CtEDO 10.03.2023 Auto

I.M. v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.03.2023
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
I.M. v. ROMANIA (CtEDO, 2023)
HUDOC · oficial

Publicat la 27 martie 2023 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 32208/22 I.M. împotriva României depusă la 23 iunie 2022 comunicat la 10 martie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la detenția ilegală a reclamantului într-un spital psihiatric și la lipsa unor garanții procedurale adecvate în temeiul Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mentală și protecția persoanelor cu tulburări psihice. La 16 ianuarie 2022, reclamantul a fost luat de poliție dintr-o stație de tren subterană și adus de ambulanță la spitalul psihiatric Prof. Dr. Alexandru Obregia, din București. Potrivit raportului de poliție, reclamantul a fost „verbal agresiv”, „incoherent” și „agitat”. Potrivit raportului scris de personalul ambulanței, s-a opus să fie dusă la spital, dar era „calm” și „pașnică” (“calm, liniștit”). Pe 17 ianuarie 2022, o comisie specială a spitalului a emis o decizie scrisă pentru admiterea obligatorie a reclamantului la această instituție psihiatrică, pentru motivul că a suferit de o tulburare psihotică (tulbură psihoticică acută și tranzitorie, nespecifică ), că ea a reprezentat un pericol pentru sine sau pentru alții și spitalizarea a fost necesară deoarece, în absența unui tratament adecvat, sănătatea mentală ar putea deteriora grav. Decizia administrativă a fost confirmată printr-o decizie judiciară din 18 Ianuarie 2022 din Curtea de District din București. În cadrul procedurii dinaintea instanței respective, reclamantul a fost reprezentat de un avocat desemnat oficial, dar nu a fost auzit în persoană. Reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Tribunalului de District din București, plângând, printre altele, că ea nu a fost auzită de instanța de primă instanță, care a fost respinsă ca nefondată de o decizie finală din 25 februarie 2022 a Curții Județeane București. Potrivit acestei decizii, nu este necesar ca reclamantul să fie auzit deoarece constatările comisioanei medicale sunt suficiente pentru a justifica admiterea ei obligatorie în sala psihiatrică. Reclamantul a fost eliberat din sediul psihiatru la 2 februarie 2022, pe baza deciziei comisiei speciale a spitalului, care a declarat că nu mai are nevoie de spitalizare, deoarece în urma tratamentului medical s-a îmbunătățit semnificativ starea și nu a mai constituit un pericol iminent pentru ea sau pentru alții. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenția privind tratamentele inumane și degradante în timpul detenției ei involuntare în sala psihiatrică, unde a fost deținută timp de 19 zile într-o cameră cu alte 12 pacienți, fără posibilitatea de a ieși în aer proaspăt. De asemenea, se plânge că, în timpul detenției psihice, a fost supusă periodic examinărilor corporale obligatorii și tratamentului medical obligatoriu și a fost împiedicată să-și contacteze familia. Reclamantul se plânge, de asemenea, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, cu privire la caracterul ilegal al detenției ei obligatorii timp de 19 zile în sala psihiatrică. Ea susține că deciziile administrative și judiciare pentru spitalizarea ei obligatorie într-un spațiu psihiatric nu se referă la elemente de fapt obiective pentru a demonstra că a suferit de o tulburare mentală gravă care a avut nevoie de spitalizare sau că reprezintă un pericol real pentru ea sau pentru alții. Ea se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 4 din natura formală și superficială a procedurii de reexaminare judiciară și de recurs privind decizia de detenție obligatorie adoptată în ceea ce privește ea. Ea consideră că procedurile dinaintea instanțelor interne au fost nedreptate, în special pentru că nu a fost auzită și nu a beneficiat de o asistență juridică eficace, familia ei fiind informată de spitalizarea ei obligatorie numai după ce a fost hotărâtă. 3 din Convenție? În special, condițiile materiale ale detenției reclamantului în sediul psihiatru au constituit 19 zile de tratament inuman sau degradant? Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție. În special, a fost detenția reclamantului în sala psihiatrică ordonată „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” (a se vedea, în special, Stanev v. Bulgaria [GC], nr. 36760/06, §§ 143-47, CEDH 2012, v. România , nr. 59152/08, § 142, 28 noiembrie 2017 și Ilnseher v. Germania [GC], nr. 10211/12 și 27505/14, § 135, 4 decembrie 2018)? Detenția reclamantului în sala psihiatrica a fost justificată în mod corespunzător în sensul articolului 5 § 1 litera (e) din Convenție (a se vedea N. c. România , §§§ 151 și 163, și Stanev § 157, ambele menționate mai sus)? În special, la momentul în care a fost plasată obligatorie în sala psihiatrică, a fost condiția medicală stabilită prin dovezi medicale obiective (a se vedea Ilnseher, 127 130, și N. c. România, § 150, ambele menționate mai sus)? A fost procedura prin care reclamantul a încercat să pună cont de legalitatea detenției în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție (a se vedea § 4 din Convenție) N. v. România , citată mai sus, §§ 186-187? A fost reclamantul reprezentat efectiv de un avocat în timpul revizuirii judiciare a plasării ei obligatorii în sala psihiatrică?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă