1ra-158-2015 — 201-1 alin.3 lit.a CP

1ra-158-2015 — 201-1 alin.3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-158/15

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 februarie 2015 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco, Liliana Catan, Ion Guzun, Iurie Diaconu,

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, în cauza penală

privind-o pe

Maneachin Tatiana Vladimir, născută

la 27 septembrie 1980, originară din

s.Trebujeni, r-nul Orhei, domiciliată în

mun.Chișinău, str.P.Zadnipru 6, ap.58.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.07.2014 - 28.07.2014

Instanța de apel: 28.08.2014 - 06.11.2014

Instanța de recurs: 14.01.2015 - 24.02.2015

În baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T:

Tatiana a fost achitată de comiterea infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(2) lit.b) Cod

penal, pe motiv că fapta ei nu întrunește elementele infracțiunii.

penală pentru faptul că, la 01 iunie 2014, aproximativ la ora 14.30, aflîndu-se la

domiciliul său din str.Petru Zadnipru 6, ap.58, mun.Chișinău, în urma relațiilor ostile cu

soacra Maneachin Ioana, intenționat i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu piciorul peste

coapsă, cît și cu pumnul peste antebrațul stîng, în rezultat cauzîndu-i fractura procesului

stiloid os radial fără deplasare, echimoză și excoriații la nivelul coapsei stîngi care,

conform raportului de expertiză medico-legală nr.l473/D din 30.06.2014, se califică ca

vătămare corporală medie, cu dereglarea sănătății de lungă durată.

I.Talpiș, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri,

prin care T.Maneachin să fie recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.2011 alin.(2) lit.b) Cod penal, cu stabilirea pedepsei de 2 ani închisoare, cu suspendarea

executării ei pe un termen de probă de 2 ani, motivînd că instanța incorect a apreciat

probele administrate, deoarece partea acuzării a prezentat suficiente probe care, în opinia

lui, confirmă vinovăția inculpatei în săvîrșirea infracțiunii imputate, acestea nefiind

apreciate la justa lor valoare; instanța și-a întemeiat concluziile de achitare doar pe

declarațiile inculpatei și ale soțului acesteia, care urmau a fi apreciate critic; incorect

1

instanța s-a axat pe faptul că există o legătură cauzală între declarațiile inculpatei și

raportul de expertiză medico-legală nr.1473/D din 30.06.2014; instanța a lăsat fără

apreciere declarațiile părții vătămate, care a relatat circumstanțele conflictului apărut în

urma căreia inculpata i-a aplicat lovituri cu piciorul peste coapsă și cu pumnii peste mîină,

în rezultatul căreia i-a fost fracturată mîina, precum și declarațiile martorilor D.Maneachin

și Z.Golovunin;

- avocatul părții vătămate, casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpata să fie recunoscută vinovată și condamnată de comiterea infracțiunii incriminate,

cu stabilirea unei pedepse cît mai aspre, invocînd că instanța neîntemeiat a ajuns la

concluzia că în acțiunile acesteia nu sînt întrunite elementele infracțiunii, pe motiv că

dînsa nu a fracturat mîina părții vătămate, de rînd ce toate probele acumulate în cauză, și

anume declarațiile părții vătămate, a martorilor D.Maneachin și Z.Golovunin, cît și

probele scrise, dimpotrivă dovedesc faptul că anume inculpata, prin aplicarea loviturilor,

i-a cauzat fractura oaselor mîinii stîngi părții vătămate, dar nu S.Maneachin, și combat

concluzia instanței că organul de urmărire penală nu a stabilit cert în urma căror acțiuni

părții vătămate i-a fost cauzată vătămarea medie a integrității corporale; incorect instanța

și-a întemeiat concluziile de achitare pe declarațiile inculpatei și a martorului

S.Maneachin, care urmau a fi apreciate critic, a acestuia din urmă fiind date cu scopul de

a-și apăra soția; incorect instanța a luat ca probă raportul de expertiză medico-legală

nr.1473/D, prin care la partea vătămată s-a constatat excoreații pe mucoasa buzei

inferioare, echimoze la nivelul toracelui și brațului stîng, excoreații la nivelul palmei

stîngi și gambei drepte, care nu puteau fi cauzate de la căderea acesteia sau de la faptul că

fiul o ținea de mîină; instanța nu a ținut cont de persoana inculpatei, care anterior pentru

acțiuni ilegale față de partea vătămată a fost atrasă la răspundere contravențională.

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și avocatul I.Talpiș în

numele părții vătămate I.Maneachin.

