1ra-783/2015 — art. 187 al.2 lit.b,e,f, 85 CP

1ra-783/2015 — art. 187 al.2 lit.b,e,f, 85 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-783/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 septembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinând, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 18 noiembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 30 ianuarie 2015, declarate de avocatul Viorel Malanciuc și inculpata

Codreanu Vera Serghei, născută la

09 iunie 1989 în s. Horești, r-nul Ialoveni, fără

domiciliu, cetățeancă a R. Moldova, anterior

condamnată:

1) prin sentința Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 22 august 2011, în baza art. 311 alin. (2)

lit. a), 312 alin. (2) lit. a), 84, 90 Cod penal, la 2 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 3 ani;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 08 iulie – 18 noiembrie 2013,

în instanța de apel: 27 ianuarie 2014 – 30 ianuarie 2015,

în instanța de recurs: 03 iunie – 09 septembrie 2015;

C O N S T A T Ă :

Codreanu Vera a fost condamnată în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal

la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe, prin adăugirea

parțială a pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22

august 2011, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar pentru femei, începând din 18 noiembrie 2013,

1

deducându-se durata arestului preventiv de la 20 aprilie 2013 până la 23 aprilie

2014 și de la 27 mai 2013 până la 18 noiembrie 2013.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și Harea Gheorghe, dar în privința lui

hotărârile judecătorești nu se contestă.

De la Codreanu Vera și Harea Gheorghe s-a încasat, în mod solidar, în

beneficiul lui Bejan Ghenadie prejudiciul material de 600 lei și moral de 1000 lei,

în rest acțiunea civilă fiind admisă în principiu.

21:00, inculpații Codreanu V. și Harea G., aflându-se în apartamentul nr. 37 din

str. G. Cașu 20/1, mun. Chișinău, împreună și prin înțelegerea prealabilă, i-au

aplicat ambii lui Bejan G. lovituri cu picioarele și mâinile peste corp, cerându-i

bani. Fiind refuzați, au continuat să-l lovească și i-au sustras în mod deschis din

portmoneu 200 lei, iar din ciorapi 400 lei, cauzându-i părții vătămate leziuni

corporale ușoare și un prejudiciu material considerabil, în valoare de 600 lei.

Instanța a reținut că inculpata nu a recunoscut vina și a declarat că l-a lovit

pe Bejan G. doar de două ori cu palma, pentru comportamentul lui indecent față de

ea.

Totodată, vina inculpatei este dovedită integral prin probele administrate.

Astfel, Harea G., recunoscând vina parțial, a relatat că a văzut cum Codreanu

V. a scos bani din ciorapii victimei, dar nu cunoaște câți, a observat o bancnotă de

100 lei. El personal doar l-a împins pe Bejan G., deoarece ultimului îi curgea sânge

din nas și nu dorea să se murdărească de el.

Partea vătămată Bejan G. a declarat că Harea G. l-a lovit cu pumnul în

mandibulă. După ce i-a aplicat mai multe lovituri, Harea G. o învăța pe Codreanu

V. cum să-l lovească cu cotul în spate. După aceasta Codreanu V. i-a luat toți banii

din portmoneu, apoi a găsit și banii ascunși în ciorapi. În total i-au sustras 600 lei.

Cineva din vecini a chemat poliția. El și-a pierdut cunoștința și și-a revenit la

spital.

Martorul Voinu V. a declarat că era prezent în apartament și a văzut cum

Harea G. și Codreanu V., fiind în stare de ebrietate, îl loveau pe Bejan G. cu

mâinile și picioarele, apoi Codreanu V. i-a luat banii din portmoneu și din ciorapi.

Martorul Vasilache D. a declarat că a auzit gălăgie și a ieșit în hol să vadă ce

se întâmplă. Aici erau 3 persoane în stare de ebrietate - inculpații și Bejan G., care

striga ajutor. Ultimul era cu nasul în sânge și i-a răspuns că aceștia vor să-l ucidă.

