ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.03.2015

1ra-234/15 — art. 264/1 alin 4 CP

HOTĂRÂRE
18.03.2015
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 264/1 alin 4 CP
Temei legal
art. 432 alin. 2 pct 4 CPP
Citează această cauză
1ra-234/15 — art. 264/1 alin 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-234/2015

Curtea Supremă de Justiție

18 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 14 iulie 2014 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2014,

declarat de avocatul Victor Sanduleac în numele inculpatului

Petrașcu Vladimir Vasile, născut la 19 mai

1982, originar r-nul Ialoveni, s. Mileștii Mici și

domiciliat or. Ialoveni, str. Valea Haiducelor 11.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.06. - 14.07.2014;

Instanța de apel: 07.08. - 05.11.2014;

Instanța de recurs: 29.01. - 18.03.2015.

baza probelor examinate la faza de urmărire penală, Vladimir Petrașcu a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 7 luni

închisoare.

În baza art. 85 alin. (1), (2), (3) Cod penal, a fost adăugat parțial la pedeapsa

stabilită, partea neexecutată (5 luni) a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei

Ialoveni din 26.03.2013, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 1 an 2 luni

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Petrașcu la 12.02.2014, aproximativ la ora 1305, conducînd automobilul model

„Renault” n/î K BJ 264, pe șos. Hîncești, mun. Chișinău, la intersecție cu str.

Miorița, mun. Chișinău a fost stopat de către colaboratorii de poliție, care au

depistat că ultimul conducea automobilul în stare de ebrietate provocată de

stupefiante, care a fost confirmată prin procesul-verbal nr. 5643 din 12.02.2014.

sentința, solicitînd casarea acesteia în latura stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei

noi hotărîri prin care, inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității sau amendă, executarea căreia să fie dispusă

separat față de pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Ialoveni din

26.03.2013, invocînd că inculpatul a recunoscut vina, a solicitat examinarea cauzei

în ordinea art. 3641 Cod de procedură penală, s-a căit sincer, la momentul

examinării cauzei a expirat termenul de probă stabilit prin sentința Judecătoriei

1

Ialoveni din 26.03.2013, astfel pedeapsa urma să fie stabilită separat, mai mult,

prima instanță nu a ținut cont de faptul că infracțiunea săvîrșită face parte din

categoria celor ușoare.

Totodată, apelantul a specificat că, prima instanță nu s-a expus asupra

posibilității aplicării prevederilor art. 90 alin. (11) Cod penal, eronat constatînd

starea de recidivă, fără ca să țină cont de prevederile art. 34 alin. (5) Cod penal.

În aceiași ordine de idei, apelantul a mai adăugat că, de către Biroul de

Probațiune, nu a fost înaintat un careva demers, în vederea înlocuirii pedepsei

stabilite, prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013.

2014, a fost respins ca nefondat apelul apărării, cu menținerea sentinței fără

modificări.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, la capitolul

individualizării pedepsei aplicate inculpatului Vl. Petrașcu, prima instanță a ținut

cont de dispozițiile art. art. 6, 7, 61, 75, 76 Cod penal.

În contextul cerințelor apelantului privind aplicarea față de inculpat a unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității sau amendă,

instanța de apel a menționat că sancțiunea dată este prea blîndă, inechitabilă și

inoportună la caz, or, prima instanță a stabilit o pedeapsă proporțională faptei

comise, în strictă conformitate cu criteriile de individualizare a pedepsei penale.

Astfel, verificînd corectitudinea aplicării prevederilor art. 364¹ Cod de

procedură penală, instanța de apel a reținut că, prima instanță corect a stabilit

sancțiunea sub formă de închisoare pe un termen de 7 luni, în limita prevăzută de

lege, or, sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, prevede pedeapsa sub formă de

amendă în mărime de pînă la 700 la 800 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de pînă

la 1 an, respectiv, reducînd 1/3, din limitele de pedeapsă, sancțiunea aplicată

încadrîndu-se în aceste limite.

