1ra-408-2014 — încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport

1ra-408-2014 — încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr.1ra-408/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 februarie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Constantin Gurschi,

Judecătorii - Elena Covalenco, Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013 de către

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan, succesorul

părții vătămate Poiată Valeriu și avocatul Victor Babără în numele inculpatului

Armăsaru Gheorghe Vasile, născut la 16 septembrie

1987, originar și domiciliat în s.Ciorești, r-nul Nisporeni.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Gheorghe a fost condamnat în baza art.264 alin.(3) lit.b) Cod penal la 4 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei cu închisoarea pe un termen de probă de 3 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunîndu-se încasarea de la Armăsaru Gheorghe în

beneficiul succesorului părții vătămate Poiată Valeriu a prejudiciului moral în sumă de

50000 lei, iar în partea prejudiciului material a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

la ora 00.05, conducînd automobilul de model „Opel Astra”, cu n/î C PK 467, și

deplasîndu-se pe str.Vadul lui Vodă din direcția str.M.Manole spre str.M.Drăgan,

apropiindu-se de intersecția str.Vadul lui Vodă cu str.M.Drăgan, efectuînd manevra de

virare la stînga pe str.M.Drăgan, neasigurînd securitatea circulației rutiere, încălcînd

cerințele pct.40 alin.(l) lit.b) din Regulamentul Circulației Rutiere, unde este prevăzut că

„înaintea virării la stînga sau întoarcerii, conducătorul de vehicul trebuie să cedeze

trecerea vehiculelor care vin din sens opus și urmează să se deplaseze înainte sau la

dreapta, precum și pietonilor”, în rezultatul cărui fapt s-a tamponat cu motocicleta de

model „Yamaha R1”, cu n/î CL AB 348, condusă de cet.Poiată Veaceslav, ce se deplasa

din sens opus, din direcția str.M.Sadoveanu.

În rezultatul accidentului rutier, motociclistul Poiată Veaceslav, conform raportului

de expertiză medico-legală nr.60/1001 din 06.07.2012, a decedat la fața locului în urma

șocului hemoragic, cauzat de traumatismul asociat al capului, toracelui, abdomenului,

1

membrelor superioare și inferioare (cu lezarea aortei și hemoragiei interne cu volum total

de 1500 ml).

V.Poiată și avocatul V.Babără în numele inculpatului Gh.Armăsaru, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care Gh.Armăsaru să fie condamnat în baza art.264 alin.(3) lit.b) Cod penal la 7 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4

ani, invocînd blîndețea pedepsei, deoarece instanța nu a dat apreciere juridică tuturor

probelor și circumstanțelor cauzei, încălcînd criteriile generale de individualizare a

pedepsei, incorect aplicînd în privința inculpatului prevederile art.90 Cod penal, nu a ținut

seama de gradul prejudiciabil al faptei săvîrșite, de persoana acestuia, care nu a reparat

prejudiciul cauzat și nu regretă fapta comisă;

- succesorul părții vătămate, casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Gh.Armăsaru să fie condamnat în baza art.264

alin.(3) lit.b) Cod penal la 7 ani închisoare, invocînd că prima instanță a ignorat principiul

individualizării pedepsei și neîntemeiat a aplicat în privința inculpatului dispozițiile art.90

Cod penal, neluînd în considerație că acesta nu a conștientizat pericolul social al faptei

comise, nu a recunoscut vina, solicitînd totodată admiterea integrală a acțiunii civile, cu

dispunerea încasării prejudiciului material în sumă de 75803 lei;

- avocatul în numele inculpatului, casarea acesteia, rejudecarea cauzei, cu

pronunțarea unei hotărîri de achitare, invocînd ilegalitatea și netemeinicia sentinței sub

aspectul aprecierii greșite a probelor prezentate de acuzare, care nu confirmă vinovăția lui