El a chemat poliția.

Potrivit raportului de expertiză medico-legal nr. 892/D din 18 aprilie 2013,

vătămările corporale cauzate lui Bejan G. la data de 21 martie 2013 se califică ca

vătămare ușoară: traumă cranio-cerebrală închisă manifestată prin comoție

cerebrală.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatei în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f)

Cod penal, ca jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor unei persoane săvârșită de

două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau

sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe, cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

2

La stabilirea pedepsei instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal,

că inculpata nu a manifestat regret de cele săvârșite, nu a recuperat părții vătămate

prejudiciul cauzat, a comis infracțiunea în termenul de probă stabilit prin sentința

Judecătoriei Centru din 22 august 2011, concluzionând că corectarea ei poate avea

loc numai în condițiile izolării de societate.

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să

fie dispusă rejudecarea cauzei de către prima instanță, apoi că inculpatei să-i fie

aplicată o pedeapsă mai blândă, conform art. 79 Cod penal, apoi că inculpata să fie

achitată.

Apelanții au invocat că instanța nu a apreciat probele la justa lor valoare, că

inculpata nu a comis infracțiunea imputată, că declarațiile lui Harea, Bejan și

Voinu urmau a fi apreciate critic, că există multe neclarități în cauza respectivă,

participația inculpatei fiind una minimă.

ianuarie 2015, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a indicat că instanța de fond just a încadrat acțiunile

inculpatei în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal.

Învinuirea adusă inculpatei și-a găsit confirmare prin probele administrate și

anume prin declarațiile consecvente ale părții vătămate Bejan G., care coroborează

cu cele ale martorului Voinu.

Nu este temei pentru aprecierea critică a depozițiile martorului Voinu din

motiv că el ar fi în relații amicale cu partea vătămată Bejan. Martorul Voinu a fost

audiat în instanța de fond sub jurământ, iar la ancheta penală a fost avertizat de

răspundere penală pentru depoziții false.

Totodată, din depozițiile lui Voinu și a lui Bejan rezultă, că Voinu n-a

întreprins nimic în apărarea lui Bejan, fiind în preajma lor când au avut loc

acțiunile de violență și sustragere a banilor. Această indiferență exprimată din

partea lui Voinu infirmă argumentul avocatului precum că Voinu ar fi mare prieten

cu Bejan.

În ce privește depozițiile lui Harea G., acestea sunt date în scop de apărare

de către el, deoarece a acționat de comun acord cu inculpata, însă a înaintat o

versiune de apărare precum că doar Codreanu V. a comis jaful calificat.

Vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii a fost dovedită integral, iar

argumentele apelului sunt irelevante.

Nu este temei nici pentru stabilirea față de inculpată a unei pedepse mai

blânde.

Inculpata a comis infracțiunea dată în termenul de probă, stabilit anterior, iar

art. 90 alin. (10) Cod penal, prevede imperativ aplicarea pedepsei în condițiile art.

85 Cod penal.

Pe cauză, nu au fost constatate circumstanțe atenuante și agravante, însă

instanța a ținut cont de personalitatea inculpatei și anume de faptul că aceasta nu s-

a căit de cele săvârșite și infracțiunea a fost comisă în termenul de probă care a fost

stabilit prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 august 2011, prin

3

urmare prima instanță just a conchis că corectarea și reeducarea inculpatei v-a fi

posibilă numai prin izolarea ei de societate.

casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

prin care inculpata să fie achitată.

Recurentul a invocat că nicio persoană nu poate fi obligată să-și recunoască

vinovăția pentru a fi examinată o cauză. Orice persoana acuzată de o infracțiune

este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi stabilită legal.

Argumentele instanței de apel sunt tendențioase, cu o apreciere arbitrară a

probelor anexate la dosar și erori esențiale de interpretare a legii încălcând dreptul

al un proces echitabil a inculpatei. Instanța nu s-a expus asupra declarațiilor

inculpaților și anume din care considerente a respins declarațiile inculpatei și din

ce motive a dat credibilitate doar declarațiilor părții vătămate și a martorilor.

