1ra-525/2015 — art. 201-1 alin. 2 lit. a, b; 201-1 alin. 3 lit. a CP

1ra-525/2015 — art. 201-1 alin. 2 lit. a, b; 201-1 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-525/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

29 aprilie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători –Covalenco Elena, Diaconu Iurie,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către avocatul, Maliga Lilian, în numele inculpatului, Isac Eduard, și partea

vătămată, Solonari Lilia, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Centru

mun. Chișinău din 15 aprilie 2014 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 25 noiembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Isac Eduard Anatolii, născut la 25 ianuarie 1974, originar

și domiciliat mun. Chișinău, str. I. Inculeț, 44V

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

E.A. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 201 1 alin. (3) lit. a) Cod

penal, la 5 ani închisoare și în baza art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b) Cod penal, la 2 ani

închisoare. În baza art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor, i-a fost aplicată pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

la domiciliul amplasat pe str. I. Inculeț, mun. Chișinău, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, în urma suspiciunilor de infidelitate, intenționat, a luat o cratiță cu ulei

încins, turnând-o peste corpul concubinei Solonari Lilia Vasile și a fiului minor

Isac Anatol Eduard, în timp ce ultimii dormeau, astfel cauzându-i lui Solonari

L.V., conform raportului de examinare medico-legală nr. 1428/D, vătămare

corporală medie, iar lui Isac A.E., conform raportului de examinare medico-legală

nr. 1177/D, vătămare corporală gravă.

Acțiunile lui Isac E.A. au fost încadrate în baza art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b)

Cod penal, violență în familie, adică, acțiuni intenționate, manifestate fizic, comise de un

membru al familiei asupra a doi membri ai familiei, care a provocat vătămarea medie a

integrității corporale și a sănătății și în baza art. 201 1 alin. (3) lit. a) Cod penal,

violență în familie, adică, acțiuni intenționate, manifestate fizic, comise de un membru al

familiei asupra a doi membri ai familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității

corporale și a sănătății.

1

Centru, mun. Chișinău, Șapovalov Lilia, prin care a solicitat casarea parțială a

acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Isac E.A. să fie condamnat: în baza art.

201 1 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 7 ani 6 luni închisoare și în baza art. 201 1 alin. (2)

lit. a) și b) Cod penal, la 2 ani 6 luni închisoare. În baza art. 84 Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, a-i stabili inculpatului

pedeapsa definitivă de 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

În motivarea apelului procurorul a menționat ignorarea de către instanța de

fond a prevederilor art. 34 alin. (1) Cod penal, privind prezența la inculpat a stării

de recidivă.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de către avocatul, Seminciuc Valeriu, în

numele inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi

hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care acțiunile

inculpatului să fie reîncadrate în baza art. 157 Cod penal, invocînd neconfirmarea

vinovăției acestuia de cele imputate, prin probele administrate la caz, precum și

lipsa laturii subiective în acțiunile lui.

3.2. Sentința a fost atacată cu apel și de către partea vătămată, Solonari L.V.,

care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care acțiunile inculpatului să fie reîncadrate în

baza art. 157 Cod penal, invocînd temeiuri similare cu cele invocate de către

partea apărării în apelul său.

2014, a fost respins ca depus peste termen apelul părții vătămate și ca nefondat

apelul apărătorului inculpatului, fiind admis apelul procurorului, casată sentința

și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Isac E.A. a fost condamnat: în baza art. 201 1 alin. (3) lit. a) Cod penal, la

7 ani 6 luni închisoare și în baza art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b) Cod penal, la 3 ani

închisoare. În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 8 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că argumentele

inculpatului, precum dânsul n-a săvârșit infracțiunile imputate lui, și nu a avut

intenția de a le provoca vătămări părților vătămate, acțiunile lui fiind săvârșite din

imprudență, nu corespund adevărului, fiind atribuite la o metodă de eschivare de

la răspunderea penală pentru faptele comise, deoarece ele se combat integral de

către întreaga sistemă de probe analizată și apreciată mai sus, prin prisma

prevederilor art. 101 CPP, care coroborează între ele și combat argumentele

apărătorului V. Seminciuc, inculpatului, precum și confirmă integral faptul

comiterii de către inculpat a infracțiunilor încriminate.

