1ra-795/2014 — art. 264 alin. 3, 90 CP

Dosarul nr. 1ra-795/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 mai 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Ion Guzun și Elena Covalenco,

în camera de consiliu, fără citarea părților, a examinat admisibilitatea în principiu a

recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel

Chișinău, Tudor Cojocaru, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 15 ianuarie 2014 în privința lui

Josan Nicolae Serafim, născut la 09 mai 1937, domiciliat în mun.

Chișinău, str. Calea Ieșilor 5, ap.5.

Termenul examinării cauzei:

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție asupra recursului în cauză în baza

actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale prin prisma prevederilor art.

3641 Cod de procedură penală, inculpatul Josan Nicolae Serafim a fost condamnat în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă cu închisoarea pe un

termen de 2 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pentru un termen

de 2 ani.

În conformitate cu art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat

pentru un termen de probă de 2 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă în principiu.

13 ianuarie 2012, aflându-se în mun. Chișinău, pe teritoriul Gării Auto, din str.

Tighina, intenționând să conducă autocarul de model ,,Mercedes 0303” cu n/î C TK

461, a urcat la volanul acestuia și a pornit motorul. În momentul pornirii motorului,

inculpatul, manifestând imprudență și ignorând cerințele Regulamentului Circulației

Rutiere și anume pct. 45 - 1), care prevede că ,, Conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase...”, pct. 39

-1) înaintea începerii deplasării, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure, că

această manevră va fi executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți

participanți la trafic, nu a asigurat securitatea la trafic, nu a fost prudent și calculat în

intenția sa de a porni unitatea de transport condusă și din neatenție, a produs pornirea

acesteia bruscă din loc înainte, pierzând-o de sub control. În rezultatul acțiunilor sale

imprudente, conducătorul auto Josan Nicolae, a comis tamponarea cu partea față

stîngă - a unei persoane care staționa în gară în fața acesteia după care, cu partea din

față a unității date de transport, a deteriorat o gheretă care de asemenea se afla în fața

1

autocarului, ca consecință, ghereta deteriorată a căzut peste un autoturism de model

„Dacia Logan” cu n/î K BF 386, care stătea parcat lângă aceasta, tehnic deteriorînd”.

În urma accidentului, persoana tamponată - Măria Busuioc a decedat.

La cererea inculpatului Josan Nicolae Serafim, cauza penală a fost examinată în

procedură simplificată, în ordinea art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală (a se vedea f.d. 121 din materialele

cauzei).

pedepsei, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri prin care a-1 recunoaște pe Josan Nicolae culpabil în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, cu aplicarea unei sancțiuni sub formă

de închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu executarea acesteia în penitenciar de

tip deschis și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pentru un

termen de 2 ani. Acuzatorul de stat își motivează apelul prin aceea, că sentința este

prea blândă și contrară prevederilor art.61 și art.75 Cod penal, or, probele acumulate

confirmă deplin vinovăția inculpatului Josan Nicolae. Consideră că, pedeapsa aplicată

de prima instanță este una insuficientă atingerii scopului legii penale, cel puțin în

privința restabilirii echității sociale și prevenției săvârșirii de infracțiuni similare din

partea altor persoane.

2014 a fost respins ca nefondat apelul procurorului și menținută sentința instanței de

fond.

Pentru a pronunța decizia instanța de apel a reținut, că la determinarea tipului și

măsurii de pedeapsă aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut cont de prevederile

art. 75-77 Cod penal și anume, de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvârșite,

de poziția inculpatului Josan Nicolae care și-a recunoscut pe deplin vina, se căiește

sincer de cele comise, a colaborat activ cu organul de urmărire penală, este pensionar

și are o vârstă de 76 ani, este bolnav, nu are antecedente penale dar nici

contravenționale, aplicându-i corect și echitabil ca sancțiune o pedeapsă cu

închisoarea pe un termen minim, adică de 2 ani, pedeapsă care în opinia Colegiul

penal este una pe măsură a atinge scopul pedepsei penale de corectare și reeducare a

condamnatului.

de procedură penală a declarat recurs ordinar împotriva decizie instanței de apel,

solicitînd casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, într-

un alt complet de judecată motivînd, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel de procuror, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale. Recurentul consideră, că apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de

drept. Întrucît odată exercitat, produce un efect devolutiv complet în sensul că

provoacă un control integral atît în fapt, cit și în drept numai la persoana care l-a

declarat, la calitatea acesteia în proces și la persoana împotriva căreia este îndreptat

de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărîrii primei instanțe.