Instanța de apel a constatat că prima instanță, în conformitate cu cerințele legii și

propriei convingeri, bazate pe cercetarea sub toate aspectele a probelor, prin prisma

art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței și concludenței, corect

a ajuns la concluzia de nevinovăție a lui T.Maneachin în comiterea infracțiunii prevăzute

de art.2011 alin.(2) lit.b) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatei nu întrunește elementele

infracțiunii. Instanța a indicat că partea acuzării nu a prezentat probe pertinente și

incontestabile, prin care s-ar fi demonstrat că anume inculpata i-ar fi fracturat mîina părții

vătămate, astfel lipsind legătura cauzală dintre acțiunile ei și consecințele survenite,

deoarece în cadrul cercetării judecătorești cert s-a probat că aceste consecințe infracționale

nu au fost geneza acțiunilor inculpatei. Potrivit concluziei din raportul de expertiză

medico-legală nr.1473/D din 30.06.2014, leziunile corporale stabilite la I.Maneachin au

putut fi produse și de la cădere proprie.

Prin urmare, instanța a indicat că nu are motive de a nu crede declarațiilor

martorului S.Maneachin, care a relatat că cearta a fost inițiată de partea vătămată, care o

trăgea pe inculpată de păr și, în timp ce dînsul încerca să o scape pe aceasta, a apucat-o pe

partea vătămată în forță de mîina stîngă pentru a o determina s-o elibereze pe soția-sa,

admițînd că dînsul i-a cauzat acesteia fractura brațului stîng, iar organul de urmărire

penală nu a dat apreciere acțiunilor martorului dat.

Instanța a considerat că declarațiile părții vătămate I.Maneachin contravin

declarațiilor martorului S.Maneachin, inclusiv și declarațiilor inculpatei, care a relatat că

2

dînsa nu i-a fracturat mîina, dar admite că aceasta a fost posibil cînd soțul a apucat-o pe

partea vătămată de mîină pentru a o elibera pe ea, cînd aceasta din urmă o trăgea de păr.

De asemenea, instanța a constatat că învinuirea adusă inculpatei este combătută și

prin probele scrise - cererea lui T.Maneachin din 02.06.2014, prin care a solicitat să fie

atrasă la răspundere I.Maneachin care, fară careva motive a maltratat-o, cauzîndu-i dureri

fizice; rapoartele de constatare medico-legală nr.128l/D din 09.06.2014 și de expertiză

medico-legală nr.1473/D din 18.06.2014, prin care la I.Maneachin s-a constatat fractura

procesului stiloid os radial fără deplasare, echimoză și excoriații la nivelul coapsei stîngi,

care au fost cauzate în rezultatul acțiunilor traumatice a unui obiect contodent dur, care a

condiționat o dereglare a sănătății de lungă durată și se califică ca vătămare medie.

Posibilitatea producerii leziunilor corporale de la cădere proprie, posibil; procesele-

verbale de confruntare din 27.06.2014 dintre D.Maneachin și S.Maneachin, I.Maneachin

și D.Maneachin; rapoartele de expertiză medico-legală nr.2507 din 02.06.2014 și

nr.1516/D din 25.06.2014, potrivit cărora la T.Maneachin s-a constatat vătămări corporale

neînsemnate.

V.Gavriliță care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură

penală, solicită casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că hotărîrea

contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel; instanța de apel menținînd soluția de achitare a

inculpatei, nu a supus verificării probele acuzării aduse în sprijinul învinuirii, care

dimpotrivă confirmă vinovăția acesteia, dar a făcut trimitere unilateral la declarațiile

inculpatei și argumentele invocate de apărător în discursul său, care au stat la baza

sentinței de achitare; instanța nu s-a pronunțat asupra probelor invocate de procuror în

apel ce confirmă vinovăția inculpatei; incorect instanța nu a apreciat critic declarațiile

inculpatei și a martorului S.Maneachin, care sînt cointeresați în cauza dată; instanța nu a

dat o apreciere obiectivă declarațiilor părții vătămate I.Maneachin, a martorilor

D.Maneachin și Z.Golovunin, prin care se confirmă vinovăția inculpatei în fapta imputată;

instanța nu s-a expus asupra faptului dacă în acțiunile inculpatei este prezent elementul

infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) Cod penal, prin urmare în cauză s-a dat prioritate

nefondată probelor apărării în detrimentul probelor acuzării.

Colegiul penal consideră că recursul urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de apel

sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond fiind obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

La chestiuni de fapt se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta reținută ori

numai imputată s-a săvîrșit ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări

s-a comis; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate

de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu

art.101 Cod de procedură penală.

Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa

3

a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual, penal sau

administrativ au fost corect aplicate. Însă, în tot cazul instanța de apel trebuie în mod

obligatoriu să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, prin argumentarea și

cu trimitere la probe, la documente, concluzia de respingere ori admitere a căruiva din

motivele invocate.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal

constată că prevederile legale menționate, deși sînt obligatorii, nu au fost întocmai

respectate la judecarea prezentei cauzei în ordine de apel.

După cum rezultă din actele cauzei, prima instanță cercetînd și apreciind probele

administrate, a conchis că acțiunile inculpatei T.Maneachin nu întrunesc elementele

constitutive ale faptei imputate, constatînd lipsa atît a laturii obiective, cît și celei

subiective a infracțiunii incriminate.

Instanța de apel, respingînd apelul procurorului și al avocatului în numele părții

vătămate, a concluzionat că prima instanță corect a constatat că învinuirea nu și-a găsit

confirmare, deoarece lipsește legătura cauzală dintre acțiunile inculpatei și consecințele

indicate în actul de învinuire, și, la fel ca și prima instanță, și-a întemeiat concluziile pe

raportul de expertiză medico-legală nr.1473/D din 18.06.2014, declarațiile inculpatei, care

a negat faptul comiterii infracțiunii imputate, a martorului S.Maneachin, care a confirmat

cele relatate de inculpată, indicînd precum că nu aceasta i-a fracturat mîina părții

vătămate.

Colegiul penal reține că, în activitatea de stabilire a adevărului, elementele care duc

la realizarea cunoașterii sînt dovezile. Art.99 Cod de procedură penală enunță că, în

procesul penal, probatoriul constă în invocarea de probe, propunerea de probe, admiterea

și administrarea lor în scopul constatării circumstanțelor care au importanță pentru cauză.

Conform art.93 Cod de procedură penală, probele sînt elemente de fapt dobîndite în

modul stabilit de prezentul Cod, care servesc la constatarea existenței infracțiunii, la

identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor

împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei. Potrivit alin.(2) al acestei norme,

ca probe sînt considerate declarațiile inculpatului, ale părții vătămate, martorilor, raportul

de expertiză, constatările medico-legale ș.a., obținute în conformitate cu prevederile legii.

Aprecierea completă si justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză

minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute. Analiza

probelor presupune examinarea fiecarui element probatoriu în parte, pentru a se înlătura

tot ce nu are legatură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul operației de sinteză,

probele sînt examinate în ansamblul lor, confirmîndu-se unele pe altele și ducînd la o

concluzie univocă. Această concluzie trebuie să fie reflectată în soluția dată cauzei, soluție

ce trebuie sa fie motivată astfel încît raționamentele ce au stat la baza aprecierii probelor

să poată fi supuse controlului judiciar.

Din materialele dosarului, cît și din cuprinsul cererii de apel, reiese că, în

confirmarea învinuirii, procurorul a prezentat ca probe declarațiile părții vătămate

I.Maneachin, care a relatat circumstanțele în care inculpata i-a aplicat lovituri cu piciorul

peste coapsă și cu pumnii peste mîină, în rezultatul căreia i-a fost fracturată mîina; a

martorului D.Maneachin, care a declarat că T.Maneachin i-a aplicat părții vătămate două

lovituri cu piciorul peste coapsa stîngă, apoi a lovit-o cu pumnul peste mîină. A doua zi

aceasta avea dureri la mîină și s-a adresat la medic, unde s-a stabilit că mîina este

fracturată; a martorului Z.Golovunin, care a declarat că a fost telefonată de partea

vătămată, care i-a comunicat că nora, T.Maneachin, a bătut-o, i-a aplicat lovituri cu

piciorul și cu pumnul peste mîină.

4

Verificînd decizia contestată, Colegiul penal atestă că, instanța, deși a redat în

hotărîre declarațiile părții vătămate, însă acestea nu au fost analizate, cu argumentarea

desfășurată a concluziilor sale, fiind doar constatată aprecierea lor critică. Totodată,

instanța, în genere nu s-a expus motivat asupra declarațiilor martorilor D.Maneachin și

Z.Golovunin, în sensul dacă acestea urmează a fi admise ori respinse ca probe.

Respingînd apelul procurorului, instanța a indicat că atît organul de urmărire

penală, cît și acuzatorul de stat nu au prezentat probe convingătoare în baza cărora urma

să concluzioneze că anume T.Maneachin i-a fracturat mîina părții vătămate, iar din

declarațiile martorilor și probele anexate la dosar, nu s-a stabilit că inculpata i-ar fi aplicat

careva lovituri peste brațul stîng părții vătămate. Pe cînd atît din dispozițiile părții

vătămate, cît și a martorilor D.Maneachin și Z.Golovunin rezultă contrariul.

