1ra-161/2015 — art. 201-1 alin. 1 CP

1ra-161/2015 — art. 201-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-161/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

DECIZIE

03 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători – Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion, Toma Nadejda,

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul, Nani

Ana, în numele inculpatei, Onișciuc Tatiana, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Criuleni din 25 iunie 2014 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 octombrie 2014, în cauza penală privind-o pe

Onișciuc Tatiana Feodosie, născută la 18 octombrie 1970,

originară din r-l Orhei s. Chiperceni, domiciliată or. Criuleni

str. Cantemir 5

Termenul de examinare a cauzei:

În baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

A C O N S T A T A T:

Feodosie, a fost condamnată în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei și i-a fost stabilit termen de probă de 1 an.

orei 06.30, aflîndu-se la domiciliul său situat în or. Criuleni, str. Cantemir 5,

acționînd intenționat asupra unui membru al familiei, avînd scopul de a-i cauza

suferință fizică soțului său Onișciuc Vitalie, i-a aplicat o lovitură cu fierul de călcat în

regiunea capului, astfel cauzîndu-i acestuia suferință fizică, soldată cu vătămarea

ușoară a integrității corporale și dereglarea sănătății de scurtă durată.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța de fond a calificat de drept faptele inculpatei în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal și anume violența în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă de

un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică,

soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății.

1

inculpatei, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care inculpata să fie achitată pentru fapta

imputată, în baza art. 390 alin. (1) pct. 5) CPP, întrucît în acțiunile ultimei există una

din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

În motivarea apelului a invocat că:

- pe parcursul examinării cauzei penale în prima instanță, ca urmare a probelor

examinate nu a fost demonstrată vina inculpatei în comiterea infracțiunii de violență

în familie;

- probele existente la materialele cauzei penale demonstrează că în acțiunile

inculpatei există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece

aceasta s-a aflat în legitimă apărare, pentru a se apăra de actele de violență comise de

către soț în privința ei, care la rîndul său a fost pus sub învinuire într-o altă cauză

penală, în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal;

- faptul că inculpata a acționat în legitimă apărare se dovedește prin raportul de

expertiză medico-legală nr. 438 D din 19.12.2013 și declarațiile fiului minor Onișciuc

Bogdan;

- instanța de judecată nu a analizat la adoptarea hotărîrii toate circumstanțele în

raport cu probele prezentate și a pus la baza condamnării doar declarațiile părții

vătămate, care este și inculpat pe o altă cauză penală;

- instanța de judecată nu a respectat prevederile art. 8 alin. (3) CPP, care

stipulează că, concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot

fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi

înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului. De asemenea nu au fost respectate și nici prevederile art.

385 alin. (1) pct. 2), 3), 4) CPP, care stabilesc că la adoptarea sentinței, instanța de

judecată soluționează următoarele chestiuni – dacă această faptă a fost săvîrșită de

inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care lege penală este

prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvîrșirea acestei infracțiuni;

- a fost încălcat dreptul la apărare a inculpatei de către organul de urmărire

penală, prin faptul că a trimis cauza în instanța de judecată fără ca învinuita să ia

cunoștință de materialele cauzei și fără a primi copia de pe rechizitoriu, iar instanța

de judecată nu a asigurat restabilirea în aceste drepturi a inculpatei așa cum prevede

art. 351 alin. (6) CPP, fapt ce are ca efect încălcarea acesteia de către instanța de

judecată.

2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

referitor la nevinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011

alin. (1) Cod penal, au fost obiect de studiu la cercetarea judecătorească în prima

instanță, care s-a petrecut sub toate aspectele, complet și obiectiv prin prisma

principiului contradictorialității și nemijlocirii.

2

Instanța de apel a considerat că prima instanță a analizat obiectiv cumulul de

probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării și just a adoptat o sentință de

condamnare în privința inculpatei, în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Cu toate că, inculpata nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii

imputate, în opinia instanței de apel, vinovăția ei se dovedește prin probele

acumulate legal în cadrul urmăririi penale, care au fost cercetate și verificate în

cadrul ședinței instanței de apel și anume declarațiile părții vătămate, Onișciuc V.,

martorului, Halipli V., precum și mijloacele de probă cum ar fi: procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 14 decembrie 2013 (f.d. 18-20); raportul de expertiză

medico-legală nr. 417 D din 10 decembrie 2013 (f.d. 24); procesul-verbal de

examinare a obiectului din 20 decembrie 2014 (f.d. 29-30).

