1ra-362/16 — art. 179 alin.2 si 164 alin.2 lit.e CP

1ra-362/16 — art. 179 alin.2 si 164 alin.2 lit.e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-362/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Ion Guzun

judecînd în ședință fără participarea părților recursurile ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron și

de către avocatul Oleg Spînu în numele inculpaților, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015, în

cauza penală în privința lui

Carabeț Ivan Dumitru, născut la 09

septembrie 1964, originar și locuitor în s.

Răzeni, r-nul Ialoveni,

Carabeț Sergiu Dumitru, născut la 11

martie 1975, originar și locuitor în s. Răzeni, r-

nul Ialoveni,

Termenul de examinare a cauzei:

- prima instanță: 21.10.2014-11.05.2015;

- instanța de apel: 29.05.2015-01.10.2015;

- instanța de recurs: 28.12.2015-16.02.2016;

C O N S T A T Ă :

Dumitru și Carabeț Sergiu Dumitru au fost recunoscuți vinovați și condamnați în

baza art. 179 alin. (2) Cod penal la pedeapsă sub formă de amendă în mărime de a

cîte 200 unități convenționale, adică 4000 lei.

Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu, învinuiți în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal au fost achitați, pe motiv că fapta inculpaților

nu întrunește elemente infracțiunii.

S-a încasat în mod solidar de la Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu în folosul

pătimitei Dubița Elena prejudiciul moral în mărime de 4000 lei.

Cererea lui Dubița Gheorghe privind recuprarea prejudiciului moral exprimat

în echivalent bănesc în mărime de 20000 lei s-a respins, deoarece condamnarea

1

inculpaților prin sine este o compensare și o satisfacție deplină a suferințelor

morale suportate de pătimit.

Carabeț Ivan împreună cu fratele său, Carabeț Sergiu, la 13.08.2014, aproximativ

la ora 21.00, în satul Răzeni, r-nul Ialoveni, folosind ca pretext comportamentul

agresiv din aceiași seară a lui Dubița Gheorghe față de sora și mama lor în etate și

bolnavă și lipsa reacției din partea poliției, urmărind scopul de a-1 găsi pe Dubița

Gheorghe, contrar dreptului garantat de art 29 a1 Constituției RM, au pătruns ilegal

în ograda și antreul casei vecinilor Dubița Elena și Dubița Gheorghe, unde ultimii

își au domiciliul permanent, fară consimțămîntul acestora. În continuare, în pofida

refuzului primit din partea Elenei Dubița de a se afla la domiciliu și cerinței de a-1

părăsi, frații Ivan și Sergiu Carabeț nu s-au conformat cerințelor înaintate și au

îmbrîncit-o, cînd aceasta a încercat să le îngrădească trecerea pentru depistarea lui

Dubița Gheorghe. În momentul altercației soldată cu cauzarea lui Dubița Elena,

conform raportului de expertiză nr. 2150, a vătămărilor la nivelul antebrațului

stîng, care se califică ca vătămare corporală neînsemnată, din odaie a ieșit Dubița

Gheorghe. Cînd a încercat să fugă, Carabeț Sergiu i-a pus o piedică în ogradă, după

care acesta a căzut jos, astfel fiindu-i cauzat, conform raportului de expertiză nr.

2151 excoriații la nivelul coastelor și regiunea lombară pe dreapta, echimoze la

nivelul toracelui pe dreapta și coapsa dreaptă, care se califică ca vătămare

neînsemnată. Fiind anunțat că va fi dus la poliție, acesta benevol a urcat în

microbusul lui Carabeț Ivan, în care au urcat Carabeț Sergiu și sora Ursu Natalia.

În scurt timp în drumul spre poliție, nepărăsind localitatea, la rugămintea lui

Dubița Gheorghe, care și-a cerut scuze pentru comportamentul său din acea seară,

Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan sau întors înapoi la domiciliu.

Prin sentință, fapta constatată a fost calificată în baza articolului 179 alin.(2)

Cod penal - „ pătrunderea ilegală în domiciliul unei persoane fără consimțămîntul

acesteia și refuzul de a-1 părăsi la cererea ei, acțiuni însoțite de aplicarea

violenței."

2.2 Prin rechizitoriu, Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu au mai fost învinuiți,

că la 13.08.2014, aproximativ la ora 21.00 prin înțelegere prealabilă și împreună

urmărind intenția de a atenta la inviolabilitatea domiciliului persoanei, drept

garantat de art.29 al Constituției RM, au pătruns ilegal în gospodăria cet. Dubița

Elena și Dubița Gheorghe situată în satul Răzeni, r-nul Ialoveni, unde ultimii își au

domiciliul permanent, fară consimțămîntul acestora.

În continuare, în pofida refuzului primit din partea Elenei Dubița de a se afla

la domiciliu și cerinței de a-1 părăsi, frații Sergiu și Ivan Carabeț nu s-au

conformat cerințelor înaintate și au aplicat inițial forța fizică față de Elena Dubița,

îmbrîncind-o cu scopul de a elibera trecerea dintr-o odaie în alta a casei, peNtru a

2

avea acces la fiul acesteia Dubița Gheorghe. După răfuiala cu Elena Dubița, Sergiu

și Ivan Carabeț au intrat în odaia unde se afla Dubița Gheorghe și l-au trîntit jos, ca

mai apoi Sergiu Carabeț să-i aplice lovituri cu pumnii în spate acestuia, după care

Sergiu și Ivan Carabeț apucîndu-1 pe Gheorghe de mîini și picioare l-au scos în

antreu, mai apoi fiind stingheriți de către Elena Dubița, Sergiu Carabeț i-a aplicat o

lovitură cu pumnul în regiunea antebrațului mîinii drepte, astfel provocîndu-i

echimoze la nivelul antebrațului drept care potrivit concluziilor raportului de

expertiză medico-legală nr.2150/D din 02 septembrie 2014 se califică ca vătămare

neînsemnată. Ulterior, frații Carabeț l-au scos forțat pe Dubița Gheorghe în curte,

unde trîntindu-1 jos au început să-i aplice lovituri cu pumnii și picioarele peste

diferite părți ale corpului, pricinuindu-i lui Dubița heorghe, excoriații la nivelul

coatelor și regiunea lombară pe dreapta, echimoze la 'velul toracelui pe dreapta,

care în comun potrivit raportului de expertiză medico-gală nr.2151/D din 02

septembrie 2014 se califică ca vătămare neînsemnată, ontinuîndu-și acțiunile sale

criminale Carabeț Sergiu Dumitru avînd intenția de a tenta asupra relațiilor sociale

privind ocrotirea libertății persoanei, în participație implă cu fratele său Carabeț

