1ra-113/2016 — art.264 alin.4 Cod penal

1ra-113/2016 — art.264 alin.4 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-113/16

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

23 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Ghenadie Nicolaev, Petru

Moraru,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de avocatul

Bargan Iurie în numele inculpatei Tofan Alina și succesorul părții vătămate

Gross Avrora, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Ciocana, mun.

Chișinău din 28 noiembrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 10 martie 2015, în cauza penală în privința lui

Tofan Alina Andrei,

născută la 19 martie 1994, originară din r-nul Ialoveni,

s. Nimoreni, domiciliat pînă la reținere în mun.

Chișinău, str. Andrei Doga 25A, ap. 31.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

2014, pronunțată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală,

Tofan Alina a fost condamnată în baza art. 264 alin. (4) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar deschis pentru femei, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Alina fiind deținătoare a permisului de conducere a mijlocului de transport,

de categoria „B”, la data de 16 mai 2014, aproximativ la ora 04 00 , aflîndu-se în

stare de ebrietate alcoolică, cunoscînd cu certitudine că acționează cu

încălcarea prevederilor pct. 14 al Regulamentului Circulației Rutiere, fiind la

1

volanul autoturismului de model BMW 330 I, cu n/î IL AY 909, se deplasa pe

str. Vadul lui Voda din direcția str. Podul Înalt în direcția str. Uzinelor, mun.

Chișinău. În timpul deplasării, Tofan A. nu a manifestat prudența sporită la

trafic, nu a apreciat corect situația rutieră în care se afla autovehiculul la

momentul respectiv, prin ce a ignorat prevederile art. 45 din Regulament, care

prevede că, conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seamă de starea psihofiziologică

ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite să

prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și particularitățile

încărcăturii, situația rutieră, în cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau

chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, în urma

căruia neisprăvindu-se cu conducerea automobilului, s-a tamponat în

bordură, astfel încît automobilul a fost proiectat în afara părții carosabile,

după care, s-a tamponat în gardul de fortan a edificiului nr. 5/1, din strada sus

menționată, apoi în pilonul de beton, amplasat pe partea opusă a str. Vadul

lui Vodă, relativ deplasării automobilului BMW 330 I.

În rezultatul accidentului rutier, autoturismul a fost avariat, iar

pasagerului Gross Irina, conform raportului de expertiză medico-legală nr.

78/991D din 11 iulie 2014, i-au fost cauzate vătămări corporale grave,

periculoase pentru viață, în urma cărora a decedat.

După comiterea accidentului, Tofan A. a fost internată în Spitalul de

Urgență și, fiind suspectată în conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică, a fost supusă examinării medicale prin racolarea sângelui,

iar conform rezultatelor de laborator s-a stabilit că în sîngele acesteia

concentrația de alcool era de 1,41 g/l, ceea ce potrivit art. 13412 CP, se califică

ca stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

vătămate Gross A. și avocatul Habravan A. în numele inculpatei, care au

solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Tofan A.

să fie condamnată la 5 ani 3 luni închisoare, în penitenciar de tip semiînchis,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5

ani.

2

În motivarea apelului a invocat că deși instanța de fond corect a apreciat

circumstanțele de fapt și de drept, just a calificat acțiunile inculpatei în baza

art. 264 alin. (4) Cod penal, aceasta a aplicat inculpatului o pedeapsă prea

blîndă, fără a ține cont de criteriile generale de individualizare a acesteia. La

fel, instanța nu a luat în considerație că infracțiunea de care a fost recunoscută

vinovată Tofan A. face parte din categoria infracțiunilor grave, pericolul

sporit al acesteia, suferințele, prejudiciile și poziția succesorului victimei

Gross A., precum și de personalitatea inculpatei.

