1ra-799/2015 — art. 312 alin. 1 CP

1ra-799/2015 — art. 312 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-799/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 august 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

TOMA Nadejda

MORARU Petru

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Marcu Victor

în numele inculpatului Țentiu Vitalie, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Edineț din 19 februarie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 15 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l pe

ȚENTIU Vitalie Vasile, născut la 20 mai 1984,

originar și domiciliat în s. Rotunda, r-nul Edineț.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.11.2015– 19.02.2015;

Instanța de apel: 20.03.2015– 15.04.2015;

Instanța de recurs: 08.06.2015 – 04.08.2015.

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 312 alin. (1) Cod penal la o pedeapsă sub

formă de amendă în mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 3000 lei,

fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate.

25 mai 2013, prezentîndu-se la Judecătoria Edineț și fiind audiat în calitate de martor

în cadrul procesului penal în privința lui Bobu V. învinuit de comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. c), d), e), f), art. 186 alin. (1) lit. c), d), art. 217 alin.

(2) și art. 290 alin. (l) Cod penal, cu scopul de a atenua și de a-l elibera de pedeapsă

pe Bobu V., cu care este rudă, a dat declarații mincinoase, denaturînd faptele și avînd

intenția de a duce în eroare instanța de judecată.

1

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, de drept, faptele inculpatului Țentiu V. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) Cod penal - declarația

mincinoasă, adică prezentarea cu bună știință a declarației mincinoase de către

martor, acțiune care a fost săvîrșită în cadrul judecării cauzei.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

avocatul Moldovan G., care acționînd în numele inculpatului, a solicitat casarea

sentinței și dispunerea încetării procesului penal în privința lui Țentiu V., dat fiind că

în privința acestuia a fost încălcat art. 7 alin. (2) Cod penal, art. 22 alin. (1) Cod de

procedură penală și art. 4 al Protocolului nr.7 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

În esență, apelantul în cererea declarată a specificat că inculpatul fiind pus sub

învinuire în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, vina de cele săvîrșite a recunoscut-o și a

depus o cerere privind încetarea urmăririi penale în privința sa, cu tragerea lui la

răspundere contravențională, cererea sa a fost admisă, iar dînsul ulterior a achitat

amenda stabilită.

După care, ordonanța de încetare a urmăririi penale din 27 decembrie 2013 a fost

anulată de procurorul ierarhic superior, pentru a fi verificate acțiunile apărătorului

inculpatului în acest caz, iar învinuirea nu a fost modificată, apoi cauza penală a fost

expediată în instanța de judecată, astfel inculpatul a fost urmărit de două ori pentru

aceeași faptă.

apelul apărătorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate fără

careva modificări.

instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și just a

ajuns la concluzia că inculpatul Țentiu V., a săvîrșit infracțiunea prevăzută de art. 312

alin. (1) Cod penal, or instanța de fond întemeiat a adoptat sentința de condamnare

punînd la baza acesteia declarațiile martorului Nirca V. depuse în cadrul instanței de

fond (f.d.86) și cumulul probelor scrise: ordonanța de începere a urmăririi penale din

01.12.2013 în privința lui Țentiu V. în temeiul art. 312 alin. (1) Cod penal (f.d. l);

declarațiile martorului Țentiu V. din 22.05.2013 și respectiv din 15.07.2013 depuse în

cadrul procesului penal intentat în privința lui Bobu V. (f.d.6,7); ordonanța de

recunoaștere în calitate de bănuit (f.d.9); adeverința-caracteristică eliberată de către

Primăria s. Rotunda în privința lui Țentiu V. (f.d. 13); revendicarea eliberată în

privința lui Țentiu V., prin care se constată lipsa antecedentelor penale (f.d. 14);

ordonanța de încetare a urmăririi penale cu clasarea cauzei penale din 27.12.2013,

prin care se constată dispunerea încetării urmării penale, liberarea de răspundere

penală cu tragerea la răspunderea contravențională și aplicarea față de Țentiu V. a

2

sancțiunii contravenționale în mărime de 50 unități convenționale (f.d. 25); ordonanța

din 22.04.2014, prin care s-a dispus anularea ordonanței din 27.12.2013, cu reluarea

urmăririi penale în privința lui Țentiu V. (f.d. 29-30)

Astfel, făcînd o apreciere obiectivă a aspectelor de fapt și de drept ale cauzei

prin prisma probelor acumulate în cauză și cercetate în cadrul ședințelor de judecată

atît a instanței de fond, cît și a celei de apel, s-a ajuns la concluzia privind legalitatea

sentinței adoptate.

