1ra-646/2016 — art. 264 alin. 3 lit. b, 266 CP

1ra-646/2016 — art. 264 alin. 3 lit. b, 266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-646/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

16 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

procurorul Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Miron Constantin și

avocatul Istrati Ion în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2015 în cauza penală

privindu-l pe,

Drumea Ion Ion, născut la 11 noiembrie 1982, originar și

domiciliat or. Hîncești, str-la Ștefan Vodă 11.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Drumea Ion Ion,

a fost condamnat în baza:

- art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare cu executare în penitenciar

de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 2 ani.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

aplicate, pe un termen de probă de 3 ani, dacă în acest termen el nu va săvârși o nouă

infracțiune și prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce

i s-a acordat;

- art. 266 Cod penal, la amendă în mărime de 300 unități convenționale, ceea ce

constituie 6.000 lei.

În temeiul art. 87 alin. (2) Cod penal, a fost dispusă executarea de sine stătător a

pedepsei sub formă de amendă, numită în baza art. 266 Cod penal.

iulie 2015 în jurul orei 16.00 pe traseul Hîncești - Bozieni, la distanța de aproximativ

200 metri de la ieșirea din or. Hîncești, conducând pe timp de ploaie autocamionul de

model „Mercedes Sprinter” cu numărul de înmatriculare OR BN 884, fiind neatent,

încălcând regulile de circulație rutieră, a tamponat biciclistul Ciubotaru Gheorghe,

1

care se deplasa regulamentar, în urma cărui fapt ultimului i-au fost cauzate vătămări

corporale grave periculoase pentru viață, ce au dus la decesul acestuia. Consecințele

survenite sunt în legătură cauzală directă cu încălcarea de către Drumea I. a normelor

Regulamentului Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr. 357 din

13.05.2009 și anume a pct: 9.10) 1) Persoana care conduce un vehicul trebuie: a) să fie

aptă din punct de vedere psihofiziologic și medical; b) să posede cunoștințe și să

execute cerințele prezentului Regulament precum și să posede dexteritatea necesară

de a conduce în siguranță vehiculul pe drum; c) să posede cunoștințe de acordare a

primului ajutor persoanelor traumatizate ca urmare a accidentului în traficul rutier;

pct. 12. 1) 1) Conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este

obligat: a) să oprească imediat vehiculul semnalizându-l în conformitate cu punctul 37

subpunctul 1) litera a) sau subpunctul 2) din prezentul Regulament; b) să nu schimbe

poziția vehiculului și a obiectelor de pe carosabil provenite ca urmare a accidentului

în traficul rutier, cu excepția cazurilor prevăzute în subpunctul 1) literele c) și d) din

prezentul punct; c) să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța în cazul în care în

accident au fost cauzate traumatisme persoanelor, iar dacă aceasta nu este posibil sau

în cazurile de urgență - să asigure transportarea persoanei traumatizate la cea mai

apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie ori cu propriul vehicul, să declare

la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul conducere sau alt act,

precum și certificatul de înmatriculare a vehiculului, ulterior să revină la locul

accidentului; d) să elibereze carosabilul deplasând vehiculul pe acostament ori cât mai

aproape de bordura trotuarului, atunci când în urma accidentului nu sânt persoane

decedate și/sau traumatizate, iar prezența pe carosabil a vehiculului implicat în

accident face dificil sau blochează traficul rutier; e) să marcheze locul inițial al

vehiculului, obiectelor ce țin de accident și a persoanei traumatizate, dacă se impune

schimbarea poziției acestora pentru acordarea primului ajutor, transportarea

persoanei traumatizate cu propriul vehicul la unitatea medicală pentru eliberarea

carosabilului; f) să asigure, pe cât posibil, păstrarea urmelor, precum și ocolirea

locului accidentului; g) să anunțe despre accident poliția și să rămână pe loc până la

sosirea lucrătorilor de poliție; h) să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, precum

și să nu administreze medicamente preparate în baza acestora până nu va fi supus

testării alcoolscopice, sau, după caz, examinării medicale și recoltării probelor

biologice; pct. 45. 1) Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră.