Gh.Armăsaru în cele incriminate, iar instanța s-a manifestat în favoarea acuzării; instanța

nu a apreciat faptul că accidentul rutier s-a produs din cauza vitezei excesive a

motociclistului, care a condus unitatea de transport fără permis de conducere, ce i-ar fi

permis să prevadă situațiile periculoase, neglijîndu-se astfel Regulamentul circulației

rutiere; instanța nu a ținut seama de faptul că de către organul de urmărire penală nu a fost

stabilit locul tamponării pe carosabil al unităților de transport implicate în accident, iar

declarațiilor inculpatului și ale martorului V.Lupușor nu li s-a dat o apreciere

corespunzătoare.

au fost respinse, ca nefondate, apelurile procurorului, succesorului părții vătămate

V.Poiată și avocatului V.Babară în numele inculpatului.

4.1. Instanța de apel a constatat că prima instanță, în conformitate cu prevederile

art.101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect ajungînd la

concluzia privind vinovăția inculpatului Gh.Armăsaru în săvîrșirea infracțiunii prevăzute

de art.264 alin.(3) lit.b) Cod penal, care se confirmă prin probele acumulate pe dosar și

cercetate în ședințele de judecată, și anume declarațiile însuși ale inculpatului, care nu și-a

recunoscut vina, dar din care rezultă că dînsul se face vinovat de comiterea accidentului

rutier, ale succesorului părții vătămate V.Poiată și martorilor V.Dregher, V.Lupușor,

N.Stoieva, R.Tofan, D.Pantelei, cît și actele cauzei - procesele-verbale de cercetare a

locului comiterii accidentului rutier din 22.05.2012; rapoartele de expertiză auto-

traseologică nr.1438 din 05.07.2012, medico-legală nr.1001 și nr.60-1001 din 06.07.2012,

prin care s-a constatat survenirea morții lui V.Poiată în rezultatul traumelor și fracturilor

2

cauzate, care sînt în legătură cauzală directă cu survenirea morții, apărute în urma

tamponării.

La fel, instanța a considerat neîntemeiat argumentul apărătorului V.Babără, că

accidentul s-a produs exclusiv din cauza vitezei excesive a motociclistului, deoarece din

raportul de expertiză auto-traseologică nr.1438 și declarațiile martorului V.Lupușor

rezultă că, viteza de deplasare a motocicletei condusă de V.Poiată era excesivă, de

aproximativ 100 km/h, însă reieșind din cumulul probelor cercetate, inclusiv din schema

examinării locului accidentului anexată la procesul-verbal și raportul de expertiză auto-

traseologică, s-a constatat că anume Gh.Armăsaru a încălcat prevederile pct.40 alin.(1)

lit.b) din Regulamentul Circulației Rutiere, fiindcă nu a cedat trecerea motociclistului,

care se deplasa din sens opus, din care cauză a și urmat tamponarea unităților de transport

cu consecințele stabilite, iar faptul că motociclistul se deplasa cu viteză excesivă, nu-l

liberează pe inculpat de răspundere penală, deoarece tamponarea a avut loc în momentul

cînd Gh.Armăsaru se deplasa, efectuînd manevra de intersectare a benzii pe care avea

prioritate de a trece unitatea de transport condusă de victimă, care apoi, în loc să

staționaze pe axa drumului, pentru a ceda trecerea unităților de transport care se deplasau

din sens opus, a continuat deplasarea.

De asemenea, instanța de apel a considerat neîntemeiat și argumentul avocatului,

precum că nu a fost constatat locul accidentului, deoarece din schema examinării locului

accidentului anexată la procesul-verbal, au fost indicate datele măsurărilor efectuate de

colaboratorii de poliție, obiectele depistate la locul accidentului - cioburi, bucăți de masă

plastică, urme de ulei, poziția unităților de transport, poziția cadavrului - din care rezultă

că lățimea carosabilului în locul accidentului este de 7,9 m, iar locul tamponării se află pe

banda de deplasare a motocicletei conduse de V.Poiată la distanța de 2,3 m de la bordură,

în situația în care distanța de la bordură pînă la axa carosabilului constituie 3,85 m.

