1ra-828/15 — art. 326 alin. 1 Cod penal

1ra-828/15 — art. 326 alin. 1 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-828/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și Nadejda Toma,

a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare prin care se solicită, casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2015, declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu și de

avocatul Oleg Eni în numele inculpatului

Pleșca Grigore Ion, născut la 01 august 1977,

originar și domiciliat s. Fîrlădeni, r-nul Căușeni.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 14.07.2011 - 15.05.2012;

Instanța de apel: 25.06.2012 - 13.03.2013;

Instanța de recurs: 12.11.2013 - 01.04.2014;

Instanța de apel: 10.09.2014 - 09.04.2015;

Instanța de recurs: 10.06.15 - 17.11.2015.

A C O N S T A T AT:

achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod

penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

lunilor iulie-octombrie 2010, Grigore Pleșca, activând în calitate de șef adjunct al

secției urmărire penală al IP Căușeni și avându-l în subordine pe ofițerul de urmărire

penală al IP Căușeni, Andrei Guțu, care gestiona cauza penală nr. 2010180451,

pornită în privința lui Victor Sorocean, pe faptul conducerii mijlocului de transport în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, susținând că are influență și poate să

determine în acest sens un judecător al Judecătoriei Căușeni, a extorcat de la

Victor Sorocean, mijloace bănești în sumă de 1000 dolari SUA, echivalentul a 12407

lei, la momentul săvârșirii infracțiunii, pentru a organiza adoptarea unei decizii mai

favorabile pe cauza penală respectivă și anume aplicarea unei amenzi sau muncă

neremunerată în folosul comunității de către instanță.

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Grigore Pleșca să fie condamnat în baza art. art. 10, 326 alin. (1) Cod penal,

la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

1

dreptul de a activa în organele Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova pe un

termen de 5 ani.

În motivarea cererii de apel, procurorul a invocat că prima instanță a pus la baza

sentinței de achitare declarațiile martorilor Ghenadie Gojan și Viorel Sîrbu, care sunt

persoane interesate, ultimul fiind nașul de cununie al inculpatului, și care au declarat

că Victor Sorocean a menționat că în cazul în care Grigore Pleșca nu-l va ajuta, acesta

se v-a strangula.

Totodată, procurorul a menționat, că aprecierea dată de prima instanță a fost

una părtinitoare, deoarece acuzarea s-a bazat pe probe legal administrate, inclusiv

procesul-verbal de interceptare a comunicărilor din 11 octombrie 2010 și

12 octombrie 2010, autorizate prin încheierea judecătorului de instrucție;

procesul-verbal de examinare a discului CD-R cu stenograma convorbirilor anexată,

potrivit căreia se confirmă faptul extorcării mijloacelor bănești de către Grigore Pleșca

de la Victor Sorocean; ordonanța de recunoaștere în calitate de corp delict a CD-urilor

model Memorex, însă prima instanță neîntemeiat a decis să nu se expună asupra

corpurilor delicte, din motiv că acestea se păstrează la Procuratura Anticorupție.

A mai susținut procurorul în cererea de apel, că probele administrate au fost

obținute legal, iar vinovăția inculpatului a fost probată, încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului fiind corectă.

a fost respins ca nefondat apelul procurorului, fiind menținută sentința.

La adoptarea soluției nominalizate, instanța de apel a statuat că, prima instanță

corect, în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și

verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de

procedură penală, le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, ajungând corect la concluzia privind achitarea lui Grigore Pleșca de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță corect a dat o apreciere

critică declarațiilor martorului Victor Sorocean, referitor la extorcarea sumei de bani,

care nu pot fi puse la baza învinuirii, deoarece nu corespund realității și sunt combătute

de faptul că, inculpatul Grigore Pleșca nu a primit și nu avea intenția de a primi bani

de la Victor Sorocean, fapt confirmat prin declarațiile martorilor Ghenadie Gojan și

Viorel Sîrbu.

În acest sens, instanța de apel a evidențiat că prima instanță corect a reținut, că

inculpatul Grigore Pleșca atât la urmărirea penală, cât și în ședința de judecată, a

susținut că, deținând informația precum că Victor Sorocean este în stare să se sinucidă,

a fost nevoit să-l liniștească pe acesta, însă atunci când Victor Sorocean i-a propus

bani, Grigore Pleșca a refuzat, propunându-i să se adreseze la avocat.

A remarcat instanța de apel, că pe parcursul procesului penal nu au fost stabilite

cu certitudine în acțiunile inculpatului elementele constitutive (latura obiectivă și

latura subiectivă) ale infracțiunii imputate, iar interceptarea convorbirilor telefonice

(f. d. 33-36, vol. I) nu confirmă, că prin acțiunile sale inculpatul a săvârșit fapte de

extorcare.

2

La fel, a conchis instanța de apel, că înregistrarea convorbirii între

Victor Sorocean și Grigore Pleșca, corect a fost apreciată de către prima instanță, ca

probă inadmisibilă, reținând, că înregistrarea convorbirii efectuată de către

Victor Sorocean, cu ajutorul tehnicii care a fost plasată de către reprezentanții CNA

constituie o imixtiune în viața privată a inculpatului.

