1ra-1202/2014 — art. 264 alin. 4 CP

1ra-1202/2014 — art. 264 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1202/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco și Ion Guzun,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 martie 2014, declarat de către

avocatul Bordei Mihai și inculpatul,

Safaleru Dorin Vlas, născut la 30 ianuarie 1991, originar

și domiciliat în s. Selemet, r-l Cimișlia.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Vlas, a fost condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, la 5 ani închisoare cu

privarea de dreptul de a conduce mijloacele de transport pe un termen de 4 ani

În baza art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată executarea pedepsei pe un termen

de 3 ani, dacă Safaleru D., nu va săvîrși o nouă infracțiune în termenul de probă,

obligîndu-l să nu-și schimbe domiciliu fără consimțămîntul Biroului de probațiune

Cimișlia.

fiind în stare de ebrietate alcoolică, conducând automobilul de model „Wolksfaghen

Golf-3”, n/î C IP 118, la intersecția cu strada centrală a s. Selemet r-ul Cimișlia,

încâlcind prevederile art. 10 pct. 1) lit. b), art. 14 lit. a), art. 42 pct 2), art. 45 alin. (1) lit.

.

a), b), d) și alin. (2) art. 46 al Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin

Hotărârea Guvernului R. Moldova nr. 357 din 13 mai 2009, ce stipulează, că persoana

care conduce un vehicul trebuie să posede cunoștințe și să execute cerințele

Regulamentului, precum și să posede dexteritatea necesară de a conduce în siguranță

vehiculul pe drum, fiindu-i interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, în

afara localităților conducătorii trebuie să conducă vehiculele cât mai aproape de

marginea dreaptă a carosabilului, în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând

permanent seama de: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția,

dexteritatea în conducere, care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, starea

1

tehnică a vehiculului, situația rutieră. În cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole, care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să

oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, și trebuie să manifeste

prudență sporită și în caz de necesitate să reducă viteza până la limita, care i-ar

garanta siguranța traficului sau chiar să oprească, în urma căreia nu s-a isprăvit cu

conducerea automobilului și s-a tamponat în pilonul de telegraf nr. 59A/03 situat pe

marginea carosabilului, în urma căreia lui Oboroceanu Mircea, care era în calitate de

pasager, i-au fost cauzate vătămări corporale grave, iar lui Florea Vasile și Stîrnioală

Ion, care de asemenea erau în calitate de pasageri, li-au fost cauzate dureri fizice.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 264 alin. (4) Cod penal și

anume: încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității

corporale sau a sănătății, acțiune săvîrșită în stare de ebrietate.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care Safaleru D. să fie condamnat în baza art. 264 alin. (4)

Cod penal, la 6 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 4 ani.

În motivarea apelului procurorul a invocat că inculpatul a săvârșit infracțiunea

fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată, a pus în pericol viața și sănătatea

persoanelor ce se aflau în automobilul condus de el și prin acțiunile sale a cauzat

leziuni corporale grave părții vătămate Oboroceanu M., n-a ținut cont de faptul că

până în prezent vinovatul nu a conștientizat gravitatea faptei sale și nu a contribuit

material la tratamentul părții vătămate Oborocean M., care suferă și la moment, fiind

imobilizat la pat. De asemenea, s-au ales cu vătămări corporale și au avut de suferit și

minorii Florea V. și Stîrnioală I., care se aflau în calitate de pasageri, cărora la fel nu

le-a achitat cheltuielile pentru tratament. Infracțiunea comisă de inculpat, conform

art. 16 Cod penal, face parte din categoria celor grave.

În instanța de apel, acuzarea a modificat cerințele apelului, solicitând executarea

pedepsei de către Salaferu D., în penitenciare de tip deschis.

fost admis apelul declarat, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărîre,

potrivit ordinei stabilite pentru prima instanță prin care Safaleru D., a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, la 5 ani închisoare cu executare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 4 ani.

În rest sentința a fost menținută.

n-a individualizat pedeapsa potrivit prevederilor art. 61, 75 Cod penal, iar aceasta s-a

soldat cu numirea pedepsei neechitabile, ce constituie eroare de drept.