Totodată, instanța de apel a menționat că, deși la începutul părții descriptive a

sentinței, prima instanță nu a stabilit vinovăția inculpatei folosind sintagma „... se

învinuiește de faptul că la data de 18 septembrie 2013, aproximativ la ora 06.30...” și

mai departe după text, însă ulterior, apreciind probele administrate în cadrul

cercetării judecătorești din punct de vedere al pertinenței, concludenței și utilității

lor, instanța de fond a conchis despre vinovăția inculpatei, Onișciuc T., în săvîrșirea

violenței în familie manifestată prin aceea că, la 18 septembrie 2013, în jurul orei

06.30, aflîndu-se la domiciliul său situat în or. Criuleni, str. Cantemir 5, acționînd

intenționat asupra unui membru al familiei, avînd scopul de a-i cauza suferință

fizică soțului său Onișciuc Vitalie, i-a aplicat o lovitură cu fierul de călcat în regiunea

capului, cauzîndu-i acestuia suferințe fizice soldate cu vătămarea ușoară a

integrității corporale și dereglarea sănătății de scurtă durată. Astfel, a fost dovedită

pe deplin vina și corect au fost încadrate acțiunile ei în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal.

Referitor la motivele invocate în apel, precum că inculpata s-a aflat în legitimă

apărare, instanța de apel a considerat ca fiind combătute acestea prin declarațiile

părții vătămate, care a indicat că deja după finisarea conflictului cînd el pleca,

inculpata a luat fierul de călcat și l-a lovit în partea stîngă a capului. Astfel, în

viziunea instanței de apel, intenția inculpatei de a se apăra, este combătută prin

probele enunțate, ce coroborează între ele, iar careva divergențe dintre declarațiile

părții vătămate, martorilor, cît și materialele cauzei, ce ar trezi dubii, nu au fost

reținute.

La fel, instanța de apel a menționat că, argumentele invocate de către avocatul,

Nani Ana, în numele inculpatei au făcut obiectul cercetării în instanța de fond și nu

și-au găsit confirmarea, iar sentința este una legală, motivată și întemeiată.

ordinar de către avocatul, Nani Ana, în numele inculpatei, prin care solicită casarea

acestora, rejudecarea cauzei, cu adoptarea unei noi hotărîri prin care să fie achitată

inculpata, în baza art. 390 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, întrucât în

acțiunile ultimei există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

3

În susținerea poziției sale, recurentul a invocat argumente identice cu cele din

apel, subsidiar menționînd că instanța de apel nu s-a pronunțata asupra tuturor

motivelor invocate în apel și în prezenta speță există o cauză de înlăturare a

răspunderii penale, ce constituie temei pentru recurs.

În drept, autorul recursului îl întemeiază în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) și 11)

Cod de procedură penală.

penală, procurorul, a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat

prin care a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil. Din textul recursului declarat

se evidențiază că, recurentul își motivează recursul prin dezacordul cu modalitatea

de apreciere a probelor, fapt ce nu se conține în temeiurile prevăzute la alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală. Totodată, prezentul recurs nu conține argumentele

ilegalității deciziei instanței de apel, precum și în ce constă problema de drept de

importanță generală abordată în cauza dată.

concluzionează că acesta urmează a fi respins, din următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecînd recursul, îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.

Recurentul, invocă ca temeiuri pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

și 11) Cod de procedură penală și anume că, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept, deoarece instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, precum și există o cauză de

înlăturare a răspunderii penale.

Colegiul penal lărgit, analizînd hotărîrile atacate, în raport cu lucrările dosarului

consideră că, temeiurile invocate de recurent nu sunt incidente în prezenta speță.

Așadar, întru susținerea poziției sale, instanța de recurs remarcă prevederile art.

414 alin. (1), (5) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate

în apel.

În conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

De asemenea, Colegiul menționează că, fiecare probă, cu respectarea

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, urmează a fi apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Din studiul apelului declarat de către apărătorul inculpatei împotriva hotărîrii

primei instanțe rezultă că, acesta a considerat-o ilegală deoarece probele existente la

materialele cauzei dovedesc că în acțiunile inculpatei există una din cauzele care

înlătură caracterul penal al faptei, deoarece ultima s-a aflat în legitimă apărare,

4

precum și a fost încălcat dreptului la apărare prin faptul că nu i-a fost înmînată

învinuitei copia rechizitoriului și asigurat accesul la materialele cauzei.

Instanța de apel, la judecarea apelul declarat, potrivit procesului-verbal al

ședinței de judecată (f.d. 181-187), a audiat suplimentar, inculpata și partea

vătămată, verificînd și probele administrate în cauza penală, respectînd astfel

prevederile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, apreciindu-le just în

corespundere cu cerințele art. 101 al aceluiași Cod, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității și coroborării reciproce, ajungînd

corect la concluzia că învinuirea înaintată inculpatei în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal, și-a găsit confirmarea, fiind menținută hotărîrea primei instanțe prin care a

fost condamnată pentru fapta imputată.

