1re-58/2015 — art. 264-1 al.1 CP

1re-58/2015 — art. 264-1 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1re-58/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat, în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul în

anulare împotriva sentinței judecătoriei Anenii Noi din 24 iulie 2014 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, declarat de

avocatul Vadim Banaru, în numele condamnatului

Cojocari Vasile Dumitru, născut la

11 aprilie 1983, originar și locuitor al mun. Chișinău,

com. Grătiești, str. Cișmelelor 9, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 29 ianuarie – 24 iulie 2014,

în instanța de recurs: 07 octombrie – 06 noiembrie 2014,

în instanța de recurs

în anulare: 26 martie – 02 iunie 2015.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 500

unități convenționale, ce constituie 10.000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

orele 19.00, inculpatul Cojocari Vasile, fiind în stare de ebrietate alcoolică,

conducea mijlocul de transport de model „VAZ 21074”, n.î. C IN 059. Deplasîndu-

se pe traseul Chișinău - Anenii Noi, în s. Chetrosu, a fost stopat de către

colaboratorii serviciului de patrulare a MAI. Fiind suspectat că se află în stare de

1

ebrietate, a fost condus la spitalul din r-nul Anenii Noi, pentru a fi supus testării

alcoolscopice și examenului medical.

Conform procesului verbal al examinării medicale de constatare a faptului de

consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, nr. 05 din 04.01.2014, s-a

depistat 0,51 mg/l de alcool în aerul expirat de către Cojocari V., care conform art.

13412 Cod penal, se consideră stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că, deoarece

servise băuturi alcoolice, a urcat la volan Hîncu A. Au fost duși la IP Anenii Noi,

unde au fost colectate probe biologice și nu i s-a depistat alcool. Hîncu A. a fost

impus de către polițiști să facă declarații false, că anume inculpatul a fost la volan.

Martorul Hîncu A. a indicat că la 04.01.2014, ora 18.00, a fost telefonat de

inculpat. Acesta i-a comunicat că are nevoie de el pentru a conduce mijlocul de

transport, deoarece dînsul a servit băuturi alcoolice. A urcat la volanul

automobilului care aparține inculpatului și s-au deplasat spre s. Mereni. În s.

Chetrosu au fost stopați de către poliția de patrulare. Ulterior, colaboratorii de

poliție i-a cerut să prezinte actele, după care prin constrîngere l-au urcat în

automobilul poliției pe inculpat, iar lui i-au spus să-i urmeze. La Inspectoratul de

poliție Anenii Noi, a trecut testarea alcooscopică, după care a fost pus să scrie

explicații, iar fiind amenințat de către colaboratorii de poliție cu intentarea unui

dosar penal, din frică, a depus declarații false precum la volanul automobilului era

inculpatul.

Martorul Condrea V. a declarat că a condus automobilul pe Hîncu A.

Martorul Pîslari A. a specificat că, după stoparea automobilului, a văzut cum

inculpatul de la volan s-a mutat pe bancheta din spate, iar altă persoană a venit la

volan.

Martorul Angheluș G. a declarat că la volan era inculpatul, iar cînd s-a

apropiat de vehicul, el s-a mutat pe bancheta din spate, iar altă persoană i-a luat

locul. Inculpatul a refuzat să-i colecteze probe de sînge. Totodată, l-a audiat pe

Hîncu A., care a comunicat că pînă la stația alimentară a condus el, însă după ce au

alimentat automobilul s-a urcat la volan inculpatul.

Pe lîngă declarațiile martorilor, vina inculpatului este dovedită și prin

procesul-verbal al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a

alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei,, cu nr. 05 din 04.01.2014.

Este irelevantă versiunea inculpatului, a martorilor Hîncu A. și Condrea V.,

că la momentul stopării de către echipajul de poliție, inculpatul nu conducea

automobilul, iar la volanul acestuia era Hîncu A., de vreme ce, la 14.01.2014, fiind

audiat în calitate de martor Hîncu A. a declarat că inițial el a urcat la volanul

automobilului. Ajungînd în s. Sîngera, s-au oprit la stația PECO unde au alimentat

automobilul. Tot atunci, inculpatul i-a declarat că emerge prea încet și s-a urcat el

la volan. În s. Chetrosu, inculpatul a încălcat regulile de circulație și a fost stopat

de către un echipaj al IGP. Oprindu-se, inculpatul a trecut pe bancheta din spate,

iar el a trecut la volan. Colaboratorii de poliție s-au apropiat de automobil și au

cerut ca persoana care s-a aflat la volan să coboare jos.