A mai reținut instanța de apel că sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri, iar orice dubiu conform art. art. 8 alin. (3), 389 alin. (2) Cod de procedură

penală, urmează a fi interpretat în favoarea inculpatului.

În concluzie, instanța de apel a specificat, că criticile aduse de către procuror în

susținerea cererii de apel, au un caracter declarativ, fiind lipsite de suport probatoriu.

contestat cu recurs decizia instanței de apel, solicitând casarea acesteia cu remiterea

cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În susținerea recursului, procurorul a invocat, că instanța de apel dispunând

achitarea lui Grigore Pleșca de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 326 alin. (1) Cod penal, nu s-a expus argumentat asupra motivelor invocate în

apel; eronat a apreciat probele administrate de către organul de urmărire penală;

instanța de apel nu a dat un răspuns convingător și argumentat în raport cu probatoriul

administrat în cauză, prin prisma prevederilor art. art. 100 alin. (4), 101 Cod de

procedură penală.

Referitor la aprecierea eronată și respingerea probelor acuzării, procurorul a

relevat că poziția instanțelor de judecată, referitor la versiunea inculpatului

Grigore Pleșca nu este combătută prin probe pertinente, concludente, utile și veridice,

este neobiectivă și părtinitoare, deoarece în cadrul urmăririi penale precum și în

instanța de judecată, acuzatorul de stat nu s-a bazat doar pe declarațiile martorului

Victor Sorocean dar și pe probele legal administrate și anume: declarațiile parțiale ale

martorilor Ghenadie Gojan și Viorel Sîrbu; stenograma comunicării înregistrate din

05 august 2010 (f. d. 5, vol. I) și din 18 august 2010 (f. d. 6, vol. I) inclusiv audierea

CD-ului; procesul-verbal privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor audio

din 11 octombrie 2010 (f. d. 31, vol. I); procesul-verbal de documentare a

convorbirilor din 11 octombrie 2012 (f. d. 32, vol. I); anexa la procesul-verbal privind

interceptarea și înregistrarea comunicărilor din 09 octombrie 2010 cu stenograma

comunicărilor (f. d. 33, vol. I); procesul-verbal din 11 octombrie 2010 de confirmare

a interceptării și înregistrării convorbirilor procurorului Roman Statnîi (f. d. 37,

vol. I); procesul-verbal din 11 octombrie 2010 privind aprecierea importanței

informației culese (f. d. 38, vol. I); ordonanța de recunoaștere în calitate de corp delict

CD-R „Extreme” fără număr, CD-R nr. 343; procesul-verbal de confruntare din

06 decembrie 2010, între Victor Sorocean și Grigore Pleșca (f. d. 91-92, vol. I).

La fel, procurorul a menționat că, instanța de apel a comis o eroare de fapt în

sensul, că a concluzionat greșit despre imixtiunea nepermisă, ilegală a lui

Victor Sorocean și a colaboratorilor CNA în viața personală a lui Grigore Pleșca în

toate cele 4 cazuri de interceptare a convorbirilor, anexate ulterior în calitate de probe

la cauza penală, or, interceptările convorbirilor din 11 și 12 octombrie 2010 au fost

efectuate cu autorizarea nemijlocită a instanței de judecată.

Totodată, a indicat procurorul, că necătînd la faptul că transmiterea de facto a

mijloacelor bănești nu a avut loc, săvârșirea traficului de influență în modalitatea

3

acceptării nu este altceva decât un act pregătitor al primirii efective de bani, bunuri,

avantaje, pe care însă legiuitorul l-a plasat deopotrivă cu primirea efectivă a unor

asemenea valori. Pretinderea banilor, sau a altor bunuri sau avantaje săvârșite

intenționat de către o persoană care are influență sau care susține că are influență (în

cazul dat, inculpatul Grigore Pleșca) asupra unui funcționar (în cazul dat judecător),

în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acțiuni ce intră în

obligațiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite,

constituie în esență un început de executare, deci o tentativă pe care legiuitorul, la fel,

o pune pe același plan cu primirea efectivă de bani sau alte foloase.

În sensul prevederilor art. 326 Cod penal, infracțiunea de trafic de influență se

consumă din momentul săvârșirii uneia dintre acțiunile alternative prevăzute în norma

de incriminare, în cazul de față din momentul cererii mijloacelor bănești de către

inculpatul Grigore Pleșca, deoarece este o infracțiune formală.

Astfel, a evidențiat acuzatorul că instanțele de fond, într-un mod neînțeles au

apreciat critic toate probele acuzării și au considerat drept veridică versiunea

inculpatului Grigore Pleșca și a martorilor prezentați de către ultimul, care nu sunt în

coroborare cu nici o altă probă din cadrul dosarului.

La fel, a remarcat că în ședința de judecată CD – urile care conțineau

înregistrarea audio a discuțiilor purtate de către inculpatul Grigore Pleșca cu

Victor Sorocean, au fost prezentate de către acuzator împachetate și sigilate, fapt

despre care a fost menționat și în procesul-verbal al ședinței de judecată.

