1ra-68-2014 — art.264 alin.1 CP

Dosarul nr. 1ra-98/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 ianuarie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Constantin Gurschi,

Judecători – Elena Covalenco, Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva

sentinței Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 14 ianuarie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2013 de avocatul Victor Vlah în numele

inculpatului

Ișcov Alexandr, născut la 01 august 1983, originar și

domiciliat în mun.Chișinău, str.Florilor 32, ap.40.

Termenul examinării cauzei în:

prima instanță de la 05.10.2011 pînă la 14.01.2013,

instanța de apel de la 28.02.2013 pînă la 20.03.2013,

instanța de recurs de la 23.10.2013 pînă la 15.01.2014.

C O N S T A T Ă :

Alexandr a fost condamnat în baza art.264 alin.(1) Cod penal la amendă în mărime de 200

unități convenționale, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

aproximativ la ora 20.30, aflîndu-se la volanul automobilului de model „Peugeot”, cu n/î

C OJ 591, deplasîndu-se pe str.O.Ghibu din direcția str.Alba Iulia spre str.N.Costin,

mun.Chișinău, în apropierea blocului locativ nr.2 din str.O.Ghibu, încălcînd cerințele

pct.3, pct.45 și pct.46 din Regulamentul Circulației Rutiere, nu a ținut cont de condițiile

rutiere, starea traseului pe care se deplasa, intensitatea traficului rutier, nu a manifestat o

dexteritate suficientă în conducerea mijlocului de transport, reieșind din vizibilitatea

redusă, nu a manifestat atenție sporită la circulație și nu a redus viteza cu care se deplasa,

în urma cărui fapt a tamponat pietonul Vozian Roxana (a.n.2000), cauzîndu-i acesteia,

conform raportului de expertiză medico-legală nr.67/D din 27 ianuarie 2011, vătămări

corporale medii.

numele inculpatului, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care A.Ișcov să fie condamnat în baza art.264 alin.(1)

Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 2 ani, cu suspendarea pedepsei închisorii pe termen de probă de 2 ani,

invocînd blîndețea pedepsei, motivînd că instanța fără a ține seama de prevederile art.61,

65 Cod penal, neîntemeiat nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară - privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport;

- avocatul în numele inculpatului, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei hotărîri de achitare, invocînd că în cauză nu au fost administrate careva

probe ce ar demonstra vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii imputate, deoarece

1

acesta nu a încălcat nici o dispoziție din Regulamentul Circulației Rutiere, unica probă

care demonstrează vina inculpatului este raportul de expertiză autotehnică nr.1728 din

06.09.2011, din pct.3 al căruia rezultă că șoferul a avut posibilitatea tehnică de a evita

tamponarea, luîndu-se în considerație viteza de mișcare a pietonului cu pas normal, însă

din pct.4 al aceluiași raport, rezultă că șoferul nu a avut posibilitatea tehnică de a evita

tamponarea, luîndu-se în considerație viteza de mișcare a pietonului în fugă; vinovat de

producerea accidentului rutier se face pietonul, care neregulamentar a traversat strada în

fugă, ignorînd astfel cerințele pct.114 subpct.1) din Regulamentul Circulației Rutiere,

prin urmare instanța urma să ia în considerație declarațiile primare date de partea

vătămată, unde a afirmat că traversa strada în fugă, deoarece acestea vin în coraborare cu

declarațiile martorilor A.Tabuci și M.Ursu.

fost respinse, ca nefondate, apelurile procurorului și al avocatului V.Vlah în numele

inculpatului.

În motivarea soluției instanța de apel a indicat că, din analiza materialelor cauzei, s-

a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului A.Ișcov în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(1) Cod penal, care

se confirmă prin probele administrate și cercetate în ședințele de judecată, și anume prin

declarațiile:

- părții vătămate R.Vozian, din care reiese că dînsa a început să traverseze strada

cu pas grăbit, însă nu fugea și, cînd se afla aproape de partea opusă, la vre-o 3 metri de

trotuar, a fost lovită de un automobil;

- reprezentantului părții vătămate Gh.Vozian, care a declarat că despre accidentul

rutier a fost informat de soție, care a fost la fața locului; în urma accidentului rutier fiica s-

a ales cu traumă și fracturi, care îi provoacă dureri și pînă în prezent;

- martorului M.Ursu, care a explicat că, aflîndu-se la balcon, a observat că o fetiță a

început să traverseze strada și care a fost tamponată de un automobil; momentul loviturii

nu l-a observat, deoarece vizibilitatea a fost închisă de un alt automobil, de la balcon i s-a

părut că fetița traversa strada în fugă;

- martorului A.Tabuci, care a lămurit că a observat cum două fetițe au început să

traverseze strada, una din ele, cea mai mare, s-a oprit la mijlocul străzii, iar cea mai mică a

continuat să meargă, fiind tamponată de un automobile, cînd a auzit sunet de frînare, fetița

aproape că traversa-se strada;

și actele cauzei:

- procesele-verbale de cercetare a locului accidentului rutier, de verificare a stării

tehnice a unității de transport; de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii și al

experimentului din 19.07.2011;

- rapoartele de constatare tehnico-științifică nr.263 din 21.10.2010, de expertiză

autotehnică nr.307 din 12.05.2011, prin care a fost stabilită distanța la care tamponarea

putea fi evitată, de expertiză autotehnică nr.1728 din 06.09.2011, potrivit căruia

conducătorul automobilului dispunea de posibilitatea tehnică de a evita tamponarea în

condițiile stabilite, de expertiză medico-legală nr.67/D din 27.01.2011, prin care s-a

stabilit că părții vătămate i-au fost cauzate vătămările corporale medii.

