1ra-1407-2015 — art.145 alin.1 CP

1ra-1407-2015 — art.145 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.lra-1407/15

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 noiembrie 2015 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 08 iulie 2015, declarat de avocatul

Stratan Igor în numele inculpatei

Guțul-Zaițov Ana Mihail, născută la 08

septembrie 1985, originară și domiciliată în

or.Ungheni, str.G.Bănulescu-Bodoni 22.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

septembrie 2014, Guțul-Zaițov Ana a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.145

alin.(1) Cod penal la 11 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis

pentru femei.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunîndu-se încasarea de la Guțul-Zaițov Ana în

beneficiul succesorului părții vătămate Nesterenko Raisa a prejudiciului moral în sumă de

300000 lei și cheltuielile judiciare în sumă de 1000 lei, iar în total 301000 lei.

ora 03.00, aflîndu-se cu soțul ei Zaițov Alexandr în bucătărie la domiciliul lor din

or.Ungheni, str-la B.Bodoni 22, urmărind scopul lipsirii ilegale și intenționate de viață a

ultimului, în rezultatul unui conflict apărut între ei, intenționat i-a aplicat celui din urmă o

lovitură cu un cuțit de bucătărie în regiunea inimii cauzîndu-i, conform raportului de

expertiză medico-legală nr.57 din 30.05.2013, vătămări corporale grave periculoase pentru

viață, ce au dus la decesul victimei, care a survenit în urma unui șoc posthemoragic cauzat de

o hemoragie masivă acută internă, provenită în urma producerii plăgii înțepate-tăiate

penetrante a cutiei toracice pe stînga cu lezarea trunchiului pulmonar, existînd legătură

cauzală între leziunile corporale și cauza morții.

pronunțarea unei hotărîri de achitare, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpată,

invocînd că examinarea cauzei nu a avut loc în cadrul unui proces contradictoriu, deoarece

instanța s-a manifestat în favoarea acuzării și și-a întemeiat concluziile de vinovăție doar în

baza probelor prezentate de partea acuzării; instanța neîntemeiat și nemotivat a respins

demersul apărării, prin care s-a solicitat numirea unei expertize complexe medico-legale și

psihologică, care era necesară pentru elucidarea unor circumstanțe ce au importanță

probatorie în cauza dată, prin ce a fost limitat accesul la justiție; instanța eronat a constatat că

1

probele prezentate de partea acuzării, și anume declarațiile martorilor care nu au fost martori

oculari a celor întîmplate, demonstrează vina inculpatei; instanța nu a dat apreciere faptului

că atît în cadrul urmăririi penale, cît și în cadrul cercetării judecătorești, nu au fost

administrate probe pertinente și concludente în probarea învinuirii aduse, în sensul existenței

unui raport de cauzalitate direct între acțiunea făptuitorului și decesul victimei, că decesul

acestuia a survenit ca urmare a acțiunilor făptuitorului și nu în urma altor circumstanțe, pe

cînd din raportul de expertiză medico-legală nr.57 din 30.05.2013, rezultă că localizarea

plăgii pe corp permite producerea ei cu mîna proprie, direcția canalului plăgii indică faptul

că plaga a putut fi produsă cu mîna dreaptă a victimei; instanța și-a întemeiat concluzia de

vinovăție a inculpatei pe declarațiile contradictorii ale martorilor atît a acuzării, cît și a

apărării; instanța dispunînd încasarea în beneficiul succesorului părții vătămate a

prejudiciului material și moral nu și-a motivat soluția în sensul dat, de rînd ce succesorul

părții vătămate nu a prezentat careva probe ce ar demonstra suferințele psihice și morale

suportate de aceasta.

avocatului în numele inculpatei A.Guțul-Zaițov, a fost respins, ca nefondat.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat că prima instanță în

conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere

legală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect

ajungînd la concluzia privind vinovăția inculpatei A.Guțul-Zaițov în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.145 alin.(1) Cod penal, făcînd o încadrare juridică justă a acțiunilor ei.

