1ra-552/2015 — art. 264 al. 3 lit. b CP

1ra-552/2015 — art. 264 al. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-552/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă

Judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco, Liliana Catan și Constantin Alerguș,

judecînd în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de

succesorul părții vătămate Samoceadina Zinovia, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014, în cauza penală

în privința lui

Borisencov Igor Ilia, născut la 24 octombrie

1981, domiciliat în mun. Chișinău, bd. Mircea cel

Bătrîn 23, ap. 37 ;

termenul de examinare a cauzei fiind:

- în prima instanță din 26.09.2013 până la 20.06.2014;

- în instanța de apel din 19.08.2014 până la 04.12.2014;

- în instanța de recurs din 02.04.2015 până la 02.06.2015.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a fost

legal executată.

Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție asupra recursului în cauză în baza

actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

Borisencov Igor a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 5 ani

închisoare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe termen de 4 ani.

Conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost suspendată condiționat pe

un termen de probă de 5 ani.

S-a admis acțiunea civilă și s-a încasat de la inculpatul Borisencov Igor în

beneficiul succesorului părții vătămate Samoceadin Alexandr, Samoceadina Zinovia

prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei.

aproximativ ora 21.30, Borisencov Igor, conducînd automobilul de model „Chevrolet

Aveo”, n/î C PL 163, de la serviciul taxi „14777”, se deplasa pe str. Uzinelor, mun.

Chișinău, din direcția str. Industrială spre com. Bubuieci, mun. Chișinău. În timpul

deplasării, ajungînd pe str. Uzinelor nr. 186, în zona de acțiune a indicatorului rutier

de restricție 3.27, conform căruia viteza maximă limită de deplasare stabilită pe acest

sector de drum este de 35 km/h, n-a asigurat securitatea la trafic, nu a ținut cont de

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, nu a

adoptat viteza limită stabilită pe acest sector de drum de 35 km/h ca să poată opri în

siguranță la apariția obstacolului, nu a ținut cont de situația rutieră și a comis

tamponarea pietonului Samoceadin Alexandr, care s-a angajat în traversarea

1

carosabilului de la stînga spre dreapta relativ deplasării mijlocului de transport. În

rezultatul accidentului rutier cet. Samoceadin Alexandr a decedat la data de

02.12.2012 ora 13.45 în Centrul Național Științifico - Practic de Medicină Urgentă, în

rezultatul traumei crinio-cerebrale deschisă cu excoriații, echimoze, hemoragii difuze

în țesuturile moi pericraniene, fractură cominutivă a oaselor bolții și bazei craniului,

dilacerarea emisferei cerebrale pe dreapta, contuzia emisferei cerebrale pe stînga,

hemoragii epi și subdurale, subarahnoidale difuze, intraparenchimatoase

Samoceadina, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărîri noi prin care I. Borisencov să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3), lit. b)

Cod penal la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport și majorarea cuantumului prejudiciului moral, pe motiv că, la aplicarea

pedepsei prima instanță nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei, inculpatul nu

recunoaște vina și astfel ilegal și neîntemeiat a aplicat prevederile articolului 90 Cod

penal. La fel, a invocat că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, prima

instanță nu a ținut cont de următoarele circumstanțe: pierderea unicului copil, părinții

sunt inapți de muncă, alți copii nu au și nu pot avea în legătură cu vârsta înaintată,

fiul a fost unicul întreținător.

2014, a fost respins ca nefondat apelul succesorului părții vătămate Samoceadina

Zinovia, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că, prima instanță a

acordat deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75 și 90 Cod penal, astfel,

pedeapsa penală este aplicată în limitele prevăzute de lege.

De asemenea, în sentință se cuprind datele privind persoana inculpatului și

circumstanțele care influențează asupra pedepsei, fiind luate în considerație gravitatea

infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului, comportamentul lui în cadrul urmăririi

penale și ședinței de judecată.

Inculpatul are la întreținere un copil minor, a reparat benevol prejudiciul

material, anterior n-a fost judecat, nu se află la evidență la medicul narcolog,

retrăiește sincer cazul și promite repararea prejudiciului moral produs prin

infracțiune.

