1ra-1284/2015 — art. 164 alin. 2 lit. e; 168 CP

1ra-1284/2015 — art. 164 alin. 2 lit. e; 168 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1284/2015

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

27 octombrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Temirov Valeriu în numele inculpatului Tuceac Alexandru, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 13 mai 2015 și a sentinței

Judecătoriei Bălți din 19 decembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Tuceac Alexandru Serghei, născut la 24 octombrie 1966,

originar și domiciliat r-ul Glodeni s. Iabloana

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Serghei, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 6 ani închisoare;

- art. 168 Cod penal, la 1 an închisoare.

Conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al

pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă 6 ani 6 luni închisoare cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

jurul orei 12.00, conducând autoturismul de model „Audi A4” cu n/î A 618 CB și

observându-l în apropierea școlii medii nr. 12 „V. Maiacovschi”, pe str. T.

Vladimirescu, 32 „b” din mun. Bălți, pe Trenin Dumitru, urmărind scopul răpirii

acestuia, împreună cu trei persoane nestabilite de către organul de urmărire penală, s-

au apropiat de ultimul și în mod deschis l-au capturat, aplicându-i violență fizică,

după ce contrar voinței lui l-au îmbarcat forțat în portbagajul automobilului, plecând

de la fața locului.

1

Continuându-și activitatea criminală, la aceiași dată 16 noiembrie 2013, după ce l-

a răpit pe Trenin Dumitru, l-a adus la Clubul Sportiv de Tineret și Hipism, dislocat pe

str. Aerodromului, 1 mun. Bălți, unde urmărind scopul forțării ultimului la prestarea

muncii împotriva dorinței sale, a folosit violența fizică manifestată prin aplicarea

multiplelor lovituri cu un bici pe diferite părți ale corpului, de la care acesta s-a ales

cu leziuni corporale ușoare. În rezultatul acestor acțiuni, Trenin Dumitru, de teama că

va fi maltratat din nou, a prestat la Clubul Sportiv de Tineret și Hipism, dislocat pe

str. Aerodromului, 1 din mun. Bălți, al cărui director este Tuceac Alexandru, munci

împotriva dorinței sale, până la data de 20 noiembrie 2013.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, faptele

inculpatului Tuceac A. au fost calificate de drept în baza art. 164 alin. (2) lit. e) Cod

penal și anume – răpirea unei persoane, săvârșită de către două sau mai multe persoane,

precum și în baza art. 168 Cod penal (redacția legii 2002) – forțarea unei persoane să

presteze o muncă împotriva dorinței sale.

3.1 Partea vătămată, prin care a solicitat ca inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă mai aspră și anume 10 ani închisoare. În motivarea apelului invocând că

instanța de judecată nu a ținut cont în deplină măsură de gravitatea faptei, pericolul ei

social sporit și metoda cu care a acționat inculpatul, aducându-i prin acțiunile sale

suferințe fizice și psihice.

3.2 Avocatul, Temirov Valeriu, în numele inculpatului, prin care a solicitat

casarea acesteia și achitarea lui Tuceac A. de sub învinuirea săvîrșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. e) și 168 Cod penal, în temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3)

Cod de procedură penală, deoarece faptele lui nu conțin elementele infracțiunilor

imputate. Totodată, solicitând emiterea unei încheieri interlocutorii în privința

procurorului care a condus urmărirea penală în prezenta cauză și remiterea

materialelor Procuraturii Generale pentru atragerea la răspundere penală în baza art.

art. 310 alin. (2), 327 alin. (2) lit. c) Cod penal a ofițerului de urmărire penală, care a

exercitat urmărirea penală, în legătură cu numeroasele fapte de falsificare a probelor

și abuzul de serviciu comis de aceștia.

În motivarea apelului a invocat că:

- lipsesc probe ce ar demonstra incontestabil vinovăția inculpatului în faptele

imputate lui, fiind apreciate neobiectiv de către instanța de judecată declarațiile

depuse de el, în raport cu restul probelor administrate pe caz, ce au fost statuate la

baza sentinței de condamnare, fără a se ține cont de caracterul lor neobiectiv și dubios,

fapt ce contravine prevederilor art. 94 Cod de procedură penală;

- în opinia sa, inculpatul a procedat în strictă conformitate cu înțelegerea ce a

avut loc între el cu Trenin D. și Gherasimov I. referitor la prestarea anumitor munci

timp de 10 zile, în vederea nesesizării organului de urmărire penală referitor la

tentativa de furt a bunurilor materiale comisă de către aceștia, fapt confirmat prin

materialele de control al IP Bălți din 04.11.2013. În conformitate cu prevederile art. art.