Neîntemeiat a fost considerat și argumentul apărării privind ilegalitatea încheierilor

primei instanțe, prin care au fost respinse demersurile cu privire la necesitatea numirii

expertizei autotehnice-traseologice, întru a determina dacă excesul de viteză a

motocicletei a fost sau nu cauza accidentului rutier și dacă a avut motociclistul

posibilitatea tehnică de a evita tamponarea, și dacă se deplasa cu viteză regulamentară,

deoarece circumstanțele cauzei au fost stabilite prin probele cercetate la judecarea cauzei,

inclusiv și prin raportul de expertiză auto-traseologică, iar întrebările înaintate de apărător

în demersurile sale sînt din domeniul jurisprudenței, ce ține de competența instanței de

judecată și nu a experților, astfel, nefiind necesară numirea unei expertize auto-

traseologice suplimentare și audierea martorului V.Lupușor.

Referitor la apelurile declarate și motivele invocate de procuror și succesorul părții

vătămate privind aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului, instanța de apel a conchis

că acestea sînt irelevante, deoarece concluziile primei instanțe în ce privește stabilirea

pedepsei acestuia corespund scopului, principiului și criteriilor individualizării răspunderii

și pedepsei penale prevăzute de art.7, 61, 75 Cod penal, dat fiind că, potrivit materialelor

cauzei, careva circumstanțe agravante ce ar impune necesitatea izolării de societate a lui

Gh.Armăsaru nu au fost stabilite, de rînd ce, producerea accidentului a fost influențată și

de deplasarea motociclistului cu viteză neregulamentară, astfel că lipsesc temeiuri de a-l

condamna pe inculpat cu închisoare reală.

Totodată, instanța de apel, referitor la acțiunea civilă în partea încasării

prejudiciului material, a conchis că prima instanță întemeiat a dispus ca asupra acesteia să

3

se expună instanța în ordinea procedurii civile, reieșind din faptul că în proces a fost atrasă

ca coreclamantă Condrea Ala și ca copîrît Compania de asigurare, și nu au fost prezentate

toate actele necesare, precum și contractele de asigurare.

succesorul părții vătămate și avocatul V.Babară în numele inculpatului, care au solicitat:

- procurorul care, învocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod

de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei, pe motiv că

instanțele incorect au aplicat prevederile art.90 Cod penal, fără a ține cont de gradul

de pericol social al infracțiunii comise, că inculpatul a săvîrșit o infracțiune gravă, nu a

restituit prejudiciul cauzat prin infracțiune, nu și-a recunoscut vina în cele incriminate;

la stabilirea pedepsei instanța incorect a luat în considerație faptul că la producerea

accidentului a influențat și deplasarea motociclistului cu viteză neregulamentară, astfel

că pedeapsa fixată cu suspendarea executării ei nu va atinge scopul pedepsei penale,

restabilirea echității sociale, corectarea și corijarea inculpatului, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni;

- succesorul părții vătămate care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, casarea acesteia în latura penală, cu dispunerea

rejudecării cauzei, pe motiv că instanța de apel la stabilirea pedepsei inculpatului a ignorat

prevederile art.61, 75-77 Cod penal și neîntemeiat a ajuns la concluzia aplicării în privința

acestuia a prevederilor art.90 Cod penal, neținînd cont de gravitatea infracțiunii, de

urmările grave - decesul victimei;

- avocatul în numele inculpatului care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare, pe

motiv că instanțele de fond în cadrul examinării cauzei au comis o eroare gravă de fapt,

deoarece neîntemeiat au respins demersul său, prin care a solicitat dispunerea unei

expertize autotehnice, pentru a determina dacă excesul de viteză a motocicletei de 100

km/oră este cauza accidentului rutier, și dacă dînsul a avut posibilitatea tehnică de a evita

tamponarea, în cazul deplasării cu viteza de 50 km/oră; instanța nu a ținut seama de faptul

că motociclistul a încălcat prevederile pct.10 subpct.(2) și pct.45 subpct.(1) lit.b) din

