1ra-1445/2014 — art. 187 și 287 CP

1ra-1445/2014 — art. 187 și 287 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1445/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

21 octombrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecători – Vladimir Timofti, Constantin Alerguș, Nadejda Toma, Petru Moraru,

a judecat, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de inculpat și

avocatul acestuia Bodnariuc Alexandru, prin care se contestă decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2014, în cauza penală privindu-l pe

Graur Pavel Serghei, născut la 19 septembrie

1990, originar și domiciliat în mun. Chișinău, str. V.

Coroban 22/1, ap. 80.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță:

1) 30.04.2010 – 10.03.2011;

2) 16.11.2011 – 25.04.2013 rejudecată cauza;

Instanța de apel:

1) 01.11.2011 – 03.11.2011 dispusă rejudecarea;

2) 30.05.2013 – 20.05.2014;

Instanța de recurs: 01.08.2014 – 21.10.2014.

Asupra recursurilor declarate, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, Graur P. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 2 ani și 6 luni închisoare și în baza

art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, la 3 ani și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 84 Cod penal, lui Graur P. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă pentru

concurs de infracțiuni - 6 ani închisoare.

Conform art. 85 Cod penal, lui Graur P., pentru cumul de sentințe, i-a fost adăugată

parțial pedeapsa aplicată și neexecutată prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 14 martie 2009, potrivit căreia a fost condamnat în baza art. 217 alin. (3) Cod penal și

i-a stabilit definitiv pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip închis.

Potrivit art. 90 pct. 11) Cod penal, executarea pedepsei în privința inculpatului a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

1

ianuarie 2010, în jurul orei 04:30, împreună cu încă două persoane neidentificate de către

organul de urmărire penală, aflîndu-se în barul „Hamed”, amplasat pe bd. Ștefan cel Mare

124 din mun. Chișinău, fiind în stare de ebrietate alcoolică, din intenții huliganice,

încălcînd grosolan ordinea publică și exprimînd o vădită lipsă de respect față de societate,

a intrat în conflict cu Burdugos Gh. și după schimbul unor replici, l-a atacat și doborît la

pămînt pe ultimul, aplicîndu-i multiple lovituri cu mîinile și picioarele peste diferite

regiuni ale corpului, cauzîndu-i astfel conform raportului de expertiză medico-legală nr.

314 din 27 ianuarie 2010, vătămări corporale ușoare.

Tot el, în aceleași circumstanțe, în continuarea acțiunilor sale criminale, urmărind

scopul sustragerii în mod deschis telefonului mobil de model „Nokia 8600” de la Burdugos

Gh. pe care 1-a observat în timpul conflictului la ultimul, i-a aplicat o lovitură cu pumnul

în regiunea capului, după care din mîina lui Burdugos Gh. a sustras în mod deschis

telefonul nominalizat, părăsind locul comiterii infracțiunii și cauzîndu-i părții vătămate o

daună materială în proporții considerabile în mărime de 15000 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului Graur P., întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, huliganismul adică acțiuni

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra

persoanelor, săvîrșit de mai multe persoane și în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod

penal, jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu aplicarea violenței

nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

art. 439-449 Cod de procedură penală, a fost atacată cu recurs de către acuzatorul de stat,

care a contestat sentința sub aspectul blîndeții pedepsei, invocînd că pedeapsa aplicată

inculpatului nu va atinge scopurile propuse de art. 61 alin. (2) Cod penal.

Procurorul a solicitat casarea sentinței, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri de condamnare în privința inculpatului, cu luarea în considerație că acesta a comis

infracțiunea în stare de recidivă, iar conform art.82 Cod penal, pedeapsa pentru recidivă nu

poate fi mai mică decît jumătate din pedeapsa prevăzută. Astfel acuzatorul a solicitat

instanței a-1 declara culpabil pe Graur P. de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 187

alin. (2) lit. e) și f) Cod penal și a-i stabili o pedeapsă în limitele acestei norme - de 3 ani și

6 luni închisoare, fără amendă, iar în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, a-i stabili

pedeapsa - de 2 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, lui Graur P. urmează a i se aplica o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare

pe un termen de 6 ani.

Totodată, în baza art. 85 Cod penal, s-a solicitat cumularea parțială la pedeapsa

stabilită, a pedepsei aplicate și neexecutate prin sentința Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 14 martie 2009, prin care Graur P. a fost condamnat în baza art. 217 alin. (3)

Cod penal, și a-i stabili o pedeapsă definitivă de 6 ani și 6 luni închisoare, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip închis.

2

fost admis recursul procurorului, fiind casată sentința, cu remiterea cauzei la rejudecare în

prima instanță.

a fost judecată de prima instanță în procedura specială privind acordul de recunoaștere a

vinovăției, însă normele de drept a procedurii alese de părți nu au fost respectate de către

instanța de judecată.

Astfel, s-a specificat că, conform art. 66 alin. (1) pct. 10), 11) Cod de procedură

penală, inculpatul este în drept să recunoască învinuirea ce i se aduce și să încheie acordul

de recunoaștere a vinovăției, să accepte o procedură specială de judecare a cauzei în cazul

recunoașterii vinovăției, iar prin încheierea din 10.03.2011 instanța de fond a acceptat

acordul de recunoaștere a vinovăției, însă nu a soluționat chestiunea cu privire la admiterea

bazei faptice a infracțiunilor săvîrșite în legătură cu care inculpatul își recunoaște

vinovăția.

