1ra-1414/2018 — art. 324 al. 2, lit. c CP

1ra-1414/2018 — art. 324 al. 2, lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1414/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma, Anatolie Țurcan, Nicolae Craiu,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Bolduratu Vasile,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 11 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui

Lungu Ludmila XXXXX, născută la

XXXXX, cu viza de reședință în

XXXXX, domiciliată în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță:

de la 15.03.2015 - până la 30.05.2016.

instanța de apel:

de la 22.06.2016 - până la 11.04.2017.

instanța de recurs ordinar:

de la 16.06.2017 – până la 12.12.2017.

instanța de recurs în anulare:

de la 22.03.2018 – până la 17.05.2018.

instanța de recurs ordinar:

de la 15.06.2018 – până la 13.11.2018.

A C O N S T A T A T :

Lungu Ludmila a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 324

alin. (2) lit. c) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de 5 ani

închisoare, cu amendă în mărime de 6000 unități convenționale și cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe termen de 7 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei numite, a fost

suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

activând în calitate de expert judiciar medico-legal în cadrul secției

tanatologice a Centrului de Medicină Legală mun. Chișinău, fiind numită

în această funcție prin ordinul XXXXX, emis de către Centrul de Medicină

1

Legală al Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, adică activând în

cadrul unei persoane juridice de drept public, fiind în conformitate cu

prevederile art. 123 alin. (2) Cod penal, persoană publică, având în virtutea

acestei funcții permanent drepturi și obligații în vederea exercitării

funcțiilor autorității publice, acceptând benevol restricțiile impuse de actele

normative, pentru a nu comite acțiuni ce pot conduce la folosirea situației

de serviciu și a autorității sale în interese personale, de grup și în alte

interese decât cele de serviciu, contrar prevederilor art. 22 alin. (1) lit. a), b),

d), f), g) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului

public nr. 158-XVI din 04.07.2008, conform cărora funcționarul public este

obligat să respecte Constituția RM, legislația în vigoare, să respecte cu

strictețe drepturile și libertățile cetățenilor, să îndeplinească cu

responsabilitate, obiectivitate și promptitudine în spirit de inițiativă și

colegialitate toate atribuțiile de serviciu, să respecte normele de conduită

profesională prevăzută de lege, să respecte regulamentul intern, a comis o

infracțiune de corupere pasivă în următoarele circumstanțe:

La 31 decembrie 2014, condamnatul XXXXX, născut la XXXXX, care

executa la acel moment pedeapsa cu închisoarea în Penitenciarul nr. 16

Pruncul, din mun.Chișinău, a decedat. Aflându-se în penitenciarul

menționat, condamnatul XXXXX s-a aflat în greva foamei timp de 78 de

zile până în ziua decesului. Pentru constatarea cauzei morții, cadavrul lui

XXXXX a fost transportat spre examinare către specialiști, la Centru de

Medicină Legală de pe XXXXX.

Ulterior, la începutul lunii februarie 2015, aflându-se în mun.

Chișinău, medicul legist pe nume Lungu Ludmila, care a supus examinării

cadavrul lui XXXXX, a formulat o concluzie conform căreia: moartea cet.

XXXXX a survenit în rezultatul suprarăcirii generale a organismului –

refrigerării, ca urmare a expunerii relativ îndelungate a organismului la

frig. Apoi, în rezultatul contactării telefonice a acesteia la data de

13.02.2015, de către reprezentanții Penitenciarului nr. 16 Pruncul, din mun.

Chișinău, Lungu Ludmila le-a comunicat că urmează a se vedea cu

reprezentantul Penitenciarului nr. 16, mun. Chișinău. Astfel, în cadrul

întâlnirii avute în incinta Centrului de Medicină Legală de pe XXXXX, cu

cet. XXXXX la data de 13.02.2015, Lungu Ludmila i-a comunicat acesteia că

va da concluzia privind moartea lui XXXXX în rezultatul suprarăcirii

(refrigerării). Tot atunci, inculpata i-a comunicat XXXXX că dorește să

discute personal cu șeful Penitenciarului nr. 16, mun. Chișinău, pe cazul

dat. Astfel, pe parcursul lunii februarie 2015, în urma uneia dintre

2

discuțiile purtate între șeful Penitenciarului nr. 16, mun. Chișinău –

XXXXX cu medicul legist Lungu Ludmila, ultima i-a explicat repetat că a

dat concluzia că moartea condamnatului XXXXX a survenit în urma

refrigerării organismului și nu în consecința aflării în greva foamei.

Tot atunci, XXXXX a menționat că această concluzie - precum că

moartea condamnatului Leu Vladimir ar fi survenit în urma refrigerării -

nu poate fi una obiectivă, deoarece acestuia ia fost acordată toată asistența

medicală, psihologică și că acesta s-ar fi aflat în greva foamei, însă Lungu

Ludmila, urmărind realizarea intențiilor sale infracționale până la capăt, i-a

comunicat lui XXXXX, că dânsa va lăsa concluzia în forma în care a

formulat-o și că aceasta ar atrage sancționarea, inclusiv penală, a

angajaților penitenciarului, menționând cazuri similare care ar fi avut loc.

Tot atunci, dânsa i-a sugerat lui XXXXX, că această situație poate fi

depășită și că șeful Penitenciarului nr. 16, Pruncul, din mun. Chișinău, să îi

transmită bani, care nu i se cuveneau, în sumă de 1200 euro, ceea ce

reprezenta conform cursului oficial al BNM pentru acea zi suma de 28

322,16 lei, cifra respectivă fiind scrisă de ea pe o coală de hârtie. Drept

rezultat, XXXXX, fiind constrâns de circumstanțe, a acceptat de a transmite

suma pretinsă prin extorcare de către expertul Lungu Ludmila în schimbul

modificării concluziei, care urma a fi formulată de către aceasta și

excluderea din această concluzie a cauzei morții XXXXX – refrigerarea.

Ulterior, tot în acea zi în jurul orei 18.35, urmărind realizarea până la

capăt a intențiilor sale, Lungu Ludmila a avut o întâlnire în apropierea

XXXXX, de pe str. XXXXX, cu XXXXX și XXXXX, ultimul la fel fiind

angajat al Penitenciarului nr. 16, mun. Chișinău. În cadrul acestei întâlniri

Lungu Ludmila, XXXXX și XXXXX au discutat despre modalitatea

transmiterii de către XXXXX a primei tranșe de bani extorcate, către Lungu

Ludmila și anume a sumei de 500 euro, precum și au purtat discuții despre

schimbarea ulterioară de către aceasta a conținutului raportului în privința

lui XXXXX conform înțelegerii avute. Urmare a acestor discuții, Lungu

Ludmila, la data de 20.02.2015, a avut repetat o întâlnire în apropierea

XXXXX din str. XXXXX, cu XXXXX, unde Lungu Ludmila urma să

primească o parte din suma extorcată și anume suma de 500 euro, însă, la

această întâlnire Lungu Ludmila a menționat că va primi întreaga sumă în

ziua de luni, data de 23.02.2015, când va definitiva întocmirea raportului de

expertiză.

inculpatei, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

3

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Lungu Ludmila să fie achitată.