Mai mult ca atît, inculpata are 20 de ani, nu este angajată în cîmpul

muncii, nu frecventează careva instituții de învățămînt, iar potrivit

explicațiilor vecinilor este caracterizată negativ, ducînd un mod de viață

amoral și antisocial. Necătînd la faptul că pe parcursul examinării cauzei

penale inculpata și-a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii,

recunoașterea vinei de către aceasta poartă un caracter declarativ și formal,

pentru ca ea să nu fie pedepsită aspru.

Astfel, consideră că inculpata nu a conștientizat fapta comisă, cît și

prejudiciile aduse familiei victimei, iar în loc să-și ceară scuze de la succesorul

victimei, după producerea accidentului, ultima prin mesaje la telefon o înjosea

și vorbea cu cuvinte necenzurate. Prin urmare, comportamentul inculpatei

reflectă faptul că dînsa nu a conștientizat consecințele grave, produse de

acțiunile sale.

- succesorul părții vătămate, care a contestat sentința sub aspectul

blîndeții pedepsei, invocînd că pedeapsa aplicată inculpatei nu va atinge

scopurile propuse de art. 61 alin. (2) și 75 Cod penal.

Instanța de judecată greșit a ajuns la concluzia privind aplicarea

închisorii pe un termen de 3 ani, dar nu de 5 ani 3 luni, cum este stipulat în

art. 264 alin.(4) CP, 3641 CPP, așa cum a solicitat acuzatorul de stat.

Consideră că pedeapsa stabilită este prea blîndă, deoarece inculpata nu

a conștientizat fapta comisă, consecințele acțiunilor ilegale, care au dus la

decesul unicului copil. Tofan A. este periculoasă pentru societate, deoarece

după producerea accidentului nu s-a adresat la succesorul părții vătămate

pentru a-și cere scuze, dar în pofida acesteia, inculpata de două ori, fiind la

libertate, împreună cu sora sa a comis vandalism la locul accidentului rutier,

unde mereu erau flori în memoria victimei decedate.

Mai mult ca atît, din momentul accidentului rutier, permanent este

3

amenințată de familia Tofan, primind la celular mesaje cu cuvinte

necenzurate. Astfel, inculpata nu a încercat nici într-un mod să diminueze

efectele infracțiunii săvârșite, fapt ce denotă un comportament arogant, lipsit

de moralitate, care dă dovadă de atitudine indiferentă față de cele comise de

ea și consecințele survenite.

- avocatul în numele inculpatei, casarea sentinței și pronunțarea unei

hotărîri, cu stabilirea pedepsei în baza art. 90 Cod penal, invocînd că instanța

urma să țină cont de faptul că inculpata nu neagă săvîrșirea infracțiunii

comise, din contra, recunoscînd în totalitate faptele indicate în rechizitoriu,

încadrarea juridică a faptei, solicitînd judecarea cauzei în baza probelor

administrate la faza urmăririi penale. Consideră că pedeapsa de 3 ani

închisoare, este prea aspră, deoarece aceasta și-a atins scopul de corectare,

Tofan A. fiind arestată preventiv, precum și avînd arest la domiciliu pe

parcursul desfășurării urmăririi penale a fost pedepsită suficient pentru crima

comisă.

Astfel, recunoscînd în totalitate vina, precum și ansamblul

circumstanțelor existente, instanța putea să se conducă de prevederile art. 90

CP, oferindu-i posibilitatea inculpatei să-și dovedească corectarea prin

comportament și muncă cinstită. Reieșind din faptul că infracțiunea a fost

comisă din imprudență, pentru prima dată, fiind la o vîrstă tînără, iar

aplicarea pedepsei reale nu este rezonabilă, precum și atmosfera din

penitenciar va marca negativ persoana inculpatei.

Totodată, din partea succesorilor legali careva pretenții materiale și

morale nu au fost înaintate față de inculpată, însă aceasta prin recunoașterea

faptei, conștientizează cauzarea prejudiciului material și moral cauzat,

exprimînd dorința de a compensa material succesorii, fapt ce urmează a fi luat

în considerare la stabilirea pedepsei de către instanța de apel.