Latura obiectivă a violenței în familie se realizează prin acțiunea sau

inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al

2

familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat vătămări ușoare,

medii și grave. Pentru existența violenței în familie, în modalitatea în care este

incriminată lui Isac E.A., în cadrul urmăririi penale și instanței de judecată,

instanța de apel a constatat cu certitudine că aceasta s-a realizat în momentul

stropirii cu ulei încins a părților vătămate. Latura subiectivă fiind realizată prin

intenția directă a făptuitorului.

Astfel, instanța de apel a considerat nefondat argumentul părții apărării,

precum că Isac E.A. nu a avut intenția de a le provoca vătămări părților vătămate,

acțiunile lui fiind săvârșite din imprudență, deoarece pentru a ajunge în odaia în

care dormeau părțile vătămate, este nevoie de a deschide 2 uși si a parcurge o

distanță de aproximativ 3-4 metri, fapt ce demonstrează că, inculpatul în mod

intenționat le-a provocat arsuri părților vătămate.

Mai mult ca atât, Isac E.A., după ce i-a stropit pe concubina sa și pe fiul său

cu ulei fierbinte a ieșit din casă și nu le-a acordat acestora primul ajutor, ceea ce

demonstrează incontestabil faptul provocării intenționate a vătămărilor și nu din

imprudență.

În consecință, instanța de apel a constatat cu certitudine că, Isac E.A. a comis

infracțiunea imputată lui și că acțiunile lui au fost corect calificate de către prima

instanță pe art. 2011 alin.(2), lit. a) și b) Cod penal, violență în familie, adică acțiuni

intenționate, manifestate fizic, comise de un membru al familiei asupra a doi

membri ai familiei, care a provocat vătămarea medie a integrității corporale și a

sănătății, și infracțiunea prevăzută de art. 2011 alin.(3) lit. a) Cod penal, adică

acțiuni intenționate, manifestate fizic, comise de un membru al familiei asupra a

doi membri ai familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale și a

sănătății.

Totodată, instanța de apel a respins ca depus tardiv apelul părții vătămate,

deoarece potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 15.04.2014 (f. d.

208), Solonari L.V. a fost prezentă la ședința de judecată, când a fost pronunțată

sentința integral, însă a înaintat apelul în cadrul instanței de apel, doar la

16.09.2014 prin intermediul avocatului V. Semenciuc cu omiterea termenului de

depunere a apelului, fără motive întemeiate, or conform art. 402 alin.(l) CPP.

Astfel, instanța de apel a conchis că, Solonari L.V. neîntemeiat a omis

termenul legal de 15 zile pentru declararea apelului, nefiind stabilite careva

temeiuri de repunere a apelului declarat.

La fel, instanța de apel a considerat că deși instanța de fond just a încadrat

acțiunile inculpatului, în baza art.2011 alin.(2) lit. a) și b) și art. 2011 alin.(3) lit. a)

Cod penal, însă incorect nu a stabilit starea de recidivă, fiind relevantă în acest

sens prevederea pct.6) al art. 394 CPP, pct. 24 al Hotărârii Plenului CSJ din

19.06.2006, nr. 5 privind sentința judecătorească care stipulează că, stabilirea

mărimii pedepsei în dependență de gradul pericolului recidivei art. 34 Cod penal,

obligă instanțele să stabilească genul recidivei, astfel, instanța de fond în sentința

emisă n-a stabilit genul recidivei pentru inculpat, deși putea și trebuia să facă

3

aceasta, indiferent dacă acuzarea a solicitat sau nu aplicarea pedepsei ținându-se

cont de existența recidivei.

La fel, potrivit art. 394 CPP, partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă, inclusiv mențiunea referitor la recidivă.