Inculpatul a fost avertizat doar de răspundere în baza art. 312 Cod penal, dar nu a

depus jurămîntul și nu a contrasemnat procesul-verbal al ședinței de judecată pe fiecare

pagină după cum este prevăzut în art. 506 alin. (3), (4), (5) Cod de procedură penală.

De asemenea, contrar prevederilor art. 506 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța

nu a audiat inculpatul asupra faptei recunoscute de el referitor la comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal și referitor la atitudinea lui Graur P.

față de probele anexate la dosar, ori probele la care se face trimitere în sentință nici nu au

fost cercetate și nu a fost citat la judecarea cauzei partea vătămată Burdugos Gh. sau

reprezentantul acestuia Burdugos O..

Chiar dacă sentința nu a fost contestată în partea vinovăției inculpatului, Colegiul

penal a considerat inacceptabile încălcările procedurale admise la judecarea cauzei fiindcă

acestea în cazul condamnării persoanei au relevanță și asupra temeiniciei sentinței, din care

considerente s-a dispus rejudecarea cauzei.

2013, adoptată în procedură generală, Graur P. a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 2 ani închisoare și în baza art. 187 alin. (2) lit. e)

și f) Cod penal, la 3 ani închisoare, fără amendă.

Potrivit art. 84 Cod penal, lui Graur P. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă pentru

concurs de infracțiuni - 4 ani și 6 luni închisoare, fără amendă.

Conform art. 85 Cod penal, lui Graur P. prin cumul de sentințe, i-a fost adăugată

parțial pedeapsa aplicată și neexecutată prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 14 martie 2009, prin care a fost condamnat în baza art. 217 alin. (3) Cod penal,

stabilindu-i pedeapsa definitivă de 5 ani și 6 luni închisoare, fără amendă, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Inculpatul Graur P. a fost anunțat în căutare.

acuzatorul de stat, partea vătămată și avocatul Bodnariuc Al., în numele inculpatului.

7.1. Procurorul iarăși contestă sentința sub aspectul blîndeții pedepsei, solicitînd

3

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care Graur P. să

fie condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, ținîndu-se cont de prevederile

art. 34 alin. (2) lit. b) și art. 82 alin. (2) Cod penal, la 5 ani închisoare, fără amendă, cu

executarea pedepsei conform prevederilor art. 72 alin. (4) Cod penal, în penitenciar de tip

închis.

De asemenea, a-l recunoaște culpabil pe Graur P., de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, ținîndu-se cont de prevederile art. 34 alin. (2) lit. b) și

art. 82 alin. (2) Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani, fără

amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Conform prevederilor art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, definitiv, a i

se stabili lui Graur P., pedeapsa de 10 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar

de tip închis.

Potrivit prevederilor art. 85 Cod penal, prin cumularea sentințelor, la pedeapsa

stabilită de adăugat parțial pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința judecătoriei

Centru mun. Chișinău, din 14.03.2009 și definitiv de a-i stabili 10 ani și 6 luni închisoare,

fără amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

7.2. Partea vătămată Burdugos Gh. prin apelul declarat la 15 mai 2013, a solicitat

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin care lui Graur P. să-i fie aplicată

pedeapsa la limita maximă a sancțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) și art. 187 alin.

(2) lit. e), f) Cod penal și să fie admisă acțiunea civilă, cu dispunerea încasării de la

inculpat a sumei de 10000 lei, cu titlu de prejudiciu moral și prejudiciul material să fie

încasat reieșind din bonul de plată care va fi prezentat în ședința instanței de apel.

În motivarea apelului, se invocă că nu s-a ținut cont de faptul că personalitatea

inculpatului este una social-periculoasă, nu a restituit paguba materială și morală și are un

comportament agresiv.

7.3. Inculpatul și avocatul acestuia Bodnariuc Al., declarînd apel la 15 mai 2014, au

menționat în cerere că nu sunt de acord cu condamnarea lui Graur P. în baza învinuirii

incriminate, solicitînd casarea sentinței și dispunerea achitării inculpatului pe ambele

capete de învinuire, deoarece lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii în partea ce

ține de condamnarea pe art. 187 Cod penal și există una din cauzele care înlătură caracterul

penal al faptei în partea ce ține de condamnarea pe art. 287 Cod penal, și anume, aici este

incident cazului starea de legitimă apărare.

În motivarea apelului, partea apărării invocă că nu a fost confirmată starea de

ebrietate a inculpatului; partea vătămată a fost inițiatorul conflictului, nu a fost stabilită

intenția inculpatului în încălcarea ordinii publice, cauzarea leziunilor corporale sau a

sustragerii de bunuri, inculpatul a acționat în legitimă apărare, dînsul nu cunoștea cui a

aparținut telefonul mobil.

admisă cererea de retragere a apelului depusă de către partea vătămată Burdugos Gh. și s-a

respins, ca depus peste termen, apelul inculpatul Graur P. și a avocatului acestuia

Bodnariuc Al..

4

Totodată, s-a admis apelul acuzatorului de stat, cu casarea parțială a sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 25 aprilie 2013 și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care Graur P. a fost recunoscut vinovat și condamnat:

- în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 2 ani și 6 luni închisoare;

- în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, la 3 ani și 6 luni închisoare, fără

amendă.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al

pedepselor, lui Graur P. i s-a stabilit pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, fără amendă.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, la pedeapsa stabilită i s-

a adăugat partea neexecutată a pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 14 martie 2009, stabilindu-i lui Graur P. definitiv pedeapsa de 6 ani

închisoare, fără amendă, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

următoarelor circumstanțe.

