1ra-1692/2014 — art. 188 alin. 2 lit. b, d, e, f CP

1ra-1692/2014 — art. 188 alin. 2 lit. b, d, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-1692/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

12 noiembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev și Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Vasile Pruteanu în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2014 și sentinței Judecătoriei Călărași din

31 martie 2004, în cauza penală privindu-l pe

Soloțchii Vasile Iacob, născut la 16 mai 1963,

originar și domiciliat în s. Sadova, r-nul Călărași.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță:

1). 05.11.1996 - 04.03.1997;

2) 29.05.1998 - 31.03.2004 rejudecarea cauzei;

Instanța de apel:

1). 21.05.1997 - 15.04.1998 dispusă rejudecarea;

2). 07.04.2014 - 11.06.2014;

Instanța de recurs: 01.10.2014 - 12.11.2014.

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 119

alin. (3) Cod penal (red. 1961), la 9 ani închisoare fără confiscarea averii și cu

suspendarea executării pedepsei, în baza art. 43 Cod penal, pe un termen de 4 ani.

Măsura preventivă, aplicată lui Soloțchii V. a fost modificată în declarația de

nepărăsire a localității, eliberîndu-l de sub strajă din sala de ședințe.

Prin aceeași sentință au fost condamnați și Aroma R. și Rusnac I. în privința

cărora hotărîrea nu se contestă.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, cu dispunerea încasării de la inculpații

Soloțchii V., Aroma R. și Rusnac I., a sumei de 6 480 lei în beneficiul lui S.A.

„Sadova”.

1

la 1 septembrie 1996, aproximativ pe la ora 01.00, fiind în stare de ebrietate, în urma

înțelegerii prealabile cu Rusnac I., Aroma R. și încă patru persoane neidentificate de

anchetă, repartizînd rolurile fiecăruia, în scopul sustragerii bunurilor materiale din

avutul proprietarului și pătrunzînd în sediul fermei de porci a S.A. "Sadova" din r-nul

Călărași, fiind înarmați cu un pistol de gaz și cu bastoane de cauciuc, Rusnac I., Aroma

R. și încă patru persoane neidentificate de anchetă au intrat în camera paznicului și au

început să-l lovească cu bastoanele, pumnii și picioarele peste diferite părți ale

corpului. După care, Soloțchii V. a plecat să aducă mașina mai aproape de fermă pentru

a încărca porcii. Între timp, paznicul Dodon G. apărîndu-se l-a lovit pe Arama R. și

acesta s-a izbit de părete, după care a ieșit afară să se liniștească, apoi a revenit în

încăpere și i-a aplicat paznicului o lovitură după cap cu pistolul pe care îl avea asupra

sa. În urma maltratării paznicului, de către inculpați, acestuia i-au fost cauzate leziuni

corporale grave, soldate cu decesul victimei.

În continuare, Aroma R., a ieșit afară și a ajutat celorlalte persoane să încarce

porcii în remorca atașată la mașina de model Gazeli cu n/î CDE-308, la volanul căreia

se afla Soloțchii V., apoi au plecat pe la casele lor, în total fiind sustrași 4 porci, cu

prețul de 12 lei pentru un kg de carne, greutatea fiecărui porc fiind în mediu de 150 kg

și astfel cauzîndu-i întreprinderii respective un prejudiciu considerabil în sumă totală de

7200 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmate de probele administrate, instanța

a reținut că, în drept, faptele inculpatului Soloțchii V. întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 119 alin. (3) Cod penal (red. 1961), furtul săvîrșit în

urma înțelegerii prealabile de către un grup de persoane, cu pătrundere în loc pentru

depozitare, cauzîndu-i o daună considerabilă păgubașului.

procuror, care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri prin care Soloțchii V. să fie condamnat în baza art. 121 Cod penal (red. 1961),

la pedeapsa maximă prevăzută de acest articol. La fel, apel a declarat și inculpatul R.

Aroma.

fost admis apelul declarat de procuror și inculpatul Aroma R., a fost casată sentința

instanței de fond, cu trimiterea cauzei la rejudecare din motivul că nu a fost rezolvat

fondul cauzei, s-a făcut o reîncadrare greșită a acțiunilor criminale ale inculpaților

Rusnac I. și Soloțchii V. și în privința inculpaților Aroma R. și Soloțchii V. a fost

aplicată o pedeapsă prea blîndă.

