1rh-5/15 — art. 324 alin. 2 lit. c Cod penal

1rh-5/15 — art. 324 alin. 2 lit. c Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1rh-5/15

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Ursache Petru,

judecători – Timofti Vladimir, Nicolaev Ghenadie, Alerguș Constantin,

Moraru Petru,

judecînd, în ședință publică, cererea de revizuire declarată de către condamnatul

Sandu Victor și avocatul Avram Mihail în numele acestuia, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 24 octombrie 2007, deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2007, sentinței Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău din 17 aprilie 2007, în cauza penală privindu-l pe

Sandu Victor Grigore, născut la 02.02.1958,

originar din s. Risipeni, r-nul Fălești, domiciliat

în mun. Chișinău, str. T. Vladimirescu 7, ap. 51.

Termenul de examinare a cererii de revizuire:

21 mai 2015 – 18 iunie 2015.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-au prezentat:

Avocatul Avram Mihail, care a solicitat admiterea cererii de revizuire în

sensul declarat.

Condamnatul Sandu Victor, care a solicitat admiterea cererii de revizuire.

Procurorul Sergiu Crîjanovschi, care a solicitat admiterea cererii de revizuire,

cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de recurs.

Asupra cererii de revizuire, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

inculpatul Sandu Victor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 324

alin. (2) lit. c) Cod penal cu aplicarea art. 79 Cod penal la amendă în mărime de

3000 unități convenționale, ce constituie 60000 lei, cu privarea de dreptul de a

exercita activitatea de medic veterinar pe un termen de 2 ani.

1

Sandu Victor la 25 septembrie 2006, aproximativ la ora 12:30, în virtutea

atribuțiilor de serviciu în calitate de medic-șef al clinicii veterinare din sec.

Botanica, mun. Chișinău, situată pe str. Muncești, 79 și fiind persoană cu funcție

de răspundere, a estorcat și a primit de la Ciorbu Sergiu bani în calitate de mită în

sumă de 400 lei, pentru efectuarea unor acțiuni necesare, pentru eliberarea

ulterioară a permisului de traversare a frontierei de stat a animalelor, după ce a fost

reținut în flagrant de către lucrătorii de poliție.

atacată cu apeluri de către:

- procuror, care a solicitat casarea sentinței în partea stabilirii

pedepsei cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărîri prin care să fie exclusă

aplicarea art. 79 Cod penal și numirea unei pedepse în limitele sancțiunii

infracțiunii imputate, considerînd pedeapsa aplicată prea blîndă.

- inculpatul Sandu Victor și avocatul Zubco Valeriu, care au solicitat casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare în privința

lui Sandu Victor, recunoașterea nulității tuturor actelor procedurale pe cauza

penală dată.

au fost respinse ca nefondate apelurile procurorului, avocatului Zubco Valeriu în

interesele inculpatului Sandu Victor și al inculpatului Sandu Victor, cu menținerea

sentinței atacate fără modificări.

inculpatul Sandu Victor și avocatul său Valeriu Zubco prin care s-a solicitat

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2007 și a

sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 17 aprilie 2007, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care în privința inculpatului Sandu Victor să fie dispusă achitarea,

invocînd temeiurile pentru recurs prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 1), 8) și 16)

Cod de procedură penală.

În recursuri inculpatul și avocatul acestuia au invocat, că instanța de apel, în

procesul examinării cererii de apel, nu a atras atenția la încălcările comise de către

organul de urmărire penală și nu a ținut cont, că instanța de fond la pronunțarea

sentinței de condamnare în privința lui Sandu Victor în comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal s-a bazat numai pe presupuneri, iar

art. 389 alin. (2) Cod de procedură penală prevede, că „sentința de condamnare nu

poate fi bazată pe presupuneri”.

octombrie 2007 au fost respinse, ca inadmisibile recursurile ordinare declarate, ca

fiind vădit neîntemeiate.

2

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs ordinar a indicat, că este

neîntemeiat argumentul recurenților, cum că a avut loc o provocare de corupere

pasivă de către organele de poliție, deoarece atît în cadrul urmăririi penale, cît și în

ședința instanței de fond Ciorbu Sergiu a declarat sub jurămînt, că Sandu Victor a

estorcat de la el bani pentru urgentarea vaccinării. În momentul reținerii inculpatul

a scos din buzunarul său banii semnați, ceia ce indică la acțiunile conștiente ale

inculpatului și nu la o provocare.

