1ra-621/15 — 264 alin.3 lit. a CP

1ra-621/15 — 264 alin.3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-621/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Boris Șobea în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 februarie 2015, în cauza penală în

privința lui:

Țîgîrlaș Octavian Alexandru, născut

la 28 februarie 1978, originar și locuitor al s.

Pînzăreni, r-nul Fălești,

Termenul de examinare a cauzei:

- prima instanță: 05.09.2014 – 07.10.2014;

- instanța de apel: 30.10.2014- 18.02.2014;

- instanța de recurs: 28.04.2015- 20.05.2015;

C O N S T A T Ă :

examinată în baza art. 364 1 Cod de procedură penală, Octavian Țîgîrlaș a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal la 2

(doi) ani 6 (șase) luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

deschis.

Conform art. 90 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 2 (doi) ani.

În baza art. 79 Cod penal nu s-a aplicat pedeapsa complimentară obligatorie

- privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Țîgîrlaș la 15.05.2014, în jurul orei 08.20, conducînd mijlocul de transport de

model „Volkswagen Golf” cu n/î TG AI 312 și deplasîndu-se pe drumul central

din localitatea Pînzărenii Vechi, r-nul Fălești, neadaptînd viteza de deplasare a

automobilului condus și continuînd deplasarea pe această porțiune de traseu cu o

viteză sporită, încălcînd prevederile pct.45 alin.(l) și (2) din Regulamentul

1

circulației rutiere conform căruia "conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția cît și situația rutieră, iar în cazul

în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el

trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului", pct. 46 alin. (1) lit. a) din Regulament, potrivit căruia în timp ce a

încercat să ocolească biciclistul Josanu Gheorghe Eugen, care se deplasa în

întîmpinarea automobilului pe banda de circulație în sens opus, fără să reducă

viteza de deplasare, a ieșit pe contrasens, astfel încălcînd prevederile art. 39 alin.

(1) al RCR conform cărora "înaintea schimbării direcției de mers, conducătorul de

vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi executată în siguranță și nu

va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic", încălcînd concomitent și

prevederile pct. 51 din Regulament, a tamponat biciclistul Josanu Gheorghe

Eugen, a. n. 17.08.1941, locuitor al satului Pînzărenii Vechi, r-nul Fălești, care la

momentul impactului se deplasa cu bicicleta sa personală regulamentar pe

contrasens pe direcția de deplasare a conducătorului de vehicul, cauzîndu-i

conform raportului de expertiză medico-legală nr.110 D din 09.06.2014 leziuni

corporale grave periculoase pentru viață, sub formă de fractura deschisă a oaselor

gambei stîngi în 1/3 medie cu deplasarea fragmentelor, trauma bondă a

hemitoracelui stîng cu fractura coastelor și pneumotorax pe stînga, traumatism

cranio-cerebral închis cu comoție cerebrală.

solicitat casarea acesteia în latura stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsă cu

închisoare pe termen de patru ani, cu privarea dreptului de a conduce mijloacele de

transport pe un termen de trei ani și cu aplicarea art. 90 Cod penal - suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de trei ani.

În motivarea cerințelor formulate apelantul a invocat aplicarea incorectă de

către instanța de fond a normelor penale, fapt ce vine în contradicție cu

recomandările Plenului CSJ expuse în Hotărîrea nr. 8 din 11.11.2013 "Cu privire

la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale", precum și

aprecierea superficială de către instanța de fond a pericolului ce-1 poartă prin sine

infracțiunea imputată, considerînd că pedeapsa numită nu numai că este

inechitabilă faptei comise dar nici nu-și va realiza scopul de corectare a celui

condamnat întru prevenirea comiterii de către el pe viitor al altor fapte penale.

2015 a fost admis apelul, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit

modului prevăzut pentru prima instanță, după cum urmează:

Țîgîrlaș Octavian a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin.

2

(3) lit. a) Cod penal în coroborare cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală

la 2 (doi) ani 6 (șase) luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloacele de transport pe un termen de doi ani.

Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicată pe un termen de probă de 2 (doi) ani.

În rest, dispozițiile sentinței cu privire la corpurile delicte au fost menținute.

