1ra-1808/2014 — art. 201-1 alin. 1 CP

Dosarul 1ra-1808/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

24 decembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev și Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de partea vătămată

Școdin Tamara, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 11 septembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Școdin Vasile Ivan, născut la 10 octombrie 1960,

originar din s. Pîrîta, r-nul Dubăsari și domiciliat în mun.

Chișinău, str. Pietrarilor 8/1, ap. 13;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 04.04.2014 – 19.05.2014;

Instanța de apel: 12.06.2014 – 11.09.2014;

Instanța de recurs: 26.11.2014 – 24.12.2014.

C O N S T A T Ă:

ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate la

faza urmăririi penale, Școdin V. a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, la muncă neremunerată în folosul

comunității în mărime de 120 ore.

împreună cu fosta sa soție, Școdin T., în perioada anului 2013 - februarie 2014, sistematic

aplica violența în privința ei, manifestată prin amenințări verbale, înjurături și violență

fizică. Astfel, Școdin V., fiind preîntîmpinat oficial de a înceta violența și abuzurile săvîrșite

față de Școdin T. prin ordonanțele de protecție din 19.09.2013 și din 31.01.2014, fiind în

stare de ebrietate alcoolică și aflîndu-se la data de 08 și 16 februarie 2014, la domiciliul său

situat în or. Chișinău, str. Pietrarilor 8/1, ap.13, a inițiat certuri cu Școdin T., în urma cărora

a jignit-o și i-a înjosit demnitatea, provocîndu-i suferințe psihice.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmate de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, violență în familie adică acțiunile intenționate

manifestate fizic și verbal, comise de un membru al familiei asupra unui alt membru al

familiei, care a provocat suferința fizică și psihică.

1

art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către partea vătămată, care a

solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia Școdin V. să fie

condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, la o pedeapsă privativă de libertate,

criticînd în apel modalitatea de individualizare a pedepsei reținute de prima instanță în

sarcina inculpatului.

apelul părții vătămate a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței fără careva

modificări.

drept reținută de către instanța de fond este în concordanță cu circumstanțele stabilite și

probele administrate și expuse în cuprinsul hotărîrii atacate.

Totodată, instanța de apel a apreciat că instanța de fond la stabilirea pedepsei

inculpatului a ținut seama în deplină măsură de principiile generale de aplicare a pedepsei

prevăzute în art. 61 alin. (2) Cod penal, precum și de criteriile generale de individualizare a

pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal, de scopul pedepsei penale, de corectarea și

reeducarea inculpatului, precum și de circumstanțele reale și personale a persoanei

condamnate, menționînd că inculpatul se caracterizează pozitiv, nu are antecedente penale și

în cauză nu s-au stabilit circumstanțe agravante.

Așadar, s-a reținut că instanța de fond la stabilirea pedepsei în privința inculpatului a

acordat deplină eficiență normei procesuale din art. 3641 în conformitate cu care a fost

examinată cauza nominalizată, iar argumentele invocate de apelant, referitor la pedeapsa

inculpatului, au fost apreciate ca fiind nefondate.

În atare situație, nu există motive pentru stabilirea unei pedepse privative de libertate,

mai mult dacă sancțiunea legii penale prevede și alte categorii de pedepse, inclusiv muncă

neremunerată în folosul comunității și reieșind din circumstanțele speței s-a constatat cu

certitudine că munca neremunerată aplicată inculpatului va asigura realizarea scopului

pedepsei.

atacat-o cu recurs ordinar, prin care solicită casarea deciziei respective în latura penală și

stabilirea unei pedepse privative de libertate în privința lui Școdin V., cu executare.

În vederea susținerii poziției invocate, recurenta specifică că instanțele ierarhic

inferioare nu au individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, după cum se cere în art.

7, 61, 75 Cod penal, ceea ce presupune că pedeapsa stabilită nu-și va atinge scopul urmărit

și nu va duce la corectarea inculpatului și prevenirea de comitere a unei infracțiuni similare

față de pătimită. Din aceste considerente partea vătămată opinează că pedeapsa sub formă

de muncă neremunerată în mărime de 120 ore, este ineficientă, iar inculpatul urmează a fi

condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pînă la 2 ani închisoare, așa cum este stipulat

în art. 2011 alin. (1) Cod penal.

