1ra-793/2015 — art. 264 CP

1ra-793/2015 — art. 264 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-793/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 iulie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan și Iurie Diaconu

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02

aprilie 2015, în cauza penală în privința lui:

Tofan Anatolie Valeriu, născut la 05 martie 1973,

originar și domiciliat în mun. Chișinău, str. Lech

Kaczynski, 6/3, ap.43,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.07.2014 - 20.11.2014;

Instanța de apel: 20.12.2014 - 02.04.2015;

Instanța de recurs: 04.06.2015 - 01.07.2015,

C O N S T A T Ă :

2014, Tofan Anatolie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264

alin.(l) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe termen de 1 (un) an.

Conform art. 90 Cod penal pedeapsa aplicată lui Tofan Anatolie Valeriu, a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 (un) an.

2014, aproximativ la ora 0700, inculpatul Tofan Anatolie conducea microbuzul de

model „Mercedes 212D", cu n. î. C LS 655 și se deplasa pe bd. Decebal din

direcția str. Titulescu spre str. Trandafirilor, mun. Chișinău. In timpul deplasării,

ajungînd la trecerea dirijată pentru pietoni, marcată prin marcajul rutier 1.14.1

RCR vis-a-vis de bd. Decebal, 63, mun. Chișinău, inculpatul Tofan Anatolie

1

Valeriu nu a manifestat prudență sporită la trafic, încălcînd prevederile pct. 45 1) a

Regulamentului circulației rutiere, conform căruia „conducătorul trebuie să coducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția sau reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c)

starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii d) condițiile rutiere; e)

situația rutieră, alin.(2) același punct, conform căruia „în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească pentru a nu pune în pericol siguranța traficului",

ignorînd cerințele pct. 20 spct. 7), lit. a) același Regulament, conform căruia „la

apariția semnalului verde, coducătorii de vehicule pot să înceapă deplasarea numai

după ce s-au asigurat că prin aceasta nu crează obstacole vehiculelor antrenate deja

în trecerea intersecției, indiferent de direcția lor de mers, precum și pietonilor care

finalizează traversarea carosabilului", fără a respecta cerințele pct. 58 spct. 3) a

Regulamentului nominalizat, conform căruia „la apariția semnalului verde al

semaforului, conducătorul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor deja angajate

în trecerea intersecției, indiferent de direcția lor de deplasare, precum și pietonilor

care finalizează traversarea carosabilului", iar ca urmare a comis tamponarea

pietonului, părții vătămate Bîhalo Tamara, care finisa traversarea bd. Decebal,

mun. Chișinău la trecerea dirijată pentru pietoni, de la stînga spre dreapta relativ

deplasării mijlocului de transport în cauză.

În rezultatul accidentului de circulație, părții vătămate Bîhalo Tamara î-a fost

cauzată fractura osului radial fără deplasare în loc tipic a membrului superior stîng,

care condiționează dereglarea sănătății de lungă durată și care, conform raportului

de expertiză medico-legală, nr. 1219/D din 12 iunie 2014, se califică ca vătămare

medie.

în interesele inculpatului Tofan Anatolie, prin care a solicitat casarea sentinței în

partea pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță prin care lui Tofan Anatolie să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de

amendă.

În argumentarea apelului inculpatul a menționat faptul că:

- instanța de fond la numirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen

de 2 ani, cu suspendare pe un an, nu a ținut cont de faptul că inculpatul Tofan

Anatolie a comis o infracțiune mai puțin gravă, a săvîrșit o infracțiune din

imprudență, a recunoscut integral vinovăția sa de la bun început, a restituit

prejudiciul material integral, a fost de acord cu examinarea cauzei în procedura art.

364/1 Cod de procedură penală.