În sensul pct.7 din Hotărîrea Plenului CSJ din 31.05.2004, nr.16, Cu privire la

aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale,

respectarea prevederilor art.77 Cod penal la stabilirea pedepsei, presupune că

instanțele judecătorești pot recunoaște ca circumstanțe agravante numai în cazul

în care acestea au fost stabilite de organele de urmărire penală și susținute de

acuzatorul de stat în dezbaterile judiciare.

Astfel, Curtea de Apel a stabilit că în cazul dat, aplicarea prevederilor cu

privire la recidivă, nu înseamnă agravarea poziției inculpatului, în sensul legii, ci

este o normă legală imperativă care trebuie să fie respectată în cadrul aplicării

pedepsei penale, indiferent dacă participanții la procesul penal au invocat sau nu

au invocat aceasta.

Deci, la numirea felului și măsurii de pedeapsă inculpatului, instanța de apel

a ținut cont de circumstanțele reale și personale, cum ar fi: caracterul și gradul de

pericol social și prejudiciabil al infracțiunii, demonstrând că pedeapsa penală cu

închisoarea, aplicată anterior, nu și-au atins scopul, prevăzut de art. 61 alin. (2)

Cod penal, astfel, fiind în prezența circumstanței agravante: recidiva, s-a

considerat că îndreptarea și corectarea lui nu este posibilă fără izolare de societate,

ca urmare numind pedeapsa sub formă de închisoare cu executarea acesteia în

penitenciare de tip închis.

către avocatul Maliga Lilian, în numele inculpatului, prin care solicită casarea

acestora, cu dispunerea achitării inculpatului, invocînd dezacordul cu modalitatea

de apreciere a probelor de către instanțele de judecată.

5.1. Cererea de recurs este declarată și de către partea vătămată, care solicită

casarea hotărîrilor judecătorești adoptate pe caz, cu dispunerea achitării

inculpatului, invocînd argumente identice cu cele indicate de către apărătorul

inculpatului în recursul său.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

declarate, solicitînd respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece recurenții

invocă dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, însă această critică nu

se conține în temeiurile prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora

din următoarele considerente.

Cu referire la recursul declarat de către partea vătămată Solonari L.V.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

4

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din dispoziția art. 401 alin. (3) Cod de procedură penală, partea

vătămată este în drept să declare apel, în latura penală.

Termenul de declarare a apelului împotriva sentinței, potrivit prevederilor

art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, este de 15 zile de la data pronunțării

sentinței integrale. Totodată, conform normei stipulate la alin. (1) art. 403 al

aceluiași Cod este prevăzut că, apelul declarat după expirarea termenului

prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel

constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar apelul a fost

declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării

despăgubirilor materiale.

Potrivit art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen.

Temeiurile pentru recurs pot fi invocate doar în cazul în care au fost invocate

în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel, fapt stipulat de alin. (2) art.

427 Cod de procedură penală.

Reieșind din procesul-verbal al ședinței de judecată din 15 aprilie 2014 (f.d.

208, v.1), partea vătămată a fost prezentă la ședința de judecată, când a fost

pronunțată sentința integral, fiindu-i explicat dreptul și modul de atac, însă a

înaintat apelul în cadrul instanței de apel, doar la 16 septembrie 2014, cu omiterea

termenului de depunere a apelului, fără motive întemeiate. Mai mult ca atît,

partea vătămată în apel nici nu a solicitat repunerea în termen a apelului declarat,

cu argumentarea acestei solicitări.

Astfel, Colegiul penal consideră că, instanța de apel corect a decis

respingerea apelului declarat ca depus peste termen.

În împrejurările menționate, instanța de recurs atestă că, în cazul în care a

fost respins apelul ca depus peste termen, motivele apelului nu au constituit

obiectul discuției în instanța de apel, astfel nefiind rezolvat fondul apelului.

Prin urmare, Colegiul penal statuează că, deoarece motivele apelului nu au

format obiectul dezbaterilor în instanța de apel, acestea nu mai pot constitui temei

pentru recurs, reieșind din prevederile alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală.