Totodată, verificînd legalitatea și temeinicia pedepsei stabilite în privința lui

Țentiu V., instanța de apel a menționat că prima instanță corect s-a condus de

prevederile art. 61 și 75 Cod penal, ținînd cont de gravitatea infracțiunii comise, fiind

o infracțiune ușoară, de motivul acesteia, de personalitatea inculpatului precum și de

circumstanțele atenuante ale cauzei - lipsa antecedentelor penale, recunoașterea

vinovăției, circumstanțe care ar agrava răspunderea nu au fost statuate, motiv pentru

care i-a stabilit inculpatului pedeapsa în limitele sancțiunii legii aplicate, care se

consideră a fi proporțională faptei comise de către Țentiu V.

instanțele ierarhic inferioare, avocatul Marcu V. acționînd în numele inculpatului, a

declarat recurs ordinar și fără a invoca vreun temei din cele prevăzute la art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, solicită casarea sentinței și deciziei instanței de apel și

dispunerea achitării lui Țentiu V. pe art. 312 alin. (1) Cod penal.

Recurentul invocă faptul că în cauza deferită spre soluționare și, în particular, în

privința inculpatului a fost încălcat art. 4 al Protocolului 7 CEDO și art. 7 Cod penal,

care prevăd că nimeni nu poate fi pedepsit penal pentru una și aceeași faptă de două

ori, motivînd că argumentele invocate de prim-adjunctul Procurorului General la

reluarea urmării penale sunt irelevante, iar concluzia instanței de apel este una

nelegitimă.

La fel, în susținerea recursului, apărătorul a mai indicat că reluarea urmăririi

penale pentru aceleași temeiuri a procesului penal în privința lui Țentiu V., după ce

acesta a recunoscut vina, iar procesul penal a fost încetat cu atragerea lui la

răspundere contravențională, contravine principiului non bis in idem, or astfel pentru

aceleași fapte inculpatul a fost pedepsit de două ori.

Apărătorul inculpatului în cererea de recurs menționează, de asemenea, că

aprecierea probelor, care este una dintre cele mai importante momente ale procesului

penal nu a avut loc de fapt în prezenta cauză, la fel indicînd că instanța de judecată nu

a luat în considerație pct. 19 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 5 din

19.06.2006.

Subsidiar, recurentul invocă faptul că atît la baza sentinței, cît și a deciziei

instanței de apel nu au fost puse careva probe sau circumstanțe noi decît cele care au

stat la baza adoptării ordonanței procurorului din 27 decembrie 2013 prin care a fost

încetat procesul penal în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea conform art.

3

55 Cod penal a sancțiunii contravenționale în privința lui Țentiu V., totodată fiind

admise din partea instanței de apel și erori de conținut fiind indicat greșit că inculpatul

are naționalitate rusă, el fiind moldovean.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de

către apărătorul inculpatului, menționînd că recursul urmează a fi declarat inadmisibil,

deoarece recurentul nu face trimitere la nici un temei din cele exhaustiv prevăzute de

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, iar criticele invocate prin prisma aprecierii

probelor sunt vădit neîntemeiate.

Din materialele cauzei rezultă că acțiunile efectuate sunt legale în cadrul

dosarului penal și nu au fost admise încălcarea anumitor prevederi ale legii procesual

penale, ce ar fi condiționat comiterea unor erori grave de drept.

lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de

apel și sentinței și dispunerea încetării procesului penal în privința lui Țentiu V., din

următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecînd recursul declarat

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție

verifică legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialului din dosar și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, judecînd

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală a hotărîrii atacate și

cu dispunerea încetării procesului penal, în cazul în care se constată că există

circumstanțele stipulate de art. 391 alin. (1) pct. 4) Cod penal, adică există o hotărîre

definitivă asupra aceleiași persoane pentru aceeași faptă.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze total, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, care

a dus la adoptarea unei hotărîri ilegale de către instanța de apel.