De asemenea, instanțele ierarhic inferioare, în hotărîrile sale s-au referit asupra

versiunii și argumentelor invocate de partea apărării privind legitima apărare și au

apreciat acțiunile inculpatei ca neincidente cazului invocat, care înlătură caracterul

penal al faptei.

Avînd ca suport prevederile legale sus enunțate și analizînd textul deciziei

instanței de apel, în viziunea Colegiului lărgit, această instanță și-a motivat soluția

adoptată, iar autorul recursului, de fapt, nu aduce careva argumente noi, ce ar

combate concluzia instanțelor de judecată. În principiu argumentele invocate în

recurs, sunt similare celor invocate în apel, iar instanța de apel a respectat

prevederile legale stipulate la art. 414, 417 Cod de procedură penală, pronunțându-

se motivat asupra argumentelor esențiale invocate în apel.

Referitor la argumentele recurentului precum că, inculpata s-a aflat în legitimă

apărare, instanța de recurs remarcă prevederile alin. (2) art. 36 Cod penal, ce

stipulează că, este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrșește fapta pentru a

respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau

împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat

ori interesul public.

Prin urmare, reieșind din dispoziția normei sus enunțate o condiție pentru a fi

prezentă legitima apărare este respingerea unui atac.

Potrivit doctrinei penale sub aspectul legitimei apărări, atacul este o agresiune, o

comportare violentă a omului, care este îndreptat împotriva unei valori sociale

ocrotite de lege. La rîndul său, atacul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să fie direct, imediat, material și real;

- să fie îndreptat împotriva propriei persoane, a altei persoane sau împotriva

unui interes public;

- să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul

public.

Teoria juridică menționează că, caracterul imediat al atacului fixează în timp

desfășurarea acestuia, încadrîndu-l într-un anumit interval, în care poate interveni o

apărare legitimă.

Totodată, considerentele doctrinale evidențiază că, apărarea nu e considerată

legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după consumarea atacului.

5

Din declarațiile părții vătămate date în cadrul ședinței de judecată în prima

instanță și susținute în instanța de apel, Colegiul reține că, acesta pentru a evita

conflictul, a hotărît să părăsească locul conflictului și plecînd a fost lovit cu fierul de

călcat la cap (f.d. 148, 187). Declarațiile părții vătămate, coroborează și cu declarațiile

martorului minor, Onișciuc B., date în cadrul urmăririi penale, din care rezultă că

după ce partea vătămată a lovit inculpata, aceasta la rîndul său a ridicat de jos fierul

de călcat și l-a lovit în regiunea spatelui, unde anume nu a putut preciza (f.d. 58).

Din declarațiile menționate rezultă că, partea vătămată era cu spatele întors la

inculpată în momentul cînd a fost aplicată lovitura cu fierul de călcat și denotă că

partea vătămată deja se îndepărta, de aici reiese că atacul nu era în curs de realizare.

Astfel, Colegiul penal consideră întemeiate concluziile primei instanțe și instanței de

apel referitor la neprezența cazului de legitimă apărare în acțiunile inculpatei.

De menționat e și acel fapt că însuși apărătorul inculpatei în cadrul ședinței

instanței de apel la etapa replicilor afirmă că, „.... într-adevăr lovitura a fost aplicată la

finisarea conflictului”, fapt indicat în procesul verbal al ședinței de judecată (f.d. 184).

Cît privește critica recurentului referitor la nedovedirea prin probele

administrate la dosar a vinovăției inculpatei și anume procesul-verbal de cercetare la

fața locului, raportul de expertiză medico-legală, procesul verbal de constatare a

obiectului, instanța de recurs menționează că, de fapt acest cumul de probe indirecte

nu indică nemijlocit la materialitatea faptei, însă ele se referă și indică la fapte

auxiliare cum ar fi: locul săvîrșirii infracțiunii, gravitatea leziunilor corporale,

obiectul cu care au fost aplicate leziunile corporale, care de fapt nu sînt contestate

sau negate de însuși inculpata și care în cumul cu declarațiile părții vătămate indică

la săvîrșirea faptelor incriminate inculpatei.

Argumentele recurentului precum că, inculpata a acționat în legitimă apărare

fapt ce se demonstrează prin raportul de expertiză medico-legală nr. 438 D din

19.12.2013, prin care s-au constatat la inculpată leziuni corporale precum și

declarațiile fiului minor Onișciuc B., Colegiul le consideră irelevante la stabilirea

cauzei înlăturării caracterului penal al faptei comise de ea, însă în contextul afirmării

că în privința părții vătămate la fel a fost intentată și expediată cauza penală în

judecată pentru săvîrșirea infracțiunii de violență în familie, asupra acestor

circumstanțe urmează să se expună instanța de judecată la stabilirea vinovăției

acestuia pentru faptele comise. Mai mult ca atît, acțiunile ilegale ale victimei, în

prezenta speță, potrivit hotărîrii primei instanțe, au fost luate în considerație ca

circumstanță atenuantă la individualizarea pedepsei inculpatei.

