1ra-955/2015 — art. 145 alin.2 lit. a, e, j Cod penal

1ra-955/2015 — art. 145 alin.2 lit. a, e, j Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-955/15

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

19 august 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Grosu Eugen în numele inculpatului Para Adrian, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Cahul din 25 iunie 2014 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 19 martie 2015, în cauza penală

în privința lui

Para Adrian Simion,

născut la 30 noiembrie 1978, originar din s. Cîrpești, r-

nul Cantemir și domiciliat pînă la reținere în s. Leca, r-

nul Cantemir.

Date referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, Para Adrian a fost

condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. a), e), j) Cod penal la 13 ani și 4 luni

închisoare.

În temeiul art. 85 alin. (3) Cod penal, prin cumul de sentințe, la

pedeapsa aplicată i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei

fixate prin sentința Judecătoriei Cantemir din 11 mai 2012, definitiv fiindu-i

stabilită pedeapsa de 18 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

închis.

S-a dispus încasarea de la Para A. în beneficiul IMSP Spitalul Clinic de

Psihiatrie cheltuielile de judecată în mărime de 8509, 66 lei.

1

Adrian la 13 mai 2013, aproximativ la ora 2000, aflîndu-se la domiciliul său din

s. Leca, r-nul Cantemir, împreună cu fiica vitregă Poleacova Alina, a.n. 2005,

care se afla la întreținerea sa și despre care știa cu certitudine că este minoră,

din motive de gelozie și răzbunare, avînd scopul premeditat de a omorî

minora Poleacova A., acționînd intenționat, cu o deosebită cruzime față de

minora cu vîrstă fragedă lipsită de apărare, i-a aplicat acesteia lovituri cu un

obiect contondent în regiunea capului și cu o șurubelniță cu vîrful lățit ca tăiș

în zona pieptului, cauzîndu-i vătămări corporale grave periculoase pentru

viață, iar în rezultatul șocului hipovolemic cauzat de hemoragie internă

masivă (hemopericard și hemotorax) pe fondal a plăgii transfixiante a arterei

pulmonare și atriului stîng cu lezarea hilului pulmonar drept, a survenit

decesul minorei Poleacova A.

inculpatul, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Para A.

în baza art. 145 alin. (2) lit. a), e), j) Cod penal să-i fie stabilită pedeapsa de 30

ani închisoare. În baza art. 85 alin. (3), (4) Cod penal, prin cumulul total al

pedepselor fixate, să-i fie stabilit definitiv pedeapsa de 30 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis. În argumentarea apelului a invocat că

instanța de judecată nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, care face

parte din categoria celor excepțional de grave, precum și faptul că inculpatul

anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, astfel acesta nu a făcut

concluziile necesare, nu s-a corectat și reeducat, din nou săvîrșind intenționat

o infracțiune excepțional de gravă, cu un grad de pericol social sporit.

- succesorul victimei Poleacova Maria, care a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă mai aspră.

- inculpatul, casarea sentinței și pronunțarea unei hotărîri, cu stabilirea

unei pedepsei mai blînde, menționînd că și-a recunoscut vina și s-a căit de

cele comise.

2015, a fost respins, apelul declarat de inculpat, admise apelurile procurorului

și succesorul victimei Poleacova M., casată parțial sentința contestată în partea

2

stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care.

- Lui Para Adrian condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. a), e), j) Cod

penal i-a fost stabilită pedeapsa de 30 ani închisoare. În temeiul art. 85 alin.

(1), (3) Cod penal, definitiv i-a fost stabilită pedeapsa de 30 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis.

circumstanțele de fapt și de drept, probele au fost apreciate la modul

corespunzător, acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în prevederile

art. 145 alin. (2) lit. a), e), j) Cod penal, însă la stabilirea pedepsei nu s-a luat în

considerație toate circumstanțele cauzei, fiindu-i aplicată o pedeapsă prea

blîndă.

Pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului,

care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților, cît și a altor

persoane.

Conform art. 75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsă mai aspră, din numărul

celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai

în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va

asigura atingerea scopului pedepsei.

Infracțiunea săvîrșită de Para A., face parte din categoria infracțiunilor

excepțional de grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 15 la

20 ani sau cu detențiune pe viață. Ca circumstanțe atenuante în privința

inculpatului instanța a stabilit recunoașterea vinovăției, căința sinceră,

precum și circumstanțele agravante și anume săvîrșirea infracțiunii de către o

persoană care anterior a fost condamnat pentru fapte analogice și provocarea

prin infracțiune a unor urmări grave.