Instanța de apel a reținut, că inculpatul a comis o infracțiune din imprudență,

care se atribuie la categoria celor grave, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat (1,56 % de alcool în sânge) și care are drept consecință, cauzarea de vătămări

2

corporale unei victime, care în prezent este imobilizată și dureri fizice la alte două

victime, cărora până în prezent ajutor material inculpatul nu le-a acordat. Totodată,

instanța de apel a menționat că inculpatul se caracterizează pozitiv, nu are

antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală, este de vîrstă tînără și nu

se află la evidența medicului narcolog și psihiatru.

Circumstanțe atenuante, instanța de apel, a constatat recunoașterea vinei, căința

sinceră și contribuirea activă în vederea descoperirii și examinării cauzei în termeni

rezonabili și circumstanță agravantă – săvîrșirea infracțiunii cu bună știință

împotriva minorilor.

În prezența acestor circumstanțe, instanța de apel a conchis că restabilirea

echității sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea de noi infracțiuni atît

din partea ultimului cît și a altor persoane în prezenta cauză penală vor fi atinse prin

pedeapsa cu închisoare pe un termen de cinci ani, cuantum corect apreciat de

instanța de fond, însă cu executare în penitenciar de tip deschis, deoarece corectarea

inculpatului, fără a fi izolat de societate, este imposibilă.

apărătorul său, Bordei Mihai, prin care solicită modificarea acesteia, stabilindu-i

inculpatului pedeapsă conform art. 264 alin. (4) Cod penal, cu aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal. În motivarea recursului invocă, că:

- în instanța de apel părțile vătămate nu au fost citate și audiate, nu a fost

stabilită poziția acestora în vederea agravării pedepsei penale în privința

inculpatului;

- infracțiunea săvîrșită de inculpat, se atribuie la celor săvîrșite din imprudență;

- instanța de apel nu a argumentat motivele excluderii art. 90 Cod penal și

cauza înăspririi pedepsei penale.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece nu se întemeiază pe

prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar instanța de apel corect a conchis că

instanța de fond nu a individualizat pedeapsa potrivit prevederile art. 61, 75 Cod

penal, prin ce i-a fost numită o pedeapsă neechitabilă, corectînd astfel această eroare.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit dispoziției art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și apel doar în prezența temeiurilor menționate de norma dată.

Colegiul constată, că în recursul său, recurenții nu au indicat temeiurile pentru

recurs, prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, însă din conținutul

3

acestuia, rezultă că recurenții își exprimă dezacordul cu pedeapsa stabilită, solicitînd

aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 90 Cod penal,

astfel se întrevede temeiul pentru recurs prevăzut de pct. 10) al normei nominalizate,

și anume: hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Totodată, instanța de recurs atestă, că autorii recursului nu contestă starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte, dar

critică decizia instanței de apel numai referitor la excluderea aplicării față de

inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal, condamnarea cu suspendare condiționată

a executării pedepsei.

Colegiul, consideră că temeiul pentru recurs semnalat de recurenți nu este

incident în prezenta cauză, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată,

acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform

sancțiunii articolului imputat acestuia.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură

în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în

vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de regulile și principiile

prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în

cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de alin. (1)

art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luînd în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul și scopul celor

comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținîndu-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor de generalizare a

pedepsei (art. 75 Cod penal), continuînd operațiunea de individualizare cu privire la

săvîrșirea infracțiunii, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate

vinovatului. Suspendarea condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de

individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă

stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

4

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul îndeplinirii

condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, nu se creează un

drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această măsură de

individualizare judiciară a pedepsei.

În prezenta speță infracțiunea săvîrșită de inculpat este prevăzută de art. 264

alin. (4) Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 4 la 8 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 4 la 5 ani,

iar conform art. 16 alin. (4) Cod penal, necătînd la faptul că este o infracțiune

săvîrșită din imprudență, aceasta se clasifică ca infracțiune gravă.

