1ra-527/2015 — art. 264 al.1, 90 CP

1ra-527/2015 — art. 264 al.1, 90 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-527/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 20155 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 07 aprilie 2014 și deciziei Colegiului penal Curții de Apel Chișinău

din 13 noiembrie 2014, declarat de inculpatul

Gheorghiu Veaceslav Victor, născut la

08 noiembrie 1975 în s. Cîmpeni, r-nul Vulcănești,

locuitor al mun. Comrat, str. Ostrovski 78, cetățean al

R. Moldova, fără antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 29 martie 2011 – 07 aprilie 2014,

în instanța de apel: 22 mai – 13 noiembrie 2014,

în instanța de recurs: 31 martie – 06 mai 2015;

C O N S T A T Ă :

Gheorghiu Veaceslav a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la 1 an

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen

de probă de 1 an.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Iurcu Silvia prejudiciul moral de

10.000 lei.

1

Acțiunea civilă înaintată de Iurcu Silvia privind încasarea prejudiciului

material, a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului prejudiciului să

se pronunțe instanța civilă.

orele 15:00, Gheorghiu Veaceslav, deplasîndu-se la volanul automobilului de

model ,,Toyota Avensis”, n/î CH AJ 707, pe bd. D. Cantemir, din direcția str.

Albișoara spre str. Ismail, mun. Chișinău, ajungînd lîngă blocul nr. 6 din bd. D.

Cantemir, mun. Chișinău, ignorînd cerințele art. 11 pct. f) RCR RM, care prevede

că „Conducătorul de vehicul în timpul deplasării, este obligat să cedeze trecerea

pietonilor la trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată. În cazul în care

înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vreun vehicul,

conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua

deplasarea numai asigurîndu-se că în fața vehiculului menționat nu sînt pietoni”, a

comis tamponarea pietonului Silvia Iurcu, care traversa regulamentar partea

carosabilă a drumului de la dreapta la stînga relativ deplasării automobilului de

model ,,Toyota Avensis”, pe la trecerea pentru pietoni marcată prin indicatoarele

rutiere 5.50.1, 5.50.2 ,,trecere pentru pietoni” și marcajul rutier 1.14.1, cauzîndu-i

vătămări corporale medii.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că, avînd

intenția să vireze la stînga, a încetinit deplasarea, pe trecerea de pietoni au apărut

un bărbat, o femeie și un copil. Tamponarea a avut loc din cauza că partea

vătămată Iurcu S. și-a schimbat direcția de deplasare. a rezultat, el a lovit-o cu

partea dreaptă a barei de protecția puțin mai jos de genunchi.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Iurcu S. a relatat că traversa strada pe la trecerea de

pietoni. Neajungînd pînă la mijlocul părții carosabile, a observat că din direcția str.

Albișoara se deplasa cu viteză sporită un automobil de culoare roșie care a și

tamponat-o, după care a fost transportată la spitalul de urgență.

Martorii Dejerat O. și Ivanova O. au declarat că se deplasau împreună cu

inculpatul cu automobilului de model ,,Toyota Avensis” pe bd. D. Cantemir, cînd o

femeie a traversat strada și a fost atinsă de automobil. Coliziunea a avut loc din

cauză că această femeie foarte brusc s-a întors înapoi din direcția de deplasarea.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului și a foto-tabelului

anexat rezultă că tamponarea părții vătămate a avut loc nemijlocit pe trecerea

pentru pietoni, delimitată prin marcajul rutier corespunzător.

În procesul-verbal de examinare și verificare a stării tehnice a unității de

transport, sunt stabilite și fixate deteriorările rezultate din accidentului rutier.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2175/D din 20.09.2010-

07.10.2010, raportul de expertiză medico-legală nr. 283/D din 04.02.2011-

11.02.2011, raportul de expertiză medico-legală nr. 514 din 02.01.2013-25.03.2013

și raportul de expertiză medico-legală nr. 363 din 22.10.2013-25.02.2014 s-a

constatat cu certitudine, că în urma accidentului rutier Iurcu S. s-a ales cu traumă

2

închisă a toracelui manifestată prin fractura coastei IX pe dreapta, plagă contuză a

aripei os iliac drept care și se califică ca vătămări corporale medii.

