1ra-1165/2014 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1165/2014 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1165/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

09 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco și Ion Guzun,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 martie 2014, de către

avocatul, Antoci Maria și inculpatul,

Cîrlan Igor Isaevici, născut la 28 iulie 1986, originar și

domiciliat r-l Ialoveni s. Sociteni.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Cîrlan Igor

Isaevici, a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 180 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității, urmînd ca în continuare să execute separat

pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 29 martie 2013 și anume 1

an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe termen de probă de 1 an,

obligîndu-l în acest termen, să nu-și schimbe domiciliul fără acordul organului ce

pune în executare sentința.

aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, ignorând prevederile art. 10 alin. 2) lit. a) și

art. 14 lit. a) ale Regulamentului Circulației Rutiere, care interzice conducerea

mijlocului de transport persoanei, care nu posedă permis de conducere, fiind în stare

de ebrietate alcoolică și care în timp ce se deplasa cu motocicleta, de model Dnepr-

11, cu n/î 8883 MDL, pe traseul R-3 Chișinău - Hîncești, a fost stopat de către

colaboratorul INP al IGP, Franț Sergiu, care observând că motocicleta se deplasa

neregulamentar, a semnalat staționarea acestuia.

Ulterior, în cadrul controlului s-a stabilit că Cîrlan I. nu dispunea de careva

acte și având suspecții că acesta se află în stare de ebrietate alcoolică, a fost testat cu

ajutorul mijlocului tehnic, Drager-8510 Alcotest, fiindu-i confirmată concentrația de

1

1,28 mg/l alcool în aerul expirat și la solicitarea să fie supus examenului medical de

recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei, Cîrlan I., a refuzat.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal și

anume: conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, săvîrșită de către o persoană care nu deține permis de

conducere.

acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care Cîrlan I. să fie condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 6

luni închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Iar conform art. 85 Cod

penal, prin cumul total al sentințelor, a adăuga pedeapsa stabilită prin sentința

Judecătoriei Ialoveni din 29 martie 2013 și a-i stabili definitiv pedeapsă de 1 an și 4

luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului procurorul a invocat că:

- instanța de judecată a dat o apreciere obiectivă circumstanțelor cazului dat și a

încadrat corect acțiunile inculpatului în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, însă

aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 90 alin. (11) Cod penal, nu poate fi

considerată legală din motiv, că acesta nu va aduce la corectarea inculpatului și nu

restabilește echitatea socială;

- la stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale aplicate în privința

inculpatului, instanța de judecată urma să țină cont de categoria infracțiunii săvârșite

cu intenție, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, care anterior a fost

condamnat și a comis infracțiunea dată în termenul de probă stabilit prin sentința

Judecătoriei Ialoveni din 29.03.2013 pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.

2011 alin. (1) din Codul penal, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, întru-cât atât la aplicarea primei pedepse inculpatul și-a

regretat fapta;

- deși instanța a constatat prezența circumstanței agravante și anume săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a mai comis o infracțiune, totuși nu a

aplicat față de inculpat prevederile art. 90 alin. (10) Cod penal, care în mod expres,

stipulează că în cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei săvârșește în termenul de probă o nouă infracțiune intenționată, instanța

de judecată stabilește o pedeapsă în condițiile art. 85 Cod penal. Contrar

prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, instanța nu s-a referit

la circumstanța care agravează răspunderea penală a inculpatului, încălcând astfel

modul de stabilire a pedepsei pentru cumul de sentințe, unde instanța la

pronunțarea sentinței, urma să respecte principiul atitudinii individuale față de

stabilirea pedepsei în privința persoanelor, care au săvârșit o nouă infracțiune până

la ispășirea deplină a pedepsei conform sentinței anterioare;

- inculpatul nu a întrunit condițiile prevăzute de legislator necesare pentru

aplicarea prevederile art. 90 alin. (11) Cod penal, fiind ignorate de instanța de fond

prevederile art. 85 și art. 90 alin. (10) Cod penal.

2

fost admis apelul declarat, casată sentința în partea stabilirii pedepsei și pronunțată

o nouă hotărîre în această parte, prin care lui Cîrlan I. i-a fost stabilit pedeapsă,

conform art. 2641 alin. (4) Cod penal, 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de

tip semiînchis.

Conform art. 85 alin. (l) Cod penal, la pedeapsa stabilită, a fost adăugată partea

neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 29.03.2013,

conform art. 2011 alin. (l) Cod penal, 1 an închisoare și i-a stabilit definitiv pedeapsă

lui Cîrlan I., închisoare de l an și 2 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

incorect a stabilit inculpatului pedeapsa penală de 180 ore de muncă neremunerată

în folosul comunității, nu a ținut cont de cerințele legislației în vigoare și a aplicat o

pedeapsă prea blîndă inculpatului, care a săvîrșit o încălcare gravă a prevederilor

Regulamentului Circulației Rutiere și nu a conștientizat faptul că prin acțiunile sale

putea cauza prejudicii considerabile societății.

