1ra-838/2015 — Art. 201-1 al.2 lit.a, 179 al.2, 84, 85 CP

Prin sentința Judecătoriei Hâncești din 06 ianuarie 2015, Deliu Constantin a fost condamnat în baza art. 201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal la 3 ani închisoare și în baza art. 179 alin. (2) Cod penal la 2 ani închisoare. 1 Conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe, prin adăugirea parțială a pedepsei aplicate conform sentinței Judecătoriei Hâncești din 28 februarie 2014, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 17 septembrie 2014.

Instanța de fond a constatat că Deliu C., aflându-se în relații de concubinaj cu Bucșa Elena, cu care are un copil comun, Bucșa Gabriel, a.n. 2011 și locuiesc pe str. Gura Cotului 21, or. Hâncești, aflându-se sub influența alcoolului, o agresează în mod sistematic și intenționat, atât pe concubină cât și pe fiu, aplicându-i primei lovituri cu diferite obiecte peste tot corpul, cauzându-i dureri fizice, o insultă și amenință cu răfuială fizică și cu moartea, toate aceste acțiuni le comite în prezența fiului minor, lipsindu-i pe ambii de mijloace de existență primară din cauza că nu lucrează stabil, iar câștigurile ocazionale din munca zilieră le folosește pentru procurarea alcoolului. Ca rezultat al comportamentului agresiv din partea inculpatului, Bucșa Elena este în permanent provocată stărilor de tensiune și de suferințe fizice și psihice. La 09 august 2014, aproximativ ora 17:00, la domiciliu, fiind în stare de ebrietate alcoolică, acționând cu intenție, Deliu C. a agresat-o fizic și verbal pe Bucșa Elena, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste tot corpul, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 282 „D” din 03 septembrie 2014, multiple echimoze pe cap, corp, membre ce se califică ca vătămări corporale neînsemnate. La 21 august 2014, în baza cererii DASPF Hâncești, a fost emisă o ordonanță de protecție prin care Deliu C. a fost obligat ca timp de 90 zile să nu viziteze locul de trai al Elenei Bucșa și al fiului Bucșa Gabriel, situat pe str. I. Fulga nr. 29, or. Hâncești, la fel să nu să se găsească mai aproape de 100 m. de Bucșa Elena și să nu contacteze sub nici o formă cu ea și copilul. În pofida restricțiilor stabilite, la 17 septembrie 2014, aproximativ ora 22:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, acționând cu scopul răzbunării fizice față de Bucșa Elena și încălcării inviolabilității domiciliului lui Bucșa Galina și Bucșa Vitalie, domiciliu în care se afla Bucșa Elena cu copilul său Bucșa Gabriel, manifestând un comportament umilitor și adresându-i concubinei cuvinte injurioase, în prezența copilului și rudelor acesteia a amenințat-o cu moartea, provocându-i suferință fizică și psihică, aceasta fiind nevoită să fugă cu copilul de acasă și să se refugieze la cunoscuți. Urmare el, a deteriorat geamul unei uși și fără permisiune a intrat în domiciliul Galinei Bucșa și Vitalie Bucșa, aplicându-le violență fizică prin aplicare de lovituri, cauzându-i Galinei Bucșa vătămări corporale neînsemnate, iar la cerința acestora de a părăsi locuința, Deliu C. nu se supunea, continuând acțiunile violente. Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut parțial vina, aceasta fiind dovedită totalmente prin probele administrate pe caz, și a încadrat acțiunile lui în baza art. 201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal, ca violența în familie, adică acțiunea 2 intenționată, manifestată fizic și verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică și psihică, prejudiciu material și moral și în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, ca violarea de domiciliu, adică pătrunderea ilegală în domiciliul unei persoane fără consimțământul acesteia, precum și refuzul de a-l părăsi la cererea ei, acțiuni săvârșite cu aplicarea violenței. La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de caracterul și gravitatea infracțiunilor săvârșite, că inculpatul a comis infracțiuni mai puțin grave, anterior a fost condamnat, antecedentele penale nefiind stinse și că la locul de trai este caracterizat negativ.

Avocatul Natalia Colesnic a declarat apel, solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de liberate. Apelantul a indicat că inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă prea aspră. Ultimul a recunoscut parțial vina, regretă și se căiește de cele comise, are un copil minor la întreținere și este unicul întreținător în familie, se învinuiește de săvârșirea a două infracțiuni mai puțin grave, astfel o pedeapsă non privativă de libertate își v-a atinge scopul de corectare a inculpatului.

Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 aprilie 2015, apelul a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a reținut că la stabilirea pedepsei, instanța de fond just a ținut cont că inculpatul anterior a fost condamnat - prin sentința Judecătoriei Hâncești din 17 martie 2009, în baza art. 152 alin. (2) lit. i), 90 Cod penal, la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani și prin sentința Judecătoriei Hâncești din 28 februarie 2014, în baza art. art. 179 alin. (2), 287 alin. (3), 84, 90 Cod penal, la 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, dar inculpatul concluzii nu și-a făcut si nu a dat dovadă de corectare, comițând alte infracțiuni. Având în vedere prevederile art. 4, 61 alin. (2) Cod penal, instanța de fond corect i-a stabilit inculpatului pedeapsa în baza art. 201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal - 3 ani închisoare, și în temeiul art. 179 alin. (2) Cod penal - 2 ani închisoare, stabilindu-i în baza art. 84 Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. Dat fiind că inculpatul anterior a fost condamnat, corect i-au fost aplicate prevederile art. 85 alin. (2) Cod penal, conform căror dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară, astfel fiindu-i stabilită definitiv pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Prin urmare, pedeapsa stabilită inculpatului este corectă, echitabilă, legală și corespunde întocmai faptelor săvârșite de el. 3

Inculpatul a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă. Recurentul a indicat că instanțele nu a ținut cont de vârsta lui tânără, ca a crescut în familie social vulnerabilă, are la întreținere copii minori, a recunoscut vina și s-a căit sincer de cele comise.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului respectiv pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Însă, în recursul inițial, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5 din decizie). Circumstanțele enunțate denotă că recursul dat nu întrunește condițiile de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica. Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. Sub acest aspect și cu referire la argumentele din recursul inculpatului, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor instanțelor de fond și de apel, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, denotă că ambele instanțe au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind aplicarea pedepsei inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând cont de prevederile art. 61, 75, 84, 4 85 Cod penal, conform cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate. Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului în corespundere cu prevederile legale. Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5 din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5 din decizie). Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal. Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că i- au aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat. Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, 5 DECIDE : inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Deliu Constantin Stepan împotriva sentinței Judecătoriei Hâncești din 06 ianuarie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 aprilie 2015, pe motiv că este vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 octombrie 2015. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Iurie Diaconu Elena Covalenco 6