Regulamentul Circulației Rutiere, deoarece cauza accidentului rutier a fost excesul de

viteză, care are legătură cauzală cu urmările acestuia, precum și faptul că victima

conducea mijlocul de transport fără permis de conducere; instanțele nu au luat în

considerație că procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier și schița anexată

la el au fost efectuate contrar prevederilor art.118, 120, 124, 260 Cod de procedură penală,

adică nu a fost descris locul tamponări și urmele care ar indica acest loc, acestea nu au fost

semnate de inculpat, acesta fiind lipsit de dreptul de a înainta obiecții și de a lua cunoștință

cu aceste acte, precum a fost încălcat și dreptul lui la apărare; instanța neîntemeiat a

respins demersul de a fi audiat repetat martorul V.Lupușor, care ar fi confirmat că

motociclistul a avut posibilitatea să evite tamponarea, deplasîndu-se în direcție dreaptă.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea

acestora din următoarele considerente.

Cu referire la recursurile procurorului și succesorului părții vătămate.

În conformitate cu prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

4

invocate în apel, sau acesta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal constată că nici unul din temeiurile la care se referă autorii

recursurilor nu sînt aplicabile din punct de vedere al prezenței erori de drept, care ar fi

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor judecătorești, deoarece

instanța de apel a analizat obiectiv probele administrate și și-a motivat soluția în sensul

oferirii răspunsurilor la motivele apelurilor declarate de procuror și succesorul părții

vătămate, astfel că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt

și de drept care au dus la respingerea apelurilor, precum și motivele adoptării soluției, ceea

ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Din textul ambelor recursuri rezultă că, principalul argument pe care îl invocă

recurenții este faptul că în privința inculpatului a fost aplicată o pedeapsă prea blîndă, la

care instanțele nu a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune ce face parte

din categoria celor grave, nu a recunoscut vina, nu s-a căit în cele comise și nu a recuperat

prejudiciul material părții vătămate, astfel că pedeapsa fixată cu suspendarea executării

ei nu va atinge scopul pedepsei penale, restabilirea echității sociale, corectarea și

corijarea inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni.

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, potrivit art.61 Cod penal, pedeapsa penală

este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au

săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, avînd drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de

noi infracțiuni atît din partea condamnatului, cît și a altor persoane.

Conform art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama de gravitatea infracțiunii

săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată. În același rînd, după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile Părții

Generale a Codului penal, în special, a prevederilor art.90 Cod penal.

Sancțiunea art.264 alin.(3) lit.b) Cod penal, în baza căruia Gh.Armăsaru a fost

declarat vinovat, prevede o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 3 la 7

ani.

Prin hotărîrile judecătorești lui Gh.Armăsaru i-a fost stabilită pedeapsa de 4 ani

închisoare, deci rezultă că aceasta s-a aplicat în limitele normei penale sus-menționate și,

prin urmare, au fost respectate prevederile legii.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea de cel mult 5

ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvîrșite din imprudență, ținînd seama de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului.

Colegiul penal menționează că, la stabilirea pedepsei inculpatuluiGh.Armăsaru, atît

prima instanță, cît și cea de apel, au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a

pedepsei prevăzute de art.61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei,

5

stipulate în art.75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei care agravează ori atenuează

răspunderea, de persoana inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra corijării și

reeducării acestuia, și reieșind din scopul pedepsei penale a considerat posibilă corijarea și

reeducarea inculpatului fără izolarea lui de societate, dispunînd suspendarea condiționată a

executării pedepsei stabilite acestuia pe un termen de probă de 3 ani, în temeiul art.90 Cod

penal.

Prin urmare, instanțele de fond la stabilirea pedepsei inculpatului au respectat

prevederile legii, iar în atare situație, careva interdicții de suspendare condiționată a

executării pedepsei de 3 ani stabilite acestuia, legea nu prevede, deoarece suspendarea

executării condiționate a pedepsei, conform art.90 Cod penal alin.(4) Cod penal, poate

avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni de categorie gravă.