În motivare, apelantul a invocat că:

- la materialele cauzei lipsesc careva probe concludente care ar

confirma poziția părții acuzării și soluția dată de instanța de fond, fiind

evidentă lipsa în acțiunile inculpatei a elementelor componenței de

infracțiune imputate;

- la baza sentinței de condamnare instanța a pus declarațiile

martorilor Bucliș Ion și Străjescu-Cauș Lucia care însă se contrazic cu alte

circumstanțe ale cauzei dovedite prin însăși probele acuzării;

- conform proceselor-verbale din 26.02.2015 de ridicare și de

examinare a raportului de constatare medico-legală nr. 6 din 02.01.2015,

acesta a fost finisat la 18.02.2015, când a și fost depus pentru expediere

ordonatorului în cancelaria Centrului de Medicină Legală, despre care fapt

s-a făcut inscripția de rigoare în registru, prin urmare după data de

18.02.2015, inculpata nu mai avea atribuție la raportul menționat, neavând

la el acces, concluzia sa fiind definitivă;

- la 19.02.2015, când martorii Străjesu-Cauș Lucia și Bucliș Ion s-au

întâlnit cu inculpata în incinta CML, ultima nu mai deținea asupra sa

raportul de expertiză medico-legală a cadavrului XXXXX și nu putea

întreprinde acțiuni de corectare sau modificare a acestuia, fapt confirmat și

prin declarațiile martorilor. Acest lucru s-a mai confirmat și prin procesul-

verbal din 06.03.2015, privind cercetarea bunurilor ridicate din biroul de

serviciu a inculpatei, conform căruia în calculatorul acesteia nu a fost

depistată o careva altă versiune a raportului de constatare medico-legală a

cadavrului XXXXX, după cum nu au fost depistate careva alte inscripții

care ar confirma o eventuală încercare de a modifica concluzia raportului

de constatare medico-legală nr. 6 din 02.01.2015, finisat la 18.02.2015, nu au

fost depistate careva corectări în registrul de evidență a rapoartelor de

constatare, ce aparținea personal inculpatei;

- actele în formă electronică depistate în calculator și inscripțiile din

registru ridicate din biroul de serviciu al inculpatei, corespund integral cu

raportul de constatare medico-legală nr. 6 din 02.01.2015, finisat la

18.02.2015 și depus în aceiași zi în cancelaria Centrului de Medicină Legală

pentru expediere ordonatorului. La fel, în aceiași ordine de idei, conform

declarațiilor martorilor acuzării Savciuc Valeriu și Odovenco Victor,

inculpata nu a efectuat careva încercări de a influența concluziile

examinării histologice și nu a admis acțiuni neordinare privitor la

4

procedura generală de dispunere, efectuare și finisare a examinării medico-

legale ce ține de decedatul XXXXX, dar nici nu mai avea careva

competențe față de raportul în cauză deja finisat;

- în sensul art. 324 Cod penal, pretinderea presupune cererea

stăruitoare (insistentă) sau formularea unei pretenții vizând bunuri ce nu i

se cuvin persoanei publice, astfel instanța de fond nu a probat insistența

din partea inculpatei privind cererea a careva bunuri de la reprezentanții

Penitenciarului nr. 16 și nu a ținut cont de situația inversă, or, conform

declarațiilor martorilor acuzării Bucliș Ion, Străjescu-Cauș Lucia, Javelea

Valeriu și Gospodarenco Natalia, anume ultimii au insistat asupra

modificării de către inculpată a concluziei sale în calitate de expert;

- potrivit învinuirii, inculpata se acuza că ar fi extorcat de la Bucliș

Ion și Străjesu-Cauș Lucia bunuri, prin efectuarea unei eventuale inscripții

pe o foaie de hârtie. Totodată prezența unei astfel de inscripții nu a fost

confirmată în cadrul acțiunilor de urmărire penală, iar în cadrul

percheziției în biroul de serviciu al inculpatei o astfel de inscripție nu a fost

depistată;

- după remiterea raportului de expertiză în cancelaria Centrului de

Medicină Legală, inculpata a acceptat să discute cu reprezentanții P- 16,

doar la insistența acestora și din respect față de aceștia;

- prima instanță urma să dea apreciere cuvenită descifrărilor

apelurilor telefonice, or, potrivit acestora, inculpata a efectuat doar un

singur apel telefonic la data de 23.02.2015, când a solicitat să fie ridicată fișa

medicală a decedatului, însă de la martorii acuzării a primit 17 apeluri

telefonice, ceea ce denotă insistența din partea acestora, care își doreau prin

orice metode, de a leza reputația profesională a inculpatei, motivul fiind

cunoașterea de către aceștia a unei situații analogice, când drept urmare a

unei examinări medico-legale din 06.02.2012 a deținutului decedat XXXXX,

efectuate la fel de Lungu Ludmila, au fost sancționați mai mulți lucrători ai

aceluiași penitenciar, fapt confirmat prin declarațiile lui Ion Bucliș în

ședința de judecată;

- sentința de condamnare este nefondată, fiind evidentă atât lipsa

elementului obligatoriu al laturii obiective a componenței de infracțiune

imputate, și anume lipsa acțiunii de pretindere prin extorcare, cât și

intenția inculpatei de a pretinde careva mijloace bănești în schimbul

executării atribuțiilor sale de serviciu, ca semn obligatoriu al laturii

subiective, ea neavând posibilități reale de a introduce careva modificări în

5

concluzia sa medico-legală finisată până a fi purtate discuțiile interceptate,

prin care inculpata a fost provocată.

aprilie 2017, apelul declarat de avocatul Oltu Vadim în interesul inculpatei,

a fost admis, casată sentința și dispusă achitarea lui Lungu Ludmila de sub

învinuirea privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit.