Referitor la marcarea bancnotelor, cercetarea la fața locului și altele, că

acțiunile procesuale au fost efectuate la data de 25 septembrie 2006 pînă la ora

12:30, iar urmărirea penală a fost pornită la 25 septembrie 2006 ora 16:40, adică

mai tîrziu cu aproximativ 4 ore, pune la îndoială și competența teritorială a

organului de urmărire penală, deoarece Ciorbu Sergiu a depus plîngerea la

Comisariatul de poliție a sectorului Rîșcani, mun. Chișinău, deși fapta a fost

comisă în sectorul Botanica, mun. Chișinău, instanța de recurs a menționat, că

aceste motive au fost invocate și în instanța de apel de către inculpat și avocatul

acestuia, și care au dus la respingerea argumentelor indicate ca fiind nefondate.

Instanța de recurs a statuat, că cercetarea la fața locului este una din acțiunile

de urmărire penală, care se efectuează pînă la pornirea urmăririi penale, iar faptul

că aceasta a fost pornită la ora 16, adică cu aproximativ 4 ore mai tîrziu, nu

contravine legii deoarece potrivit art. 274 Cod de procedură penală rezoluția de

începere a urmăririi penale emisă de organul de urmărire penală în termen de 24

ore de la data începerii urmăririi penale se supune confirmării de către procurorul

care conduce activitatea de urmărire penală și în consecință rezultă că toate

acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în cadrul dosarului penal avînd un

caracter legal.

Referitor la încălcarea competenței materiale la efectuarea urmăririi penale pe

motiv, că organul de urmărire penală al C.P.s. Rîșcani, mun. Chișinău nu era în

drept să efectueze urmărirea penală în cauza respectivă, instanța de apel just l-a

considerat neîntemeiat, deoarece potrivit art. 269 Cod de procedură penală

urmărirea penală pe infracțiunile ce țin de corupere este atribuită CCCEC, dar

concomitent, prin art. 271 alin. (4) Cod de procedură penală este delegat dreptul

procurorului de a dispune motivat efectuarea urmăririi penale de către alt organ de

urmărire penală, nelimitînd acest drept și nespecificîndu-1.

Astfel procurorul sect. Rîșcani, mun. Chișinău prin ordonanța din 25.09.06 a

dispus efectuarea urmăririi penale pe cauza respectivă de către SUP C.P.s. Rîșcani

(f.d.2, vol. I).

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție a conchis, că instanța de apel a

apreciat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării

lor, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

3

au depus o cerere de revizuire, apoi la 17 iunie 2015 un supliment la ea, prin care

au solicitat casarea hotărîrilor judecătorești susmenționate, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărîri de achitare; restituirea amenzii plătite în sumă de

60000 lei, restituirea valorii ratei de 64% calculate la data pronunțării deciziei de

revizuire și a sentinței de achitare, conform informației Biroului Notarial de

Statistică a Republicii Moldova în sumă de 38400 lei; încasarea în beneficiul cet.

Sandu Victor a tuturor cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat fără a fi

obligat, în suma menționată în nota de calcul, care va fi prezentată direct în ședința

de judecată.

Revizuenții au invocat, că prin hotărîrea din 11 februarie 2014, în cauza

Sandu vs. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (mai

departe Curtea) a constatat violarea art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale (mai departe Convenție).

În speță, revizuenții consideră că în conformitate cu art. 4641 alin. (1) Cod de

procedură penală, consecința gravă a încălcării Convenției pentru cet. Sandu

Victor, care continuă să se producă, este faptul că dumnealui a fost condamnat

pentru o pretinsă săvîrșire a unei infracțiuni. Astfel, unica remediere a respectivei

consecințe este revizuirea hotărîrilor judecătorești de condamnare și pronunțarea

unei sentințe, prin care cet. Sandu Victor să fie achitat.

cauzei și motivele invocate, Colegiul penal conchide că aceasta urmează a fi

admisă din următoarele considerente.

Conform art. 4641 alin. (11), 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură

penală, dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța

desființează hotărîrea atacată sub aspectul dreptului încălcat și rejudecă cauza,

dispunînd achitarea persoanei.

Potrivit art. 4641 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile irevocabile

pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale ale omului pot fi supuse

revizuirii dacă cel puțin una dintre consecințele grave ale încălcării Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor

adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decît prin

revizuirea hotărîrii pronunțate.

Examinînd calea extraordinară de atac prin prisma dispozițiilor legale

menționate, Colegiul consideră cazul dat de revizuire ca fiind dublu condiționat, ce

presupune:

- existența unei hotărîri definitive a Curții, prin care s-a constatat o încălcare a

drepturilor sau a libertăților fundamentale ale persoanei;

- și consecințele grave ale încălcării Convenției continue să se producă și să

nu poată fi remediate decît prin revizuirea hotărîrii pronunțate.

4

Această cerere de revizuire poate fi formulată de persoana al cărei drept a fost

încălcat (art. 4641 alin. (2) lit. a) Cod de procedură penală), care a avut calitatea de

parte atît în cauza împotriva Republicii Moldova soluționată prin hotărîrea Curții,

cît și în cauza soluționată prin hotărîrea instanței naționale.

Avînd în vedere cele menționate, Colegiul constată că prezenta cerere de

revizuire este formulată de o persoană cu privire la care Curtea s-a pronunțat,

existînd o hotărîre prin care aceasta a constatat o încălcare a unui drept al persoanei

care solicită revizuirea.

În sensul vizat se atestă că, prin hotărîrea din 11 februarie 2014 în cauza

Sandu vs. Republica Moldova, Curtea a constatat violarea art. 6 §1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce

se manifestă prin faptul că procesul penal intentat împotriva lui Sandu Victor nu a

fost echitabil.

Reieșind din cererea înaintată Curții spre examinare, argumentele de bază

invocate de către Sandu Victor au fost „faptul provocării la săvîrșirea infracțiunii

de luare de mită și nemotivarea suficientă a hotărîrilor pronunțate de către

instanțele judecătorești naționale”.

În ceea ce privește provocarea din partea poliției, în cauza Teixeira de Castro,

09.06.1998 Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil ar putea fi încălcat în

cazul în care lucrătorii de poliție nu s-au limitat la investigarea activității

infracționale ale unui suspect într-un mod esențialmente pasiv, însă au exercitat o

influență pentru a provoca săvîrșirea unei infracțiuni, care, în caz contrar, nu ar fi

fost comisă. În cauza Vanyan c. Rusiei (15.12.2005), Curtea a constatat că

problema provocării poate fi pusă chiar și în situațiile în care activitatea respectivă

a fost efectuată de către o persoană privată care a acționat ca un agent sub

acoperire, în timp ce aceasta a fost de fapt organizată și condusă de către lucrătorii

de poliție.

Avînd în vedere importanța principiilor de mai sus, Curtea a constatat în

cauza Ramanauskas c. Lituaniei (2008) că în cazul în care un acuzat susține că a

fost provocat la săvîrșirea unei infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să

examineze minuțios materialele dosarului, deoarece pentru a îndeplini cerința unui

proces echitabil în sensul art. 6 §1 din Convenție, toate probele obținute în

rezultatul provocării de către poliție trebuie să fie excluse. Acest lucru este valabil

îndeosebi atunci cînd activitatea operativă de investigații a poliției a avut loc în

lipsa unui cadru juridic suficient sau a garanțiilor adecvate.

În cele din urmă, dacă informația prezentată de către organele de urmărire

penală nu permite Curții să conchidă că reclamantul a fost subiectul unei provocări

din partea poliției, este esențial ca în fiecare cauză Curtea să examineze calitatea

evaluării de către instanțele naționale a pretinsei provocări și să se asigure că

5

acestea au respectat în mod corespunzător drepturile acuzatului la apărare, în

special dreptul la o procedură contradictorie și la egalitatea armelor (Edwards și

Lewis c. Regatului Unit).