Concluziile despre vinovăția inculpatei în cele imputate se confirmă prin probele

administrate și cercetate atît în ședința primei instanțe, cît și în cadrul ședinței instanței de

apel, și anume prin declarațiile succesorului părții vătămate R.Nesterenko, a martorilor

P.Duminică, A.Duminică, Gh.Popa, D.Duminică, V.Albot, M.Brăguță, R.Simac, M.Guțul,

V.Proclitaru, T.Proclitaru, M.Dilion, E.Nesterenko, R.Bulbaș, M.Guțul, a medicului legist

G.Jantovan, a martorului V.Scripnicenco date la judecătorul de instrucție, procesele-verbale

de cercetare la fața locului din 16.05.2013, de verificare a declarațiilor la fața locului din

18.06.2013, de examinare a descifrărilor telefonice din 15.07.2013, rapoartele de expertiză

dactiloscopică nr.34/12/2/3-1322 din 27.05.2013, medico-legală nr.57 din 30.05.2013,

raportul de expertiză traseologică nr.34/12/2/3-1325 din 07.06.2013, de expertiză psihiatrico-

legală staționară nr.127 sn-2013 din 04.12.2013, care coroborează între ele și demonstrează

pe deplin vinovăția inculpatei A.Guțul-Zaițov în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145

alin.(1) Cod penal.

La fel, instanța de apel a concluzionat că, reieșind din gravitatea infracțiunii săvîrșite,

de persoana inculpatei, care la locul de trai se caracterizează pozitiv, nu este încadrată în

cîmpul muncii, anterior nu a fost condamnată, de prevederile art.61, 75 Cod penal, prima

instanță corect a considerat că corectarea și reeducarea inculpatei poate avea loc doar prin

izolarea acesteia de societate, și că pedeapsa stabilită de 11 ani închisoare este una echitabilă

faptei infracționale săvîrșite.

Totodată, instanța a respins argumentele invocate de către avocat în apel considerîndu-

le nefondate și neargumentate, și anume că instanța s-a manifestat în favoarea acuzării și și-a

întemeiat concluziile de vinovăție doar pe probele prezentate de partea acuzării, deoarece

constatarea vinovăției inculpatei a fost bazată pe probele cercetate în cadrul procesului penal,

care coroborează între ele, sînt convingătoare, suficiente și dovedesc integral vina inculpatei

A.Guțul-Zaițov în fapta imputată. Intenția inculpatei de omor a fost demonstrată prin

ansamblul de probe cercetate și verificate în ședința de judecată, astfel că prima instanță

corect a stabilit vinovăția inculpatei în baza art.145 alin.(1) Cod penal. Faptul că instanța a

indicat în sentință că a luat în considerație și concluzia procurorului, nu poate fi considerată

ca părtinire și manifestare în favoarea acuzării din partea instanței de fond.

Neîntemeiat instanța a considerat și argumentul invocat, precum că prima instanță

nemotivat a respins demersul apărării, prin care s-a solicitat numirea unei expertize complexe

medico-legale și psihologică, prin ce a fost limitat accesul la justiție, deoarece prin încheierea

instanței de apel din 12.03.2015, demersul avocatului a fost admis și dispusă efectuarea

expertizei complexe medico-legale și psihologice în comisie, prin care au fost puse în fața

experților a întrebărilor formulate de avocat, însă prin cerere scrisă avocatul Ig.Stratan și

inculpata au renunțat la petrecerea expertizei complexe medico-legale psihologice.

La fel, au fost considerate nefondate și argumentele părții apărării, precum că instanța

incorect și-a întemeiat concluziile pe declarațiile martorilor, care nu au fost martori oculari a

celor întîmplate, deoarece temei de a pune la îndoială declarațiile acestora nu s-au stabilit,

martorii au depus declarații sub jurămînt, fiind preîntîmpinați despre răspunderea penală pe

care o poartă pentru darea de mărturii false, nefiind constatate careva suspiciuni, mai mult,

baza probantă a condamnării inculpatei nu o constituie doar declarațiile martorilor, ci

cumulul de probe cercetate în cadrul procesului judiciar, printre care și probele scrise, la

studierea cărora inculpata a avut acces, nefiindu-i încălcate careva drepturi.

De asemenea, faptul dat nu poate fi determinat în favoarea inculpatei, fiind cert stabilit

că A.Guțul-Zaițov în noaptea respectivă era împreună la domiciliu cu soțul A.Zaițov, fapt ce

nu a fost negat de inculpată, și că aceasta l-a lovit cu cuțitul în regiunea inimii, în rezultatul

căruia A.Zaițov a decedat pe loc, fapt confirmat prin raportul de expertiză medico-legală

nr.57 din 30.05.2013, din care rezultă că între leziunile corporale depistate la victimă și

pricina morții există legătură cauzală directă. Astfel că, necătînd la faptul că inculpata a negat

vina sa în cele incriminate, vinovăția acesteia se dovedește și prin procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la fața locului din 18.06.2013, potrivit căruia inculpata a indicat locul

unde l-a înfipt cu cuțitul pe A.Zaițov, locul unde a aruncat cuțitul și a povestit circumstanțele

comiterii faptei.