Ivan Dumitru în scop de răzbunare, la 13.08.2014, proximativ la ora 21.15 min.

aflîndu-se ilegal la domiciliul cet.Elena Dubița situat în tul Răzeni, r-nul Ialoveni,

l-au apucat de mîini și de picioare pe fiul acesteia, Dubița heorghe, astfel încît

ultimul nu avea posibilitatea reală de a se mișca după propria orință și forțat l-au

scos din domiciliul său, urcîndu-1 în microbusul cu n/î CNN 272 u care a venit

Carabeț Ivan. Astfel, Gh.Dubița fiind constrîns fizic și psihic de către ații Sergiu și

Ivan Carabeț contrar voinței sale s-a lăsat influențat de către acestea și a urcat în

automobilul dat, în continuare, Carabeț Sergiu și Ivan transportîndu-1 pe Dubița

Gheorghe pînă în apropierea fermei din sat, l-au amenințat cu răfuială fizică în

cazul admiterii unor noi conflicte pe viitor cu rudele Carabeț Elena și Ursu Natalia.

Organul de urmărire penală a calificat faptele inculpaților în baza art.l64

alin.(2) lit.e) Cod penal ”răpirea unei persoane, acțiune săvîrșită de două

persoane ".

3.1 procurorul, care a solicitat sasarea sentinței, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan să fie recunoscuți vinovați de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(2) Cod penal, stabilindu-le pedeapsa sub

formă de închisoare pe un termen de 2 (doi) ani fiecăruia; cît și vinovați de

comiterea infracțiunii prevăzute de art.164 alin.(2) lit.e) Cod penal, numindu-le

pentru fiecare pedeapsa cu închisoare de 7 (șapte) ani.

În conformitate cu prevederile art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumul parțial al

pedepselor aplicate, a le stabili inculpaților Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan

3

pedeapsa definitivă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare cu ispășirea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis.

În susținerea apelului s-a invocat că:

- vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 164 alin.(2)

lit.e) Cod penal a fost dovedită pe deplin, însă instanța de fond a ignorat probele

administrate în mod legal la urmărirea penală și cele stabilite în cursul cercetării

judecătorești;

- în cadrul urmăririi penale inculpații au recunoscut faptul că l-au scos din

casă de mîini și de picioare pe Dubița Gheorghe aplicîndu-i lovituri corporale,

după care l-au urcat forțat în microbus și l-au transportat la ferma din sat unde au

dus discuții cu el, iar pe parcursul examinării cauzei în instanța de judecată

inculpații și-au schimbat declarațiile invocînd că Dubița Gheorghe benevol s-a

urcat în microbusul inculpaților și ei intenționau să-l ducă la poliție. Instanța de

fond urma să dea apreciere critică declarațiilor inculpaților date în instanța de fond,

deoarece declarațiile inculpaților date în cadrul urmării penale sunt similare cu

declarațiile părții vătămate date atît în cadrul urmării penale cît și în instanța de

fond, avînd o legătură logică între ele;

- instanța greșit a apreciat că intenția inculpaților a fost transportarea lui

Dubița Gheorghe pentru a fi predat la poliție, însă acesta nu s-a expus asupra

faptului ce i-a împiedicat pe inculpați să-l ducă pe ultimul la organele de drept;

- prima instanță eronat a motivat achitarea fraților Carabeț de infracțiunea

prevăzută la irt. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal prin prisma faptului că părții

vătămate i-a fost intentată cauza penală în privință lui Dubița Gheorghe în baza art.

287 alin. (3) Cod penal pe faptul acțiunilor huliganice față de Ursu Natalia și

Carabeț Elena, deoarece ultimul caz în privința lui Dubița Gheorghe nu

influențează asupra calificării juridice a acțiunilor inculpaților;

- instanța de judecată la individualizarea pedepsei a ignorat prevederile art.61

și 75 Cod penal, aplicînd inculpaților pentru comiterea infracțiunii prevăzute la

art.179 alin.(2) Cod penal o pedeapsă mult prea blîndă sub formă de amendă

minimă în mărime de 200 unități convenționale, neluînd în considerație că, atît

Carabeț Sergiu cît și Carabeț Ivan nu și-au recunoscut vina și nici nu au recuperat

dauna cauzată pțrților vătămate.

3.2. avocatul Brăteanu V. în numele părților vătămate Dubița E. și Dubița G.

a solicitat casarea parțială a sentinței în partea pedepsei aplicate inculpaților pentru

săvîrșirea infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (2) Cod penal în partea achitării

inculpaților de învinuirea adusă în baza art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal și în

partea respingerii acțiunii civile înaintate de Dubița Gheorghe, cu pronunțarea unei

noi hotărîri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță prin care inculpaților

Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu să le fie aplicate pedepse mai aspre în baza art. 179

4

alin. (2) Cod penal să fie dispusă condamnarea inculpaților Carabeț Ivan și Carabeț

Sergiu pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute la an. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal

cu admiterea integrală a acțiunii civile înaintate de Dubița Gheorghe și de Dubița

Elena.

În susținerea apelului a invocat că:

- prima instanță la individualizarea pedepsei aplicate inculpaților pentru

săvîrșirea infracțiunii prevăzute la art. 179 alin. (2) Cod penal nu a ținut cont de

prevederile art. 75 al Codului penal;

- prima instanță neîntemeiat și ilegal a apreciat drept circumstanțe atenuante

caracteristica pozitivă de la locul de trai, lipsa condamnării anterioare, precum și

ilegalitatea și imoralitatea acțiunilor victimei, care au provocat infracțiunea, or,

reieșind din prevederile art. 76 al Codului penal conchidem că legiuitorul a

prevăzut expres care sunt circustanțele atenuante care pot fi reținute de către

instanță la individualizarea pedepsei, iar acele circumstanțe care le-a reținut prima

instanță nu fac parte din această categorie;