Revenind la cererea de revizuire supusă judecării, Colegiul reține că, fiecare

înaltă parte contractantă la Convenție are obligația, în temeiul art. 1 din Convenție

de a recunoaște drepturile Convenției oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa și,

în temeiul art. 46 § 1 din Convenție, s-a angajat să se conformeze hotărîrilor

definitive ale instanței europene în litigiile la care ea este parte. Adică,

interpretările Curții cuprinse în hotărîrile sale, adoptate în privința Republicii

Moldova, sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești naționale.

Mai mult ca atît, conform prevederilor alin. (8) art. 7 Cod de procedură

penală, hotărîrile definitive ale Curții sunt obligatorii pentru organele de urmărire

penală, procurori și instanța de judecată. Reieșind din sensul acestei norme, au

caracter obligatoriu nu doar interpretările Curții cuprinse în hotărîrile sale adoptate

în privința Republicii Moldova, dar și cele adoptate în privința altor state.

Referitor la hotărîrile Curții adoptate în privința unor state concrete, statele

contractante singure decid cum să execute cel mai bine hotărîrile Curții, în

condițiile constatării unei încălcări a articolului din Convenție.

Cel mai eficient mod de a repune persoana căreia i-a fost recunoscută

încălcarea în situația sa inițială (restitutio in integrum) pentru Republica Moldova

ca stat contractant și în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este aplicarea

căii de atac extraordinare, și anume a procedurii de revizuire a cauzei la nivel

național, prin care instanța își retractează propria hotărîre.

Astfel, în cazul supus judecării, de către Curte a fost constatată încălcarea art.

6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de echitate procedurală la nivel național. În

calitate de încălcare Curtea a evidențiat problema folosirii probelor obținute prin

provocarea persoanei la săvîrșirea infracțiunii, problema neaprecierii credibilității

persoanei care a sesizat poliția, problema în motivarea hotărîrilor la nivel național.

În procesul revizuirii a prezentei cauze Colegiul consideră necesar de

menționat faptul că, în situația în care un acuzat susține că a fost provocat la

săvîrșirea unei infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să examineze minuțios

materialele dosarului, deoarece pentru a îndeplini cerința unui proces echitabil,

toate probele obținute în rezultatul provocării de către poliție trebuie să fie excluse.

Pentru a verifica dacă persoana a fost provocată să săvîrșească infracțiunea,

instanțele judecătorești trebuie să stabilească dacă ea putea fi în mod rezonabil

considerată ca fiind implicată în activitatea infracțională respectivă pînă la

implicarea poliției. Cu alte cuvinte, trebuie verificat dacă persoana ar fi săvîrșit

infracțiunea în lipsa pretinsei provocări.

La fel, este de menționat că în cazul în care implicarea poliției se limitează la

asistarea unei persoane private la înregistrarea săvîrșirii unei acțiuni ilegale de

6

către o altă persoană privată, factorul determinant rămîne a fi comportamentul

celor două persoane. Prin urmare, întrucît Sandu Victor a invocat constant

argumentul provocării la săvîrșirea infracțiunii, urmează a fi examinat modul în

care instanțele judecătorești au apreciat comportamentul lui Ciorbu Sergiu în acest

aspect în prezenta cauză.

Luînd în considerație forța obligatorie a hotărîrii Curții precum și a

constatărilor adoptate de Curte, pentru statele contractante, Colegiul penal

stabilește că probele ce au stat la baza condamnării lui Sandu Victor de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, sunt lovite de nulitate,

deoarece pînă la momentul provocării nu au existat suspiciuni obiective confirmate

prin probe, că Sandu Victor ar fi fost implicat în acțiuni infracționale, înainte de

implicarea colaboratorilor CCCEC, prin intermediul lui Ciorbu Sergiu.

Ca urmare, probele administrate pe caz începînd cu data de 25 septembrie

2006, în conformitate cu art. 94 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, nu pot

fi admise ca probe, acestea fiind obținute prin provocarea persoanei la săvîrșirea

infracțiunii și, prin urmare se exclud din dosar și nu pot fi puse la baza sentinței de

condamnare.