c) Cod penal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

4.1. În motivarea soluției emise, instanța de apel a statuat că, în urma

analizei ansamblului de probe prezentate, prin cercetarea și verificarea

minuțioasă a acestora în modul stabilit, efectuând o nouă apreciere a

acestora, a ajuns la concluzia că Lungu L., învinuită în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, urmează a fi

achitată pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În opinia instanței de apel, probele administrate la dosar nu

demonstrează pretinderea de către inculpată a sumelor bănești prin

extorcare, ca element obligatoriu al laturii obiective a infracțiunii prevăzute

la art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Instanța de apel a reținut că inculpata, pe tot parcursul procesului

penal, a respins învinuirea, făcând declarații constante că nu a comis fapta

imputată, versiune care nu a fost combătută prin probe pertinente,

concludente, utile și veridice, care în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor, ar dovedi că inculpata a comis infracțiunea în

circumstanțele stabilite de prima instanță.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, sentința de condamnare

nu poate fi bazată pe presupuneri, toate îndoielile apărute și care nu pot fi

înlăturate, se tratează în favoarea inculpatei. Astfel, întru susținerea

poziției de nevinovăție a inculpatei, instanța de apel, a reținut următoarele

probe și anume: - conținutul ordonanței de începere a urmăririi penale din

19.02.2015 (f.d. 3, vol. I), conform căreia Lungu Ludmila pretindea suma de

1200 euro, pentru eliberarea concluziei ,,corecte” privind cauza decesului

deținutului XXXXX. Sesizarea a fost depusă de șeful Penitenciarului – 16.

Sub termenul de concluzie ,,corectă” autorul sesizării a subînțeles o

concluzie contrară celei enunțate de inculpată, concluzie ce contravine

situației de fapt, pe motiv că concluzia obiectivă a cauzei decesului în urma

examinării cadavrului, confirmată prin rezultatele de laborator, stabilea că

decesul condamnatului XXXXX a avut loc din cauza refrigerării și nu

înfometării, după cum pretindeau reprezentanții Penitenciarului – 16.

6

Astfel, din ordonanță rezulta că inculpata prin concluzia sa, care

ulterior a fost recunoscută corectă și obiectivă prin alte concluzii, inclusiv

prin expertize în comisie, a nemulțumit reprezentanții Penitenciarului – 16,

deoarece putea să atragă consecințe negative privind situația acestora, ce

rezulta din încălcarea obligațiilor de serviciu; - conținutul demersului

șefului Penitenciarului – 16, Bucliș I. din 19.02.2015, ora 16:30 (f.d. 4, vol. I),

care reflecta aceeași situație din ordonanța de începere a urmăririi penale

din 19.02.2015; declarațiile martorului Străjescu-Cauș L. (f.d. 5, vol. I), prin

care se confirma că inițiativa și acțiunile de a influența inculpata aparținea

colaboratorilor Penitenciarului – 16, cauzate de o concluzie asupra cauzei

decesului condamnatului XXXXX, nefavorabilă nemijlocit martorului

Străjescu-Cauș L. și administrației penitenciarului; declarațiile martorilor

Bucliș I. (f.d. 7, 9, vol. I); Javelea V. (f.d. 10, 12-13, vol. I); Gospodarenco N.

(f.d. 14, vol. I); Doroban R. (f.d. 16-17, vol. I); Savciuc V.(f.d. 18-19, vol. I);

Odovenco V. (f.d. 20-21, vol. I); conținutul rapoartelor de expertiză a

banilor din 20.02.2015 (f.d. 26, vol. I) și din 23.02.2015 (f.d. 37, vol. I), prin

care se confirma cercetarea mijloacelor bănești presupuse de a fi pretinse,

care însă nu au nici o tangență cu inculpata, deoarece nu au fost acceptate

de către aceasta; - conținutul procesului-verbal privind efectuarea urmăririi

vizuale din 24.02.2015 (f.d. 48, vol. I); conținutul stenogramei convorbirilor

dintre cet. Ion, cet. Valeriu și cet. Ludmila din 19.02.2015 și 20.02.2015 (f.d.

58, vol. I), conținutul stenogramei comunicărilor telefonice purtate de cet.

Ludmila din 10.03.2015 (f.d. 76, vol. I); conținutul procesului-verbal de

percheziție din 24.02.2015 (f.d. 102, vol. I), prin care nu se confirmă

acțiunile inculpatei incriminate în rechizitoriu; - conținutul procesului-

verbal de cercetare la fața locului din 06.03.2015 (f.d. 104, vol. I), potrivit

căruia s-au cercetat registrul și stick-ul ridicat din biroul inculpatei. Potrivit

registrului, inscripția referitor la cadavrul XXXXX s-a stabilit că a fost

fixată la 18.02.2015. S-a examinat și telefonul mobil ridicat de la Lungu L.,

potrivit căruia în telefon nu erau înregistrate numerele de telefoane ale lui

Javelea V. și Străjescu-Cauș L., dar au fost depistate multiple apeluri de

intrare de la aceștia. Pe calculator a fost depistat documentul cu raportul

decedatului XXXXX Din conținutul procesului-verbal menționat, în opinia

instanței de apel, se confirma că inculpata a fost telefonată insistent de

către reprezentanții penitenciarului; conținutul raportului de constatare

medico-legală nr. 6, început la 18.01.2015 și terminat la 18.02.2015 (f.d. 109,

vol. I), care confirma cauza decesului condamnatului XXXXX. în urma

refrigerării; conținutul registrului de evidență a cazurilor de influență

7

necorespunzătoare (f.d. 184, vol. I); Regulamentul cu privire la evidența

cazurilor de influență necorespunzătoare din cadrul CML (f.d. 197, vol. I);

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 06.03.2016 (f.d. 104, vol. I),

care nu confirmau comiterea de către inculpată a infracțiunii incriminate,

iar faptul că nu a fixat în registrul menționat acțiunile de influență din

partea colaboratorilor penitenciarului, ținea de alte proceduri legate de

prevenirea și combaterea corupției.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că acuzarea n-a prezentat

probe concludente și pertinente, care ar confirma în sensul prevederii art.

324 Cod penal, pretinderea, care presupune cererea stăruitoare (insistentă)

sau formularea unei pretenții vizând bunuri, ce nu i se cuvin persoanei

publice.

În acest sens instanța de apel a specificat că, pretinderea, în sensul

normei invocate poate fi exteriorizată prin cuvinte, gesturi, scrisori sau

orice alt mijloc de comunicare. Prin actul de învinuire, inculpata se

învinuia că ar fi extorcat bani de la Bucliș I. și Străjescu-Cauș L., prin

efectuarea unei eventuale inscripții pe o foaie de hârtie, totodată prezența

unei astfel de inscripții nefiind confirmată în cadrul acțiunilor de urmărire

penală.

Suplimentar instanța de apel a reținut că, în cazul pretinderii în

sensul art. 324 Cod penal, inițiativa întotdeauna aparține făptuitorului,

anume această inițiativă, conform analizei probelor, a aparținut

reprezentanților Penitenciarului – 16, în persoanele martorilor Bucliș I.,

Străjescu-Cauș L., Javelea V., Gospodarenco N. și nicidecum a inculpatei.