- referitor la circumstanța atenuantă reținută de către prima instanță și anume

„ilegalitatea și imoralitatea acțiunilor victimei, care au provocat infracțiunea", a

menționat că, nici una din părțile vătămate nu au comis careva ilegalități sau

imoralități nici față de inculpați și nici față de sora acestora Natalia Ursu. Or, faptul

aflării pe rolul instanțelor judecătorești a cauzei penale în privința lui Dubița

Gheorghe unde figurează în calitate de parte vătămată Ursu Natalia nu este decît o

răzbunare a ultimei pentru faptul că partea vătămată a sesizat organele de drept pe

faptul că frații Carabeț au săvîrșit infracțiunile respective;

- prima instanță a dat o apreciere greșită probelor aduse întru demonstrarea

vinovăției adusă inculpaților în baza art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal și eronat a

conchis că inculpații nu au avut intenția răpirii părții vătămate Dubița Gheorghe ci

doar transportarea ultimului pentru a fi predat organelor de poliție. Totodată, prima

instanță absolut eronat a constatat că din lipsa reacției totale a poliției inculpații au

transportat partea vătămată Dubița Gheorghe spre poliție, or, Dubița Gheorghe nu

prezenta nici un pericol pentru societate, fiind în casă împreună cu mama sa.

Eronat prima instanță a constatat drept motiv pentru achitarea inculpaților, motivul

că chipurile din spusele inculpaților Dubița Gheorghe a revenit în scurt timp, și-a

cerut scuze față de Carabeț Elena și s-a căit sincer de cele comise;

- prima instanță ilegal a respins integral acțiunia civilă înaintată de Dubița

Gheorghe și ilegal a admis doar parțial acțiunea civilă înaintată de Dubița Elena,

deoarece ultimii au suferit mult pe marginea infracțiunilor săvîrșite de către frații

Carabeț;

5

3.3. avocatul Spînu O. în numele inculpaților Carabeț S. și Carabeț a solicitat

casarea parțială a sentinței în partea ce ține de recunoașterea lui Carabeț Sergiu și

Carabeț Ivan culpabili în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin.(2) Cod

penal cu aplicarea amenzii în mărime de 200 unități convenționale și emiterea unei

decizii de achitare lui Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan.

În susținerea apelului a invocat că:

- instanța de fond nu a luat în considerare faptul că Dubița Gheorghe a

manifestat un comportament violent care punea în pericol viața și sănătatea lui

Ursu Natalia și Carabeț Elena, prin sentința din 11 mai 2015 stabilindu-se faptul că

Dubița Gheorghe le-a agresat fizic, le amenința cu cuțitul și le numea cu cuvinte

necenzurate;

- instanța de fond nu a luat în considerare faptul că scopul urmărit de către

Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan a fost predarea agresorului Dubița Gheorghe

organelor de poliție întrucît ultimul prezenta un pericol real și iminent pentru Ursul

Natalia și mama acesteia;

- acțiunile lui Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan de pătrundere în casa lui Dubița

Elena și Dubița Gheorghe necesită a fi calificate ca o cauză care înlătură caracterul

penal al faptei și anume stare de extremă necesitate;

- din materialele cauze rezultă în mod indubitabil că Carabeț Sergiu și Carabeț

Ivan au dorit să-1 ducă pe Dubița Gheorghe la poliție întrucît la 18.08.2014 a

manifestat un comportament foarte agresiv, acest fapt rezultă și din declarațiile

martorilor: Gurău Valentina, Ursu Natalia și Carabeț Elena. La fel, din materialele

cauzei s-a stabilit și faptul că ultimul a încercat să fugă la momentul reținerii.

octombrie 2015 au fost admise apelurile declarate de procuror și de avocatul

Brăteanu V. în numele părților vătămate Dubita Elena și Dubita Gheorghe, casată

sentința parțial, în partea achitării și în partea pedepsei definitive și pronunțată o

nouă hotărîre, potrivit modului stabilit de prima instanță:

Carabeț Ivan Dumitru și Carabeț Sergiu Dumitru au fost recunoscuți vinovați

și condamnați în baza art.164 alin. (2) lit. e) Cod penal prin aplicarea art. 79 Cod

penal stabilindu-li-se pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru fiecare, iar în baza

art. 90 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe termenul de

probă de cîte 3 (trei) ani.

Au fost menținute dispozițiile privind condamnarea inculpaților Carabeț Ivan

Dumitru și Carabeț Sergiu Dumitru în baza art.179 alin. (2) Cod penal;

În conformitate cu prevederile articolului 84 alin. (3) Cod penal pedepsele

stabilite inculpaților Carabeț Ivan Dumitru și Carabeț Sergiu Dumitru urmau a se

executa de sine stătător.

6

A fost respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de avocatul Spînu O., în

numele inculpaților Carabeț Sergiu Dumitru și Carabeț Ivan Dumitru și menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

4.1. Instanța de apel verificînd legalitatea și temeinicia sentinței atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

probelor cercetate, prezentate instanței de apel, precum și probelor administrate de

instanța de fond și cercetate suplimentar în ședința de judecată în apel, a constatat

că:

inculpații Carabeț Sergiu Dumitru și Carabeț Ivan Dumitru, avînd intenția de

a atenta asupra relațiilor sociale privind ocrotirea libertății persoanei, în scop de

răzbunare, la 13 august 2014, aproximativ la ora 21.15 min., aflîndu-se ilegal la

domiciliul cet. Elena Dubita situat în satul Răzeni, r-nul Ialoveni, l-au apucat de

mîini și de picioare pe fiul acesteia, Dubita Gheorghe, astfel încît ultimul nu avea

posibilitatea reală de a se mișca după propria dorință și forțat l-au scos din

domiciliul său, urcîndu-1 în microbusul cu n/î CNN 272 cu care a venit Carabeț

Ivan. Astfel, Gh. Dubița fiind constrîns fizic și psihic de către frații Sergiu și Ivan

Carabeț, contrar voinței sale s-a lăsat influențat de către acestea și a urcat în

automobilul dat. În continuare, Carabeț Sergiu și Ivan transportîndu-1 pe Dubita

Gheorghe pînă în apropierea fermei din sat, 1-au amenințat cu răfuială fizică în

cazul admiterii unor noi conflicte pe viitor cu rudele Carabeț Elena și Ursu

Natalia.