Lipsit de temei, instanța de apel a considerat și argumentul avocatului, precum că

prima instanță nu și-a motivat concluzia privind admiterea acțiunii civile, că succesorul părții

vătămate nu a prezentat probe ce ar fi demonstrat mărimea prejudiciului material și moral, nu

a indicat care au fost suferințele psihice suportate de acesta, suferințele morale și prin ce s-au

manifestat acestea, deoarece mărimea prejudiciu moral încasat în folosul succesorului părții

vătămate este proporțională în raport cu suferințele suportate în urma decesului fiului

A.Zaițov, căreia i-au fost cauzate suferințe psihice în urma pierderii persoanei apropiate,

reieșind și din faptul că inculpata după comiterea infracțiunii nu a adus careva compensare

succesorului părții vătămate și prin faptul că inițial a recunoscut vina, apoi a negat vinovăția

sa, la fel, aduce suferințe morale în legătură cu atitudinea indiferentă a inculpatei.

În concluzie instanța de apel a conchis că, nerecunoașterea vinovăției de către

inculpată este o metodă de apărare și nu poate fi echivalată cu achitarea acesteia, de rînd ce

prin cumulul de probe cercetate care coroborează reciproc, cert a fost constatată vina

inculpatei în săvîrșirea omorului intenționat a victimei.

invocîndu-se temeiurile prevăzute de art.427 alin.(l) pct.6), 8) Cod de procedură penală, se

solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu a dat o

apreciere justă erorilor comise de prima instanță, a interpretat eronat legea, astfel că hotărîrea

adoptată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; procurorul nu a adus probe ce ar

confirma prezența elementelor ce sînt caracteristice pentru omorul săvîrșit cu intenție, care a

fost motivul comiterii infracțiunii, scopul urmărit, în învinuire descriind doar mecanismul

producerii leziunilor corporale la victimă, fără a specifica în ce s-au manifestat acțiunile

inculpatei, care ar permite de a deduce că omorul a fost săvîrșit de către inculpată; instanța a

3

lăsat fără apreciere raportul de expertiză medico-legală nr.57 din 30.05.2013, potrivit căruia

localizarea plăgii pe corpul victimei permite producerea ei cu mîna proprie, iar direcția

canalului plăgii indică faptul, că plaga a putut fi produsă cu mîna dreaptă; instanța de apel și-

a întemeiat concluziile de vinovăție pe probele ce au fost cercetate în cadrul examinării în

prima instanță, fără a fi verificate în ședința de judecată a instanței de apel și fără a fi

consemnate în procesul-verbal; instanța incorect și-a întemeiat concluzia de vinovăție a

inculpatei pe declarațiile martorilor V.Scripnicenco și A.Scripnicenco, date la judecătorul de

instrucție, care de fapt nu există; instanțele nu și-a argumentat soluția în latura civilă, iar

succesorul părții vătămate nu a prezentat probe în confirmarea mărimii prejudiciului material

și moral; instanțele nu s-au expus și nu au dat apreciere plîngerilor sale din 10.10.2013 și

15.11.2013, prin care a contestat ilegalitățile și acțiunile organului de urmărire penală;

instanțele nu au examinat datele privind persoana victimei, relațiile ei cu făptuitorul, precum

și comportamentul ei în timpul comiterii infracțiunii și incorect a reținut hotărîrea

Judecătoriei Ungheni din 24.09.2013, prin care a fost decăzută inculpata din drepturile

părintești față de copiii minori, care a fost casată prin decizia Curții de Apel Bălți din

28.10.2014 și respinsă acțiunea procurorului; incorect instanțele de fond au interpretat

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.75 Cod penal, deoarece la

momentul comiterii infracțiunii, adică 16.05.2013, pînă a intra în vigoare noile modificări

prin Legea nr.119 din 23.05.2013, în vigoare din 21.06.2013, sancțiunea art.145 alin.(1) Cod

penal era mai blîndă, în rest invocînd repetat aceleași motive ca și în apel descrise la pct.3 al

prezentei decizii.

materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în

referință, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele

considerente.

