1ra-1038/15 — art. 186 alin. 2 lit. b, c, d, 208 alin. 1 CP

Prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 28 iulie 2014, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Alexandru Daniliuc a fost condamnat: - în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, la 1 an 4 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis; - în baza art. 208 alin. (1) Cod penal, la 1 an 8 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 1 an 10 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Galina Beșleaga, a fost admisă, fiind dispusă încasarea de la Alexandru Daniliuc în beneficiul Galinei Beșleaga suma de 1000 Euro, echivalentul în lei moldovenești la momentul executării.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut în fapt că, Alexandru Daniliuc, la 30 martie 2014, aproximativ la ora 23:00, împreună cu minorul Daniel Stoliar, născut la 11.10.2000, care la moment nu este subiect al infracțiunii, avînd scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, a pătruns în gospodăria Galinei Beșleaga, amplasată în or. Ialoveni, str. Ion Creangă 29, de unde au sustras, pe ascuns, un ciclomotor (scooter) model „Yamaha”, folosindu-l în scopuri personale și cauzînd astfel părții vătămate o pagubă considerabilă, în valoare totală de 18415,5 lei.

Inculpatul Alexandru Daniliuc, a contestat cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia în latura civilă, invocînd că infracțiunea o fost săvîrșită împreună cu 1 minorul Daniel Stoliar, care este la libertate, din care motiv ultimul ar trebui să achite prejudiciul material cauzat părții vătămate.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2015, apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței. În motivarea soluției sale instanța de apel a menționat că, Alexandru Daniliuc a fost învinuit și recunoscut vinovat de săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 186 alin. (2) lit. b), с), d) și 208 alin. (1) Cod penal, și anume: furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în loc pentru depozitare, cu cauzarea de daune în proporții considerabile și instigarea minorilor la săvîrșirea infracțiunilor, fiind dovedit cert că Alexandru Daniliuc l-a instigat pe minorul Daniel Stoliar să îl însoțească la locul săvîrșirii infracțiunii, să îi comunice unde poate găsi vehiculul căutat și să-l însoțească pe drum înapoi de la locul săvîrșirii infracțiunii. Instanța de apel a reținut că, la momentul săvîrșirii infracțiuni, Daniel Stoliar avea vîrsta de 13 ani, adică prin prisma prevederilor art. 21 Cod penal, Daniel Stoliar nu era subiect al infracțiunii, iar din declarațiile inculpatului, a rezultat că acesta cunoștea despre vîrsta minorului Daniel Stoliar. Astfel, dacă Daniel Stoliar nu are calitatea de subiect al infracțiunii, nu poate fi tras la răspundere penală, iar pretențiile materiale, în procesul penal nu pot fi înaintate față de acesta. Respingînd apelul, instanța a specificat că, în virtutea faptului că Alexandru Daniliuc are calitatea de inculpat în cauza penală și de la el a fost încasat prejudiciul cauzat prin infracțiune, iar dat fiind faptul că este angajată răspunderea solidară, Alexandru Daniliuc, ca persoană care va repara prejudiciul cauzat prin prisma prevederilor art. art. 1406, 1415 Cod civil, are dreptul la o acțiune de regres împotriva reprezentanților legali ai minorului în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate.

Inculpatul Alexandru Daniliuc, în temeiul pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs decizia, solicitînd casarea acesteia în latura civilă, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care prejudiciul material să fie încasat în mod solidar de la Alexandru Daniliuc și Daniel Stoliar. În motivare a invocat prevederile art. art. 21, 223 Cod de procedură penală și art. art. 1398 alin. (1), 1406, 1414, 1415 Cod civil.

Pe marginea recursului depus de inculpat a prezentat referință procurorul, care s-a expus pentru inadmisibilitatea acestuia, din motiv că în conținutul recursului lipsesc temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală.

Verificînd argumentele recursului ordinar declarat în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide inadmisibilitatea acestuia, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Recurentul, în recursul declarat invocă prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara o eroare de drept comisă de instanțele de fond și de apel, în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea 2 atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Însă, acest temei pentru declararea recursului ordinar nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de recurent. În pct. 18 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din 30.10.2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, este atenționat că instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și/sau material. Sub acest aspect, Colegiul penal atestă, că instanța de apel la judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis careva erori de drept. 7.1. Conform art. 387 alin. (1), (3) Cod de procedură penală, odată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. Astfel, se constată că, instanțele de fond, la examinarea acțiunii civile au respectat prevederile legale și reieșind din probele prezentate de către partea vătămată a ajuns la concluzia corectă, de a admite acțiunea civilă cu încasarea din contul inculpatului Alexandru Daniliuc în beneficiul părții vătămate Galina Beșleaga a sumei de 1000 Euro, echivalentul în lei moldovenești la momentul executării, pentru prejudiciul material cauzat, fiind explicat în acest sens faptul că, Alexandru Daniliuc, ca persoană care va repara prejudiciul cauzat prin prisma prevederilor art. art. 1406, 1415 Cod civil, are dreptul la o acțiune de regres împotriva reprezentanților legali ai minorului, în mărimea despăgubirii plătite părții vătămate, ținîndu-se cont de faptul că, la momentul săvîrșirii infracțiunii, Daniel Stoliar avea vîrsta de 13 ani, adică prin prisma prevederilor art. 21 Cod penal, Daniel Stoliar nu era subiect al infracțiunii și odată ce ultimul nu are calitatea de subiect al infracțiunii, nu poate fi tras la răspundere penală, iar pretențiile materiale, în procesul penal nu pot fi înaintate față de acesta. Astfel, criticile formulate de recurent, enunțate la pct. 5 al prezentei decizii, susținînd că instanța de apel incorect a menținut sentința primei instanțe prin care a fost dispusă încasarea prejudiciului material doar de la Alexandru Daniliuc, deoarece, la săvîrșirea infracțiunii a participat și Daniel Stoliar - au format obiect de discuție la judecarea cauzei în apel cărora instanța de apel le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4., soluție pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, în sensul că nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, din care considerente se constată că recursul declarat de acesta este vădit neîntemeiat. Totodată în speță, sunt relevante și explicațiile de la pct. 13 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9, din 30 octombrie 2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, din care rezultă că, „În materia despăgubirilor, materiale sau morale, nu există temei de casare care să îngăduie instanței de recurs să reaprecieze cuantumul acțiunii civile. Ca atare, în recurs nu se 3 poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite, stabilite de instanța de fond”. În baza celor constatate, Colegiul penal, conchide că instanța de apel, a adoptat o hotărîre legală și întemeiată, astfel, se impune soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de inculpatul Alexandru Daniliuc.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Daniliuc Alexandru Iurii, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2015, în propria cauză penală, fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 decembrie 2015. Președinte Petru Ursache Judecătorii Petru Moraru Ghenadie Nicolaev 4