2015, au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate.

aspectele, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat

probele administrate în cauză, care dovedesc cu certitudine vinovăția lui A.

Tofan în săvîrșirea infracțiunii imputate, corect a stabilit circumstanțele de

fapt și vinovăția inculpatei, just a încadrat în drept acțiunile ei, circumstanțe

care nici nu se contestă.

4

De asemenea, instanța a conchis că măsura de pedeapsă a fost aplicată

legal și corect de către instanța de fond, care nu contravine legii, ținînd cont

de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal și art. 3641 alin.(8) Cod de procedură

penală, precum și de gravitatea faptei penale, urmările prejudiciabile, motivul

săvîrșirii infracțiunii, persoana inculpatei.

Prin urmare, instanța a respins argumentele invocate de avocat în

numele inculpatei, menționînd că nu este posibil de aplicat în privința lui

Tofan A. pedeapsa non privativă de libertate, deoarece cu toate că ea a

recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu, solicitînd examinarea

cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, dînsa trebuie

să execute pedeapsa reală, aceasta fiindu-i stabilită în limitele prevăzute de

art. 364 1 CPP.

Totodată, în aceeași ordine de idei, instanța de apel a respins și

argumentele indicate de succesorul părții vătămate, or, instanța de fond a

ținut cont de toate circumstanțele cauzei, stabilindu-i o pedeapsă echitabilă în

raport cu fapta comisă din imprudență, neconștientizîndu-se rezultatul,

inculpata regretînd de cele săvîrșite, precum și în cadrul ședinței instanței și-a

exprimat dorința de a despăgubi material succesorii.

Bargan Iurie în numele inculpatei și succesorul părții vătămate Gross A., care

au solicitat:

- avocatul în numele inculpatei, invocînd temeiul prevăzut la art. 427

alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, în partea

stabilirii pedepsei, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal la 1 an termen

de probă, menționînd repetat aceleași argumente care le-a invocat anterior în

apel.

Totodată, a menționat că la aplicarea pedepsei instanțele judecătorești

nu au ținut cont de toate circumstanțele cauzei, eronat a interpretat și aplicat

prevederile art. 61 și 75 Cod penal și incorect a stabilit pedeapsă reală –

închisoare. Drept circumstanțe atenuante a menționat: - săvîrșirea pentru

prima dată a unei infracțiuni din imprudență, - anterior nu a fost judecată, -

recunoașterea vinovăției, - căința sinceră, - contribuirea activă la descoperirea

infracțiunii, precum și faptul că în speță nu a fost înaintată acțiune civilă.

Necătînd la faptul că infracțiunea comisă de inculpată este una gravă,

aceasta oferă posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.

5

- succesorul părții vătămate, invocînd temeiul prevăzut de art. 427 alin

(1) pct. 6) CPP, solicită casarea hotărîrilor contestate și pronunțarea unei

hotărîri, cu stabilirea unei pedepse mai aspre.

Instanțele judecătorești nu s-au pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate de partea acuzării și anume:

- căința sinceră a inculpatei este una formală, care după accidentul

comis a părăsit spitalul fără a informa personalul instituției medicale;

- în timpul urmăririi penale Tofan A. a săvîrșit acte de vandalism la

locul de pomenire a decedatei;

- nu s-a luat în considerație nici faptul că inculpata a fost atrasă la

răspundere penală de săvîrșirea unui fapt de huliganism comis de două sau

mai multe persoane, circumstanțe ce caracterizează inculpata ca o persoană

agresivă și periculoasă pentru societate;

- pînă la momentul de față de către inculpată nu a fost recuperat

prejudiciul moral și material cauzat prin infracțiunea comisă succesorului

părții vătămate.