Instanța a evidențiat și faptul că, accidentul rutier în cauză, s-a produs pe

sectorul de drum unde nu este instalat indicatorul rutier 3.27(vezi certificatele

prezentate de Inspectoratul General al Poliției și de Direcția generală transport public

și căi de comunicații, f.d. 45, vol. II), iar, la momentul tamponării, partea vătămată se

afla în stare de ebrietate (vezi rezultatul analizei sângelui la alcool - f.d.20, vol.l),

traversând carosabilul lipsit de marcaje rutiere pentru pietoni (f.d.11 -13, vol. 1).

Instanța de apel a reținut și faptul că, instanța de fond a aplicat în privința

inculpatului prevederile art. 90 Cod penal, invocînd următoarele motive: suspendarea

condiționată va permite și respectarea mai eficientă a drepturilor părții vătămate:

personalitatea inculpatului nu prezintă gradul de pericol social necesar executării

reale a pedepsei cu închisoare; suspendarea condiționată ar permite realizarea mai

eficientă a scopurilor pedepsei; suspendarea condiționată a executării pedepsei va

permite stabilirea unui echilibru just între interesele părții vătămate și interesele

statului în domeniul prevenirii unui astfel gen de infracțiuni.

2

La fel, prima instanță corect a stabilit mărimea prejudiciului moral în suma de

30 000 lei și a ținut cont de circumstanțele ce indică la justificarea măririi

prejudiciului moral: pierderea unicului copil de către părinți inapți de muncă, care nu

pot avea alți copii în virtutea vîrstei înaintate. Această circumstanță. în mod

indiscutabil, indică la suferințe morale a succesorului părții vătămate.

succesorul părții vătămate Z. Samoceadina, care solicită casarea parțială a acesteia și

condamnarea inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 5 ani

închisoare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe termen de 4 ani, cu excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod

penal. În motivarea recursului se invocă că:

- pedeapsa stabilită inculpatului este prea blîndă, iar instanța de apel eronat a

făcut referire la existența unui șir de circumstanțe precum sunt caracteristica pozitivă

a inculpatului, recuperarea prejudiciului cauzat părții vătămate, considerîndu-le ca

factori hotărîtori la aprecierea felului de pedeapsă, ajungînd la concluzia despre

posibilitatea corectării inculpatului în condiții neprivative de libertate. Consideră că,

aceste circumstanțe nu numai că sunt eronat reținute de instanța de apel, dar sunt și

insuficiente pentru stabilirea pedepsei în coraport cu împrejurările cauzei;

- atît instanța de fond, cît și cea de apel nu au respectat criteriile generale de

individualizare a pedepsei inculpatului, iar suspendarea executării acesteia, ar indica

la ineficiența legii penale în raport cu restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnatului,

cît și a altor persoane, ceea ce ar conduce, în final, la neatingerea scopului pedepsei

penale;

- consideră că instanțele de judecată nu au clarificat obiectiv toate circumstanțele

cauzei, adoptînd decizii ilegale la capitolul aplicării pedepsei;

- la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, instanța de apel nu a ținut cont de

următoarele circumstanțe: pierderea unicului copil, părinții sunt inapți de muncă, alți

copii nu au și nu pot avea în legătură cu vârsta înaintată, fiul a fost unicul întreținător.

5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul a scris referință privind opinia asupra recursului ordinar declarat de

succesorul părții vătămate Samoceadina Zinovia prin care a menționat că, recursul

ordinar urmează a fi decis ca inadmisibil motivînd că, nu îndeplinește cerințele de

conținut prevăzute de art. 430 Cod de procedură penală, ori recurenta trebuia să

indice unul din temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală.

Curții Supreme de Justiție concluzionează că acesta urmează a fi admis, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul instanța este în drept să admită recursul, să caseze total sau parțial

hotărîrea atacată, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, dacă nu se

agravează situația condamnatului.

Din norma supra menționată rezultă că, instanța de recurs poate să intervină în

soluția instanței de apel și de fond, inclusiv și să le caseze parțial, în cazul constatării

comiterii erorilor de drept, care au dus la adoptarea unei hotărîri ilegale.

Reieșind din dispoziția alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427, fiind în

3

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

În recursul declarat de succesorul părții vătămate, se invocă temeiurile stipulate

de pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevăd că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și apel, atunci cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărîrii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, precum și în cazul aplicării pedepselor individualizate contrar prevederilor

legale.

Din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul acestuia își exprimă

dezacordul privind aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică suspendarea

condiționată a executării pedepsei stabilite inculpatului pentru infracțiunea săvîrșită.