În această ordine de idei, instanța de apel, a conchis că pretinderea

prin extorcare, ca modalitate a acțiunii prejudiciabile conținută de latura

obiectivă a componenței de infracțiune prevăzută de art. 324 alin. (2) lit. c)

din Codul penal, lipsește la caz. Totodată, instanța de apel a reținut că,

conform probelor cercetate în ședința judiciară, s-a stabilit că raportul de

constatare medico-legală în privința deținutului decedat XXXXX nr. 6 din

02.01.2015 a fost finisat, inculpata exercitându-și deplin atribuțiile sale de

serviciu la data de 18.02.2015, dată după care raportul de constatare în

cauză a fost înregistrat ca fiind finisat și remis prin cancelarie, către

ordonator - Inspectoratul de Poliție Buiucani, dată după care inculpata nu

mai avea acces la raportul dat de constatare.

În opinia instanței de apel, toate celelalte probe prezentate de partea

acuzării conțineau împrejurări care nu au o importanță pentru justa

soluționare a cazului, or, aceste probe nu confirmau nici prezența

8

elementele laturii obiective și nici prezența elementelor laturii subiective a

infracțiunii imputate inculpatei, intenția ultimei de a pretinde prin

extorcare careva bunuri nefiind confirmată prin careva probe.

Astfel, instanța de apel, a ajuns la concluzia achitării inculpatei de la

învinuirea adusă, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii

deoarece nu a fost probată latura obiectivă a infracțiunii, lipsind acțiunea

de pretindere prin extorcare și intenția inculpatei de a pretinde careva

mijloace bănești în schimbul executării atribuțiilor sale de serviciu, ca semn

obligatoriu al laturii subiective.

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,Vasile Bolduratu,

care invocând drept temei de recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, a solicitat casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului, procurorul a indicat că, hotărârea instanței

de apel este neîntemeiată și pasibilă casării, deoarece la examinarea

apelului declarat nu s-au regăsit careva argumente care au stat la baza

achitării inculpatei de comiterea infracțiunii, ci dimpotrivă în instanța de

apel s-a stabilit cu certitudine vina acesteia în comiterea infracțiunii

incriminate, dovedită prin cumulul de probe pertinente și concludente,

utile și legal acumulate în cadrul urmăririi penale și cercetate în ședința

judiciară, și anume, declarațiile martorilor Gospodarenco N., Străjescu-

Cauș L. și convorbirile telefonice dintre inculpată și Străjescu-Cauș L.,

Bucliș I. și Javelea V., care confirmă că inculpata a pretins 1200 Euro de la

șeful penitenciarului, în schimbul modificării concluziei care urma a fi

formulată de către aceasta în raportul de expertiză și excluderea din această

concluzie a cauzei morții lui XXXXX. - refrigerarea.

Din Registrul de evidență a cazurilor de influență necorespunzătoare

a Centrului de Medicină Legală, rezultă că inculpata n-a declarat că este

supusă unei influențe din exterior privind activitatea sa de expert, obligație

ce-i revine conform funcției deținute, fapt confirmat prin Ordinul nr. 39 din

31.12.2014, privind aprobarea regulamentului privind avertizorii de

integritate din cadrul CML cu mențiunea efectuată pe verso despre

aducerea la cunoștință a ordinului către colaboratorii instituției. Potrivit

avizului de informare în baza Legii nr. 325 din 23.12.2013, angajatei

Centrului de Medicină Legală, Lungu Ludmila, i s-a adus la cunoștință

despre posibilitatea aplicării testului de integritate profesională, acte care

au fost cercetate și descrise în procesul verbal de cercetare la fața locului

din 04 și 06 martie 2015.

9

Totodată, din descifrările apelurilor telefonice, procesului-verbal de

examinare a telefonului ridicat de la inculpată, a interceptării convorbirilor

telefonice și a înregistrării comunicărilor, se confirmă declarațiile

martorilor Bucliș I., Javelea V., Străjescu-Cauș L., privind pretinderea prin

extorcarea sumei de bani de către inculpată.

Versiunea acesteia, că a fost provocată, nu poate fi reținută, or,

potrivit stenogramei convorbirilor din 19.02.2015 dintre Bucliș I., Javelea V.

și inculpată, rezultă că aceasta a confirmat că au discutat despre suma de

bani în schimbul modificării concluziei raportului, urmând să se

întâlnească a doua zi pentru a primi banii. Din convorbirile telefonice

purtate de către inculpată la 20.02.2015 cu Jevelea V., rezultă că la ora

18.02.53 inculpata s-a înțeles să se întâlnească cu acesta, comunicând că se

apropie în câteva minute, iar la ora 18.13.22, inculpata fiind telefonată de o

persoană pe nume Vasile de pe numărul de telefon XXXXX, a fost

preîntâmpinată să nu aibă nici o discuție în acea seara, persoană cu care s-a

întâlnit la ora 18.18.04, ulterior la 23.02.2015 din convorbirile purtate între

Javelea V. și inculpată, a rezultat că ultima și-a schimbat brusc poziția.

Astfel, în opinia recurentului, argumentele inculpatei precum că ea

nu a pretins de la persoanele vizate careva sume bănești pentru

modificarea raportului de expertiză sunt declarative, or, aceasta n-a putut

explica de ce s-a întâlnit și a purtat convorbiri telefonice cu martorii Bucliș

I., Javelea V., Străjescu-Cauș L., Gospodarenco N.

Totodată, procurorul a invocat netemeinicia argumentelor inculpatei

precum că a acceptat să discute cu reprezentanții Penitenciarului nr. 16

doar după insistența acestora prin prisma respectului față de medici, ca

colegi pentru a le explica concluzia sa, or, acestea se combat prin probele

enunțate.

Recurentul, a menționat că probele administrate în cauză sunt

pertinente, concludente, utile și veridice, astfel fiind obținute legal, sunt

admisibile conform prevederilor art. 95 Cod de procedură penală și fiind

apreciate conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, dovedesc

vinovăția inculpatei în săvârșirea faptei imputate, iar în ansamblu

coroborează între ele, se completează unele pe altele, nu trezesc nici o

îndoială și dovedesc că Lungu Ludmila a comis infracțiunea prevăzută de

art.324 alin. (2) lit. c) Cod penal.

interesul inculpatei, prin care se pronunță pentru inadmisibilitatea

10

recursului ordinar declarat, considerându-l vădit neîntemeiat. În susținerea

poziției sale, avocatul a menționat că, temeiul invocat de către partea

acuzării întru susținerea recursului este unul neclar, nemotivat și nu se

încadrează conform art. 432 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală în

temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală.

