1cs-79/2015 — 233 al. 1 Cod contravențional
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- 233 al. 1 Cod contravenţional
- Temei legal
- 233 al. 1 Cod contravenţional
1cs-79/2015 — 233 al. 1 Cod contravențional (Curtea Supremă de Justiție, 2015)
Dosarul nr. 1cs-79/2015 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 26 mai 2015 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Nadejda Toma, Ghenadie Nicolaev, examinând cererea de strămutare înaintată de contravenientul Dorgan Ștefan, privitor la strămutarea judecării cauzei contravenționale pornite în privința sa pentru săvîrșirea contravenției prevăzute de art. 233 alin. (1) Cod contravențional, C O N S T A T Ă : 1. Contravenientul Dorgan Ștefan, a înaintat cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei contravenționale pornite în privința sa pentru săvîrșirea contravenției prevăzute de art. 233 alin. (1) Cod contravențional, din Judecătoria Rîșcani, mun.
Chișinău în Judecătoria Strășeni, deoarece fapta contravențională incriminată a fost comisă pe teritoriul sat. Micăuți, r-nul Strășeni. 2. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră, că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. 2.1. Codul contravențional nu prevede competența Curții Supreme de Justiție de a soluționa cererile de strămutare pe cauzele contravenționale. Trimiterea la art. 40 Cod de procedură penală este neîntemeiată, deoarece această normă se referă la competența teritorială doar în materie penală. Cu titlu de excepție, Colegiul penal al Сurții Supreme de Justiție poate examina chestiunea abordată în vederea realizării dreptului accesului liber la justiție, garantat de art. 381 Cod contravențional.
În această consecutivitate se reține că, potrivit art. 399 Cod contravențional, cauza contravențională se soluționează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrșită contravenția. Agentul constatator poate constata contravenții ale căror constatare, soluționare și sancționare sînt atribuite competenței unor alte organe. În astfel de cazuri, agentul va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravențiilor. Conform art. 395 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod contravențional, instanța judecă toate cazurile cu privire la contravenții, cu excepția celor atribuite de prezentul cod competenței unor alte organe, cît și contestațiile împotriva hotărîrilor autorităților competente să soluționeze cauzele contravenționale.
În corespundere cu art. 448 alin. (1) Cod contravențional, cauza contravențională se soluționează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrșită contravenția. În decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoștință a 1 faptului încheierii procesului-verbal cu privire la contravenție, contravenientul este în drept să-l contesteze în instanța de judecată în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.
Potrivit art. 458 alin. (1) Cod contravențional, examinînd cauza contravențională, instanța de judecată este obligată să determine, caracterul veridic al contravenției imputate, existența cauzelor care înlătură caracterul contravențional al faptei, vinovăția persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional, existența circumstanțelor atenuante și/sau agravante, necesitatea sancționării și, după caz, caracterul sancțiunii contravenționale, alte aspecte importante pentru soluționarea justă a cauzei.
Prescripțiile de drept enunțate atestă că atît contestația procesului-verbal cu privire la contravenție, cît și judecarea în fond a cauzei contravenționale, în cadrul căreia contravenientul poate manifesta dezacordul față de circumstanțele invocate în respectivul proces-verbal, nu pot fi examinate separat și urmează a fi soluționate concomitent de aceiași instanță și în cadrul aceluiași proces judiciar, adică de instanța în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator. În asemenea circumstanțe și dat fiind faptul că, conform ordinului IGP nr. 112 din 24.07.2014 „cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Brigăzii de patrulare „Centru” a Inspectoratului național de patrulare”, raza de activitate a Batalionului nr. 3, din care face parte agentul constatator, cuprinde și intravilanul r-lui Strășeni, iar sediul autorității pe care o reprezintă agentul constatator se află în mun.
Chișinău, str. Doina, nr. 102, adică în raza de activitate a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, se impune soluția respingerii cererii de strămutare declarate de contravenientul Dorgan Ștefan, ca fiind neîntemeiată. 4. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respinge cererea de strămutare înaintată de contravenientul Dorgan Ștefan, privitor la strămutarea judecării cauzei contravenționale pornite în privința sa pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 233 alin. (1) Cod contravențional, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă. Președinte Petru Ursache Judecători Nadejda Toma Ghenadie Nicolaev 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.