Totodată, instanța de apel a menționat că dreptul la viață este primul

drept substanțial reglementat de Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Acesta este garantat

oricărei persoane prin dispozițiile art. 2 din Convenție, care este esențial în

sistemul drepturilor fundamentale, întrucît, fără consacrarea și protejarea

efectivă a acestui drept, protecția celorlalte drepturi ar rămîne fără obiect.

Astfel, CEDO a notat preeminența dreptului la viață în calitate de

3

atribut inalienabil al ființei umane, ce reprezintă valoarea supremă în ierarhia

drepturilor omului, statele avînd obligația pozitivă de a lua toate măsurile

care se impun pentru protejarea efectivă a acestui drept.

Cele nominalizate implică și obligația de a instaura un sistem judiciar

eficace și independent, apt să stabilească cauzele decesului unei persoane care

s-a găsit sub autoritatea organismelor specializate în materie de sănătate,

publice sau private.

Avînd în vedere faptul că în urma infracțiunii comise de inculpat a

decedat un minor, precum și ținînd seama de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de toate

circumstanțele cauzei, de persoana inculpatului, care anterior a fost judecat,

însă nu a făcut concluziile necesare, a recunoscut vina, cauza fiind examinată

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, instanța a

considerat că corectarea și reeducare lui Para A. este posibilă cu stabilirea

pedepsei sub formă de detențiune pe viață.

Totodată, ținînd cont de prevederile art. 3641 alin. (8) CPP, care

stipulează că, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiune pe viață, se

aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani. Astfel, instanța a conchis de a stabili

inculpatului pedeapsa nominalizată.

Conform art. 85 alin. (1), (3) Cod penal, definitiv fiindu-i stabilită

pedeapsa de 30 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, or

potrivit materialelor cauzei s-a stabilit că Para A. nu a executat în totalitate

pedeapsa fixată prin sentința Judecătoriei Cantemir din 11.05.2012 potrivit

căruia i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod

penal, executarea pedepsei stabilite a fost suspendată condiționat pe un

termen de probă de 4 ani, termenul suspendării pedepsei urmînd să expire la

11 mai 2016, iar infracțiunea din speță a fost comisă la 13.05.2013.

În acest context, instanța a menționat și prevederile art. 70 alin. (4) Cod

penal, potrivit căruia la stabilirea pedepsei definitive, în caz de cumul de

sentințe, pedeapsa închisorii nu poate depăși 30 de ani pentru adulți.

Grosu E. în numele inculpatului, care invocînd temeiul de drept prevăzut la

art. 427 alin.(1) pct.6), 12) Cod de procedură penală, solicită casarea hotărîrilor

contestate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, cu aplicarea

4

unei pedepse mai blînde. A menționat că instanțele judecătorești au stabilit

inculpatului o pedeapsă inechitabilă, nu au luat în considerație circumstanțele

atenuante prevăzute la art. 76 Cod penal și anume că inculpatul a recunoscut

vina și s-a căit sincer de cele comise. Astfel, aplicarea unei pedepse prea aspre

generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire și de neîncredere în

lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit la stabilirea

pedepsei.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat, menționînd că instanțele de fond corect au stabilit

pedeapsa inculpatului, ținînd cont de prevederile art. 75, 76-77 Cod penal,

precum și de efectele prescrise la art. 78 Cod penal, prin urmare a solicitat

inadmisibilitatea recursului declarat.

7.1. Referință a depus și succesorul victimei Poleacova M., care a

solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, invocînd că instanța de

apel corect a constatat că pedeapsa stabilită de instanța de fond este una prea

blîndă în raport cu fapta comisă de inculpat, cu gravitatea și motivele acesteia,

precum și cu circumstanțele cauzei care caracterizează persoana vinovatului.

în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit textului recursului, avocatul Grosu E. în numele inculpatului

invocă temei de casare a hotărîrilor contestate pct. 6) și 12) alin.(1) art. 427 Cod

de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel conține o

eroare de drept atunci cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

5

Colegiul penal constată că, motivele invocate de autorul recursului nu

sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel.

După cum rezultă din textul recursului, avocatul Grosu E. este de acord

cu starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea

juridică a acțiunilor lui Para A. în baza art. 145 alin. (2) lit. a), e), j) Cod penal

și, critică decizia instanței de apel numai referitor la stabilirea pedepsei

inculpatului, invocînd că aceasta nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei

închisorii, prevăzută de norma penală în baza căruia inculpatul a fost

condamnat.