208 alin. (1) și 209 alin. (1) Cod civil, actul juridic poate fi încheiat verbal, în

corespundere cu art. 208 alin. (3) Cod civil, considerându-se a fi încheiat și în cazul în

care comportamentul persoanei arată vădit voința de a-l încheia. Respectiv, în atare

2

împrejurări consideră ilegală pornirea pe caz a urmăririi penale, ce are un caracter de

comandă, în legătură cu numeroasele fapte de falsificare a probelor și abuz de

serviciu, ce au drept efect declararea nulității unor acte procedurale, cât și

inadmisibilitatea probelor dobândite prin intermediul acestor acțiuni procedurale și

anume: procesul-verbal de interogare a părții vătămate Trenin D.; plângerea părții

vătămate Trenin D.; plângerea lui Trenin B.; procesul-verbal de audiere a martorului

Gherasimov I.; procesul-verbal de audiere a martorului Cernomoreț S.; Dedeșco O. și

Ionova N.; procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie;

- organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată la interogarea părții

vătămate nu a respectat prevederile art. 105 alin. (5) Cod de procedură penală,

deoarece nu a asistat un specialist psihiatru, deși acesta suferă de o boală psihică, fapt

confirmat prin certificatul eliberat la data de 10.12.2013 de Centrul de Consultații

Psihiatrice din mun. Bălți;

- în cadrul audierii în ședința de judecată, partea vătămată a negat adresarea cu

plângere la poliție, privind atragerea la răspundere penală a lui Tuceac A., semnătura

din numele lui în plângerea respectivă neaparținându-i, considerând că a fost

falsificată. Totodată, partea vătămată fiind audiat doar o singură dată la poliție, nu a

putut explica apariția a două procese verbale de audiere din 20.11.2013 și respectiv

din 26.11.2013, ce diferă doar după dată și persoana care l-a întocmit, în rest fiind

identice, în rezultatul citirii cărora, n-a reușit să le redea conținutul;

- nu a fost respectată procedura de sesizare a OUP referitor la crimă, deoarece

potrivit declarațiilor tatălui părții vătămate, Trenin B., în timp ce lucra lângă Spitalul

Nr. 1 Bălți, de el s-a apropiat câțiva colaboratori de poliție care i-au spus să scrie

cerere despre răpirea fiului, ce a și făcut, personal la poliție nu s-a adresat, deși la

materialele cauzei este anexată cererea lui, conform cărei el a depus-o în cadrul

audienței la IP Bălți, ceea ce nu corespunde realității;

- nu au fost respectate de către OUP în cadrul audierii lui Gherasimov I. din

21.11.2013 normele de procedură penală, deoarece acesta fiind vorbitor de limba rusă,

nu a fost asigurat cu interpret în corespundere cu art. 16 CPP, fapt confirmat la

ședința de judecată din 16.06.2014;

- au fost falsificate de către ofițerul de urmărire penală procesele verbale de

audiere a martorilor Cernomoreț S., Dedeșco O. și Ionova N., conținutul cărora este

identic, ultimii fiind audiați aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, iar la indicația

colaboratorilor de poliție au consemnat procesele verbale, fără a face cunoștință cu

conținutul lor;

- nu au fost respectate de către ofițerul de urmărire penală prevederile art. 116

alin. (6) CPP, în cadrul petrecerii recunoașterii persoanei după fotografii, deoarece

potrivit lui Cernomoreț S. în timpul acestei acțiuni procesuale era în stare de ebrietate

alcoolică, pe nimeni nu a recunoscut, deși a consemnat la indicația ofițerului procesul

verbal;

- în opinia apărătorului respectivele abateri de lege, n-au fost luate în

considerație de către instanța de fond, care la baza sentinței adoptate a pus unele acte

procedurale, întocmite cu încălcarea normelor de procedură penală, precum și a

3

probelor dobândite în același mod, la inadmisibilitatea cărora a făcut referire în

conținutul apelului declarat;

- nu s-a ținut cont de personalitatea inculpatului, care are la întreținere 6 copii

minori, fiind la prima abatere de lege, întemeind în anul 1998 Clubul Sportiv de

Hipism pentru Copii și Tineret din mun. Bălți, din 2009 fiind Președintele Federației

de Hipism din R. Moldova, însăși Președintele Federației Internaționale de Hipism

Principesa, Haya Ali-Husein, expediind în adresa respectivului o scrisoare de

mulțumire pentru aportul mare și personal în dezvoltarea hipismului în R. Moldova.

respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința.

conținutul sentinței de condamnare adoptată la caz, a bazei probante prezentate de

partea acuzării în vederea confirmării vinovăției inculpatului, cărei prima instanță i-a

dat o apreciere obiectivă în raport cu aspectele faptice a cauzei, verificând-o prin

prisma prevederilor art. art. 100-101 Cod de procedură penală.

Astfel, în vederea corectării erorii procesuale admise de către prima instanță la

interogarea părții vătămate Trenin D., instanța de apel, prin reluarea cercetării

judecătorești, cu respectarea prevederilor art. 105 alin. (5) Cod de procedură penală a

dispus audierea nemijlocită a acestuia la ședința de judecată a instanței de apel, în

prezența medicului psihiatru, Țânțari A., pe parcursul cărei el și-a păstrat integral

declarațiile făcute în prima instanță.

Respectiv, respingând ca fiind absolut nefondat argumentul apărării referitor la

incapacitatea victimei de a depune declarații utile și pertinente cazului din speță,

instanța de apel a menționat, că cele relatate de el atât la faza urmăririi penale, cât și în

instanțele de judecată, vin în coroborare cu restul probelor administrate pe caz cum ar

fi declarațiile martorului Trenin B., cererea acestuia din 18.11.2013 (f.d. 5 v. 1),

comunicarea instituției medico-sanitare din 20.11.2013 (f.d. 6 v. 1), procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 25.11.2013 (f.d. 8-10 v.1), procesul-verbal de percheziție

din 20.11.2013 (f.d. 26-28), raportul de expertiză medico-legală nr. 788 din 21.11.2013

(f.d. 58 v. 1).