Însă prima instanță, contrar prevederilor art. 385 alin. (1) Cod penal, a decis să

nu examineze și să nu se expună asupra acestor corpuri delicte, menționând că acestea

se păstrează la Procuratura Anticorupție

Cu referire la omiterea termenului de declarare a recursului, recurentul a invocat

că instanța de apel a pronunțat la 13 martie 2013, doar dispozitivul deciziei.

Ulterior, după pronunțarea dispozitivului deciziei adoptate, instanța de apel nu

a stabilit data pronunțării deciziei motivate, care nu a fost pronunțată în ședință publică

însă a fost comunicată procurorului abia la 25 septembrie 2013.

A invocat procurorul, că redactarea îndelungată a deciziei Curții de Apel Bender

nu este imputabilă acuzării de stat și reprezintă o încălcare gravă a legislației

procesuale penale precum și o chestiune organizatorică internă a instanței emitente

(în partea omisiunii de a stabili data pronunțării deciziei motivate).

Astfel, depunând cererea de recurs ordinar prin intermediul oficiului poștal cu

scrisoare recomandată la data de 24 octombrie 2013, a considerat că a îndeplinit

acțiunea procesuală în interiorul termenului de 30 zile prevăzut pentru utilizarea căii

de atac, calculat de la data comunicării deciziei motivate.

01 aprilie 2014, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată total decizia

instanței de apel cu remiterea cauzei spre rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La adoptarea soluției respective, instanța de recurs a specificat, că instanța de

apel nu s-a referit asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar acest fapt echivalează

cu nerezolvarea fondului apelului.

Astfel, instanța de recurs a evidențiat, că instanța de apel nu trebuia să se

limiteze doar la reproducerea substanțială a sentinței, ci urma să verifice motivele

4

invocate de apelant și să răspundă motivat la fiecare dintre criticile și mijloacele de

promovare a intereselor procesuale invocate de părți.

În acest context, instanța de recurs a constatat temeinicia motivelor invocate de

partea acuzării în recurs, precum că versiunea inculpatului Grigore Pleșca nu este

combătută prin probe pertinente, concludente, utile și veridice, este una

neargumentată, deoarece în cadrul urmăririi penale precum și în instanța de judecată,

acuzatorul de stat nu s-a bazat doar pe declarațiile martorului Victor Sorocean dar și

pe probele legal administrate la etapa urmăririi penale, inclusiv: declarațiile parțiale

ale martorilor Ghenadie Gojan și Viorel Sîrbu; stenograma comunicării înregistrate

din 05 august 2010 (f. d. 5, vol. I) și din 18 august 2010 (f. d. 6, vol. I) inclusiv

audierea CD-ului; procesul-verbal privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor

audio din 11 octombrie 2010 (f. d. 31, vol. I); procesul-verbal de documentare a

convorbirilor din 11 octombrie 2012 (f. d. 32, vol. I); anexa la procesul-verbal privind

interceptarea și înregistrarea comunicărilor din 09 octombrie 2010 cu stenograma

comunicărilor (f. d. 33, vol. I); procesul-verbal din 11 octombrie 2010 de confirmare

a interceptării și înregistrării convorbirilor procurorului Roman Statnîi (f. d. 37,

vol. I); procesul-verbal din 11 octombrie 2010 privind aprecierea importanței

informației culese (f. d. 38, vol. I); ordonanța de recunoaștere în calitate de corp delict

CD-R „Extreme” fără număr, CD-R nr. 343; procesul-verbal de confruntare din

06 decembrie 2010 între Victor Sorocean și Grigore Pleșca (f. d. 91-92, vol. I).

Instanța de recurs a notat, că instanța de apel, așa cum indică procurorul, a

concluzionat greșit despre imixtiunea nepermisă, ilegală a lui Victor Sorocean și a

colaboratorilor CNA în viața personală a lui Grigore Pleșca în toate cele 4 cazuri de

interceptare a convorbirilor, anexate ulterior în calitate de probe la cauza penală.

Totodată, a remarcat, că instanța de apel a interpretat eronat și declarațiile

martorilor Ghenadie Gojan și Viorel Sîrbu, întrucât din conținutul lor, rezultă că

inculpatul Grigore Pleșca nu a perceput în serios afirmațiile lui Victor Sorocean, că ar

avea intenția de a se strangula, deoarece nici inculpatul nici martorii Ghenadie Gojan

și Viorel Sîrbu nu au sesizat conducerea IP Căușeni despre intențiile de suicid a lui

Victor Soroceanu, iar ultimul nu a declarat că intenționa să se stranguleze.

Cu referire la omiterea termenului de declarare a recursului, instanța de recurs

a menționat, că poziția procesuală a părții apărării expusă în referința la recursul

procurorului, precum că recursul a fost declarat peste termen având consecință

încălcarea principiului securității raporturilor juridice prevăzut de art. 6 CEDO - este

greșită, deoarece instanța de apel, la 13 martie 2013, a pronunțat public doar

dispozitivul deciziei cu mențiunea că, „decizia va fi redactată integral în decurs de cel

mult 10 zile de la pronunțare”, însă ulterior decizia motivată n-a fost pronunțată public

în ședința de judecată și numai la 25 septembrie 2013, instanța a expediat procurorului

copia deciziei motivate.

s-a dispus admiterea parțială a apelului declarat de procuror cu casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

Grigore Pleșca a fost condamnat în baza art. 326 alin. (1) Cod penal, la 3 (trei) ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în organele Ministerului Afacerilor

Interne al R. Moldova pe un termen de 2 (doi) ani, iar în baza art. 90 Cod penal,

executarea pedepsei a fost suspendată condiționat, pe un termen de probă de 2 ani.