Potrivit textului recursului, recurentul invocă ca temeiuri de casare a deciziei instanței

de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 8), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd aceasta nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, nu au fost întrunite elementele infracțiunii și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal

constată că nici unul din ele nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat, lipsind

temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor judecătorești contestate.

Conform prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrilor atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond, fiind obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Ținînd seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că hotărîrile instanțelor de

fond sînt legale și întemeiate, iar instanța de apel menținînd soluția primei instanțe, la

examinarea apelului a respectat întocmai prevederile art.414 alin. (2) și (6) Cod de procedură

penală.

Autorul recursului consideră că instanța de apel, care a menținut soluția primei

instanțe, a tras o concluzie greșită în ce privește condamnarea inculpatei în baza art.145

alin.(1) Cod penal, considerînd că lipsesc probe certe ce ar confirma vinovăția acesteia în

săvîrșirea infracțiunii imputate, nefiind confirmată prezența elementelor ce sînt caracteristice

pentru omorul săvîrșit cu intenție, motivul comiterii infracțiunii și scopul urmărit, în fapta

4

constatată fiind descris doar mecanismul producerii leziunilor corporale la victimă.

La acest capitol, Colegiul menționează că, sub aspectul situației de „neîntrunire a

elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă

acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu

este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală

dintre acestea).

Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod de procedură

penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele prezentate de părți, a

audiat inculpata, succesorul părții vătămate, martorii, a cercetat actele cauzei și apreciindu-le

în mod obiectiv, au format convingerea instanței că vinovăția inculpatei în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(1) Cod penal, referitoare la existența elementelor

constitutive ale infracțiunii, a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus

verificării declarațiile inculpatei, a succesorului părții vătămate, a martorilor și probele

materiale administrate, prin citirea lor în ședința de judecată și consemnarea acestora în

procesul-verbal, în urma căreia a conchis asupra temeiniciei soluției pronunțate de prima

instanță, expusă mai sus, considerînd că argumentele apărării cu privire la nevinovăția

inculpatei nu și-au găsit confirmare în cadrul cercetării judecătorești.

Din conținutul deciziei rezultă că această concluzie s-a tras avînd în vedere declarațiile

succesorului părții vătămate R.Nesterenko, a martorilor P.Duminică, A.Duminică, Gh.Popa,

D.Duminică, V.Albot, M.Brăguță, L.Simac, Eg.Nesterenko, R.Bulbaș, G.Jantovan (medic-

legist), M.Guțul, V.Proclitaru, T.Proclitaru, M.Dilion, V.Scripnicenco, A.Scripnicenco,

procesele-verbale de cercetare la fața locului din 16.05.2013, de verificare a declarațiilor la

fața locului din 18.06.2013, de examinare a descifrărilor telefonice din 15.07.2013, rapoartele

de expertiză dactiloscopică nr.34/12/2/3-1322 din 27.05.2013, medico-legală nr.57 din

30.05.2013, raportul de expertiză trasologică nr.34/12/2/3-1325 din 07.06.2013 și actele

cauzei, care sînt amănunțit descrise în decizia instanței de apel, cît și în sentință, și aceste

probe nu trezesc careva dubii (f.d.188-196 v.2, 30-46 v.3).

Instanța de recurs, fără a reitera întreaga motivare a instanțelor de fond, pe care și-o

însușește sub aspectul stării de fapt și de drept reținute, conchide asupra legalității și

temeiniciei concluziilor instanțelor, care au constatat existența faptei și vinovăției inculpatei

A.Guțul-Zaițov în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(1) Cod penal, fiind

stabilite în cauză toate elementele constitutive ale omorului intenționat în acțiunile acesteia.

Astfel, atît prima instanță, cît și instanța de apel s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt

și și-au motivat concluziile prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-au dat o

apreciere justă și obiectivă, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului părții apărării, precum și

motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură

penală.

Afirmațiile recurentului, precum că instanțele de fond incorect au apreciat probele

cauzei punîndu-le la baza sentinței de condamnare, nu pot fi reținute ca temei de admitere a

recursului, deoarece, ca probe, acestea sînt administrate cu respectarea procedurii penale,

verificate și apreciate de instanțele de fond conform legislației în vigoare. Mai mult că, critica

referitor la procedura de apreciere a probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost

efectuată de ambele instanțe de fond.

5

Astfel, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării referitor la

prezența în acțiunile inculpatei A.Guțul-Zaițov a faptei de omor intenționat, deoarece cert a

fost dovedit că aceasta a avut intenția de a lipsi intenționat de viață victima, fapta inculpatei

întrunind elementele infracțiunii prevăzute la art.145 alin.(1) Cod penal.

