M.S.M. v. ROMANIA

Publicat la 10 iunie 2024 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 26133/22 M.S.M. împotriva României depusă la 10 mai 2022 comunicată la 21 mai 2024 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă, în contextul prestațiilor sociale pentru invaliditate, la recursul împotriva deciziei administrative din 4 martie 2020, prin care reclamantul a fost considerat ca având o invaliditate care declanșează pierderea capacității sale de muncă și care solicită reevaluarea în timp de trei ani. În acest ultim punct, în special, reclamantul a contestat decizia, susținând că starea sa medicală nu ar putea îmbunătăți în mod obiectiv, astfel încât cerința de reevaluare în trei ani a fost abuzivă.

Potrivit unui raport medical din 10 august 2020, elaborat de un expert medical al securității sociale publice, reclamantul suferă în principal de „demență mixtă”, „encefalopatie mixtă”, secunde din accident vascular cerebral, tulburări depresive recurente și coxartroză severă după leziunile picioarelor (femur rupt neconsolidat) prin focuri de armă (în decembrie 1989, în timpul evenimentelor violente care au dus la schimbarea regimului totalitar). Nu a fost furnizat niciun răspuns de către Comisia de Apel Medical în termenul de 45 de zile reglementate din punct de vedere juridic (a se vedea art. 71 § 8 din Legea nr. 263/2010). Reclamantul a contestat, ulterior, decizia administrativă menționată mai sus în fața instanțelor interne.

Solicitarea sa a fost respinsă prin decizia finală din 9 martie 2022 a Curții de Apel din Timișoara, din cauza faptului că nu a putut contesta direct decizia administrativă în fața instanțelor interne, în absența unui răspuns al Comisiei de Apel Medical. În temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de eșecul Comisiei de apel medical pentru a emite un răspuns la provocarea sa, urmat de o presupusă lipsă de acces la justiție și de un remediu eficace. El subliniază, în acest sens, că Curtea de Apel și-a respins acțiunea, deoarece nu a existat răspunsul prealabil al autorității administrative, care nu i-a fost imputabil. Invocând art. 14 din Convenția luată coroborat cu art. 8, reclamantul susține că a fost discriminat și disprețuit de către autoritățile interne din cauza bolii și invalidității sale.

Se plânge de asemenea că autoritățile interne, fără justificare obiectivă și rezonabilă, nu l-au tratat în mod diferit față de persoanele ale căror invaliditate a fost reversibile și necesară reevaluare. 1 din Convenția, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, are reclamantul la dispoziție un remediu intern eficace pentru plângerile din Convenția sa, conform art. 13 din Convenție?

Reclamantul a suferit discriminări din cauza bolii sale și a invalidității, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit în conjuncție cu art. 8? În special, atunci când a evaluat cerința de a avea nulitatea sa re evaluate în timp de trei ani, autoritățile interne nu au reușit să trateze reclamantul diferit de persoanele ale căror situații sunt semnificativ diferite, și anume persoanele care suferă de invaliditate reversabilă (a se vedea Thlimmenos c. Grecia [GC], nr. 34369/97, § 44, ECHR 2000-IV, și Guberina c. Croația , nr. 23682/13, §§§ 66-87, 22 martie 2016)? Dacă da, a existat o justificare obiectivă și rezonabilă pentru atitudinea autorităților interne?

Published on 10 June 2024

FOURTH SECTION

Application no. 26133/22 M.S.M. against Romania lodged on 10 May 2022 communicated on 21 May 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns, in the context of social benefits for invalidity, the appeal against the administrative decision of 4 March 2020, by which the applicant was considered as having an invalidity triggering the loss of his work capacity and requiring to be re-evaluated in three years’ time. It was on this last point, in particular, that the applicant challenged the decision, alleging that his medical condition could not objectively improve, so that the requirement for a re-evaluation in three years was abusive. According to a medical report of 10 August 2020, drawn up by a medical expert of the public social security, the applicant is suffering mainly from “mixed dementia”, “mixed encephalopathy”, sequels from stroke, recurring depressive disorder and severe coxarthrosis after his leg injury (ill-consolidated broken femur) by gunfire (in December 1989, during the violent events leading to the change of the totalitarian regime).

No response was provided by the Medical Appeals Commission within the legally prescribed deadline of 45 days (as provided for in Article 71 § 8 of Law no. 263/2010). Subsequently, the applicant challenged the above-mentioned administrative decision before the domestic courts. His request was dismissed by final decision of 9 March 2022, of the Court of Appeal of Timișoara, on the grounds that he could not directly challenge the administrative decision before the domestic courts, in the absence of a response from the Medical Appeals Commission. Under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, the applicant complains about the failure of the Medical Appeals Commission to issue a response to his challenge, followed by an alleged lack of access to justice and of an effective remedy.

He underlines, in this respect, that the Court of Appeal dismissed his action because there was no prior response of the administrative authority, which was not imputable to him. Invoking Article 14 of the Convention taken in conjunction with Article 8, the applicant alleges that he was discriminated and despised by the domestic authorities because of his illness and invalidity. He also complains that the domestic authorities, without an objective and reasonable justification, failed to treat him differently vis-à-vis persons whose invalidity was reversible and needed re-evaluation.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was Article 6 § 1 of the Convention under its civil head applicable to the proceedings in the present case? If so, did the applicant have access to a court for the determination of his civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? 2. Did the applicant have at his disposal an effective domestic remedy for his Convention complaints, as required by Article 13 of the Convention?

3. Has the applicant suffered discrimination on the ground of his illness and invalidity, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 8? In particular, when assessing the requirement of having his invalidity re ‑ evaluated in three years’ time, did the domestic authorities fail to treat the applicant differently from persons whose situations were significantly different, namely persons suffering from a reversible invalidity (see Thlimmenos v. Greece [GC], no. 34369/97, § 44, ECHR 2000-IV, and Guberina v. Croatia , no. 23682/13, §§ 66-87, 22 March 2016)? If so, was there an objective and reasonable justification for the domestic authorities’ attitude?