Tot el, la data de 15 iulie 2015 în jurul orei 16.00 pe traseul Hîncești - Bozieni, la

distanța de aproximativ 200 metri de la ieșirea din or. Hîncești, conducând

autocamionul de model „Mercedes Sprinter” cu numărul de înmatriculare OR BN

884, îndată după săvârșirea din culpa lui a accidentului rutier, soldat cu decesul

biciclistului Ciubotaru Gheorghe, adică imediat după comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, fără a acorda ajutor medical persoanei accidentate

2

și fără a anunța despre incident organul de poliție, încălcând prevederile art. 12 pct.

(1) al Regulamentului Circulației rutiere, a părăsit locul accidentului rutier.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima

instanță a calificat de drept faptele inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal - încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență decesul unei persoane, precum și în baza art. 266 Cod penal – părăsirea locului

accidentului rutier de către o persoană care conduce mijlocul de transport și care a încălcat

regulile de securitate a circulației și de exploatare a mijlocului de transport, dacă aceasta a

provocat urmările la art. 264 alin. (3) și (5).

a acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță și în conformitate cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

prin care inculpatul să fie condamnat în baza:

- art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare cu executare în penitenciar

de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani;

- art. 266 Cod penal, la 1 an închisoare cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al

pedepselor aplicate, a-i stabili lui Drumea I., pedeapsă definitivă de 4 ani 6 luni

închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. Totodată, a menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

În motivarea apelului procurorul a invocat că, pedeapsa penală stabilită este prea

blândă, contravine scopurilor pedepsei stabilite de art. 61 Cod penal. Luând în

considerație faptul că, persoana inculpatului conform materialelor prezentate deși

este caracterizat pozitiv, a săvârșit o infracțiune care conform art. 16 Cod penal, se

plasează în categoria crimelor grave și prezintă un pericol social sporit pentru

societate. Inculpatul vina de comiterea infracțiunii, deși a recunoscut-o, nu a

conștientizat până la încheierea examinării în fond a caracterului social periculos al

acțiunilor sale, a părăsit locul accidentului rutier, faptă săvârșită cu intenție, întru

evitarea răspunderii penale, eschivându-se cu intenție de a participa la actele de

constatare, deci sunt circumstanțe ce denotă faptul că aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost

neîntemeiată, iar în privința inculpatului urma a fi aplicată doar pedeapsa cu

închisoarea și executare reală.

2015, a fost admis apelul declarat, fiind casată sentința în partea stabilirii pedepsei

inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, pronunțată o nouă hotărâre în

această parte potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care Drumea I., a

fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare cu

executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 2 ani.

3

În rest sentința a fost menținută.

a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, care în

ansamblu, dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor

imputate.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului, instanța de apel a conchis că prima

instanță incorect a aplicat prevederile legale, în conformitate cu prevederile art. 7, 75

Cod penal și nu a ținut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de

pericol social al faptei săvârșite reflectat de împrejurările săvârșirii acesteia, poziția

procesuală a inculpatului, dar și personalitatea ultimului.

Instanța de apel a apreciat ca incorectă stabilirea de către prima instanță a

circumstanței atenuante recunoașterea vinei de către inculpat, deoarece în prezenta

speță această circumstanță a atras incidența procedurii simplificate în temeiul art. 3641

Cod de procedură penală, respectiv nu poate fi valorificată ca o circumstanță

atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, ceea ce ar însemna

că aceleași situații de drept i se acorde o dublă valență juridică.

Totodată, instanța de apel a considerat, că prima instanță nu a individualizat

exhaustiv în temeiul art. 7, 75 Cod penal, pedeapsa penală aplicată inculpatului, iar

pedeapsa sub formă de închisoare cu suspendarea executării pe un termen de probă

de 2 ani este una inechitabilă și neproporțională infracțiunii comise, luând în

considerație personalitatea ultimului, care a săvârșit o infracțiune gravă,

comportamentul inculpatului după săvârșirea infracțiunii și anume că nu a acordat

primul ajutor medical, nu a chemat ambulanța, nu a anunțat poliția despre accidentul

produs, nu a conștientizat graviditatea faptelor comise, iar în scopul evitării

răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal

a comis o altă infracțiune. Respectiv, conform art. 61 alin. (2) Cod penal, pedeapsa

penală stabilită lui Drumea I. nu-și va atinge scopul, iar aplicarea pedepsei cu

închisoarea în privința ultimului, ar duce la conștientizarea de către acesta a faptelor

comise, cu atragerea unor concluzii corecte ce țin de comportamentul în locurile

publice și siguranța traficului rutier.