În corespundere cu criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal, instanța de judecată îi stabilește persoanei

recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în articolul corespunzător din partea specială a Codului penal și

în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

Totodată, conform art. 75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 145 alin. (2) lit. a), e), j) Cod

penal, în baza căruia a fost condamnat Para A., prevede o pedeapsă sub formă

de închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

Prin decizia instanței de apel lui Para A. i-a fost stabilită pedeapsa de 30

ani închisoare. Conform art. 85 Cod penal, la pedeapsa aplicată a fost

adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei fixate prin sentința

Judecătoriei Cantemir din 11.05.2012, fiindu-i stabilit definitiv 30 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Instanța de recurs reține că instanța de apel a ținut seama de

criteriile generale de individualizare a pedepsei, de faptul că infracțiunea

comisă de inculpat, potrivit art. 16 Cod penal, face parte din categoria celor

excepțional de grave, de persoana inculpatului, care anterior a fost condamnat

pentru fapte analogice, antecedentul penal nefiind stins, a comis infracțiunea

6

din motive de gelozie și răzbunare, în rezultatul căruia a decedat un minor, de

caracterul social periculos al infracțiunii săvîrșite și consecințele acesteia,

astfel respectînd prevederile art. 85 Cod penal, corect a conchis că corijarea și

reeducarea inculpatului este posibilă numai prin izolarea lui de societate, cu

stabilirea închisorii de 30 ani, considerînd că o astfel de pedeapsă va fi

proporțional celor comise de inculpat.

La fel, instanța reiterează faptul că, în speță, judecarea cauzei penale a

avut loc în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în

conformitate și cu respectarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, dispoziția art. 3641 CPP, stipulează că, în cazul în care instanța

va concluziona că este necesar de a aplica cea mai aspră pedeapsă sub formă

de detențiune pe viață, aceasta va aplica pedeapsa cu închisoare de 30 ani.

Astfel, ținînd cont de prevederile art. 3641 CPP, instanța de apel a

considerat că Para A. urmează să execute pedeapsa de 30 ani închisoare, în

penitenciar de tip închis.

Colegiul penal menționează că argumentele recurentului referitor la

faptul că instanța de apel la stabilirea pedepsei lui Para A. nu a ținut cont de

circumstanțele atenuante, nu pot fi reținute în speță, deoarece toate motivele

invocate în recurs în susținerea acestor argumente (inculpatul a recunoscut

vina, căindu-se de cele comise), deja au fost luate în considerație de instanța

de apel la aplicarea pedepsei închisorii.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

În recurs se mai invocă ca temei de casare a hotărîrii judecătorești și pct.

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală - faptelor săvîrșite li s-a dat o

încadrare juridică greșită, însă Colegiul penal conchide că temeiul dat nu

persistă în cauză, deoarece instanțele de judecată nu au făcut o altă încadrare

juridică a faptelor comise de către Para A. decît cea în baza căruia acesta a fost

pus sub învinuire, or, judecarea cauzei penale a avut loc în baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, în conformitate și cu respectarea

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, unde inculpatul Para A. a

7

recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu.

Colegiul penal conchide că la stabilirea pedepsei închisorii, instanța de

apel, după cum rezultă din partea descriptivă a deciziei, și-a motivat soluția

adoptată indicînd din care motive a ajuns la concluzia că corijarea și

reeducarea inculpatului Para A. pentru fapta comisă este posibilă doar cu

aplicarea pedepsei închisorii reale, astfel că temeiul invocat de recurent,

precum că instanța nu și-a motivat soluția referitor la iraționalitatea numirii

pedepsei inculpatului, este neîntemeiat.

Prin urmare, avocatul Grosu E. critică măsura de pedeapsă aplicată lui

Para A., ca fiind una prea aspră, că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, astfel, în opinia acesteia, s-a comis o eroare de

drept ce ar genera casarea hotărîrii atacate, însă eroarea stipulată în pct. 6) și

10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, la care se face referire în recurs,

nu persistă în speță, deoarece instanța de apel în hotărîrea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, examinînd cauza penală

fără careva abateri de la normele materiale și de procedură, just a apreciat

circumstanțele de fapt și de drept sub toate aspectele, precum și a făcut o

individualizare a pedepsei în concordanță cu prevederile legii.

În temeiul celor expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor

de drept ce ar genera casarea hotărîrii atacate sub aspectele invocate,

dispunînd inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Grosu Eugen

în numele inculpatului Para Adrian, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Cahul din 19 martie 2015, în cauza penală în privința lui Para

Adrian Simion, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 26 august 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

8