9.1. Cu referire la apelul declarat de partea vătămată, s-a menționat că conform art.

407 Cod de procedură penală, pînă la începerea cercetării judecătorești la instanța ierarhic

superioară, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, iar retragerea trebuie să fie

făcută de apelant. În speță toate aceste condiții ale prevederilor legale invocate mai sus au

fost îndeplinite cumulativ, neexistînd temei de a respinge cererea de retragere a apelului

înaintată de partea vătămată, din care considerente instanța de apel a admis-o.

9.2. Verificînd apelul inculpatului și avocatului Bodnariuc Al. instanța de apel a

ajuns la concluzia că acesta urmează a fi respins ca depus peste termen din următoarele

motive.

Art. 319 Cod de procedură penală prevede că judecarea cauzei are loc numai dacă

părțile au fost legal citate și că partea prezentă la un termen de judecată nu mai este citată

pentru termenele următoare, cînd judecata se desfășoară în continuare.

Art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală prevede că în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia

impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Potrivit art. 402, 403 și 404 Cod de procedură penală, termenul de declarare a

apelului este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale sau de la data comunicării

în scris părților despre adoptarea sentinței, repunerea în termen a apelului fiind determinată

de existența motivelor întemeiate și oferirea dreptului de atac a sentinței peste termen, în

cazul lipsei de la judecare cît și de la pronunțare, dacă nu a fost informat despre adoptarea

sentinței.

La caz, termenul de atac a sentinței a început să curgă la 25 aprilie 2013 și s-a epuizat

la 14 mai 2013. Din procesul-verbal al ședinței de judecată rezultă că inculpatul în instanța

de fond a fost asistată de avocatul G. Lupea, care la ultimele două ședințe nu s-a prezentat,

judecată desfășurîndu-se în continuare, în lipsa apărătorului, mai mult că acesta nici nu a

înștiințat instanța care sunt motivele neprezentării.

5

La 25 aprilie 2013, instanța de fond a pronunțat sentința de condamnare în privința

lui Graur P.. La fila dosarului nr. 80, vol. II, este anexat mandatul apărătorului Bodnariuc

Al., datînd cu 14 mai 2013, ceea ce atestă că inculpatul și apărătorul cunoșteau de existența

sentinței de condamnare.

Însă, contrar dispozițiilor legale referitoare la termenul de atac a unei sentințe,

inculpatul și avocatul acestuia au depus apel la 15 mai 2013, adică după ce sentința în

latura penală, referitor la starea de fapt a devenit definitivă pentru ei, prin neatacare în

termen.

Reieșind din prevederile legale și materialele cauzei enunțate mai sus, s-a conchis că

apelul inculpatului și avocatului Bodnariuc Al. a fost depus peste termenul legal, iar

motive întemeiate de repunere în termen a apelului nu s-au constatat, iar partea nu a

prezentat probe în acest sens.

9.3. Cu privire la apelul acuzatorului de stat instanța de apel l-a considerat ca depus

în termen și a menționat că, verificînd materialele dosarului, s-a constatat că starea de fapt

stabilită de instanța de fond este în acord cu probatoriul administrat, care cert

demonstrează vinovăția inculpatului de cele incriminate, însă individualizînd pedeapsa

stabilită în privința lui Graur P. și motivînd-o, prima instanță nu a respectat exigențele art.

6 CEDO, ceea ce impune casarea ei în această parte și adoptarea unei noi hotărîri.

Or, afirmațiile acuzării precum că în seama inculpatului urmează a fi reținută starea

de recidivă periculoasă și a-i fi stabilită pedeapsa cu aplicarea art. 82 Cod penal, nu pot fi

admise, ele contravenind prevederilor art. 34 alin. (5) Cod penal. De asemenea, nu se va

reține în seama inculpatului agravanta prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. c) Cod penal, indicată

în rechizitoriu, în caz contrar se încalcă prevederile art. 77 alin. (2) Cod penal.

Prin urmare, pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii

penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

La individualizarea pedepsei, s-a menționat că vor fi aplicate și prevederile art. 84

alin. (1) și art. 85 alin. (1) Cod penal, fiind întrunite condițiile concursului de infracțiuni și a

cumulului de sentințe.

În consecință, avînd în vedere că Graur P. a comis două infracțiuni din intenție, care

fac parte una din categoria celor mai puțin grave și alta - grave; din motive cupidante și

huliganice, avînd drept consecințe cauzarea de vătămări corporale ușoare și daune

materiale în proporții considerabile, nu este infractor primar, la momentul comiterii noilor

infracțiuni avînd antecedente penale nestinse, reținîndu-se în seama lui agravanta

prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, concluzionîndu-se că el pe calea corijări nu s-a

pus și nu a îndreptățit încrederea acordată, nu este încadrat în cîmpul muncii, nu are

persoane la întreținere, restituirea daunei cauzate prin infracțiune după 4 ani de la data

comiterii infracțiunilor, iar circumstanțe ce ar agrava răspunderea nu se constată, se

apreciază că restabilirea echității sociale, corectarea infractorului și prevenirea săvîrșirii de

noi infracțiuni vor fi atinse prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

6

inculpatului Graur P. și însuși inculpatul, au atacat-o cu recursuri ordinare.

10.1. Apărătorul, în recursul declarat solicită casarea deciziei instanței de apel, cu

remiterea cauzei la rejudecare, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, judecata a avut loc fără participarea avocatului și inculpatului, instanța a admis

o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv.