În opinia instanței de apel, prima instanță corect a reținut la baza sentinței de

condamnare declarațiile martorului Gherasimov I. și cu toate că partea apărării a

invocat inadmisibilitatea acestei probe, pe motiv că a fost dobândită de către organul

de urmărire penală cu încălcarea normelor de procedură penală, stipulate la art. 94

Cod de procedură penală, deoarece acest martor este vorbitor de limbă rusă, nefiind

asigurat cu interpret, de către instanță a fost respins acest argument ca nefondat.

Menționându-se de către instanța de apel că, în corespundere cu art. 24 alin. (2)

coroborat cu art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța va pune la baza

sentinței de condamnare numai acele probe la cercetarea nemijlocită a cărora părțile

au avut acces în egală măsură. Respectiv, prin audierea nemijlocită la ședința de

judecată a martorului Gherasimov I., ce a fost asigurat cu interpret și la cercetarea

cărui au avut acces părțile în egală măsură, instanța a înlăturat eroarea admisă de

către organul de urmărire penală la faza instrumentării cauzei, fiind pusă la baza

sentinței de condamnare o probă a cărei cercetare judecătorească a fost înfăptuită cu

4

respectarea normelor procesual-penale, ceea ce face ca argumentul apărării referitor la

inadmisibilitatea ei să fie unul nefondat și declarativ.

La fel, instanța de apel a considerat justificat reținute la baza condamnării

inculpatului și declarațiile martorilor Ionova N., Cernomoreț S., Dedeșco O., deoarece

acestea coroborează reciproc, redând consecvent și cu certitudine aceleași evenimente

a cauzei și anume metoda de răpire a părții vătămate, fără careva divergențe în cele

relatate de ei.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că, inadmisibilitatea probelor solicitată

de către partea apărării, din motivul nerespectării normelor procesual-penale, la

audierea martorilor nominalizați mai sus, acest argument urmează a fi respins,

deoarece potrivit art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen. Instanța de apel, a conchis rezultând din procesul verbal de confruntare

dintre partea vătămată și martorii nominalizați pe de o parte și inculpatul, asistat de

apărător, pe de altă parte, cel din urmă nu a invocat careva obiecții referitor la

corectitudinea efectuării acțiunii procesuale, precum și întocmirii actului procesual, ne

invocând aceste argumente nici la etapa de finalizare a urmăririi penale, ceea ce a

permis întemeiat instanței să dispună cercetarea nemijlocită a respectivelor probe în

cadrul ședințelor de judecată, dându-le o apreciere obiectivă, iar ca rezultat corect

concluzionând posibilitatea statuării lor la baza unei sentințe de condamnare.

În același context, instanța de apel a menționat și netemeinicia pretinselor

afirmații a apărării referitor la nerespectarea de către organul de urmărire penală a

prevederilor art. 116 alin. (6) Cod de procedură penală în cadrul petrecerii

recunoașterii de către Cernomoreț S. a inculpatului după fotografii, deoarece starea de

ebrietate a acestuia nu a fost confirmată prin date obiective.

De altfel, instanța de apel a specificat că, unicul argument în vederea încetării

procesului penal, invocat de apărare la finisarea urmăririi penală, a fost lipsa

probatoriului, concluziile de învinuire fiind bazate în exclusivitate pe declarațiile

alienatului mintal Trenin D. și a martorilor, care duc un mod amoral de viață (f.d. 220

v. 1). Dar, în cadrul ședințelor de judecată, atât în prima instanță, cât și în cea de apel,

partea apărării a invocat pretinsele încălcări de ordin procesual, admise în opinia sa

de către persoana care a gestionat cazul și procurorul ce a condus urmărirea penală,

motiv pentru care o bună parte din poziția sa de apărare și-a întemeiat-o pe

necesitatea investigării de către Procuratura Generală a acțiunilor respectivelor

persoane, deși pentru verificarea legalității lor este stabilită cu totul altă procedură.

Astfel, temei de a reacționa cu o încheiere interlocutorie, instanțele de judecată nu au

constatat.

Învederând cele menționate, instanța de apel a conchis necesitatea respingerii

solicitării părții apărării privind excluderea din lista probelor administrate pe caz, a

declarațiilor părții vătămate Trenin D., precum și a martorilor Gherasimov I.,

Cernomoreț S., Ionova N. și Dedișco O., deoarece modul de viață al acestora, nu

constituie temei în sensul legii, pentru a pune la îndoială veridicitatea celor relatate de

5

ei, cu atât mai mult că mărturiile respectivelor persoane se confirmă prin restul

probelor administrate pe caz.

Cât privește declarațiile martorilor Lunic Gh., Carpov O., Carpova O., Lesnic N.,

instanța de apel a considerat că nu dezvăluie circumstanțe obiective ale cauzei,

confirmând doar aflarea părții vătămate pe teritoriul Clubului sportiv.

La baza sentinței de condamnare a inculpatului, instanța de apel a statuat că

prima instanță corect a reținut și probele materiale cum ar fi: cererea lui Trenin D. (f.d.