Astfel, instanța de apel reținut că prima instanță la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei penale aplicate inculpatului, urma să țină cont de categoria

infracțiunii săvârșite, care este o infracțiune intenționată, de personalitatea celui

vinovat, care anterior a fost condamnat și a comis infracțiunea în termenul de probă,

stabilit prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 29.03.2013 pentru săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, întru-cât atât la aplicarea primei pedepse

inculpatul și-a regretat fapta.

Prin urmare, instanța de apel a menționat, că în cazul lui Cîrlan I., instanța de

fond eronat a aplicat prevederile art. 90 alin. (11) Cod penal și a ignorat în mod vădit

prevederile alin. (10) al aceleiași norme, precum și prevederile art. 87 alin. (2) Cod

penal, limitându-se la stabilirea pedepsei numai pentru ultima infracțiune și nu a

adăugat în întregime sau parțial la ea, partea neexecutată a pedepsei conform primei

sentințe, deși era obligată să se expună conform art. 85 și 90 alin. (10) Cod penal.

Instanța de apel a statuat că, inculpatul nu a întrunit condițiile prevăzute de

legislator necesare pentru aplicarea prevederile art. 90 alin. (11) Cod penal, motiv

pentru care, în temeiul art. 85 alin. (l) Cod penal, la pedeapsa stabilită, urmează de

adăugat partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința judecătoriei Ialoveni

din 29.03.2013, conform art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a considerat că în privința inculpatului, nu pot fi

aplicate prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, deoarece conform art. 61 alin. (2) Cod

penal pedeapsa aplicată lui Cîrlan I. nu și-a atins scopul, și anume, prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni din partea lui, cât și din partea altor persoane odată ce,

reieșind din caracterul și metoda prin care a fost săvârșită infracțiunea, cert se atestă

că, prevenirea de noi infracțiuni din partea inculpatului în ceea ce privește siguranța

traficului rutier este posibilă doar prin aplicarea unei pedepsei mai aspre, alta decât

3

suspendarea executării pedepsei cu închisoare, adică cu aplicarea pedepsei reale cu

închisoarea, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

apărătorul său, Antoci Maria, prin care solicită casarea acesteia, cu menținerea

sentinței. În motivarea recursului invocă, că:

- este corectă concluzia instanței de fond privind aplicarea în privința

inculpatului a pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunității, reținînd că

ultimul a săvîrșit o infracțiune ușoară, a recunoscut vina integral, se căiește sincer de

cele comise, astfel întemeiat a aplicat prevederile art. 90 alin. (11) Cod penal;

- instanța de apel neîntemeiat a considerat că nu pot fi aplicate în privința

inculpatului prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, deoarece instanța de fond a

specificat despre starea familiară și materială a inculpatului fiind vulnerabilă, iar

motocicleta cu care acesta a săvîrșit infracțiunea a vîndut-o, nu dispune de permis de

conducere, nu este o persoană agresivă, a confirmat că este dispus să execute

pedeapsa cu munca neremunerată, chir și dublu, numai să nu fie privat de libertate,

astfel considerația instanței de apel precum că prevenirea de noi infracțiuni din

partea inculpatului referitor la siguranța traficului rutier este posibil doar prin

aplicarea unei pedepse mai aspre, este una pripită.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece nu se întemeiază pe

prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, stabilindu-i inculpatului pedeapsă în limitele

sancțiunii infracțiunii imputate și conform art. 85 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Din conținutul recursului declarat, rezultă că autorii acestuia î-l întemeiază în

baza art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, ce prevede că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale. Astfel, recurenții își exprimă dezacordul referitor la stabilirea

pedepsei închisorii cu executare reală, optînd pentru menținerea sancțiunii aplicate

de prima instanță.

Instanța de recurs, consideră că acest temei de casare nu este incident în speța

dată, deoarece nu și-a găsit confirmarea, iar instanța de apel și-a motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite

conform sancțiunii articolului imputat acestuia și țînînd cont de prevederile art. 85 și

90 alin. (10) Cod penal.

În corespundere cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute

de art. 75 Cod penal, instanța de judecată stabilește pedeapsă echitabilă în limitele

4

fixate în articolul corespunzător din Partea specială a Codului penal, care prevede

răspundere pentru infracțiunea săvîrșită. La stabilirea pedepsei, instanța de judecată

trebuie să țină cont de următoarele criterii:

- pedeapsa se aplică în limitele fixate în Partea specială a Codului penal;

- pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

Codului penal.

Așadar, sancțiunea infracțiunii imputate inculpatului în baza art. 2641 alin. (4)

Cod penal, prevede pedeapsă cu amendă în mărime de la 700 la 800 unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de

ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură

în măsură să înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în

vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de regulile și principiile

prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în

cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Prin decizia instanței de apel, inculpatului, în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal,

i-a fost stabilită pedeapsă, 6 luni închisoare și conform art. 85 alin. (1) Cod penal, la

pedeapsa stabilită i-a fost adăugat partea neexecutată prin sentința Judecătoriei

Ialoveni din 29.03.2013, fiindu-i definitiv stabilit pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

De menționat este și faptul că cauza penală dată a fost judecată pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu art. 3641 Cod de

procedură penală, iar inculpatul potrivit alin. (8) al aceleiași norme a beneficiat de

reducere a limitelor de pedeapsă.

Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de alin. (1)

art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luînd în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul și scopul celor

comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținîndu-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

După cum se observă din sancțiunea infracțiunii imputate inculpatului, aceasta

prevede pedepse alternative pentru fapta săvîrșită și anume amenda, munca

neremunerată în folosul comunității și pedeapsa cu închisoare.

Conform alin. (2) art. 75 Cod penal, instanța de judecată este în drept să

stabilească o pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvîrșirea infracțiunii numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul

celor menționate, nu va asigura scopul pedepsei.

Deci, din conținutul sentinței cît și recursului declarat, Colegiul reține că

situația materială a inculpatului este vulnerabilă, din care considerente se conchide

că instanțele de judecată corect nu au aplicat această categorie de pedeapsă, deoarece

5

executarea acesteia de către inculpat din start este sortită de a nu fi executată, ceea ce

nu ar fi admisibil și discriminator în raport cu societatea și inculpatul.

În continuare, rămîn a fi aplicabile categoriile de pedeapsă, munca

neremunerată în folosul comunității și cea cu închisoare. La opțiunile date de

pedeapsă, Colegiul penal, consideră justă concluzia instanței de apel precum că

scopul educativ și preventiv al pedepsei în privința inculpatului nu poate fi atins,

decît prin aplicarea pedepsei cu închisoare și executare reală pe un termen de 6 luni.

La baza aceste concluzii, corect a fost reținut faptul că, deși infracțiunea săvîrșită de

inculpat se clasifică potrivit alin. (2) art. 16 Cod penal, ca una ușoară, și sînt prezente

circumstanțele atenuante – recunoașterea vinei și căința sinceră, însă nu poate fi

neglijat prezența condamnării inculpatului prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 29

martie 2013, în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, cu suspendare

condiționată pe un termen de probă de 1 an, conform art. 90 Cod penal. De unde

rezultă, că inculpatul nu și-a făcut concluzii necesare și în termenul de probă stabilit,

săvîrșește din nou o infracțiune cu intenție, chiar dacă ar fi una ușoară, însă putea

genera urmări prejudiciabile societății, chiar și pentru persoana inculpatului.

În viziunea instanței de recurs, semnificativ este și acel fapt că inculpatul fiind

anterior condamnat prin sentințele Judecătoriei Ialoveni din 10 mai 2004, în baza art.

186 alin. (2) lit. b) Cod penal și din 29 martie 2013, în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal, de fiecare dată recunoștea vina, se căia sincer, fiindu-i stabilite pedepse cu

aplicarea art. 90 Cod penal, condiționate cu suspendare pe termen de probă, însă

acesta săvîrșește a treia oară o infracțiune cu intenție, ceea ce denotă că pedepsele

neprivative de libertate nu-și ating scopul de corectare și reeducare a inculpatului,

iar comiterea infracțiunilor, deși diverse, capătă caracter sistematic pentru inculpat,

ceea ce nu este tolerant în societate.

Împrejurările sus menționate, indică și la justa aplicare de către instanța de apel,

în speța dată, a prevederilor art. 85 alin. (1) Cod penal, fiindcă acestea se aplică

potrivit art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu suspendare

condiționată a executării pedepsei săvîrșește în termenul de probă o nouă infracțiune

intenționată, fapt ce este incident și în cazul dat.

Referitor la argumentul recurenților, precum că instanța de apel pripit a conchis

aplicarea unei pedepse mai aspre și nu a ținut cont de dispozițiile art. 90 alin. (11)

Cod penal, Colegiul penal le consideră nefondate, deoarece în opinia instanței

circumstanțele privind personalitatea inculpatului nu permit a convinge despre

posibilitatea aplicării acestor prevederi. Din materialele cauzei rezultă că acesta nu

dispune de o caracteristică exemplară și nu sînt stabilite careva circumstanțe

excepționale, ce ar indica în cazul lui Cîrlan I., la prezența condițiilor stipulate de art.

90 alin. (11) Cod penal.

În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul îndeplinirii

condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1), (11) Cod penal, nu se creează un

drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această măsură de

individualizare judiciară a pedepsei.

6

Astfel, Colegiului penal, statuează că pedeapsa cu închisoare și modalitatea de

executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în

așa fel încît acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvîrșirii unor fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blînde, poate

încuraja pe viitor săvîrșirea altor infracțiuni.

Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa individualizată de

instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut

de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și

a altor persoane.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Rezumînd cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de drept

ce ar afecta hotărîrea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la concluzia că

recursul este inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 11 martie 2014, de către avocatul, Antoci Maria

și inculpatul, Cîrlan Igor Isaevici, în cauza penală în privința acestuia, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 iulie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Ion Guzun

7