1ra-1391/14 — art. 201/1 alin 3 lit a CP

1ra-1391/14 — art. 201/1 alin 3 lit a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1391/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 septembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Ghenadie Nicolaev,

Judecători – Petru Moraru și Nadejda Toma,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Vasile Lungu în numele inculpatei Comendantu Ludmila, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 13 mai 2014, în cauza penală în privința lui

Comendantu Ludmila Gheorghe, născută la 20 iulie

1975, originară și locuitoare a s. Leordoaia, r-nul Călărași,

moldoveancă, cetățeană a R. Moldova.

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 21.01. – 20.03.2014;

Instanța de apel : 15.04.- 13.05.2014;

Instanța de recurs: 28.07.- 17.09.2014;

C O N S T A T Ă :

fost condamnată în baza art. 201/1 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 364/1

Cod de procedură penală, la 3 ani și 4 luni închisoare, cu executarea în penitenciar

pentru femei de tip închis.

Comendantu Ludmila la 26 octombrie 2013, în jurul orei 19:00, aflîndu-se în curtea

gospodăriei proprii situată în s. Leordoaia, r-nul Călărași, unde locuiește cu soțul ei

Comendantu Gheorghe și doi copii minori, în urma unui conflict apărut între ea și soțul

ei, care fiind sub influența alcoolului i-a aplicat o lovitură cu palma în regiunea feței,

Comendantu L. avînd scopul cauzării vătămării corporale grave, a luat cuțitul de

bucătărie de pe masa din curte și intenționat i-a aplicat soțului Comendantu Gh. o

lovitură cu cuțitul în partea dreaptă a abdomenului, cauzîndu-i vătămări corporale grave.

acesteia în latura stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei cu stabilirea unei pedepse cu

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, deoarece instanța de fond la stabilirea pedepsei

nu a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal, și anume de personalitatea acesteia,

comportamentul ei pe parcursul urmăririi penale și atitudinea față de fapta săvîrșită,

căința sincere, recunoașterea vinovăției, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

acceptarea probelor de la faza urmăririi penale, victima a provocat infracțiunea, mai

mult, are la întreținere 4 copii dintre care doi sunt minori

3.1. Avocatul Vasile Lungu în numele inculpatei Comendantu Ludmila, la fel a

contestat cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei hotărîri de achitare în privința inculpatei din motiv că acțiunile acesteia au fost

realizate în limitele legitimei apărări, circumstanță care înlătură răspunderea penală.

1

În susținerea cerințelor sale, apelantul a invocat următoarele motive: instanța de

fond a dat o apreciere greșită declarațiilor inculpatei din cadrul ședinței de judecată în

prima instanță care a declarat că a luat cuțitul din casă și care se combat cu constatarea

menționată în ordonanța de punere sub învinuire din 17.01.2014 (f.d. 67) și rechizitoriu

(f.d. 76) unde se menționează că cuțitul a fost luat de către inculpată de pe masa de

bucătărie din curte, mau mult, cu constatările acuzării menționate supra se combat și

declarațiile părții vătămate care a dat declarații similare cu inculpata în acest sens.

Sub critica apelantului a mai căzut și aprecierea de către instanța de fond a

declarațiilor martorilor Bumari V., Puia I., Filipov M., care nu au fost martori oculari,

mai mult, instanța nici nu a evidențiat din declarațiile martorilor nominalizați că partea

vătămată sub influența alcoolului provoacă des conflicte în familie, este scandalos,

deseori aplică forță fizică, fapt recunoscut și de partea vătămată în declarațiile sale din

cadrul instanței de fond.

Nu a fost luat în considerație de către prima instanță și faptul că inculpata nu a

dorit înjunghierea părții vătămate, dar a vrut să-l sperie.

La fel, apelantul a mai invocat că în sentința de condamnare se face referire la

raportul de expertiză nr. 239 D din 30.12.2013 prin care la partea vătămată au fost

constatate vătămări corporale grave iar raportul de expertiză nr. 571 din 30.12.2013 a

fost apreciat greșit.