123 v. 1); procesul verbal de percheziție din 20.11.2013 în cadrul cărei victima Trenin

D. a fost depistat pe teritoriul Clubul sportiv de tineret și hipism de pe str.

Aerodromului, 1 din mun. Bălți (f.d. 16 v. 1); procesul verbal de examinare a biciului

din 22.11.2013. (f.d. 37 v. 1); procesul verbal de examinare corporală a părții vătămate

Trenin D. din 20.11.2013 cu planșa fotografică anexată (f.d. 50-54 v. 1); raportul de

expertiză medico-legală nr. 788 din 21.11.2013 (f.d. 58 v. 1); procesele verbale de

recunoaștere a inculpatului după fotografie de către Cernomoreț S., Ionova N. și

Dedeșco O. (f.d. 90-95 v. 1); procesul verbal de reconstituire a faptei cu planșa

fotografică anexată (f.d. 96-97 v. 1); raportul de expertiză medico-legală de psihiatrie

nr. 26 a - 2014 din 23.01.2014 (f.d. 199-201 v. 1). Prin urmare, cumul de probe

menționat, a permis instanței de apel de a conchide că încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului în baza art. 164 alin. (2) lit. e) și 168 Cod penal, este corectă, iar

declarațiile inculpatului au fost apreciate critic, deoarece sânt în contradicție cu

probele administrate și care de fapt reprezintă o poziție de apărare, manifestată cu

scopul evitării răspunderii și pedepsei penale pentru cele săvârșite.

Argumentul apărării privind existența dintre inculpat și partea vătămată a unei

înțelegeri (tranzacții orale) de prestare gratuită a anumitor munci, instanța de apel l-a

considerat inacceptabil cazului din speță, nefiindu-i relevante prevederile Codului

civil referitor la tranzacție, deoarece limita acestei înțelegeri s-a depășit în momentul

în care victima, Trenin D., a fost răpit, transportat și contrar voinței sale plasat pe un

teritoriu îngrădit și păzit, fiind forțat contra voinței sale să presteze munci

neremunerate în favoarea inculpatului.

În privința argumentelor formulate de către partea vătămată în vederea înăspririi

pedepsei penale inculpatului, instanța de apel a menționat, că la stabilirea pedepsei

prima instanță a dat deplină eficiență dispozițiilor art. art. 61 și 75 Cod penal, ținând

cont și de datele referitor la personalitatea inculpatului, care este la prima abatere de

lege, caracteristica pozitivă de la locul de trai, prezența la întreținere a șase copii

minori, astfel, că pedeapsa lui numită, fiind una legală, utilă și eficientă pentru

executare și corectare, prin urmare solicitarea părții vătămate Trenin D. referitor la

înăsprirea pedepsei penale este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, deoarece sânt

prezente un șir de circumstanțe atenuante, nefiind stabilite careva circumstanțe

agravante.

Temirov Valerii în numele inculpatului, prin care solicită casarea acestora, cu

achitarea lui Tuceac A. de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. art. 164 alin. (2)

lit. e), 168 Cod penal, deoarece acțiunile ultimului nu conțin elementele acestor

infracțiuni.

6

În motivarea recursului invocă:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în apel,

denaturând probele administrate ce confirmă nevinovăția inculpatului și hotărârea

atacată nu conține motivele pe care se întemeiază soluția;

- instanța de apel a reținut la baza condamnării doar declarațiile părții vătămate,

martorilor Cernomoreț S., Dedeșco O. și Ionova N., date în cadrul urmăririi penale și

care nu au fost confirmate în cadrul ședinței de judecată, fiind falsificate de către

ofițerul de urmărire penală și urmau a fi neadmise ca probe, astfel inculpatul fiind

ilegal condamnat;

- instanțele de fond au apreciat unilateral probele administrate la caz, dând

prioritate celor ce confirmă, în opinia acestora, vinovăția inculpatului, în detrimentul

celor prezentate de partea apărării;

- instanța de apel nu s-a expus asupra unui șir de argumente cum ar fi - partea

vătămată, care se află la evidența medicului psihiatru, a fost audiat la data de 20, 21,

26 noiembrie 2013, fără permisiunea și prezența medicului psihiatru; partea vătămată

a declarat în ședința de judecată din 04 septembrie 2014, că nu s-a adresat la poliție cu

cerere de atragere la răspundere penală a inculpatului și semnătura din cererea din 21

noiembrie 2013 nu-i aparține; partea vătămată a fost audiat o singură dată la poliție,

dar nu poate explica de ce sânt 2 procese verbale de audiere a acestuia, cu date

diferite;

- instanța de apel nu a dat o apreciere juridică declarațiilor martorului Dedeșco

O., referitoare la momentul când aceasta a văzut urme de leziuni pe corpul părții

vătămate;

- instanța de apel nu a dat o apreciere circumstanțelor, precum că în urma

furtului bunurilor, făptuitorii Gherasimov I. și Trenin D. l-au rugat pe Tuceac A., să

nu se adreseze la poliție, promițând în schimb că vor munci la el, venind la Clubul

Sportiv, pentru a-și îndeplini promisiunea, ulterior Gherasimov I. s-a ținut de cuvânt

îndeplinindu-și promisiunea și nu a învinuit inculpatul, pentru impunerea la munca

forțată, iar partea vătămată Trenin D., întrebuințând băuturi spirtoase și neonorându-