Apreciind probele administrate în cauză, instanța de apel a considerat ca fiind

dovedită vinovăția inculpaților în săvîrșirea faptei criminale constatate reieșind din:

- declarațiile inculpaților Carabeț Ivan și Crabeț Sergiu, a părților vătămate

Dubița Gheorghe și Dubița Elena;

- plîngerea părții vătămate Dubița Elena (f.d. 16, vol. I);

- procesul verbal de cercetare la fața locului din 16.08.2014, cu fototabel, în

cadrul căruia este cercetată gospodăria lui Dubita Elena situată în s. Rezeni, r.

Ialoveni (f.d. 17 vol. I);

- raportul de expertiză medico-legală nr. 2150 din 02.09.2014 care confirmă

că la Dubita Elena s-a constatat echimoze la nivelul antebrațului drept, care

puteau fi cauzate prin acțiunea traumatică a unui obiect contondent dur, posibil în

timpul și circumstanțele indicate care în comun se califică ca vătămare

neînsemnată, (f.d. 110, vol. I);

- raportul de expertiză medico-legală nr. 2151 din 02.09.2014 confirmă că la

Dubita Gheorghe s-a constatat excoriații la nivelul coatelor și regiunea lombară

pe dreapta, echimoze la nivelul toracelui pe dreapta și coapsa dreaptă, care

puteau fi cauzate prin acțiunea traumatică a unui obiect contondent dur, posibil în

7

timpul și circumstanțele indicare care în comun se califică ca vătămare

neînsemnată (f.d. 109, vol. I);

- acțiunea civilă (f.d. 31-34, vol. II)

Instanța de apel a considerat că nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu

achitarea inculpaților, devreme ce probele prezentate în sprijinul învinuirii,

cercetate sau, după caz, verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu

certitudine săvîrșirea infracțiunii respective de către inculpați.

Prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvîrșite de inculpați și semnele componenței de infracțiune

prevăzute de norma penală, instanța de apel a calificat fapta reținută în sarcina

inculpaților Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu în baza art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal

”răpirea unei persoane, săvîrșită, de două persoane”.

Soluționînd chestiunea cu privire la pedeapsa penală pentru săvîrșirea

infracțiunii în baza art.164 alin. (2) lit. e) Cod penal, instanța de apel a luat în

considerație prevederile art.61, 75, 79 și 90 Cod penal precum și cele din art.394

alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală.

Ținînd cont de circumstanțele cauzei enunțate, de persoana inculpaților, de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului, instanța a considerat că nu este rațional ca inculpații să

execute pedeapsa cu închisoarea, deoarece, în cauză sînt întrunite condițiile

prevăzute de lege, care reglementează condamnarea cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, luîndu-se în considerație că infracțiunea reținută în sarcina

inculpaților se clasifică ca fiind gravă, anterior nu au fost condamnați, se

caracterizează pozitiv (f.d. 33,45 vol. I), astfel apreciinndu-se oportunitatea și

rezonabilitatea stabilirii pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege, prin

reducerea termenulului de închisoare.

În cauză existînd concurs de infracțiuni, instanța de apel a considerat

aplicabile prevederile art. 84 alin.(3) Cod penal, adică pedepsele stabilite urmează

a fi executate de sine stătător, dat fiind că sunt de diferite categorii, a căror

cumulare nu este prevăzută de art. 87 Cod penal iar instanța de judecată nu a găsit

temeiuri pentru absorbirea pedepsei cu amendă stabilită în baza art.179 alin. (2)

Cod penal de către pedeapsa cu închisoare stabilită în baza art. 164 alin.(2) lit. e)

Cod penal.

Pe această linie de considerente, fiind stabilită pedeapsa definitivă, s-a

concluzionat că scopul pedepsei în baza art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal poate fi

realizat cu aplicarea art. 90 Cod penal, adică corectarea și reeducarea inculpaților

să se desfășoare în condiții non privative de libertate.

Instanța de apel a apreciat ca nefondate motivele invocate de avocatul

Brăteanu V. în numele părților vătămate, ce vizează acțiunea civilă, deoarece

8

instanța de fond a soluționat-o în conformitate cu prevederile art. 387 Cod de

procedură penală și fiind solidară cu concluziile primei instanțe în această parte,

dat fiind că sunt motivate și anume indicîndu-se: „ ...Totodată instanța va percepe

în mod solidar de la Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu în folosul pătimitei Dubita

Elena prejudiciul moral în mărime de 4000 lei, suma solicitată de 20000 lei, ceea

ce corespunde suferințelor suportate de ultima. Instanța va respinge acțiunea lui

Dubita Gheorghe privind repararea prejudiciului moral de 20000 lei de la

Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan, deoarece de fapt a fost comisă în rezultatul

acțiunilor ilegale ale victimei, iar în această situație însăși condamnarea

inculpaților este o compensare și o satisfacție deplină a suferințelor morale

suportate de Dubita Gheorghe..."

Cu privire la motivele invocate în apelul declarat de avocatul Spînu O. în

numele inculpaților, ce vizează condamnarea în baza art. 179 alin. (2) Cod penal,

instanța de apel de asemenea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece în contextul

evaluării activității cu privire la aprecierea probelor administrate în cauză, nu

există temei pentru a da o nouă apreciere acestora, instanța de apel fiind solidară cu

concluziile primei instanțe privind condamnarea inculpaților în baza art. 179

alin.(2) Cod penal, dat fiind că sunt motivate temeinic și legal, sub aspectul, că

vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii imputate este dovedită în cadrul

procesului penal, astfel fapta acestora întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii imputate.

În context, s-a considerat corect soluționată și chestiunea privind pedeapsa

aplicată inculpaților în baza art. 179 alin.(2) Cod penal, aceasta fiind în limitele

legii, astfel prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor din articolele 7,

61, 75, 76 Cod penal.

7.1 procurorul, care invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală solicită casarea deciziei în partea individualizării pedepsei

inculpaților Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță în alt complet de judecată.