Or, rațiunea exercitării căi de atac, în particular avîndu-se în vedere recursul

ordinar, rezidă în preîntîmpinarea și înlăturarea erorilor în domeniul justiției, iar

controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și unul

reparator al erorilor de drept admise de instanțele ierarhic inferioare.

În acest context, revenind la textul recursului ordinar declarat de avocatul Marcu

V. în numele inculpatului Țentiu V., Colegiul penal lărgit constată că titularul

dreptului de recurs, cu toate că nu invocă expres nici un temei din cele stipulate de art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, totuși criticele invocate de apărător se

încadrează în cele expuse în pct. 11) și pct. 14), potrivit cărora poate fi atacată cu

recurs hotărîrea instanței de apel în cazul în care persoana condamnată a fost judecată

anterior în mod definitiv pentru aceiași faptă și în cazul în care Curtea Constituțională

a recunoscut neconstituțională prevederea legii aplicate în cauza respectivă.

4

Verificînd alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal lărgit

conchide că argumentele apărătorului sunt întemeiate, iar instanța de apel la adoptarea

soluției de respingere a apelului declarat de avocata Moldovan G. în numele

inculpatului, cu menținerea sentinței, nu a respectat întocmai prevederile legale,

adoptînd o soluție greșită în speță privitor la condamnarea lui Țentiu V. în baza art.

312 alin. (1) Cod penal.

Colegiul penal lărgit a statuat asupra acestei concluzii reieșind din următoarele

considerente.

În primul rînd, relevant este de menționat că la 14 mai 2015 Curtea

Constituțională examinînd sesizarea Curții Supreme de Justiție privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi din art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală a

declarat drept neconstituțională dispoziția articolului nominalizat.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit amintește că potrivit art. 7 alin. (6)

hotărîrile Curții Constituționale privind interpretarea Constituției sau privind

neconstituționalitatea unor prevederi legale sînt obligatorii pentru organele de

urmărire penală, instanțele de judecată și pentru persoanele participante la procesul

penal.

Potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală încălcarea prevederilor legale

care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural

numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate

fi înlăturată decît prin anularea acelui act. Nulitatea prevăzută în alin.(2) nu se înlătură

în nici un mod, poate fi invocată în orice etapă a procesului de către părți, și se ia în

considerare de instanță, inclusiv din oficiu, dacă anularea actului procedural este

necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În continuare, raportînd prevederile legale expuse supra, la actele cauzei, se

constată că, potrivit ordonanței procurorului din 27 decembrie 2013 s-a dispus

încetarea urmăririi penale cu clasarea cauzei penale nr. 2013140563 și cu liberarea de

răspunderea penală și tragerea la răspunderea contravențională a lui Țentiu V., fiindu-i

aplicată sancțiunea contravențională sub formă de amendă în mărime de 50 unități

convenționale, care urma a fi achitată în termen de 10 zile. (f.d. 25)

După care, la fila dosarului nr. 26 este anexat ordinul de încasare a numerarului

nr. 66596701 din 27 decembrie 2013, care confirmă că de la Țentiu V. a fost încasată

suma de 1000 lei în contul Ministerului Finanțelor – Trezoreria de Stat.

Ulterior, ordonanța procurorului din 27 decembrie 2013 nu a fost contestată.

Adică, ordonanța respectivă, prin care a fost încetat procesul penal în privința lui

Țentiu V., cu aplicarea în privința ultimului a unei sancțiuni contravenționale în

conformitate cu art. 55 Cod penal, se echivalează cu o hotărîre judecătorească

irevocabilă și reprezintă autoritatea de lucru judecat, care nu permite declanșarea unei

noi proceduri cu privire la aceiași faptă și aceiași persoană.

5

Or, pentru stabilirea semnificației sintagmei „hotărîre definitivă”, în raport cu

reglementările juridice naționale, trebuie reținute interpretările date de legiuitor în art.

466 - 467 Cod de procedură penală. Astfel, reieșind din prevederile art. 467 alin. (1)

Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit constată că hotărîrile judecătorești

definitive și ordonanțele procurorului privind încetarea urmăririi penale prin care au

fost aplicate sancțiuni în conformitate cu art. 285 alin. (10) Cod de procedură penală

sînt obligatorii și au putere executorie.

Deci, autoritatea de lucru judecat este considerat un principiu, exprimat prin non

bis in idem - principiu care nu mai permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la

aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru

care există deja o hotărîre definitivă.