Astfel, Colegiul penal conchide că, concluzia instanțelor de fond corespunde

circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta fiind aplicată în limitele

legii.

Argumentele invocate de procuror și succesorul părții vătămate, precum că

inculpatului urmează a-i fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate, pe motiv că acesta nu

și-a recunoscut vina și nu a recuperat prejudiciul cauzat nu pot fi reținute, deoarece art.90

Cod penal nu prevede careva restricții în sensul dat, iar potrivit art.66 Cod de procedură

penală, recunoașterea vinovăției este un drept al vinovatului, dar nu o obligație.

Temeiul invocat de succesorul părții vătămate referitor la netemeinicia hotărîrilor

judecătorești în latura civilă, nu poate servi drept motiv pentru casarea acestora, deoarece

instanțele, lăsînd acțiunea civilă cu privire la încasarea prejudiciului material spre

soluționare în ordinea procedurii civile, și-au motivat soluția dată reieșind din faptul că, în

cadrul procesului penal a fost atrasă în calitate de coreclamantă Condrea Ala, care prin

cererea depusă la 15.04.2013 nu și-a mai susținut acțiunea civilă în partea prejudiciului

material, rezervîndu-și dreptul de a se adresa în ordinea procedurii civile (f.d.218, v.1) și,

în calitate de copîrît Compania de asigurare SAR „Moldcargo” SA, care a susținut

pretențiile reclamantului doar în mărime de 9628 lei și nu 85431 lei, astfel, în cazul dat,

instanțele corect au lăsat ca asupra acțiunii civile să se pronunțe instanța civilă.

La fel, nu poate fi reținut nici argumentul succesorului părții vătămate, precum că în

cazul stabilirii circumstanțelor agravante, inculpatului poate să-i fie stabilită o pedeapsă

maximă prevăzută de sancțiunea normei penale de care a fost recunoscut vinovat,

deoarece prin rechizitoriu circumstanțe care agravează răspunderea inculpatului în

conformitate cu prevederile art.77 Cod penal nu au fost stabilite, iar instanța, din propria

inițiativă, nu este în drept de a le stabili.

Concomitent, urmează de evidențiat faptul că argumentele invocate în recursuri de

către procuror și succesorul părții vătămate au fost deja obiect de judecare în instanța de

apel și aceasta, respectînd prevederile art.414 alin.(3) și art.417 alin.(1) pct.7) și 8) Cod de

procedură penală, s-a pronunțat argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apeluri,

iar careva noi argumente în recursuri recurenții nu au indicat.

Prin urmare, analizînd materialele cauzei, Colegiul penal nu constată vreo eroare de

drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărîrii judecătorești contestate de către procuror și

succesorul părții vătămate.

Cu referire la recursul avocatului în numele inculpatului.

Recurentul în recursul declarat invocă ca temei de casare a deciziei instanței de apel

pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, motivînd că instanța de apel nu s-a

6

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Analizînd norma dată la situația în cauză, Colegiul conchide că acest temei nu și-a

găsit confirmare, deoarece atît prima instanță, cît și instanța de apel au analizat obiectiv

probele administrate și și-au motivat soluțiile în sensul oferirii răspunsurilor la motivele

apelului declarat de avocat, astfel că hotărîrile judecătorești cuprind motivele pe care se

întemeiază soluția.

Colegiul penal reține că instanțele de fond, în baza probelor administrate legal de

către organul de urmărire penală și verificate în ședințele de judecată, cu respectarea

prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-au dat o apreciere obiectivă, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungînd la concluzia

privind vinovăția lui Gh.Armăsaru în comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3)

lit.b) Cod penal, încadrarea juridică a acțiunilor acestuia fiind justă.