Instanța a apreciat critic poziției inculpatului, care inițial a contestat

deplasare regulamentară a pietonului, apoi a contestat gradul de gravitate a

leziunilor corporale suportate de pietonul Iurcu Silvia.

Declarațiile martorilor Ivanova O. și Dejerat O. nu pot confirma nevinovăția

inculpatului, deoarece ele atestă doar că partea vătămată și-a schimbat direcția de

deplasarea, însă indiferent de acest fapt, în raport cu prevederile pct. 11 lit. f) RCR,

inculpatul era obligat să cedeze trecerea părții vătămate la trecerile pentru pietoni

cu circulația nedirijată. În cazul în care înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau

a redus viteza vreun vehicul, conducătorii altor vehicule care se deplasează pe

benzile alăturate pot continua deplasarea numai asigurîndu-se că în fața vehiculului

menționat nu sînt pietoni.

Obiecțiile inculpatului că el a intrat regulamentar în trecerea de pietoni nu au

fost probate și confirmate în cadrul cercetării judecătorești, deoarece el nu a cedat

pietonilor trecerea, indiferent de direcția de deplasare a acestora.

Producerea accidentului rutier a fost generat anume de încălcările admise de

către inculpat la trafic. Nu poate fi reținută învinovățirea părții vătămate că și-ar fi

schimbat direcția de deplasare, or din probele legal administrate nu derivă careva

încălcări care ar fi fost admise de către ultimul.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza 264 alin. (1) Cod penal, ca

încălcarea regulilor de securitate a circulației, comisă de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare

medie a integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de caracterul și gradul pericolului

social al infracțiunii săvîrșite, de personalitatea inculpatului, că el nu are

antecedente penale, concluzionînd că reeducarea lui este posibilă în condiții

nonprivative de libertate.

casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

ultimul să fie achitat.

Apelanții au indicat că probele acuzării nu dovedesc vinovăția inculpatului.

N-au fost prezentate probe concludente care ar putea fi puse la baza sentinței de

condamnare. Nici un raport de expertiza medico-legală, efectuat pe aceasta cauza

penală, n-a stabilit cu certitudinea că partea vătămată s-a ales cu vătămări corporale

medii anume în urma respectivului accident rutier.

noiembrie 2014, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că conform articolului 412 alin. (5) Cod de

procedură penală, judecarea apelului se face în absența inculpatului.

În ședința de judecată în apel n-a fost invocată necesitatea administrării de

noi probe, precum și n-au fost formulate cereri privind cercetarea suplimentară a

probelor administrate în prima instanță. Au fost verificate declarațiile și probele

materiale examinate în instanța de fond.

3

Starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu

circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței.

Sunt pertinente, concludente, utile și veridice probele puse la baza

condamnării inculpatului, și anume: declarațiile părții vătămate Iurcu S. și

martorilor Ivanova O. și Dejerat O.; procesul-verbal de cercetare la fața locului a

accidentului rutier, foto-tabelul anexă – din care rezultă direcția de deplasare a

automobilului preventiv accidentării, locul accidentului rutier, urmele lăsate, dar și

poziționarea acestuia posterior accidentului, și anume că tamponarea pietonului a

avut loc nemijlocit pe trecerea pentru pietoni delimitată prin marcajul rutier

corespunzător; procesul-verbal de examinare și verificarea stării tehnice a unității

de transport, unde sunt stabilite și fixate deteriorările rezultate din accidentul rutier

care derivă specific în urma încălcărilor admise de către inculpat la trafic; raportul

de expertiză medico-legală nr. 2175/D efectuat la 20.09.2010-07.10.2010; raportul

de expertiză medico-legală nr. 283/D efectuat la 04.02.2011-11.02.2011; raportul

de expertiză medico-legală nr. 514 efectuat la 02.01.2013-25.03.2013; raportul de

expertiză medico-legală nr. 363 efectuat la 22.10.2013-25.02.2014, prin care s-a

constatat cu certitudine, că în urma accidentului rutier pietonul Iurcu Silvia s-a ales

cu traumă închisă a toracelui manifestată prin fractura coastei IX pe dreapta, plagă

contuză a aripei os iliac drept care, și se califică ca vătămări corporale medii.