În opinia instanței de apel, sânt întemeiate concluziile primei instanțe, referitoare

la stabilirea pedepsei neprivative sub formă de amendă pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 266 Cod penal, ținând cont de faptul că imediat după accidentarea

ciclistului, inculpatul, pentru a salva viața persoanei accidentate, a transportat-o pe

ultima la spital, iar a doua zi aflând că persoana accidentată a decedat, s-a prezentat la

poliție și s-a predat benevol. De asemenea, de menționat este și faptul că sângele părții

vătămate (cadavrului), potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 85 din

16.07.2015, conținea 1,22% alcool etilic, circumstanțe ce, în opinia instanței sânt

atenuante pentru inculpat.

6.1 Procuror, prin care solicită casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii

pedepsei inculpatului, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.

În susținerea poziției sale, procurorul invocă:

4

- pedeapsa penală stabilită inculpatului este prea blândă;

- luând în considerație faptul, că persoana inculpatului conform materialelor

prezentate, deși este caracterizat pozitiv, a săvârșit o infracțiune care potrivit Codului

penal, se plasează în categoria crimelor grave și prezintă un pericol social sporit

pentru societate prin consecințele cauzate de comiterea infracțiunii, inculpatul vina în

săvârșirea infracțiunii deși a recunoscut-o, nu a conștientizat până la încheierea

examinării cauzei în fond a caracterului social periculos al acțiunilor sale, a părăsit

locul accidentului rutier - faptă săvârșită cu intenție, întru evitarea răspunderii penale;

- în dispozitivul deciziei instanța de apel nu s-a expus asupra pedepsei

prevăzute de art. 266 Cod penal și a pedepsei definitive, în cazul în care a fost

condamnat pe ambele capete de acuzare.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) și 10) Cod de procedură penală.

6.2. Avocatul, Istrati I., prin care solicită casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care să fie menținută sentința.

În motivarea recursului său invocă că:

- instanța de apel a apreciat neadecvat concluziile primei instanțe, considerând

incorectă aplicarea prevederilor legale la aprecierea și individualizarea pedepsei;

- concluziile instanței de apel nu sânt racordate prevederilor art. 7, 75 Cod penal,

fiind superficiale, conținând contradicții de apreciere a cumulului de circumstanțe și

probe, ce nu sânt adecvate principiilor individualizării pedepsei;

- instanța de apel obiectează primei instanțe faptul, că la pronunțarea sentinței,

nu a luat în considerare circumstanțele agravante și acordarea dublei valențe juridice

recunoașterii vinei la examinarea în procedura simplificată, însă într-adevăr nu s-au

stabilit circumstanțe agravante, iar acceptarea de către inculpat a examinării cauzei

penale în procedură simplificată, denotă atitudinea sa față de cele comise și în special,

conștientizarea gravității faptelor, materializarea unei echități prin recuperarea

prejudiciului material și moral. Respectiv, aceste circumstanțe minimalizează gradul

de pericol social al persoanei inculpatului;

- consideră, că prima instanță a aplicat corect principiile individualizării

pedepsei, argumentând major și multilateral concluziile sale și în așa fel, pedeapsa

fiind echitabilă faptei comise și persoanei inculpatului.

În drept, apărătorul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) și 10) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora din

următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În prezenta speță, se atestă că recurenții invocă drept temeiuri pentru recursurile

sale prevederile pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, unde este

stipulat că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

5

drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci cînd instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus

neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Totodată, instanța de recurs reține că autorii recursurilor nu contestă starea de

fapt stabilită de către instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte.

