1ra-1796/2014 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1796/2014 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1796/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

17 decembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Liliana Catan și Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul, Turceac Ivan, în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 10 septembrie 2014, în cauza penală în privința lui

Zgîrcu Pavel Grigore, născut la 20 februarie 1957, originar

din s. Horești, r-l Ialoveni, domiciliat or. Ialoveni, str. Moldova

6/1 ap. 1;

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

încetat procesul penal în privința lui Zgîrcu Pavel Grigore, cu privire la săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta acestuia nu

întrunește elementele infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de Marcenco Serghei, a fost lăsată fără soluționare.

urmărire penală de faptul că la 15 decembrie 2010, în jurul orei 18.30, conducînd

automobilul de model „Chery A18", cu n/î CNL 432, în mun. Chișinău, pe str.

Sarmizegetusa, din direcția str. Burebista spre str. Cuza Vodă, n-a manifestat

prudență sporită la trafic și a ignorat cerințele art. 11 lit. f) al Regulamentului

Circulației Rutiere, potrivit căruia, conducătorul de vehicul, înainte de plecare și în

timpul deplasării, este obligat să cedeze trecerea pietonilor la trecerile pentru pietoni

cu circulația nedirijată, și ca urmare ajungînd la trecerea semnalizată prin

indicatoarele rutiere 5.50.1 și 5.50.2 a Regulamentului Circulației Rutiere - trecere

pentru pietoni, a comis tamponarea pietonului, Marcenco Serghei, care traversa

partea carosabilă de la stînga spre dreapta conform sensului de deplasare a

1

autoturismului, cauzîndu-i astfel, conform raportului de expertiză medico-legală nr.

2361/D, vătămări corporale medii.

Acțiunile lui Zgîrcu P. au fost calificate de către organul de urmărire penală în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal – încălcarea regulilor de securitate a circulației de către

persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare

medie a integrității corporale.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care Zgîrcu P., să fie condamnat în baza art. 264 alin. (1)

Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani. Conform art.

90 Cod penal, a-i suspenda condiționat executarea pedepsei pe un termen de probă

de 2 ani.

În motivarea apelului declarat, procurorul a invocat că, sentința primei instanțe

este ilegală și urmează a fi casată pe motiv că, este eronată concluzia referitor la

nedovedirea realizării laturii obiective a infracțiunii și anume - cauzarea vătămărilor

medii părții vătămate, întrucât concluziile specialiștilor sunt contradictorii. În cadrul

urmăririi penale a fost efectuată expertiza medico-legală în comisie și potrivit

raportului nr. 2361/D din 28.09.2011, comisia de experți a stabilit existența

vătămărilor corporale medii.

La fel a menționat că, expertiza în comisie nr. 2361/D din 28 septembrie 2011 a

fost efectuată de experți licențiați în domeniu cu stagiu de activitate de 10-17 ani și

care au fost preîntâmpinați de răspundere conform art. 312 Cod penal și nu poate fi

pus la îndoială profesionalismul acestora.

2014, a fost admis apelul declarat, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Zgîrcu P., a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de

300 unități convenționale, ce constituie 6 000 lei. Acțiunea civilă înaintată de către

Marcenco Serghei, a fost admisă în principiu urmînd ca asupra cuantumului

despăgubirii să se expună instanța de judecată în ordine civilă.

probe declarațiile inculpatului date în cadrul judecării cauzei în instanța de apel, a

părții vătămate, Marcenco S., martorilor Șuiu G., Doțiuc A., specialistului Cuvșimov

I., date în cadrul judecării cauzei în instanța de fond, precum și a materialelor cauzei:

schema accidentului rutier din 15 decembrie 2010 (f.d. 13-14); procesul-verbal de

examinare și verificare a stării tehnice a unității de transport (f.d. 15); certificatul de

accident rutier din 15 decembrie 2010; raportul de examinare medico-legală nr. 6424

din 21 decembrie 2010 (f.d. 19); raportul de examinare medico-legală nr. 888/D din 27

aprilie 2011 (f.d.25-26); raportul de expertiză medico-legală nr. 2361/D din 28

2

septembrie 2011 (f.d. 27-28); raportul de constatare medico-legală nr. 459 din 17

ianuarie 2012 (f.d.98-102); raportul de expertiză medico-legală nr. 298 din 19

februarie 2013 (f.d. 129-133).