În ideea necesității conferirii unui caracter de stabilitate activității de justiție, s-a

decis că hotărîrile definitive sunt executorii și se bucură de autoritate de lucru judecat.

În acest context hotărîrea este considerată că reprezintă o expresie a adevărului, res

judeca pro veritate habetur, or în acest fel se asigură stabilitatea ordinii de drept.

La caz, Colegiul penal lărgit apreciază că, potrivit legislației procesual-penale

naționale, ordonanța procurorului din 27 decembrie 2013, prin care a fost încetat

procesul penal în privința lui Țentiu V., cu aplicarea în privința ultimului a unei

sancțiuni contravenționale în conformitate cu art. 55 Cod penal, se echivalează cu o

hotărîre judecătorească irevocabilă și reprezintă autoritatea de lucru judecat.

Însă, contrar exigențelor legale, în cauză, se constată că, potrivit ordonanței

prim-adjunctului Procurorului General din 22 aprilie 2014, adică peste aproximativ

patru luni de la dispunerea încetării urmăririi penale în privința lui Țentiu V., s-a

dispus anularea ordonanței din 27 decembrie 2013 și reluarea urmăririi penale, fără a

fi invocate temeiurile exhaustive din art. 287 alin. (4) Cod de procedură penală, care

permit reluarea urmăririi penale.

Ordonanța prim-adjunctului Procurorului General din 22 aprilie 2014 prin care s-

a dispus reluarea urmăririi penale în speța dată a fost întemeiată pe prevederile art.

287 alin. (1) Cod de procedură penală.

În expunerea argumentelor privitor la necesitatea reluării urmăririi penale în

cauza deferită judecății, procurorul a indicat că: „ În concluzie, avînd în vedere

omisiunile organului de urmărire penală de a desfășura în cauza penală nr.

2013140563 o investigație eficientă, precum și omisiunea reprezentanților

Procuraturii r-lui Edineț de a contribui la aceasta, inclusiv prin evitarea adoptării pe

caz a unei hotărîri cu admiterea erorilor de drept și de fapt, exprimate prin

aprecierea eronată a circumstanțelor cazului, împrejurări care, la rîndul lor, ar putea

pune la îndoială obiectivitatea urmăririi penale pe caz și ar putea împiedica buna

desfășurare a ei, întru asigurarea eficienței sistemului de justiție, consider oportun de

a retrage cauza de la organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție al r-lui

6

Edineț cu transmiterea ei pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale altui

organ de urmărire penală.”

Raportat la cele expuse supra, Colegiul penal lărgit amintește că pentru ca

organul de urmărire penală să poată relua urmărirea penală, legiuitorul la alin. (4) al

art. 287 Cod de procedură penală a stipulat că această acțiune se admite „numai dacă

apar fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadru procedurii

precedente sînt de natură să afecteze hotărîrea pronunțată”. Adică acestea sînt unele

circumstanțe, în care intervine derogarea de la principiul de a nu fi urmărit, judecat

sau pedepsit de mai multe ori pentru aceiași faptă, consacrat în alin. (2) al art. 22 Cod

de procedură penală, care prevede derogările admisibile.

Totodată, în acest context urmează a se evidenția și stipulările din art. 6 a

Hotărîrii Curții Constituționale nr. 26 din 23.11.2010 cu privire la excepția de

neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din Codul de procedură penală

(Monitorul Oficial 235-240/27, 03.12.2010), potrivit cărora principiul constituțional

de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă impune

în linii mari autorităților publice competente nu numai interdicția de a judeca repetat

persoana, dar și interdicția de a urmări de mai multe ori persoana pentru aceeași faptă.

La fel, Curtea Constituțională a statuat că pentru a nu transforma dreptul de a nu

fi urmărit sau judecat de mai multe ori pentru aceeași faptă într-un drept absolut, ceea

ce ar împiedica descoperirea infracțiunilor și criminalilor, sistemele de drept, inclusiv

Convenția, au reglementat expres derogările admisibile. Aceste derogări oferă

organelor de urmărire penală posibilitatea de a relua urmărirea și sînt formulate, în

termeni aproape identici, în art. 22 și art. 287 Cod de procedură penală, precum și în

art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenție. Conform acestor norme, reluarea urmăririi

penale se admite numai dacă “fapte noi ori recent descoperite sau un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente sînt de natură să afecteze hotărîrea

pronunțată”.