2

- instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Tofan Anatolie se caracterizează

pozitiv, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, recunoscînd vinovăția sa de

la început pînă la finele urmăririi penale și putea să-i aplice ultimului o altă

sancțiune prevăzută de articolul încriminat, cum ar fi amenda, mai mult ca atît,

inculpatul în ședință a declarat că este în posibilitate să achite o amendă;

- sancțiunea articolului încriminat lui Tofan Anatolie în afara de pedeapsa

închisorii de pînă la 3 ani, mai prevede și alte sancțiuni non privative de libertate

cum este: amenda, munca neremunerată în folosul comunității, care puteau fi

stabilite inculpatului de către instanța de judecată;

- Tofan Anatolie la moment este bolnav, starea sănătății acestuia nu-i permite

de a fi condamnat cu suspendare, este angajat în cîmpul muncii în calitate de șofer,

astfel fiind unica sursă de existență a acestuia și a familiei sale, în care se educă un

copil minor, circumstanțe care permit instanței de apel să-i aplice acestuia o

pedeapsă sub formă de amendă;

- prejudiciul material a fost reparat integral, fapt confirmat prin lipsa

pretențiilor, mai mult ca atît partea vătămată în cadrul ședinței de judecată a

menționat că careva pretenții față de Tofan Anatolie nu are și a solicitat aplicarea

în privința lui Tofan Anatolie a unei pedepse mai blînde.

2015, a fost admis apelul declarat, casată parțial sentința și pronunță o nouă

hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță:

Lui Tofan Anatolie, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzută

de art. 264 alin.(l) Cod penal a fost sancționat cu amendă în mărime de 150 unități

convenționale fară privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

4.1. În argumentarea soluției adoptate instanța de apel referitor la motivele

invocate în apel de către avocat în interesele inculpatului, ce vizează pedeapsa, a

conchis că, prima instanță n-a acordat deplină eficiență prevederilor articolelor 61

și 75 Cod penal aplicînd pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile

legii penale care reglementează pedeapsa, scopul acesteia și individualizarea ei.

Astfel, instanța de apel corectînd eroarea constatată de prima instanță,

soluționînd chestiunea cu privire la pedeapsă a ținut cont de prevederile

art.6,7,61,75,76 Cod penal, de faptul că Tofan Anatolie a contribuit la descoperirea

infracțiunii comise, vinovăția a recunoscut-o, are la întreținere un copil minor, se

căiește sincer, este bolnav și are nevoie de tratament, iar activitatea de șofer este

unica sursă de întreținere a familiei, ceea ce în ansamblu sunt considerate drept

circumstanțe atenuante circumstanțe agravante nefiind stabilite.

Instanța de apel, în raport cu cele expuse a considerat că corectarea și

reeducarea inculpatului Tofan Anatolie este posibilă fără a aplica pedeapsa cea

3

mai aspră prevăzută la art. 264 alin. (1) Cod penal iar stabilirea pedepsei sub formă

de amendă va atinge scopul pedepsei penale.

Instanța de apel luînd în considerație prevederile art. 364/1 alin. (8) Cod de

procedură penală a stabilit inculpatului sancțiunea amenzii în mărime de 150

unități convenționale.

invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, solicitînd

casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului recurentul indică că, în cazul dat este oportună și

necesară aplicarea pedepsei penale principale cu închisoarea cît și celei

complimentare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport în vederea prevenirii comiterii unei recidive din partea inculpatului.

Mai mult, decizia instanței de apel este pasibilă de a fi casată sub aspectul

blîndeței pedepsei aplicate deoarece în cauză nu sunt prezente circumstanțe

excepționale, inculpatul nu a conștientizat consecințele încălcării legii și în atare

împrejurări, prin aplicarea pedepsei sub formă de amendă fără privarea de drepturi

nu se va atinge scopul pedepsei penale.