5

Pentru a pronunța soluția enunțată, instanța de apel a constatat, că

Grigore Pleșca, activând în calitate de șef adjunct al secției urmărire penală din cadrul

IP Căușeni, în baza Ordinului nr. 198 EF al Ministerului Afacerilor Interne, fiind

persoană cu funcție de răspundere, având în virtutea acestei funcții permanent drepturi

și obligații în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, acceptând benevol restricțiile

impuse de actele normative pentru a nu fi săvârșite acțiuni ce pot conduce la folosirea

serviciului și a autorității lui în interesele personale, de grup și în alte interese decât

cele de serviciu, precum și alte atribuții, contrar obligațiilor și interdicțiilor impuse de

funcția deținută, folosindu-se de situația de serviciu, urmărind scopul obținerii

mijloacelor financiare ce nu i se cuvin, în perioada lunilor iulie-octombrie 2010 a

extorcat de la Victor Sorocean, mijloace bănești în mărime de 1000 dolari SUA,

echivalentul a 12407 lei, pentru a organiza adoptarea unei decizii mai favorabile pe

cauza pornită în privința acestuia.

Astfel, în perioada lunilor iulie-octombrie 2010, Grigore Pleșca, activând în

calitate de șef adjunct al secției urmărire penală a IP Căușeni, avându-l în subordine

pe ofițerul de urmărire penală al IP Căușeni, Andrei Guțu, în gestiunea căruia se afla

cauza penală nr. 2010180451 pornită în privința lui Victor Sorocean pe faptul

conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat,

susținând că are influență și poate să determine în acest sens un judecător al

Judecătoriei Căușeni să aplice o pedeapsă mai blândă, a extorcat de la Victor Sorocean

mijloace bănești în sumă de 1000 dolari SUA, echivalentul a 12407 lei, pentru a

organiza adoptarea unei decizii mai favorabile pe cauza penală respectivă, anume

aplicarea unei amenzi sau muncă neremunerată în folosul comunității de către instanța

de judecată.

Astfel, la adoptarea deciziei instanța de apel a accentuat că vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este dovedită prin probele cercetate de

prima instanță și reținute de instanța de apel, precum și probele administrate la etapa

urmăririi penale și anume: declarațiile inculpatului Grigore Pleșca (f. d. 99-100, vol.

II); declarațiile martorului Victor Sorocean (f. d. 96-98, vol. II); declarațiile martorului

Viorel Sîrbu (f. d. 91-92, vol. II); declarațiile martorului Ghenadie Gojan (f. d. 80-81,

vol. II); declarațiile martorului Ion Costețchi (f. d. 86, vol. II); stenograma

comunicărilor înregistrate între Victor Sorocean și Grigore Pleșca din 05 august 2010

(f. d. 5, vol. I) și din 18 august 2010 (f. d. 6, vol. I) inclusiv audierea CD-ului;

procesul-verbal din 11 octombrie 2010 privind interceptarea și înregistrarea

comunicărilor audio din 09 octombrie 2010 (f. d. 33-36, vol. I); procesul-verbal de

documentare a convorbirilor din 11 octombrie 2012 (f. d. 32, vol. I); anexa la

procesul-verbal privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor din

09 octombrie 2010 cu stenograma comunicărilor (f. d. 33, vol. I); procesul-verbal din

11 octombrie 2010 de confirmare a interceptării și înregistrării convorbirilor

procurorului Roman Statnîi (f. d. 37, vol. I); procesul-verbal din 11 octombrie 2010

privind aprecierea importanței informației culese (f. d. 38, vol. I); ordonanța de

recunoaștere în calitate de corp delict CD-R „Extreme” fără număr, CD-R nr. 343;

procesul-verbal de confruntare din 06 decembrie 2010 între Victor Sorocean și

Grigore Pleșca (f. d. 91-92, vol. I).

6

A mai reținut instanța de apel, că Grigore Pleșca a recunoscut că convorbirile

telefonice între el și Victor Sorocean ce se conțin în procesele-verbale privind

interceptarea comunicărilor audio, îi aparțin.

Totodată, a evidențiat, că prima instanță a dat o apreciere eronată probelor

cercetate, stabilind incorect situația de fapt, iar ca rezultat achitându-l pe

Grigore Pleșca de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin.

(1) Cod penal.

La fel, au fost admise argumentele acuzatorului de stat precum că

procesele-verbale de interceptare a comunicărilor din 11 octombrie 2010 și

12 octombrie 2010 autorizate prin încheierea judecătorului de instrucție, au fost

întocmite în conformitate cu art. 306 Cod de procedură penală, reținându-se că acestea

nu au fost anulate de către instanța ierarhic superioară în modul prevăzut de lege, și

ele își păstrează puterea juridică, astfel probele obținute în rezultatul acestor autorizări,

urmând a fi apreciate ca probe legale și în conformitate cu Codul de procedură penală.