Totodată, instanța de apel a considerat că argumentele apelantului referitor la

circumstanțele care generează aplicarea pedepsei sub formă de amendă, sau muncă

neremunerată, nu pot fi considerate influente întru casarea sentinței, ținînd cont de

faptul că împrejurările menționate cum sunt recunoașterea vinovăției și căința

sinceră, au fost deja luate în considerație la numirea pedepsei, or, față de

Vl. Petrașcu, corect și echitabil a fost aplicată privațiunea de libertate, la stabilirea

acesteia, avîndu-se în vedere scopul legii penale, care indică asupra corectării și

reeducării inculpatului, care anterior a fost condamnat inclusiv pentru infracțiuni

similare și a comis infracțiunea în perioada de probă, fiind în stare de recidivă, ceia

ce denotă că aplicarea pedepsei mai blînde și mai mult, neprivative de libertate,

este ilegală și neîntemeiată, dar nici nu este rațională nefiind întrunite condițiile de

fapt și de drept la caz.

Astfel, instanța de apel a considerat că soluția primei instanțe, va duce la

atingerea deplină a scopului legii penale privind corectarea și reeducarea

inculpatului în vederea neadmiterii pe viitor a careva încălcări a ordinii de drept,

totodată ținînd cont de faptul că pedeapsa penală are drept scop reeducarea

condamnatului, aceasta din urmă nicidecum nu trebuie să creeze careva suferințe

fizice și psihice, persoanelor atrase la răspundere penală fapt care denotă că

sancțiunea aplicată va avea un efect pozitiv asupra conștientizării de către inculpat

2

a pericolului social al acțiunilor comise.

4.1. Referitor la argumentul apelantului privind ilegalitatea cumulării

sentinței pronunțate în prezenta cauză penală cu sentința pronunțată de către

Judecătoria Ialoveni din 26.03.2013, instanța de apel a remarcat că, afirmațiile

apărării sunt eronate și neconcordante art. 85 alin.(1) Cod penal.

În contextul normei vizate, Vl. Petrașcu fiind anterior condamnat prin

sentința Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013, în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal,

la o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, iar în temeiul art. 90

Cod penal, pedeapsa dată a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de

un an, infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal, a fost comisă la

12.02.2014, în interiorul termenului de probă, stabilit prin sentința sus-vizată,

circumstanță care impune, în speță, aplicarea prevederilor art. 85 Cod penal

4.2. Neîntemeiat l-a considerat instanța de apel și argumentul apelantului

privind constatarea eronată a situației de recidivă, or, în cazul de față prima

instanță a făcut referință la prevederile art. 34 alin.(1) Cod penal, indicînd tipul

penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa inculpatul, starea de recidivă a

fost constatată prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 05.04.2011

prin care Vl. Petrașcu a fost condamnat în baza art.2641 alin.(1) Cod penal, la o

pedeapsă sub formă de 200 ore muncă neremunerată în folosul comunității, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani,

pedeapsa complementară nefiind executată.

4.3. În final, instanța de apel a apreciat neaplicabil situației de fapt

argumentul avocatului V. Sanduleac, referitor la prevederile art. 111 Cod penal

precum și neînaintarea unui demers, de către Biroul de Probațiune, în cazul

executării sentinței Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013, or, examinarea acestor

demersuri, constituie o altă fază a procesului penal și nu ține de competența

instanței de apel, referindu-se la faza executării sentinței de condamnare, în al

doilea rînd neînaintarea unui astfel de demers, nu înseamnă și comportamentul

exemplar al inculpatului, avînd în vedere că în acest sens, drept dovadă servește

existența antecedentului penal nestins.

Tot în acest context instanța de apel a relevat inaplicabilitatea normei art. 90

alin. (1) Cod penal, la care face referință apelantul, avînd în vedere că norma dată

se referă la faza de executare a pedepsei, pe cînd în situația inculpatului

Vl. Petrașcu sunt aplicabile prevederile art. 85 Cod penal, comiterea unei

infracțiuni, în prezența antecedentelor penale nestinse.

temei de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a contestat cu

recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia în latura stabilirii

pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate, care să fie executată separat

față de pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013,

invocînd motive similare celor menționate în apel.

procurorul, solicitînd inadmisibilitatea recursului ordinar, deoarece argumentele

invocate referitor la aplicarea față de inculpatul Vl. Petrașcu a unei pedepse non-

privative de libertate, sunt neîntemeiate.

3

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că

recursul este vădit neîntemeiat.