Instanța de fond la pronunțarea sentinței corect a individualizat pedeapsă

luînd în calcul circumstanțele atenuante, stabilind că inculpatul poate fi reeducat

fără a fi privat de libertate, iar conform prevederilor art. 78 alin. (2) Cod penal

aplicarea pedepsei complementare pe caz este necesară deoarece inculpatul a

comis infracțiunea avînd acest drept pe care nu la onorat.

avocatul acestuia Canțer Serghei, precum și partea vătămată Bîhalo Tamara, prin

care au solicitat respingerea recursului declarat cu menținerea deciziei contestate,

considerînd-o una legală și întemeiată.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care se

constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal reține că recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului și

critică decizia instanței de apel numai cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului,

temei încadrat în prevederile art.427 alin.(1) pct.10 Cod de procedură penală.

Analizînd temeiul invocat, în raport cu circumstanțele și materialele cauzei,

Colegiului consideră, că în prezenta speța acesta nu și-a găsit confirmarea, iar

4

instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență

prevederilor art. art. 61,75, 76, 78 Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală

la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința

inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului imputat acestuia prin

rechizitoriu.

Așa cum se reține în doctrina penală, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în

baza căruia au fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite, care se măsoară

după cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd ca celelalte

două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța

și-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității

infracționale săvîrșite.

Astfel, conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată

de săvîrșirea unei infracțiuni, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal.

Deci, conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei instanța de

judecată trebuie să respecte toate cerințele prevăzute de legea penală ce asigură

aplicarea față de inculpat a unei pedepse echitabile, legale și individualizate.

Neglijarea unora din aceste criterii, la stabilirea pedepsei, constituie temei pentru

casarea hotărîrii de către instanța ierarhic superioară în procedura prevăzută de

legea procesual penală pentru căile de atac.

Conform dispoziției art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se

aplică persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea condamnaților,

cît și din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

5

Prin urmare, este de menționat că sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal

prevede posibilitatea aplicării în mod alternativ a următoarelor pedepse: 1) amendă

în mărime de pînă la 300 unități convenționale; 2) muncă neremunerată în folosul

comunității de la 180 la 240 de ore; 3) închisoare de pînă la 3 ani, cu (sau fără)

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 2

ani.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsă mai aspră, din

numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește

numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va

asigura atingerea scopului pedepsei.

Concluzia instanței cu privire la aplicarea unei pedepse mai aspre urmează a

fi motivată.

Colegiul penal constată că instanța de apel a adoptat o decizie argumentată cu

respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei, luînd în considerație

toate circumstanțele concrete ale cauzei, caracterul și gravitatea infracțiunii

comise, care este una mai puțin gravă, motivul și scopul celor comise,

personalitatea vinovatului și anume că acesta nu are antecedente penale, a

contribuit la descoperirea infracțiunii comise, vinovăția a recunoscut-o solicitînd

examinarea cauzei în baza art.364/1 Cod de procedură penală, are la întreținere un

copil minor și este unicul întreținător al familie, se căiește sincer de cele comise,

este bolnav și are nevoie de tratament, a restituit prejudiciul material integral,

conducerea mijlocului de transport este unica sursă de existență a familiei sale,

circumstanțe agravante, nu au fost stabilite, mai mult ca atît partea vătămată Bîhalo

Tamara nu are careva pretenții față de inculpat, fiind de acord decizia instanței de

apel, solicitînd aplicarea față de acesta a pedepsei celei mai blînde.

Reieșind din cele expuse, Colegiul concluzionează: instanța de apel a

pronunțat o decizie legală, întemeiată și motivată, stabilind o pedeapsă aptă să

conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la reeducarea inculpatului,

la formarea unei atitudini pozitive a acesteia față de ordinea de drept, regulile de

conviețuire socială și principiile morale, argumentul invocat de recurent privind

înăsprirea pedepsei prin menținerea sentinței urmînd a fi declarat neîntemeiat.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis

eroarea de drept prevăzută în pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală,

la care se face referință, prin urmare nu persistă temeiul de casare a soluției

adoptate, din care considerente se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

6

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 02 aprilie 2015, în cauză penală în privința lui

Tofan Anatolie, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 10 iulie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

7