1ra-634/15 — art. 192 1 alin 2 lit a CP

1ra-634/15 — art. 192 1 alin 2 lit a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-634/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 iulie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Moraru,

judecătorii – Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea și Iurie Bejenaru,

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar prin care se solicită, casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2015, declarat

de inculpatul

Harin Alexandru Alexandru, născut la 22

aprilie 1993, originar și domiciliat r-nul Ștefan Vodă,

s. Talmaza, str. Florilor 23.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 14.03. - 16.05.2011;

Instanța de apel: 20.06.2011 - 21.06.2012,

23.02.2013 - 17.12.2013,

31.07.2014 - 06.02.2015;

Instanța de recurs: 02.11.2012 - 22.01.2013,

25.03. - 24.06.2014,

29.04. - 24.06.2015.

A C O N S T A T A T :

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (2) lit. a) Cod penal, a fost achitat,

din motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii imputate.

că, în urma înțelegerii prealabile cu A. Cojocari, la 07 noiembrie 2010, aproximativ

la ora 2200, aflîndu-se în s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă, cu scopul răpirii mijlocului

de transport, fără ca acesta să fie însușit, au răpit autoturismul model „Misubishi

Outlander” cu n/î T 310 EP, ce aparținea cet. O. Dragan, iar ulterior deplasîndu-se

cu automobilul respectiv, nu s-a isprăvit cu conducerea și s-au tamponat în gardul

cet. S. Deliu, amplasat pe str. 27 August, s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă, astfel,

cauzînd părții vătămate o daună materială în sumă de 118.700 lei.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care A. Harin să fie condamnat în baza art. 192 1 alin. (2) lit. a)

Cod penal, iar cauza penală în privința lui să fie încetată în temeiul art. 54 Cod

penal, cu aplicarea art. 104 alin. (1) lit. a) Cod penal.

În motivarea apelului procurorul a invocat următoarele motive:

- aprecierea eronată de către prima instanță a probelor pe caz, care confirmă

vinovăția inculpatului de cele incriminate;

- prima instanță incorect a audiat-o pe O. Harin în calitate de reprezentat legal,

aceasta nefiind recunoscută în această calitate conform cerințelor procesual penale;

- în procesul-verbal al ședinței de judecată în prima instanță au fost efectuate

mai multe omisiuni.

1

3.1. Partea vătămată O. Dragan, la fel a contestat cu apel sentința, solicitînd

repunerea în termen a cererii de apel, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care A. Harin să fie recunoscut vinovat în baza art. 192 1 alin. (2) lit. a) Cod penal și

condamnat la o pedeapsă non-privativă de libertate, cu încasarea în beneficiul ei de

la ultimul a prejudiciului material în mărime de 118.700 lei și cheltuielile de

judecată, invocînd argumente similare cu ale procurorului.

fost respinse apelurile declarate și menținută sentința fără modificări.

de către procuror, care a solicitat casarea acestora, cu remiterea cauzei la rejudecare

în instanța de apel, în alt complet de judecată. În motivarea recursului s-a invocat

aprecierea eronată a probelor administrate pe caz.

5.1. Hotărîrile judecătorești adoptate pe caz au fost contestate cu recurs ordinar

și de către partea vătămată O. Dragan, care a solicitat casarea acestora, cu

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată,

invocînd argumente similare cu cele ale procurorului.

22 ianuarie 2013, au fost admise recursurile ordinare declarate, casată decizia

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În motivarea soluției adoptate instanța de recurs a invocat că, instanța de apel

nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță,

fără a le verifica, prin darea citirii lor în ședința de judecată și consemnarea în

procesul-verbal. Astfel, instanța de recurs a menționat, că instanța de apel, în decizia

sa neîntemeiat și-a bazat concluziile pe declarațiile martorilor V. Morozov și

S. Morozov, depuse în ședința de judecată a primei instanțe, acestea nefiind

verificate în ședința de judecată a instanței de apel, concluzie ce reiese din faptul că

aceste probe nu au fost reflectate în procesul-verbal al ședinței menționate.