Consideră că hotărîrile contestate nu au fost motivate suficient sub acest aspect, fără a

fi elucidate obiectiv toate circumstanțele cauzei la individualizarea pedepsei

inculpatului.

Analizînd hotărîrile judecătorești sub aspectul menționat, în raport cu

circumstanțele cauzei, în prezenta speță, Colegiul lărgit consideră că, soluțiile

instanțelor de fond și apel în latura stabilirii modului de executare a pedepsei sînt

neîntemeiate, la adoptarea cărora nu s-a ținut cont în deplină măsură de norma art. 75

Cod penal, ce prevede că persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea Specială a

prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a Codului

penal.

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs remarcă că, prin criterii

generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care

sînt obligate să se conducă instanțele de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru

fiecare persoană vinovată în parte. Instanțelor de judecată, legea penală le acordă o

posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării pedepsei

penale, luînd în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite,

persoana celui vinovat, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținînd

cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Totodată, Colegiul menționează că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza căreia persoana

a fost condamnată, iar după caz, instanța este în drept de a aplica și prevederile Părții

Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90 Cod penal, în cazul în care nu sunt

careva impedimente.

Conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrîngere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică persoanelor

care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și

prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea condamnaților, cît și din partea

altor persoane.

4

Categoria și termenul pedepsei ce urmează a fi stabilit este în dependență de

circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art. 76-77 Cod penal, precum și

efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal.

Prin urmare, termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se

stabilește luînd în considerație și personalitatea infractorului, care include date

privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența

sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrșirea

infracțiunii.

În prezenta cauză supusă judecării, sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal, imputată inculpatului prevede pedeapsa cu închisoare de la

3 la 7 ani și conform art. 16 alin. (4) Cod penal, se consideră ca infracțiune gravă.

Din conținutul părții descriptive a sentinței, la capitolul stabilirii tipului

pedepsei inculpatului, instanța de fond și de apel a menționat că au ținut cont de

personalitatea inculpatului și gravitatea crimei comise care se califică ca gravă,

stabilindu-i inculpatului pedeapsa cu închisoare de 5 ani, adică în limitele prevăzute

de sancțiunea normei imputate.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea termenului

pedepsei cu închisoare, instanțele de judecată urmează să continue operațiunea de

individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin

numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia de

a se corecta și reeduca se poate de concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins prin

suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă.

În speța dată, instanța de fond, luînd în considerație că inculpatul nu are

antecedente penale și la locul de trai se caracterizează pozitiv, are la întreținere un

copil minor, a conchis că e necesar de a-i stabili pedeapsă cu aplicarea art. 90 Cod

penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei. Suplimentar la aceste

concluzii, instanța de apel a constatat și circumstanțele că inculpatul a recuperat

prejudiciul material cauzat părții vătămate.

Studiind minuțios lucrările dosarului în raport cu concluziile instanțelor de fond

și apel, Colegiul penal consideră că aceste instanțe nu și-au motivat suficient

hotărîrile sale la capitolul individualizării pedepsei și incorect au conchis de a aplica

prevederile art. 90 Cod penal.

Așadar, instanța de recurs notează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal,

adică suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte

de pedeapsă, ci o măsură oferită condamnatului prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de el este un incident în viața acestuia.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării pedepsei

numită de către instanțele de judecată prin hotărîre de condamnare de a suspenda pe o

perioadă anumită executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului; aprecierea instanței că scopul poate fi

atins și fără executarea acesteia.

În viziunea instanței de recurs, instanțele de fond și apel insuficient au abordat

condițiile ce vizează circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat.

5

Circumstanțele cauzei, potrivit art. 75 Cod penal, se referă atît la cele care

atenuează răspunderea, cît și la cele care agravează răspunderea, de care instanța este

obligată să țină cont la individualizarea pedepsei.

Din cuprinsul hotărârilor, Colegiul lărgit observă că inculpatul nu a recunoscut

vina, deci reiese că de fapt acesta nu se căiesc sincer și nu a conștientizat gravitatea

acțiunilor sale criminale.

De asemenea, Colegiul lărgit apreciază critic și temeiul reținut de către instanța

de apel pentru susținerea concluziei primei instanțe privind aplicarea art. 90 Cod

penal, în privința inculpatului, și anume că acesta i-a achitat părții vătămate

prejudiciul material, însă reieșind din declarațiile părții vătămate și materialelor

cauzei aceasta a declarat că nu are careva pretenții materiale însă menține cerința de

încasare a prejudiciului moral.