Avocatul a invocat că, decizia instanței de apel este o hotărâre

judecătorească motivată, fiind cercetate și analizate toate motivele invocate

de apelant în apelul său, instanța de apel pronunțându-se asupra acestora

în întregime. Temeiul de drept invocat în recurs este unul formal, recursul

fiind nu altceva decât o transcriere a acuzării, fără a se ține cont de

declarațiile martorilor făcute în cadrul cercetării judiciare la soluționarea pe

fond a cauzei, când partea apărării a avut posibilitatea de a pune întrebări

martorilor, în lipsa confruntărilor în cadrul urmăririi penale. Totodată

acțiunea infracțională imputată prin actul de acuzare inculpatei, susținută

de recurent, de pretindere prin extorcare, ca element obligatoriu a laturii

obiective a infracțiunii imputate, nu este probată, aceasta rămânând doar o

presupunere nefondată, generată în urma unei nereușite provocări

insistente din partea reprezentanților Instituției Penitenciare nr. 16, făcute

doar cu un singur scop – de a se eschiva de la o verificare amplă a

acțiunilor și inacțiunilor acestora în cadrul unui proces penal. Mai mult ca

atât, conform probelor cercetate în ședința judiciară s-a constatat că,

raportul de constatare medico-legală în privința deținutului decedat

XXXXX. nr. 6 din 02.01.2015 a fost finisat, inculpata exercitându-și pe

deplin atribuțiile sale de serviciu la data de 18.02.2015, dată după care

raportul de constatare în cauză a fost înregistrat ca fiind finisat și remis

prin cancelarie către Inspectoratul de Poliție Buiucani în calitate de

ordonator, dată după care inculpata nu mai avea acces la raportul dat de

constatare.

În opinia avocatului, decizia instanței de apel este întemeiată, fiind

constatat motivat lipsa elementului obligatoriu al laturii obiective a

componenței de infracțiune imputate, și anume lipsă acțiunii de pretindere

prin extorcare, dar și intenția inculpatei de a pretinde careva mijloace

bănești în schimbul executării atribuțiilor sale de serviciu, ca semn

obligatoriu al laturii subiective, ea neavând posibilități reale de a introduce

careva modificări în concluzia sa medico-legală finisată până a fi purtate

discuțiile interceptate prin care inculpata era provocată. Astfel, instanța de

apel corect a ajuns la concluzia inexistenței faptei infracționale, aceasta

nefiind probată.

11

12 decembrie 2018, a fost admis recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Bolduratu Vasile,

casată total decizia instanței de apel, deoarece apelul a fost greșit admis, cu

menținerea sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 mai 2016,

prin care Lungu Ludmila a fost recunoscută vinovată și condamnată în

baza art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 5 ani închisoare cu amendă în

mărime de 6000 (șase mii) unități convenționale, cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani, și în temeiul art. 90 Cod

penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe o

perioadă de probațiune de 4 ani.

7.1 În motivarea soluției emise, instanța de recurs, a reținut că

temeiurile de recurs indicate de procuror și-au găsit confirmare și din

materialele cauzei rezultă că, instanța de apel nu a examinat cauza sub

toate aspectele, complet și obiectiv cu respectarea prevederilor art. 414, 417

alin. (1) pct. 7) și 8) Cod de procedură penală. Instanța de recurs a conchis

că instanța de apel, a făcut o analiză selectivă a probelor cercetate, a ignorat

probatoriul expus în sentință și nu a luat în considerație conținutul

procesului-verbal privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor din

10.03.2015 (f.d. 59, vol. I), privind realizarea acțiunilor de pretindere a

mijloacelor bănești de către Ludmila Lungu de la reprezentanții

Penitenciarului nr. 16, făcând promisiune acestora de a îndeplini o acțiune

în exercitarea funcției sale și anume de a modifica raportul de expertiză

medico-legală în privința deținutului XXXXX., nr. 6 din 02.01.2015, probă

care a fost decisivă la caz și just a fost reținută de prima instanță la

adoptarea soluției de condamnare a inculpatei.

În acest context, instanța de recurs a considerat, că instanța de apel

pripit a conchis asupra faptului că inculpata nu a pretins suma de bani.

Totodată, instanța de apel pe lângă omisiunea de a aprecia probele prin

prisma coroborării lor reciproce, a admis contradicții esențiale la motivarea

soluției de achitare a inculpatei, deoarece a pus la baza acesteia declarațiile

martorului Gospodarenco N., care a indicat direct despre faptul că acțiunile

de pretindere exercitate de inculpată, i-au fost comunicate de către Bucliș

Ion (f.d. 15, vol. I).

Instanța de recurs a considerat pripită concluzia instanței de apel,

privind lipsa acțiunii de pretindere a banilor din partea inculpatei,

deoarece această concluzie vine în contradicție directă cu conținutul probei

anterior enunțate, care în această situație de contradicție a fost reținută de

12

către instanța de apel la adoptarea soluției de achitare a inculpatei. Astfel,

în prezența faptului că instanța de apel a omis să combată constatările

primei instanțe, care la rândul său au fost consecvente și lipsite de

contradictorialitate, ceea ce denotă că instanța de apel nu și-a exercitat în

mod corespunzător atribuția legală de rejudecare a fondului cauzei,

instanța de recurs a apreciat că temeiul pentru recurs, invocat în cerere și

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și-a

găsit confirmare.

anulare avocatul Oltu Vadim în numele inculpatei, prin care a solicitat

casarea deciziei instanței de recurs cu menținerea deciziei instanței de apel.

