1re-21/16 — art.264-1 alin.1 CP

Dosarul nr.1re-21/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 ianuarie 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului în anulare, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2015, declarat de

avocatul Frecăuțan Marina, în numele inculpatului

Pelivan Victor Victor, născut la 18

octombrie 1987, originar și domiciliat în

s.Onișcani, r-nul Șoldănești.

Termenul examinării cauzei:

1.Prima instanță: 07.05.2015 – 06.07.2015;

2.Instanța de apel: 29.07.2015 – 28.10.2015;

3.Instanța de recurs: 10.12.2015 – 20.01.2016.

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art.2641 alin.(1) Cod penal la muncă neremunerată în folosul comunității

pe un termen de 200 ore, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

24.20, fiind în stare de ebrietate, deținînd permisul de conducere pe categoria,,B, C, D, BE,

CE, DE” cu nr.125412897, conducînd automobilul de model „Opel Vectra”, cu n/î C CY

568, pe strada centrală din s.Onișcani, r-nul Șoldănești, încălcînd prevederile pct.3.14 lit.a)

al Anexei nr.1 din Regulamentul circulației rutiere, care prevede că participanții la trafic sînt

obligați să respecte regulile de circulație și conducătorul de vehicul îi este interzis să

conducă vehiculul în stare de ebrietate. Inculpatul Pelivan Victor a condus autovehiculul în

stare de ebrietate și fiind suspus testării alcooloscopice prin intermediul alcooltestului

,,Drager Alcotest 8510 RO”, s-a constatat că gradul de alcool în aerul expirat de acesta era

de 0,67mg/l, ce în conformitate cu art.13412 alin.(3) Cod penal, corespunde stării de

ebrietate cu grad avansat.

în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care a-i

stabili inculpatului penrtu fapta săvîrșită o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în

folosul comunității în mărime de 240 ore, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 5 ani, invocînd că instanța la stabilirea pedepsei incorect a aplicat

prevederile art.79 alin.(1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa fără pedeapsa complementară

obligatorie - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, și nu a ținut cont de

faptul că V.Pelivan nu este încadrat în cîmpul muncii, iar interpretarea de către acesta a

faptului că autoturismul personal este necesar pentru transportarea la spital al copilului care

necesită îngrijire medicală, nu este plauzibilă; instanța nu a luat în considerație că inculpatul

nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii, atît pe parcursul urmăririi penale, cît și în

instanța de judecată, a întreprins măsuri reale pentru a se eschiva de la răspunderea penală

pentru fapta comisă și a împiedica la stabilirea adevărului, prin urmare circumstanțe pentru

1

înlăturarea pedepsei complementare obligatorie - privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport, nu au fost constatate.

admis recursul procurorului, casată sentința în latura stabilirii pedepsei, cu rejudecarea

cauzei și adoptarea unei noi hotărîri în această parte, prin care lui Pelivan Victor, recunoscut

vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(1) Codul penal, i s-a stabilit

pedeapsa sub formă de 200 ore muncă neremunerată în folosul comunității, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Instanța de recurs a constatat că prima instanță a respectat normele procesuale, a

verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat

probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței și concludenței,

iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia privind

vinovăția inculpatului V.Pelivan în comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641alin.(1) Cod

penal, făcînd o încadrare juridică justă a acțiunilor acestuia.

La fel, instanța de recurs a considerat întemeiată aplicarea pedepsei inculpatului

V.Pelivan sub formă de 200 ore muncă neremunerată în folosul comunității, aceasta fiind

stabilită în limitele sancțiunii normei penale în baza căreia inculpatul a fost condamnat.

Totodată, instanța a conchis că prima instanță eronat nu a aplicat în privința inculpatului

pedeapsa complementară obligatorie - privare de dreptul de a conduce mijloace de transport,

considerînd că corectarea lui poate avea loc fără stabilirea pedepsei complementare, reținînd

în sarcina acestuia următoarele: la locul de trai se caracterizează pozitiv, la evidența

medicului psihiatru și narcolog nu se află, nu are antecedente penale, are la întreținere doi

copii minori, dintre care unul necesită permanent îngrijiri medicale și este necesară

transportarea acestuia pentru examinare la medic cu ajutorul mijlocului de transport,

instanța apreciind ultima circumstanță ca fiind excepțională.

Instanța de recurs a conchis că, circumstanțele menționate de prima instanță, inclusiv

și faptul că unul dintre copiii inculpatului necesită îngrijiri medicale, nu pot fi reținute ca

circumstanțe excepționale și nu pot servi ca temei pentru aplicarea art.79 alin.(1) Cod penal

și nestabilirea pedepsei complementare obligatorii în privința inculpatului.

Reieșind din circumstanțele stabilite, instanța de recurs a concluzionat că este

întemeiat argumentul procurorului, precum că la stabilirea pedepsei inculpatului, nu s-a ținut

seama în deplină măsură de criteriile generale de individualizare a pedepsei, nu s-a luat în

considerație gradul pericolului social al infracțiunii comise, persoana celui vinovat, rolul

acestuia la săvîrșirea infracțiunii, aplicîndu-i o pedeapsă neechitabilă faptei comise, adică

fără aplicarea pedepsei complementare, ceea ce nu va duce la restabilirea echității sociale, la

corijarea inculpatului, prevenirea din partea acestuia, precum și a altor persoane comiterea a

unor noi infracțiuni.