4.1. În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că prezenta

cauză a fost judecată de către instanța de fond în temeiul art. 3641 Cod de

procedură penală adică în baza probelor administrate la faza urmăririi penale și

corect a fost dovedită vinovăția inculpatului în încălcarea regulilor de securitate a

circulației de către persoana care a condus mijlocul de transport, încălcare ce a

cauzat din imprudență vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății,

corect încadrîndu-i acțiunile pe art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Se menționează că, atît la faza urmăririi penale, cît și în cadrul dezbaterilor

judiciare în instanța de fond și cea de apel, inculpatul a recunoscut integral fapta

săvîrșită, depunînd benevol declarații în ce privește circumstanțele comiterii ei, iar

împrejurările faptei expuse de el coroborînd totalmente cu ansamblul probelor

administrate în prezenta cauză, cărora instanța de fond le-a dat apreciere obiectivă

conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al

concludenței, utilității, pertinenței, veridicității și coroborării reciproce. Ținînd cont

de faptul că probele verbale și material scrise, pe care instanța și-a bazat concluziile

de vinovăție a inculpatului, detaliat sunt redate în conținutul sentinței de

condamnare, ea fiind contestată doar în latura stabilirii pedepsei penale, expunerea

lor repetată rămîne a fi inutilă.

Colegiul a menționat că la stabilirea pedepsei penale instanța de fond nu a

ținut cont în deplină măsură de prevederile art. 61 și 75 Cod penal și nu s-a

conformat recomandărilor Plenului CSJ expuse în Hotărîrea nr. 8 din 11.11.2013

„Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale”, astfel

dispunînd aplicarea incorectă a dispozițiilor art. 79 Cod penal înlăturînd pedeapsa

complimentară obligatorie stabilită de legiuitor.

Totodată, instanța făcînd referire la pct. 10 a Hotărîrii explicative nominalizate

mai sus a menționat, că prevederile art. 78 alin. (2) Cod penal ce se referă la

înlăturarea pedepsei complimentare, sunt aplicabile doar în cazul în care sancțiunea

normei penale prevede aplicarea cu sau fără a acesteia, în cazul pedepsei

complimentare obligatorii urmînd a fi aplicate prevederile art.79 alin. (1) Cod penal.

De asemenea, Plenul CSJ indică, că trebuie să existe ori în împrejurările în care

s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind personalitatea infractorului,

circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau stări de lucruri, care constituie

excepție de la starea obișnuită a lor ori a personalității inculpatului, împrejurările

3

obișnuite fiind cele care predomină și caracterizează majoritatea cetățenilor, ele

nefiind considerate drept excepționale. În acest aspect Plenul CSJ a indicat, ca

excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de împrejurări care micșorează

esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind personalitatea

făptuitorului (grad de invaliditate - I, II (persoana cu dezabilități severe și

accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de importanță

majoră). În cazul stabilirii unor asemenea împrejurări, instanța de judecată este

obligată să indice în sentință care anume circumstanțe ale cauzei sunt considerate

excepționale și în corelație cu care date despre persoana vinovatului ele servesc

drept temei pentru aplicarea art. 79 Cod penal.

Aceste recomandări n-au fost respectate de către instanța de fond, care nu

numai că a dispus aplicarea incorectă prevederilor art. 79 Cod penal dar nici nu și-a

argumentat în careva mod soluția privind înlăturarea pedepsei complimentare

obligatorii stabilite de legiuitor pentru respectiva faptă.

Astfel, Colegiul a reținut că prezența circumstanțelor atenuante a cauzei cum

sunt recunoașterea de către inculpat a faptei comise și căința sinceră în legătură cu

urmările survenite, lipsa antecedentelor penale, prezența unui loc stabil de muncă și

a persoanelor la întreținere, opinia reprezentantului legal a părții vătămate în

favoarea aplicării unei pedepse neprivative de libertate și lipsa cărorva pretenții

față de inculpat, nu-i reduc vinovăția și nu pot fi utilizate la înlăturarea pedepsei

complimentare obligatorii în sensul art. 79 Cod penal or, ele nu pot fi recunoscute

ca circumstanțe excepționale a cauzei, ce ar permite neaplicarea pedepsei

complimentare - obligatorii stabilită de legea penală.

r

Boris Șobea în numele inculpatului, invocînd ca temeiuri de drept art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, solicitînd casarea acesteia cu menținerea

sentinței.