De asemenea, Colegiul remarcă faptul că alte probe în susținerea învinuirii

înaintate, de către partea acuzării nu au fost prezentate în cadrul acestui proces

penal, ceea ce duce la constatarea lipsei unui cumul de probe obligatoriu în cazul

adoptării unei sentințe de condamnare.

O altă constatare a Curții, ce urmează a fi pusă în discuție este: ,,că

reclamantul a invocat aceste argumente în fața instanțelor judecătorești naționale,

acuzîndu-l pe C. de provocare la corupere pasivă cu ajutorul poliției. În această

situație, „ține de obligația procuraturii de a demonstra faptul că nu a existat o

provocare, dacă alegațiile inculpatului nu sunt în totalitate neverosimile. În

absența unor asemenea dovezi, este obligația autorităților judiciare să examineze

circumstanțele cauzei și să întreprindă acțiunile necesare pentru stabilirea

adevărului în vederea determinării dacă a fost sau nu vreo provocare” (a se vedea

Ramanauskas, menționată supra). Cu toate acestea, chiar dacă au analizat aceste

argumente, care după cum s-a menționat nu erau total lipsite de temei, toate cele

trei nivele de instanțe judecătorești s-au bazat pe versiunea evenimentelor

confirmate de către C. și pe faptul că reclamantul a acceptat conștient mita, ceea

ce a fost demonstrat prin faptul că acesta a scos banii din buzunar (a se vedea

paragrafele 17, 19 și 21 supra). Cu alte cuvinte, deși reclamantul în mod expres a

pus în discuție credibilitatea lui C., instanțele de judecată s-au bazat pur și simplu

doar pe declarațiile lui C., fără a examina credibilitatea lui și posibilitatea

provocării de către C. a reclamantului la corupere pasivă din careva motive

ascunse.

De asemenea, Curtea notează că nu a existat nici o prezumție că

7

reclamantul a fost anterior implicat în careva activități infracționale. Nu au existat

nici dovezi că el era predispus la comiterea infracțiunilor. Argumentul Guvernului

că colaboratorii de poliție nu puteau să pornească o urmărire penală împotriva

reclamantului pînă la administrarea probelor că el într-adevăr a săvîrșit o

infracțiune (a se vedea paragraful 26 supra) nu face decît să confirme aceasta.

În concluzie, avînd în vedere cele expuse mai sus, Curtea consideră că

instanțele judecătorești naționale au omis să aprecieze corespunzător dacă

acțiunile lui C., care a acționat din partea poliției, au avut efectul de a-1 provoca

pe reclamant la săvîrșirea infracțiunii pentru ce a fost ulterior condamnat sau

dacă au existat careva indicii că infracțiunea ar fi fost comisă fără această

provocare. Deși în prezenta cauză instanțele judecătorești naționale au avut temei

să bănuiască că a avut loc o provocare, acestea nu au apreciat elementele de fapt

și de drept relevante care ar fi putut să le ajute să distingă provocarea de la o

formă legală a unei activități de investigații (a se vedea, de exemplu, Khudobin c.

Rusiei, nr. 59696/00, § 137, CEDO 2006-XII (extrase)). Avînd în vedere cele

menționate supra și utilizarea probelor administrate prin implicarea activă a lui

C. sub conducerea poliției pentru a justifica condamnarea reclamantului au privat

pe acesta din urmă de un proces echitabil, astfel cum prevede articolul 6 din

Convenție.

Prin urmare, a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție”.

La acest capitol Colegiul, reieșind din lucrările cauzei, constată că partea

apărării și condamnatului începînd încă de la faza urmăririi penale, mai apoi în

cererile de apel și recurs ordinar au susținut că condamnatul a fost victima unei

provocări (f.d.190-210, 216-217, 234-254, vol. I), iar în această situație ținea de

obligația acuzării de a demonstra faptul că nu a existat o provocare, cu excepția

cazului în care acuzațiile condamnatului ar putea fi în cea mai mică măsură

credibile. În absența unor asemenea dovezi, era de obligația instanțelor

judecătorești să examineze circumstanțele cauzei și să întreprindă acțiunile

necesare pentru stabilirea adevărului și existenței sau nu a actului de provocare.