În susținerea recursului indică că:

- instanța de apel a omis să se expună în partea descriptivă referitor la art.79

Cod penal, anume care circumstanțe le consideră ca excepționale și necesitatea

aplicării unei pedepse sub limita minima prevăzută de acțiunea articolului

incriminat;

- instanța de apel a ignorat faptul că inculpații au comis infracțiunea gravă,

contra libertății persoanei care prezintă un pericol social vădit, deoarece victima

este extrasă, fără a-și fi exprimat acordul, din micro mediul său social, fiind lipsit

un anumit timp de putința de a lua parte la viața socială. În plus, răpirea persoanei

9

a avut loc cu aplicarea violenței față de victimă, scoțînd în evidență gradul

comparativ mai mare al pericolului social al acestei infracțiuni. La fel nu a ținut

cont de comportamentul parților pînă la săvîrșirea infracțiunii, în timpul și după

săvîrșirea infracțiunii, adică a aplicat inculpaților pedeapsă sub formă de

închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal neîntemeiat.

7.2 avocatul Spînu Oleg în numele inculpaților Carabeț Ivan și Carabeț

Sergiu, invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală

solicită casarea integrală a deciziei și achitarea inculpaților în conformitate cu

art.435 alin.(1) pct.2) lit.b) Cod de procedură penală.

În susținerea recursului indică că:

- instanța de apel a dat o apreciere părtinitoare și subiectivă faptului precum că

Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu a comis infracțiunea de violare de domiciliu

prevăzută de art. 179 alin.(2) Cod penal;

- la emiterea hotărîrilor instanțele de judecată nu au luat în considerare faptul

că scopul urmărit de către Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan a fost predarea

agresorului Dubița Gheorghe organelor de poliție întrucît ultimul prezenta un

pericol real și iminent pentru Ursul Natalia și mama acesteia. Consider că acțiunile

lui Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan de pătrundere în casa lui Dubița Elena și Dubița

Gheorghe necesită a fi calificate ca o cauză care înlătură caracterul penal al fapte și

anume ca o stare de extremă necesitate;

- din materialele cauzei s-a stabilit și faptul că ultimul a încercat să fugă în

momentul reținerii și anume din considerentul că Dubița Gheorghe se căia de cele

comise și i-a rugat insistent pe Ivan și Sergiu Carabeț să nu-1 denunțe la poliție

ultimii au renunțat la acea idee, iar potrivit art. 168 Cod de procedură penală,

Oricine este în drept să prindă și să aducă forțat la poliție sau la o altă autoritate

publică persoana prinsă asupra faptului săvîrșirii unei infracțiuni sau care a

încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvîrșirea infracțiunii, prin urmare

fiind greșită și logica instanței de apel precum că inculpații sunt vinovați în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.164 alin. (2) Cod penal.

Reieșind din circumstanțele cauzei se deduce că Carabeț Sergiu și Carabeț

Ivan au urmărit atingere unui scop legitim „de predare a lui Dubița Gheorghe

organelor de drept" și nu unul infracțional.

7.3 La 31.12.2015 avocatul Spînu Oleg în numele inculpaților Carabeț

Ivan și Carabeț Sergiu depune un recurs suplimentar cu aceleași cerințe ca și ale

recursului de baza, suplimentar solicitînd și anexarea la recursul inițial a copiei

sentinței și a deciziei.

depus avocatul Spînu Oleg în numele inculpaților Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu

prin care solicită a declara inadmisibil recursul acuzatorului de stat, deoarece

10

acuzarea în mod eronat a invocat faptul că instanța de apel n-a individualizat

pedeapsa cum cer prevederile art. 61,75,79 Cod penal. În acest sens recurentul

invocă ignorarea prevederilor menționate, însă nu indică cum s-a încălcat aceste

norme, în așa mod prezentînd o poziție vagă și neclară care trebuie tratată în

favoarea inculpaților.

motivele invocate, Colegiul penal consideră că recursurile ordinare declarate de

avocatul Oleg Spînu în numele inculpaților, urmează a fi respinse ca inadmisibile,

iar recursul ordinar declarat de procuror, urmează a fi admis.

9.1. Referitor la recursul ordinar declarat de avocatul Oleg Spînu în

numele inculpaților din 14.12.2015 :

Potrivit textului recursului, recurentul invocă ca temei de casare a deciziei

instanței de apel art.427 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, în cazurile în care nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Raportînd norma dată la situația în cauză, Colegiul conchide că acest temei

nu și-a găsit confirmare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de

recurent.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective.

Colegiul penal reține că, instanța de apel în baza probelor administrate legal

de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată cu

respectarea prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o

apreciere justă potrivit art.101, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării lor, stabilind cu certitudine toate aspectele de

fapt și de drept, care sunt detaliat descrise în textul deciziei instanței de apel, cît și

la pct.4.1 al prezentei decizii și corect a ajuns la concluzia privind vinovăția lui

Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu în comiterea infracțiunilor prevăzute de art.164

alin.(2) lit.(e) și art.179 alin. (2) Cod penal iar încadrarea juridică a acțiunilor

acestora este justă.

Concluziile instanței de apel contestate au fost bazate pe cumulul de probe

administrate în cauză și invocate la 4.1 din prezenta decizie, care confirmă cu

certitudine săvîrșirea de către inculpați a faptelor imputate întrunind elementele

infracțiunilor art.164 alin.(2) lit.(e) și art.179 alin. (2) Cod penal.

Astfel, instanța de recurs nu v-a reține motivul invocat de către avocatul Oleg

Spînu cu referire la faptul că, la emiterea hotărîrilor instanțele de judecată nu au

luat în considerare faptul că scopul urmărit de către Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan

11

a fost predarea agresorului Dubița Gheorghe organelor de poliție, întrucît ultimul

prezenta un pericol real și iminent pentru Ursul Natalia și mama acesteia,

considerînd că acțiunile inculpaților de pătrundere în casa lui Dubița Elena și

Dubița Gheorghe necesită a fi calificate ca o cauză care înlătură caracterul penal al

fapte și anume ca o stare de extremă necesitate, deoarece:

pentru a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un

interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

Condițiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social sunt:

- pericolul să fie iminent;

- pericolul să amenințe viața, integritatea corporală, sănătatea făptuitorului

sau altor persoane sau interes public;

- să nu poată fi înlăturat decît prin comiterea unei fapte prevăzute de legea

penală.

Condițiile acțiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt:

- pericolul nu poate fi înlăturat decît prin comiterea unei fapte prevăzute de

legea penală;

- săvîrșirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc, unica

posibilitate de lichidare a pericolului;

- să nu cauzeze urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce

dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat.