Așadar, Colegiul conchide că, recursul ordinar declarat este inadmisibil ca

vădit neîntemeiat, deoarece motivele invocate de către partea vătămată în recurs,

nu au fost obiect de discuție în instanța de apel.

Cu referire la recursul declarat de către avocatul Maliga L.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

5

Reieșind din materialele cauzei, Isac E.A. de către organul de urmărire

penală a fost învinuit, de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 201 1 alin. (2) lit.

a) și b) Cod penal, violență în familie, adică, acțiuni intenționate, manifestate fizic,

comise de un membru al familiei asupra a doi membri ai familiei, care a provocat

vătămarea medie a integrității corporale și a sănătății și în baza art. 201 1 alin. (3) lit. a)

Cod penal, violență în familie, adică, acțiuni intenționate, manifestate fizic, comise de un

membru al familiei asupra a doi membri ai familiei, care a cauzat vătămarea gravă a

integrității corporale și a sănătății. Acțiunile lui Isac E.A. de către instanța de fond au

fost încadrate în baza art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b) și art. 201 1 alin. (3) lit. a) Cod

penal, soluție menținută de către instanța de apel.

Analizînd hotărîrile instanțelor de judecată în acest aspect, Colegiul atestă că

instanța de fond a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv

circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia

privind vinovăția inculpatului în faptele incriminate și făcînd o încadrare juridică

justă a acțiunilor lui în baza art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b) și art. 201 1 alin. (3) lit. a)

Cod penal.

Astfel, Colegiul susține constatarea întemeiată a instanței de apel, precum că

la pronunțarea sentinței instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunile

imputate.

În acest context, este necesar de evidențiat că inculpatul pe parcursul

judecării cauzei cît în instanța de fond atît și în instanța de apel, a recunoscut vina

în comiterea faptei infracționale, invocînd doar dezacordul cu încadrarea juridică

a acesteia, din motivul lipsei laturii subiective – intenția.

De asemenea, instanța de apel, în viziunea Colegiului, în mod just a conchis

că declarațiile părții vătămate depuse la etapa urmăririi penale se contrazic cu cele

declarate de ea în prima instanță, și ca urmare corect a apreciat că cele din instanța

de fond sunt date cu scopul exonerării inculpatului de la răspunderea penală

pentru faptele comise.

Mai mult ca atît, instanța de apel întemeiat a constatat că deși declarațiile

martorilor Solonari Vasile, Solonari Axenia și Melniciuc Vădim, nu indică direct la

circumstanțele comiterii infracțiunilor imputate inculpatului, însă ele coroborează

cu declarațiile părții vătămate de la urmărirea penală și combat argumentele părții

apărării, precum că nu a avut intenția de a provoca vătămări părților vătămate,

acțiunile lui fiind săvârșite din imprudență.

În consecință, instanța de apel analizînd și examinînd minuțios toate probele

administrate la dosar cu respectarea principiului apărării și contradictorialității în

conformitate cu art. 101 CPP, întemeiat a dedus existența intenției în comiterea

acțiunilor infracționale și vinovăția inculpatului în faptele imputate, iar

6

argumentele părții apărării precum învinuirea se bazează pe presupuneri sunt

nefondate și lipsite de temei, ca urmare fiind întemeiat respinse.

La fel, Colegiul remarcă corectitudinea efectuării analizei de către instanța de

apel în decizia sa, a elementelor componente ale infracțiunii de violență în familie,

și anume a laturii obiective, momentului consumării infracțiunii, laturii subiective,

în continuare concluzionînd just despre prezența tuturor elementelor obligatorii

ale infracțiunilor prevăzute de art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b) și art. 201 1 alin. (3) lit.

a) Cod penal, inclusiv și intenția.

