I.M. v. ROMANIA

Publicat la 27 martie 2023 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 32208/22 I.M. împotriva României depusă la 23 iunie 2022 comunicat la 10 martie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la detenția ilegală a reclamantului într-un spital psihiatric și la lipsa unor garanții procedurale adecvate în temeiul Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mentală și protecția persoanelor cu tulburări psihice. La 16 ianuarie 2022, reclamantul a fost luat de poliție dintr-o stație de tren subterană și adus de ambulanță la spitalul psihiatric Prof. Dr. Alexandru Obregia, din București. Potrivit raportului de poliție, reclamantul a fost „verbal agresiv”, „incoherent” și „agitat”. Potrivit raportului scris de personalul ambulanței, s-a opus să fie dusă la spital, dar era „calm” și „pașnică” (“calm, liniștit”). Pe 17 ianuarie 2022, o comisie specială a spitalului a emis o decizie scrisă pentru admiterea obligatorie a reclamantului la această instituție psihiatrică, pentru motivul că a suferit de o tulburare psihotică (tulbură psihoticică acută și tranzitorie, nespecifică ), că ea a reprezentat un pericol pentru sine sau pentru alții și spitalizarea a fost necesară deoarece, în absența unui tratament adecvat, sănătatea mentală ar putea deteriora grav. Decizia administrativă a fost confirmată printr-o decizie judiciară din 18 Ianuarie 2022 din Curtea de District din București. În cadrul procedurii dinaintea instanței respective, reclamantul a fost reprezentat de un avocat desemnat oficial, dar nu a fost auzit în persoană. Reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Tribunalului de District din București, plângând, printre altele, că ea nu a fost auzită de instanța de primă instanță, care a fost respinsă ca nefondată de o decizie finală din 25 februarie 2022 a Curții Județeane București. Potrivit acestei decizii, nu este necesar ca reclamantul să fie auzit deoarece constatările comisioanei medicale sunt suficiente pentru a justifica admiterea ei obligatorie în sala psihiatrică. Reclamantul a fost eliberat din sediul psihiatru la 2 februarie 2022, pe baza deciziei comisiei speciale a spitalului, care a declarat că nu mai are nevoie de spitalizare, deoarece în urma tratamentului medical s-a îmbunătățit semnificativ starea și nu a mai constituit un pericol iminent pentru ea sau pentru alții. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenția privind tratamentele inumane și degradante în timpul detenției ei involuntare în sala psihiatrică, unde a fost deținută timp de 19 zile într-o cameră cu alte 12 pacienți, fără posibilitatea de a ieși în aer proaspăt. De asemenea, se plânge că, în timpul detenției psihice, a fost supusă periodic examinărilor corporale obligatorii și tratamentului medical obligatoriu și a fost împiedicată să-și contacteze familia. Reclamantul se plânge, de asemenea, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, cu privire la caracterul ilegal al detenției ei obligatorii timp de 19 zile în sala psihiatrică. Ea susține că deciziile administrative și judiciare pentru spitalizarea ei obligatorie într-un spațiu psihiatric nu se referă la elemente de fapt obiective pentru a demonstra că a suferit de o tulburare mentală gravă care a avut nevoie de spitalizare sau că reprezintă un pericol real pentru ea sau pentru alții. Ea se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 4 din natura formală și superficială a procedurii de reexaminare judiciară și de recurs privind decizia de detenție obligatorie adoptată în ceea ce privește ea. Ea consideră că procedurile dinaintea instanțelor interne au fost nedreptate, în special pentru că nu a fost auzită și nu a beneficiat de o asistență juridică eficace, familia ei fiind informată de spitalizarea ei obligatorie numai după ce a fost hotărâtă. 3 din Convenție? În special, condițiile materiale ale detenției reclamantului în sediul psihiatru au constituit 19 zile de tratament inuman sau degradant? Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție. În special, a fost detenția reclamantului în sala psihiatrică ordonată „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” (a se vedea, în special, Stanev v. Bulgaria [GC], nr. 36760/06, §§ 143-47, CEDH 2012, v. România , nr. 59152/08, § 142, 28 noiembrie 2017 și Ilnseher v. Germania [GC], nr. 10211/12 și 27505/14, § 135, 4 decembrie 2018)? Detenția reclamantului în sala psihiatrica a fost justificată în mod corespunzător în sensul articolului 5 § 1 litera (e) din Convenție (a se vedea N. c. România , §§§ 151 și 163, și Stanev § 157, ambele menționate mai sus)? În special, la momentul în care a fost plasată obligatorie în sala psihiatrică, a fost condiția medicală stabilită prin dovezi medicale obiective (a se vedea Ilnseher, 127 130, și N. c. România, § 150, ambele menționate mai sus)? A fost procedura prin care reclamantul a încercat să pună cont de legalitatea detenției în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție (a se vedea § 4 din Convenție) N. v. România , citată mai sus, §§ 186-187? A fost reclamantul reprezentat efectiv de un avocat în timpul revizuirii judiciare a plasării ei obligatorii în sala psihiatrică?