În susținerea recursului a indicat că motivarea soluției instanței de apel

contrazice dispozitivul hotărîrii, deoarece sentința a fost casată doar în partea

aplicării pedepsei complimentare, însă Colegiul penal în dispozitiv a indicat că

casează sentința integral adoptînd o nouă soluție.

Referitor la pedeapsă, recurentul menționează, că instanța de fond a

individualizat pedeapsa penală cu respectarea deplină a prevederilor art. 61, 75, 79

Cod penal motivînd amplu și argumentat soluția adoptată, pe cînd instanța de apel

a făcut o concluzie eronată, or, circumstanțele invocate nu au fost reținute de către

prima instanță la aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal.

Totodată, instanța de apel nu a dat nici o motivare privind respingerea

concluziilor instanței de fond cu privire la aplicarea art. 79 Cod penal, astfel, se

4

constată că procesul nu a fost unul echitabil, fiind încălcate prevederile art. 6

CEDO.

pronunțîndu-se pentru inadmisibilitatea acestuia, deoarece pedeapsa aplicată

inculpatului este una motivată și individualizată în corespundere cu prevederile

legale.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că acesta este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Raportînd aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal reține, că

recursul depus are ca temei pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală

care stipulează că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul soluției, precum și cînd s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs menționează că, nici unul din prevederile la care se referă

autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezentei erori de

drept, care ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei instanței de apel.

Colegiul reține că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

dar critică decizia contestată doar în partea ce ține de pedeapsa stabilită,

considerînd-o prea aspră, solicitînd aplicarea unei pedepse mai blînde, cu aplicarea

art. 79 Cod penal.

După cum s-a menționat mai sus, Colegiul penal consideră că temeiurile

pentru recurs semnalate de recurent nu sunt incidente în prezenta cauză, iar instanța

de apel și-a motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor

5

art. 61, 75 Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite

conform sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării respective se

relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în

baza căruia a fost condamnat inculpatul.

Astfel, conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată

de săvîrșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului Cod și în conformitate

cu dispozițiile Părții Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor

alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite, care se măsoară

după cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd ca celelalte

două criterii alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța

și-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității

infracționale săvîrșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale acestuia.

Circumstanțele la care face referire recurentul referitor la recunoașterea de

către inculpat a faptei comise și căința în legătură cu urmările survenite, lipsa

antecedentelor penale, prezența unui loc stabil de muncă și a persoanelor la

întreținere, opinia reprezentantului legal a părții vătămate în favoarea aplicării

unei pedepse neprivative de libertate și lipsa pretențiilor materiale față de

inculpat, Colegiul le apreciază ca împrejurări obișnuite, care predomină și

caracterizează majoritatea cetățenilor și prin urmare nu pot fi considerate ca fiind

6

excepționale și nu pot fi utilizate la înlăturarea pedepsei complimentare obligatorii

în sensul art. 79 Cod penal.

Cît privește argumentul recurentului referitor la faptul contradicției între

dispozitiv și motivare, deoarece sentința a fost casată doar în partea aplicării

pedepsei complimentare, însă în dispozitiv s-a indicat că se casează sentința

integral, adoptînd o nouă hotărîre, Colegiul î-l consideră neesențial de vreme ce nu

se schimbă soluția, prin urmare nu constituie temei de casare a deciziei recurate,

care cuprinde o motivare amplă, legală și întemeiată.

Din aceste considerente se conchide că, de fapt în cauză nu s-au comis

erorile de drept prevăzute în pct.6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală

la care se face referință de către recurent, deci, nu persistă temeiul de casare a

soluției adoptate, pedeapsa stabilită inculpatului fiind aplicată de către instanța de

apel în limitele legii, din care considerente se impune inadmisibilitatea recursului,

ca fiind vădit neîntemeiat.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boris Șobea în

numele inculpatului împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

18 februarie 2015, în cauza penală în privința lui Țîgîrlaș Octavian, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 10 iunie 2015.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

7