2013, au fost respinse apelurile declarate, cu menținerea sentinței atacate.

Instanța de apel a menționat că, în prima instanță învinuirea nu a adus probe

pertinente, concludente, utile și veridice, care ar corobora între ele, privind

participarea lui A. Harin la răpirea, autoturismului.

Prima instanță, în opinia instanței de apel, legal a considerat concluziile

procurorului privind săvîrșirea faptei de către A. Harin, ca fiind bazate numai pe

presupuneri, neavînd un suport probatoriu suficient.

În viziunea instanței de apel, fapta lui A. Harin nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (2) lit. a) Cod penal, de aceea, instanța de

judecată legal a ajuns la concluzia despre necesitatea achitării acestuia.

Mai mult, avînd în vedere și faptul, că A. Cojocari, după săvîrșirea accidentului

rutier a părăsit locul de trai, se eschivează de organele de urmărire penală, fapt, care

nu a permis de a verifica circumstanțele reale ale faptei, ca urmare a examinării

cazului obiectiv și multiaspectual.

Instanța de apel a concluzionat, că motivele invocate în apelurile procurorului

și a părții vătămate nu constituie temei de anulare a sentinței.

casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet

de judecată, invocînd, că instanța de apel a dat o apreciere juridică greșită probelor

2

și faptelor prezentate de acuzare și nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în

cererea de apel.

2014, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată total decizia instanței

de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel în alt complet

de judecată.

La adoptarea soluției date, instanța de recurs a reținut, că potrivit procesului-

verbal al ședinței de judecată din 17 decembrie 2013 (f.d.440-442, vol. I), instanța

de apel a verificat următoarele probe: „ordonanța privind începerea urmăririi

penale, ordonanță privind fixarea termenului de urmărire penală, explicație,

proces-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, plîngerea cet. O. Dragan,

ordonanță de recunoaștere în calitate de parte vătămată, proces - verbal de audiere

a martorului V. Perepelița, proces-verbal de audiere a părții vătămate O. Dragan,

proces - verbal de audiere a martorului, proces-verbal de audiere a părții vătămate

A. Ignat, raport de evaluare, proces-verbal de audiere a martorului P. Malachi,

proces-verbal de audiere a martorului S. Morozov, ordonanță de recunoaștere în

calitate de bănuit, proces-verbal de audiere a bănuitului, proces-verbal de audiere

a martorului A. Belecciu, ordonanță de recunoaștere în calitate de bănuit,

proces-verbal de audiere a bănuitului V. Morozov, proces-verbal de audiere a

bănuitului A. Harin, revendicare, caracteristică, ordonanța de punere sub învinuire

a cet. A. Harin, proces-verbal de audiere a învinuitului A. Harin, rechizitoriu,

proces-verbal de audiere a martorului I. Procopii, declarațiile lui A. Harin,

martorilor S. Morozov, P. Malachi, V. Morozov, declarațiile suplimentare a

martorilor S. Morozov și A. Belecciu” .

Din conținutul deciziei instanței de apel, instanța de recurs a evidențiat că

instanța de apel după redarea conținutului declarațiilor inculpatului A. Harin,

părților vătămate O. Dragan și A. Ignat, martorilor P. Malachi, S. Morozov,

A. Belecciu, V. Morozov, I. Procopii, a concluzionat că: „prima instanță corect a

reținut, că autoturismul de model „Mitsubishi Outlander” n/î T 310 EP, care

aparținea cet. O. Dragan, la 07 noiembrie 2010, a fost răpit.