Recurentul menționează că la actele dosarului nu sunt probe care ar fi confirmat stare

de ebrietate a inculpatului, după cum se indică în rechizitoriu.

De asemenea, nu a fost stabilită intenția lui de a încălca ordinea publică sau cauzarea

leziunilor corporale părții vătămate. Mai mult, anume inculpatul a curmat acțiunile ilegale

a cet. Burdugos Gh., care agresa fizic și psihic o domnișoară., în localul unde se aflau.

Articolul 36 Cod penal prevede că nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea

penală, săvîrșită în stare de legitimă apărare. Or, avînd în vedere că inculpatul a aplicat

violența față de partea vătămată din motiv că ultimul a inițiat conflictul și a început să-l

lovească, se opinează că învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 Cod

penal, este eronată dat fiind că în acțiunile lui Graur P. este prezentă starea de legitimă

apărare.

În partea ce ține de calificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 187 Cod penal,

recurentul menționează că instanța greșit a apreciat acțiunile lui Graur P. în această parte,

întrucît în ședința nu s-a dovedit intenția lui de a sustrage bunuri de la cet. Burdugos Gh..

Acest fapt este confirmat prin depozițiile inculpatului și depozițiile martorul Șmelenco E..

Telefon mobil de model Nokia 8600 a trecut în posesia inculpatului întîmplător, iar acesta

nu a avut intenția de al fura sau jefui pe cet. Burdugos Gh..

Astfel, apărarea consideră că pe epizodul pe art. 187 Cod penal, inculpatul urmează să fie

achitat, deoarece nu s-a confirmat intenția lui de a sustrage deschis bunurile altei persoane.

Totodată, recurentul specifică că aceste argumente au fost invocate de dînsul și în

cererea de apel, însă nu au fost analizate de către instanța de apel, deoarece Colegiul a

considerat apelul ca depus peste termen, indicînd în motivarea deciziei sale că apelul

declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen

dacă instanța de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, or

atare motive nu au fost constatate.

Din materialele cauzei s-a stabilit cu certitudine faptul că:

- avocata inculpatului, care a participat în prima instanța, nu a fost prezentă la

ultimele două ședințe de judecată, nu a primit copia sentinței și nu putea să cunoască dacă

era pronunțată sentința sau ședința a fost amînată;

- inculpatul nu a fost prezent la data de 25 aprilie 2013 în ședința instanței de

judecată, nu cunoștea dacă era adoptată sentința, și dacă era adoptată, care a fost soluția

instanței de fond adoptată în privința sa;

- executarea sentinței din 25 aprilie 2013 a început din momentul reținerii

7

inculpatului, adică din 08 martie 2014;

- instanța de fond a admis o eroare procedurală indicînd în sentință că termenul de

atac a sentinței este - 20 de zile.

Potrivit art. 17 Cod de procedură penală, în tot cursul procesului penal inculpatul are

dreptul să fie asistat sau, după caz, reprezentat de un apărător ales sau de un avocat care

acordă asistență juridică garantată de stat. Organul de urmărire penală și instanța

judecătorească sînt obligate să asigure participanților la procesul penal deplina exercitare a

drepturilor lor procesuale. Prin neprezentarea în ședința de judecată la pronunțarea

sentinței, a avocatei Lupea G., inculpatului i-a fost lezat dreptul la apărare.

Reieșind din cele expuse, recurentul consideră că concluziile instanței de apel despre

omiterea termenului de declarare a apelului nu sunt întemeiate. Pînă în prezent la actele

cauzei lipsește confirmarea înmînării sentinței instanței de fond inculpatului.

În drept, avocatul Bodnariuc Al. își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 4), 6), 7), 8) și 12) Cod de procedură penală.

10.2. Potrivit recursului ordinar declarat de inculpat se solicită casarea hotărîrilor

judecătorești de condamnare în privința sa, cu dispunerea achitării în baza art. 187 Cod

penal, deoarece lipsesc elementele componente ale infracțiunii și pe art. 287 Cod penal,

din motiv că există alte circumstanțe care înlătură caracterul penal al faptei, și anume este

incident cazului stare de legitimă apărare.

Recurentul invocă în partea motivantă a cererii declarate, aceleași argumente ca și

apărătorul Bodnariuc Al., iar repetarea lor nu este necesară.

În drept, recursul declarat de inculpat se fundamentează pe prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 4), 6), 7), 8) și 12) Cod de procedură penală.

ajunge la concluzia că recursurile urmează a fi respinse ca inadmisibile, cu menținerea

hotărîrii atacate pentru următoarele considerente.

Avînd în vedere existența a două recursuri, și anume a avocatului Bodnariuc Al. și

inculpatului, dar care după conținut și argumentare sunt similare, instanța de recurs se va

referi asupra acestora per ansamblu, relevînd următoarele argumente cu privire la

concluzia adoptată pe marginea lor.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii

atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor

legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este

nefondat atunci cînd hotărîrea atacată este legală, întemeiată și motivată.

Conform art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

11.1. Din textul recursurilor declarate atît de către apărător, cît și de inculpat, se

constată că recurenții invocă drept temeiuri de declarare a acestora prevederile art. 427

alin. (1) pct. 4), 6), 7), 8) și 12) Cod de procedură penală, și anume, menționînd că:

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea

8

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, judecata a avut loc

fără participarea avocatului și inculpatului, instanța a admis o cale de atac neprevăzută

de lege sau apelul a fost introdus tardiv.