De asemenea, instanța de apel a respins și argumentul precum că Grigore Pleșca

a acționat în scopul de a-l liniști pe Victor Sorocean, pentru ca acesta să nu se

stranguleze, în acest sens reținând afirmațiile procurorului, în sensul că din declarațiile

martorilor Gheorghe Gojan și Viorel Sîrbu rezultă că inculpatul Grigore Pleșca nu a

perceput în serios afirmațiile lui Victor Sorocean, precum că ar avea intenția de a se

strangula, deoarece nici inculpatul nici martorii Gheorghe Gojan și Viorel Sîrbu nu au

sesizat conducerea IP Căușeni despre intențiile de suicid ale lui Victor Sorocean, iar

ulterior martorul Victor Sorocean a declarat că nu intenționa să se stranguleze și nici

nu a spus despre aceasta nimănui, fapt confirmat de el și în ședința instanței de apel.

Cu referire la prevederile art. 326 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a enunțat,

că infracțiunea respectivă este una formală și se consumă din momentul săvârșirii

uneia dintre modalitățile normative care desemnează fapta de trafic de influență, în

speța examinată, din momentul pretinderii, ceea ce denotă vinovăția lui Grigore Pleșca

în săvârșirea traficului de influență și prejudicierea relațiilor sociale cu privire la buna

desfășurare a activității de serviciu, care este incompatibilă cu bănuiala că funcționarii

pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel ținând cont de

prevederile art. art. 7, 61, 75 alin. (1) Cod penal, precum și de faptul că prin Legea

nr. 326 din 23 decembrie 2013, în vigoare din 25 februarie 2014, art. 326 Cod penal

s-a modificat în sensul agravării sancțiunii, a aplicat pedeapsa prin prisma prevederilor

art. 8 Cod penal, 3 (trei) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în organele

MAI, pe un termen de 2 (doi) ani, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

contestat cu recurs decizia instanței de apel, solicitând casarea parțială a acesteia, în

partea stabilirii pedepsei în privința inculpatului, cu excluderea art. 90 Cod penal.

În motivarea recursului, procurorul menționează, că din pct. 3 al Hotărârii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 16 din 31 mai 2004 „Cu privire la aplicarea în

practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale”, rezultă că în

conformitate cu principiul individualizării pedepsei, instanța de judecată aplică

pedeapsă luând în considerație caracterul și gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul

și scopul celor comise, personalitatea vinovatului, caracterul prejudiciului și mărimea

daunei cauzate, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se

7

cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei lui.

Cu referire la prevederile art. art. 61, 75 Cod penal, procurorul invocă că

instanța de apel a ignorat faptul că inculpatul Grigore Pleșca fiind persoană publică și

activând în organele Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova, a săvârșit o

infracțiune mai puțin gravă, iar vina în săvârșirea infracțiunii incriminate nu a

recunoscut-o.

Astfel, este de opinia că, instanța de apel, fără a lua în considerație aceste

aspecte neîntemeiat a stabilit inculpatului pedeapsa închisorii, cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a declarat recurs ordinar

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea acesteia cu menținerea în

vigoare a sentinței.

În motivarea cererii, recurentul a specificat, că instanța de apel, la demersul

procurorului a considerat necesară reluarea cercetării judecătorești cu audierea

nemijlocită în ședințele instanței de apel a inculpatului, martorilor și cercetarea

probelor anexate la dosar, fapt ce contravine prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de

procedură penală, potrivit cărora instanța judecătorească nu este organ de urmărire

penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese

decât interesele legii.

Consideră recurentul, că prima instanță a dat o apreciere critică corectă

declarațiilor martorului Victor Sorocean referitor la extorcarea sumei de bani, care nu

pot fi puse la baza învinuirii, deoarece nu corespund realității și sunt combătute de

faptul, că inculpatul Grigore Pleșca nu a primit și nu avea intenția de a primi bani de

la Victor Sorocean, fapt ce se confirmă prin declarațiile martorilor Ghenadie Gojan și

Viorel Sîrbu.

Sub acest aspect, apărarea remarcă, că prima instanță a reținut faptul, că

inculpatul Grigore Pleșca atât la urmărirea penală, cât și în ședința de judecată, a

comunicat, că deținând informația precum că Victor Sorocean era în stare a se

sinucide, a fost nevoit să-i confirme ultimului că v-a rezolva problema lui, însă atunci

când Victor Sorocean i-a propus bani, Grigore Pleșca l-a refuzat, propunându-i să se

adreseze la avocat.

Este de opinia, că versiunea inculpatului nu a putut fi combătută prin probe

pertinente, concludente, utile și veridice, deoarece pe parcursul procesului penal nu au

fost stabilite cu certitudine în acțiunile inculpatului elementele constitutive (latura

obiectivă și latura subiectivă) ale infracțiunii imputate.