De asemenea a fost constatat faptul, că în momentul cînd autoturismul a fost

accidentat A. Harin se afla în el. Totodată, reieșind din probele prezentate de către

acuzare nu se constată faptul răpirii mijlocului de transport și conducerii

autoturismului de către A. Harin, or, nici una din probele administrate nu confirmă

faptul, că A. Harin ar fi avut o înțelegere prealabilă cu A. Cojocari de a răpi

mijlocul de transport.

Mai mult, faptul aflării la volanul autoturismului la momentul accidentului

rutier a altei persoane decît A. Harin este confirmat, în afară de declarațiile

ultimului, prin declarațiile date în prima instanță de către martorii V. Morozov,

S. Morozov și P. Malachi”,

Ulterior, instanța de apel a menționat că: „Instanța de judecată corect a reținut,

că probele, invocate de procuror, ca fiind probe ale vinovăției lui A. Harin:

plîngerea, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de evaluare și

altele, de fapt demonstrează faptul răpirii autoturismului și deteriorării lui, însă nu

probează săvîrșirea acestor fapte de către acesta”.

În acest context, instanța de recurs a remarcat faptul, că deși conform

procesului-verbal al ședinței de judecată, instanța de apel a verificat și cercetat un

cumul mare de probe, însă a dat prioritate numai unor probe, ignorînd totalmente

celălalt cumul de probe verificat în ședința de judecată, numindu-l doar „și altele”,

3

neefectuînd analiza și aprecierea fiecărei probe din punctul de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar a tuturor probelor în ansamblu – din

punctul de vedere al coroborării lor.

În acest sens, instanța de recurs a menționat prevederile art. art. 100 alin. (4),

101 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, și invocînd doctrina juridică națională, a

remarcat faptul, că verificarea probelor este o activitate a instanței privind

constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le

conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse,

coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de proveniență a probelor.

Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii

prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cît și mijloacele de probă din care au

fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute

de prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a coroborării

lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de activitate depusă de către organele de urmărire

penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe

soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima

convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se

întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele complet

și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă,

fără prejudecăți față de o probă sau alta.

Judecătorul este independent la aprecierea probelor, nefiind legat de opiniile

altor persoane sau instanțe.

La aprecierea probelor nu pot fi date anumite indicații referitor la valoarea

probantă a unei sau altei probe. Aceasta determină una din regulile esențiale ale

aprecierii probelor - nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită.

Legea stabilește, că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența și utilitatea acestora. Proba trebuie apreciată și după veridicitatea

acesteia.

Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o corespundere a datei de fapt

examinată de către instanță cu realitatea pe care o probează această dată.

Toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punctul de vedere al

coroborării lor.

Raportînd prevederile legale și doctrinale menționate la verificarea și

aprecierea probelor efectuată de instanța de apel, instanța de recurs a evidențiat, că

instanța de apel a grupat o parte din probe, argumentînd la general că ele nu

confirmă vinovăția inculpatului, fără să le aprecieze pe fiecare în parte și să se

expună asupra admisibilității sau inadmisibilității probei respective, expunînd

temeiul respectiv cu argumentarea clară a concluziei sale.

În acest context, instanța de recurs a remarcat faptul că, deși instanța de apel a

menționat în procesul-verbal al ședinței de judecată verificarea declarațiilor date de

către A. Harin la etapa urmăririi penale în calitate de bănuit și învinuit, la etapa

examinării cauzei în prima instanță și la etapa examinării apelului, însă acestea nu

au fost analizate și apreciate în decizia adoptată la justa valoare, deoarece în

conținutul acestor declarații se conțin divergențe, care au fost ignorate de către

instanța de apel, și anume: la început inculpatul A. Harin a declarat că nu a fost în

4

acea zi în automobil, apoi a declarat că a fost dar nu la volan și după accident a

venit și pe ascuns a pus cheile sub pernă.

Astfel, instanța de recurs a constatat, că în decizia instanței de apel lipsește

analiza și aprecierea declarațiilor lui A. Harin date de acesta la diferite etape ale

procesului penal, referindu-se vag și neclar la depozițiile acestuia, fără a concretiza

esența divergențelor și fără a le înlătura printr-o argumentare legală.