8.1. În motivarea recursului în anulare, avocatul a invocat: -

condamnarea inculpatei după o decizie definitivă de achitare, soluție

bazată exclusiv pe lucrările nemotivate ale primei instanțe, fară a fi

combătute motivat temeiurile de achitare expuse în decizia instanței de

apel, constituie viciu fundamental în sensul violării art. 6§1 din Convenție;

- modul în care mijloacele de probă au fost obținute în speță, s-a desfașurat

prin procedee probatorii contrare Codului de procedură penală și

jurisprudenței CEDO, astfel, procesul penal în privința Ludmilei Lungu nu

a fost echitabil; - instanța de recurs, nu s-a pronunțat asupra motivelor

esențiale invocate în referința părții apărării, precum și în decizia de

achitare pronunțată de instanța de apel, astfel adoptând o decizie

nemotivată ceea ce la fel constituie un viciu fundamental, or decizia de

condamnare a instanței de fond a fost criticată în ansamblu ca fiind

contrară unui proces echitabil în sensul art.6 CEDO; - instanța de recurs, a

făcut o analiză selectivă a probelor cercetate, și a concluzionat că unica

probă decisivă privitor la vinovăția Ludmilei Lungu în cele incriminate, o

constituie procesul-verbal din 10.03.2015 privind interceptarea și

înregistrarea comunicărilor din 19.02.2015; - Colegiul lărgit nu a ținut cont

și a trecut cu vederea constatările conform proceselor-verbale din

26.02.2015 de ridicare și de examinare a raportului de constatare medico-

legală nr. 6 din 02.01.2015, or acest raport, a fost finisat la 18.02.2015, când a

și fost depus pentru expediere ordonatorului în cancelaria Centrului de

Medicină Legală, fapt despre care s-a făcut inscripția de rigoare în registru,

deci după data de 18.02.2015, Lungu Ludmila nu mai avea atribuție la acest

raport, neavând acces la el, concluzia sa fiind definitivă; - la 19.02.2015,

când martorii XXXXX și XXXXX au inițiat întâlnirea la care se referă

13

instanța de recurs, Lungu Ludmila nu mai deținea asupra sa raportul de

expertiză medico-legală a cadavrului Leu Vladimir și nu putea întreprinde

acțiuni de corectare sau modificare a acestuia; - actele în formă electronică

depistate în calculator și inscripțiile din registru, ridicate din biroul de

serviciu al inculpatei, corespund integral cu raportul de constatare medico-

legală nr. 6 din 02.01.2015, finisat la 18.02.2015 și depus în aceiași zi în

cancelaria Centrului de Medicină Legală pentru expediere ordonatorului; -

conform declarațiilor martorilor acuzării Savciuc Valeriu și Odovenco

Victor, Lungu Ludmila nu a efectuat careva încercări de a influența

concluziile examinării histologice și nu a admis acțiuni neordinare privitor

la procedura generală de dispunere, efectuare și finisare a examinării

medico-legale ce ține de decedatul XXXXX, dar nici nu mai avea careva

competențe față de raportul în cauză deja finisat; - instanța de recurs nu a

pătruns în esența problemei de fapt și de drept, a susținut poziția greșită a

instanței de fond în ce privește aprecierea probelor în raport cu încadrarea

juridică a faptei, acceptând niște concluzii de ordin general, fără a le da o

apreciere prin prisma art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, or fiind

sesizată prin recursul procurorului, instanța de recurs urma să analizeze, să

aprecieze și să verifice fiecare probă aparte, să dezvăluie fiecare concluzie

de acceptare sau respingere a probei, fapt care la caz nu a avut loc, fiind

efectuată o apreciere formală, de ordin general, a probelor și

circumstanțelor cauzei penale; - instanța de recurs, pentru a răsturna

decizia de achitare a instanței de apel, urma să se pronunțe asupra fiecărui

argument menționat în decizie și în recurs, în baza evaluării proprii și juste

a probelor administrate la cauza penală respectivă.

mai 2018, pronunțată integral la 14 iunie 2018, a fost admis recursul în

anulare declarat de către avocatul Vadim Oltu în numele condamnatei

Ludmila Lungu, casată total decizia Colegiului penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție din 12 decembrie 2017, în cauza penală în privința

Ludmilei Lungu și dispusă rejudecarea cauzei de către Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție.

9.1 În susținerea deciziei emise, instanța de recurs în anulare, a

statuat următoarele:

Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat

hotărârea pronunțată, se consideră încălcarea esențială a drepturilor și a

libertăților fundamentale ale omului. Hotărârea judecătorească definitivă,

împiedică reluarea examinării procesului penal în privința aceleiași

14

persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazului în care un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea

pronunțată. 11 Articolul 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, consfințește dreptul

oricărei persoane la un proces echitabil, stipulând că:

„orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și

într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în

materie penală îndreptate împotriva sa.” Sub acest aspect, Colegiul penal a

menționat că în speță instanța de recurs a comis o eroare de drept.

Instanța de recurs, judecând recursul declarat de către procuror, a

dispus admiterea acestuia, casarea totală a deciziei instanței de apel cu

menținerea sentinței de condamnare a Ludmilei Lungu în baza art. 324

alin. (2) lit. c) Cod penal.

Decizia instanție de recurs ordinar, prezintă deficiențe sub aspectul

motivării, fiind una succintă și fără o argumentare concretă.

Instanța de recurs în decizia pronunțată, a făcut o motivare generală,

or, casând decizia de achitare și menținând sentința de condamnare, nu s-a

pronunțat asupra argumentelor menționate în decizia instanței de apel

privind achitarea inculpatei și în recursul declarat de către procuror, în

baza evaluării proprii și juste a probelor administrate la cauza penală

respectivă, iar lipsa de motivare adecvată cerințelor legii printr-o hotărâre

judecătorească, afectează grav respectarea garanțiilor procedurale la un

proces echitabil.

Instanța de recurs urma a ține cont și de prevederile art. 434 Cod de

procedură penală, care stipulează că judecând recursul declarat împotriva

deciziei instanței de apel, Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție,

verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei

și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

Obligarea instanței să-și motiveze hotărârea rezultă și din prevederile

art. 6 § 1 din Convenție, acest lucru presupunând relevarea considerentelor

și temeiurilor asupra concluziilor formate în rezultatul verificării hotărârii

atacate în raport cu motivele invocate de recurent și cu temeiurile pentru

recurs prevăzute de lege. Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

15

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă

sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare.

Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de

procedură. Orice schimbare a încadrării juridice, atât în sensul atenuării,

cât și a agravării, urmează a fi minuțios analizată și argumentată de

instanța deferită cu judecarea cauzei.

Instanța de recurs ordinar nu a asigurat desfășurarea unui proces

echitabil în cauza dată, hotărârea fiind adoptată contrar prevederilor art. 6

Libertăților Fundamentale, astfel soluția este lovită de nulitate.

cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta

urmează a fi admis din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar, și oricăror noi probe prezentate instanței de apel sau cercetează

suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de apel

poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

În calitate de temei de casare a deciziei instanței de apel, recurentul a

indicat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și

anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, iar hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția.

Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma temeiurilor

indicate de procuror, Colegiul penal lărgit reține că acestea și-au găsit

confirmare, din materialele cauzei rezultând că, instanța de apel nu a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv cu respectarea

prevederilor art. 414, 417 alin. (1) pct. 7) și 8) Cod de procedură penală.

Reieșind din conținutul art.414 Cod de procedură peală, instanța de

fond, precum și instanța de apel urmează să constate circumstanțele de

fapt, adică, dacă a existat sau nu fapta imputată, dacă fapta a fost comisă

de inculpat, dacă au fost sau nu apreciate corect problele în conformitate cu

art.101 din Codul de procedură penală.