În ședința de judecată martorul Ochinciuc V. a declarat că nu mai ține minte

multe din cele întâmplate în seara de 21 martie 2013. Astfel, toate declarațiile

martorului urmau a fi apreciate critic.

Instanța de apel nu apreciat probele la justa lor valoare, n-a explicat motivul

respingerii unor declarații, fapt care nici n-a fost consemnat în decizie, fiind

încălcate prevederile art. 101 CPP.

Instanța urma să aprecieze critic declarațiile părții vătămate Bejan, care era

supărat pe inculpată din motivul refuzului să întrețină cu el raport sexual, despre

care s-a comunicat și la faza urmăririi penale și în instanța de judecată.

De asemenea instanța urma să aprecieze critic declarațiile martorului Voinu,

deoarece el este în relații amicale cu partea vătămată, ori apare întrebarea, dacă a

fost bătaia între ei, de ce plângere pentru acțiunile lui n-a fost depusă de Bejan.

Declarațiile lui Harea de asemenea urmau să fie apreciate critic, deoarece a

fost metoda lui de a se apăra pentru a evita atragerea la răspunderea penală.

Acuzarea adusă inculpatei este una ilegală, deoarece instanța de apel nu a

examinat în mod corespunzător argumentele apelanților, învinuirea inculpatei nu

și-a găsit confirmare prin probele administrate, anume prin depozițiile părții

vătămate Bejan G., care nu a dat depoziții consecvente și care nu coroborează cu

depozițiile martorului Voinu.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. 5, 6, 12 Cod de

procedură penală.

5.1. Inculpata la fel a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea

hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă.

Recurenta a invocat că instanța de fond nu a apreciat la justa valoare probele,

nu a explicat motivul respingerii unor declarații. Totodată, și-a recunoscut vina

parțial, iar partea vătămată Bejan fiind în stare de ebrietate, a dorit să abuzeze de ea

sexual. La întreținere are și un copil minor.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 420-436 Cod de

procedură penală.

4

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 6 pct. 11/1), 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

se pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Eroarea gravă de fapt este stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le

confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursurile respective sunt fondate pe: „art. 427

alin. 5, 6, 12” Cod de procedură penală, probabil avându-se în vedere art. 427 alin.

(1) pct. 5), 6) și 12) Cod de procedură penală (pct. 5 și 5.1 din decizie).

Art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) și 12) Cod de procedură penală, prevede

temeiurile pentru recursul ordinar situațiile când cauza a fost judecată în primă

instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă, în pofida normelor enunțate, recurenții nu au indicat care sunt erorile

de drept și esența circumstanțelor că cauza a fost judecată în primă instanță sau în

apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, că instanța de

apel nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, și care ar fi încadrarea

juridică corectă a faptei, omițându-se în totalitate argumentarea deciziei contestate

în sensul vizat.

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile nominalizate nu întrunesc

condițiile de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursurile ordinare ale avocatului și inculpatei cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

5

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această consecutivitate se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatei și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acesteia în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile

părții vătămate, a martorilor Voinu V. și Vasilachi D., raportul de expertiză

medico-legală nr. 21728 din 21.03.2013, toate probele fiind apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor.

La stabilirea pedepsei, instanțele de fond și de apel just și argumentat au

ținut cont de prevederile art. 61, 75, 85 alin. (3), 90 alin. (10) Cod penal, conform

cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii, la

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei săvârșește în termenul de probă o nouă

infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile

art.85. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare

decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea

neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatei în corespundere cu prevederile legale (pct. 2, 4 din decizie).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei, inclusiv în latura

pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

6

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura pedepsei, în

alt sens decât cel pe care îl propune avocatul și inculpata, este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Viorel

Malanciuc și inculpata Codreanu Vera Serghei, împotriva sentinței Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 18 noiembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2015, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 septembrie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7