Mai mult, instanța de recurs a statuat, că deși procurorul în cererea de apel a

invocat argumentul în cauză, instanța de apel l-a ignorat totalmente.

Un alt argument invocat de procuror și partea vătămată în cererea de apel a fost

aprecierea eronată de către prima instanță a declarațiilor martorilor P. Malachi,

S. Morozov, V. Morozov, I. Procopii precum și a părții vătmate A. Ignat, la ce

instanța de apel în decizia sa a conchis că: „Colegiul penal va respinge temeiurile

invocate de către procuror privitor la faptul, că instanța de fond eronat a apreciat

declarațiile date de P. Malachi, or, aceste declarații nu vin să confirme vinovăția lui

A. Harin, de asemenea temeiurile invocate de către partea vătămată O. Dragan în

apelul său, precum că instanța nu a ținut cont de declarațiile martorilor I. Procopii,

V. Morozov și părții vătămate A. Ignat, urmează a fi respinse pe aceleași motive.

Instanța de recurs a constatat, că dacă instanța de apel nu era de acord cu

aprecierea probelor efectuată de procuror, ea urma să dezvăluie aceasta în

concluziile sale, expunîndu-și punctul său de vedere asupra fiecărei probe indicate

de apelant, fapt ignorat de instanță.

Astfel, deși instanța de apel a reprodus în decizia sa depozițiile martorilor

menționați, în final nu le-a analizat și nu le-a apreciat.

În această situație, instanța de apel avea obligația de a argumenta care este

motivul ca declarațiile în cauză să fie respinse, sau de ce ele nu confirmă vinovăția

lui A. Harin în cele imputate.

Astfel, instanța de recurs, a subliniat, că judecînd apelul, instanța de apel nu se

poate limita doar la menționarea probelor în decizie și redarea de la persoana a treia

a circumstanțelor cauzei constatate de prima instanță, ci urmează să examineze și să

supună verificării și aprecierii toate probele și argumentele aduse de apelant,

respectînd prevederile legale.

Instanța de recurs a specificat, că instanțele de fond nu au făcut o analiză amplă

a probelor acumulate pe cauză, contrar prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, nu au indicat, pentru care motive s-au admis unele probe și s-au

respins altele, nu au argumentat detaliat, cu trimitere la prevederile legale respective,

de ce s-au respins probele ce au fost aduse în confirmarea învinuirii inculpatului.

Toate probele administrate nu au primit o apreciere la justa lor valoare, iar

concluziile făcute de instanța de apel sunt formale, premature ce au reiterat

concluziile primei instanțe, ce nu rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în

cauză.

La acest capitol instanța de recurs a menționat, că instanța de apel în decizia

adoptată a concluzionat următoarele:

- declarațiile inculpatului A. Harin, martorilor V. Morozov, S. Morozov și

P. Malachi date în prima instanță, confirmă faptul că A. Harin nu se afla la volanul

autoturismului la momentul accidentului rutier;

- instanța a ținut cont de declarațiile martorilor I. Procopii, V. Morozov și

a părții vătămate A. Ignat;

5

- probele acuzării: plîngerea, procesul-verbal de cercetare la fața locului,

raportul de evaluare și altele, de fapt demonstrează faptul răpirii autoturismului și

deteriorării lui, însă nu probează săvîrșirea acestor fapte de către acesta.

Concluziile în cauză, în opinia instanței de recurs fiind doar constatări

nemotivate și neargumentate cu menționarea anumitor probe la general (plîngerea,

procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de evaluare și altele), fără

invocarea extraselor din declarațiile acestora în acest sens, fără să fie acestea

evaluate și, respectiv valorificate, cu conchiderea în fine că, „procurorul nu a

prezentat probe în confirmarea vinovăției”, fapt ce constituie o eroare judiciară, în

sensul încălcării modului de apreciere a probelor prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală.

