Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.10.2014
admis

1cs-164/14 — cerere de strămutare

HOTĂRÂRE
15.10.2014
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cerere de strămutare
Temei legal
art. 46-49 CPP
Citează această cauză
1cs-164/14 — cerere de strămutare (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1cs-164/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 15 octombrie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Nicolae Gordilă, Judecători – Liliana Catan și Iurie Diaconu, examinînd cererea Procurorului General, Corneliu Gurin, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Eduard Revenco, privind învinuirea acestuia de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (2) lit. c) Cod penal, C O N S T A T Ă : 1. La 30 septembrie 2014, Procuratura Anticorupție a expediat în Judecătoria Fălești pentru examinare în fond cauza penală de învinuire în privința lui Eduard Revenco în săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art. 326 alin. (2) lit. c) Cod penal.

2. Ulterior, la 08 octombrie 2014, Procurorul General, Corneliu Gurin, a înaintat o cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Eduard Revenco, privind învinuirea acestuia de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 326 alin. (2) lit. c) Cod penal, de la Judecătoria Fălești la o altă instanță egală în grad. În motivarea cererii, procurorul a invocat că există circumstanțe care impun această soluție în scopul asigurării soluționării obiective, rapide, complete, precum și în scopul desfășurării normale a procesului penal și anume faptul că, pe lîngă profesia de avocat, inculpatul mai deține și funcția de decan al Baroului de avocați Bălți, care își extinde activitatea în zona de Nord al Republicii Moldova, are o vechime îndelungată de muncă în regiunea respectivă, iar activitatea infracțională a fost nemijlocit legată de atribuțiile instanței de judecată a raionului Fălești.

Înafară de aceasta, soția inculpatului activează în funcția de judecător al Curții de Apel Bălți, Judecătoria Fălești fiind sub jurisdicția procesuală a acestei instanțe ierarhic superioare. 3. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale, de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.

1 Avînd în vedere faptul, că inculpatul Revenco Eduard, pe lîngă profesia de avocat, mai deține și funcția de decan al Baroului de avocați Bălți, care își extinde activitatea în zona de Nord al Republicii Moldova, are o vechime îndelungată de muncă în regiunea respectivă, iar activitatea infracțională a fost nemijlocit legată de atribuțiile instanței de judecată a raionului Fălești, că soția inculpatului activează în funcția de judecător al Curții de Apel Bălți, Judecătoria Fălești fiind sub jurisdicția procesuală a acestei instanțe ierarhic superioare, aceste circumstanțe sunt considerate ca temeiuri ce cad sub incidența instituției strămutării și sunt pasibile admiterii pentru a asigura soluționarea obiectivă a cauzei.

După cum subliniază și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, ci să fie și percepuți ca fiind imparțiali, miza este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică. În aceste împrejurări, ținînd cont de funcția pe care o deține inculpatul Revenco Eduard și soția acestuia, care este judecător în Curtea de Apel Bălți, întru asigurarea criteriilor obiective de imparțialitate a judecătorilor la judecarea acestei cauze penale, a încrederii justițiabililor, întru evitarea unor posibile suspiciuni, pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință, pentru soluționarea obiectivă, imparțială a cauzei și pentru a oferi garanțiile suficiente a unui proces echitabil la judecarea acestei cauze este necesară strămutarea judecării acestei cauze penale în altă instanță egală în grad și anume Judecătoria Orhei.

4. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Admite cererea Procurorului General, Corneliu Gurin, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Eduard Revenco, privind învinuirea acestuia de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 326 alin. (2) lit. c) Cod penal, cu transmiterea cauzei penale pentru judecare în Judecătoria Orhei. Încheierea este irevocabilă. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Liliana Catan Iurie Diaconu 2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2014-04-23
0,94
1cs-62/14 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-62/14 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 23 aprilie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Nicolae Gordilă judecători –Liliana Catan și Iurie Diaconu examinînd c
CSJ 2015-09-15
0,94
1cs-148/15 — cerere de strămutare
Dosarul nr. 1cs-148/2015 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 15 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte Nicolae Gordilă Judecători Liliana Catan şi Ion Guzun examinînd cererile declarate de
CSJ 2014-04-29
0,94
1cs-67/2014 — art. 324 alin. 3 lit. a CP
Dosarul nr. 1cs-67/2014 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 29 aprilie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în componența: președinte – Nicolae Gordilă, judecători – Liliana Catan, Iurie Diaconu, examinând cererea d
CSJ 2014-05-06
0,94
1cs-63/14 — cerere de strămutare
Dosarul nr. 1cs-63/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 06 mai 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Nicolae Gordilă, Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan, examinînd cerere
CSJ 2014-01-28
0,94
1cs-15/2014 — art. 186 alin. 5 Cod penal
Dosarul nr. 1cs-15/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 28 ianuarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Constantin Gurschi, Judecători – Liliana Catan și Ion Arhiliuc, exa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă