1ra-226/2015 — art. 27, 187 al.2 lit.f, 84 al.4 CP

1ra-226/2015 — art. 27, 187 al.2 lit.f, 84 al.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-226/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Guzun,

examinînd, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, în privința inculpatului

Codreanu Igor Vladimir, născut la

17 decembrie 1991 în or. Edineț, locuitor al r-nului

Edineț, or. Cupcini, str. Chișinăului 11, cetățean al R.

Moldova, condamnat:

1) prin sentința Judecătoriei Criuleni din 14

februarie 2014, în baza art. 164 alin. (2) lit. c), 90 Cod

penal, la 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 27 martie 2013 – 15 august 2014,

în instanța de apel: 03 septembrie – 06 noiembrie 2014,

în instanța de recurs 28 ianuarie – 11 martie 2015;

C O N S T A T Ă :

cauza fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală,

Codreanu Igor a fost condamnat în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. f) Cod penal la 3

ani și 4 luni închisoare.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor

aplicate, inclusiv conform sentinței Judecătoriei Criuleni din 14 februarie 2014, i-a

fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu executare în penitenciar de

tip semiînchis, începînd cu 11 iunie 2014.

1

prin culegere de chei, a pătruns în oficiul administratorului restaurantului

„Rîndunica”, din str. Mateevici 13, com. Stăuceni, mun. Chișinău, de unde din

safeu, deschis a sustras o sacoșă, în care se aflau bani în sumă de 16.000 lei,

moment în care a fost văzut de administratoarea restaurantului Diana Bistrea, iar

acțiunile sale nu și-au produs efectul, deoarece a fost stopat de către Valentin

Bistrea, care a încercat să-l rețină, însă Codreanu I. a aruncat la pămînt sacoșa cu

banii sustrași și s-a ascuns într-o direcție necunoscută. În cazul, în care avea să-și

ducă pînă la capăt acțiunile sale criminale, părții vătămate Diana Bistrea urma să-i

fie cauzată o daună materială considerabilă în sumă de 16.000 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a înaintat o cerere privind examinarea cauzei

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prin care vina lui este

dovedită pe deplin, și i-a încadrat acțiunile în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal, ca tentativă de jaf, adică tentativa de sustragere deschisă a bunurilor altei

persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de că inculpatul a recunoscut

vina și s-a căit sincer, că circumstanțe agravante nu au fost stabilite, că el anterior

a fost condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, că a colaborat

cu organele de drept și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, concluzionînd că corectarea lui este posibilă aplicîndu-i

o pedeapsă sub formă de închisoare.

și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art.

27, 187 alin. (2) lit. f) Cod penal la 3 ani închisoare.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor

aplicate, să-i fie stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat că instanța a admis erori la calcularea termenului de

pedeapsă.

Astfel, instanța greșit a reiterat că limitele pedepsei pentru infracțiunea de jaf

este de la 5 la 7 ani închisoare, deoarece infracțiunea a fost comisă de inculpat la

29 iulie 2012, cînd limitele pedepsei pentru jaf erau de la 3 la 6 ani închisoare, iar

sancțiunea la alin. (2) art. 187 Cod penal a fost modificată în una mai aspră la

21.06.2013.

Mai mult, instanța nu a luat în considerație, că a fost comisă o tentativă de

jaf și potrivit prevederilor art. 81 alin. (3) Cod penal, mărimea pedepsei pentru

tentativă de infracțiune, ce nu constituie o recidivă, nu poate depăși trei pătrimi din

maximul celei mai aspre pedepse la articolul corespunzător.

Deci, 3/4 din limita maximă de 6 ani închisoare este de 4 ani și 6 luni, din

care urmează de scăzut 1/3 conform art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală,

Rezultă, că pedeapsa maximă care urma să fie numită inculpatului este de 3

ani închisoare, dar nu de 3 ani și 4 luni, cum a fost stabilită de către instanță.

2

3.1. Avocatul E. Bradu la fel a declarat apel, solicitînd casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotătîri, prin care față de inculpat să fie aplicate

prevederile art. 90 Cod penal.

Apelantul a indicat că inculpatul a comis o infracțiune gravă, dar pănă la alte

crime nu a comis și a reparat paguba cauzată prin infracțiune.

Cauza a fost judecată în baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Inculpatul a recunoscut vina, sincer s-a căit și regretă cele întîmplate.

Săvîrșirea faptei imputate se datorește unui concurs accidental de

împrejurări. Inculpatul nu s-a pregătit special pentru a comite crima. Văzînd ușa

deschisă a restaurantului, întîmplător a intrat în incinta lui cu scopul de a lucra și a

primi pentru aceasta ceva de mîncat.

noiembrie 2014, ambele apeluri au fost admise, casată parțial sentința, rejudecată

cauza și pronunțată o nouă hotărîre.

Codreanu I. a fost condamnat în baza art. 27, 187 alin. (2) lit. f) Cod penal la

3 ani închisoare.