7.1 Cu referire la recursul declarat de către procuror

Așadar, din conținutul recursului declarat de către procuror rezultă că acesta îl

consideră pasibil casării inclusiv și prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală. Deci, de remarcat este acel fapt că acest punct al normei supra

menționate, de fapt conține 5 temeiuri ce pot fi invocate pentru recurs, însă autorul nu

indică concret în baza cărui temei din cele menționate la pct. 6) al normei respective

își întemeiază recursul său.

Tot din textul recursului, Colegiul constată că, recurentul critică hotărârea

instanței de apel pentru faptul că în dispozitivul deciziei sale nu s-a expus asupra

pedepsei prevăzute de art. 266 Cod penal și a pedepsei definitive, în cazul în care a

fost condamnat pe ambele capete de acuzare. Respectiv, în cazul dat, în opinia

instanței de recurs este semnalat temeiul prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod penal

și anume că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar.

Referitor la critica invocată și semnalată sub aspectul prezenței temeiului de

casare stipulat la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal

remarcă, că dispozitivul este o parte esențială a hotărârii, reprezentând ceea ce

instanța a hotărât, de aceea trebuie să fie concis, explicit și categoric. Dispozitivul

reprezintă soluția aleasă de instanță și trebuie să coreleze cu motivarea unei asemenea

soluții. În sens contrar, hotărârea nu va putea fi executată, precum și în cazul când

este lipsit de claritate și de sens.

Revenind la prezenta speță, contrar criticii invocate sub aspectul prezenței

cazului de casare semnalat și menționat mai sus, Colegiul penal menționează că in

conformitate cu prevederile alin. (1) art. 84 Cod penal, dacă o persoană este declarată

vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată

pentru vreuna din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare

infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin

cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25

de ani de închisoare. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârșirea a

două sau mai multor infracțiuni ușoare și/sau mai puțin grave, pedeapsa definitivă

poate fi stabilită și prin absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsa mai aspră.

În prezenta cauză penală se atestă că inculpatul a fost condamnat în baza art. 264

alin. (3) lit. b) și art. 266 Cod penal și potrivit art. 16 alin. (2) și (4) Cod penal, aceste

infracțiuni comise de inculpat se consideră, prima - ca gravă și respectiv cealaltă - ca

ușoară.

6

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, inculpatul a

fost condamnat de către instanța de apel, la 3 ani închisoare cu executare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 2 ani, totodată fiind menținută condamnarea inculpatului de către

prima instanță, în baza art. 266 Cod penal, la amendă în mărime de 300 unități

convenționale ceea ce constituie 6.000 lei.

La caz, se constată că inculpatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea a 2

infracțiuni, urmând a fi stabilită și pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni,

conform art. 84 alin. (1) Cod penal.

Din dispozitivul deciziei instanței de apel, se observă că această instanță

pronunțând o nouă hotărâre în latura pedepsei pe capătul de învinuire în baza art.

264 alin. (3) lit. b) Cod penal, nu a aplicat prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, însă a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței. La fel, rezultând din dispozitivul sentinței se

observă, că nici prima instanță condamnând inculpatul pentru infracțiunile imputate,

nu a aplicat prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, însă a menționat despre dispozițiile

acestei norme în partea motivantă a sentințe, totodată fiind dispusă conform art. 87

alin. (2) Cod penal executarea de sine stătătoare a pedepsei stabilite sub formă de

amendă, în baza art. 266 Cod penal.

Prin urmare, învederând dispoziția alin. (3) art. 84 Cod penal, unde este

prevăzut, dacă pentru infracțiunile care intră în concurs sânt stabilite pedepse principale de

diferite categorii, a căror cumulare nu este prevăzută de art. 87, și instanța de judecată nu va

găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta, ele se execută de sine stătător,

Colegiul penal consideră, că în prezenta speță, faptul că instanța de apel nu a făcut în

dispozitivul său referire la art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru a stabili pedeapsa

definitivă, nu afectează și nu schimbă în careva mod esența pedepsei stabilite

inculpatului, iar încălcarea dată nu este în așa măsură pentru a răsturna situația

radical, la capitolul executării pedepsei de către inculpat. Respectiv, nu este rațional

de a interveni în hotărârea judecătorească atacată în sensul casării acesteia, deoarece

inculpatului i-au fost stabilite pedepse principale de diferite categorii, a căror

cumulare nu este prevăzută de legislația penală, astfel, la caz, fiind suficiente și

regulatorii prevederile art. 87 alin. (2) Cod penal. Mai mult ca atât, în apelul declarat

de către procuror, acesta nici nu a criticat sub acest aspect hotărârea primei instanțe și

faptul dat nu a constituit obiect al discuției în instanța de apel.