Soloțchii V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d),

e), f) Cod penal, la 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

2

Acțiunea civilă a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului

despăgubirilor materiale să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

De asemenea, s-a dispus încasarea de la Soloțchii V., în beneficiul statului a sumei

de 300 lei, cheltuieli de remunerare a muncii avocatului Gîrșcan V., care i-a reprezentat

interesele.

interesele inculpatului Soloțchii V., solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunile inculpatului să fie încadrate în

prevederile art.186 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse non-privative de libertate.

În argumentarea celor solicitate, avocatul Pruteanu V. a indicat că în cadrul

urmăririi penale inculpatul Soloțchii V. a recunoscut vina sa de săvîrșirea infracțiunii

de furt, menționînd că a avut intenția de a-1 lega pe paznic și nu de a-1 bate sau omorî,

el în acel moment fiind în mașină, iar despre faptul că paznicul a fost bătut și omorît a

aflat doar de la rudele acestuia, a doua zi. Dînsul a depus asemenea declarații și în

ședința de judecată din 26.02.1997, însă, instanța de fond fără a-l audia pe Arama R.,

Rusnac I., Pavalachi, Negară F., a pus la baza sentinței de condamnare declarațiile

acestora, cu toate că Arama R. în ședința de judecată a declarat că Soloțchii V. nu a

văzut la ultimii bastoanele și pistolul de gaz. De asemenea, Rusnac I. a declarat că se

afla lîngă mașină împreună cu Soloțchii V. el nu a știut că în local se afla și paznicul,

nici Soloțchii V. nu știa despre acest fapt, iar la o nouă examinare a cauzei Arama R. a

declarat că i-a spus lui Soloțchii V. să cheme paznicul afară.

Prin urmare, apărarea a opinat că în cadrul urmăririi penale nu au fost efectuate

acțiuni de confruntare dintre inculpat și alte persoane, iar declarațiile acestora au fost

puse la baza sentinței de condamnare, fără a se înlătura divergențele existente între ele.

apelul avocatului Pruteanu V. declarat în interesele lui Soloțchii V. a fost respins, ca

nefondat, cu menținerea sentinței Judecătoriei Călărași din 31 martie 2004 în privința

inculpatului.

de fapt și de drept reținută de către instanța de fond este în concordanță cu

circumstanțele stabilite și probele administrate și expuse în cuprinsul hotărîrii atacate.

Reieșind din materialele cauzei, instanța de apel a ajuns la concluzia că instanța de

fond, cercetînd totalitatea probelor administrate de către organul de urmărire penală și

recunoscute de către inculpat, corect și legal a încadrat acțiunile lui Soloțchii V. în baza

art.188 alin. (2), lit. b), d), e), f) Cod penal.

În atare mod, instanța de apel a considerat că instanța de fond corect a conchis ca

fiind demonstrată incontestabil vinovăția lui Soloțchii V. de comiterea atacului

tîlhăresc săvîrșit în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de violență periculoasă pentru

viața persoanei agresate, în urma înțelegerii prealabile, de către un grup de persoane,

3

prin pătrundere în încăpere, cu aplicarea armei, cu cauzarea de leziuni grave și cauzarea

de daune în proporții considerabile.

Argumentele apelantului precum că inculpatul Soloțchii V. a dat declarații diferite

la urmărirea penală, iar în instanța de fond le-a schimbat sunt contrare actelor cauzei și

nu corespund realității, întrucît reieșind din declarațiile acestuia, cît și din declarațiile

complicilor inculpatului, instanța de apel a stabilit că acesta a fost persoana care

nemijlocit a participat la atacul tîlhăresc comis, iar declarațiile lui în instanța de apel

precum că el nu cunoștea despre faptul că complicii aveau la ei pistol de gaz și

bastoane de cauciuc, le-a apreciat drept o metodă de autoapărare în vederea eschivării

de la pedeapsa penală ce i se cuvine pentru cele comise.

Instanța de apel a respins și cele invocate de apărător precum că instanța de fond

fără a audia pe Arama R., Rusnac I., Pavalchi, Negară și Fărîmă, a pus la baza sentinței

de condamnare declarațiile acestora, întrucît așa cum rezultă din materialele dosarului

aceștia au fost audiați atît în cadrul urmăririi penale în cauza deferită judecății, cît și pe

cauza în baza căreia dînșii au fost condamnați de către judecătoria Călărași din

26.04.2000.