În viziunea avocatului, din analiza probelor administrate pe dosar, cu certitudine

s-a constatat că inculpata s-a aflat în stare de legitimă apărare, deoarece fapta comisă de

ea a fost îndreptată spre respingerea actului, agresiunii fizice directe din partea părții

vătămate, prin care i-a fost pusă în pericol grav integritatea fizică și psihică și potrivit

prevederilor art. 36 Cod penal, fapta incriminată nu constituie infracțiune, mai mult,

partea vătămată nu indică la faptul că anume inculpata i-a aplicat lovitura cu cuțitul, din

declarațiile părții vătămate reiese că, atunci cînd soția s-a întors spre el, în mînă la ea el

nu a văzut nimic, dar a simțit o împunsătură în abdomen, alți martori oculari în cauza

penală nu au fost constatați.

Totodată, apelantul a specificat că în cadrul urmăririi penale, incomplet au fost

stabilite circumstanțele atenuante, care caracterizează inculpata și anume, nu s-a luat în

considerație faptul că inculpata are la întreținere copii minori, dintre care o fată în vîrstă

de 17 ani, care este internată la Centrul Mamei și Copilului fiind însărcinată, iar după

naștere evident că va avea nevoie de ajutorul inculpatei.

La fel nu a mai fost luat în considerație și faptul că partea vătămată anterior a fost

judecat, el a impus inculpata să facă declarații care ea le-a dat în instanță, dar în realitate

totul s-a întîmplat altfel, mai mult, cînd partea vătămată a venit din spital, a maltratat-o

crud pe inculpată.

fost respinse ca nefondate apelurile avocatului Vasile Lungu în numele inculpatei și al

inculpatei Comendantu Ludmila, cu menținerea sentinței fără modificări

4.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, instanța de fond în

baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în

ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia

corectă cu privire la condamnarea inculpatei Comendantu L. în baza art. 201/1 alin. (3)

lit. a) Cod penal și în baza acestei legi, precum și în baza art. 364/1 alin. (8) Cod de

2

procedură penală, fiindu-i corect stabilită pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, cu

executare în penitenciar pentru femei de tip închis.

În acest sens, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatei Comendantu L. în

baza art. 201/1 alin. (3) lit. a) Cod penal, întru-totul s-a confirmat prin declarațiile

inculpatei Comendantu L. din cadrul instanței de fond; părții vătămate Comendantu

Gh.; martorilor Brumari V., Puia I., Filipov M.; raporturile de expertiză medico-legală

nr. 239 D din 30 decembrie 2013 și nr. 571 din 30 decembrie 2013 (f.d. 56, 57);

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 26.10.2013 și planșa foto (f.d. 8-16).

Nerecunoașterea de către inculpata Comendantu L. a vinovăției, instanța de apel a

considerat-o ca o tendință a ultimei de a se eschiva de răspundere penală, deoarece

aceasta se combate prin cumulul de probe administrate în cadrul urmăririi penale, care

au fost verificate în instanța de fond, acceptate de inculpată, prin înscris autentic, după

cum prevede art. 364/1 Cod de procedură penală, or, inculpata la etapa dată nu mai este

în drept să renunțe la procedura simplificată pe care a solicitat-o în prezența avocatului,

indicînd că recunoaște în totalitate faptele incriminate în rechizitoriu.

Reieșind din cele menționate supra, instanța de apel a conchis că nici critica

avocatului privind achitarea inculpatei nu poate fi acceptată, or, avocatul a depășit

limitele cerințelor legale, solicitînd achitarea lui Comendantu L. de sub învinuirea de

săvîrșirea infracțiunii incriminate, criticînd probele puse la baza sentinței, invocînd

ilegalitatea sentinței și totodată, în final solicitînd aplicarea inculpatei a unei pedepse

fără privarea de libertate.

Instanța de apel a reținut, că în cazul judecării dosarului în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond în conformitate cu prevederile

art. 382-398 Cod de procedură penală, poate adopta atît sentința de condamnare, cît și

de achitare ori de încetare a procesului penal, supuse căilor de atac în condiții generale.

Soluția de achitare poate fi pronunțată numai în cazul când fapta conține formal semnele

infracțiunii, dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei

infracțiuni, situație reglementată de prevederile art. 14 alin. (2) Cod penal.

La fel, instanța poate pronunța o soluție de achitare sau încetare a procesului

penal în cazurile când procurorul, în baza art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală,

renunță parțial sau integral de la învinuire.

La speța dată astfel de circumstanțe n-au fost reținute, instanța de fond întemeiat a

adoptat o sentință de condamnare cu aplicarea pedepsei în limitele legii.