și obligațiile asumate, l-a învinuit pe inculpat pentru răpire și muncă forțată;

- instanța de apel în hotărârea sa a pus la baza condamnării declarațiile

martorului Gherasimov I., nu cele date în cadrul ședinței de judecată cu participarea

interpretului, dar cele date în cadrul urmăririi penale cu încălcarea dispozițiilor art. 16

Cod de procedură penală;

- atât prima instanță, cât și instanța de apel în partea descriptivă a hotărârilor sale

nu au dat o apreciere corespunzătoare declarațiilor date de către inculpat în

coroborare cu ale martorului principal Gherasimov I., ceea ce contravine

recomandărilor Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005;

- concluziile instanței de apel, referitoare la afirmațiile martorilor Cernomoreț S.,

Dedeșco O., Ionova N., despre faptul că erau în stare de ebrietate la momentul

audierii de către colaboratorii poliției, le consideră ca o falsificare directă a probelor ce

au fost ilegal puse la baza sentinței de condamnare a inculpatului;

- nu sânt clare concluziile instanței de apel referitoare la acțiunea de recunoaștere

după fotografie din 19.11.2013 de către martorul Cernomoreț S., care a declarat că era

7

în stare de ebrietate și a semnat acest proces-verbal, astfel confirmându-se fabricarea

acestui act procedural de către ofițerul de urmărire penală și prin conținutul

procesului-verbal de confruntare a acestui martor cu inculpatul;

- consideră că în speța dată nu poate fi vorba de către muncă forțată și răpire a

persoanei, deoarece era cunoscut din start că între Tuceac A. și Gherasimov I. cu

Trenin D., a avut loc o înțelegere în prezența martorilor și colaboratorilor de poliție, că

ultimii vor presta lucrări lui Tuceac A., iar acesta nu se va adresa la poliție cu cerere

privind comiterea furtului, ceea ce nu contravine prevederilor art. 208 alin. (1), 209

alin. (1) Cod civil.

În drept, autorul și-a întemeiat recursul său în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat prin

care a solicită inadmisibilitatea acestuia, deoarece argumentele sânt bazate pe

dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, iar un asemenea temei nu se

încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală. Aprecierea probelor ține

de soluționarea fondului cauzei de către instanțele de fond și nu poate constitui temei

pentru recurs.

concluzionează că acesta urmează a fi admis, însă din alte motive decât cele indicate

de recurent, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept de al admite, cu casarea parțială

sau totală a hotărârilor atacate, să rejudece cauza și să pronunțe o nouă hotărâre, dacă

nu se agravează situația condamnatului.

Așadar, reieșind din textul recursului declarat, apărătorul îl întemeiază prin

prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că, hotărârea instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept, deoarece instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, precum și hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Întru susținerea poziției sale, instanța de recurs remarcă prevederile art. 414 alin.

(1), (5) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

De asemenea, Colegiul menționează că, fiecare probă, cu respectarea prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, urmează a fi apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor.

Din studiul apelului declarat de către apărătorul inculpatului împotriva hotărârii

primei instanțe rezultă că acesta a considerat-o ilegală, deoarece lipsesc probe ce ar

8

dovedi incontestabil vinovăția lui Tuceac A. în săvârșirea infracțiunilor imputate,

precum și neaprecierea obiectivă de către instanță a declarațiilor inculpatului, în

raport cu restul probelor administrate pe caz și puse la baza sentinței de condamnare,

fără a se ține cont de caracterul lor neobiectiv și dubios, fiind încălcate prevederile art.

94 Cod de procedură penală.

De menționat este și acel fapt că, din conținutul recursului declarat și

argumentele specificate în pct. 6 al prezentei decizii, Colegiul atestă că majoritatea

criticilor se referă la dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor administrate

în prezenta speță, de către prima instanță și cea de apel, însă aprecierea probelor ține

de examinarea cauzei în fapt și în drept, de către instanțele de fond, iar dezacordul

părților în acest sens nu constituie temei pentru desființarea unei hotărâri

judecătorești și temei pentru recurs, deoarece nu este prevăzut în alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală.

La acest capitol, Colegiul specifică și jurisprudența CtEDO, care evidențiază că,

deși articolul 6§1 CEDO obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, acest

lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument în parte (cauza Van de Hurk

versus the Netherlands, și Burg versus France). Modul în care se aplică obligația de a

motiva hotărârile judecătorești poate varia în funcție de natura acestora și trebuie

apreciat în lumina circumstanțelor cauzei (cauza Ruiz Torija v. Spain și Hiro Balani v.

Spain). Situație, ce în opinia Colegiului penal este prezentă în cazul dat, iar

argumentele invocate de autorul recursului privind dezacordul cu aprecierea

probelor de către instanțele de fond, nu sunt suficiente pentru a răsturna în prezenta

speță, hotărârea de condamnare adoptată în privința inculpatului, prin prisma art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Verificând lucrările dosarului, Colegiul reține că, instanța de apel examinând

apelurile declarate în prezenta cauză, a cercetat suplimentar probele administrate la

dosar, după cum rezultă din procesul verbal al ședinței de judecată (f.d. 217-224 v. 2),

a fost audiat suplimentar partea vătămată, la cererea apărătorului, în prezența

medicului psihiatru, Țînțar A. Totodată, au fost verificate în ședința de judecată a

instanței de apel și materialele cauzei, cu consemnarea acestora în procesul-verbal,

ținând cont de prevederile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, apreciindu-le

just în corespundere cu cerințele art. 101 al aceluiași Cod, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, astfel, corect

ajungând la concluzia că vina inculpatului în comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal și 168 Cod penal (în redacția Legii nr. 985-XV din

18.04.2002), și-a găsit confirmarea, fiind menținută hotărârea primei instanțe.