Un alt aspect, în opinia instanței de recurs, care nu a fost abordat suficient de

către instanțele de fond și apel la individualizarea executării pedepsei este și persoana

celui vinovat.

La capitolul persoana celor vinovați – instanțele trebuiau să efectueze o analiză

amplă a personalității infractorului, să dispună de date referitoare la calitățile fizice și

psihice ale făptuitorului manifestat prin fapta comisă, în perioada premergătoare

săvîrșirii faptei prejudiciabile și după săvîrșirea acesteia, în timpul judecății etc.

Sub acest aspect, Colegiul consideră că instanțele de fond și apel neîntemeiat au

reținut că inculpatul anterior n-a fost judecat, deoarece din conținutul materialelor

dosarului (f.d. 76-77 vol. I), inculpatul nu este la prima abatere de la legea penală,

fiind anterior condamnat, deși antecedentele penale ale acestuia sunt stinse, instanțele

de judecată oferindu-i anterior posibilitatea corectării prin aplicarea pedepsei cu

munca neremunerată în folosul comunității, însă concluzii respective pentru evitarea

comiterii pe viitor a faptelor infracționale, nu și-a făcut și a săvîrșit o infracțiune

gravă. De asemenea, inculpatul I. Borisencov s-a eschivat de la prezentare pe

parcursul urmăririi penale și în cadrul examinării cauzei în instanța de fond, în așa

mod manifestînd iresponsabilitate asupra învinuirii înaintate, din care motiv a fost

anunțat în căutare, fiindu-i stabilită măsura preventivă – arestarea (f.d. 208, vol. I).

Astfel, instanța de recurs, în speța dată, găsește întemeiate argumentele

recursului declarat de succesorul părții vătămate Z. Samoceadina și constată că

concluzia instanțelor de fond și apel, precum că scopul legii penale poate fi atins și

fără executarea pedepsei reale cu închisoare, aplicînd prevederile art. 90 Cod penal,

ca fiind eronată și neîntemeiată și din aceste considerente o va exclude, nefiind

considerat faptul că, prin această soluție se înrăutățește situația condamnatului.

Ca agravare a situației condamnatului se subînțelege situațiile de schimbare a

soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o infracțiune mai gravă,

sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în

pedeapsa prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului

aceleiași pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de

aplicarea unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în

recurs a stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă;

situații de învinuire care esențial, după circumstanțe reale, diferă de cea de la început

sau orice altă modificare a învinuirii, ce afectează dreptul inculpatului la apărare.

În temeiul celor expuse, Colegiul lărgit conchide că, recursul declarat de

succesorul părții vătămate Z. Samoceadina urmează a fi admis, casate parțial

6

hotărîrile instanțelor de fond și apel în partea stabilirii pedepsei inculpatului, cu

excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

Referitor la stabilirea prejudiciului moral de către instanțele de fond și de apel,

Colegiul lărgit menționează că, despăgubirile pentru daune morale se disting de cele

pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de

instanța de judecată prin evaluare.

În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se

ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare

suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil care au fost cauzate prin fapta

săvîrșită de inculpat, precum și de toate consecințele acestuia, așa cum rezultă din

actele medicale ori și alte probe administrate în cauză.

Anume, în acest context, instanța de fond a evaluat corect și instanța de apel a

menținut încasarea de la inculpatul Borisencov Igor în beneficiul succesorului părții

vătămate Samoceadina Zinovia prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei, luîndu-se în

considerare suferințele fizice și psihice, gradul de vinovăție al autorului prejudiciului,

consecințele survenite, precum și măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție succesorului părții vătămate.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D I S P U N E:

Admite recursul ordinar declarat de către succesorul părții vătămate

Samoceadina Zinovia, casează parțial sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău

din 20 iunie 2014 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04

decembrie 2014, în cauza penală în privința lui Borisencov Igor Ilia în latura penală,

rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărîre, conform căreia exclude aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

Borisencov Igor Ilia se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Termenul de executare a pedepsei lui Borisencov Igor Ilia se calculează din

momentul reținerii acestuia, cu includerea perioadei arestului preventiv de la 17

aprilie 2014 pînă la 20 iunie 2014.

În rest se mențin dispozițiile deciziei contestate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 23 iunie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Ion Guzun

Elena Covalenco

Liliana Catan

Constantin Alerguș

7