Însă, reieșind din textul ordonanței procurorului din 22 aprilie 2014 de reluare a

urmăririi penale în privința lui Țentiu V., Colegiul penal lărgit statuează că, la caz, nu

au fost constatate careva circumstanțe noi ori recent descoperite sau un viciu

fundamental, care ar fi condiționat reluarea urmăririi penale în cauza nominalizată.

În consecință, avînd în vedere cele expuse și ținînd seama de hotărîrea Curții

Constituționale cu privire la declararea neconstituționalității prevederilor din art. 287

alin. (1) Cod de procedură penală și de cele stipulate în art. 251 Cod de procedură

penală, Colegiul penal lărgit consideră necesar de a schimba practica judiciară

existentă și conchide că ordonanța de reluare a urmăriri penale, în cazul în care

anterior a fost încetată urmărirea penală cu aplicarea unei sancțiuni în conformitate cu

art. 55 Cod penal, nu este întemeiată pe circumstanțele prevăzute în art. 287 alin. (4)

Cod de procedură penală este lovită de nulitatea absolută și nu produce careva

consecințe juridice.

7

Reluarea urmăririi penale contrar cerinților stipulate în art. 22 alin. (2) și art. 287

alin. (4) Cod de procedură penală, precum și celor din art. 4 al Protocolului nr. 7 la

Convenție, urmează a fi considerată ca o încălcare a prevederilor legale referitoare la

sesizarea instanței prevăzute în art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală. Nulitatea

reluării urmăririi penale, în cazul dat, poate fi invocată la orice etapă a procesului

penal de către părți și se ia în considerație de instanță, inclusiv din oficiu.

Prin urmare, se conchide că ordonanța prim-adjunctului Procurorului General din

22 aprilie 2014 prin care s-a dispus anularea ordonanței din 27 decembrie 2013 și

reluarea urmăririi penale în speța dată este ilegală și lovită de nulitate absolută. Per

contrario, ordonanța din 27 decembrie 2013, prin care a fost încetată urmărirea penală

în privința lui Țentiu V., cu aplicarea în privința ultimului a unei sancțiuni

contravenționale în conformitate cu art. 55 Cod penal, produce efecte juridice și nu

poate fi considerată ca fiind anulată.

În continuarea acestor idei, Colegiul lărgit specifică că potrivit dispoziției art. 22

Cod de procedură penală, nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală,

judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Principiul non bis in idem reglementat de norma nominalizată supra îl regăsim și

în art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

libertăților fundamentale, care stipulează că: „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit

penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvîrșirea infracțiunilor pentru care a

fost deja condamnat printr-o hotărîre definitivă conform legii și procedurii penale ale

aceluiași stat”.

În privința condițiilor de aplicare a textului, reținem, că pentru a putea invoca

dreptul pe care acesta îl consacră, persoana în cauză trebuie să fi suferit o

condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru

fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată.

Principiul „necondamnării repetate pentru una și aceeași faptă” este aplicabil

ori de cîte ori autoritățile competente formulează din nou împotriva unei persoane o

acuzație în materie penală după pronunțarea unei noi hotărîri irevocabile de

condamnare sau de achitare în același stat, hotărîre care se bucură de autoritate de

lucru judecat cu privire la această faptă.

Acest articol se referă nu numai la dreptul de a nu fi judecat, condamnat de două

ori pentru aceeași faptă, ci și la dreptul de a nu fi urmărit penal de două ori pentru

aceeași faptă. Prin urmare, în cazul dat trebuie să persiste următoarele condiții:

- să existe o hotărîre de condamnare la o pedeapsă penală din cea prevăzută de

legea penală, fie de achitare, a unei persoane împotriva căreia a fost formulată o

acuzație în materie penală și nu contează la care grad de jurisdicție s-a adoptat

hotărîrea respectivă;

8

- hotărîrea de condamnare sau de achitare să fie definitivă conform legii și

procedurii penale ale statului respectiv, fie prin epuizarea căilor ordinare de atac, fie

prin neexercitarea acestora;

- autoritățile judiciare competente să formuleze din nou aceeași acuzație,

privind aceleași fapte cu caracter penal, împotriva aceleiași persoane. Nu prezintă

importanță în această a doua procedură dacă faptele au aceeași încadrare juridică

sau o altă încadrare juridică, important este că fapta să cuprindă aceleași acțiuni.