Analizînd materialul probator sus menționat, instanța de apel a conchis că,

prima instanță eronat a apreciat probele acumulate și respectiv, eronat a calificat ca

fiind neprobat faptul cauzării părții vătămate a leziunilor corporale medii, în

condițiile în care, faptul cauzării acestora, este stabilit de către o comisie de experți și

este cert expusă în raportul de expertiză medico-legală nr. 2361/D din 28 septembrie

2011.

Instanța de apel a considerat că, nu pot fi reținute concluziile expuse în raportul

de examinare medico-legală nr. 6424 din 21 decembrie 2010, în condițiile în care

acesta a fost întocmit de către un singur expert, iar la întocmirea raportului de

expertiză medico-legală nr. 298 din 19 februarie 2013 - experții judiciari nu s-au

expus asupra tuturor întrebărilor înaintate acestora.

În opinia instanței de apel, în prezenta speță nu sunt aplicabile dispozițiile alin.

(3) art. 8 Cod de procedură penală, iar imposibilitatea experților care au întocmit

raportul de expertiză nr. 298 din 19 februarie 2013, de a se expune, nu pot fi

apreciate în favoarea inculpatului în condițiile în care, lipsa unui răspuns la

întrebările puse în raport cu existența acestuia în raportul de expertiză medico-legală

din 28 septembrie 2011, nu pot fi interpretat ca fiind dubii capabile de a exclude

concluziile expuse în acest din urmă raport de expertiză nominalizat. Din aceste

considerente, instanța de apel a apreciat ca fiind dovedit faptul cauzării părții

vătămate a leziunilor corporale medii, prin acțiunile inculpatului, ca urmare a

tamponării acestuia cu automobilul său, la 15 decembrie 2010.

De asemenea, instanța de apel a constatat că partea vătămată a traversat str.

Sarmisegetusa, mun. Chișinău în momentul producerii accidentului rutier, la

trecerea de pietoni, fapt confirmat atât de martorii audiați în ședințele primei

instanțe cât și prin actele întocmite de către colaboratorii Poliției Rutiere.

Astfel, instanța de apel a constatat că la 15 decembrie 2010, în jurul orei 18.30,

inculpatul, conducînd automobilul de model „Chery A18", cu n/î CNL 432, pe str.

Sarmizegetusa din direcția str. Burebista spre str. Cuza Vodă, mun. Chișinău, nu a

manifestat prudență sporită la trafic și a comis tamponarea pietonului, Marcenco S.,

care traversa partea carosabilă de la stînga spre dreapta, conform sensului de

deplasare a autoturismului pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoarele

rutiere 5.50.1 și 5.50.2 ale Regulamentului Circulației Rutiere, încălcând cerințele

expuse imperativ în pct. 11 lit. f) din acest Regulament, cauzîndu-i părții vătămate

Marcenco S., leziuni corporale medii, fapt confirmat prin cumulul de probe enunțat

mai sus, circumstanțe din care rezultă că, în speță există latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, iar acțiunile inculpatului Zgîrcu

P., încadrându-se în elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

3

La stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, instanța de apel, conform

prevederilor art. 75-77 Cod penal, a ținut cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

faptei săvîrșite, fiind o infracțiune mai puțin gravă, de poziția inculpatului, care nu

și-a recunoscut vina și nu a recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate, de persoana

lui, care anterior nu a fost judecat, concluzionând astfel că, în speță, este echitabilă

stabilirea unei pedepse sub formă de amendă în mărime de 300 unități

convenționale, echivalentul a 6 000 lei. Astfel, instanța de apel, a considerat că, în

acest mod va fi posibilă restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît de către condamnat, cît și de către alte

persoane.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată, instanța de apel a reținut că aceasta a fost

intentată în cadrul prezentului proces penal în baza cererii înaintate de către partea

vătămată, care pretinde încasarea prejudiciului material în mărime de 3 150 lei din

contul SRL „Taxi Ialoveni” și în mod solidar de la aceasta și inculpat, a prejudiciului

moral în mărime de 50 000 lei.

Prin urmare, instanța de apel a relevat că, în speță deși a fost constatat dreptul

părții vătămate de a cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, cuantumul cert

acestuia nu a fost posibil de stabilit, circumstanță ce atrage imposibilitatea admiterii

acțiunii civile în cadrul procesului penal dat, considerente pentru care s-a conchis de

a admite acțiunea civilă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirii să

se expună instanța de judecată, în ordine civilă.

