1ra-1537/2017 — art.201-1 alin.3 lit.a CP

1ra-1537/2017 — art.201-1 alin.3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1537/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate

de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vitalie Călugăreanu

și avocații Hamureac Oxana și Țigănașu Elena în numele inculpatei Cazacu

Ludmila, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Hîncești din 31

martie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27

iunie 2017, în cauza penală în privința lui

Cazacu Ludmila,

născută la xxxxx, originară și domiciliată în s. Xxxxx, r-nul

Xxxxx.

Date referitoare la termenul de examinare a cauzei:

de fond);

apel)

de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Ludmila a fost condamnată în baza art.2011 alin.(3) lit.a) Cod penal,

la 5 ani închisoare.

În temeiul art.90 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 5 ani.

Ludmila, conlocuind în căsătorie cu Cazacu Nicolae în s. Xxxxx, r-nul Xxxxx,

cu care, potrivit prevederilor art.1331 alin.(1) Cod penal, este membru de

familie, ea, în perioada lunii septembrie 2015, data și ora nefiind stabilită,

împreună cu fiul său Cazacu Ig., acționând intenționat, l-au agresat fizic pe

Cazacu N., cauzându-i lovituri în regiunea capului cu un scaun și pumnii,

acțiuni prin care i-a cauzat suferințe fizice și psihice.

Tot ea, la 22 octombrie 2015, ora 1130, aflându-se la domiciliu și fiind în

1

stare de ebrietate, în rezultatul unui conflict cu soțul Cazacu N., acționând

intenționat, i-a aplicat ultimului o lovitură cu cuțitul în regiunea

abdomenului, cauzându-i potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.

336 D din 02.11.2015, vătămări corporale grave periculoase pentru viață.

acesteia și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a lui Cazacu L. în baza

art. 2011 alin.(3) lit.a) Cod penal la 6 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Totodată, să fie încasat de la

inculpată în contul statului cheltuielile de judecată pentru efectuarea

expertizelor medico-legale.

În motivarea apelului a indicat că instanța de judecată ilegal a aplicat în

privința lui Cazacu L. prevederile art.8 și 10 din Codul penal, ușurându-i

pedeapsa prin aplicarea art.90 Cod penal. Astfel, prevederile art.90 CP nu

sunt aplicabile nici Legii nr.167 din 09.07.2010, în vigoare de la 03.09.2010,

unde sancțiunea art.2011 alin.(3) lit.a) CP prevedea pedeapsa cu închisoare de

la 5 la 15 ani, atribuindu-se la categoria infracțiunilor deosebit de grave,

precum nici Legii nr.196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016, care

prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani și se atribuie la categoria celor

grave.

În cazul legii vechi prevederile art.90 Cod penal nu se aplică deoarece

infracțiunea face parte din categoria celor deosebit de grave, iar în cazul legii

noi, norma art.90 CP nu se aplică, fiindcă sancțiunea articolului prevede

închisoare nu de la 5, dar de la 6 ani.

Mai mult ca atât, la stabilirea pedepsei instanța nu a ținut cont de

gravitatea faptei săvârșite, care la momentul comiterii infracțiunii făcea parte

din categoria celor deosebit de grave, și grave în redacția legii noi, precum și

nu s-a luat în considerare atitudinea inculpatei față de cele comise, săvârșind

infracțiunea în stare de ebrietate, deci există circumstanță agravantă pe care

instanța a respins-o, ca fiind nedovedită. Deși, inculpata a refuzat să depună

declarații, inclusiv și partea vătămată, folosindu-se de dreptul său, această

circumstanță a fost stabilită la urmărirea penală prin declarațiile victimei.

Astfel, Cazacu L. nu a recunoscut vina și a refuzat să depună declarații,

atât la urmărirea penală, cât și în instanța de judecată, necontribuind la

descoperirea infracțiunii.

La fel, a indicat că instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de

2

judecată, care urmau a fi încasate de la inculpată în contul statului.

2017, a fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința în partea

stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță.