Având ca suport prevederile legale sus enunțate și analizând textul deciziei

instanței de apel, în raport cu argumentele invocate în apelurile declarate, în viziunea

Colegiului lărgit, această instanță și-a motivat soluția adoptată în sensul oferirii

răspunsurilor la motivele apelului declarat, iar autorul recursului, de fapt, nu aduce

careva argumente noi, ce ar combate concluzia instanțelor de judecată privind

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate. În principiu, o bună parte

ale argumentelor invocate în recurs, sunt similare celor invocate în apel, iar instanța

de apel a respectat rigorile ce se regăsesc în dispozițiile art. 414, 417 Cod de procedură

9

penală, pronunțându-se motivat asupra argumentelor esențiale ale apelului, ceea ce

exclude prezența temeiurilor pentru recurs invocate și prevăzute de pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală.

În ce privește alegațiile apărătorului, precum că instanța de apel nu s-a expus

asupra motivului invocat în apelul său referitor la faptul că partea vătămată, care se

află la evidența medicului psihiatru, a fost audiată la data de 20, 21, 26 noiembrie

2013, fără permisiunea medicului psihiatru, Colegiul penal menționează că, instanța

de apel declanșând o continuare a judecării cauzei în fond, verificând aspectele de

fapt și de drept, fiind în drept să înlăture omisiunea primei instanțe, a reluat

cercetarea judecătorească și în conformitate cu art. 105 alin. (5) Cod de procedură

penală, a audiat partea vătămată, cu consimțământul și în prezența medicului

psihiatru, Țînțari Anatol. În urma audierii părții vătămate, declarațiile acestuia nu s-

au modificat esențial, confirmând că l-a data de 16 noiembrie 2013 a fost răpit de către

inculpat, împreună cu alte 2 persoane, care l-au lovit și doborât la pământ după ce a

încercat să fugă, impus să urce în automobilul inculpatului, ulterior fiind dus la

hipodrom, unde a fost impus de către inculpat să se dezbrace până la brâu și care i-a

aplicat câteva lovituri cu biciul, pricinuindu-i dureri fizice pentru că a refuzat să

lucreze. A mai declarat că a fost amenințat cu răfuiala, în cazul în care va fugi de pe

teritoriul clubului de hipism, fiind nevoit contrar voinței lui să se afle acolo și să

execute careva lucrări. În acest context, instanța de recurs atestă că declarațiile părții

vătămate, coroborează cu declarațiile date de către martorii Cernomoreț S., Dedeșco

O. și Ionova N., atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești,

din care rezultă că au fost martori oculari, când partea vătămată, Trenin D., a fost

răpit de lângă gunoiștea, ce se afla lângă școala medie nr. 12 din mun. Bălți, de către

inculpat și încă 2 persoane, care l-au târât și impus să urce într-o mașină de culoare

gri, având și nasul însângerat.

În urma audierii suplimentare a părții vătămate, Colegiul consideră că instanța

de apel ținând cont de concluzia comisiei psihiatrico-legală (f.d. 199-210 v. 1), cât și de

încheierea specialistului medic-psihiatru, Țînțari Anatol, din cadrul ședinței de

judecată în instanța de apel (f.d. 224 v. 2), just a conchis expunerea consecutivă de

către partea vătămată a împrejurărilor de fapt ale cauzei, starea de responsabilitate a

ultimului fiind confirmată prin actul de expertiză nominalizat supra, iar boala de care

suferă acesta – retardul mintal ușor, nu-i afectează capacitatea de a înțelege

evenimentele produse cu el, ceea ce permite de a concluziona temeinicia celor relatate

de el, mai mult ca atât împrejurările de fapt ce le-a relatat, coroborează cu probele

administrate la caz menționate în pct. 5 al prezentei decizii.

Privitor la critica recurentului că instanța de apel nu s-a expus asupra

argumentelor precum că, partea vătămată nu s-a adresat la poliție cu cerere de

atragere la răspundere penală a inculpatului, instanța de recurs menționează că acest

fapt nu are nici o relevanță în prezenta speță, deoarece reieșind din prevederile art.