Raportînd cele menționat supra la motivul invocat de apărare, Colegiul

reține că, acesta nu se circumscrie în noțiunea de extrema necesitate din

considerentul că conflictul dintre Dubița Gheorghe, Ursul Natalia și mama acesteia

era deja epuizat (produs). Deci, un pericol depărtat, trecut sau viitor nu justifică

aplicarea constrîngerii fizice și nu realizează, astfel, starea de extremă necesitate.

Condiția privitoare la iminența pericolului trebuie să fie cercetată și stabilită în

raport cu momentul în care a fost săvîrșită fapta de salvare.

Valorile sociale care pot forma obiectul acțiunii de salvare în cazul de

extremă necesitate sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, alin. (2) art. 38

Cod penal include în această categorie viața, integritatea corporală sau sănătatea

persoanei sau a alteia și interesul public.

Totodată, Colegiul reiterează că Constituția RM prevede în alin. (2) art.29, că

domiciliul este inviolabil, însă se admit excepții: lit. b) - pentru înlăturarea unei

primejdii care amenință viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; lit.c) -

pentru prevenirea răspîndirii unei epidemii.

Deci, violarea domiciliul părții vătămate Dubița Gheorghe și Dubița Elena de

către inculpați, întru înlăturarea primejdiei deja produsă asupra vieții și integrității

12

fizice surorii Ursul Natalia și mama inculpaților, nu cade sub incidența extremei

necesități;

2 . Referitor la motivul invocat de apărare potrivit căruia, scopul urmărit

de către Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan a fost predarea agresorului Dubița

Gheorghe organelor de poliție, Colegiul reține că este absolut legitimă reținerea

persoanei în privința căreia a fost pronunțată deja o sentință de condamnare și care

se eschivează de la executarea ei, ascunzînu-se. Temei pentru reținerea servește

săvîrșirea de către persoană a infracțiuni și încercarea de a se ascunde sau de a fugi

cu scopul de a se eschiva de răspundere. Astfel, reținerea presupune ca persoana

reținută cu certitudine este vinovată de comiterea unei fapte prevăzute de legea

penală, cu toate că în unele situații o asemenea certitudine, în conștiința cetățenilor

simpli care încercă să efectueze reținerea reprezintă doar o probabilitate, un fapt

care nu-i asigură de la comiterea unor erori de drept sau de fapt.

În conformitate cu art.21 din Constituția RM și alin.(1) art.8) Cod de

procedură penală, orice persoană acuzată de săvărșirea unei infracțiuni este

prezumată nevinovată pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul

unui proces judiciar public.

Potrivit alin.(2) art. 25 Cod penal, nimeni nu poate fi declarat vinovat de

săvîrșirea unei infracțiuni, precum și supus unei pedepse penale, de cît în baza

unei hotărîri definitive, adoptată în condițiile legii.

Instituția reținerii se referă la persoana care a săvîrșir infracțiunea. Fapta nu

poate fi recunoscută infracțiune dacă această calitate nu i se atribuie de către

instanța de judecată. Momentul reținerii persoanei pînă la pronunțarea sentinței

duce la inexistența convingerii că persona reținută va fi declarată ulterior vinovată

de comiterea acelei infracțiuni, că fapta săvîrșită conține sau nu semnele unei

componenței de infracțiuni, ultimul lucru nu prezintă dificultăți pentru

colaboratorii organelor de poliție și pentru alți colaboratori ai organelor de drept,

această situație fiind dificilă pentru cetățenii simpli.

În concluzie, Colegiul menționează că, în privința lui Dubița Gheorghe, la

momentul conflictul declanșat între ultimul cu inculpații o sentință de condamnare

pe faptul acțiunilor huliganice din 13.08.2014 față de Ursu Natalia și Carabeț Elena

nu era, mai mult ca atît în urma acestor acțiunilor Dubița Gheorghe se afla la

domiciliul său și nu avea intenția de a se eschiva sau să se ascundă imediat după

comiterea actului huliganic.

Potrivit actelor cauzei cu certitudine s-a stabilit că inculpații nu l-au dus pe

Dubița Gheorghe la organele de drept ci la ferma din sat unde l-au amenințat cu

răfuială fizică după care l-au dus acasă la Carabeț Elena unde a fost impus să-și

ceară scuze;

13

penală potrivit cărora, oricine este în drept să prindă și să aducă forțat la poliție

sau la o altă autoritate publică persoana prinsă asupra faptului săvîrșirii unei

infracțiuni sau care a încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvîrșirea

infracțiunii, omite faptul că articolul comentat prevede dreptul victimei și al

martorilor oculari de a captura persoana bănuită prinsă în flagrant delict. Doar în

cazul infracțiunilor flagrante se admite prinderea și aducerea forțată a bănuitului, în

celelalte cazuri victima sau martorii oculari urmează să facă declarații la organul

de urmărire penală.

Prin urmare, rămîne greșită logica apării precum că în acțiunile inculpaților nu

se întrunesc elementele infracțiunilor prevăzute la art. 179 alin. (2) și 164 alin.(2)

lit. e) Cod penal.

Obiectul juridic special al infracțiunii prevîzute de art.179 Cod penal îl

constituie relațiile sociale referitor la inviolabilitatea domiciliului garantată de

Constituția RM, iar în cazul variantei agravate prevăzute la alin. (2) art.179 Cod

penal, violența este acțiune adiacentă a obiectului juridic special care este

domiciliul, domiciliul reprezentînd nu obiectul material al infracțiunii menționate,

dar obiectul imaterial. Numai în situația violării de domiciliu cu aplicarea

violenței, prevăzută la alin. (2) art.179 Cod penal, apare obiectul material

reprezentat de corpul victimei.

Latura obiectivă se realizează prin două modalități: prin pătrundere sau

rămînerea ilegală în domiciliu.

Latura subiectivă se realizează cu vinovăție prin intenție directă, făptuitorul

este conștient de caracterul ilegal al pătrunderii sau rămînerii ilegale fără

consimțămîntul stăpînului în domiciliu.

La caz, latura obiectivă și subiectivă s-a manifestat prin faptul că inculpații

Carabeț Serghei și Ivan urmărind scopul de a-1 găsi pe Dubița Gheorghe, contrar

dreptului garantat de art. 29 a1 Constituției RM, au pătruns ilegal în ograda și

antreul casei vecinilor Dubița Elena și Dubița Gheorghe, unde ultimii își au

domiciliul permanent, fară consimțămîntul acestora. În continuare, în pofida

refuzului primit din partea Elenei Dubița de a se afla la domiciliu și cerinței de a-1

părăsi, frații Ivan și Sergiu Carabeț nu s-au conformat cerințelor înaintate. Totodată

fiind violat și obiectul material, corpul părților vătămate Dubița Elena și Dubița

Gheorghe.