În acest context, instanța de recurs a mai indicat faptul, că instanța de apel a

ignorat stipulările legale ale art. art. 24 alin. (3), 100 alin. (4), 101 alin. (1), (4), 314,

336 alin. (3) pct. 8), 384 alin. (3), (4) Cod de procedură penală.

Motivarea soluției sale prin fraza că „procurorul nu a prezentat probe în

confirmarea vinovăției”, fiind sumară și incompletă, fără a fi stabilite temeiurile de

fapt și de drept, fapt care a dus la respingerea apelurilor declarate.

În prezenta cauză, instanța de apel a omis să se pronunțe detaliat și amănunțit

asupra tuturor argumentelor invocate în apel de către procuror și partea vătămată, nu

a dat apreciere probelor menționate, ci s-a rezumat doar la menționarea faptului că

partea acuzării nu a prezentat probe care să confirme vinovăția inculpatului.

Indicarea în decizie, în mod generic, că sentința atacată este temeinică, fără

referire la criticile apelanților privitoare la vinovăția inculpatului în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (2) lit. a) Cod penal, echivalează cu ne

pronunțarea asupra tuturor motivelor invocate în apel – temei de casare prevăzut în

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

2015, au fost admise apelurile declarate de procuror și partea vătămată O. Dragan,

casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care, A. Harin a fost recunoscut vinovat în baza art. 192/1 alin. (2) lit.

a) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală și încetarea procesului penal din

motivul intervenirii prescripției tragerii la răspundere penală.

A fost admisă acțiunea civilă, fiind încasat de la inculpatul A. Harin,

în mod solidar, în beneficiul părții vătămate O. Dragan prejudiciul material în sumă

de 118700 lei.

10.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt, că

A. Harin a fost învinuit pentru faptul că, în urma înțelegerii prealabile cu A.

Cojocari, la 07 noiembrie 2010, aproximativ la ora 2200, aflîndu-se în s. Talmaza, r-

nul Ștefan Vodă, cu scopul răpirii mijlocului de transport, fără ca acesta să fie

însușit, au răpit autoturismul model „Misubishi Outlander” cu n/î T 310 EP, ce

aparținea cet. O. Dragan, iar ulterior deplasîndu-se cu automobilul respectiv, nu s-a

isprăvit cu conducerea și s-au tamponat în gardul cet. S. Deliu, amplasat pe str. 27

August, s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă, astfel, cauzînd părții vătămate o daună

materială în sumă de 118.700 lei.

Așadar, instanța de apel examinînd probele administrate de către organul de

urmărire penală și verificate în ședința de judecată, în temeiul art. 100 alin. (4) Cod

de procedură penală, le-a dat o nouă apreciere în sensul art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și

coroborării reciproce, stabilind aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd la

6

concluzia că declarațiile părții vătămate A. Ignat, martorilor P. Malachi,

S. Morozov, I. Procopii, cu certitudine demonstrează vinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 192/1 alin. (2) lit. a) Cod penal, iar

nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu achitarea inculpatului, odată ce

probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate sau după caz verificate în ședința

instanței de apel, dovedesc cu certitudine săvîrșirea infracțiunii respective de către

inculpat.

Astfel, instanța de apel, cu privire la vinovăția inculpatului în săvîrșirea faptei

criminale constatate, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii

prevăzute de norma penală specială, a calificat fapta reținută în sarcina inculpatului

A. Harin în baza art. 192/1 alin. (2) lit. a) Cod penal, - răpirea mijlocului de

transport fără scop de însușire, săvârșită de două sau mai multe persoane.

Soluționînd chestiunea cu privire la răspunderea penală, instanța de apel a

constatat intervenirea prescripției tragerii la răspunderea penală și a enunțat în acest

sens, că infracțiunea prevăzută de articolul 192/1 alin. (2) lit. a) Cod penal, conform

art. 16 Cod penal, se clasifică, ca fiind infracțiune mai puțin gravă.