Turceac Ivan, în numele inculpatului, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, solicitând casarea acesteia, cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului invocă că:

- instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, deoarece la materialele cauzei

este raportul de examinare medico-legală nr. 6424 din 21 decembrie 2010, raportul de

examinare medico-legală nr. 888/D din 27 aprilie 2011 și raportul de expertiză

medico-legală nr. 2361/D din 28 septembrie 2011, în privința părții vătămate,

Marcenco S., prezentate de partea acuzării, toate fiind fiferite și o concluzie medicală

prezentată la solicitarea apărării, care este incompletă din cauza neprezentării la

comisie a părții vătămate. Astfel, în opinia apărării este prezentă eroarea gravă de

fapt, în prezenta speță, în cazul cînd un anumit raport de expertiză ar demonstra

existența unei împrejurări, cînd în realitate din acest mijloc de probă reiese

contrariul, precum și reținerea unei împrejurări esențiale, fără ca probele

administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși

probele administrate o confirmau;

- la materialele cauzei nu există probe incontestabile în dovedirea semnului

calificativ cauzarea de vătămare medie a integrității corporale, astfel nu este realizată

latura obiectivă a infracțiunii imputate, ce constituie o situație de neîntrunire a

elementelor infracțiunii.

4

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, deoarece

recurentul în recursul său se referă la aprecierea probelor, făcînd trimitere la

rapoartele de examinare medico-legală, iar motivele de reapreciere a probelor nu se

conțin în temeiurile prevăzute în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Recurentul invocă ca temei de casare a hotărîrii contestate pct. 6) și 8) din alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, unde este stipulat: hotărîrile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel, în

cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Reieșind din sumarul recursului declarat, autorul acestuia consideră că instanța

de apel a admis o eroare gravă de fapt prin faptul că un anumit raport de expertiză

ar demonstra existența unei împrejurări, cînd în realitate din acest mijloc de probă

reiese contrariul, precum și reținerea unei împrejurări esențiale, fără ca probele să o

susțină sau nereținerea a unei astfel de împrejurări, deși probele administrate o

confirmau.

La acest capitol, Colegiul menționează că eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în

sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, și anume

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de

fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de

o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vadită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții, decît cea pe care materialul probator o susține.

Verificînd probatoriul administrat în cauză, Colegiul reține că în cadrul

efectuării urmăririi penale în prezenta cauză a fost prezentat raportul de constatare

medico-legală nr. 6424 din 21 decembrie 2010, întocmit de expertul, Frumusachi V.,

în privința părții vătămate, Marcenco S., prin care s-a constatat că în urma

accidentului rutier i-au fost cauzate leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului

sănătății. Ulterior, a fost prezentat raportul de constatare medico-legală nr. 888/D din

5

27 aprilie 2011, întocmit de către același expert, unde s-a concluzionat că lui

Marcenco S., i-au fost cauzate vătămări corporale medii, în urma aceluiași accident

rutier, iar prima concluzie de a o considera incompletă deoarece a fost dată pînă la

finisarea tratamentului. Pentru a stabili toate aspectele, complet și obiectiv ale

circumstanțelor cauzei, prin ordonanța ofițerului de urmărire penală din 14

septembrie 2011, la indicația procurorului, a fost numită expertiza medico legală în

prezența a trei experți judiciari, medici legiști.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2361/D din 28 septembrie 2011, a

fost concluzionat că părții vătămate, Marcenco S., în urma accidentului rutier i-au

fost cauzate vătămări corporale medii.

Partea apărării făcînd uz de prevederile art. 24 Cod de procedură penală și

anume principiul contradictorialității în procesul penal, a prezentat în cadrul

judecării prezentei cauze în fond, raportul de constatare medico-legală nr. 459 din 17

ianuarie 2012, din concluziile căruia rezultă că pentru a stabili exact vătămările

corporale cauzate părții vătămate, Marcenco S., este necesară examinarea acestuia în

comisia medico-legală.

