parcursul executării pedepsei, condamnatul nu a dat dovadă de un comportament exemplar, totodată acestuia nu i-au fost aplicate careva măsuri de stimulare și nici de sancționare. A fost menționat și faptul, că deși în prezent condamnatul participă la munci remunerate, s-a constatat că acesta s-a angajat abia la împlinirea termenului necesar liberării condiționate de pedeapsă, fapt ce denotă crearea unei aparențe de reeducare și dorința de reintegrare în societate. Astfel, prima instanță a statuat, că circumstanțele în cazul dat, liberarea de la executarea pedepsei este prematură și contrară scopului pedepsei penale, deoarece nu va contribui la restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de către acesta a unor noi infracțiuni.

Încheierea menționată, a fost atacată cu recurs de către condamnat, considerând-o ca fiind ilegală și neîntemeiată, solicitând casarea acesteia cu adoptarea unei noi hotărâri prin care să-i fie aplicate prevederile art. 91 Cod penal. 1 În motivarea recursului său a invocat că: - este posibilă liberarea condiționată deoarece a ispășit ¾ din termenul pedepsei; - corespunde în totalmente și îndeplinește toate condițiile în conformitate cu prevederile art. 91 Cod penal; - încheierea contestată a fost adoptată contrar prevederilor art. 19 alin. (1), 469 alin. (1) pct. 1), 471 alin. (3) pct. 5) lit. e) Cod de procedură penală și art. 6 § 1 CEDO.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către condamnatul Iușcov S., cu menținerea încheierii contestate. În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a considerat, că în privința condamnatului Iușcov S. pedeapsa penală nu și-a atins scopul urmărit de legea penală în conformitate cu prevederile art. 61 Cod penal, și în primul rând, restabilirea echității sociale, ce presupune primordial, repunerea în drepturi a părților vătămate și altor persoane ce au avut de suferit de pe urma comiterii infracțiunilor, astfel liberarea condiționată înainte de termen nu poate fi aplicată, deoarece este prematură, condamnatul urmând să își execute pedeapsa în continuare. Mai mult, instanța de recurs a indicat și faptul, că norma vizată prevede posibilitatea aplicării acesteia și înlocuirea pedepsei închisorii cu o pedeapsă mai blândă, dar numai în cazul în care instanța va ajunge la concluzia că condamnatul s-a corijat și nu necesită executarea în continuare a acesteia. Totodată, instanța de apel a menționat, că prevederile art. 91 Cod penal, nu au caracter obligatoriu, lăsând la discreția instanței aprecierea nivelului de corijare a condamnatului și gradul de corespundere a lui cu cerințele impuse de lege. În asemenea circumstanțe, instanța de recurs a constatat, că din materialele dosarului rezultă că condamnatul nu corespunde cerințelor normei materiale prevăzute de art. 91 Cod penal.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de recurs, condamnatul Iușcov S. o contestă cu recurs în anulare, prin care solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei penale la rejudecare ținând cont de prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10), 435 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente. Potrivit art. 452 alin. (1) Cod de procedură penală, la Curtea Supremă de Justiție poate fi declarat recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorești irevocabile, după epuizarea căilor ordinare de atac. Prin urmare, prevederile art. 453 alin. (1), art. 455 alin. (2) pct. 3)-5), art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise doar la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. Cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă denumirea instanței care a pronunțat sentința, data sentinței, fapta constatată și dispozitivul sentinței; data deciziei în apel, dispozitivul deciziei în apel și argumentele admiterii sau respingerii apelului; data adoptării deciziei în recurs, și argumentele admiterii sau respingerii 2 recursului. În desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în instanța judecătorească. Astfel, prevederile legale menționate mai sus prescriu în mod expres, că pot fi atacate cu recurs în anulare doar hotărârile judecătorești prin care a fost judecată cauza penală în fond, adică hotărârile irevocabile de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal, după epuizarea căilor ordinare de atac. Din conținutul dispozițiilor legale enunțate se atestă, că celelalte categorii de hotărâri judecătorești irevocabile, inclusiv cele adoptate de judecătorul de instrucție, în temeiul art. 469-472 Cod de procedură penală, nu sunt pasibile de drept de a fi contestate prin intermediul recursului în anulare. Reieșind din prevederile legale și normele procesual penale menționate mai sus, condamnatul Iușcov S. nu este în drept să conteste decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016, deoarece hotărârile adoptate în conformitate cu art. 469-472 Cod de procedură penală, adică încheierea instanței privind soluționarea chestiunilor referitor la executarea hotărârilor judecătorești, pot fi atacate de către persoanele interesate, în termen de 15 zile cu recurs, care se judecă conform prevederilor titl. II cap. IV secț. a 2-a § 2 din Partea specială a Codului de procedură penală. Deci în speța dată, se constată că condamnatul a epuizat toate căile de atac prevăzute de legislația în vigoare, iar decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016, nu mai poate fi supusă controlului extraordinar, pe motiv că legislatorul nu prevede o astfel de procedură. Potrivit dispozițiilor art. 456 alin. (1), 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța decide inadmisibilitatea recursului înaintat, în cazul în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat. În temeiul celor expuse, Colegiul penal conchide că, recursul de pe rol, este declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care nu a fost soluționat fondul unei cauze penale, și fără suport legal pentru a fi atacat cu recurs în anulare, adică este vădit neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 456 alin. (1) și art. 432 alin. (1)-(2) pct. 4) Cod procedură penală, Colegiul penal DECIDE: Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către condamnatul Iușcov Serghei Vasile, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la data de 27 aprilie 2016. Președinte: Gordilă Nicolae Judecător Covalenco Elena Judecător Diaconu Iurie 3