Astfel, ignorînd prevederile art. 385 alin.(1) pct. 6) CPP și anume

circumstanțele atenuante, instanța i-a aplicat inculpatei o pedeapsă prea

blîndă, ce a dus la încălcarea prevederilor art. 61 Cod penal. La fel, instanțele

inferioare au omis din vedere la stabilirea pedepsei antecedentele

contravenționale pe care le are inculpata.

succesorul părții vătămate Gross A. și avocatul acesteia Maier L., care au

solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind inadmisibilă, argumentînd la

general cererea de recurs, fără a face trimitere la vre-o încălcare de ordin

juridic, de drept, așa cum prevede norma art. 427 CPP. Astfel, recursul este

bazat pe motiv de echitate care nu pot constitui temei de casare.

7.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod

de procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa

asupra recursului ordinar declarat de avocat în numele inculpatei, solicitînd

inadmisibilitatea recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

motivele invocate de recurent nu cad sub incidența erorilor de drept

prevăzute în norma art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Pedeapsa

stabilită a fost aplicată în dependență de circumstanțele atenuante și

agravante prevăzute la art. 76-77 Cod penal, precum și efectele acestora

6

prescrise în art. 78 Cod penal și art. 3641 CPP.

dosarului și motivele invocate, Colegiul penal consideră că recursul

avocatului Bargan I. în numele inculpatei urmează a fi respins, iar cel al

succesorului părții vătămate admis, din următoarele considerente.

8.1. Referitor la recursul avocatului Bargan I. în numele

inculpatei Tofan A.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres în art. 427 CPP, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a

agrava situația condamnatului. Or, art. 427 alin.(1) CPP, prevede că hotărîrile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit textului recursului, avocatul Bargan Iurie în numele inculpatei

invocă temei de casare a hotărîrilor contestate pct. 10) alin.(1) art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței de apel conține o

eroare de drept atunci cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Colegiul constată că temeiul la care se referă autorul recursului, nu este

aplicabil din punct de vedere al prezenței erori de drept, care ar fi temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

După cum rezultă din textul recursului, avocatul inculpatei este de

acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu

încadrarea juridică a acțiunilor acesteia și, critică decizia instanței de apel

numai referitor la stabilirea pedepsei, considerînd-o prea aspră, solicitînd

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Verificînd legalitatea hotărîrii atacate sub acest aspect, Colegiul

penal reține că aceste temeiuri nu și-a găsit confirmarea în speța dată.

Reieșind din prevederile art. 414-415 Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

este în drept de a casa sentința parțial sau total, pronunțînd o nouă hotărîre,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță.

Astfel, Colegiul penal reține că lui Tofan Alina în baza art. 264 alin. (4)

Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, cu privarea de

7

dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 4 ani.

Instanța de recurs reiterează faptul că, în speță, judecarea cauzei penale

a avut loc pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în

conformitate și cu respectarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală,

iar inculpata potrivit alin. (8) al aceleiași norme a beneficiat de reducere a

limitelor de pedeapsă.

Pedeapsa penală și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor de

generalizare a pedepsei (art. 75 Cod penal), continuînd operațiunea de

individualizare cu privire la săvîrșirea infracțiunii, ținînd cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate

dispune neexecutarea pedepsei aplicate vinovatului.

Suspendarea condiționată (art. 90 CP), ca mijloc de individualizare a

executării pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă

stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de

executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa

stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul

pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea

convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului

înainte de săvîrșirea faptei, după săvîrșirea acesteia, în timpul judecății,

precum și alte aspecte ce privesc persoana infractorului, bazîndu-se pe

materialele cauzei administrate în cadrul cercetării judecătorești.

În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul

îndeplinirii condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, nu

se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această

măsură de individualizare judiciară a pedepsei.

8

Infracțiunea săvîrșită de inculpată, indiferent de faptul că este comisă

din imprudență, conform art. 16 alin. (4) Cod penal, se consideră gravă.

În opinia instanței de recurs, la stabilirea pedepsei inculpatei, a fost

reținută just prezența circumstanțelor atenuante, precum și personalitatea

inculpatei, care anterior avînd antecedente contravenționale, lipsă de

experiență de a conduce mijlocul de transport, precum și că ultima a admis

conducerea autoturismului în stare de ebrietate cu grad avansat.

