1ra-234/2017 — art. 264 alin. 4 CP

1ra-234/2017 — art. 264 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-234/2017

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

22 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

avocații Bubuioc Svetlana și Danila Vitalie în numele inculpatului Cîrlan

Constantin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 26 septembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Cîrlan Constantin XXXXXXX,

născut la XXXXXXXXX, originar și domiciliat în

XXXXXXXXXXX

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

apel);

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

probelor administrate la faza de urmărire penală, Cîrlan Constantin a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu executarea

în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 4 ani.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 4 ani.

Constantin, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, la 03 martie 2016,

aproximativ la 1021, conducând automobilul de model „Ford Fusion” cu n/î

XXXXXX, aflându-se pe teritoriul stației de alimentare cu combustibil nr. 61

„Lukoil Moldova” situată pe traseul R-3 Chișinău – Hîncești, la intrarea în s.

Bardar, r-nul Ialoveni, manifestând sine încredere exagerată încălcând prevederile

art. 14 pct. 1),39 alin. (1), 41 alin. (2) și art. 45 alin. (1) lit. a), b) din Regulamentul

Circulației Rutiere, în timpul efectuării manevrei de deplasare în spate a tamponat-

o pe cet. Iovu Ioana, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr.

1

40D/501 din 24.03.2016, vătămări corporale grave, în urma cărora aceasta a

decedat.

blândețea pedepsei a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie

condamnat conform învinuirii formulate la 5 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 5 ani. Încasarea din contul lui Cîrlan C. în beneficiul

statului cheltuielile judiciare în sumă de 842 lei.

În argumentarea cererii de apel procurorul a invocat că instanța de fond la

stabilirea pedepsei nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii comise și

circumstanțele cauzei, de consecințele survenite, menționând că scopul pedepsei

penale poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, or în

speță, nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

2016, apelul declarat a fost admis, casată sentința în partea aplicării pedepsei și

pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care, Cîrlan Constantin a fost condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal,

la 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip deschis, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

În rest sentința a fost menținută.

de fond just a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, iar acțiunile inculpatului

corect au fost încadrate în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, pedeapsa numită

inculpatului cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este nejustificată, la

stabilirea căreia instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 61 și 75 Cod

penal, precum și de circumstanțele de fapt ale cauzei, de persoana inculpatului, de

consecințele survenite, în speță lipsind careva motive pentru a suspenda

executarea pedepsei numite.

Totodată, instanța de apel a relevat că în cauză lipsesc temeiuri de a dispune

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor pentru efectuarea expertizei

medico-legale, deoarece aceste cheltuieli nu sunt expres prevăzute în art. 227 alin.

(2) pct. 5) Cod de procedură penală ca cheltuieli judiciare.

Bubuioc S. în numele inculpatului, care, invocând prevederile art. 427 alin. (1)

2

pct. 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței

instanței de fond, argumentând că instanța de apel greșit a admis apelul, deoarece

în speță nu există careva interdicții pentru condamnarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei stabilite.

6.1. Exprimându-și dezacordul cu decizia nominalizată, avocatul Danila

Vitalie în numele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, care, menționând

prevederile pct. 6), 10), 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, solicită,

casarea hotărârii instanței de apel cu menținerea sentinței.

În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat următoarele:

- instanța de apel nu și-a argumentat soluția privind excluderea prevederilor

art. 90 Cod penal și dispunerea executării reale a pedepsei stabilite;

- în speță sunt prezente un cumul de circumstanțe atenuante, iar instanța de

apel nu le-a luat în considerație și fără a ține cont de personalitatea inculpatului,

care pentru prima dată a fost atras la răspundere penală pentru săvârșirea unei

infracțiuni din imprudență, este tânăr, s-a căit sincer, se caracterizează pozitiv, a

recuperat prejudiciul material și moral, succesorul legal nu are careva pretenții față

de inculpat, greșit a concluzionat că în prezenta cauză nu au fost stabilite careva

circumstanțe pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, iar corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă numai în condiții de izolare de societate;

-instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 și 90

Cod penal, astfel fiind efectuată o greșită individualizare a executării pedepsei

numite prin sentință, or prima instanță corect și obiectiv a motivat soluția sa ținând

cont de faptul că o pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative prevăzute

pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei;

- norma de drept aplicată prin hotărârea atacată contravine unei hotărâri de

aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție (cauza

1ra-1060/15 Tihon D. și 1ra-686/15 Butnaru V.)