276 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul infracțiunilor imputate inculpatului și

anume art. 164 și 168 Cod penal, urmărirea penală se pornește și fără plângerea

prealabilă a victimei, astfel în cazul existenței unei bănuieli rezonabile privind

comiterea infracțiunilor menționate organul de urmărire penală sau procurorul se pot

10

autosesiza în vederea începerii urmăririi penale. În cazul supus judecării, începerea

urmăririi penale a avut ca bază plângerea depusă la 18.11.2013 de către tatăl victimei,

adică Trenin Boris, ceea ce nu este o încălcare a legii. Mai mult ca atât, însuși partea

vătămată a confirmat că și el a depus o plângere la poliție (f.d. 123 v. 1) după ce a fost

depistat de către colaboratorii poliției la clubul de hipism, iar potrivit procesului

verbal al ședinței de judecată în instanța de apel victima a confirmat că semnătura de

pe această plângere îi aparține și că a fost audiat de mai multe ori și de diferiți

colaboratori ai organelor competente (f.d. 223 v. 2). Reieșind din cele menționate,

instanța de recurs apreciază ca neîntemeiate alegațiile apărătorului referitoare la

faptul că instanța de apel nu s-a expus asupra faptului că semnătura din plângerea

depusă de partea vătămată la 21.11.2013 nu-i aparține, precum și în privința faptului

că a fost audiat o singură dată la poliție, dar în dosar sânt 2 procese verbale de audiere

a acestuia cu date diferite, deoarece aceste argumente nu răstoarnă situația în cauza

supusă judecării și nu influențează la stabilirea vinovăției inculpatului.

Subsidiar la criticile recurentului ce se referă la modalitatea aprecierii de către

instanța de apel a declarațiilor martorilor Cernomoreț S., Dedeșco O., Ionova N. și

Gherasimov I., în viziunea Colegiului penal, aceste declarații reieșind din conținutul

deciziei instanței de apel au fost redate în modul precum au fost făcute aceste

declarații, fiind verificate în ședința de judecată a instanței de apel și apreciate în

corespundere cu art. 414 și 417 alin. (8) Cod de procedură penală. Astfel, just s-a

conchis că declarațiile acestor martori coroborează între ele, redând consecvent și cu

certitudine starea factologică și metoda de răpire a părții vătămate, nefiind careva

divergențe esențiale în cele relatate de către ei. Mai mult ca atât, în ședințele de

judecată în prima instanță martorii sus nominalizați au confirmat semnăturile de pe

actele procesuale la care au participat în cadrul urmăririi penale și veridicitatea

acestora, din care motiv Colegiul consideră că, instanțele de fond just au conchis

despre netemeinicia argumentelor invocate de către apărător referitoare la fabricarea

și denaturarea probelor.

Tot aici, Colegiul menționează că, nu poate fi reținut ca întemeiat argumentul

autorului recursului despre aprecierea unilaterală a probelor administrate la caz,

dând prioritate celor prezentate de partea acuzării, în detrimentul celor prezentate de

apărare, deoarece din conținutul declarațiilor martorilor apărării și anume Lunic Gh.,

Carpov O., Carpova O. și Lesnic N. nu se constată careva circumstanțe obiective ale

cauzei și nu se indică la nevinovăția inculpatului, ci doar s-a confirmat aflarea părții

vătămate pe teritoriul clubului de hipism.

Cât privește aserțiunile recurentului, precum că în prezenta speță nu pot fi

imputate inculpatului infracțiunile de răpire a persoanei și munca forțată, deoarece

Tuceac A. împreună cu Gherasimov I. și Trenin D. au avut o înțelegere verbală

conform art. 208 – 209 Cod civil, privind prestarea muncii în schimbul nedenunțării

ultimilor pentru furtul comis de aceștia, instanța de recurs le apreciază ca nefondate,

deoarece chiar și dacă victima nu și-a onorat obligațiunile asumate, acest fapt nu îi

permitea inculpatului de a acționa decât în limitele legale, iar în prezența capturării

lui Trenin D. și plasării în alt mediu, fără voința lui, precum și impunerea acestuia la

muncă forțată cu amenințarea răfuielii fizice, mai ales în contextul nestabilirii unor

11

termeni și condiții clare de prestare a muncii asumate, indică direct la vinovăția

comiterii infracțiunilor de care a fost învinuit Tuceac A.

Ținând cont de cele expuse, Colegiul penal consideră că instanțele de fond, în

prezența cumulului de probe administrat în prezenta cauză, întemeiat și corect au

stabilit vinovăția lui Tuceac A. în săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. 164 alin.

(2) lit. e) Cod penal și 168 Cod penal (redacția legii 2002), iar argumentele invocate de

către apărător în recursul ordinar declarat sânt nefondate.

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că, potrivit dispozițiilor art. 424 alin.

(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs este în drept să judece cauza și în

baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Astfel, verificând hotărârile atacate sub aspectul individualizării corecte a

pedepselor, temei prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

Colegiul relevă, dispozițiile art. 61 Cod penal care stipulează că, pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se

aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Totodată, conform prevederilor art. 75 alin. (1) și (2) Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor

menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Prin urmare, Colegiul penal menționează că în cazul săvârșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis această infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Din conținutul hotărârilor judecătorești se atestă că la capitolul stabilirii

pedepsei, instanțele de fond au reținut datele ce se referă la personalitatea

inculpatului, care este la prima abatere de lege, caracteristica pozitivă de la locul de

trai, prezența la întreținere a 6 copii minori, împrejurări ce au permis instanței de a

stabili pedeapsă la limita minimă prevăzută de sancțiunea normei penale, adică a art.

164 alin. (2) Cod penal.

În viziunea instanței de recurs, pedeapsa stabilită inculpatului de către instanțele

de fond, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal,

în prezența circumstanțelor și împrejurărilor constatate în cauza dată, nu a fost

12

individualizată întru totul corect, neținându-se cont și de dispozițiile Părții generale a

prezentului cod și anume art. 79 și 90 Cod penal, în consecință fiindu-i stabilită o

pedeapsă prea aspră, fiind necesar de a interveni în hotărârile judecătorești adoptate

pentru a aplica o pedeapsă echitabilă lui Tuceac A. pentru faptele comise.