Astfel, Colegiul consideră că instanța de apel întemeiat a conchis că

aceste împrejurări, în cauza dată, nu sînt suficiente pentru a aplica prevederile

art. 90 alin. (1) Cod penal, deoarece Tofan A. a săvîrșit o infracțiune gravă,

fiind comisă prin varianta agravantă a acesteia, ce s-a soldat cu urmări grave.

Reieșind din circumstanțele cauzei se constată că infracțiunea a fost săvîrșită

de inculpată fiind în stare avansată de ebrietate, cauzînd vătămări corporale

grave care sunt incompatibile cu viața și care s-au soldat cu decesul victimei.

O pedeapsă mai blîndă nu va asigura atingerea scopului pedepsei, or și

această pedeapsă stabilită inculpatei este una destul de blîndă în raport cu

circumstanțele comise și consecințele survenite.

Prin urmare, recurentul critică măsura de pedeapsă aplicată ca fiind

prea aspră, însă eroarea dată nu persistă în speță, iar temei pentru admiterea

recursului ordinar declarat de avocatul Bargan I. în numele inculpatei Tofan

A. nu există și, se impune respingerea lui ca inadmisibil.

8.2 . Cu referire la recursul succesorului părții vătămate Gross A.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să-l admită, să

dispună rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Reieșind din prevederile art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecînd apelurile, urma să verifice mai amănunțit

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în latura pedepsei, în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel și să adopte o hotărîre legală și

întemeiată în această parte.

9

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală,

trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul

dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care

au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Colegiul penal lărgit constată că aceste prevederi procesuale obligatorii,

nu au fost respectate întocmai la judecarea apelurilor.

Drept temei pentru recurs succesorul părții vătămate Gross A. a invocat

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stipulează, că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, totodată nefiind de acord cu pedeapsa stabilită

inculpatei, temei prevăzut de pct. 10) - cînd s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Recurenta critică decizia contestată în partea stabilirii pedepsei

inculpatei, apreciind-o prea blîndă în coraport cu fapta comisă și consecințele

survenite, punînd la îndoială atingerea scopului pedepsei penale, restabilirea

echității sociale, corectarea inculpatei și prevenirea de noi infracțiuni.

Potrivit pct. 14.7 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22

din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”,

cu modificările ulterioare, una din chestiunile de drept pe care trebuie să le

soluționeze instanța de apel este: dacă pedeapsa a fost individualizată și

aplicată just.

Instanța de recurs consideră că, motivele invocate de succesorul părții

vătămate la pct. 6 al prezentei decizii, referitor la individualizarea pedepsei,

sunt întemeiate, deoarece instanța de apel nu a respectat întocmai criteriile

generale de individualizare a pedepsei.

Conform art. 6 Cod penal, persoana este supusă răspunderii penale și

pedepsei penale numai pentru fapte săvîrșite cu vinovăție.

Pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce

se aplică de instanțele de judecată, persoanelor care au săvîrșit infracțiuni,

cauzînd anumite lipsuri și resticții drepturilor lor, care are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților, cît și a altor persoane.

10

Pentru ca pedeapsa aplicată inculpatului să atingă scopurile sus-

menționate, legea penală stabilește anumite criterii de individualizare a

pedepsei.

În acest context, instanța de recurs relevă că, potrivit prevederilor art. 75

Cod penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

stabilite de lege de care este obligată să se conducă instanța de judecată la

aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea

penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică

a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținînd

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în

vederea realizării acestei operațiuni.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de

judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii

săvîrșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvîrșirii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvîrșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Colegiul penal lărgit reține, că aceste prevederi ale normei procesual

penale la individualizarea pedepsei nu au fost respectate la adoptarea soluției

de către instanțele judecătorești inferioare.