Din conținutul sentinței și deciziei instanței de apel rezultă că, această concluzie s-a

tras avînd în vedere depozițiile succesorului părții vătămate V.Poiată, a martorilor

V.Dregher, V.Lupușor, N.Stoieva, R.Tofan, D.Pantelei, pe care instanțele le-au considerat

veridice, pe motiv că ele se confirmă și prin alte probe existente în cauză - procesele-

verbale de cercetare a locului comiterii accidentului rutier din 22.05.2012, rapoartele de

expertiză auto-traseologică nr.1438 din 05.07.2012, medico-legală nr.1001 și nr.60-1001

din 06.07.2012, prin care s-a constatat survenirea morții lui V.Poiată în rezultatul

traumelor și fracturilor cauzate, care sînt în legătură cauzală directă cu survenirea morții,

apărute în urma tamponării, și care sînt descrise detaliat și argumentat în hotărîrile

judecătorești, probe ce nu trezesc careva dubii (f.d.231-237, v.1; 19-26, v.2).

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii, inclusiv vinovăția lui Gh.Armăsaru, după cum rezultă din sentința primei

instanțe și decizia instanței de apel, care s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și

și-a motivat concluzia prin cumulul de probe pertinente și concludente, apreciate în

conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală, în mod obiectiv.

Lecturînd textul deciziei instanței de apel, se observă că aceasta și-a motivat soluția

adoptată, oferind răspunsuri la motivele apelului declarat de avocatul V.Babără, soluție

expusă detaliat la pct.4.1. al prezentei decizii.

Prin urmare, instanța de apel la judecarea cauzei în ordine de apel, a respectat

prevederile legale relevante, prescrise de art.413-415 Cod de procedură penală, astfel că

decizia cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept, care au dus la

respingerea apelului declarat de partea apărării, precum și motivele adoptării soluției, ceea

ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Totodată, Colegiul consideră lipsite de temei afirmațiile recurentului, precum că

instanțele nu s-au pronunțat asupra tuturor motivelor apelului, inclusiv asupra

nerespectării dreptului inculpatului la un proces echitabil, la încălcarea prevederilor

art.118, 120, 124, 260 Cod de procedură penală, nedescrierea locului tamponării și urmele

acestuia, lipsa semnăturii inculpatului pe aceste acte procesuale, încălcarea dreptului la

apărare, deoarece, instanța verificînd legalitatea sentinței a conchis că este legală, stabilind

că în cauză nu au fost comise careva încălcări. Mai mult, reieșind din prevederile art.251

alin.(4) Cod de procedură penală, încălcarea oricărei alte prevederi legale decît cele

prevăzute în alin.(2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării

acțiunii - cînd partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale - cînd partea i-a

7

cunoștință de materialele dosarului. Aceste încălcări se referă la nulitățile relative,

deoarece ele sînt restrînse în anumite limite de timp, adică părțile fiind impuse să invoce

excepția nulității relative în mod operativ într-o anumită perioadă, iar neinvocarea acesteia

în termenul prevăzut de lege atrage tardivitatea excepției de nulitate, și acoperirea nulității,

care nu mai poate fi cerută de partea interesată în altă etapă a procesului penal, ori printr-

un alt mijloc procesual.

Reieșind din actele cauzei rezultă că, inculpatul Gh.Armăsaru a avut acces la o

instanță de judecată și posibilitatea de a fi audiat, cît și de asistența juridică care i-a fost

acordată atît la urmărirea penală, cît și în instanțele de judecată, nefiind lipsit de dreptul la

apărare și de a ataca acțiunile și hotărîrile organului de urmărire penală.

Instanța de recurs consideră neîntemeiat argumentul recurentului, precum că

schema locului accidentului rutier nu este una clară, deoarece aceasta dimpotrivă este una

destul de explicită, întocmită corespunzător prevederilor art.118 și 120 Cod de procedură

penală, din care rezultă direcțiile de deplasare a ambelor unități de transport, locul

tamponării, urmele de frînare, de zgîrîrieturi pe asfalt, cît și obiectele ce au fost aruncate în

urma tamponării. La fel, această schemă este semnată și de inculpatul Gh.Armăsaru

(f.d.17-18), care nu a făcut careva obiecții, astfel este nefondată afirmația recurentului,

precum că în schemă lipsește semnătura inculpatului.