Instanța de fond just și întemeiat a stabilit categoria și termenul pedepsei penale,

fiind luate în considerație dispozițiile art. 61 și art. 75 Cod penal, ce determină scopul

pedepsei penale, de restabilire a echității sociale și corijare a infractorului, întru

prevenirea comiterii de către acesta a altor infracțiuni, precum și de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, ținîndu-se cont de gravitatea faptei penale și consecințele

survenite.

Așadar, instanța de judecată a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, care se

atribuie la categoria celor deosebit de grave, de persoana inculpatei care nu are

antecedente penale, se caracterizează pozitiv la locul de trai, are la întreținere doi copii

minori, căința sinceră și recunoașterea vinovăției, considerîndu-le circumstanțe

atenuante, astfel, respectivul cumul de circumstanțe atenuante ale cauzei, au determinat

stabilirea, în privința ei, a unei pedepse mai blînde decît maximum prevăzut de lege

pentru fapta incriminată, ținându-se cont și de prevederile art. 364/1 Cod de procedură

penală.

3

La argumentul inculpatei privind aplicarea inechitabilă a unei pedepse prea aspre

în prezența circumstanțelor atenuante și absența circumstanțelor agravante, instanța de

apel a menționat că la stabilirea pedepsei instanța de fond, pe lîngă faptul că a luat în

considerație circumstanțele atenuante ale cauzei, a ținut cont și de efectul preventiv al

sancțiunii penale, întrucât prin stabilirea unei alte categorii de pedepse, se neglijează

reeducarea infractorului în sensul prevenirii și contracarării comiterii de noi infracțiuni

de către acesta.

Prin urmare, instanța de fond întemeiat a constatat că scopul legii penale, precum

și reeducarea inculpatei va fi posibilă cu izolarea acesteia de societate, fiindu-i stabilită

pedeapsa sub formă de închisoare, în limita minimă prevăzută de lege pentru fapta

comisă, cu aplicarea prevederilor art.364/1 alin. (8) Cod procedură penală.

Cu referire la aplicarea art. 79 Cod penal, instanța de apel a menționat că, la caz

nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale, care ar permite aplicarea pedepsei

sub limita minimă prevăzută de lege, mai mult, instanța de fond, în speța dată, a

constatat circumstanțe atenuante ca recunoașterea vinei, căința sinceră, prezența la

întreținere a copiilor minori și a redus pedeapsa la limita minimă stabilită de lege, cu

aplicarea prevederilor art.364 /1 alin. (8) Cod procedură penală.

Tot aici, cu trimitere la Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din

11.11.2013 „Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale”,

instanța de apel a mai adăugat că, la caz, n-au fost stabilite circumstanțe excepționale,

ce ar servi temei de aplicare în privința inculpatei a pedepsei sub limita minimă

prevăzută de lege pentru fapta comisă.

În final, instanța de apel a respins argumentele apelanților referitor la posibilitatea

numirii unei pedepse non-privative de libertate, aceasta fiind lipsit de suport juridic, or,

inculpata a comis o infracțiune deosebit de gravă.

pct. 11) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a atacat cu recurs ordinar decizia

instanței de apel, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de achitare

a inculpatei, din motiv că acțiunile ei au fost realizate în limitele legitimei apărări.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat motive similare celor din cererea

de apel unde și-a exprimat dezacordul său cu modalitatea de apreciere a probelor,

inclusiv că instanța de fond și cea de apel nu au dat nici o interpretare circumstanțelor

importante din declarațiile inculpatei și anume faptul că inculpata a luat cuțitul de pe

masa din casă, pe cînd în ordonanța de punere sub învinuire este constatat că ultima a

luat cuțitul de pe masa din curte, or, nici în procesul verbal de cercetare la fața locului

nu este clar dacă a fost masă în curtea casei și unde aceasta era amplasată.

De asemenea instanțele de judecată nu au luat în considerație nici faptul că partea

vătămată a fost agresorul conflictului, care o maltrata pe inculpată, fapt confirmat prin

declarațiile martorilor Filipov M., Brumari V. și chiar a părții vătămate Comendatu Gh.,

mai mult, din declarațiile însăși a inculpatei date în cadrul urmăririi penale reiese că

soțul a lovit-o, iar ea a vrut să-l sperie și cînd a realizat ce a făcut s-a speriat și a început

să plîngă, nu a vrut să-i cauzeze leziuni corporale ci doar să-l sperie.