Reieșind din textul recursului, autorul acestuia nu a făcut trimitere la vreun

temei de drept concret din cele stipulate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, invocînd dezacordul cu individualizarea pedepsei stabilite inculpatului

Vl. Petrașcu, însă Colegiul penal reține că, din textul recursului, se evidențiază

temeiul pentru recurs prevăzut de pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală „s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale”.

Instanța de recurs consideră că acest temei de casare nu este incident în speța

dată, deoarece nu și-a găsit confirmarea, iar instanțele de fond și-au motivat just

soluțiile adoptate, acordînd deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod

penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei

inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului imputat acestuia și ținînd cont

de prevederile art. art. 85, 90 alin. (10) Cod penal.

În corespundere cu criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal, instanța de judecată stabilește pedeapsă echitabilă

în limitele fixate în articolul corespunzător din Partea specială a Codului penal,

care prevede răspundere pentru infracțiunea săvîrșită.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată trebuie să țină cont de

următoarele criterii: pedeapsa se aplică în limitele fixate în Partea specială a

Codului penal; pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a Codului penal.

Așadar, sancțiunea infracțiunii imputate inculpatului în baza art. 2641 alin.

(4) Cod penal, prevede pedeapsă cu amendă în mărime de la 700 la 800 unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240

de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.

Prin urmare, instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască

nemijlocit opera de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis

infracțiunea, avînd deplină libertate de acțiune în vederea realizării acestei

operațiuni, ținînd seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la

stabilirea felului, duratei și a cuantumului pedepsei în cadrul procesului de

individualizare a acesteia.

Potrivit hotărîrii contestate, inculpatului, în baza art. 2641 alin. (4) Cod

penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 7 luni închisoare, iar în temeiul art. 85 alin. (1)

Cod penal s-a adăugat parțial la pedeapsa aplicată partea neexecutată a pedepsei

stabilite prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013, fiindu-i stabilită

pedeapsa definitivă de 1 an 2 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip închis.

De menționat este și faptul, că cauza a fost judecată pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu art. 3641 Cod de

procedură penală, iar inculpatul potrivit alin. (8) al aceleiași norme a beneficiat de

reducere a limitelor de pedeapsă. Potrivit criteriilor generale de individualizare a

pedepsei prevăzute de alin. (1) art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică

4

pedeapsă luînd în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvîrșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și

mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează

răspunderea, ținîndu-se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

După cum se observă din sancțiunea infracțiunii imputate inculpatului, în

afară de pedeapsa închisorii aceasta prevede pedepse alternative pentru fapta

săvîrșită și anume amenda și munca neremunerată în folosul comunității.

Conform alin. (2) art. 75 Cod penal, instanța de judecată este în drept să

stabilească o pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvîrșirea infracțiunii numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul

celor menționate, nu va asigura scopul pedepsei.

În speță Colegiul penal, consideră juste concluziile instanțelor de fond

precum că scopul educativ și preventiv al pedepsei în privința inculpatului nu poate

fi atins, decît prin aplicarea pedepsei închisorii și executare reală.

La baza acestei concluzii, corect a fost reținut faptul că, deși infracțiunea

săvîrșită de inculpat se clasifică potrivit alin. (2) art. 16 Cod penal, ca una ușoară și

sunt prezente circumstanțele atenuante ca recunoașterea vinei, căința sinceră, are la

întreținere un copil minor, totuși nu poate fi neglijată prezența condamnării

inculpatului prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013, de unde rezultă, că

inculpatul nu și-a făcut concluziile respective și în termenul de probă stabilit,

săvîrșește din nou o infracțiune cu intenție, chiar dacă e una ușoară.

În viziunea instanței de recurs, semnificativ este și acel fapt că inculpatul

fiind anterior condamnat prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

05.04.2011, din nou a săvîrșit intenționat alte fapte prejudiciabile, ceea ce denotă

că pedepsele neprivative de libertate nu-și ating scopul de corectare și reeducare a

inculpatului, iar comiterea infracțiunilor, deși diverse, capătă caracter sistematic

pentru inculpat.

Împrejurările menționate supra, indică și la justa aplicare de către instanța de

apel, a prevederilor art. 85 alin. (1) Cod penal, deoarece acestea se aplică potrivit

art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu suspendare

condiționată a executării pedepsei săvîrșește în termenul de probă o nouă

infracțiune intenționată, fapt ce este incident și în cazul dat.