În opinia instanței de recurs, la stabilirea pedepsei inculpatului, a fost reținută

just prezența circumstanțelor atenuante – căința sinceră, recunoașterea vinei,

contribuirea activă în vederea descoperirii și examinării cauzei, precum și personalitatea

inculpatului care se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat. Însă,

Colegiul consideră, că instanța de apel întemeiat a conchis că aceste împrejurări în

cauza dată nu sînt suficiente pentru a aplica prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal,

deoarece inculpatul a săvîrșit o infracțiune gravă, fiind comisă prin varianta

agravată a acesteia, ce s-a soldat cu urmări grave. Reieșind din circumstanțele cauzei

se constată, că infracțiunea a fost săvîrșită de inculpat fiind în stare avansată de

ebrietate, cauzînd vătămări grave integrității corporale sau a sănătății unuia din

pasageri, care era minor la acel moment și în prezent este imobilizat, avînd de suferit

și alți 2 pasagerii minori, cauzîndu-le dureri fizice în urma accidentului rutier.

Totodată, inculpatul nu a acordat sprijin material, părților vătămate pentru

înlăturarea și diminuarea consecințelor în urma infracțiunii săvîrșite, ceea ce denotă

faptul că ultimul nu a manifestat suficientă responsabilitate în raport cu faptele

prejudiciabile. Inculpatul a întreprins măsuri în acest sens, abia după pronunțarea

soluției instanței de apel, ceea ce în opinia Colegiului a fost făcut pentru a acumula

motive pentru adresare în instanța de recurs.

Ținînd cont de conglomeratul circumstanțelor speței, Colegiul consideră,

întemeiată concluziile instanței de apel, că prima instanță nu a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal ce ar permite aplicarea în privința

inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, iar corectarea ultimului este imposibilă

fără izolarea de societate, cu dispunerea executării pedepsei în penitenciar de tip

deschis.

Luînd în considerație, însă, după cum a fost specificat mai sus, prezența și

circumstanțelor atenuante, caracteristica pozitivă a inculpatului, instanța de recurs

consideră că aceste împrejurări au determinat corect instanța de apel, de a-i stabili

ultimului ca pedeapsă un termen cu închisoare, mai aproape de minimul prevăzut

de sancțiunea normei și anume 5 ani.

Cu privire la argumentul recurenților, că instanța de apel nu a citat și audiat

părțile vătămate pentru a fi stabilită poziția acestora în vederea agravării pedepsei

5

penale în privința inculpatului, Colegiul, îl consideră nefondat, deoarece reieșind din

materialele cauzei se reține că părțile vătămate au fost citate, fapt confirmat prin

avizele de recepție (f.d. 173-177, 179-181), la fel și prin telefonogramă(f.d. 186), însă

acestea nu s-au prezentat. Reieșind din procesul verbal al ședinței de judecată în

instanța de apel (f.d. 190-192), se atestă că instanța a pus în discuție chestiunea

despre posibilitatea examinării cauzei în lipsa părților vătămate, însă părțile, inclusiv

avocatul, Bordei M. și inculpatul au considerat posibil de a examina cauza în lipsa

acestora. De asemenea, potrivit aceluiași proces-verbal al ședinței de judecată a fost

pusă în discuție și chestiunea cu privire la verificarea probelor, însă inculpatul și

apărătorul său nu au invocat probe noi și nu au dorit să fie cercetate suplimentar

probele administrate de prima instanță.

Așadar, Colegiului penal, statuează că pedeapsa cu închisoare și modalitatea de

executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în

așa fel încît acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvîrșirii unor fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blînde, poate

încuraja pe viitor săvîrșirea altor infracțiuni.

Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa individualizată de

instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut

de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și

a altor persoane.

Rezumînd cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de drept

ce ar afecta hotărîrea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la concluzia că

recursul este inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 17 martie 2014, declarat de către avocatul Bordei Mihai

și inculpatul Safaleru Dorin Vlas, în cauză penală în privința acestuia, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 august 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Ion Guzun

6