În concluzie, Colegiul menționează că, instanțele de fond în urma analizei

coroborate a întregului ansamblu probator administrat, au efectuat o încadrare

juridică justificată și întemeiată a faptelor inculpatului, în mod corect apreciind că

sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală, sub aspectul

infracțiunilor reținute în sarcina lui. Ca urmare, de către instanța de recurs nu

poate fi reținută afirmația invocată de avocat referitor la achitarea inculpatului de

sub învinuirea înaintată în baza art. 201 1 alin. (2) lit. a) și b) și art. 201 1 alin. (3) lit.

a) Cod penal.

Revenind la recursul declarat de către apărătorul inculpatului, Colegiul

observă că partea apărării solicită „pronunțarea unei noi hotărîri potrivit primei

instanțe de achitare în privința lui Isac Eduard, pe motivul că fapta nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii incriminate”, cu argumentarea acestei solicitări

în conținutul recursului. Însă, se consideră necesar de evidențiat că, pe parcursul

judecării cauzei în instanța de fond și de apel, cît inculpatul atît și apărătorul

acestuia, au solicitat constant reîncadrarea acțiunilor inculpatului, dar nu

achitarea ultimului. Mai mult ca atît, inculpatul a recunoscut vina în instanțele de

fond, invocînd doar dezacordul cu încadrarea juridică. În aceste condiții, Colegiul

consideră neîntemeiată cerința de pronunțare a hotărîri de achitare în instanța de

recurs, atît timp cît în instanțele anterioare inculpatul a recunoscut vina, nefiind

de acord doar cu încadrarea juridică.

În privința stabilirii pedepsei penale inculpatului de către instanța de apel,

Colegiul nu se va expune, luînd în considerație că partea apărării în recursul

declarat solicită achitarea inculpatului.

Analizînd conținutul recursului declarat, Colegiul atestă că, apărătorul

inculpatului în calitate de temei pentru recurs a indicat doar art. 427 Cod de

procedură penală.

La acest capitol Colegiul specifică faptul că, în cererea de recurs trebuie să

fie indicate conținutul și motivele recursului cu argumentarea ilegalității hotărârii

atacate și solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427

invocate în recurs și în ce constă problema de drept de importanță generală

abordată în cauza dată, condiții stipulate de pct. 5) al art. 430 Cod de procedură

penală.

Din textul recursului declarat, instanța de recurs constată că recurentul nu a

indicat în ce constă problema de drept de importanță generală ce persistă în cauza

7

dată, ce ar duce la casarea hotărîrilor judecătorești, prin prisma temeiurilor

prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, iar instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul.

Iar temeiul invocat de apărător, privind dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor, nu se încadrează în cele prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală. Modalitatea de apreciere a probelor ține de examinarea cauzei

în fapt și în drept fie în instanța de fond, fie în instanța de apel, și dezacordul unei

părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare a unei

hotărâri de condamnare sau de achitare.

Astfel, Colegiul reiterează că art. 427 are aliniate și puncte, iar unele puncte

au și subpuncte, care concret stabilesc temeiurile pentru declararea recursului. Așa

dar, din multitudinea de temeiuri exhaustiv menționate în art. 427 Cod de

procedură penală, recurentul nu a menționat care anume din aceste temeiuri le

pune la baza cererii de recurs înaintate și prin ce se confirmă aceste temeiuri, iar

alegerea din oficiu de către instanța de recurs a unui temei este inacceptabilă.

În consecință, recurentul reducându-se doar la o simplă menționare a normei

de drept, nu a indicat care temei prevăzut de punctul în cauză a fost încălcat, nu a

reflectat în ce constă problema de drept de importanță generală ce persistă în

cauză, care este eroarea comisă de instanța de apel ce ar duce la casarea hotărârii.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a unei erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor contestate, ca urmare impunîndu-se

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către apărătorul inculpatului, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul, Maliga

Lilian, în numele inculpatului, Isac Eduard, și partea vătămată, Solonari Lilia,

împotriva sentinței Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 15 aprilie 2014 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, în

cauza penală privindu-l pe Isac Eduard Anatolii, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la data de 20 mai 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

8