În consecință, Colegiul statuează că, dispozitivul instanței de apel, în situația

dată, de fapt nu este lipsit de claritate sau sens, ce ar duce la imposibilitatea executării

hotărârii judecătorești, iar în cele din urmă nu este incident în speța dată temeiul de

recurs semnalat și prevăzut de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Cât privește temeiul de recurs invocat de recurent și stipulat de pct. 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, nici acesta nu și-a găsit confirmarea în cazul dat,

pentru a interveni în soluția adoptată la capitolul stabilirii pedepsei inculpatului,

instanța de recurs apreciindu-l ca unul declarativ, deoarece argumentele menționate

de procuror în recursul său, în ce privește dezacordul cu pedeapsa stabilită

inculpatului, au fost invocate și în apel, în vederea excluderii aplicării în privința

inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a

7

executării pedepsei. Deci, argumentele invocate de procuror au fost acceptate de către

instanța de apel, care a exclus aplicarea art. 90 Cod penal, stabilindu-i o nouă

pedeapsă cu executare reală în penitenciar, din motiv că nu a anunțat poliția despre

accidentul comis și nu a revenit la locul accidentului rutier pentru a fi constatate toate

împrejurările cauzei. La fel, concluziile instanței de apel despre aplicarea pedepsei cu

închisoare inculpatului, Colegiul penal le consideră întemeiate, pentru ca ultimul să

conștientizeze despre faptele comise, comportamentul său și siguranța traficului

rutier, precum și despre urmările survenite, ce au dus la decesul unei persoane.

De asemenea, instanța de recurs consideră întemeiate concluziile instanțelor de

fond în ce privește individualizarea pedepsei pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 266 Cod penal, reținându-se acel fapt că inculpatul a părăsit locul accidentului

rutier, pentru a transporta victima la spital, iar în urma raportului de expertiză

medico-legală nr. 85 din 16.07.2015, s-a constatat că sângele victimei conține 1,2%

alcool etilic, adică partea vătămată era în stare de ebrietate și în astfel de împrejurări

în mod fondat s-a conchis de a-i stabili inculpatului o pedeapsă mai blândă, sub formă

de amendă, fiind dispusă executarea acesteia, conform art. 87 alin. (2) Cod penal, de

sine stătător.

7.2 Cu referire la recursul declarat de către avocatul Istrati I. în numele inculpatului

Apărătorul inculpatului, contestă hotărârea instanței de apel prin prisma pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală invocând, că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția. Însă, Colegiul penal menționează că, acest

temei pentru recurs este incident în cazul când nu s-a motivat întemeiat hotărârea

judecătorească. Este necesar ca hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și

în drept.

Analizând textul hotărârii atacate în raport cu argumentele invocate în recursul

apărătorului, Istrati I., Colegiul statuează, că instanța de apel și-a motivat decizia în

concordanță cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel

decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la admiterea apelului

declarat în prezenta cauză de către procuror, fiind motivată just adoptarea unei

asemenea soluții. Totodată, Colegiul penal atestă că instanța de apel a respectat și

prevederile art. 414 Cod de procedură penală, expunându-se asupra tuturor motivelor

invocate în apel și prin hotărârea sa a oferit răspunsuri plauzibile, detaliate și

argumentate asupra acestora, în coraport cu circumstanțele stabilite în prezenta speță

și verificate în ședințele de judecată. Prin urmare, instanța de recurs conchide, că

temeiul pentru recurs invocat de recurent și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală nu și-a găsit confirmarea în prezenta speță, iar conținutul recursului

declarat de către apărătorul inculpatului, de fapt nu conține o motivare suficientă și

argumentată prin prisma prezenței temeiului de casare menționat mai sus, având

caracter declarativ și în care predomină critica îndreptată spre dezacordul cu

stabilirea pedepsei cu închisoare și executare reală pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal.