Colegiul lărgit, verificînd argumentele recursurilor, în raport cu actele cauzei și

decizia instanței de apel care este recurată, constată că instanța de apel și-a motivat decizia

în conformitate cu exigențele stipulate exhaustiv în art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz,

la respingerea apelului declarat de inculpat și avocatul acestuia, ca depus peste termen.

Așadar, conform art. 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, este obligată să verifice legalitatea și

temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, iar rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima instanță. Decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea sau

respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției respective.

La fel, Colegiul lărgit reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform materialelor din

dosar, ajungînd la concluzia corectă că sentința urmează a fi casată parțial, în partea

individualizării pedepsei, cu pronunțarea unei noi soluții în acest aspect, care este expusă

desfășurat în pct. 8 din prezenta decizie.

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, iar instanța de apel a dat răspuns la toate argumentele invocate de

apelanți, specificînd motivele pe care și-a întemeiat soluția adoptată, la caz, de respingere a

apelului declarat de partea apărării, ca depus peste termen și de admitere a apelului

declarat de procuror, în partea stabilirii pedepsei inculpatului, modificînd soluția instanței

de fond în latura respectivă.

Reieșind din cele expuse, instanța de recurs apreciază drept vădit neîntemeiate

criticile recurenților privitor la cele invocate precum că instanța de apel a adoptat o decizie

ilegală în privința lui Graur P.. Totodată, menționîndu-se că Colegiul penal al instanței de

apel a ajuns la concluzia corectă că probele cercetate, coroborînd între ele, formează un

ansamblu probatoriu prin care evident se dovedește vinovăția inculpatului Graur P. de

săvîrșirea infracțiunilor imputate și totalmente se combat cu probele aduse, la caz, de către

partea apărării, așa cum s-a specificat de către instanța de fond în sentința adoptată.

Asupra celor constatate se impune și mențiunea că, chestiunea de apreciere a

probelor dată de instanțele ierarhic inferioare, invocată de recurenți în cererile de recurs,

ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de competența instanței de fond și

apel. Prin urmare, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme

de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală, prevede că la etapa de judecare a recursului ordinar instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

9

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt

reținute în speță.

11.2. În continuare, instanța de recurs se va expune punctat asupra alegațiilor

recurenților prin prisma erorilor invocate de ultimii, reglementate de art. 427 Cod de

procedură penală.

Din textul recursurilor declarate, se constată că recurenții critică decizia instanței de

apel pentru că:

- „judecata a avut loc fără participarea inculpatului, precum și a apărătorului,

cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii”, această eroare este stipulată în pct. 4)

din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală;

- „instanța nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția”, eroarea respectivă de drept

fiind prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală;

- „instanța a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus

tardiv”, prevăzută de pct. 7) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Pornind de la aceste temeiuri și analizîndu-le în raport cu materialele dosarului se

constată următoarele.

Din dispozitivul deciziei recurate rezultă că apelul avocatului Bodnariuc Al. și

inculpatului Graur P., a fost respins, ca depus peste termen.

Prin urmare, argumentele expuse în textul cererii de apel declarate de apelanți la 15

mai 2013, nu au fost verificate de instanța de apel pe fond, instanța argumentîndu-și soluția

de respingere a cererii cu trimitere la prevederile art. 230, 231, 402, 403, 404 Cod de

procedură penală, care se referă la termenul de declarare a apelului și modul de calculare a

acestuia.

Verificînd minuțios materialele cauzei în acest aspect, instanța de recurs conchide că

corect a fost adoptată soluția de către instanța de apel privitor la respingerea cererii de apel

a inculpatului și apărătorului lui, deoarece a fost depusă cu încălcarea vădită a termenului

de 15 zile prevăzut de lege pentru atacarea sentinței. Mai mult, se reține că la acest capitol

instanța de apel a formulat o motivare corespunzătoare circumstanțelor de fapt ale cauzei,

pe care instanța de recurs și-o însușește, totodată, adăugînd următoarele.

Deci, în contextul celor statuate, instanța de recurs amintește că termenul de apel este

un termen procesual legal, durata lui este stabilită exhaustiv prin lege, acesta fiind absolut

și avînd un caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a

exercita calea de atac.

În aceiași ordine de idei, art. 230 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, prevede că,

în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat

peste termen.

Or, potrivit prevederilor art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală raportate la

explicațiile pct. 6.5 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005

„Cu privire la practica judiciară despre judecarea cauzelor penale în ordine de apel”, cu

modificările și completările ulterioare, se specifică că la calcularea termenului de apel se

10

aplică sistemul de unități libere (zile libere) cu posibilitatea prelungirii termenului pînă la

prima zi lucrătoare, dacă acesta urmează să se sfîrșească într-o zi nelucrătoare. Totodată, la

calcularea termenului de apel, nu se ia în calcul ziua de la care începe să curgă termenul,

nici ziua în care acesta se împlinește.

De asemenea, reieșind din textul Recomandării nr. 37 din 22 aprilie 2013, cu privire

la pronunțarea hotărîrilor judecătorești în procesul penal, momentul de la care începe să

curgă termenul de atac este clar reglementat de lege – el fiind, în mod exclusiv, acela al

pronunțării deciziei redactate – nu numai pentru că astfel este reglementată cea mai eficace

modalitate de luare la cunoștință a celor hotărîte de instanță, dar și pentru că acest moment

este punctul de plecare al unui termen, a cărui depășire duce la decăderea părților din

dreptul de a folosi calea de atac.