Reieșind din cele expuse, Colegiul consideră că instanțele judecătorești

naționale au omis să se expună dacă acțiunile lui Ciorbu Sergiu, au avut efectul de

a-l provoca pe Sandu Victor la săvîrșirea infracțiunii pentru care acesta a fost

ulterior condamnat, sau dacă au existat careva indicii că infracțiunile ar fi fost

comise fără această provocare. Deși, în prezenta cauză instanțele judecătorești

naționale au avut temei să bănuiască că a avut loc o provocare, acestea nu au

apreciat elementele de fapt și de drept relevante, care ar fi putut să le ajute să

distingă provocarea de la o formă legală a unei activități de investigații.

Din aceste perspective, raportat la speța dedusă judecății, Colegiul conchide

că, în situația dată Ciorbu Sergiu nu s-a limitat la examinarea în mod pasiv a

activității infracționale, ci a exercitat asupra lui Sandu Victor, persoanei ce

8

desfășura o activitate, o influență de natură de a-l provoca la comiterea unei

infracțiuni, pe care, altfel, el nu ar fi comis-o, cu scopul de a face posibilă

constatarea săvîrșirii infracțiunii. Astfel, acțiunile lui Ciorbu Sergiu au avut ca

efect convingerea și provocarea lui Sandu Victor la comiterea infracțiunii, pentru

care fusese condamnat și că nimic din datele dosarului nu indică precum că

infracțiunea respectivă ar fi fost comisă de el și fără intervenția lui Ciorbu Sergiu.

Prin urmare în speța dată, nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii

penale a lui Sandu Victor de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2)

lit. c) Cod penal, în cauză lipsind probe credibile care ar confirma comiterea

infracțiunii de către Sandu Victor.

Așa dar, avînd în vedere utilizarea probelor administrate, prin implicarea

activă a lui Ciorbu Sergiu, sub conducerea poliției, pentru a justifica condamnarea

lui Sandu Victor, precum și neexaminarea de către instanțele judecătorești

naționale a argumentului invocat de către partea apărării privind provocarea,

rezultă că procesul penal împotriva lui Sandu Victor nu a fost echitabil, fiind

încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

Colegiul mai invocă că conform art. 42 din Convenție, dacă Curtea declară că

a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al

înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor

acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă,

însă reclamantul nu a prezentat vreo pretenție cu privire la satisfacția echitabilă,

din aceste motive, Curtea, în unanimitate a declarat admisibile plîngerile invocate

în temeiul articolului 6 § 1 și 3 din Convenție, iar restul cererii inadmisibilă și a

hotărît că a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește plîngerea

despre provocare.Totodată, Curtea a hotărît că nu este necesar să se examineze

restul plîngerilor invocate în temeiul articolului 6 § 1 și 3 din Convenție.

În consecință, Colegiul conchide că urmează a desființa toate hotărîrile

judecătorești adoptate și necasate pe caz, cu dispunerea soluției de achitare a lui

Sandu Victor de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod

penal, din motiv că fapta nu a fost săvîrșită de către condamnatul Sandu Victor.

Referindu-se la solicitările din cererea de revizuire cu privire la restituirea

amenzii plătite, restituirea valorii ratei inflației, încasarea în beneficiul lui Sandu

Victor a tuturor cheltuielilor de judecată (care nu-s formulate concret), Colegiul

penal invocă, că pentru a examina aceste solicitări este necesar de a administra

probe, ce nu prevede procedura de revizuire prevăzută de art. 464 1 Cod de

procedură penală. Se recomandă aceste solicitări de a fi formulate în instanțele

competente pentru examinare în fond.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

9

D E C I D E :

Se admite cererea de revizuire declarată de către condamnatul Sandu Victor

și avocatul Avram Mihail în numele acestuia, desființează total decizia Colegiului

penal al Curții Supreme de Justiție din 24 octombrie 2007, decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 31 mai 2007 și sentința Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 17 aprilie 2007 și se dispune achitarea lui Sandu Victor Grigore, de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că

fapta nu a fost săvîrșită de condamnatul Sandu Victor.

Prin prezenta decizie Sandu Victor este reabilitat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 09 iulie 2015.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Nicolaev Ghenadie

Alerguș Constantin

Moraru Petru

10