În acest sens, avocatul specifică, că infracțiunea prevăzută la art. 326 alin. (1)

Cod penal, se săvârșește doar cu intenție directă, având la bază un scop calificat și

anume: scopul de a-l face pe factorul de decizie să îndeplinească o acțiune în

exercitarea funcției sale, indiferent dacă o asemenea acțiune va fi sau nu săvârșită;

scopul de a-l face pe factorul de decizie să nu îndeplinească o acțiune în exercitarea

funcției sale, indiferent dacă o asemenea acțiune va fi sau nu săvârșită; scopul de a-l

face pe factorul de decizie să întârzie îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției

sale, indiferent dacă o asemenea acțiune va fi sau nu săvârșită; scopul de a-l face pe

8

factorul de decizie să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale,

indiferent dacă o asemenea acțiune va fi sau nu săvârșită.

Pe când din materialele cauzei, nu rezultă că inculpatul a avut această intenție,

având de fapt doar un singur scop, de a-l sustrage pe Victor Sorocean de la ideea

sinuciderii în perioada derulării urmăririi penale în privința acestuia, iar cu 10 zile

înainte de examinarea în fond a cauzei în prima instanță, Grigore Pleșca a refuzat să

se întâlnească cu Victor Sorocean, care insista să-i transmită sumele bănești,

îndrumându-l să se adreseze la avocat.

Mai relevă recurentul, că prima instanță corect a concluzionat că înregistrarea

convorbirii între Victor Sorocean și Grigore Pleșca ca probă este inadmisibilă,

deoarece imixtiunea lui Victor Sorocean în viața privată a inculpatului Grigore Pleșca

nu este prevăzută de lege, drept urmare a reținut faptul, că înregistrarea convorbirii

efectuată de către Victor Sorocean, cu ajutorul tehnicii care a fost plasată de către

reprezentanții CNA, până la începerea urmăririi penale, constituie o imixtiune în viața

privată a inculpatului.

Susține recurentul, că instanța de apel n-a combătut argumentele primei instanțe

și a ignorat totalmente prevederile art. art. 8 alin. (3), 94 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală.

Relatează, că organul de urmărire penală, până la intentarea dosarului penal,

l-a echipat pe Victor Sorocean cu tehnică specială, fără respectarea normelor

procedurale, pentru a efectua așa-zisa „înscriere” din 05 august 2010 și 08 august 2010

(f. d. 5-6, vol. I), ca ulterior la 15 septembrie 2010 să emită ordonanța de începere a

urmăririi penale (f. d. 1, vol. I), iar adresarea lui Victor Sorocean din 05 august 2010,

fiind înregistrată la CNA la 14 septembrie 2010.

Astfel, deși în cadrul urmăririi penale înregistrarea audio este interpretată ca

efectuată din proprie inițiativă și cu mijloace tehnice proprii, în cadrul examinării

judiciare s-a stabilit cu certitudine, că înregistrarea respectivă este efectuată sub

controlul colaboratorilor CNA, cu mijloace tehnice speciale, fără autorizațiile

respective, adică cu derogări de la prevederile legale menționate, însă instanța de apel

în loc să excludă probele respective în temeiul art. 251 Cod de procedură penală, le-a

considerat probe veridice.

Mai menționează recurentul, că la examinarea cauzei penale în ședința instanței

de recurs din 01 aprilie 2014, au fost încălcate prevederile art. 7 alin. (5), (8) Cod de

procedură penală, care stipulează, că dacă, în procesul judecării cauzei, instanța

stabilește că norma juridică națională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor

tratatelor internaționale în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

la care R. Moldova este parte, instanța va aplica reglementările internaționale în direct.

Hotărârile definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru

organele de urmărire penală, procurori și instanțele de judecată.

Subliniază, că la caz sunt relevante circumstanțele expuse în opinia separată a

judecătorilor Curții Supreme de Justiție din 01 aprilie 2014, potrivit căreia la

examinarea recursului, instanța de recurs urma să verifice dacă recursul ordinar a fost

declarat în condițiile expres prevăzute de art. 422 Cod de procedură penală, în vigoare

la 27 octombrie 2013.

Mai face referire și la hotărârea CEDO din 03 aprilie 2008, cauza Ponomaryov

vs. Ucraina, în care, printre altele, Curtea a notat că, dacă termenul pentru introducerea

9

unei căi ordinare de atac este reînnoit după un interval considerabil și pentru motive

care par a fi foarte convingătoare, o asemenea decizie ar putea învinge principiul

securității raporturilor juridice.

motivele invocate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

procurorului urmează a fi admis, iar cel al avocatului Oleg Eni în numele inculpatului

urmează a fi respins, din următoarele considerente.

11.1. Cu referire la recursul declarat de avocatul Oleg Eni în numele

inculpatului Grigore Pleșca.

După cum rezultă din conținutul recursului, apărarea invocă drept temei de

casare a deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală,

care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Analizând textul deciziei recurate, Colegiul penal lărgit constată că, motivele

invocate de recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de drept,

care ar servi drept temei de casare a deciziei instanței de apel, în sensul propus de

apărare.