Instanțele urmează să stabilească circumstanțele de drept, deci, dacă

fapta imputată întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost

corect calificată, dacă pedeapsa a fost just individualizată și aplicată, dacă

16

au fost corect aplicate normele de drept procesual și dacă hotărârea

adoptată conține răspuns la toate motivele invocate.

Soluționând apelul, instanța de apel poate să caseze sentința primei

instanțe, pronunțând o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță dispunând, după caz, condamnarea sau achitarea

condamnatulu, sau încetarea procesului penal, astfel înlăturând erorile

constatate.

Colegiul penal lărgit constată că aceste prevederi legale nu au fost

întocmai respectate la judecarea prezentei cauze în ordine de apel.

Totodată instanța de apel, nu a ținut cont în deplină măsură de aprecierea

probatoriului expus în sentință.

Conform art. 384 alin. (3), 394 alin. (3) pct. 2), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată

și motivată.

Partea descriptivă a deciziei de achitare trebuie să cuprindă enunțarea

temeiurilor pentru achitarea inculpatului. Nu se admite introducerea în

decizia de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială nevinovăția celui

achitat. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date în coraport cu soluția de condamnare a primei instanțe.

Hotărârea judecătorească trebuie să corespundă atât după formă, cât și

după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală, se expune în

mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să aibă

legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În cadrul examinării cauzei în ordine de apel, partea acuzării a prezentat

următoarele probe care au fost cercetate în prima instanță și puse la baza

sentinței de condamnare: declarațiile martorului Bucliș Ion, Străjescu-Cauș

Lucia, Javelea Valeriu, Gospodarenco Natalia, Savciuc Valeriu, care confirmă

că inculpata a pretins 1200 Euro de la șeful penitenciarului, în schimbul

modificării concluziei care urma a fi formulată de către aceasta în raportul de

expertiză și excluderea din această concluzie a cauzei morții lui XXXXX;

descifrările apelurilor telefonice, procesului-verbal de examinare a telefonului

ridicat de la inculpată, a interceptării convorbirilor telefonice și a înregistrării

comunicărilor, prin care a fost confirmate declarațiile martorilor Bucliș I.,

Javelea V., Străjescu-Cauș L., privind pretinderea prin extorcarea sumei de

bani de către inculpată; conținutul procesului-verbal privind interceptarea și

înregistrarea comunicărilor din 10.03.2015 (f.d. 59, vol. I), privind realizarea

17

acțiunilor de pretindere a mijloacelor bănești de către Ludmila Lungu de la

reprezentanții Penitenciarului nr. 16, făcând promisiune acestora de a

îndeplini o acțiune în exercitarea funcției sale și anume de a modifica raportul

de expertiză medico-legală în privința deținutului XXXXX., nr. 6 din

02.01.2015, probă care a fost reținută de prima instanță la adoptarea soluției de

condamnare a inculpatei Lungu Ludmila.

Deși instanța de apel a verificat probele menționate, însă acestea nu au

fost analizate complet, sub toate aspectele, cu o argumentare și analiză

desfășurată, care ar susține concluziile sale.

Instanța de apel având competența și obligația de a acorda apreciere

respectivelor probe și de a se expune concret în sensul admiterii sau aprecierii

critice, a expus o formulare generală precum că, a efectuat o nouă apreciere

acestora și a ajuns la concluzia că Lungu Ludmila urmează a fi achitată pe învinuirea

înaintată din motiv că nu sa constatat existența faptei infracțiunii, iar probele

administrate la dosar nu demonstrează pretinderea prin extorcare ca element

obligatoriu a laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod

penal. Totodată, în acest sens, nu s-a expus asupra conținutului procesului-

verbal privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor din 10.03.2015 (f.d.

59, vol. I), privind realizarea acțiunilor de pretindere a mijloacelor bănești de

către Ludmila Lungu de la reprezentanții Penitenciarului nr. 16, făcând

promisiune acestora de a îndeplini o acțiune în exercitarea funcției sale și

anume de a modifica raportul de expertiză medico-legală în privința

deținutului Leu V., nr. 6 din 02.01.2015, precum și asupra stenogramei

convorbirilor din 19.02.2015 dintre Bucliș I., Javelea V. și inculpată, din care a

rezultat că Lungu Ludmila a discutat despre suma de bani în schimbul

modificării concluziei raportului, urmând să se întâlnească a doua zi pentru a

primi banii, iar din convorbirile telefonice purtate de către inculpată la

20.02.2015 cu Jevelea V., rezultă că la ora 18.02.53 inculpata s-a înțeles să se

întâlnească cu acesta, comunicând că se apropie în câteva minute, iar la ora

18.13.22, inculpata fiind telefonată de o persoană pe nume Vasile, a fost

preîntâmpinată să nu aibă nici o discuție în acea seara, persoană cu care s-a

întâlnit la ora 18.18.04, ulterior la 23.02.2015 din convorbirile purtate între

Javelea V. și inculpată, a rezultat că ultima și-a schimbat brusc poziția.

Urmează a fi menționat și faptul că, inculpata Lungu Ludmila a susținut

că a acceptat să discute cu reprezentanții Penitenciarului nr. 16 doar după

insistența acestora prin prisma respectului față de medici, ca colegi pentru a le

explica concluzia sa privind cauza morții deținutului, or, inculpata conform

atribuțiilor de serviciu a fost sesizată pentru a întocmi un raport de constatare

18

în vederea stabilirii cauzei morții deținutului Penitenciarului nr. 16, și odată ce

a ajuns la concluzia precum că cauza decesului este refrigerarea, urma să o

expună în raport, obligație revenită din atribuțiile serviciului, însă la caz este

inexplicabilă anunțarea reprezentanților Penitenciarului nr. 16 până la

finisarea raportului, despre concluzia la care a ajuns inculpata Lungu Ludmila

în calitate de medic-legist, or, ultima avea obligația și limita executării

raportului potrivit normelor stabilite, fără a fi necesară exteriorizarea

concluziilor sale unor părți cointeresate.

Ulterior, luând în considerație versiunea inculpatei, precum că a fost

provocată din partea reprezentanților Penitenciarului nr. 16, Lungu Ludmila

avea nu doar posibilitatea dar și obligația de a declara în registrul de evidență

a cazurilor de influență necorespunzătoare că este supusă unei influențe din

exterior privind activitatea sa de expert, obligație ce-i revine conform funcției

deținute, fapt confirmat prin Ordinul nr. 39 din 31.12.2014, privind aprobarea

regulamentului privind avertizorii de integritate din cadrul Centrului de

Medicină Legală, ordin ce i-a fost adus la cunoștință.