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 164 Cod penal vizează

relațiile sociale privind ocrotirea libertății fizice, de deplasare și de acțiuni a

persoanei în conformitate cu voința proprie.

Latura obiectivă a infracțiunii are o singură modalitate de realizare: răpirea

persoanei, ce semnifică privarea de libertate a unei persoane prin mutarea,

împotriva voinței acesteia, într-un alt loc de unde se afla. Latura obiectivă a

14

infracțiunii se realizează dacă persoana în cauză a fost constrînsă, la nivel psihic

sau fizic, de către făptuitor să se deplaseze din locul în care se afla. Celelalte

circumstanțe: locul de unde-i răpită, locul în care aceasta este deplasată, durata

privării de liberate etc. nu au relevanță. De asemenea, motivele din care a fost

săvîrșită infracțiunea nu infliențează calificarea faptei și se iau în considerație la

individualizarea pedepsei.

Răpirea persoanei se consideră infracțiune consumată din momentul realizării

latirii obiective.

Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăția exprimată prin intenție

directă.

Astfel, instanța de apel justificat a constatat săvîrșirea de către inculpați și a

faptei imputate, întrunind elementele infracțiunii de răpire a persoanei săvărșită de

două persoane, adică atît latura obiectivă, cît și cea subiectivă a acestei infracțiuni,

deoarece prin acțiunile sale inculpații Carabeț Sergiu Dumitru și Carabeț Ivan

Dumitru, avînd intenția de a atenta asupra relațiilor sociale privind ocrotirea

libertății persoanei, în scop de răzbunare, la 13 august 2014, aproximativ la ora

21.15 min., aflîndu-se ilegal la domiciliul cet. Elena Dubita situat în satul Răzeni,

r-nul Ialoveni, l-au apucat de mîini și de picioare pe fiul acesteia, Dubita

Gheorghe, astfel încît ultimul nu avea posibilitatea reală de a se mișca după propria

dorință și forțat l-au scos din domiciliul său, urcîndu-1 în microbuzul cu n/î CNN

272 cu care a venit Carabeț Ivan. Astfel, Gh. Dubița fiind constrîns fizic și psihic

de către frații Sergiu și Ivan Carabeț, contrar voinței sale s-a lăsat influențat de

către aceștea și a urcat în automobilul dat. În continuare, Carabeț Sergiu și Ivan

transportîndu-1 pe Dubita Gheorghe pînă în apropierea fermei din sat, 1-au

amenințat cu răfuială fizică în cazul admiterii unor noi conflicte pe viitor cu rudele

Carabeț Elena și Ursu Natalia.

În consecință, reieșind din cele expuse supra, Colegiul lărgit a ajuns la

concluzia că, temeiul invocat de recurent prin neîntrunirea în acțiunile inculpaților

a elementelor infracțiunilor imputate, nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului, or eroarea de drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare,

hotărîrea atacată în această parte este legală și întemeiată.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecînd recursul,

instanța de recurs respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.

9.2. Referitor la recursul ordinar suplimentar declarat de avocatul Spînu

Oleg la 31.12.2015.

Conform prevederilor art. 422 Cod de procedură penală (redacția 05 aprilie

2012), termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

După cum rezultă din materialele dosarului, avocatul inculpaților a depus

recurs ordinar la 14 decembrie 2015, iar conform procesului-verbal al ședinței de

15

judecată (f. d. 125-126) dispozitivul deciziei a fost pronunțat la 01octobrie 2015 în

prezența părților, care au fost înștiințate că la 02 noiembrie 2015 va avea loc

pronunțarea integrală a deciziei, iar la 02 noiembrie 2015 a fost amînată

pronunțarea deciziei integrale pentru 17 noiembrie 2015, iar conform procesului-

verbal al ședinței de judecată din 17 noiembrie 2015, avocatul Spînu Oleg nu s-a

prezentat din motive necunoscute.

Conform recipisei decizia motivată s-a înmînat contra semnătură inculpaților

la 07.11.2014 și tot la această dată a fost expediată o copie a deciziei în adresa

avocatului Spînu Oleg (f. d. 146-147).

Mai mult ca atît, avocatul Oleg Spănu în interesele Carabeț Sergiu și Carabeț

Ivan la 14.12.2015 a depus în termen recursul ordinar.

Aceste momente certifică faptul că termenul de 30 de zile de contestare a

deciziei instanței de apel, stabilit de art. 422 Cod de procedură penală nu a fost

respectat, deoarece recursurile ordinar suplimentar a fost declarat de către avocat la

31.12.2015, prin urmare, Colegiul penal consideră că recursul menționat a fost

depus peste termen.

Termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul că

depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul

declarat după expirarea termenului se va respinge ca fiind declarat peste termen,

deoarece legea procesual-penală ce reglementează procedura examinării recursului

ordinar nu prevede posibilitatea de repunere în termen a recursului.

În atare împrejurări, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei

instanței de apel a expirat la 17.12.2015, iar avocatul a avut reala posibilitate de a

face cunoștință cu materialele cauzei penale și de a invoca motivele suplimentare

în recursurile de baza declarate la 14.12.2015.

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit concluzionează despre

respingerea recursului suplimentar menționat, ca fiind depus peste termen.

9.3. Referitor la recursul ordinar declarat de către procuror Colegiul

reține că:

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate

fi corectată de către instanța de recurs.

Drept temei pentru recursul ordinar procurorul a invocat prevederile art. 427

alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală – că hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse în alte limite decît

cele prevăzute de lege.

Totodată, Colegiul reține că, autorul recursului este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

16

inculpaților și critică hotărîrea instanței de apel numai referitor la stabilirea

pedepsei cu aplicarea art. 79, 90 Cod penal considerînd că, pedepsele aplicate lui

Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan de către instanța de apel nu va atinge scopul

pedepsei penale, fiind una prea blîndă în raport cu circumstanțele cauzei.