Conform art. 84 alin. (4), 90 Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor

aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de 4 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a indicat că pedeapsa stabilită inculpatului în baza

articolului 27, 187 alin. (2) lit. f) Cod penal nu este în limitele legii, de vreme ce nu

este întemeiată soluția privind aplicarea termenului închisorii de 3 ani și 4 luni.

Conform articolului 81 alin. (3) Cod penal, mărimea pedepsei pentru

tentativă de infracțiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăși 3/4 din maximul

pedepsei cu închisoarea prevăzute de sancțiunea articolului 187 alin. (2) Cod penal.

Deci, inculpatului poate fi aplicat maximul pedepsei pe termen de 3 ani

închisoare, adică 3/4 din 6 ani închisoare, în redacția legii de pînă la 29 iulie 2012,

ce constituie 4 ani și 6 luni, din care se scade 1/3, deoarece cauza s-a judecat în

procedura prevăzută de articolul 364/1 Cod de procedură penală.

Prima instanță, contrar prevederilor articolului 394 alin. (2) Cod de

procedură penală, n-a motivat stabilirea pedepsei cu închisoare și n-a soluționat

chestiunea privind raționalitatea și rezonabilitatea condamnării inculpatului cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate în baza art. 27, 187 alin. (2)

lit. f) Cod penal.

În această ordine de idei, instanța va ține cont de circumstanțele cauzei, de

persoana inculpatului, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

Inculpatul este caracterizat pozitiv, a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii și se căiește de cele săvîrșite, nu avea antecedente penale, a săvîrșit

infracțiunea ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin familial, astfel

fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, care permit aplicarea față de inculpat a

prevederilor art. 90 Cod penal - condamnarea cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

3

Pentru infracțiunea ulterioară, care intră în concurs cu infracțiunea reținută,

inculpatul este condamnat, prin sentința Judecătoriei Criuleni din 14.02.2014 în

baza art. 164 alin. (2), 90 Cod penal, la 4 ani închisoare, dar cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani.

Astfel, cu certitudine se constată, că există temei legal pentru ca inculpatul

să beneficieze de posibilitatea corectării și reeducării în condiții non privative de

libertate.

acestei decizii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie

exclusă aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal.

Recurentul a invocat că instanța de apel a ignorat faptul că inculpatul a

comis o infracțiune gravă, cu un impact social acut în societate, anterior a fost

condamnat pentru comiterea unei infracțiuni grave, prin urmare neîntemeiat a

aplicat prevederile art. 90 Cod penal.

Instanța de apel n-a îndeplinit consecutivitatea și ordinea de individualizare a

pedepsei în privința inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, acesta este

expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului, dar doar în temeiurile prevăzute

de lege. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare

gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor,

prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că, în recursul ordinar, procurorul a invocat în

drept temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

cum ar fi că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar,

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din

prezenta decizie).

4

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel în raport cu circumstanțele invocate în descriptivul deciziei

contestate, și care ar fi esența circumstanței că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței, raportată la exigențile art. 6 pct. 11/1) Cod

de procedură penală, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat (pct. 5 din

prezenta decizie).

Rezultă, că recursul de pe rol nu întrunește condițiile legale de conținut în

această parte, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar agrava

situația inculpatului și care ar justifica acest recurs.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, cînd s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul acuzării (pct.

5 din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concret definite, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrii contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind pedeapsa aplicată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținînd cont de

prevederile art. 61, 75, 84 și 90 Cod penal, conform cărora persoanei recunoscute

vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și

în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. În cazul în

care, după pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este vinovată

și de comiterea unei alte infracțiuni săvîrșite înainte de pronunțarea sentinței în

prima cauză, instanța de judecată stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de

infracțiuni prin cumulul parțial al pedepselor aplicate. Dacă, la stabilirea pedepsei

cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu

intenție, instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

5

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5 din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanța de

apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decît cel pe care îl

propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care

nu este temei de drept din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice

temei legal.

Pe lîngă aceasta, argumentul invocat de recurent că inculpatul: „anterior a

fost condamnat…”, nu este întemeiat (pct. 5 din prezenta decizie).

Or, potrivit art. 110 Cod penal, antecedentele penale reprezintă o stare

juridică a persoanei, ce apare din momentul rămînerii definitive a sentinței de

condamnare.

Însă, la data comiterii infracțiunii – 29.07.2012, inculpatul nu avea

antecedente penale generate de vre-o sentință de condamnare rămasă definitivă

pînă la această dată, el fiind condamnat prin sentința Judecătoriei Criuleni din

14.02.2014 pentru infracțiunea comisă ulterior, adică pe 13.11.2013 (f.d. 120).

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia atacată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că instanța a aplicat o

pedeapsă individualizată conform prevederilor legale și că recursul ordinar este

unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) și 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

6

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, în privința

inculpatului Codreanu Igor Vladimir, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 10 aprilie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Ion Guzun

7