La fel, recurentul a mai invocat că, instanțele de judecată incorect au dat apreciere

raportului de expertiză medico-legală nr. 571 din 30 decembrie 2013, care urma să fie

apreciat în coraport cu alte probe care figurează pe dosar, or, din raportul de expertiză

nominalizat rezultă că inculpata a fost maltratată de către partea vătămată și probele

administrate de acuzare nu probează cu certitudine fapta incriminată.

4

Mai invocă recurentul, că partea vătămată Comendantu Gh. nu a indicat la faptul

că anume inculpata Comendantu L. i-a aplica lovitura cu cuțitul, dar a declarat

nemijlocit, cînd soția s-a întors spre el, în mînă la ea el nu a văzut nimic.

În ce privește circumstanțele atenuante pe caz, recurentul a menționat că organul

de urmărire penală incomplet le-a stabilit pe acestea, or, inculpata are la întreținere copii

minori, dintre care o fiică de 17 ani care este însărcinată și după naștere va avea nevoie

de susținere.

În viziunea apărării, recunoașterea de către inculpată a vinovăției sale, poate fi

pusă la baza sentinței de condamnare numai dacă ea este confirmată în cumul cu alte

probe administrate și apreciate de către instanță, care pînă la adoptarea încheierii de

acceptare a probelor administrate la faza urmăririi penale, urma să verifice materialele

dosarului și să ajungă la concluzia că probele administrate la faza urmăririi penale

confirmă că fapta imputată inculpatului constituie infracțiune și care îi dovedesc

vinovăția în săvîrșirea ei.

din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

6.1. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în cazurile cînd: persoana condamnată a fost judecată anterior în mod

definitiv pentru aceeași faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau

aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a

intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea părților în cazul prevăzut de

lege;

Însă, aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de drept

invocate de recurent.

6.2. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În pct. 18 din Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr. 9 din 30.X.2009 „Cu privire la

judecarea recursului ordinar în cauza penală”, este atenționat că instanța de recurs

controlează dacă s-a aplicat corect dreptul față de faptele constatate de către instanța de

apel și dacă faptele au fost constatate respectîndu-se normele de drept material sau

procesual. Sub acest aspect Colegiul penal, atestă că, instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel nu a comis careva erori de drept.

6.3. Colegiul penal, reține că, instanțele de judecată, verificând probele

administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședințele de

judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-au

dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia justă privind

condamnarea inculpatei Comendantu L., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.

201/1 alin. (3) lit. a) Cod penal, fiindu-i corect stabilită pedeapsa în conformitate cu

prevederile art. 364/1 alin. (8) Cod penal.

În ce privesc criticele formulate de recurent, enunțate la pct. 5. al prezentei

decizii, prin care susține că inculpata Comendantu L. nu se face vinovată de săvîrșirea

5

infracțiunii imputate, acestea au format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța

de apel și, cărora instanța le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg

expusă în prezenta decizie la pct. 4.1., soluție, pe care instanța de recurs și-o însușește

pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, avînd în vedere și faptul că verificînd

hotărîrea atacată în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, în

sensul că nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare, urmează a se constata că recursul înaintat în cauză este vădit neîntemeiat.

La fel, instanța de recurs, menționează că din textul recursului înaintat, se

evidențiază că recurentul în mod decisiv, își motivează recursul prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, or, motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin

în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, astfel, criticele

formulate de acesta nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîrii recurate, ca fiind

ilegală.

Mai mult ca atît, verificînd procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de

apel (f. d. 121-124) și, lecturînd textul deciziei adoptate în cauză, rezultă că instanța de

apel la judecarea apelurilor declarate de inculpată și avocatul acesteia V. Lungu, a

respectat întocmai prevederile art. 413-417 Cod de procedură penală, astfel întemeindu-

și concluziile sale pe probele legal administrate și verificate în ședința de judecată a

instanței de apel, acestea fiind reflectate în procesul-verbal al ședinței de judecată.

În consecință, raportând situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin.(2)

Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a hotărîrii

adoptate în cauza inculpatei Comendantu Ludmila și, prin urmare, se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat de avocatul Vasile Lungu în numele

inculpatei, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vasile Lungu în numele

inculpatei Comendantu Ludmila, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 mai 2014, în cauza penală în privința lui Comendantu Ludmila

Gheorghe, fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 octombrie 2014.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecători Petru Moraru

Nadejda Toma

6