Sub aspectul dat, Colegiul penal atestă că latura obiectivă a omorului include

următoarele semne: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau în inacțiunea de lipsire

ilegală de viață a unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile, și anume - moartea cerebrală

a victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile, iar

latura subiectivă a infracțiunii de omor se manifestă, prin vinovăție sub formă de intenție

directă sau indirectă și mai este caracterizată de motiv și scop, motivul poate fi din răzbunare,

gelozie, ură, invidie, motive huliganice, etc.

Colegiul penal atestă că, în speță, inculpata A.Guțul-Zaițov a realizat atît latura

obiectivă, cît și cea subiectivă a infracțiunii de omor intenționat sub formă de intenție directă,

deoarece aplicînd victimei o lovitură cu cuțitul în organul vital - inimă, dînsa își dădea seama

că pune în pericol viața acestuia, prevăzînd posibilitatea cauzării morții și admițînd în mod

conștient survenirea acesteia, fiindcă este imposibil să nu prevezi că în urma acestor acțiuni

poate surveni moartea victimei.

Prin urmare, instanțele de fond, reieșind din raportul de expertiză medico-legală nr.57

din 30.05.2013, prin care s-a constatat cauzarea vătămărilor corporale victimei sub formă de

plăgă înțepată-tăiată a cutiei toracice pe stînga cu lezarea trunchiului pulmonar, precum ținînd

seama de localizarea vătămării, și faptul că aceasta a fost provocată cu un obiect tăietor-

înțepător (cuțitul), corect au conchis că inculpata a comis omorul intenționat a victimei,

acționînd cu intenție directă.

Afirmațiile părții apărării, precum că inculpata nu a săvîrșit fapta de care a fost

recunoscută vinovată, deoarece nu a fost stabilit de instanțe motivul comiterii infracțiunii și

scopul urmărit, ci a fost descris doar mecanismul producerii leziunilor corporale victimei, sînt

neîntemeiate, deoarece motivul cu care a acționat infractorul sau scopul urmărit de acesta, nu

prezintă relevanță pentru existența infracțiunii, ci doar pentru individualizarea pedepsei. Mai

mult că, inculpata înjunghiindu-l pe victimă în inimă, își dădea seama că pune în pericol viața

acestuia, prevăzînd posibilitatea cauzării morții și survenirea acesteia, astfel că acțiunile ei

întrunesc semnele componenței de infracțiune în baza căreia a fost recunoscută vinovată.

Nu poate fi reținut argumentul avocatului, precum că instanțele nu au ținut cont de

raportul de expertiză medico-legală nr.57 din 30.05.2013, potrivit căruia localizarea plăgii pe

corpul victimei permite producerea ei cu mîna proprie, iar direcția canalului plăgii indică

faptul că plaga a putut fi produsă cu mîna dreaptă, deoarece din declarațiile medicului-legist

G.Jantovan rezultă că, leziunea corporală sub formă de plagă liniară cu canalul de sus în jos,

de la anterior la posterior, puțin la stînga la poziția față în față, a putut fi produsă de o

persoană alta decît victima, poziția căreia fiind față în față cu victima, în această poziție atît

victima, cît și agresorul puteau fi în picioare, agresorul ar fi trebuit să fie în picioare și atunci

cînd victima ar fi stat în genunchi sau așezată, iar dacă victima era în poziție orizontală,

atunci agresorul era deasupra ei. Poziția agresorului stînd în genunchi față de victimă stînd în

picioare nu era posibilă, deoarece în așa poziție a agresorului, canalul plăgii trebuia să aibă

direcție orizontală, iar dacă agresorul avea poziția stînd în genunchi, atunci victima putea

avea poziția în genunchi, așezat sau orizontală.

Reieșind din circumstanțele stabilite în cauză, cert se constată că lovitura cu cuțitul a

fost aplicată victimei anume de inculpată. Mai mult că, din declarațiile atît a succesorului

părții vătămate, cît și a martorilor Gh.Popa, P.Duminică, A.Duminică, D.Duminică, L.Simac,

E.Nesterenko rezultă că, anterior cazului dat, inculpata nu numai o dată l-a agresat pe

6

A.Zaițov, amenințîndu-l cu moartea și aplicîndu-i lovituri cu un foarfece în mînă și cu un

cuțit în picior. Tot din declarațiile acestora s-a constatat că A.Zaițov era o fire liniștită, î-și

iubea familia și nu avea motive de a se sinucide. Totodată, însuși inculpata la faza urmăririi

penale, în prezența avocatului, a recunoscut că dînsa i-a aplicat victimei lovitura cu cuțitul, a

descris circumstanțele faptei și a demonstrat modul de aplicare a loviturii cu cuțitul, fapt ce

rezultă din procesul-verbal de audiere din 17.06.2013, procesul-verbal de verificare a

declarațiilor acesteia la locul comiterii infracțiunii și planșa fotografică din 18.06.2013

(f.d.109-111, 123-129 v.1), declarații pe care instanțele de fond le-au pus la baza vinovăției

inculpatei, apreciindu-le ca veridice.

Lipsită de temei este afirmația recurentului, precum că instanța de apel și-a întemeiat

concluziile de vinovăție pe probele ce au fost cercetate în prima instanță, fără a le verifica în

ședința de judecată a instanței de apel și fără a le consemna în procesul-verbal, deoarece după

cum rezultă din procesul-verbal al instanței de apel, aceasta întru totul a respectat prescripțiile

prevăzute de art.414 alin.(2) și (6) Cod de procedură penal și și-a întemeiat concluziile pe

probele ce au fost verificate și consemnate în procesul-verbal al ședinței instanței de apel din

12.03.2015 (f.d.229-230 v.3).

Neîntemeiat este și argumentul apărătorului, precum că instanțele de fond și-au

întemeiat concluzia de vinovăție a inculpatei pe raportul ofițerului de urmărire penală pentru

efectuarea controlului în baza art.274 Cod de procedură penală, care nu poate fi luat ca probă,

fiind un act efectuat pînă la pornirea urmării penale, deoarece raportul ofițerului de urmărire

penală, într-adevăr nu poate constitui mijloc de probă potrivit art.93 Cod de procedură penală,

însă acest raport a stat la baza începerii urmării penale și întocmirii procesului-verbal de

cercetare la fața locului, în care s-au consemnat cele constatate privitor la infracțiunea

depistată, care a servit la caz mijloc de probă, respectîndu-se prevederile art.274 alin.(2) Cod

de procedură penală.

Afirmația recurentului, precum că instanțele incorect și-au întemeiat concluziile de

vinovăție a inculpatei pe declarațiile martorilor V.Scripnicenco și A.Scripnicenco date la

judecătorul de instrucție, care de fapt nu există, nu pot fi reținute, deoarece, potrivit

materialelor cauzei, prin încheierea judecătorului de instrucție din 17.06.2013, a fost admis

demersul procurorului privind audierea martorilor sus menționați conform prevederilor

art.109 alin.(3) Cod de procedură penală, din motiv că aceștia urmau să plece în F.Rusă și

prezența lor la judecarea cauzei era imposibilă. Totodată, audierea acestor martori a avut loc

cu participarea învinuitei A.Guțul-Zaițov și apărătorului acesteia A.Fetcu, astfel că de către

instanță a fost respectată procedura contradictorie, la care au avut acces toate părțile în egală

măsură, respectîndu-se prevederile art.101 alin.(4) Cod de procedură penală, și, declarațiile

acestora, în corespunde cu art.93 Cod de procedură penală, pot constitui mijloc de probă,

fiind luate în considerație de instanță la constatarea vinovăției inculpatei (f.d.162-172 v.1).

Cu referire la restul argumentelor invocate de recurent, precum că instanțele de fond

nu s-au expus și nu au dat apreciere plîngerilor sale, prin care a contestat acțiunile organului

de urmărire penală, că incorect a fost cercetată ca probă hotărîrea Judecătoriei Ungheni din

24.09.2013, prin care a fost decăzută inculpata din drepturile părintești, deoarece aceasta a

fost casată prin decizia instanței de apel din 28.10.2014 cu respingerea acțiunii procurorului,

că la baza condamnării inculpatei au stat concluziile verbale ale procurorului, pe cînd acestea

urmau a fi scrise, Colegiul penal menționează că instanța de apel, verificînd argumentele

date, a dat răspuns motivat și detaliat asupra acestora, care sînt descrise în decizia

instanței, concluzii reținute și de către instanța de recurs, din care motiv instanța nu se va

repeta.