Lui Cazacu L. în baza art. 2011 alin.(3) lit.a) Cod penal i-a fost stabilită

pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis

pentru femei. În rest, sentința a fost menținută.

probelor și circumstanțelor pe dosar, a apreciat probele cauzei din punctul de

vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la concluzia de vinovăție

a inculpatei Cazacu L. în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Totodată, Colegiul penal a conchis că, pedeapsa stabilită inculpatei cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal este prea blândă și nu va asigura

atingerea scopului pedepsei penale, astfel, la stabilirea acesteia nu s-a ținut

cont de prevederile art. 61 alin.(1), (2) Cod penal.

Astfel, la determinarea modului și măsurii de pedeapsă, instanța ține

seama de gravitatea infracțiunii săvârșite, care constituie o infracțiune

răspândită și periculoasă, comiterea cărora în ultimul timp a atins un nivel

înalt, unul din motive fiind și blândețea pedepselor aplicate, care de fapt nu

sunt percepute real de către condamnați, iar influența personalității inculpatei

este ineficientă, la prevenirea acestor categorii de infracțiuni.

Sancțiunea art. 2011 alin.(3) lit.a) Cod penal, în redacția Legii nr. 167 din

09.07.2010 aplicabilă la momentul comiterii infracțiunii prevedea pedeapsă cu

închisoare de la 5 la 15 ani, fiind o infracțiune deosebit de gravă.

Ulterior, sancțiunea aceluiași articol, a fost modificată, iar în redacția

Legii nr. 196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016 prevede pedeapsă cu

închisoare de la 6 la 12 ani, atribuindu-se la categoria celor grave.

Prin urmare, la individualizarea pedepsei, instanța de fond a neglijat

prescripțiile art.16 și 90 Cod penal.

Astfel, potrivit art. 16 alin.(5) Cod penal, infracțiuni deosebit de grave se

consideră infracțiunile săvârșite cu intenție pentru care legea penală prevede

pedeapsa maxima cu închisoare pe un termen ce depășește 12 ani.

Reieșind din prevederile art. 90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au

săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în

3

cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei nu se aplică.

Totodată, instanța de apel a reținut că în speță este imposibil aplicarea

prevederilor art. 90 alin.(1) Cod penal, deoarece, chiar dacă la momentul

examinării cauzei în sancțiunea normei incriminate inculpatei a survenit

modificări, și anume, potrivit art. 16 Cod penal este o infracțiune gravă, care

prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani, condamnarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei nu este posibil de aplicat.

Astfel, instanța de apel a conchis că corectarea și reeducarea lui Cazacu

L. este posibilă doar prin privarea acesteia de societate, stabilindu-i pedeapsa

de 5 ani închisoare, reieșind din sancțiunea prevăzută la art. 2011 alin.(3) lit.a)

Cod penal, precum și reținând prevederile art. 8 și 10 Cod penal, considerând

că acest termen este unul adecvat, proporțional, pasibil de a influența

comportamentul inculpatei.

Instanța de apel a apreciat ca nefondată solicitarea acuzatorului de stat

privind încasarea de la inculpată în contul statului a cheltuielilor de judecată

în urma efectuării expertizelor medico-legale, or acestea sunt cheltuieli

efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului

necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatei în comiterea infracțiunii

imputate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului. La fel, a menționat că în

cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire penală sau

de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile

necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor

bănești a bugetului de stat.

Prin urmare, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale prin

numirea efectuării expertizelor și examinarea medicală a inculpatei,

reprezintă cheltuieli judiciare care sunt achitate din contul bugetului de stat.

și avocații Hamureac O., Țigănașu El. în numele inculpatei, care au solicitat:

- procurorul, invocând temeiul prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) CPP,

solicită casarea deciziei instanței de apel în partea cheltuielilor judiciare, cu

remiterea cauzei la rejudecare.

În argumentarea recursului a menționat că, soluția instanței de fond și

de apel, prin care a fost respinsă solicitarea acuzării privind încasarea

cheltuielilor de judecată, contravine normelor procesual-penale în vigoare.

4

Astfel, potrivit prevederilor art.227 alin.(1) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal. Alin.(3) al normei date, prevede că

cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu

prevede altă modalitate.