Deci, potrivit formalismului legii procesual penale, avînd caracter de garanție egală

pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art.20 din Constituția Republicii

Moldova, ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin

stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația

îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul

dreptului. Ca atare, neexecutarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii

menționate, duce la pierderea acestuia.

Așadar, raportînd cauzei textele de procedură penală indicate mai sus, Colegiul lărgit

reține că în speța discutată termenul de declarare a apelului a fost omis de către inculpat și

avocatul Bodnariuc Al., din circumstanțe care sunt imputabile părților și nicidecum

instanței de judecată, așa cum afirmă recurenții în prezentul recurs.

Revenind la caz, reiterăm că potrivit procesului-verbal din 16 aprilie 2013 a instanței

de fond, la care au fost prezenți atît inculpatul Graur P., cît și avocatul acestuia Lupea G.,

s-a dispus amînarea ședinței pentru data de 19 aprilie 2013, la care urma să fie pronunțată

integral sentința.

Ulterior, reieșind din procesul-verbal din 19 aprilie 2013, la ședința nominalizată s-a

prezentat doar inculpatul, avocatul acestuia fiind absent din motive necunoscute pentru

instanță.

După care, instanța a pus în discuție chestiunea cu privire la posibilitatea pronunțării

sentinței în lipsa părților absente și statuînd că aceasta este imposibil reieșind din

declarațiile părților, a dispus iarăși amînarea ședinței de judecată pentru data de 25 aprilie

data de 25 aprilie 2013 va avea loc pronunțarea integrală a sentinței în privința sa, iar

avocatul acestuia a fost citat repetat pentru a se prezenta la data de 25 aprilie 2013 în

instanța de judecată.

La 25 aprilie 2013, inculpatul și apărătorul lui nu s-au prezentat la ședința de judecată

și nu au înștiințat instanța despre motivul neprezentării, cunoscînd cu certitudine că anume

la această dată va fi pronunțată sentința integrală.

La pronunțarea hotărîrii adoptate legea nu solicită obligatoriu prezența părților.

Pentru părțile care nu s-au prezentat la pronunțare, se consideră că au luat cunoștință de

11

conținutul hotărîrii motivate la data pronunțării, mai mult că hotărîrile se plasează pe

portalul web al instanței de judecată, astfel devenind publică pentru toți.

Călăuzitoare în acest sens este și practica judiciară, potrivit căreia se poate afirma cu

certitudine că neprezentarea inculpatului care nu se află în stare de arest și este legal citat

la ședința de judecată pentru participarea la pronunțarea hotărîrii motivate, dar care nu s-a

prezentat, termenul de atac pentru acesta oricum se calculează din momentul pronunțării

hotărîrii integrale.

Mai mult, art. 319 alin. (2) Cod de procedură penală stipulează expres că partea

prezentă la un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă

va lipsi la vreunul dintre aceste termene.

În atare circumstanțe, instanța de recurs consideră vădit neîntemeiate criticele

recurenților aduse împotriva soluției adoptate de instanța de apel în privința cererii depuse

de către apărător și inculpat, reieșind și din faptul că avocatul Bodnariuc Al., făcînd

cunoștință cu materialele cauzei la 14 mai 2013, ceea ce se confirmă prin mandatul anexat

la fila dosarului 80, vol. II și care era de fapt ultima zi de declarare a apelului în termen, nu

a invocat în cererea de apel repunerea în termen a apelului declarat.

Însă, ulterior inculpatul a depus o cerere în instanța de apel, pe numele judecătorului

raportor, invocînd că nu a făcut cunoștință cu sentința adoptată de instanța de fond în

privința sa și despre existența acesteia a aflat de la avocatul său aproximativ la 06-07 mai

2013, adică mai avînd termen pentru a depune o cerere de apel înăuntrul termenului legal

prevăzut de lege pentru atacarea sentinței, cu respectarea rigorilor legii în acest sens,

inculpatul totuși nu a folosit acest drept al său.

Sub un alt aspect, dar în același context, Colegiul lărgit menționează referitor la

mențiunea recurenților cu privire la eroarea mecanică admisă de judecătorul raportor din

prima instanță, privind termenul de atac al sentinței, și anume specificînd că acesta este de

20 zile, eroarea materială admisă de instanța de fond nu poate fi apreciată ca o eroare de

drept pasibilă de a determina instanța de recurs să caseze hotărîrile instanțelor inferioare.

Corelativ, avînd în vedere că inculpatul a fost asistat pe tot parcursul procesului penal de

un avocat licențiat în drept, care se prezumă că este în cunoștință de dreptul material și

procesual penal, astfel nu poate fi reținută poziția apărării precum că această omisiune a

instanței de fond ar fi dus în eroare inculpatul și avocatul acestuia.

Subsidiar, reiterăm că prin admiterea unui apel tardiv și poziționarea uneia dintre

părțile procesului penal pe o treaptă mai avantajoasă decît cealaltă parte, se încalcă vădit

principiul egalității armelor, care inter alia prevede că fiecare parte trebuie să beneficieze

de o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care să nu-i plaseze într-o

situație net dezavantajoasă în raport cu partea adversă. În cele din urmă, se notează că

aplicarea regulilor privind termenele de procedură este susceptibilă de a încălca principiul

egalității armelor, în măsura în care fiecare dintre părți nu se vor bucura de aceleași

mijloace pentru a prezenta argumentele sale (a se vedea în acest sens, Varnima

Corporation International S.A. contra Greciei, nr.48906/06, §27, 28 mai 2009; Ben

Naceur contra Franței, nr.63879/00, §32, 3 octombrie 2006; Wynen contra Belgiei,

nr.32576/96, §32, CEDO 2002-VIII).