7

Declarativ este și argumentul recurentului, precum că instanțele de fond și-au

întemeiat concluziile pe declarațiile martorilor acuzării, pe cînd nici una din aceste

persoane nu a fost martor ocular la comiterea infracțiunii imputate inculpatei, declarînd

doar niște evenimente din viața acesteia.

La acest capitol, Colegiul penal, reținînd prevederile art.100 alin.(4) și art.101 alin.(1)-

(4) Cod de procedură penală, și invocînd doctrina juridică națională, remarcă că, verificarea

probelor este o activitate a instanței privind constatarea veridicității probei sub aspectul

corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea

constă în analiza probelor strînse, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de

proveniență a probelor și poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute

de lege, și se efectuează la toate fazele procesului penal. Sînt supuse verificării atît datele de

fapt, cît și mijloacele de probă din care au fost obținute. Probele se verifică atît prin

efectuarea acțiunilor procesuale, cît și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului penal,

deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire, instanțele

judecătorești, cît și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma

acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere trebuie să se bazeze pe

prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în an-

samblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă, fără

prejudecăți față de o probă sau alta, judecătorul fiind independent la aprecierea probelor,

nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe.

Legea stabilește că probele admisibile sînt apreciate după pertinența, concludenta,

utilitatea și veridicitatea acestora, care poate fi caracterizată ca o corespundere a datei de fapt

examinată de către instanță cu realitatea pe care o probează această dată.

Raportînd prevederile legale și doctrinale menționate la verificarea și aprecierea

probelor efectuată de către instanțele de fond, Colegiul penal conchide că instanțele corect au

reținut ca probe declarațiile martorilor la care face referință recurentul, deoarece cu toate că

acești martori nu indică despre circumstanțele comiterii faptei, însă dînșii au descris unele

evenimente cunoscute lor din viața familiei inculpatei, din care se deduce comportamentul

agresiv al inculpatei față de victimă și care, analizate în ansamblu cu restul probelor

administrate, au format convingerea instanței că victima nu a putut să se sinucidă, înfingîndu-

și cuțitul în inimă, dar anume inculpata a comis omorul acestuia.

Totodată, Colegiul atestă că conținutul probelor au fost expuse în sensul în care au fost

declarate și careva abateri nu sînt constatate, iar aprecierea probelor ține de examinarea

cauzei în fapt și în drept fie în instanța de fond, fie în instanța de apel, și dezacordul unei părți

în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare a unei hotărîri de

condamnare sau de achitare.

Astfel, temeiul invocat de avocat, privind modul de apreciere a probelor, nu se

încadrează în cele prevăzute de alin.(1) art.427 Cod de procedură penală.

Temeiul invocat de recurent că „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția” nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că instanța

de apel, respectînd prevederile art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, în hotărîrea

adoptată a cuprins temeiurile de fapt și de drept ce au dus la respingerea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date, și, respectînd prevederile art.414 alin.(5) Cod de procedură

8

penală, în hotărîrea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat.

În ce privește argumentul recurentului referitor la greșita individualizare a pedepsei,

Colegiul penal ține să enunțe că, pedeapsa astfel cum a fost individualizată de prima instanță

și menținută de instanța de apel, corespunde atît principiului proporționalității, cît și scopului

pedepsei penale, la stabilirea căreia instanțele au dat deplină eficiență prevederilor art.61, 75

Cod penal, au ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, care potrivit art.16 Cod penal, face

parte din categoria celor deosebit de grave, de caracterul social-periculos și prejudiciabil al

faptei, urmările survenite, și corect au conchis că corijarea și reeducarea inculpatei poate avea

loc doar prin izolarea ei de societate.

Nu pot fi reținute argumentele apărătorului, precum că instanțele de fond nu au

examinat datele privind persoana victimei, relațiile acestuia cu inculpata, precum și

comportamentul lui în timpul comiterii infracțiunii, de rînd ce la stabilirea pedepsei,

instanțele au reținut circumstanțele care caracterizează atît inculpata - caracteristica ei

pozitivă la locul de trai, că nu este încadrată în cîmpul muncii, anterior nu a fost condamnată,

precum și condițiile de viață ale familiei acesteia, cît și persoana victimei, starea lui de

ebrietate confirmată prin raportul de expertiză medico-legal, care a fost cercetat de ambele

instanțe și luat ca act în cauză.

Neîntemeiat instanța de recurs consideră și motivul invocat de avocat, precum că

instanțele de fond nu au ținut cont de faptul că, la momentul comiterii infracțiunii, sancțiunea

art.145 alin.(1) Cod penal era mai blîndă și nu au aplicat prevederile art.10 alin.(1) Cod penal.