La fel, legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 CPP,

obligativitatea suportării cheltulilor judiciare de către condamnat. Prin

urmare, în situația când în art. 229 alin.(1) CPP, este stipulat concret din

contul căruia se suportă cheltuielile judiciare, soluția instanțelor judecătorești

privind respingerea cheltuielilor este neîntemeiată.

Astfel, inculpații urmează să plătească toate cheltuielile efectuate de la

începerea urmăririi penale și până la punerea în executare a hotărârii de

condamnare, chiar și plata unei expertize dispuse din oficiu sau la cererea

părții civile.

Reieșind din cele menționate, cheltuielile de judecată suportate de către

stat pentru efectuarea expertizelor medico-legale și psihiatrico-psihologice,

urmează să fie încasate din contul acesteia.

- avocatul Hamureac O. în numele inculpatei, care fără a invoca vre-un

temei de drept prevăzut la art.427 alin.(1) CPP, solicită casarea hotărârii

judecătorești și pronunțarea unei hotărâri cu stabilirea unei pedepse mai

blânde.

A menționat că inculpata este unicul întreținător al soțului, ultimul fiind

invalid, nu își poate asigura modul normal elementar de trai, iar Cazacu L. îi

asigură condițiile normale de trai.

Potrivit art. 75 alin.(1) Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limite fixate în

partea specială a prezentului cod și în strictă confirmitate cu dispozițiile părții

generale. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuiază și agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum

și de condițiile de viață ale acestuia.

În contextul celor nominalizate, solicită ca să fie luate în calcul

comportamentul inculpatei, care de la bun început a manifestat o atitudine

sinceră, cooperând cu organul de urmărire penală, unde a depus declarații

5

veridice despre circumstanțele cauzei, nu a întreprins măsuri de a se eschiva

sau de a perturba desfășurarea normală a urmăririi penale.

Prin urmare, consideră că în privința lui Cazacu L. urmează să fie

aplicate normele art.90 Cod penal.

- avocatul Țigănașu E. în numele inculpatei, care invocând temeiul

prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) și 8) CPP, solicită casarea hotărârilor

judecătorești și pronunțarea unei hotărâri de achitare, deoarece fapta

imputată nu întrunește elementele infracțiunii

Recurentul a indicat că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt

în sensul art. 6 pct.11) CPP și anume stabilirea eronată a faptelor, în existența

sau inexistența lor, prin neluarea în considerente a probelor care le confirmă

sau prin denaturarea conținutului acestora.

Potrivit legii penale, elementele infracțiunii sunt obiectul, subiectul,

latura obiectivă și cea subiectivă, iar lipsa unuia dintre acestea împiedică

atragerea la răspundere penală.

Consideră că fapta săvârșită de inculpată a fost comisă fără vinovăție,

deoarece prin probele administrate la caz, cu certitudine s-a constatat că

inculpata nu a săvârșit infracțiunea cu intenție, fiindcă în acea situație dânsa

nu își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sale, nu a prevăzut

posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile și nici nu putea să le

prevadă, astfel, potrivit art. 20 Cod penal, Cazacu L. a săvârșit fapta fără

vinovăție, iar în conformitate cu art. 6 Cod penal, ea nu poate fi supusă

răspunderii penale și pedepsei penale.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au dat o apreciere greșită

probelor acumulate, fapt ce a dus la o calificare incorectă a acțiunilor

inculpatei, deoarece acțiunile lui Cazacu L. nu poartă un caracter de violență

în familie, fiindcă soții erau în relații ostile, din cauza că Cazacu Nicolae

întrebuința băuturi alcoolice, permanent se soldau certuri și abuzuri din

partea lui față de membrii familiei.

Acțiunile inculpatei nu au fost intenționate, iar având cuțitul în mână,

ea nu și-a dat seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale și nu a

prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor, deși putea să le prevadă, din care

motiv aceste acțiuni urmau a fi corect încadrate în baza art. 157 Cod penal –

vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată din

imprudență.

6

Instanța de apel și-a bazat soluția doar pe declarațiile părții vătămate

care a refuzat și nu a depus declarații nici în prima instanță, cât și a doua, el

necunoscând despre proces, iar instanța a pronunțat hotărârea făcând

trimitere la aceleași probe care au fost apreciate de instanța de fond, fără a le

verifica în ședința de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 419 CPP.