Faptul că în cadrul urmăririi penale nu au fost efectuate careva acțiuni de

confruntare dintre Soloțchii V. și alți participanți la proces, instanța a considerat că

chestiunea dată ține de aprecierea organului de urmărire penală, or, acțiunea de

confruntare nu are un caracter obligatoriu de drept fiind necesară în cazuri discret

stabilite, iar faptul că organul de urmărire penală nu a efectuat acțiunea nominalizată,

constituie doar un argument că vina inculpatului Soloțchii V. a fost deja demonstrată

prin probele administrate, acestea fiind destule pentru susținerea învinuirii înaintate,

părere de altfel, pe care instanța de apel o consideră corectă și justă.

Astfel, la capitolul dat, instanța a conchis că lipsesc careva împrejurări care ar

impune prin sine intervenirea în sentința contestată prin casarea acesteia, inclusiv și din

oficiu.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, în opinia Colegiului penal instanța

de fond just și echitabil a statuat că în privința inculpatului Soloțchii V. urmează a fi

aplicată sancțiunea penală, sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani, aceasta din

urmă, fiind justă, echitabilă și proporțională faptei comise.

V. reprezentînd interesele inculpatului Soloțchii V., a atacat-o cu recurs ordinar, prin

care solicită casarea deciziei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin

care acțiunile lui Soloțchii V. să fie încadrate în prevederile art. 186 alin. (2) Cod penal,

cu aplicarea în privința acestuia a unei pedepse non-privative de libertate.

În vederea susținerii poziției invocate, recurentul specifică că, fapta constatată de

instanțe ca comisă de Soloțchii V., este nu altceva decît o învinuire incompletă, care i-a

fost înaintată inculpatului de organul de urmărire penală și care este în contradicție cu

4

materialele cauzei, fiind formulată cu derogări de la cerințele Hotărîrii Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 5 din 19.06.2006 privind sentința judecătorească.

Apărarea consideră că nici la urmărirea penală și nici în cadrul cercetării

judecătorești, acuzarea nu a prezentat probe pertinente și concludente, care ar

demonstra săvîrșirea de către inculpat a infracțiunii ce i se impută.

Recurentul a specificat că la baza condamnării inculpatului, instanțele au pus

declarațiile lui Arama P. și Rusnac I., care nu au fost apreciate la justa valoare, ele

conținînd divergențe esențiale, iar orice dubiu în probarea învinuirii urmează a fi

interpretat în favoarea inculpatului.

În continuare, în textul recursului avocatul a descris amănunțit conținutul

declarațiilor date de condamnați la diferite etape ale procesului penal și a enunțat că

circumstanțele respective denotă faptul că la urmărirea penală nu au fost efectuate

confruntări între inculpat și alte persoane, declarațiile cărora au fost date citirii în cadrul

ședințelor de judecată și care, totuși, au fost puse la baza condamnării lui Soloțchii V.,

în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d), e), f) Cod penal, ceea ce prezumă că instanțele au

încălcat flagrant prevederile legii procesual-penale în acest aspect.

De asemenea, în opinia recurentului decizia instanței de apel prezintă deficiențe

sub aspectul motivării, ea nesatisfăcînd exigențele stipulate în art. 417 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, care prevăd că decizia trebuie să cuprindă printre altele și

motivele de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului inculpatului. Însă, din

cuprinsul deciziei se deduce că instanța de apel nu a apreciat, din punct de vedere al

utilității și veridicității probele prezentate în sprijinul apărării.

Fiind în prezența erorilor judiciare comise de instanța de apel, se constată că în

procesul de judecată în cauza respectivă, a fost încălcat art. 6 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, care garantează oricărei

persoane dreptul la un proces echitabil.

Totodată, s-a menționat că așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene, într-

o formulare de sinteză se arată că prin art. 6§1, combinat cu §3 din același articol, au

fost stabilite elementele esențiale ale unui proces echitabil, marcat, în special, de

importanța atribuită aparențelor și de sensibilizarea crescîndă a opiniei publice cu

privire la garanțiile unei bune justiții (a se vedea decizia CtEDO din 30.10.1991 în

cauza Rogers contra Belgiei, paragr.24), unde Curtea Europeană în mai multe rînduri a

sancționat unele state pentru faptul că „instanțele judecătorești naționale au pronunțat

hotărîri insuficient motivate”.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 12) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar declarat

de apărătorul inculpatului menționînd că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil,

deoarece recurentul nu invocă nici un temei din cele prevăzute de art. 427 Cod

5

procedură penală, însă solicită reaprecierea probelor, cu reîncadrarea juridică a faptelor

comise de inculpat, iar un asemenea temei nu se regăsește în prevederile normei sus

menționate.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, pentru

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel la judecarea cauzei.

