A.S. v. ROMANIA

Publicat la 11 aprilie 2023 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 36566/22 A.S. împotriva României depusă la 19 iulie 2022 comunicat la 20 martie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la detenția ilegală a reclamantului într-un spital psihiatric și la lipsa unor garanții procedurale adecvate în temeiul Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mentală și protecția persoanelor cu tulburări psihice. La 3 februarie 2022, reclamantul a fost luat cu o ambulanță chemată de partenerul său de viață și prezentat la spitalul psihiatric Prof. Dr. Alexandru Obregia, din București. Reclamantul a fost diagnosticat anterior cu depresie în 2019 și a fost tratat cu medicamente. Reclamantul nu se opune a fi dus la spital, dar el nu a consimțit la o admitere voluntară în sala psihiatrică. La 4 februarie 2022, o comisie specială a spitalului a emis o decizie scrisă pentru admiterea obligatorie a reclamantului la această instituție psihiatrică, din cauza faptului că a suferit de un episod maniacal (nespecific episodul maniacal ) și a fost necesară spitalizarea deoarece, în absența unui tratament adecvat, sănătatea sa s-ar putea deteriora sever ( există posibilitate de a disuadia gravă a stării pacientului Nu s-au făcut specificații dacă reclamantul reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alții. Decizia administrativă a fost confirmată prin decizia judiciară din 7 februarie 2022 a Curții de District din București. În cadrul procedurii în fața acestei instanțe, reclamantul nu a fost auzit și a beneficiat de asistența unui avocat desemnat oficial, deși reclamantul a indicat la spital numele unui avocat al alegerii sale. Reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Curții de District de la București, care a fost respinsă ca fiind nefondată de o decizie finală din 1 martie 2022 (servită la 15 martie 2022) a Curții de Conturi de la București. În conformitate cu această decizie, reclamantul nu a putut fi auzit de instanța de primă instanță, deoarece a fost detectat covid-positiv. Reclamantul a fost eliberat din sediul psihiatru la 2 martie 2022 pe baza deciziei comisiei speciale a spitalului, confirmată de instanță, din motive că, în urma tratamentului medical, starea sa s-a îmbunătățit semnificativ și nu mai are nevoie de spitalizare. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție cu privire la caracterul ilegal al detenției sale obligatorii în sala psihiatrică. El susține că nu a fost stabilit în mod clar că a suferit de o tulburare mentală gravă care a avut nevoie de spitalizare sau că a reprezentat un pericol real pentru el însuși sau pentru alții. El se plânge, de asemenea, în substanță în temeiul articolului 5 § 4 din caracterul formalist și superficial al procedurii de reexaminare judiciară și de recurs privind decizia de detenție obligatorie luată în ceea ce privește el. El consideră că procedurile în fața instanțelor interne au fost nedreptate, în special pentru că el nu a fost auzit și nu a beneficiat de o asistență juridică eficace. El susține că aceste deficiențe își afectează dreptul la apărare. Întrebări pentru părți a fost reclamantul privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție. În special, a fost detenția reclamantului în sala psihiatrică ordonată „în conformitate cu o procedură prescrisă de lege” (a se vedea, în special, Stanev v. Bulgaria [GC], nr. 36760/06, §§ 143-47, CEDH 2012, România , nr. 59152/08, § 142, 28 noiembrie 2017 și Ilnseher v. Germania [GC], nr. 10211/12 și 27505/14, § 135, 4 decembrie 2018)? Retragerea reclamantului a fost justificată în mod corespunzător în sensul articolului 5 § 1 litera (e) din Convenție (a se vedea N. c. România , §§ 151 și 163, și Stanev § 157, ambele citate mai sus)? În special, la momentul plasării sale obligatorii în sala psihiatrică, a fost condiția sa medicală stabilită prin dovezi medicale obiective (a se vedea Ilnseher, 127 130, și N. c. România, § 150, ambele citate mai sus)? A fost procedura prin care reclamantul a încercat să pună în pericol legalitatea deținerii sale în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție (a se vedea § 4 din Convenție) N. v. România , citată mai sus, §§ 186-187? A fost reclamantul reprezentat efectiv de un avocat în timpul revizuirii judiciare a plasării sale obligatorii în sala psihiatrică?