Atît în apel, cît și în recursul ordinar succesorul părții vătămate a

invocat că inculpatei Tofan A. pentru acțiunile comise i-a fost aplicată o

11

pedeapsă care nu este proporțională consecințelor survenite, solicitînd:

„ - să fie luat în considerație faptul, că Tofan A. este periculoasă pentru

societate, deoarece după producerea accidentului nu s-a adresat la ea pentru a-și cere

scuze că a lăsat-o fără copil. În pofida faptului că Tofan A. de două ori, fiind la

libertate, împreună cu sora sa Tofan L. a săvîrșit vandalism la locul accidentului

rutier, unde mereu erau puse flori și coroană în amintirea fiicei decedate, despre acest

fapt fiind sesizat IP Ciocana, mun. Chișinău;

- de asemenea, din momentul accidentului rutier, permanent era amenințată de

către familia Tofan, primind la celular mesaje cu conținut necenzurat. Inculpata nu a

încercat nici într-un mod să diminueze efectele infracțiunii săvîrșite, fapt ce denotă

un comportament arogant, lipsit de moralitate, care dă dovadă de atitudine

indiferentă față de cele comise;

- avînd în vedere cele expuse, succesorul părții vătămate consideră că, nu este

suficientă aplicarea față de inculpata Tofan A. a pedepsei stabilite, prin urmare

acesteia urmează să-i fie aplicată pedeapsa principală mai aspră”.

Anume asupra acestor motive invocate în apel de către Gross A.

instanța de apel nu s-a pronunțat, sau s-a pronunțat superficial, fără

argumentare cuvenită.

Referitor la pedeapsa aplicată de către instanța de fond, Curtea de Apel

s-a expus succint, cu fraze de ordin general că: „la stabilirea pedepsei s-a ținut

cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, luîndu-se în considerație caracterul

infracțiunii, circumstanțele cauzei, personalitatea inculpatei, atitudinea acesteia față

de infracțiunea comisă, fapt ce demonstrează că pedepsele penale cu închisoarea,

aplicate anterior, nu și-au atins scopul”.

În sentință se invocă că inculpata a recunoscut integral vina și se căiește

sincer, de fapt aceasta a recunoscut circumstanțele în care s-a produs

accidentul rutier, fără a da careva semne (conform materialelor cauzei) de

căința sinceră, aceasta fiind una formală.

Cele menționate denotă faptul, că instanța de apel nu s-a pronunțat clar

asupra argumentelor succesorului părții vătămate privitor la pedeapsa

principală aplicată inculpatei în raport cu consecințele survenite în urma

accidentului rutier, n-a ținut cont în deplină măsură de comportamentul

acesteia după comiterea infracțiunii.

Circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea incriminată inculpatei,

determină Colegiul penal lărgit să conchidă asupra incorectitudinii aplicării

pedepsei principale la limita minimă a sancțiunii închisorii în privința lui Tofan A.

12

Aceasta se statuează avînd în vedere că inculpata a comis o infracțiune

gravă, care atentează la valoarea primordială protejată de legea penală – viața

și sănătatea persoanei, cu atît mai mult că aceasta a fost săvîrșită în prezența

altor factori declanșatori cum sunt: prezența stării de ebrietate a inculpatei, cu

grad avansat – circumstanță care nu putea fi neglijată de instanțe la aplicarea

pedepsei principale.

Mai mult ca atît, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă,

legală și individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să

realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod

penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și

în limitele fixate în partea specială a acestuia.

Colegiul penal lărgit remarcă că principalele elemente de care

judecătorul (sau completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată

cînd soluționează cauza penală și cînd alege categoria de pedeapsă conform

normelor generale prevăzute în art. 62-71 Cod penal, sunt termenul și

mărimea acesteia conform limitelor fixate în articolul respectiv al Părții

speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sunt determinate de

încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite.

Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei și

depinde de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Termenul pedepsei, în afară

de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în vedere persoana celui

vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situația

materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul pînă sau după săvîrșirea infracțiunii.

Instanța de recurs constată că instanțele de judecată, la aplicarea

pedepsei lui Tofan Alina, nu au respectat întocmai criteriile generale de

individualizare a pedepsei. Deși, legiuitorul a creat un mecanism eficient de

sancționare a făptașilor care comit încălcarea regulilor de securitate a circulației

rutiere, acțiune săvîrșită în stare de ebrietate, ținînd cont de gravitatea și

consecințele survenite, măsura de pedeapsa aplicată de instanțele de judecată

nu este adecvată faptei și pericolului social al acesteia, pedeapsa aplicată fiind

prea blîndă și în consecință ilegală, inechitabilă și nejustificată.

Succesorul părții vătămate corect a menționat că pedeapsa aplicată în

13

asemenea caz, trebuie să fie nu numai legală, în sensul de respectare a

cadrului legal de individualizare judiciară, dar în același timp, trebuie să fie și

echitabilă, adică să se respecte criteriul proporționalității, care presupune

stabilirea cuantumului pedepsei în funcție de gravitatea infracțiunii și

vinovăția autorului, cu respectarea prevederilor art. 61 Cod penal, prin

urmare, în speță, nu a fost asigurat faptul exercitării scopului pedepsei penale.

Totodată, Colegiul penal conchide că deși, inculpata Tofan A. a solicitat

judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

cauza penală în privința acesteia fiind examinată în baza prevederilor art. 3641

Cod de procedură penală, adică în baza probelor administrate în faza

urmăririi penale, instanța nu a apreciat corect gradul pericolului ce-l prezintă

pentru societate această infracțiune, circumstanțele cauzei, personalitatea

inculpatei și în consecință a aplicat față de ea o pedeapsă neechitabilă, sub

aspectul individualizării pedepselor.

Astfel, instanța de recurs conchide că instanța de apel, nu s-a expus

argumentat, complet, obiectiv și sub toate aspectele asupra motivelor invocate

în apelul succesorului părții vătămate, nefiind dat deplină eficiență

principiilor de individualizare a pedepsei în raport cu circumstanțele reale ale

cauzei.

Discordanța între cele reținute de instanța de apel și conținutul real al

circumstanțelor cauzei, ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept

consecință pronunțarea unei concluzii premature și insuficient de motivate în

privința aplicării pedepsei inculpatei.

În atare circumstanțe, Colegiul penal lărgit conchide că, instanța de apel

la judecarea apelului succesorului părții vătămate Gross A. a comis eroarea de

drept prevăzută la art. 427 alin.(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală - că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

iar hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, care se consideră

temei de casare a deciziei pronunțate.

Instanța de recurs consideră, că erorile comise nu pot fi reparate de

către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece aceasta nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității

sentinței, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor

procesuale penale la pronunțarea hotărîrii judecătorești.

14

Încălcările enunțate determină, incontestabil, Colegiul să concluzioneze

asupra necesității de a casa decizia instanței de apel cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță în alt complet de judecători.

La o nouă judecarea a cauzei, instanța de apel urmează să i-a în

considerație cele expuse în prezenta hotărîre, să înlăture erorile admise, să se

pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile Legii

procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel și în recurs, și

ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, să pronunțe o hotărîre legală,

întemeiată și motivată, cu respectarea prevederilor art.414, 417, 419 Cod de

procedură penală.

Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Bargan

Iurie în numele inculpatei Tofan Alina, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2015, în cauza penală în privința lui

Tofan Alina.

Admite recursul ordinar declarat de succesorul părții vătămate Gross

Avrora, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 10 martie 2015, în partea stabilirii pedepsei, în cauza penală în privința lui

Tofan Alina și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, în partea dispunerii

rejudecării cauzei, în rest, este irevocabilă, publicată integral la 24 martie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Ghenadie Nicolaev

Petru Moraru

15