În materia aplicării principiului discutat, este relevant și prezintă interes și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în particular hotărîrea Marii

Camere în cauza Zolotuhin c. Rusiei din 10.02.2009, unde reclamantul a solicitat

Curții să declare că au fost încălcate prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 la

Convenție în privința sa, atunci cînd instanțele naționale l-au condamnat mai întîi, în

mod contravențional, pentru fapta de huliganism, apoi, tot pentru aceiași faptă de

huliganism, a fost tras la răspundere penală conform Codului penal.

Marea Cameră a hotărît că: „ art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie înțeles în sensul

că el interzice nu numai judecarea, dar și urmărirea penală (indiferent că ulterior

Zolotuhin a fost achitat pentru săvîrșirea infracțiunii de huliganism), a unei persoane

pentru o a doua „infracțiune”, în măsura în care aceasta are la origine fapte identice

sau fapte care sunt, în substanță, aceleași.”

Astfel, după reluarea urmăririi penale în privința lui Țentiu V. de către organul

de urmărire penală al Inspectoratului de poliție din r-nul Drochia, la 27 octombrie

2014 i-a fost înaintată ultimului din nou învinuirea în baza art. 312 alin. (1) Cod penal

pentru aceleași fapte pentru care ultimul a fost deja recunoscut vinovat și sancționat în

baza art. 55 Cod penal prin ordonanța procurorului din 27 decembrie 2013.

Prin sentința Judecătoriei Edineț din 19 februarie 2015 Țentiu V. a fost

recunoscut vinovat și a doua oară sancționat în baza art. 312 alin. (1) Cod penal la o

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 150 unități convenționale, ceea ce

constituie 3000 lei, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate. Sentința a fost atacată cu apel și prin decizia instanței de

apel aceasta a fost menținută integral, fără careva modificări.

În atare circumstanțe, reiese că Țentiu V. a fost condamnat pentru darea unor

declarații mincinoase de două ori or, achitînd amenda contravențională în cuantum de

1000 lei, mai urmează să achite și amenda penală în valoare de 3000 lei.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit statuează că sentința Judecătoriei

Edineț din 19 februarie 2015, prin care Țentiu V. fost condamnat, după ce ultimul prin

ordonanța procurorului din 27 decembrie 2013 a fost deja sancționat în conformitate

cu art. 55 Cod penal, este contrară principiului non bis in idem, fiind în situația cînd

persoana a fost urmărită de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit reiterează că printre garanțiile unui proces

echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană, se enumeră și faptul că orice

9

persoană are dreptul de a fi judecat în mod echitabil de un tribunal independent și

imparțial, iar cauza penală în privința lui Țentiu V. nu a fost judecată în mod echitabil,

fiind încălcate esențial drepturile inculpatului garantate atît de Constituția Republicii

Moldova, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cît și Codul de procedură

penală, iar această încălcare de lege echivalează cu o eroare judiciară, care urmează a

fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul penal lărgit conchide că erorile procesuale admise de către prima

instanță și instanța de apel cad sub incidența temeiurilor descrise în art. 427 alin. (1)

pct. 11) și pct. 14) Cod de procedură penală și urmează a fi corectate de instanța de

recurs, prin admiterea cererii de recurs cu casarea sentinței Judecătoriei Edineț din 19

februarie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 aprilie 2015

și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit căreia se dispune încetarea procesului penal în

privința lui Țentiu V. în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, în legătură cu faptul că

există o hotărîre definitivă asupra aceleiași persoane pentru aceeași faptă.

Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Marcu Victor în numele

inculpatului, casează total sentința Judecătoriei Edineț din 19 februarie 2015 și decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 aprilie 2015, prin care Țentiu Vitalie

Vasile a fost condamnat în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, cu pronunțarea unei noi

hotărîri, potrivit căreia se dispune încetarea procesului penal în privința lui Țentiu

Vitalie Vasile, în baza art. 391 alin. (1) pct. 4) Cod penal, deoarece există o hotărîre

judecătorească definitivă asupra aceleiași persoane pentru aceeași faptă.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 26 august 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător TOMA Nadejda

Judecător MORARU Petru

10