Colegiul penal la emiterea deciziei a ignorat acel fapt că conform art. 61 Cod

penal, pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare

și reeducare a condamnatului. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din

2

partea condamnaților, cit și a altor persoane. Astfel, pronunțînd o decizie de

condamnare cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, pentru comiterea unei

infracțiuni cu un grad de prejudiciabilitate sporit, fiind periclitată ordinea de drept, nu

a fost atins scopul principal și anume prevenirea de comitere de noi infracțiuni de

către inculpai, precum și de către alte persoane.

În contextul celor expuse, acuzarea consideră concluziile instanței de apel în

partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului greșite și în contradicție cu

probatoriul administrat la etapa urmăririi penale și cercetării judiciare, neconforme

scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei

penale.

În cadrul examinării acestei cauze penale nu au fost stabilite careva motive care

ar concluziona că nu este rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsa cu închisoarea

prevăzută de lege și solicitată de acuzare pentru fapta săvârșită.

procuror, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilitatea acestuia, deoarece este vădit

neîntemeiat, din următoarele considerente.

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest

sens.

În această consecutivitate se reține că, în recursul ordinar, procurorul a invocat

în drept temei de casare a deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelul procurorului.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat

asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat instanța de

apel, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în acest sens, cu

indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Referitor la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

pedeapsa a fost numită sub limita sancțiunilor art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal prin

prisma prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, ținînd cont de

criteriile generale de individualizare a pedepsei, caracterul și gradul de pericol social

al infracțiunii, datele privind personalitatea inculpatului, circumstanțele atenuante și

agravante inclusiv și cele invocate în recurs.

Astfel, sancțiunea articolului imputat și anume lit. b) alin. (3) al art. 264 Cod

penal prevede în calitate de pedeapsă - închisoarea de la 3 la 7 ani cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.

Potrivit prevederilor alin. (8) al art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul

care a recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

3

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare, condiții în care, limitele aplicării pedepsei cu închisoarea - inculpatului

Josan Nicolae - pentru prima instanță, au constituit de la 2 ani la 4 ani și 8 luni.

Totodată instanța de apel just a considerat că, la determinarea tipului și măsurii

de pedeapsă aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut cont de prevederile art.75-

77 Cod penal și anume, de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvârșite, de

poziția inculpatului Josan Nicolae Serafim care și-a recunoscut pe deplin vina, se

căiește sincer de cele comise, a colaborat activ cu organul de urmărire penală, este

pensionar și are o vârstă de 76 ani, este bolnav, nu are antecedente penale dar nici

contravenționale, aplicându-i corect și echitabil ca sancțiune o pedeapsă cu

închisoarea pe un termen minim, adică de 2 ani, pedeapsă care în opinia instanțelor

de fond a fost una pe măsură a atinge scopul pedepsei penale de corectare și

reeducare a condamnatului.

Tot în acest context, instanța de apel a ținut să reitereze, că suspendarea

condiționată a executării pedepsei, ca o instituție de drept penal, constă în dispoziția

luată de instanța de judecată prin însăși hotărârea de condamnare, de a suspenda

condiționat pe o anumită perioadă de timp, denumită termen de probă, executarea

pedepsei, dacă sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute de art. 90 Cod penal și

anume: dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani

pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și

de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării

cu suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

Astfel, instanța de fond și de apel au respectate aceste prevederi, în privința

inculpatului, fiind suspendată condiționat executarea pedepsei or, în cazul dat,

instanța de fond, nu a privit instituția suspendării condiționate a executării pedepsei,

ca un avantaj acordat de lege infractorilor ci ca un mijloc preventiv de apărare socială

care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel la judecarea cauzei.

Însă în speță, se reține că recursul declarat de procuror, nu se întemeiază

temeiurile stipulate expres de dispoziția art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, mai mult, recurentul nu reflectă în ce constă problema de drept de

importanță generală care, în opinia lui, persistă în cauză, care este eroarea comisă de

instanța de apel ce ar duce la casarea hotărîrii atacate prin prisma temeiurilor din

norma de drept vizată.

În consecință, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2)

Cod de procedură penală, Colegiul concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419

Cod de procedură penală, iar recursul declarat, este vădit neîntemeiat și se apreciază

ca inadmisibil.

4

În conformitate cu prevederile art. 431, 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 15 ianuarie 2014 în privința lui Josan Nicolae

Serafim, ca vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 iunie 2014, ora 930.

Președinte /semnătura/ Nicolae Gordilă

Judecători /semnătura/ Ion Guzun

/semnătura/ Elena Covalenco

5