În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

2

cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat, pentru următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului ordinar declarat de partea vătămată se conchide că recurenta

invocă ca temei de drept pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, potrivit

căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este

expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, lecturînd textul recursului ordinar Colegiul penal conchide că recurenta, cu toate

că a invocat ca temei de drept eroarea prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, nu a adus careva argumente în vederea motivării recursului prin prisma

pretinsei erori, iar din atare considerente Colegiul penal amintește că, conform art. 424 alin.

(2), 429 alin. (1), 430 alin. (5), 432 Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să fie

motivată, să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală și

argumentarea ilegalității hotărîrii atacate prin prisma temeiului invocat. Instanța de recurs,

se pronunță doar în limitele motivelor invocate în recurs. Dar, în pofida prevederilor

enunțate, în recursul ordinar declarat de partea vătămată cu referire la eroarea de drept

prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, nu este specificat în ce

constă problema de drept ce există în cauză și care este eroarea comisă de instanțele de

judecată care se încadrează în pct. 6) și care ar motiva casarea hotărîrilor anterioare, cu

pronunțarea unei noi soluții de către instanța de recurs.

În continuare, revenind la textul recursului se reține că recurenta critică soluția

instanței de apel, de altfel și cea a primei instanțe, deoarece în privința inculpatului nu a fost

individualizată corect pedeapsa stabilită în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, pretinsa eroare

fiind încadrată de legea procesual penală în temeiul prevăzut de pct. 10) al alin. (1) din art.

427, potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Totodată, avînd în vedere că cauza a fost examinată în ordinea stipulată de art. 3641

Cod de procedură penală, instanța de recurs constată că autorul recursului nu contestă starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte, dar se critică atît sentința

cît și decizia instanței de apel numai referitor la chestiunea de individualizare a pedepsei.

Așadar, Colegiul penal consideră că temeiul pentru recurs invocat de recurentă nu este

incident în prezenta cauză, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite conform

3

sancțiunii articolului imputat acestuia prin rechizitoriu, iar în sprijinul statuării respective se

relevă următoarele.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul

care a comis această infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în vederea realizării

operațiunii respective, ținînd seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei

penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a

Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială sînt determinate de

încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia

constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce în urma săvîrșirii

infracțiunii. Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în

dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76 – 77 Cod penal,

precum și, efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, au fost

valorificate de instanțele ierarhic inferioare anume în această ordine, fiindu-i stabilit

inculpatului termenul de pedeapsă prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, de 120 ore

muncă neremunerată în folosul comunității, adică în limitele sancțiunii normei respective

reieșind din faptul că inculpatul a beneficiat de o reducere cu 1/3 a pedepsei în urma

aplicării prevederilor procesuale a art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Astfel, noile limite ale sancțiunii prevăzute de legea penală pentru săvîrșirea

infracțiunii în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, au fost stabilite de 120 ore muncă

neremunerată în folosul comunității, marja de apreciere de la limita minimă spre maximă

aparținînd instanței.

În consecință, se reiterează că judecarea cauzei penale vizate a avut loc pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu respectarea prevederilor

art. 3641 Cod de procedură penală, iar potrivit pct. (8) al acestui articol, inculpatul, care a

recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să fie

înfăptuită pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu

muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Instanțele ierarhic inferioare, luînd în considerație stipulările legale expuse, i-au

stabilit inculpatului pedeapsa cu munca neremunerată în limite prevăzute de art. 3641 Cod

de procedură penală, reieșind din limitele minimă și maximă ale sancțiunii art.2011 alin.(1)

Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul, care prevede pedeapsa cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de pînă la 2

ani.

4

În speță, instanța de recurs consideră întemeiate motivele instanțelor ierarhic

inferioare, în susținerea poziției cu privire la aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în cuantum de 120 de ore.

Așadar, modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicate inculpatului

Școdin V., pentru infracțiunea imputată acestuia, este în acord cu principiul

proporționalității avînd în vedere fapta comisă și urmările produse.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută în pct. 6), nici cea din pct. 10) a alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală, la care se face referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate,

pedeapsa stabilită inculpatului fiind aplicată de către instanța de fond și cea de apel în

limitele legii, din care considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat.

Avînd în vedere considerentele expuse și raportînd situația reținută în cauză, la

prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că la

judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală, iar argumentele din recursul declarat de

partea vătămată sunt vădit neîntemeiate.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată Școdin Tamara,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2014, în

cauza penală privindu-l pe Școdin Vasile Ivan, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 21 ianuarie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

5