Declarațiile lui Hîncu A., că în cadrul audierii a fost amenințat de către

colaboratorii de poliție și influențat psihologic, conform ordonanței procurorului

raionului Anenii Noi din 02.06.2014, nu și-au găsit confirmarea.

2

Prin urmare, s-a stabilit cu certitudine că la 04.01.2014. aproximativ orele

19.00, în momentul stopării de către colaboratorii de poliție a automobilului, acesta

era condus de către inculpat.

Organul de urmărire penală a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 2641

alin. (3) Cod penal, ca refuzul împotrivirea sau eschivarea conducătorului

mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în

vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor

biologice în cadrul acestui examen medical.

Însă, atît în cadrul urmăririi penale, cît și în ședința de judecată nu s-a

confirmat faptul că inculpatul a refuzat de a trece examenul medical în vederea

stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei.

Astfel, potrivit procesului-verbal de constatare a faptului de consumare a

alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei nr. 05 din 04.01.2014, s-a depistat 0,51

mg/l de alcool în aerul expirat de către inculpat. De asemenea, medicul a

concluzionat că inculpatul se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Mai mult, acest proces-verbal nu conține vre-o mențiune că inculpatului i s-a

solicitat recoltarea probelor biologice și acesta, fiind preîntâmpinat de răspunderea

penală în caz de refuz, ar fi refuzat.

Totodată, conform alin. (3) art. 13412 Cod penal, modificat prin Legea 145

din 14.06.2013, în vigoare 26.10.2013, prin stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat se înțelege starea persoanei care are concentrația de alcool în sînge de la

1,0 g/l și mai mult sau concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,5

mg/l și mai mult.

Astfel, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 2641 alin. (1)

Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal,

de gravitatea infracțiunii săvîrșite, că este una ușoară, de persoana inculpatului, că

este caracterizat pozitiv, de circumstanțele atenuante, că inculpatul a săvîrșit pentru

prima dată o infracțiune ușoară, că circumstanțe agravante n-au fost stabilite.

rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal la amendă în mărime de 650 unități

convenționale, ce constituie 13.000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Recurentul a invocat că instanța urma să acorde o deosebită atenție aprecierii

obiective a probelor. Astfel, martorii Angheluș G. și Pîslari A. au declarat că

conducîndu-l pe inculpat la spitalul din or. Anenii Noi pentru a fi supus examinării

medicale, după mai multe discuții de convingere, acesta a acceptat să fie supus

testării alcoolscopice privind constatarea concentrației vaporilor de alcool în aerul

expirat, iar fiindu-i propus de a-i fi prelevate probe biologice, a refuzat categoric de

a fi supus acestei proceduri.

După ce în aerul expirat de către inculpat a fost depistată concentrației

vaporilor de alcool în mărime de 0,51 mg/l, concentrație care conform prevederilor

art. 13412 se află la limitele dintre concentrație stării de ebrietate alcoolică cu grad

minim și grad avansat, pentru a confirma sau respinge bănuielile apărute,

3

colaboratorii de poliție corect au solicitat lucrătorilor medicali de a preleva de la

inculpat probe biologice, iar inculpatul nu era în drept de a refuza să fie supus

acestor proceduri.

Acțiunile lui corect au fost încadrate juridic în baza art. 2641 alin. (3) Cod

penal și instanța urma să-l condamne pentru comiterea acestei infracțiuni, iar

recalificarea acțiunilor acestuia în art. 2641 alin. (1) Cod penal, este neîntemeiată.

3.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Vadim Banaru, solicitînd casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să

fie achitat.

Recurentul a invocat că în partea descriptivă a sentinței este redat că: ,,… atît

în cadrul urmării penale cît și în instanța de judecată nu s-a confirmat faptul că

Cojocari V. a refuzat de a trece examenul medical în vederea stabilirii stării de

ebrietate și a naturii ei. Astfel, prin procesul verbal de constatare a faptului de

consumare a alcoolului, stării de ebrietate și a naturii ei, nr.05 din 04.01.2014, s-a

depistat concentrația de 0,51 mg/l de alcool în aerul expirat de el”.