Published on 27 March 2023

FOURTH SECTION

Application no. 32208/22

I.M.

against Romania

lodged on 23 June 2022

communicated on 10 March 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant’s allegedly unlawful compulsory detention in a psychiatric hospital and the lack of adequate procedural safeguards under Law no. 487/2002 on mental health and the protection of people with mental disorders.

On 16 January 2022, the applicant was taken by the police from an underground train station and brought by ambulance to the psychiatric hospital Prof. Dr. Alexandru Obregia, in Bucharest. According to the police report, the applicant was “verbally aggressive”, “incoherent” and “agitated”. According to the report written by the ambulance staff, she opposed being taken to hospital, but she was “calm” and “peaceful” (“

calm, liniștit

”).

The applicant did not consent to a voluntarily admission to the psychiatric ward. On 17 January 2022, a special commission of the hospital issued a written decision for the applicant’s compulsory admission to this psychiatric institution, on grounds that she suffered from a psychotic disorder (

tulburare psihotică acută și tranzitorie, nespecificată

), that she represented a danger to herself or to others and hospitalisation was necessary because in the absence of an adequate treatment her mental health could severely deteriorate. The administrative decision was confirmed by a judicial decision of 18

January 2022 of the Bucharest District Court. In the proceedings before that court, the applicant was represented by an officially appointed lawyer but was not heard in person.

The applicant lodged an appeal against the decision of the Bucharest District Court, complaining

inter alia

that she had not been heard by the first instance court, that was dismissed as ill-founded by a final decision of 25

February 2022 of the Bucharest County Court. According to that decision, it was not necessary that the applicant be heard because the findings of the medical commission were sufficient to justify her compulsory admission in the psychiatric ward.

The applicant was released from the psychiatric ward on 2 February 2022, based on the decision of the special commission of the hospital stating that that she no longer needed hospitalisation because following medical treatment her condition significantly improved, and she no longer posed an imminent danger to herself or to others.

The applicant complains under Article 3 of the Convention of inhuman and degrading treatment during her involuntary detention in the psychiatric ward, where she had been held for 19 days in a room with 12 other patients, with no possibility to go out for fresh air. She also complains that during her psychiatric detention, she had been subject to periodic compulsory corporal examinations and compulsory medical treatment, and had been prevented from contacting her family.

The applicant also complains under Article 5 § 1 of the Convention about the unlawful character of her compulsory detention for 19 days in the psychiatric ward. She alleges that the administrative and judicial decisions for her compulsory hospitalisation in a psychiatric ward did not refer to any objective factual elements to demonstrate that she suffered from a serious mental disorder that needed hospitalisation or that she represented a real danger to herself or others. She also complains under Article 5 § 4 of the formalistic and superficial nature of the judicial review and appeal proceedings concerning the compulsory detention decision taken in her respect. She considers that the proceedings before the domestic courts were unfair, especially because she was not heard and did not benefit from an effective legal assistance, her family being made aware of her compulsory hospitalisation only after it was decided.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has the applicant been subjected to inhuman or degrading treatment, in breach of Article

3 of the Convention? In particular, did the material conditions of the applicant’s detention in the psychiatric ward for 19

days amount to inhuman or degrading treatment?

2.

Was the applicant deprived of her liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention. In particular, was the applicant’ s detention in the psychiatric ward ordered “in accordance with a procedure prescribed by the law” (see, notably,

Stanev v. Bulgaria

[GC], no. 36760/06, §§ 143-47, ECHR

2012,

N.

v. Romania

, no. 59152/08, § 142, 28 November 2017 and

Ilnseher v.

Germany

[GC], nos. 10211/12 and 27505/14, § 135, 4 December 2018)?

3.

Was the applicant’ s detention in the psychiatric ward duly justified for the purpose of Article 5 § 1 (e) of the Convention (see

N. v. Romania

, §§

151 and 163, and

Stanev

, § 157, both cited above)? In particular, at the moment of her compulsory placement in the psychiatric ward, was her medical condition established by objective medical evidence (see

Ilnseher,

§§

127

‑

130, and

N. v. Romania

, § 150, both cited above)?

4.

Was the procedure by which the applicant sought to challenge the lawfulness of her detention in conformity with Article 5 § 4 of the Convention (see

N. v. Romania

, cited above, §§ 186-187)? Was the applicant effectively represented by a lawyer during the judicial review of her compulsory placement in the psychiatric ward?