Din conținutul recursului ordinar declarat de partea apărării se conchide că

recurentul invocă ca temei de drept pct. 6) și 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală. Pct. 6) menționat, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în

cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Pct. 12) poate fi invocat de

recurent în cazul în care se constată că la judecarea cauzei a fost admisă de către

instanțele ierarhic inferioare eroarea de drept - cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

Deci, apărătorul consideră că instanța de apel nu și-a argumentat corespunzător

soluția sa privitor la condamnarea inculpatului în baza art. 188 Cod penal, încălcînd

astfel exigențele art. 6 din Convenția Europeană, adică dreptul la un proces echitabil al

părții și pct. 6 din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Cu referire la cele invocate de recurent, reieșind din aceeași jurisprudență

constantă a Curții Europene, Colegiul penal menționează că motivarea hotărârii este un

proces de analiza și sinteza a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza

de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de fond și cea de apel, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută și a concluzionat

6

corect ca aceasta se circumscrie încadrării juridice în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d), e)

și f) Cod penal.

În continuare, în probarea alegațiilor invocate, recurentul a descris în conținutul

recursului declarat un șir de probe, care în opinia dînsului nu au fost apreciate de

instanțe la justa valoare.

Însă, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal constată că

instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct.

8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care

au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de partea apărării, ca nefondat, cu

menținerea sentinței atacate.

La fel, instanța de recurs reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform materialelor

din dosar, ajungînd la concluzia corectă că sentința atacată este legală și întemeiată, iar

la adoptarea sentinței instanța de fond a dat o apreciere justă probelor administrate și

corect a ajuns la concluzia expusă în pct. 7 al prezentei decizii.

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

În același context, în vederea respingerii argumentelor recursului invocate de

avocat privitor la chestiunea de apreciere a probelor, instanța de recurs amintește că la

etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea

constatată de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor

de fond și de apel. Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa

greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci

va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea de apel,

corectitudinea condamnării inculpatului Soloțchii V. privind învinuirea imputată

acestuia prin rechizitoriu.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme

de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs verifică erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de

norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în

speță.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea

gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele

reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente

7

ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul

probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal verificînd

materialele dosarului specifică că, judecînd apelul, instanța de apel a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de menținere a

sentinței prin care s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit. b),

d), e) și f) Cod penal, care este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe

administrate și nemijlocit verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin.

(4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101

Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții,

veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-au stabilit cu certitudine că

inculpatul a săvîrșit atacul tîlhăresc în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

Cu privire la criticele apărătorului precum că instanțele au examinat unilateral

probatoriul administrat și au pus la baza condamnării inculpatului declarațiile lui

Arama R. și Rusnac I., Colegiul penal reține că aceste critici sunt vădit neîntemeiate,

menționînd că, în speță, au fost administrate și alte probe suficiente care dovedesc

incontestabil vinovăția lui Soloțchii V. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188

alin. (2) Cod penal, și anume, aceasta se conchide din: declarațiile lui Soloțchii V.,

fiind audiat în calitate de bănuit, date la urmărirea penală în prezența avocatului Vizitiu

B. și potrivit cărora acesta a recunoscut parțial vina, relatînd că: „eu le-am spus că este

o fermă de porci la Sadova, r-nul Călărași... Pot spune că la mine în mașină era un

pistol cu gaze și un baston de cauciuc.... Toți am ajuns la concluzia că paznicul să fie

legat.”(vol. 1, f.d. 105-107)

De asemenea, vinovăția acestuia a fost statuată de instanțele ierarhic inferioare și

reieșind din următoarele probe puse la baza condamnării inculpatului:

- procesul-verbal de cercetarea și examinare la fața locului, întocmit cu

participarea lui Soloțchii V., care în cadrul efectuării acestei acțiuni procesuale a

recunoscut fapta incriminată explicînd amănunțit cum au tăiat porcii sustrași de la

ferma din Sadova; (vol. 1, f.d. 26)

- procesul-verbal de percheziție; (vol. 1, f.d.29 )

- procesul-verbal de predare benevolă a cărnii; (vol. 1, f.d.33-35 )

- procesul-verbal de examinare a automobilului GAZ- 330210; (vol. 1, f.d.39 )

- procesul-verbal de cercetare specială a accidentului de muncă mortal suferit de

Gh. Dodon la data de 01 septembrie 1996, orele 100 la ferma de porci din s. Sadova.