După cum rezultă din actele cauzei lui A.Guțul-Zaițov pentru fapta comisă i-a fost

stabilită pedeapsa de 11 ani închisoare.

Sancțiunea art.145 alin.(1) Cod penal, pînă la modificările operate prin Legea nr.119

din 23.05.2003, în vigoare din 21.06.2013, prevedea pedeapsa închisorii de la 8 la 15 ani, însă

după modificările efectuate prevede pedeapsa de la 10 la 15 ani.

Articolul 10 Cod penal, la care face referință recurentul, stipulează că legea penală

care înlătură caracterul infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod,

ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde

asupra persoanelor care au săvîrșit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi,

inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au

antecedente penale.

Colegiul penal constată că pedeapsa stabilită inculpatei în baza hotărîrilor contestate se

încadrează în limitele pedepsei prevăzute atît de legea penală precedentă, cît și de legea

penală în vigoare. Astfel că, nu se constată erori de drept prevăzute de art.427 alin.(1) pct.10)

Cod de procedură penală, pedeapsa inculpatei A.Guțul-Zaițov este individualizată conform

prevederilor legale ce reglementează acest aspect.

Nu poate fi reținut nici dezacordul recurentului cu soluția instanțelor de fond în latura

civilă, considerînd că acțiunea civilă incorect a fost admisă, nefiind prezentate de către

succesorul părții vătămate probe care ar stabili cert mărimea prejudiciului material și

argumente, care ar indica la suferințele psihice suportate de aceasta și prin ce s-au manifestat

aceste suferințe morale, deoarece acțiunea civilă a fost admisă doar în partea încasării

prejudiciului moral și a cheltuielilor judiciare în mărime de 1000 lei, care constituie onorariul

avocatului, fapt confirmat prin bonul de plată seria ET nr.732083 din 02.09.2013, astfel că

instanțele nu au dispus încasarea de la inculpată a careva prejudiciu material.

În ce privește prejudiciul moral dispus spre încasare de la inculpată în folosul

succesorului părții vătămate în mărime de 300000 lei, Colegiul penal îl consideră unul

echitabil, la care instanțele de fond au ținut cont de prevederile art.1423 alin.(1) Cod civil

9

coroborat cu art.219 alin. (4) Cod de procedură penală, iar la determinarea cuantumului

acestuia, instanțele au luat în considerație atît gravitatea suferințelor psihice a succesorului

părții vătămate, cît și date obiective care certifică acest fapt, și anume nivelul suportării de

către aceasta a suferințelor psihice în urma decesului persoanei apropiate (a feciorului),

luîndu-se în considerație gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, consecințele survenite,

precum și măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. În

sensul celor reținute, instanța de recurs ține să enunțe că, repararea prejudiciilor morale în caz

de deces este o modalitate distinctă. Aceasta constă în dreptul persoanelor apropiate victimei

decedate la repararea propriului lor prejudiciu afectiv, care constă în lezarea sentimentelor de

afecțiune.

Mai mult, instanța apreciază că suma acordată nu este în măsură a compensa în

întregime pierderea suferită, de altfel nici nu ar fi posibil a se stabili cu certitudine ce sumă ar

putea acoperi în întregime o asemenea pierdere, dar este în măsură a atenua urmările faptei,

adică decesul feciorului, moartea căruia a survenit timpuriu și nefiresc, ținînd cont și de faptul

că inculpata nu a recunoscut fapta comisă, nu s-a căit și nu a regretat cele comise, nu și-a

cerut iertare de la părinții victimei, care singuri au suportat toate cheltuielile legate de

funeraliile feciorului său, precum și de faptul că copiii minori din relația de căsătorie a

feciorului cu inculpata, se află la întreținerea și educația succesorului părții vătămate, la fel,

cărora li s-a cauzat suferințe, deoarece tatăl acestora era implicat intens în viața de familie și

era preocupat să le asigure o viață mai bună atît soției, cît și copiilor săi, fiindu-le și reazem

moral, suferința acestora făcînd întemeiată acordarea daunelor morale la cuantumul solicitat.

În conformitate cu prevederile art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de avocatul Ig.Stratan în numele inculpatei, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Stratan Igor în numele

inculpatei Guțul-Zaițov Ana, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

08 iulie 2015, în cauza penală în privința lui Guțul-Zaițov Ana, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 23 decembrie 2015.

Președintele Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

10