Astfel, din materialele cauzei rezultă că instanța de apel, cu respectarea

prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, a dat o apreciere justă probelor

administrate potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, fiind stabilite

cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia corectă

cu privire la vinovăția inculpatului Grigore Pleșca în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 326 alin. (1) Cod penal.

Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel a motivat decizia în conformitate

cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, iar, decizia cuprinde

temeiurile de fapt și de drept care au dus, în cazul dat, la admiterea apelului declarat

de procuror.

În astfel de circumstanțe, instanța de recurs constată corectitudinea soluției

adoptate de instanța de apel privind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 326 alin. (1) Cod penal, soluție care se bazează totalmente pe

lucrările dosarului, împrejurări care denotă asupra netemeiniciei recursului declarat de

avocatul inculpatului.

Respectiv, alegațiile apărării privind încălcarea de către instanța de apel a

prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, prin faptul că a fost reluată

cercetarea judecătorească cu audierea inculpatului, a martorilor și cercetarea probelor,

este lipsită de suport juridic, deoarece potrivit prevederilor art. 419 Cod de procedură

penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor

generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod

corespunzător.

În ceea ce privește argumentul apărării precum că toate acțiunile inculpatului

Grigore Pleșca au fost întreprinse de acesta în scopul sustragerii lui Victor Sorocean

10

de la ideea strangulării, instanța de recurs reține că instanța de apel corect a constatat

că din declarațiile martorilor Gheorghe Gojan și Viorel Sîrbu rezultă că inculpatul nu

a perceput în serios afirmațiile lui Victor Sorocean, precum că ar avea intenția de a se

strangula.

Mai mult, aici se va reține că nici inculpatul și nici martorii Gheorghe Gojan și

Viorel Sîrbu nu au sesizat conducerea IP Căușeni despre intențiile de suicid a lui

Victor Sorocean, iar ulterior martorul Victor Sorocean a declarat că nu intenționa să

se stranguleze și nici nu a spus despre aceasta nimănui, fapt confirmat de el și în

ședința instanței de apel (f. d. 96-98, vol. II).

La fel, Colegiul penal lărgit respinge și opinia formulată de către avocatul

Oleg Eni, în sensul că instanța de apel nu a stabilit prin probe pertinente și concludente

existența în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale infracțiunii

incriminate.

Acesta deoarece, potrivit doctrinei penale infracțiunea de trafic de influență,

este o infracțiune cu conținut alternativ, faptă care se concretizează prin două sau toate

acțiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri…)

personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar și la intervale

diferite de timp. Consumarea infracțiunii are loc în momentul efectuării promisiunii

de a interveni în fața unui funcționar pentru ca acesta să întreprindă sau să nu

întreprindă acțiuni ce intră în obligațiunile lui pentru trafic de influență (pentru bani,

bunuri, servicii, avantaje...).

Cu referire la pretinsele încălcări ale normelor de drept procedural la efectuarea

înregistrărilor convorbirilor dintre Victor Sorocean și Grigore Pleșca, instanța de

recurs relevă că instanța de apel corect a menționat că aceste înregistrări au fost

autorizate prin încheierea judecătorului de instrucție, în conformitate cu art. 306 Cod

de procedură penală, iar atâta timp cât acestea nu au fost anulate de către instanța

ierarhic superioară în modul prevăzut de lege, ele își păstrează puterea juridică.

Colegiul penal lărgit consideră nefondat argumentul invocat de avocatul

Oleg Eni, potrivit căreia la emiterea deciziei din 01 aprilie 2014, instanța de recurs

examinând recursul procurorului urma să verifice dacă acesta a fost depus cu

respectarea condițiilor expres prevăzute de art. 422 Cod de procedură penală.

În susținerea opiniei formulate, Colegiul penal lărgit remarcă, că din

procesul – verbal al ședinței instanței de apel, rezultă că la 13 martie 2013, a fost

pronunțat public doar dispozitivul deciziei cu mențiunea că, „decizia va fi redactată

integral în decurs de cel mult 10 zile de la pronunțare” (f. d. 347, verso, vol. I), însă

ulterior decizia motivată nu a fost pronunțată public în ședință de judecată, iar la

25 septembrie 2013, instanța a expediat procurorului copia deciziei motivate (f. d. 358,

vol. I), astfel că întârzierea depunerii cererii de recurs nu poate fi imputată

procurorului.

În acest context, Colegiul penal lărgit conchide că nu există temei legal pentru

admiterea recursului ordinar declarat de avocatul Oleg Eni în numele inculpatului

Grigore Pleșca și, potrivit legii, se impune respingerea acestuia ca inadmisibil.

11.2. Cu referire la recursul declarat de procuror.

Potrivit art. 435 alin. (2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând recursul,

instanța admite recursul, casează, parțial sau total, hotărârea atacată, rejudecă cauza și

pronunță o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situația condamnatului, sau, după caz,

11

dispune rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu prevederile art. art. 414 - 417 Cod de procedură penală,

instanța de apel, urma să soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile de drept,

inclusiv: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect

calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept

procesual penal, au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar fi constatat încălcări ale

prevederilor legale referitor la ele, hotărârea primei instanțe urma a fi desființată cu

rejudecarea cauzei.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept în cazul când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile)

stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea

fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

După cum se constată la caz, partea acuzării contestă aplicarea de către instanța

de apel în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, considerând că

pedeapsa aplicată a fost incorect individualizată.