Astfel, instanța de apel a conchis că probele sus-menționate cert dovedesc vinovăția

inculpatului A.Ișcov în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(1) Cod penal și

combat argumentele apelantului, precum că nu au fost administrate careva probe ce ar

dovedi vina inculpatului în cele incriminate.

La fel, instanța de apel a concluzionat că argumentele invocate de avocat în apel

sînt nefondate, deoarece prima instanță, a luat în considerație pct.3 din raportul de

expertiză, la care a făcut referire apelantul, dat fiind că după cum rezultă din materialele

2

cauzei și din declarațiile părții vătămate date în cadrul cercetării judecătorești, cît și în

cadrul urmăririi penale, aceasta a traversat strada cu pas rapid, însă nu fugea și la un

moment chiar s-a oprit pe loc, care sînt consecvente și nu trezesc careva dubii.

Instanța a menționat că prin raportul de expertiză nr.307 din 12.05.2011, a fost

stabilită distanța de la carea tamponarea putea fi evitată de 5,5-6 m, iar din declarațiile

inculpatului date în cadrul cercetării judecătorești rezultă că, distanța între automobil și

partea vătămată la momentul cînd a văzut-o, era de aproximativ 10-15 metri, astfel, dînsul

a avut posibilitatea tehnică să reacționeze și să evite tamponarea.

Mai mult că, reieșind din concluziile raportului de expertiză nr.1728 din

06.09.2011, inculpatul a avut posibilitatea tehnică să evite tamponarea, dar din motiv că

nu a adaptat viteza de deplasare la situația dificilă, pentru a-și ușura mișcarea, deoarece în

locul unde s-a produs accidentul rutier partea carosabilă este îngustă, pe marginea străzii

cresc copaci și tufari, ce limitează vizibilitatea, din care motiv nu a observat de unde a

apărut partea vătămată, i-a redus la maxim atenția și reacția șoferului și nu i-a permis să

observe obstacolul în limita vizibilătății, astfel, dînsul nu a respectat regulile circulației

rutiere.

Referitor la apelul declarat de procuror, privind blîndețea pedepsei, instanța de apel

a conchis că la stabilirea acesteia prima instanță a ținut cont de prevederile art.6, 7, 61, 75

Cod penal, și anume de gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de circumstanțele

cauzei, de persoana inculpatului, care se caracterizează pozitiv, este de o vîrstă tînără, nu

are antecedente penale, astfel că întemeiat a ajuns la concluzia de a nu-i aplica pedeapsa

complementară, deoarece activitatea lui este legată de conducerea mijloacelor de transport

și acestuia i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă, pentru care pedeapsa

complementară nu este obligatorie.

numele inculpatului care, fără a invoca vreun temei prevăzut de art.427 Cod de procedură

penală, cu referire la circumstanțele de fapt a cauzei, solicită casarea acestora, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare, argumentînd că instanța de apel incorect a

constatat distanța de la care tamponarea putea fi evitată, adică de la 5,5-6 m, deoarece în

pct.2 din raportul de expertiză nr.307 din 12.05.2011 s-a constatat că tamponarea putea fi

evitată la 27 m, cu depărtarea pietonului de la locul tamponării în momentul cînd

automobilul se afla la distanța de oprire în siguranță, în rest, invocînd repetat aceleași

motive cum au fost invocate în apel și descrise la pct.3 al prezentei decizii.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel,

numai în temeiurile prevăzute de lege.

Potrivit art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs.

În conformitate cu prevederile art.429 alin.(1) și art.430 alin.(5) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art.427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

Din conținutul recursului înaintat de avocatul V.Vlah în numele inculpatului se

constată că, autorul nu a respectat aceste cerințe, nu a invocat nici un temei din cele

prevăzute de art.427 alin.(1) Cod de procedură penală și în general nu invocă această

normă, nu a specificat careva erori de drept comise la examinarea dosarului, dar critică

3

modul în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei, solicitînd reaprecierea

stării de fapt, cu pronunțarea unei hotărîri de achitare.

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica. Or, conform prevederilor

art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire

penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît

interesele legii.

Conform art.432 alin.(2) pct.1) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu îndeplinește

cerințele de conținut, prevăzute în art.429 și 430 Cod de procedură penală..

În acest context, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru admiterea

recursului declarat de avocatul V.Vlah în numele inculpatului A.Ișcov, și, potrivit legii, se

dispune inadmisibilitatea acestuia, din motiv că nu îndeplinește cerințele de conținut,

prevăzute în art.429, 430 Cod de procedură penală.

penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vlah Victor în numele

inculpatului Ișcov Alexandr, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din

14 ianaurie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie

2013 în cauza penală în privința lui Ișcov Alexandr, din motiv că nu îndeplinește cerințele

de conținut.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 ianuarie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

4