Deci, Colegiul reiterează că persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se

declară vinovată. În același rând, după caz, instanța este în drept să aplice și

prevederile Părții generale a Codului penal, în special a prevederilor art. 79 și 90 Cod

penal.

Potrivit art. 79 Cod penal, stabilirea pedepsei sub limita minimă sau a unei

pedepse mai blânde, care nu este prevăzută în sancțiunea articolului corespunzător

din codul penal, în baza căruia este încadrată infracțiunea, se admite luând numai în

considerare personalitatea vinovatului în cazul existenței circumstanțelor

excepționale, legate de scopul, motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia

până la săvârșirea infracțiunii, în timpul și după săvârșirea infracțiunii.

Din sensul normei penale enunțate mai sus, se înțelege că trebuie să existe ori în

împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind

personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau stări

de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită ori a personalității

inculpatului.

Ca excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de împrejurări care

micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și date privind

personalitatea infractorului (grad de invaliditate – I, II, merite deosebite față de

societate, alte circumstanțe de importanță majoră).

În cauza supusă judecării, Colegiul penal lărgit consideră că există circumstanță

excepțională în datele privind personalitatea inculpatului Tuceac A. și anume în

starea familiară a acestuia - are la întreținere 6 copii, fapt ce nu caracterizează,

majoritatea persoanelor, din care considerente instanța de recurs va interveni în

hotărârile judecătorești adoptate în speță, casându-le parțial, în partea stabilirii

pedepsei în baza art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal, cu stabilirea unei pedepse sub

limita minimă prevăzută de lege, conform art. 79 alin. (1) Cod penal

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea duratei și

cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, se continuă operațiunea de

individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin

numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii, dacă pedeapsa stabilită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia de

a se corecta și reeduca poate fi trasă concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin

suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, de

încercare.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

13

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată

dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat,

condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară și muncă

cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Reieșind din norma penală menționată mai sus, ca condiție expresă prevăzută

este concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetări

judecătorești.

În această ordine de idei, Colegiul penal consideră că în cauza supusă judecării

rezidă aspecte ce privesc personalitatea inculpatului, ce permit instanței să

concluzioneze că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și anume

învederând caracteristica eliberată de ministrul Tineretului și Sportului al Republicii

Moldova (f.d. 211 v. 2) prin care este exprimată aprecierea și recunoștința față de

activitatea inculpatului Tuceac A., membru și președinte al Federației Ecvestre din

Republica Moldova pentru contribuțiile aduse în domeniul hipismului, aducând un

aport considerabil în ceea ce privește dezvoltarea hipismului în Republica Moldova,

afirmându-se ca un manager competent, dezvoltând un adevărat spirit de echipă,

investindu-se pe deplin în domeniul de activitate și în calitate de membru al

Comitetului de Solidaritate a Federației Ecvestre Internaționale a înaintat trei proiecte

privind dezvoltarea hipismului la nivel național, inițiind totodată, mai multe

seminare internaționale pentru arbitri și antrenori. În acest sens, la materialele cauzei

este anexată și scrisoarea de mulțumire adresată inculpatului de către Președintele

Federației Ecvestre Internaționale, Princesa Haya Al Hussein (f.d. 170-172 v. 1), pentru

aportul adus în domeniul hipismului, chiar și pe plan internațional. Totodată, se va

reține și acel fapt că inculpatul este la prima abatere de la lege, neavând antecedente

penale și în cumul cu cele menționate mai sus, Colegiul penal statuează că aplicare

prevederilor art. 90 Cod penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei, va fi

ca o măsură oferită inculpatului prin lege de a demonstra că infracțiunile comise de el

este un incident în viața acestuia și care își poate valorifica în continuare abilitățile și

aportul său societății în domeniul promovării hipismului, fără a avea derogări de la

prevederile legale.

În asemenea împrejurări, instanța de recurs consideră oportun de a corecta

eroarea comisă de instanțele de fond, fără a agrava situația condamnatului,

rejudecând cauza în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri în

această parte.

penală, Colegiul penal lărgit,

14

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Temirov Valeriu în numele

inculpatului Tuceac Alexandru, se casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 13 mai 2015 și sentința Judecătoriei Bălți din 19 decembrie 2014 în cauza

penală privindu-l pe Tuceac Alexandru Serghei, în latura stabilirii pedepsei în baza

art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal, rejudecă cauza și pronunță în această parte o

hotărâre nouă, după cum urmează:

Tuceac Alexandru Serghei se consideră condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. e)

Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, la 4 (patru) ani 6 (șase) luni

închisoare.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial cu pedeapsa aplicată în baza art. 168 Cod penal, a-i stabili pedeapsă definitivă

5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 90 Cod penal, a dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate pe un termen de probă de 3 (trei) ani, dacă în termenul de probă

fixat, Tuceac A., nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară și

muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

În rest, celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești atacate se mențin.

Tuceac Alexandru Serghei, urmează a fi eliberat din instituția penitenciară în care

se deține, dacă nu execută pedeapsă în baza unei alte hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 26 noiembrie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

15