În continuare, la demersul procurorului pentru stabilirea întregii imagini a

situației vătămărilor integrității corporale a părții vătămate, prin încheierea

Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 30 mai 2012 a fost dispusă numirea

expertizei medico-legale suplimentare în comisie.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 298 din 19 februarie 2013 rezultă că

părții vătămate, Marcenco S., în rezultatul accidentului rutier, i-au fost cauzate

vătămări neînsemnate, însă verificarea diagnozei de lezare a ligamentului colateral și

tendonului mușchiului cvadriceps pe dreapta (leziuni ce au fost calificate prin

raportul de expertiză anterior efectuat, ca vătămări corporale medii), nu a fost

efectuată, din motivul neprezentării părții vătămate la comisia medico-legală.

Astfel, în opinia Colegiului, instanța de apel întemeiat a conchis că prin

expertiza medico-legală nr. 2361/D din 28 septembrie 2011, de către experți a fost cert

expus faptul cauzării vătămărilor corporale medii, considerînd că concluziile expuse

în raportul de constatare medico-legală nr. 6424 din 21 decembrie 2010, nu pot fi

reținute în condițiile întocmirii acestuia doar de către un singur expert, iar la

întocmirea raportului de expertiză medico-legală nr. 298 din 19 februarie 2013,

experții judiciari nu au oferit răspuns la toate întrebările puse de către instanța de

judecată, în raport cu concluziile expertizei medico-legale din 28 septembrie 2011.

Instanța de recurs, analizînd concluzia raportului de expertiză medico-legală nr.

2361/D din 28 septembrie 2011, constată că din conținutul acestui raport, se

demonstrează existența cauzării părții vătămate în urma accidentului rutier a

vătămărilor corporale medii, așa cum a conchis și instanța de apel și în realitate din

această probă nu reiese contrariul, așa precum indică recurentul și în astfel de

împrejurări acest fapt nu prezintă o eroare gravă de fapt.

6

Alegațiile recurentului precum că reținerea unei împrejurări esențiale și anume

cauzarea de vătămări corporale medii la partea vătămată, fără ca probele

administrate să o susțină, Colegiul penal le consideră neîntemeiate, deoarece anume

concluziile expertizei medico-legale nr. 2361/D din 28 septembrie 2011, atestă

cauzarea de vătămări corporale medii, iar concluziile expertizei medico-legale nr.

298 din 19 februarie 2013, nu contrazice acest fapt și prin conținutul său nu oferă o

concluzie exhaustivă.

În asemenea împrejurări, Colegiul statuează că, instanța de apel nu a admis

careva erori grave de fapt și nu sînt careva discrepanțe între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor, și nu sînt prezente careva dubii în sensul art. 8 alin. (3)

Cod de procedură penală, ce ar putea fi interpretate în favoarea inculpatului,

deoarece prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2361/D din 28 septembrie 2011,

se dovedește semnul calificativ al infracțiunii imputate cauzarea de vătămare medie a

integrității corporale.

Totodată, instanța de recurs remarcă că, potrivit art. 26 alin. (2) Cod de

procedură penală, judecătorul judecă materialele și cauzele penale conform legii și

propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă.

Așadar, Colegiul penal consideră că instanța de apel just a apreciat probele în

conformitate cu propria convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate, așa cum stipulează norma art. 27 alin. (1) Cod de procedură penală.

Respectiv, nu este incident în prezenta speță nici temeiul pentru recurs invocat

de apărător și prevăzut de pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

neîntrunirea elementelor infracțiunii, deoarece raportul de expertiză medico-legală nr.

2361/D din 28 septembrie 2011, nu este combătut prin altă probă pertinentă,

concludentă, utilă și veridică, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală. Anume prin acest raport de expertiză menționat, se confirmă

cauzarea părții vătămate, Marcenco S., în urma accidentului rutier din 15 decembrie

2010, a vătămărilor corporale medii și în cumul cu declarațiile martorilor Șuiu G.,

Doțiuc A., precum și materialele cauzei se dovedește realizarea laturii obiective a

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal.

Avînd în vedere cele expuse, Colegiul penal, atestă că nu au fost constatate

prezența în speța examinată a erorilor de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor contestate.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din considerentele expuse, recursul ordinar declarat de către avocatul Turceac

I., în numele inculpatului, se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

7

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul, Turceac Ivan, în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 10 septembrie 2014, în cauza penală în privința lui Zgîrcu Pavel Grigore, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 14 ianuarie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

8