Potrivit doctrinei de specialitate suspendarea condiționată este o măsură de

individualizare a executării pedepsei numită de către instanța de judecată prin hotărâre

de condamnare de a se suspenda pe o anumită perioadă de timp executarea pedepsei

aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Deși la prima vedere, în circumstanțele cauzei sunt întrunite condițiile necesare

pentru a fi invocată instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, pentru

acordarea suspendării executării pedepsei se mai cere ca instanța de judecată să

aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Instanța de judecată își argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei și

pe datele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele

condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

În cazul când vinovatul nu manifestă părerea de rău față de urmările produse în

urma acțiunilor sale ilegale, convingerea că acesta nu trebuie să execute real pedeapsa

închisorii, nu are temei.

Raportând conceptele descrise mai sus la circumstanțele cauzei deduse judecății,

Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel nu a efectuat o analiză completă și

minuțioasă a personalității inculpatului, urmărind în acest sens comportarea sa în viața

socială, la locul de muncă, înainte și după săvârșirea infracțiunii și numai în măsura în

care se dovedește că săvârșirea faptei se datorează unui concurs accidental de

împrejurări și că, pentru îndreptarea sa, nu este necesară executarea efectivă a pedepsei.

Astfel, în sensul vizat, prezintă relevanță argumentele acuzatorului de stat care a

indicat în recursul declarat, că atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în instanța de

12

judecată inculpatul Grigore Pleșca nu a recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii

incriminate.

La fel, instanța de recurs consideră că la caz, urmează a se ține cont de

personalitatea inculpatului, care fiind persoană publică și activând în organele

Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova, a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă.

Aici fiind necesar de subliniat, că instanțele de judecată la aplicarea condamnării

cu suspendarea condiționată a executării pedepselor, trebuie să acorde o atenție sporită

cazurilor stabilirii pedepselor persoanelor declarate vinovate în săvârșirea infracțiunilor

contra bunei desfășurări a activității în sfera publică, a coruperii pasive ori active, sau

dării ori luării de mită, care, în afară de pericolul social sporit, afectează grav autoritatea

și imaginea instituțiilor, organizațiilor publice.

Prin urmare, stările de fapt și circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea

incriminată inculpatului Grigore Pleșca, pun în vizorul Colegiului penal lărgit

incorectitudinea aplicării pedepsei non-privative de libertate.

Aceasta deoarece, inculpatul fiind persoană publică și activând în organele

Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova, a săvârșit o infracțiune contra bunei

desfășurări a activității în sfera publică, care deși face parte din categoria infracțiunilor

mai puțin grave, prezintă un grad de pericol social sporit și afectează grav autoritatea și

imaginea instituției în care a activat.

Față de cele ce preced, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursului

declarat de procuror și constată că, concluzia instanței de apel, precum că, corijarea

inculpatului este posibilă prin aplicarea prevederii art. 90 Cod penal - suspendarea

condiționată a pedepsei, este greșită, din care considerente urmează a fi exclusă, nefiind

considerat faptul că, prin această soluție se înrăutățește situația condamnatului.

Or, prin agravare a situației condamnatului se subînțeleg situațiile de schimbare

a soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o infracțiune mai gravă,

sau un alt alineat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în

pedeapsă prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului

aceleiași pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de

aplicarea unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în

recurs a stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuată;

situații de învinuire care esențial, după circumstanțele reale, diferă de cea de la început

ori orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni în locul celor imputate

anterior, imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul atentat,

caracterul faptei și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare.

Distinct de cele menționate, Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel deși

corect prin prisma prevederilor art. 8 Cod penal, a reținut că inculpatului urmează a-i fi

stabilită pedeapsa conform legii penale în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, adică

potrivit art. 326 alin. (1) Cod penal (red. 2009), care prevedea sancțiunea cu amendă în

mărime de la 500 la 1500 unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, totuși

se constată că instanța de apel incorect a stabilit inculpatului și pedeapsa

complementară – privarea de dreptul de a activa în organele MAI, pe un termen de

2 (doi) ani, sancțiune care urmează a fi exclusă.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit conchide asupra temeiniciei

recursului declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău,

Vasile Bolduratu, care se admite cu casarea parțială a deciziei instanței de apel în partea

13

stabilirii pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul Grigore Pleșca

se consideră condamnat în baza art. 326 alin. (1) Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Oleg Eni în

numele inculpatului Grigore Pleșca.

Se admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, se casează parțial decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2015, în cauza penală în privința lui

Pleșca Grigore Ion, cu rejudecarea cauzei în latura stabilirii pedepsei și pronunțarea

unei noi hotărâri, după cum urmează:

Pleșca Grigore Ion se consideră condamnat în baza art. 326 alin. (1) Cod penal,

la 3 (trei) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Termenul de executare a pedepsei lui Pleșca Grigore Ion se calculează din

momentul reținerii acestuia.

În rest, celelalte dispoziții ale hotărârii atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 decembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

14