Instanțele judecătorești au pus la baza hotărârilor de condamnare probe

indirecte și anume declarațiile martorului acuzării Zboroș I. care este sora

victimei și se află în relații ostile cu Cazacu L., care urmează a fi apreciate

critic. Astfel, nici o probă nu indică la intenția inculpatei de a-l străpunge cu

cuțitul pe partea vătămată. Acțiunile inculpatei includ în sine motivul de a se

apăra, iar proba reprezentării intenției se face analizându-se modul și

împrejurările în care a acționat făptuitorul.

La fel a indicat că instanțele nu au apreciat faptul că victima Cazacu N.

nu a depus în comisariatul de poliție sau procuratură nici o plângere prin care

să fi declarat ca să fie trasă la răspundere Cazacu L. pentru că intenționat l-a

străpuns cu cuțitul, nu a semnat personal nici un proces-verbal și nici un

document procesual, deoarece din cauza defectelor fizice nu poate semna fapt

consemnat în materialele cauzei penale, a refuzat să facă orice declarație

împotriva soției sale.

Potrivit caracteristicii eliberate de Primăria com. Xxxxx, r-nul Xxxxx,

Cazacu N. face parte din persoanele scandalagii, deseori face abuz de băuturi

alcoolice, au mai fost înregistrate plângerii de genul scandal în familie, are

avertizări și pedepse, în privința lui plângeri la primăria com. Pogănești, au

mai fost înregistrate. Anterior a fost condamnat, între soți tot timpul au existat

certuri și conflicte, inițiatorul fiind soțul Cazacu N., acesta fiind invalid de

gradul II, având un comportament imprevizibil din cauza bolii amenință pe

toți cu răfuială fizică, devenind agresiv față de toți membrii familiei.

Pedeapsa penală aplicată este una inechitabilă și prea dură, nefiind

proporțională faptelor real săvârșite de către Cazacu L.

declarate, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal

dispune inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

Referitor la recursul ordinar declarat de procuror.

7

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în

drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, stipulează că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute

în art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

indicate de recurent, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

fără a agrava situația condamnaților.

Drept temei pentru recurs procurorul a invocat prevederile art. 427

alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței

de apel pot fi atacate cu recurs când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, solicitând casarea hotărârii contestate în partea

cheltuielilor judiciare cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în

alt complet de judecată.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel în latura civilă,

indicând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția în partea încasării cheltuielilor de judecată, însă Colegiul penal

constată că instanța de apel în partea descriptivă a deciziei a motivat cerințele

acuzatorului de stat ce ține de cheltuielile judiciare, precum și în partea

dispozitivă fiind expusă soluția (f.d. 221-237, vol.I).

Astfel, autorul invocând prevederile art. 227 și 229 alin.(1) Cod de

procedură penală, solicită încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea

expertizelor, motivând că legea prevede ca inculpatul să suporte cheltuielile

judiciare.

La cele invocate, instanța menționează, că aceste argumente ale

recurentului sunt neîntemeiate, deoarece dispozițiile art.143 alin.(1) Cod de

procedură penală, prevăd că expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit

adevărul în cauză, totodată fiind relevante și alin.(2) al normei date, care

stipulează că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la

alin.(1) se face din contul bugetului de stat.

Drept urmare celor invocate, se indică că în cazurile când expertiza a

8

fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de

judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea

expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat, dar

nu a inculpatului, după cum indică procurorul.

Astfel, Colegiul penal consideră că instanța de apel în mod just și

echitabil a stabilit că cheltuielile judiciare solicitate de acuzatorul de stat în

sumă totală de 4073 lei pentru efectuarea expertizelor medico-legală nr.336-D

din 02.11.2015, psihiatrico-legale ambulatorie nr.30a-2016 din 22.01.2016 și

staționară nr.59 sn-2016 din 14.07.2016, în prezenta cauză (f.d. 56-57,106-

109,134-138, vol.I), sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în

vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în

contul statului, iar normele procedurale nu prevăd achitarea din contul

condamnatului a cheltuielilor judiciare care constituie cheltuieli de expertiză.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea

cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art. 414 - 419 Cod de procedură penală, iar temeiul invocat de

recurent prevăzut în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu și-a

găsit confirmare din punctul de vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi

temei de implicare a instanței de recurs în decizia instanței de apel, în sensul

casării hotărârii judecătorești și prin urmare, se impune inadmisibilitatea

recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Referitor la recursurile ordinare declarate de avocații Hamureac O.