Referitor la argumentul recurentului, precum că instanțele pripit au conchis

aplicarea unei pedepse mai aspre și nu au ținut cont de dispozițiile art. 90 alin. (11)

Cod penal, Colegiul penal le consideră nefondate, deoarece în opinia instanței de

recurs circumstanțele privind personalitatea inculpatului nu sunt în măsura de a

convinge despre posibilitatea aplicării acestor prevederi.

Din materialele cauzei rezultă că acesta nu dispune de o caracteristică

exemplară și nu sunt stabilite careva circumstanțe excepționale, ce ar indica în

cazul lui Vl. Petrașcu la prezența condițiilor stipulate de art. 90 alin. (11) Cod

penal.

În acest context, instanța de recurs indică, că aplicarea prevederilor art. 90

alin. (1), (11) Cod penal nu constituie o obligație a instanței ci un drept al acesteia

de a aplica prevederile articolului menționat.

Astfel, Colegiul penal, statuează că pedeapsa cu închisoare și modalitatea de

executare a acesteia stabilită inculpatului, a fost individualizată corect și în așa fel

5

încît acesta să se convingă de necesitatea respectării legii și evitarea pe viitor a

săvîrșirii unor fapte similare, or, aplicarea unei pedepse mai blînde, poate încuraja

pe viitor săvîrșirea altor infracțiuni.

Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa individualizată

de instanțele de fond, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului

prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea

condamnatului, cît și a altor persoane.

În ce privește critica recurentului sub aspectul art. 111 Cod penal, precum și

neînaintarea demersului de către Biroul de Probațiune, în cazul executării sentinței

Judecătoriei Ialoveni din 26.03.2013, Colegiul penal susține poziția instanței de

apel care a reținut că, examinarea acestor demersuri, constituie o altă fază a

procesului penal și anume a executării sentinței de condamnare.

Subsidiar, referitor la argumentele invocate de recurent privind pedeapsa

complementară stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

05.04.2011, care în viziunea recurentului a fost executată, iar instanțele de fond

greșit au individualizat pedeapsa inculpatului sub aspectul art. 34 alin.(1) Cod

penal, Colegiul penal enunță, că aceste argumente sunt neîntemeiate deoarece nu

sunt confirmate prin careva probe, or, din partea descriptivă a sentinței

nominalizate nu rezultă cînd a fost ridicat permisul de conducere a inculpatului și

de către cine.

Rezumînd cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de

drept ce ar afecta hotărîrea atacată sub aspectul motivului invocat, astfel ajunge la

concluzia că recursul este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Victor Sanduleac în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 05 noiembrie 2014, în cauza penală în privința lui Petrașcu Vladimir Vasile,

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 aprilie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2015-08-14
0,94
1ra-772/2015 — art. 27, 186 alin. 2 lit. c, d; 186 alin. 2 lit. c,d; 192/1 alin. 1 CP
Dosarul nr. 1ra-772/2015 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 15 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Petru Ursache, judecătorii – Ghenadie Nicolaev și Petru Moraru, examinînd
CSJ 2014-03-26
0,94
1re-85/2014 — art. 264-1 alin. 3 CP
Dosarul nr.1re-85/14 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 26 februarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Petru Ursache, judecătorii – Ghenadie Nicolaev și Constantin Alerguș, a e
CSJ 2015-07-29
0,94
1ra-696/2015 — art.264 alin.1 CP
Dosarul nr. 1ra- 696/2015 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE D E C I Z I E 29 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte Ursache Petru judecători Toma Nadejda Nicolaev Ghenadie examinînd admisibilitatea în principi
CSJ 2014-06-18
0,94
1ra-806/2014 — art.264 alin.3 lit.a Cod penal
Dosarul 1ra-806/14 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e D E C I Z I E 21 mai 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Petru Ursache, judecători – Constantin Alerguș, Ghenadie Nicolaev, a examinat adm
CSJ 2016-01-20
0,94
1ra-1400/15 — art. 264/1 alin. 4 CP
Dosarul nr.1ra-66/2016 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 20 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte – Petru Ursache, Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev, examinînd admisibilitatea î
Sursă