În privința alegațiilor, invocate de autorul recursului ce ține de evitarea de către

instanța de apel de a se expune asupra încălcărilor procesuale comise la etapa

urmăririi penale și anume neînmînarea copiei rechizitoriului inculpatei și

neaducerea la cunoștință a materialelor cauzei, instanța de recurs atestă că, într-

adevăr instanța de apel nu s-a expus asupra acestor motive invocate în apel. Însă, în

cazul dat, acest fapt nu constituie temei pentru a desființa hotărîrile judecătorești

adoptate, deoarece chestiunea dată a fost discutată în ședința instanței de apel, la

materialele cauzei fiind anexat copia avizului poștal de recepție a copiei

6

rechizitoriului de către inculpată la 21.02.2014 (f.d. 180). La acest capitol, Colegiul

penal consideră neîntemeiate alegațiile recurentului în sensul menționat, deoarece

potrivit procesului verbal de prezentare a materialelor de urmărire penală din

18.02.2014 (f.d. 85), inculpatei și apărătorului ei le-au fost prezentate materialele

cauzei penale pentru cunoștință, însă au refuzat în legătură cu imposibilitatea

apărătorului, care era ocupat în alte cauze, solicitînd de a face cunoștință cu acestea

pentru altă dată, fapt confirmat prin mențiunile din acest proces verbal. Rechizitoriul

în prezenta cauză penală, la fel a fost întocmit la data de 18.02.2014, fiind expediată

copia rechizitoriului prin poștă inculpatei, pentru informare (f.d. 94), iar cauza

penală ulterior fiind expediată pentru examinare instanței de judecată, la 20.02.2014

(f.d. 95). De asemenea, Colegiul reține că, potrivit materialelor dosarului, la

judecarea cauzei în prima instanță este anexată referința asupra rechizitoriului,

semnată de apărătorul inculpatei, fiind datată cu 14.02.2014, ceea ce denotă

recepționarea rechizitoriului, precum și faptul că inculpata și apărătorul său fiind în

cunoștință cu materialele cauzei.

Tot aici, instanța de recurs remarcă și prevederile art. 251 alin. (4) Cod de

procedură penală, ce stipulează că, încălcarea oricărei alte prevederi legale decît cele

prevăzute în alin.(2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii

– cînd partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – cînd partea ia cunoștință de

materialele dosarului, sau în instanța de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea

acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță.

Prin urmare, reieșind din lucrările dosarului, nu se atestă că inculpata sau

apărătorul acesteia, la finisarea urmăririi penale sau la judecarea cauzei în prima

instanță au invocat sau semnalat careva încălcări procesuale în sensul vizat, acestea

fiind invocate abia la etapa declarării apelului.

La acest capitol, Colegiul specifică și jurisprudența CtEDO, care evidențiază că,

deși articolul 6 § 1 CEDO obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile,

acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument în parte (cauza Van de

Hurk versus the Netherlands, și Burg versus France). Modul în care se aplică obligația de

a motiva hotărârile judecătorești poate varia în funcție de natura acestora și trebuie

apreciat în lumina circumstanțelor cauzei (cauza Ruiz Torija v. Spain și Hiro Balani v.

Spain). Situație, ce în opinia Colegiului penal este prezentă în cazul dat, iar

argumentele invocate de autorul recursului în sensul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, nu sunt suficiente pentru a răsturna în prezenta speță, hotărîrea

de condamnare adoptată în privința inculpatei.

Avînd în vedere, faptul că nu s-a constatat în acțiunile inculpatei, Onișciuc T.,

prezența cauzei care înlătură caracterul penal al faptei și anume – legitima apărare,

în consecință, instanța de recurs consideră că, nici temeiul pentru recurs invocat de

recurent și prevăzut la pct. 11) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu este

incident în prezenta cauză, deoarece nu s-a confirmat existența unei cauze de

înlăturare a răspunderii penale.

7

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit concluzionează că recursul declarat

de avocatul, Nani Ana, în numele inculpatei este neîntemeiat și urmează a fi respins

ca inadmisibil.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul, Nani

Ana, în numele inculpatei Onișciuc Tatiana, cu menținerea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2014 și a sentinței Judecătoriei Criuleni

din 25 iunie 2014, în cauza penală privind-o pe Onișciuc Tatiana Feodosie.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 24 martie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

Toma Nadejda

8

Președinte: (semnătura) Gordilă Nicolae

Judecători: (semnătura) Diaconu Iurie

(semnătura) Catan Liliana

(semnătura) Guzun Ion

(semnătura) Toma Nadejda

Copia corespunde originalului,

Judecătorul Gordilă Nicolae

9