și Țigănașu El. în numele inculpatei Cazacu L.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit textului recursurilor, avocatul Hamureac O., indică formal (art.

427, 430, 433, 435 CPP), criticând hotărârea atacată doar în latura stabilirii

pedepsei, referitor la excluderea prevederilor art. 90 Cod penal, semnalând temeiul

prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, totodată

9

avocatul Țigănașu E. în numele inculpatei invocă prevederile art. 427 alin.(1)

pct.6) CPP, din care rezultă că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt și

pct.8) al normei date că nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursurile

declarate, Colegiul penal constată că nici unul din cele nominalizate nu și-a

găsit confirmare la examinarea recursurilor.

Din conținutul recursului ordinar declarat de avocatul Țigănașu E. în

numele inculpatei, rezultă că autorul invocă dezacordul cu aprecierea

probelor și a nevinovăției inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

2011 alin.(3) lit. a) Cod penal, totodată, solicită casarea hotărârilor judecătorești

și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

Analizând materialele cauzei, Colegiul penal constată că, sentința

Judecătoriei Hîncești din 31 martie 2017, prin care Cazacu L. a fost

condamnată în baza art. 2011 alin.(3) lit.a) Cod penal, a fost contestată cu apel

doar de procuror, în partea stabilirii pedepsei și cheltuielilor judiciare.

Prin urmare, instanța de apel judecând cauza, în conformitate cu

prevederile art. 414 Cod de procedură penală, s-a pronunțat doar în limitele în

care hotărârea a fost contestată, adică în partea stabilirii pedepsei și

cheltuielilor judiciare.

Reținând cele nominalizate mai sus, Colegiul penal, conchide că

argumentele invocate de avocatul Țigănașu E. în numele inculpatei cu privire

la nevinovăția lui Cazacu L. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011

alin.(3) lit.a) Cod penal, expuse în pct.6 al prezentei decizii, sunt neîntemeiate,

deoarece instanța de apel prin decizia contestată a examinat cauza în limitele

în care hotărârea a fost contestată.

Potrivit art. 420 alin.(4) Cod de procedură penală, nu pot fi atacate cu

recurs sentințele în privința cărora persoanele indicate în art. 401 nu au

utilizat calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de

atac. Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței

de apel prin care i s-a înrăutățit situația.

Sub acest aspect instanța de recurs statuează, că, instanța de apel a casat

sentința primei instanțe și a pronunțat o nouă hotărâre de condamnare a

inculpatei în baza art.2011 alin.(3) lit.a) Cod penal la 5 ani închisoare, cu

excluderea prevederilor art.90 Cod penal, adică i-a stabilit lui Cazacu L.

10

aceiași categorie de pedeapsă (închisoarea) în aceiași limită (5 ani), ca și

instanța de fond, doar excluzând art.90 Cod penal, nefiind considerat faptul

că, prin această soluție se înrăutățește situația inculpatei, deoarece nu s-a

efectuat o altă reîncadrare a faptei în sensul agravării și nici nu s-a dat o altă

individualizare a termenului pedepsei stabilite în același sens.

Astfel, decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie

2017, adoptată în corespundere cu prevederile art. 414-417 Cod de procedură

penală, urma să fie contestată de inculpată și avocatul Țigănașu E. doar în

latura stabilirii pedepsei.

Cât privește recursul ordinar declarat de avocatul Hamureac O. în

numele inculpatei, instanța constată că autorul acestuia este de acord cu starea

de fapt stabilită de către instanțele de judecată, precum și cu încadrarea

juridică a acțiunilor imputate, criticând hotărârea atacată doar în latura

stabilirii pedepsei, referitor la excluderea prevederilor art. 90 Cod penal –

condamnarea cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Colegiul, consideră că temeiul pentru recurs semnalat de avocatul

Hamureac O. nu este aplicabil în prezenta speță, iar instanța de apel la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea executării pedepsei

stabilite inculpatei Cazacu L. și-a argumentat soluția adoptată, acordând

deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal.