Prin urmare, concluziile instanței contravin prevederilor art.101 alin.(1) Cod de

procedură penală, care stipulează că fiecare probă urmează să fie apreciată de instanță din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, ca apoi să se pronunțe asupra

admisibilității sau inadmisibilității probei respective, expunînd temeiul respectiv în

decizia sa. Astfel, probele enunțate nu au primit o apreciere la justa lor valoare, iar

concluziile făcute de instanța de apel sînt premature, ce au reiterat concluziile primei

instanțe, care nu rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

La acest capitol, Colegiul penal menționează că, într-o hotărîre este necesar nu

numai de a reda declarațiile participanților la proces, dar și de a expune esența acestora, și

legătura lor cu conținutul altor probe, care în ansamblu confirmă sau infirmă o

circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe sînt admise, iar altele respinse.

De asemenea, Colegiul constată că instanța a pus la baza soluției de achitare

raportul de expertiză medico-legală nr.1473/D din 30.06.2014, concluzionînd că leziunile

corporale stabilite la I.Maneachin au fost căpătate în rezultatul căderii în moment ce

ultima o trăgea de păr pe inculpată. Însă, instanța a lăsat fără apreciere raportul de

constatare medico-legală nr.1281/D din 09.06.2014, prin care, în urma analizei datelor

documentelor medicale ale părții vătămate, s-a stabilit fractura procesului stiloid os radial

fară deplasare, echimoză și excoriații la nivelul coapsei stîngi, care au fost cauzate în

rezultatul acțiunilor traumatice a unui obiect contodent dur, ce au dus la dereglarea

sănătății de lungă durată, ce coroborează cu declarațiile părții vătămate și a martorilor,

care fiind preîntîmpinați de răspundere penală pentru darea mărturiilor false, au declarat

sub jurămînt: I.Maneachin și D.Maneachin - că anume inculpata i-a aplicat lovituri părții

vătămate cu piciorul în copsă și cu pumnii peste antebrațul stîng, și Z.Golovunin - că

partea vătămată i-a comunicat că anume inculpata a maltratat-o, fracturîndu-i mîina.

Reieșind din cele expuse mai sus, Colegiul conchide că argumentele recurentului

referitor la faptul că instanțele de fond nu au dat apreciere tuturor probelor

administrate în cauză, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, și-a găsit

confirmare.

Totodată, Colegiul penal reține că, pe lîngă faptul că instanța de apel urma să

verifice baza probatorie propusă de acuzare, aceasta urma să constate dacă semnele faptei

prejudiciabile săvîrșite de inculpată coincid cu semnele descrise în norma penală de care

aceasta a fost învinuită, reținînd în sensul dat dispozițiile art.113 alin.(1) Cod penal, să

verifice dacă inculpata și partea vătămată sînt membri de familie, în sensul art.1331 Cod

penal, precum și dacă sînt întrunite acele două condiții cumulative, pentru ca o rudă să

poată fi considerată membru al familiei, adică să locuiască și să gospodărească împreună

5

cu făptuitorul, ceea ce înseamnă că persoanele respective trăiesc, se întrețin și locuiesc

împreună, suportînd cheltuielile gospodăriei din veniturile lor comune.

În concluzie, Colegiul penal constată că instanța de apel, care a menținut soluția

primei instanțe, nu a soluționat cauza în conformitate cu prevederile legale, adică nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel de către procuror și hotărîrea

contestată nu cuprinde motive pe care se întemeiază soluția, eroare de drept cuprinsă de

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, ceea ce duce la casarea deciziei instanței

de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță, deoarece aceste erori nu pot

fi corectate de instanța de recurs.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, în cazul în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea casează hotărîrea

atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției

adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice

legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor

administrate în cauză, avînd în vedere prevederile art.93, 95, 101 Cod de procedură

penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel și, în dependență de datele

obținute, să pronunțe o hotărîre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă

prevederilor art.417 Cod de procedură penală, concomitent verificîndu-se și motivele

invocate în recursul ordinar în limita competenței, să cerceteze și să analizeze la modul

cuvenit aspectele învinuirii înaintate, precum și intenția inculpatei și, ca urmare, să

constate dacă în acțiunile inculpatei sînt sau nu prezente elementele infracțiunii

incriminate, sau dacă acțiunile acesteia întrunesc ori nu elementele constitutive ale altei

infracțiuni împotriva vieții și sănătății persoanei, argumentîndu-și clar concluziile sale în

decizia adoptată.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de

Apel Chișinău Gavriliță Vitalie, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 06 noiembrie 2014 în cauza penală în privința lui Maneachin Tatiana și se

dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, publicată integral la 31 martie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

Iurie Diaconu

6