Deci, în acțiunile inculpatului nu sunt prezente elementele infracțiunii,

lipsind atît latura obiectivă cît și subiectivă.

Instanța de fond a încălcat prevederile art. 24, 325, 390, 394 alin. (5) Cod de

procedură penală.

Pe parcursul judecării cauzei nici acuzarea și nici partea apărarea nu au

solicitat modificarea învinuirii sau reîncadrarea juridică a acțiunilor inculpatului și

instanța nu a avut temei pentru a reîncadra acțiunile inculpatului și al condamna

pentru o altă infracțiune. În cadrul examinării cauzei nu s-a pus în discuție

modificarea învinuirii sau reîncadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, astfel

instanța a încălcat prevederile art. 24 Cod de procedură penală.

Prin faptul că instanța de judecată a constatat că în acțiunile inculpatului nu

sunt elementele infracțiunii încriminate în rechizitoriu, nu a emis o sentință de

achitare după cum prevede art. 390 alin. (3) Cod de procedură penală, deși trebuia

să o facă, dat fiind că prezenta normă are un caracter imperativ, și fără solicitarea

acuzării sau apărării de a reîncadra fapta, arbitrar a reîncadrat-o și l-a condamnat

pentru o altă infracțiune, decît pentru care a fost pus sub învinuire, iar judecătorul

s-a manifestat în favoare acuzării, a fost încălcat art. 26 alin. (1) Cod de procedură

penală.

Instanța de fond nu a fost una imparțială și obiectivă, emițînd o sentință cu o

gravă încălcare a normelor de drept procedural, iar ca rezultat a acestor acțiuni,

inculpatului i-a fost violat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO.

recursuri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de recurs a indicat că instanța de fond a stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, care a fost dovedită cu certitudine și fără

echivoc, dînd faptei săvîrșite încadrarea juridică corespunzătoare materialului

probator administrat.

Instanța de fond corect a reținut că nu s-a confirmat faptul, că inculpatul a

refuzat de a trece examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a

naturii ei.

4

Inculpatul a confirmat faptul că la momentul stopării era în stare de ebrietate

alcoolică.

Potrivit procesului-verbal de constatare a faptului de consumare a alcoolului,

stării de ebrietate și naturii ei nr. 05 din 04.01.2014, s-a depistat 0,51 mg/l de

alcool în aerul expirat de către inculpat. De asemenea, medicul a concluzionat că

inculpatul se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Mai mult, acest

proces-verbal nu conține vre-o mențiune precum că inculpatului i s-a solicitat

recoltarea probelor biologice, fiind preîntîmpinat de răspunderea penală în caz de

refuz, a refuzat.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată, în conformitate cu art. 75 Cod

penal, a ținut cont că infracțiunea săvîrșită una ușoară, inculpatul este caracterizat

pozitiv, a săvîrșit pentru prima dată o infracțiune ușoară, că circumstanțe agravante

n-au fost stabilite.

devenit irevocabile.

în care solicită casarea hotărîrilor adoptate și dispunerea achitării condamnatului.

Recurentul a invocat că instanțele au încălcat dreptul condamnatului la un

proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 CEDO, manifestat prin neexpunerea asupra

tuturor motivelor invocate în cererea de recurs de către părți.

Instanța de judecată, constatînd că în acțiunile condamnatului lipsesc

elementele infracțiunii, nu a emis o sentință de achitare, după cum urma să

procedeze, însă la condamnat pentru o altă infracțiune întru-un mod arbitrar,

deoarece nici procurorul, nici avocatul sau inculpatul nu au solicitat instanței

recalificarea faptei, astfel instanța de judecată a depășit limitele judecării cauzei,

fiind încălcate prevederile Codului de procedură penală.

Instanța de fond a încălcat normele imperative ale Codului de procedură

penală, neidincînd în baza cărui norme sau temei a condamnat inculpatul pentru o

altă infracțiune care nu-i fusese incriminată în rechizitoriu, urmînd a emite o

sentință de condamnare în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, fie una de achitare, și

nicidecum una de condamnare în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal.