Motivele invocate de procuror în recurs, referitor la individualizarea

pedepsei, Colegiul penal le consideră întemeiate, din următoarele considerente:

Carabeț Sergiu și Carabeț Ivan au fost condamnați în baza art. 179 alin.(2) și

art.164 alin.(2) lit.e) Cod penal.

Sancțiunea art. 179 alin.(2) prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 200

la 600 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de

la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Sancțiunea art.164 alin.(2) lit.e) Cod penal prevede pedeapsa cu închisoare de

la 6 la 10 ani, iar potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, infracțiunea comisă se atribuie

la infracțiuni grave.

În motivarea deciziei, instanța de apel relevă că: ”Soluționînd chestiunea cu

privire la pedeapsa penală pentru săvîrșirea infracțiunii în baza art.164 alin. (2)

lit. e) Cod penal, instanța de apel a luat în considerație prevederile art.61, 75, 79

și 90 Cod penal, precum și cele din art.394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură

penală.

Ținînd cont de circumstanțele cauzei enunțate, de persoana inculpaților, de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului, instanța a considerat că nu este rațional ca inculpații să

execute pedeapsa cu închisoarea, deoarece, în cauză sînt întrunite condițiile

prevăzute de lege, care reglementează condamnarea cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei, luîndu-se în considerație că infracțiunea reținută în sarcina

inculpaților se clasifică ca fiind gravă, anterior nu au fost condamnați, se

caracterizează pozitiv (f.d. 33,45 vol. I), astfel apreciinndu-se oportunitatea și

rezonabilitatea stabilirii pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege, prin

reducerea termenulului de închisoare.

În cauză existînd concurs de infracțiuni, instanța de apel a considerat

aplicabile prevederile art. 84 alin.(3) Cod penal, adică pedepsele stabilite urmează

a fi executate de sine stătător, dat fiind că sînt de diferite categorii, a căror

cumulare nu este prevăzută de art. 87 Cod penal, iar instanța de judecată nu a

găsit temeiuri pentru absorbirea pedepsei cu amendă stabilită în baza art.179 alin.

(2) Cod penal de către pedeapsa cu închisoare stabilită în baza art. 164 alin.(2) lit.

e) Cod penal.

Pe această linie de considerente, fiind stabilită pedeapsa definitivă, s-a

concluzionat că scopul pedepsei în baza art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal poate fi

17

realizat cu aplicarea art. 90 Cod penal, adică corectarea și reeducarea

inculpaților să se desfășoare în condiții non privative de libertate.”

Instanța de recurs menționează că pînă la modificările efectuate prin Legea

nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, în vigoare din 24 mai 2009, la art.79 alin.(2)

Cod penal, o circumstanță atenuantă sau un cumul de asemenea circumstanțe,

puteau fi apreciate ca circumstanță excepțională, la stabilirea pedepsei, însă odată

cu adoptarea legii nominalizate, alin.(2) art. 79 Cod penal,a fost exclus.

După modificările efectuate la art. 79 Cod penal, în cazul în care instanța

aplică o pedeapsă sub limita minimă a legii pentru care persoana este condamnată,

aceasta este obligată să-și motiveze soluția prin prezența în cauză a circumstanțelor

excepționale care micșorează esențial gravitatea faptei.

De asemenea, art.79 Cod penal prevede că instanța de judecată, ținînd seama

de circumstanțele excepționale ale cauzei și de persoana vinovatului și socotind

necesar să treacă la o altă categorie de pedeapsă mai blîndă, poate admite o

asemenea ușurare a pedepsei, arătînd în mod obligatoriu motivele.

Prin urmare, în spiritul acestei norme penale, se înțelege că trebuie să

persiste ori în împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele,

privind personalitatea infractorului, careva circumstanțe, împrejurări,

particularități, situații sau stări a lucrurilor, care constituie excepție din starea

obișnuită a lor ori a personalității inculpatului.

Astfel pentru aplicarea acestei norme trebuie să fie stabilite circumstanțe

excepționale care să rezulte, în primul rînd, din scopul și motivele faptei. Instanța

de apel, a aplicat art.79 Cod penal însă nu a constatat asemenea circumstanțe

excepționale care să rezulte din acțiunile inculpaților în timpul săvîrșirii

infracțiunii sau după aceasta.

În speța examinată circumstanțele la care instanța de apel a făcut trimitere,

sunt împrejurări obișnuite, care predomină și caracterizează majoritatea cetățenilor,

astfel că nu pot fi considerate ca excepționale. Ele se referă de fapt la

circumstanțele atenuante, prevăzute la art. 76 Cod penal. Alte circumstanțe care ar

putea fi apreciate ca excepționale în cauză nu s-au stabilit.

Astfel, instanța de apel a omis să motiveze în partea descriptivă aplicarea

art.79 Cod penal și anume care circumstanțe le consideră ca excepționale și

necesitatea aplicării unei pedepse sub limita minima prevăzută de sacțiunea

articolului 164 alin.(2) lit.e) Cod penal.

La fel, instanța de recurs constată că, Curtea de Apel aplicînd prevederile art.

90 Cod penal, suspendînd executarea pedepselor stabilite inculpaților pe un termen

de probă, nu a argumentat nici motivele aplicării acestei norme de drept.

18

Prim urmare, rezultă că instanța nu și-a motivat soluția în raport cu aplicarea

prevederilor art.79 și 90 Cod penal, situație care cade și sub incidența erorii de

drept cuprinsă în prevederea art. 427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală.

În atare situație, recursul procurorului urmează a fi admis, casată decizia în

partea stabilirii pedepselor aplicate inculpaților, cu trimiterea cauzei la rejudecare

în această parte, în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să ia în considerație cele

expuse în prezenta decizie, să înlăture încălcările de lege menționate și să pronunțe

o nouă hotărîre legală și întemeiată, respectînd strict prevederile art.414, 436 Cod

de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,-

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de avocatul Oleg

Spînu în numele inculpaților împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 01 octombrie 2015, în cauza penală în privința lui Carabeț Ivan și

Carabeț Sergiu.

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron, casează parțial decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015 în partea stabilirii

pedepsei, în cauza penală în privința lui Carabeț Ivan și Carabeț Sergiu și dispune

rejudecarea cauzei în această parte în aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În rest, celelalte dispoziții ale deciziei se mențin.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia publicată integral la 15 martie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Ion Guzun

19