Conform art. art. 53 lit. g), 60 alin. (1) lit. b), (2) Cod penal, persoana se

liberează de răspundere penală dacă din ziua săvîrșirii infracțiunii mai puțin grave

au expirat 5 ani; prescripția curge din ziua săvîrșirii infracțiunii și pînă la data

rămînerii definitive a hotărîrii instanței de judecată.

Conform art. 60 alin. (7) Cod penal, termenele prescripției de tragere la

răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvîrșirii

infracțiunii erau minori.

Raportînd starea de fapt constatată la normele generale de drept penal

enunțate, instanța de apel a concluzionat, că urmează liberarea de răspundere penală

a inculpatului pentru săvîrșirea infracțiunii imputate, din motivul că a intervenit

prescripția tragerii la răspundere penală.

Infracțiunea este săvîrșită la 07 noiembrie 2010 de către inculpatul A. Harin,

născut la 22 aprilie 1993, adică în vîrsta minoratului, astfel din ziua săvârșirii

infracțiunii pînă la ziua judecării cauzei în apel au expirat 4 ani 3 luni.

Prin urmare, la data săvîrșirii infracțiunii inculpatul A. Harin era minor, iar

din ziua săvîrșirii infracțiunii, care, potrivit art. 16 alin. (3) Cod penal, este mai puțin

gravă, a expirat mai mult de jumătate din 5 ani - termenul de prescripție fixat prin

lege.

10.2. Cu privire la motivele invocate în apel de partea vătămată O. Dragan, ce

vizează condamnarea inculpatului, instanța de apel le-a apreciat, ca fiind nefondate,

deoarece, nu au suport probatoriu și se combat prin considerentele expuse în pct.

10.1. din prezenta decizie, fiind reținut cazul în care se încetează procesul penal din

motivul intervenirii prescripției tragerii la răspundere penală.

Însă, referitor la motivele invocate în apelul părții vătămate O. Dragan, ce

vizează cererea privind admiterea acțiunii civile înaintate, instanța de apel le-a

apreciat ca fiind întemeiate și a reținut că, soluționînd chestiunea respectivă, prima

instanță n-a acordat deplină eficiență prevederilor art. 387 Cod de procedură penală,

astfel, în mod inexplicabil, nu s-a expus cu privire la prejudiciul material produs

prin infracțiune.

Din lucrările cauzei se relevă, că în rezultatul infracțiunii săvîrșite de

inculpatul A. Harin, părții vătămate O. Dragan i-a fost cauzat prejudiciu material în

sumă de 118700 lei, fapt ce a determinat-o pe ultima să înainteze acțiune civilă în

7

procesul penal și, în atare situație, potrivit legii, se impune soluționarea acțiunii

civile, motiv pentru care, instanța de apel a admis integral acțiunea civilă enunțată,

cu încasarea prejudiciului material produs prin infracțiune, după caz, în mod solidar.

penală, fără a specifica careva temei concret prevăzut în norma data, a contestat cu

recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare.

În susținerea cerințelor sale, recurentul a invocat dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor, menționînd că: el nu a răpit mijlocul de transport vizat în speță;

de către procuror nu au fost prezentate careva probe pertinente care să confirme

vinovăția acestuia de săvîrșirea infracțiunii imputate; martorii solicitați de procuror

nu au fost audiați pe viu în cadrul ședinței de judecată a instanței de apel; între

inculpatul A. Cojocari și partea vătămată A. Ignat a fost o relație de prietenie și

ultimul era la curent că A. Cojocari și A. Harin se vor primbla cu automobilul;

A. Cojocari a părăsit locul tamponării mijlocului de transport, iar A. Harin a fost

nevoit să întoarcă cheile de la automobil, părții vătămate A. Ignat.

concluzionează că acestea urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să caseze parțial

hotărîrea atacată, să rejudece cauza și să pronunțe o nouă hotărîre.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept

să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

În contextul celor solicitate în cererea de recurs, inculpatul nu a invocat careva

temei concret prevăzut la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, însă verificînd

legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei, Colegiul penal

lărgit observă, că în cazul deferit judecării își găsește reflectare temeiul prevăzut de

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul în care motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta

este expus neclar.