12

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis erorile de

drept prevăzute în pct. 4), 6), 7) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se

face referință în recursurile ordinare declarate de avocatul Bodnariuc Al. în numele

inculpatului Graur P., și în cel declarat de însuși inculpat deci, nu persistă temeiuri de

casare a soluției adoptate de instanța de apel, din care considerente se resping, ca

inadmisibile recursurile în aceste aspecte ca fiind vădit nefondate.

11.3. Cît privește criticele recurenților precum că instanța de apel, respingînd

neîntemeiat apelul lor ca tardiv, i-a încălcat dreptul inculpatului la apărare reglementat de

art. 66 Cod penal, Colegiul lărgit explică părților că, o dată ce apelul inculpatului și

avocatului acestuia a fost respins, instanța pe de altă parte a admis apelul declarat de

acuzatorul de stat, care era în defavoarea inculpatului, dar care totuși a fost temei de

cercetare suplimentară a circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei.

Potrivit Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a RM din 12.12.2005, nr.22 - Cu

privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel //Buletinul CSJ a RM 7/10,

2006, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucît odată exercitat,

produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atît în fapt, cît

și în drept numai la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia în proces și la persoana

împotriva căreia este îndreptat de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărîrii primei

instanțe.

Apelul este și o cale de reformare a hotărîrii. În cazul admiterii lui, hotărîrea atacată

este desființată integral sau în parte, iar cauza va primi o nouă rezolvare în instanța de apel.

În baza apelului se face o nouă judecată în fond a cauzei, apreciindu-se probele din dosar.

Apelul constituind o continuare a judecării fondului cauzei, legea prevede posibilitatea ca

instanța să dea o nouă apreciere probelor administrate în fața primei instanțe.

În cadrul judecății în apel, se poate proceda la cercetarea suplimentară a probelor

administrate de prima instanță (care pot fi, de asemenea, apreciate în mod diferit), precum

și la administrarea oricăror probe noi.

În măsura în care menținem afirmația că procurorul reprezintă interesele statului,

reprezentînd învinuirea în instanța de judecată și contribuind activ la aflarea adevărului și

condamnarea persoanelor care se fac vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni, putem rezulta

că o dată ce apelul procurorului a fost admis, instanța de apel verificînd actele cauzei din

toate punctele de vedere, a fost în drept în conformitate cu prevederile art. 409 alin. (2)

Cod de procedură penală, necătînd la faptul că procurorul a atacat sentința în defavoarea

inculpatului, să atenueze situația ultimului sau chiar să dispună achitarea inculpatului dacă

din actele cauzei rezultă aceasta.

Mai mult ca atît, dacă este să ne referim la chestiunea disputată, atunci se amintește

că regula neagravării situației se aplică tuturor titularilor dreptului la apel cu excepția

procurorului. Aceasta înseamnă că dacă procurorul a atacat hotărîrea în defavoarea

inculpatului, instanța, avînd dreptul de a agrava situația inculpatului, are și dreptul de a lua

o hotărîre care să atenueze situația acestuia. Or, procurorul reprezintă interesele societății,

iar interesul societății constau în efectuarea justiției care urmărește stabilirea adevărului.

13

În speța dată, instanța de apel judecînd apelul corect a ajuns la concluzia că sentința

instanței de fond este legală și întemeiată în partea încadrării juridice a faptelor săvîrșite de

Graur P., dar eronat a fost individualizată pedeapsa pe aceste capete de învinuire.

De altfel prin apelul admis, a fost corectată eroarea instanței de fond în partea

aplicării pedepsei inculpatului și, totodată, s-a confirmat că Graur P. se face vinovat de

săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și art. 187 alin. (2)

lit. e) și f) Cod penal.

În consecință, putem conchide că instanța de apel a adoptat o soluție corectă în cauza

supusă judecării.

11.4 În continuare, Colegiul penal privitor la pretinsa încălcare a pct. 8) din alin. (1)

al art. 427 Cod de procedură penală, invocată de recurenți relevă că potrivit dispoziției

punctului respectiv, hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd nu au

fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare

pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde.

Nici acest temei nu și-a găsit confirmare la examinarea cauzei, nefiind stabilite

presupusele erori de drept invocate de către recurenți.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele

cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

La caz, se constată că instanța fond și cea de apel a cercetat toate probele

administrate în cauză și le-a dat o apreciere obiectivă, care în ansamblul, au confirmat

vinovăția inculpatului de cele imputate. Conținutul probelor și valoarea lor probatore a fost

analizată minuțios în textul prezentei decizii și temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea

acestor probe, instanța de recurs nu a stabilit.

Deși inculpatul pe întreg procesul penal a avut o poziție unică de nerecunoaștere a

vinei în cele incriminate lui, însă instanța de apel întemeiat a conchis că aceasta nu

generează achitarea lui Graur P., or în cursul judecării cauzei au fost prezentate probe care

înlătură dubiul judiciar și dovedesc incontestabil legătura cauzală între faptele comise,

acțiunile făptuitorului și consecințele survenite. Versiunea inculpatului este combătută prin

probe pertinente, concludente, utile și veridice. Pe parcursul examinării cauzei în instanțele

de judecată au fost stabilite cu certitudine că în acțiunile inculpatului se întrunesc

elementele constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute de art. 187 și 287 Cod

penal și asupra acestor constatări instanța de recurs nu consideră necesar de revenit.