Published on 11 April 2023

FOURTH SECTION

Application no. 36566/22

A.S.

against Romania

lodged on 19 July 2022

communicated on 20 March 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant’s allegedly unlawful compulsory detention in a psychiatric hospital and the lack of adequate procedural safeguards under Law no. 487/2002 on mental health and the protection of people with mental disorders.

On 3 February 2022, the applicant was taken with an ambulance called by his life partner and presented to the psychiatric hospital Prof. Dr. Alexandru Obregia, in Bucharest. The applicant had been previously diagnosed with depression in 2019 and had been under treatment with medication. The applicant did not oppose being taken to hospital, but he did not consent to a voluntarily admission in the psychiatric ward. On 4 February 2022, a special commission of the hospital issued a written decision for the applicant’s compulsory admission to this psychiatric institution, on grounds that he suffered from a maniacal episode (

episod maniacal nespecificat

) and hospitalisation was necessary because in the absence of an adequate treatment his health could severely deteriorate (

există posibilitatea unei grave deteriorări a stării pacientului

). No specifications were made whether the applicant represented a danger for himself or for others. The administrative decision was confirmed by a judicial decision of 7 February 2022 of the Bucharest District Court. In the proceedings in front of such court, the applicant was not heard, and he benefited from the assistance of an officially assigned lawyer, although the applicant had indicated to the hospital the name of a lawyer of his own choosing. The applicant lodged an appeal against the decision of the Bucharest District Court that was dismissed as ill-founded by a final decision of 1 March 2022 (served on 15

March 2022) of the Bucharest County Court. According to this decision the applicant could not be heard by the first instance court because he had been detected Covid-positive.

The applicant was released from the psychiatric ward on 2 March 2022 based on the decision of the special commission of the hospital, confirmed by the court, on grounds that following medical treatment his condition had significantly improved and he no longer needed hospitalisation.

The applicant complains under Article 5 § 1 of the Convention about the unlawful character of his compulsory detention in the psychiatric ward. He alleges that it had not been clearly established that he suffered from a serious mental disorder that needed hospitalisation or that he represented a real danger to himself or others. He also complains in substance under Article

5 §

4 of the formalistic and superficial nature of the judicial review and appeal proceedings concerning the compulsory detention decision taken in his respect. He considers that the proceedings before the domestic courts were unfair, especially because he was not heard and did not benefit of an effective legal assistance. He alleges that these shortcomings impaired his right to defence.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Was the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention. In particular, was the applicant’s detention in the psychiatric ward ordered “in accordance with a procedure prescribed by the law” (see, notably,

Stanev v. Bulgaria

[GC], no. 36760/06, §§ 143-47, ECHR

2012,

N.

v.

Romania

, no. 59152/08, § 142, 28 November 2017 and

Ilnseher v.

Germany

[GC], nos. 10211/12 and 27505/14, § 135, 4 December 2018)?

2.

Was the applicant’s detention in the psychiatric ward duly justified for the purpose of Article 5 § 1 (e) of the Convention (see

N. v. Romania

, §§

151 and 163, and

Stanev

, § 157, both cited above)? In particular, at the moment of his compulsory placement in the psychiatric ward, was his medical condition established by objective medical evidence (see

Ilnseher,

§§

127

‑

130, and

N. v. Romania

, § 150, both cited above)?

3.

Was the procedure by which the applicant sought to challenge the lawfulness of his detention in conformity with Article 5 § 4 of the Convention (see

N. v. Romania

, cited above, §§ 186-187)? Was the applicant effectively represented by a lawyer during the judicial review of his compulsory placement in the psychiatric ward?