Astfel, nu există temei pentru a da o nouă apreciere probelor, instanța de

apel fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse

la baza sentinței de condamnare.

Concluziile primei instanțe sînt motivate și argumentate din punct de vedere

al temeiniciei și legalității, care duc la soluția de condamnare a inculpatului.

Față de lucrul judecat de primă instanță, s-a constatat motivarea amplă și

temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a

probelor prezentate de părți în raport cu faptele reținute în sarcina inculpatului,

astfel fiind în corespundere cu exigențele articolului 6 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrînd cu prisosință

soluția dată de prima instanță. În cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătînd în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de apel/recurs

eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (Hotărârea CEDO Garcia Ruis contra Spaniei, Helle contra

Finlandei).

Instanța corect a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal.

Nerecunoașterea vinovăției de săvîrșirea infracțiunii imputate, nu

echivalează cu achitarea inculpatului devreme ce probele prezentate în sprijinul

învinuirii, administrate și apreciate de prima instanță - relevate în cuprinsul

sentinței, verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu certitudine vinovăția

acestuia în săvîrșirea infracțiunii respective.

4

Versiunea inculpatului nu are acoperire probatorie și urmărește scopul de a

evita răspunderea penală pentru fapta săvîrșită.

La stabilirea pedepsei, instanța a acordat deplină eficiență prevederilor

articolului 7, 61, 75 și 90 Cod penal, astfel pedeapsa stabilită inculpatului fiind în

limitele prevăzute de lege.

adoptate și dispunerea achitării lui.

Recurentul a invocat că în afară de sentință, nu i-au fost înmînate și celelalte

acte procedurale traduse în limba sa natală, cum ar fi rapoartele de expertiză.

Ședința de judecată din 08.10.2013 în prima instanță a avut loc fără

participarea lui și a procurorului. Încheierea din 08.10.2013 privind trimiterea

materialului pentru efectuarea expertizelor este ilegală, respectiv este nul și

raportul de expertiză medico-legală nr. 363. Astfel, pe caz există doar expertiza

medico-legală nr. 514 care poate fi admisă ca probă, dar care nu a stabilit gradul

mediu a vătămărilor corporale. Instanța neîntemeiat a respins demersul lui privind

reluarea cercetării judecătorești și audierea experților.

Chiar dacă rapoartele de expertize medico-legală sunt legale, oricum acestea

nu indică că anume în urma încălcării regulilor de circulație au survenit vătămările

corporale ale părții vătămate.

Instanța de apel nu a verificat dacă ședința de judecată în primă instanță a

avut loc în lipsa lui și a procurorului.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 4) și 8)

Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În al primul rînd, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în

recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că motivele specificate în recursul ordinar și

reproduse la pct. 5 din prezenta decizie, inclusiv cele care vizează temeiurile

conținute în art. 427 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, nu au fost invocate

și în apel (vol. I, f.d. 252 – 254, pct. 3, 4, 5 din decizie).

Rezultă, că recursul ordinar în aspectul vizat nu are niciun suport legal.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

5

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în baza art. 264 alin.

(1) Cod penal, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile inculpatului, părții vătămată Iurcu S., martorilor Ivanova O.,

Dejerat O., procesul verbal de cercetare la fața locului a accidentului rutier, foto-

tabelul, procesul verbal de examinare și verificare a stării tehnice a unității de

transport, raportul de expertiză medico-legală nr. 2175/D din 20.09.2010-

07.10.2010, raportul de expertiză medico-legală nr. 283/D din 04.02.2011-

11.02.2011, raportul de expertiză medico-legală nr. 514 din 02.01.2013-25.03.2013

și raportul de expertiză medico-legală nr. 363 din 22.10.2013-25.02.2014, toate

probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității,

veridicității și coroborării lor.

Mai mult, recursul dat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5

din prezenta decizie, care nici nu conțin referire la concrete erori de drept și clar

definite, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de fond și de apel

au apreciat circumstanțele cauzei și probele administrate.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecînd

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe

noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl propune

inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel este lipsită de

orice suport legal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că în

acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

6

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Gheorghiu

Veaceslav Victor, împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 07

aprilie 2014 și deciziei Colegiului penal Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie

2014, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 03 iunie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7