Colegiul penal apreciază că situația de fapt a fost stabilită de instanța de apel în urma

analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat și ca urmare anume instanța

de apel este cea care a procedat la o corectă individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, fiind stabilită o corectă determinare și constatare juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite de inculpat și semnele componenței de

infracțiune prevăzute de art. 187 și 287 Cod penal.

14

La fel, Colegiul lărgit consideră vădit neîntemeiate argumentele din recursuri pe

capătul de acuzare în baza art. 287 Cod penal, precum că inculpatul a acționat în legitimă

apărare și nu el a fost inițiatorul conflictului cu partea vătămată, dat fiind că circumstanțele

cauzei denotă o altă stare de fapt și evoluare a evenimentelor.

Ca urmare, constatînd că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile

administrate și situația de fapt stabilită de Curtea de apel cu privire la cele săvîrșite de

inculpatul Graur P. nefiind identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență

sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele ierarhic inferioare sau al cărei

conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă,

Colegiul penal consideră că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzut de dispoziția art.

427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile

formulate sub acest aspect de către inculpatul Graur P. și avocatul acestuia Bodnariuc Al..

11.5. Printre temeiurile menționate de recurenți, se enumeră și cel prevăzut de pct.

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, adică situația cînd faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, însă Colegiul penal relevă că, pentru o atare concluzie, trebuie să

se țină seamă de fapta săvîrșită și cum aceasta a fost stabilită de către instanța de fond și

apel, și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a

încadrat într-o altă normă penală, înseamnă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Sub acest aspect, se enunță și prevederile pct. 18 din Hotărîrea Plenului Curții

Supreme de Justiție din 30.10.2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza

penală”, potrivit căreia „... erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și

erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material”.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea

și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și

semnele componenței de infracțiune prevăzute de norma penală.

Instanța de recurs apreciază ca fiind corectă situația de fapt, stabilită de către

instanțele ierarhic inferioare, precum și, calificarea infracțiunilor reținute în sarcina

inculpatului, după semnele componente prevăzute de art. art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal

și art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal.

Mai mult, din textul hotărîrilor judecătorești se constată că, instanțele au statuat

asupra faptului că declarațiile inculpatului date în cadrul audierii acestuia pe tot parcursul

procesului penal, se combat nu doar prin declarațiile martorilor: Velciu E, Reznic A., Leon

C., Platon V., Șmelenco E., Vlas V., ci și prin alte materiale ale cauzei, care sunt:

- cererea părții vătămate;

- înștiințarea 903 din 27.01.2010, ora 08.18, din care rezultă că lui Gh. Burdugos i

s-a depistat fractura oaselor nazale, fiind la orele 06.00 pe bd. Ștefan cel Mare agresat de

persoane necunoscute și certificatul de vizită;

- biletul de amanet seria AB nr. 406445 din 02.04.2010 prin care Șmelenco E. a dat

în amanet telefonul Nokia 8600 d gsm, imei 356287012785021 la prețul de 750 lei;

- ordonanța, procesul-verbal de ridicare și examinare a telefonului;

15

- procesele-verbale de recunoaștere a persoanei din 09.03.2010, din care rezultă că

martorii E. Velciu și A. Reznic l-au recunoscut pe P. Graur cu tabele fotografice;

- de rapoartele de examinare medico-legală nr. 314 din 27.01.2010 și nr. 538/D din

12.03.2010, din care rezultă că lui G. Burdugos i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare

la 27.01.2010, la orele 04.00-05.00, unde într-o cafenea, apoi în stradă a fost agresat, apoi

jefuit de un grup de persoane necunoscute, fiind lovit cu mîinele și picioarele peste față,

cap, corp și că se exclude posibilitatea cauzării leziunilor date de sine stătător;

- ordonanța de recunoaștere și de anexare a corpurilor delicte la cauza penală cu

informația despre costul telefonului mobil sustras;

- descifrările convorbirilor telefonice ridicate de la compania de telefonie mobilă

„Orange” cu procesul-verbal de examinare;

- cererea părții vătămate de ai restitui corpul delict, ordonanța privind transmiterea

corpurilor delicate și recipisa părții vătămate, din care rezultă că a primit telefonul mobil

sustras fără cartela sim;

- procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 14.04.2010, din

care rezultă că partea vătămată 1-a recunoscut pe P. Graur ca persoana, care i-a aplicat

multiple lovituri.

Respectiv, față de considerentele ce preced, Colegiul lărgit conchide asupra faptului

că, acuzarea a adus în instanță destule probe, care îl incriminează pe inculpat de săvîrșirea

infracțiunilor imputate acestuia în baza art. 187 și 287 Cod penal și, totodată, instanța

specifică că criticele recurenților sunt inadmisibile, iar decizia instanței este legală și

întemeiată.

Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de inculpat și avocatul

acestuia Bodnariuc Alexandru, prin care se contestă decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 20 mai 2014, în cauza penală privindu-l pe Graur Pavel Serghei, cu

menținerea hotărîrii atacate.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 04 noiembrie 2014.

Președinte Ghenadie NICOLAEV

Judecători Vladimir TIMOFTI

Constantin ALERGUȘ

Nadejda TOMA

Petru MORARU

16