În atare împrejurări, instanța de fond s-a manifestat în favoare acuzării prin

faptul că l-a condamnat pe inculpat pentru o altă infracțiune, dînd dovadă de lipsă

de imparțialitate.

Instanța de recurs, în decizia din data de 06.11.2014, nu s-a expus asupra

tuturor motivelor indicate în recurs.

Curtea a statuat că: ,,rolul unei decizii motivate trebuie să demonstreze

părților că ele au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată oferă părților

posibilitatea de a contesta, precum și posibilitatea ca decizia să fie revizuită de

către o instanță de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc

un control public al administrației justiției” (Hirvisaari v. Finlanda, nr.49684/09,

par. 30, 27 septembrie 2001).

motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi respins

ca inadmisibil din următoarele considerente.

5

Potrivit art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile irevocabile pot

fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărîrea atacată. Conform art. 6 pct. 44) Cod de procedură

penală, viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea

pronunțată, se consideră încălcare esențială a drepturilor și libertăților garantate de

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de

alte tratate internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi

naționale.

Însă, conform art. 453 alin. (2) Cod de procedură penală, recursul în anulare

este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în articolul 453 Cod

de procedură penală. Potrivit art. 455 alin. (2) pct. 7) Cod de procedură penală,

cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă conținutul și motivele recursului în

anulare cu menționarea cazurilor prevăzute în art. 453 și cu argumentarea

ilegalității hotărîrii atacate.

Sub acest aspect se reține că, în pofida acestor prevederi legale, cu toate că

recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 6 din CEDO, nu a reprodus și

stipulările interesate din dispoziția acestei norme, cu raportare la circumstanțele de

fapt și de drept ale speței și la împrejurările concrete relevate în descriptivul

hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse la pct. 2 și 4 din prezenta decizie, în

recurs lipsind argumentarea privind modul și măsura în care încălcările presupuse

ar fi afectat hotărîrea atacată, astfel încît acestea să obțină natura unui viciu

fundamental capabil să genereze temeiul desființării hotărîrilor irevocabile,

contestate (pct. 6 din decizie).

Rezultă, că recursul în anulare nu întrunește condițiile de conținut prevăzute

în articolele specificate, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul în anulare al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica.

Or, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a

apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

Pe lîngă aceasta, recursul în anulare, conform argumentelor reproduse la pct.

6 din decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele au apreciat

circumstanțele cauzei. De altfel, descriptivul hotărîrilor contestate, inclusiv

circumstanțele în fapt și drept reproduse la pct. 2 și 4 din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de recurs au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția condamnatului și încadrarea

juridică a acțiunilor lui, și și-au motivat soluțiile în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

aprecierea tuturor probelor acuzării și apărării din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, în corespundere cu prescripțiile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală.

Totodată, potrivit art. 27 alin. (1), 434 Cod de procedură penală, judecătorul

apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate. Judecînd recursul declarat împotriva

6

deciziei instanței de apel, instanța de recurs verifică legalitatea hotărîrii atacate pe

baza materialului din dosarul cauzei.

Deci, activitatea instanțelor judecătorești privind aprecierea sau reaprecierea

probelor conținute în dosarul penal și a circumstanțelor cauzei, este o competență

și prerogativă legală a acestor instanțe, și invocarea în cadrul unui recurs în anulare

doar a aprecierii probelor în alt sens decît cel pe care îl propune avocatul este una

lipsită de orice suport juridic, și nu constituie în sine un viciu fundamental de

natură să afecteze o hotărîre irevocabilă.

Mai mult, o altă opinie asupra probelor care au fost puse la baza sentinței de

condamnare, conform jurisprudenței CtEDO (hotărîrea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Rezultă că, în raport cu motivele enunțate, instanțele judecătorești nu au

comis erori de drept de natura unui viciu fundamental, iar recursul nominalizat este

neîntemeiat.

Conform art. 457, 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul în anulare, instanța îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii

atacate, în cazul în care se constată că el este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este neîntemeiat, el urmează a fi

respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrilor atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de avocatul Vadim

Banaru, în numele condamnatului Cojocari Vasile Dumitru, împotriva sentinței

judecătoriei Anenii Noi din 24 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, cu menținerea hotărîrilor atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 iulie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

7