Astfel, instanța de recurs, a conchis că aplicarea în privința inculpatului a pedepsei

complementare obligatorii este necesară întru atingerea scopurilor Legii și a pedepsei

penale, cel de corectare și reeducare a inculpatului și prevenirii de comitere a infracțiunilor

similare.

M.Frecăuțan în numele inculpatului care, fără a invoca vreun temei prevăzut de art.453 Cod

de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui

V.Pelivanîn temeiul art.79 Cod penal, să nu-i fie aplicată pedeapsa complementară -

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, deoarece instanța nu a luat în

considerație circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, și anume caracteristica

lui pozitivă, că la evidența medicului narcolog sau psihiatru nu se află, are la întreținere doi

copii minori, anterior nu a fost tras la răspundere penală sau contravențională, ce ar fi

2

permis instanței de a le considera ca circumstanțe excepționale; instanța aplicînd

inculpatului pedeapsa complementară nu a ținut cont nici de faptul că acesta este încadrat în

cîmpul muncii în calitate de șofer, iar în cazul privării de dreptul de a conduce mijlocul de

transport situația familiară și financiară a familiei acestuia s-ar agrava.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art.453 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrile

irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a

afectat hotărîrea atacată.

Recurentul, fără a indica vreun viciu fundamental în cadrul procedurii precedente

care a afectat hotărîrea atacată, ca temei al recursului în anulare invocă neacordul său cu

aplicarea de către instanța de recurs a pedepsei complementare, solicitînd pronunțarea prin

prisma art.79 Codul penal a unei noi hotărîri, prin care inculpatului, să nu-i fie stabilită o

pedeapsă complementară obligatorie - privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport.

Analizînd temeiul invocat în recursul în anulare, Colegiul conchide că acesta nu

constituie acel viciu fundamental, care ar afecta hotărîrea atacată.

Argumentele recurentului, precum că instanța de apel nu și-a motivat soluția privind

aplicarea pedepsei complementare, este lipsit de temei, deoarece din textul deciziei rezultă

că instanța și-a motivat concluziile referitor la necesitatea aplicării pedepsei complementare

în privința inculpatului, indicînd din care motive în privința acestuia urmează să-i fie

aplicată pedeapsa complementară sub forma de privare de dreptul de a conduce mijloace de

transport, soluție expusă la pct.4 a prezentei decizii, pe care instanța de recurs în anulare și-o

însușește pe deplin.

Astfel, din conținutul recursului rezultă că, principalul argument pe care îl invocă

recurentul este faptul că, în privința inculpatului neîntemeiat a fost dispusă aplicarea

pedepsei complementare - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani, fapt ce agravează situația familiară și financiară a inculpatului, deoarece

acesta este încadrat în serviciu în calitate de șofer, unica sursă de existență fiind cîștigată

datorită mijlocului de transport.

Însă, Colegiul penal constată, că acest temei nu poate fi reținut, deoarece pedeapsa

are drept scop și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea inculpatului cît și a

altor persoane. Ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unei fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, reieșind din faptul că inculpatul a condus mijlocul de transport în stare

de ebrietate avansată, prin ce a pus în pericol nu doar viața sa, dar și a altor participanți la

trafic, Colegiul penal conchide că pedeapsa complementară - privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport aplicată condamnatului de către instanța de recurs, este

stabilită corespunzător gravității faptei, în raport cu pericolul social al acesteia.

De asemenea, Colegiul penal menționează că la stabilirea pedepsei lui V.Pelivan

instanța de recurs a ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a pedepsei prevăzute de

art.75 Cod penal, de criteriile generale a cauzei care agravează ori atenuează răspunderea,

de persoana inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării

3

acestuia, numindu-i o pedeapsă echitabilă și a argumentat motivele neaplicării în privința lui

V.Pelivan a prevederilor art.79 Cod penal, reținînd că la examinarea cauzei nu au fost

stabilite careva circumstanțe excepționale ce ar justifica neaplicarea pedepsei

complementare, iar circumstanțele la care a făcut referire recurentul, fac parte din categoria

celor atenuante, de care s-a ținut cont la individualizarea pedepsei.

Mai mult, Colegiul penal sub acest aspect reține și prevederile art.24 Cod penal, care

reglementează că persoana care a săvîrșit o infracțiune în stare de ebrietate, produsă de

alcool sau de alte substanțe, nu este liberată de răspundere penală. Cauzele ebrietății, gradul

și influența ei asupra săvîrșirii acțiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei, astfel

instanțele au luat în considerație faptul că infracțiunea a fost săvîrșită în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat.

Prin urmare, Colegiul penal constată că instanța de recurs și-a motivat soluția privind

aplicarea pedepsei lui V.Pelivan cu muncă neremunerată în folosul comunității și a celei

complementare - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, astfel temeiul

invocat de recurent nu și-a găsit confirmare.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea recursului declarat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului în

anulare declarat de avocatul M.Frecăuțan, fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocatul Frecăuțan Marina în

numele inculpatului Pelivan Victor, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 28 octombrie 2015, în cauză penală în privința lui Pelivan Victor, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 17 februarie 2016.

Președine Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

4