Prin urmare, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de judecată este

singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a

pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având deplina

libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținând seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea categoriei,

duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a

acesteia.

Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de

alin. (1) art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsa luând în

considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul

și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei

prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea,

ținându-se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

11

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa, continuând operațiunea de

individualizare cu privire la executarea acesteia, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate

dispune neexecutarea pedepsei aplicate vinovatului. Suspendarea

condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de individualizare a pedepsei,

conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lângă stabilirea cuantumului

pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare a acesteia.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa

stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul

pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea

convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului

înainte și după săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce

privesc personalitatea infractorului, bazându-se pe materialele cauzei

administrate în cadrul cercetării judecătorești.

În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul

îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod

penal, nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a ultimului

la această măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei stabilite.

Colegiul penal reține că în speța discutată, la stabilirea pedepsei

inculpatei, instanța de apel just a concluzionat că prima instanță dispunând

suspendarea condiționată a pedepsei stabilite inculpatului, n-a reținut

suficiente temeiuri de aplicare a prevederilor art.90 Cod penal, menționând în

acest sens următoarele.

Sancțiunea art. 2011 alin.(3) lit.a) Cod penal în baza căreia a fost

condamnată Cazacu L., aplicabilă la momentul comiterii infracțiunii (22

octombrie 2015), prevedea pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, respectiv fiind

o infracțiune deosebit de gravă.

Ulterior, sancțiunea aceluiași articol, a fost modificată, iar în redacția

Legii nr. 196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016 prevede pedeapsă cu

închisoare de la 6 la 12 ani, care potrivit art.16 Cod penal, se atribuie la

categoria celor grave.

Prin urmare, la individualizarea pedepsei, instanța de fond a neglijat

12

prescripțiile indicate la art.16 și 90 Cod penal.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (5) Cod penal, infracțiuni deosebit de grave

se consideră infracțiunile săvârșite cu intenție pentru care legea penală

prevede pedeapsa maxima cu închisoare pe un termen ce depășește 12 ani.

Reieșind din prevederile art. 90 alin. (4) Cod penal, persoanelor care au

săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în

cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei nu se aplică.

Totodată, instanța de apel a conchis că în speță este imposibil aplicarea

prevederilor art.90 alin.(1) Cod penal, deoarece, chiar dacă la momentul

examinării cauzei în sancțiunea normei incriminate inculpatei a survenit

modificări, și anume, potrivit art. 16 Cod penal, aceasta este o infracțiune

gravă, care prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani, condamnarea cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu este posibil de aplicat.

Astfel, reținând cele nominalizate, instanța de apel corect a concluzionat

că corectarea și reeducarea lui Cazacu L. este posibilă doar prin privarea

acesteia de societate, stabilindu-i pedeapsa de 5 ani închisoare, reieșind din

sancțiunea prevăzută la art. 2011 alin.(3) lit.a) Cod penal, precum și reținând

prevederile art. 8 și 10 Cod penal, considerând că acest termen este unul

adecvat, proporțional, pasibil de a influența comportamentul inculpatei.

Așadar, Colegiul penal, statuează că pedeapsa cu închisoarea și

modalitatea de executare a acesteia aplicată inculpatei, a fost stabilită și

individualizată corect, în așa fel încât aceasta să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare, iar

aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în

temeiul art. 90 Cod penal, poate încuraja pe viitor săvârșirea altor infracțiuni.

Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa stabilită de

instanța de apel, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului

prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea acesteia, cât și a altor persoane.

Rezumând cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorii de

drept ce ar afecta hotărârea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la

concluzia că recursurile declarate de avocații Hamureac O. și Țigănașu E. în

numele inculpatei, sunt inadmisibile, ca fiind vădit neîntemeiate.

13

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Vitalie Călugăreanu și avocații

Hamureac Oxana, Țigănașu Elena în numele inculpatei Cazacu Ludmila,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie

2017, în cauza penală în privința lui Cazacu Ludmila, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 ianuarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

14