Lipsit de temei este și argumentul recurentului că instanțele de fond neîntemeiat au

respins demersul său privind numirea unei expertize autotehnice, pentru a determina dacă

excesul de viteză a motocicletei de 100 km/oră este cauza accidentului rutier, și dacă

acesta a avut posibilitatea tehnică de a evita tamponarea, deoarece, în cazul dat, vinovat de

comiterea accidentului rutier se face inculpatul, care a încălcat prevederile pct.40 subct.(1)

lit.b) din Regulamentul Circulației Rutiere, fiindcă aflîndu-se la intersecția str-lor Vadul

lui Vodă cu M.Drăgan, încercînd să efectueze manevra la stînga, nu a cedat trecerea

mijlocului de transport care venea din sens opus, adică a motociclistului, indiferent de

viteza de deplasare a ultimului, circumstanță ce a și dus la producerea accidentului rutier.

Astfel, dacă inculpatul ar fi respectat regulile de circulație rutieră și ar fi cedat trecerea, nu

s-at fi produs impactul, și, în cazul dat, decade necesitatea de a determina dacă excesul de

viteză a motocicletei este cauza accidentului rutier și dacă acesta a avut posibilitatea

tehnică de a evita tamponarea.

La fel, urmează a fi respins și argumentul apărării, precum că instanțele nu au ținut

seama că motociclistul conducea mijlocul de transport fără permis de conducere, ceia ce

confirmă lipsa de dexteritate în conducere, care i-ar fi permis să prevadă situații

periculoase, neglijînd prevederile pct.10 subpct.(2) pct.A și pct.45 subpct.(1) lit.b) din

Regulamentul Circulației Rutiere și că cauza accidentului rutier a fost excesul de viteză,

deoarece pentru depășirea limitelor de viteză motociclistul urma să poartă răspundere

contravențională, iar excesul de viteză în cazul dat nu are legătură cauzală cu accidentul

rutier, deoarece acesta, deși avea depășită limita de viteză, se deplasa regulamentar pe

banda sa de circulație, iar inculpatul, efectuînd manevra de virare la stînga, urma să-i

cedeze trecerea, și în cazul dat tamponarea nu ar fi avut loc.

Nu poate fi reținut nici argumentul, precum că instanța de apel neîntemeiat a

respins demersul de a fi audiat repetat martorul V.Lupușor, care ar fi confirmat că

motociclistul a avut posibilitatea să evite tamponarea, deplasîndu-se în direcție dreaptă,

deoarece, reieșind din declarațiile martorului date în prima instanță, rezultă că „pe drum

din direcția Centru spre Ciocana se deplasau regulamentar două motociclete, unul dintre

care s-a lovit într-un automobil, iar al doilea a reușit să evite impactul datorită faptului că

8

s-a deplasat pe contrasens întru a evita tamponarea, adică neregulamentar, și că

automobilul „Opel” se afla aproape de centrul drumului pentru a efectua manevra”,

declarații ce încă o dată dovedesc vinovăția inculpatului în producerea accidentului rutier,

care nu a cedat trecerea motociclistului care venea din sens opus și care se deplasa

regulamentar pe banda sa de deplasare.

Astfel, analizînd materialele cauzei și hotărîrea atacată, Colegiul penal nu constată

vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea acesteia.

Pedeapsa este stabilită inculpatului cu respectarea prevederilor art.61, 75-76 Cod

penal, ținîndu-se seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gradul

pericolului social al infracțiunii comise, persoana acestuia și de toate circumstanțele

cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide

inadmisibilitatea recursurilor înaintate în cazul în care se constată că acestea sînt vădit

neîntemeiate.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursurilor ordinare declarate de procuror, succesorul părții vătămate și avocat în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în Procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Guțan Pavel, succesorul părții vătămate Poiată Valeriu

și avocatul Babără Victor în numele inculpatului Armăsaru Gheorghe, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013, în cauza penală în

privința lui Armăsaru Gheorghe, fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 martie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

9