La fel, instanța de recurs consideră că nu sânt incidente situației de intervenire

în sensul casării hotărâri atacate, argumentele invocate de recurent, în sprijinul

8

temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

precum că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Nu pot fi reținute alegațiile recurentului, precum că instanța de apel la

pronunțarea hotărârii sale a considerat că prima instanță nu a ținut cont de

circumstanțele agravante, care de fapt nici nu au fost stabilite în prezenta speță. La

acest capitol, Colegiul remarcă, că din studiul textului hotărârii instanței de apel nici

nu se atestă faptul existenței a careva concluzii, referitor la neluarea în considerare a

circumstanțelor agravante, ci a faptului că nu s-a ținut cont în deplină măsură de alte

împrejurări, precum ar fi faptul că nu a fost sesizată poliția despre accidentul rutier și

altele, însă nicidecum aprecierea acestui fapt ca circumstanță agravantă, în sensul art.

77 Cod penal. Respectiv, acest argument urmează a fi apreciat de către instanța de

recurs, ca nefondat.

De asemenea, este neîntemeiată critica recurentului referitoare la concluziile

instanței de apel privind acordarea dublei valențe juridice - recunoașterii vinei, la

examinarea cauzei în procedura simplificată, deoarece într-adevăr recunoașterea

vinovăției ce atrage incidența procedurii simplificate, nu poate fi valorificată ca o

circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) Cod penal, ceea ce ar

însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică, fapt

menționat și în pct. 35 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr. 13 din

16.12.2013 Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești.

Pentru faptul recunoașterii vinovăției și respectiv solicitării examinării cauzei în

procedura simplificată, în conformitate cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

legiuitorul a prevăzut dreptul inculpatului de a beneficia de reducere cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare și de reducere

cu o pătrime în cazul a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

amenda sau cu munca neremunerată în folosul comunității, reduceri de care în cazul

dat inculpatul a și beneficiat. Prin urmare, recunoașterea vinei nu mai poate constituie

o circumstanță, ce ar putea fi pusă la baza aplicării altor prevederi ale Codului penal,

pentru a atenua sancțiunea sau modalitatea executării pedepsei numite.

Aserțiunea apărătorului ce vine în susținerea recursului său, privitor la practica

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție în cauza nr. 1ra-686/2015 în privința lui

Butnaru V. Gh., condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, unde în privința

ultimului instanța de recurs a considerat posibil și i-a aplicat pedeapsă cu suspendare

condiționată, conform art. 90 Cod penal, Colegiul o consideră irelevantă la caz,

deoarece în acea speță părților vătămate le-au fost cauzate leziuni corporale grave și

medii, însă în prezenta cauza penală privind condamnarea lui Drumea I., au survenit

consecințe mai grave și anume – decesul persoanei, fiind însoțită și de comiterea unei

infracțiuni comise cu intenție, prevăzute de art. 266 Cod penal – părăsirea locului

accidentului rutier, respectiv împrejurările acestei cauze nu pot fi asimilate cu

împrejurările cauzei penale menționate de recurent.

Generalizând cele expuse, Colegiul statuează că, pedeapsa stabilită inculpatului

de către instanța de apel, pe capătul de învinuire pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal și modalitatea de executare a acesteia

stabilită în sarcina ultimului, a fost individualizată corect și în așa fel încât acesta să se

9

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor

fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blânde, poate încuraja pe viitor

săvârșirea altor infracțiuni, atât de către inculpat, cât și de către alte persoane.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante prescrise de art. 414-

419 Cod de procedură penală, ce impune inadmisibilitatea recursurilor ordinare

declarate în prezenta cauză, ca fiind vădit neîntemeiate.

penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul Procuraturii

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Miron Constantin și avocatul Istrati Ion în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27

noiembrie 2015, în cauza penală privindu-l pe Drumea Ion Ion, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 06 aprilie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

10