(vol. 1, f.d.102-104 )

- procesul-verbal de audiere a învinuitului Soloțchii V.. (vol. 1, f.d. 174-176)

Față de cele ce preced, instanța de recurs reiterează că instanța de apel corect a

dispus respingerea apelului declarat de avocat în interesele inculpatului apreciind

8

argumentele expuse în textul cererii de apel, drept nefondate, din motiv că probele

nominalizate mai sus, cert dovedesc faptul că inculpatul, avînd o înțelegere prealabilă

cu ceilalți coinculpați, repartizînd rolurile între ei, au comis infracțiunea prevăzută de

art. 188 alin. (2) lit. b), d), e), f) Cod penal.

În continuare, referitor la aspectul legat de pretinsa eroare invocată de recurent

prevăzută de pct. 12) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, adică situația cînd

faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, Colegiul penal specifică că pentru o

atare concluzie, trebuie să se țină seamă de fapta săvîrșită și cum aceasta a fost stabilită

de către instanța de fond și apel și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală

corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă penală, înseamnă că acesteia i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

Călăuzitoare în acest sens sunt și prevederile pct. 18 din Hotărîrea Plenului Curții

Supreme de Justiție din 30.10.2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza

penală”, potrivit căruia „... erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și

erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material”.

Însă, pentru o atare concluzie, trebuie să se țină seamă de fapta săvîrșită și cum

aceasta a fost stabilită de către instanțele ierarhic inferioare și dacă această faptă a fost

încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă penală,

înseamnă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Potrivit art.113 alin.(1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Așadar, revenind la textul recursului, se conchide că, în esență, avocatul își

focusează tactica apărării privitor la săvîrșirea de către inculpat a infracțiunii de furt, nu

de tîlhărie, bazîndu-se pe faptul că organul de urmărire penală, nu a efectuat procedura

de confruntare între Soloțchii V. și ceilalți coparticipanți la săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 188 Cod penal, întrucît în declarațiile acestora se constată divergențe,

iar intenția inițială a inculpatului a fost de a săvîrși un furt nu un atac tîlhăresc. Asupra

acestor alegații, expunem următoarele argumente.

În opinia Colegiului penal criticele recurentei referitor la încadrarea juridică

greșită a acțiunilor lui Soloțchii V. în baza art. 188 Cod penal, nu sunt incidente în

cazul supus judecării, din motivul că instanțele inferioare au făcut o analiză completă și

obiectivă a tuturor probelor administrate la toate fazele procesului penal, stabilind

corect vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii imputate, totodată, se reține că

simpla invocare a pct. 12) de către recurent nu poate servi ca temei de casarea a unei

hotărîri judecătorești, ci aceasta trebuie să fie urmată de o motivare corespunzătoare,

specificîndu-se care elemente constitutive ale infracțiunii incriminate în baza art. 188

9

Cod penal lipsesc și din care motive faptele inculpatului trebuie recalificate din art. 188

în cele prevăzut de art. 186 Cod penal.

Tot aici, Colegiul penal specifică că nerecunoașterea vinovăției de către Soloțchii

V. de cele imputate pe tot parcursul judecării cauzei și prezentarea declarațiilor în

susținerea poziției precum că dînsul a avut intenția să săvîrșească infracțiunea de furt

nu de tîlhărie, nu presupune și nu echivalează cu reîncadrarea faptelor sale din art. 188

în cele prevăzute de art. 186 Cod penal și cu stabilirea unei pedepse non-privative de

libertate, așa cum pretinde apărătorul acestuia, întrucît aceasta este apreciată ca o

tactică a apărării susținută pentru eschivarea de la răspunderea penală.

În esență, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de recurs că

inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate prin rechizitoriu și

urmează să execute pedeapsa stabilită de instanța de fond, care ulterior a fost menținută

și de instanța de apel, iar criticele aduse de apărătorul inculpatului privind nevinovăția

acestuia de săvîrșirea atacului tîlhăresc se apreciază ca fiind vădit neîntemeiate.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis erorile de

drept prevăzute în pct. 6) și 12) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se

face referință, deci, nu persistă temeiuri de casare a soluției adoptate. Avînd în vedere

considerentele expuse și raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin.

(2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art.414-419 Cod de procedură penală, iar recursul declarat de avocatul Pruteanu V. în

interesele inculpatului este inadmisibil.

penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vasile Pruteanu în

numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 11 iunie 2014 și sentinței Judecătoriei Călărași din 31 martie 2004,

în cauza penală privindu-l pe Soloțchii Vasile Iacob, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 03 decembrie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

10