Pornind de la prevederile normei vizate supra și avînd în vedere că instanțele

de fond au judecat cauza penală doar în privința inculpatului Harin Alexandru

Alexandru, Colegiul penal lărgit constată, că în speța dată, instanța de apel a comis

o eroare de drept în latura civilă.

Relevante în speța dată sunt și explicațiile de la pct. 25 din Hotărîrea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 5 din 19.06.2006 din care rezultă, „Dacă instanța

judecă cauza în privința mai multor inculpați, prin acțiunile cărora a fost cauzat un

prejudiciu material, în sentință se indică dacă încasarea are loc în mod solidar sau

în cote-părți.”

Așadar, Colegiul penal lărgit enunță, că în partea descriptivă a deciziei,

instanța de apel a constatat în fapt, că inculpatul A. Harin a săvîrșit infracțiunea

prevăzută de art. 192/1 alin. (2) lit. a) Cod penal, în urma înțelegerii prealabile cu

cet. A. Cojocaru, însă prin ordonanța procurorului în Procuratura Ștefan Vodă,

S. Trofimov din 25.02.2011, A. Cojocaru a fost scos de sub urmărirea penală, din

motiv că acțiunile ultimului nu întrunesc elementele infracțiunii (f.d. 118, vol. I).

Astfel, Colegiul penal lărgit remarcă, că instanța de apel, avînd în vedere

constatările de fapt menționate supra, a comis o eroare de drept sub aspectul, că în

8

partea descriptivă și cea dispozitivă a deciziei, în hotărîrea cu privire la acțiunea

civilă, a indicat greșit mențiunea „în mod solidar”, or, prejudiciul material cauzat

părții vătămate urma să fie încasat, doar de la un singur inculpat.

În continuare, Colegiul penal lărgit găsește relevant să specifice, că

dispozitivul hotărîrii se întocmește în conformitate cu prevederile art. art. 395, 417

Cod de procedură penală și este o parte esențială a hotărîrii, reprezentînd ceea ce

instanța a hotărît, de aceea el trebuie să fie concis, explicit și categoric.

Mai mult, fiind o parte esențială a hotărîrii și reprezentînd soluția aleasă de

instanță, dispozitivul trebuie să coreleze cu motivarea unei asemenea soluții, sau în

sens contrar, hotărîrea nu va putea fi executată, ea nu va putea fi executată nici în

cazul cînd dispozitivul va fi lipsit de claritate, de sens etc.

Prin urmare, recursul ordinar declarat de inculpatul A. Harin, se va admite din

alte motive, prin prisma art. 424 Cod de procedură penală, cu casarea parțială a

deciziei instanței de apel în latura civilă și cu pronunțarea în această parte a unei noi

hotărîri.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de inculpatul Harin Alexandru, casează

parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2015, în

latura civilă, în cauza penală în privința lui Harin Alexandru Alexandru, rejudecă

cauza și pronunță o nouă hotărîre în această parte, după cum urmează:

Admite acțiunea civilă și încasează de la inculpatul Harin Alexandru în

beneficiul părții vătămate Dragan Olga prejudiciul material în sumă de 118700 (una

sută optsprezece mii șapte sute) lei.

În rest, celelalte dispoziții ale hotărîrii atacate se mențin.

Decizia motivată este pronunțată la 25 august 2015 și este irevocabilă.

Președinte Petru Moraru

Judecătorii Tatiana Vieru

Ion Corolevschi

Iuliana Oprea

Iurie Bejenaru

9