De asemenea instanța de apel în decizia emisă a expus că:

„pretinderea în sensul normei incriminate inculpatei, poate fi exteriorizată

prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare.”, iar

ulterior în același context a susținut că: în cadrul percheziției în biroul de

serviciu a inculpatei nu a fost depistată o careva inscripție pe o foaie de

hârtie prin care ar fi extorcat bunuri ce nu i se cuvin” referindu-se în acest

sens la actul de învinuire.

Examinând acest aspect, Colegiul penal lărgit conchide că instanța de

apel prin expunerea că „pretinderea poate fi exteriorizată prin cuvinte,

gesturi” iar ulterior în susținerea poziției privind nevinovăția inculpatei,

limitându-se doar la faptul că „nu a fost depistată o careva inscripție pe o

foaie de hârtie prin care inculpata ar fi extorcat bunuri ce nu i se cuvin”, a

manifestat o poziție contradictorie, or, acțiunile și discuțiile inculpatei cu

reprezentanții Penitenciarului nr. 16, au derulat timp de câteva zile, astfel

inculpata conștientizând că acțiunile sale vin în contradicție cu normele

legale ce guvernează activitatea acesteia de expert, după ce a exteriorizat

pretinderea de bunuri, care a fost înțeleasă de către reprezentantul

Penitenciarului nr. 16, a fost liberă să decidă asupra foii de hârtie cu

inscripția înțeleasă de către reprezentantul Penitenciarului nr. 16, care

putea fi exclusă din aria de activitate a expertului sau chiar nimicită.

19

Astfel constatarea instanței de apel în sensul respectiv este eronată și

nu reprezintă temei prin prisma art. 8 Cod de procedură penală, pentru

achitarea inculpatei.

Cu privire la constatarea instanței de apel precum că: „în perioada

13.02.2015-23.02.2015 inculpata a fost contactată de martorii acuzării de 17 ori,

fiind evidentă o puternică insistență din partea acestora, care își doreau prin

orice metode de a leza reputația profesională a inculpatei pentru ai pune la

dubii concluziile medicale din raportul de constatare medico-legală nr. 6 din

18.02.2015, pentru a nu admite examinarea acțiunilor sau inacțiunilor

lucrătorilor Penitenciarului nr. 16 în cadrul unei proceduri penale.”, sub

aspectul dat Colegiul penal lărgit, apreciază ca fiind eronată respectiva

constatare, deoarece aceasta prin asemenea constatări a depășit limitele unei

examinări obiective, la acest capitol reiterând posibilitatea și obligația

inculpatei de a declara în registrul de evidență a cazurilor de influență

necorespunzătoare că este supusă unei influențe din exterior privind

activitatea sa de expert, iar în ce privește scopul martorilor acuzării, stabilit de

instanța de apel, privind dorința prin orice metode de a leza reputația

profesională a inculpatei, este pripită și nu poate constitui temei de achitare,

deoarece în sensul dat în genere nu au fost administrate careva probe, or,

martorii sunt chemați să expună și relateze circumstanțe pe care le cunosc, iar

instanța nu urmează să stabilească scopurile acestora.

Cu referire la concluzia instanței de apel precum că: ,, în cazul pretinderii

în sensul art. 324 Cod penal, inițiativa întotdeauna aparține făptuitorului,

instanța de apel reținând că anume această inițiativă conform analizei

probelor, a aparținut reprezentanților Penitenciarului nr. 16, în persoanele

martorilor Bucliș I., Străjescu-Cauș L., Javelea V., Gospodarenco N., și

nicidecum a inculpatei Lungu Ludmila.”, Colegiul penal lărgit de asemenea

apreciază critic această constatare, or, în speță a fost stabilit cert faptul că în

rezultatul contactării telefonice a inculpatei la data de 13.02.2015 de către

reprezentanții Penitenciarului nr. 16, anume inculpata Lungu Ludmila le-a

comunicat că urmează a se vedea cu reprezentantul Penitenciarului nr. 16,

fiind inexplicabilă necesitatea respectivei întrevederi, stabilită anume de

inculpata Lungu Ludmila, care a și relatat despre concluzia ce urmează a o

expune în raportul de constatare a decesului deținutului XXXXX.

O altă eroare de drept esențială, admisă de către instanța de apel, constă

în faptul că în descriptivul deciziei, instanța a susținut că inculpata urmează a

fi achitată din motiv că nu este probată latura obiectivă a infracțiunii, lipsind

acțiunea de pretindere, prin extorcare, dar și intenția inculpatei de a pretinde

20

careva mijloace bănești în schimbul executării atribuțiilor sale de serviciu, ca

semn obligatoriu a laturii obiective, respectiv această constatare încadrându-se

în temeiul de achitare prevăzut la art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură

penală, potrivit căruia sentința (la caz instanța de apel adoptând decizia

conform normelor stabilite pentru prima instanță) de achitare se adoptă dacă

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Însă, în dispozitivul deciziei a indicat că inculpata se achită pe învinuirea

în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, în baza

altui temei, cel prescris la art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală –

„pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”.

Prin urmare, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

chestiune ce se încadrează în temeiul pentru recurs, indicat de procuror.

Împrejurările enunțate relevă, că instanță de apel la judecarea fondului

cauzei, nu a ținut cont întocmai de rigorile prevăzute de lege și a adoptat o

hotărâre care nu cuprinde motive întemeiate a soluției adoptate, iar motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

În același timp, se atestă că circumstanțele menționate în partea

descriptivă a sentinței, relevă în mod concludent că prima instanță corect a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea

înaintată inculpatei și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale

ultimei, în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar, toate fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod

de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării lor.

Dat fiind admise erori de drept, prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, se impune soluția casării deciziei atacate, pe motiv că

apelul a fost greșit admis, cu menținerea sentinței primei instanțe prin care

Lungu Ludmila a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 324

alin. (2) lit. c) Cod penal.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală instanța

de recurs admite recursul, casează total hotărârea atacată și menține hotărârea

primei instanțe, când apelul a fost greșit admis.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

21

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Bolduratu Vasile, casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, în cauza

penală în privința lui Lungu Ludmila XXXXX, deoarece apelul a fost greșit

admis.

Menține sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 mai 2016,

prin care Lungu Ludmila XXXXX a fost recunoscută vinovată și

condamnată în baza art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 5 ani închisoare cu

amendă în mărime de 6000 (șase mii) unități convenționale, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani și, în temeiul art.

90 Cod penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu

închisoare pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 decembrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

Nicolae Craiu

22