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

ordinare declarate, solicitând inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit

neîntemeiate, invocând că soluția instanței de apel, referitor la categoria și

termenul pedepsei, a fost reținută în strictă conformitate cu prevederile art. 6, 7,

61, 75, 76, 77 Cod penal, conform cărora, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșire unor infracțiuni, i se aplică o pedeapsă echitabilă, în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii.

3

în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul de clarat

este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, recurenții invocă temeiuri de casare a

hotărârii contestate pct. 6),10) și 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise în instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale și norma de drept aplicată în hotărârea

atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către

Curtea Supremă de Justiție.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursuri,

Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursurilor declarate, lipsind temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării hotărârii contestate.

Cu referire la temeiul pentru recurs, prevăzut de art. 427 alin.(1) pct.6) Cod

de procedură penală, invocat de către avocatul Danila V., Colegiul penal îl

apreciază ca fiind formal indicat, deoarece recurentul nu a indicat și nu a specificat

în ce constau erorile prevăzute de respectivul temei pentru recurs.

În continuare Colegiul reține, că din conținutului recursurilor rezultă că,

recurenții sunt de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum

și cu încadrarea juridică a acțiunilor lui Cîrlan C. și critică decizia instanței de apel

numai în partea excluderii prevederilor art. 90 Cod penal, menționând în acest

sens că, la stabilirea modul de executarea a pedepsei de către instanța de apel

nu au fost reținute circumstanțele atenuante prezente în speță și faptul că,

4

inculpatul a reparat benevol prejudiciul material și moral cauzat prin infracțiune,

astfel că succesorul legal al părții vătămate nu are pretenții atât de ordin material

cât și moral.

Argumentul avocatului Danila V., precum că instanța de apel incorect a

individualizat pedeapsa și nu a ținut cont de faptul că „o pedeapsă mai aspră din

numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în

cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei”, Colegiul îl consideră neîntemeiat și irelevant, or, sancțiunea

normei penale în baza căreia inculpatul a fost condamnată nu prevede pedepse

alternative, ci doar pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 8 ani, iar circumstanțe

excepționale care ar permite aplicarea altei categorii de pedeapsă mai blândă, în

speță nu au fost stabilite.

Tot aici, instanța de recurs reține, că potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa

penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii,

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

La fel, conform art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

De asemenea, Colegiul consideră necesar de evidențiat că, în dispoziția art. 90

Cod penal sunt prevăzute condițiile pentru acordarea suspendării condiționate a

executării pedepsei, și anume se prevede că instanța de judecată, ținînd cont de

circumstanțele cauzei și de persoana vinovatului poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, fiind obligată să-și

argumenteze hotărârea în acest sens.

În acest context Colegiul constată corectitudinea concluziei instanței de apel,

care a relevat că instanța de fond, nu a acordat deplină eficiență principiilor

generale de aplicare a pedepsei prevăzute în art. 61 alin. (2) Cod penal, nu a ținut

cont și nu s-a condus de criteriile generale de individualizare a acesteia stabilite în

art. 75 alin. (1) Cod penal, de scopul pedepsei penale de corectare și reeducare a

5

inculpatului, de circumstanțele reale ale cauzei și de persoana lui Cîrlan C., iar în

final greșit a apreciat că scopul pedepsei penale în cazul concret poate fi atins fără

privare reală de libertate al inculpatului, numindu-i acestuia fără temei legal

pedeapsa cu suspendarea condiționată a executării acesteia, or, în prezența

acelorași circumstanțe (recunoașterea vinovăției, căința sinceră), care au stat la baza

examinării cauzei în ordinea prevăzută de alin. (8) art. 3641 Cod de procedură

penală, instanța de fond a aplicat și prevederile art. 90 Cod penal.

În argumentarea concluziei sale Colegiul reține că, instanța de apel judecând

apelul acuzatorului de stat a acordat deplină eficiență criteriilor generale de

individualizare a pedepsei și a ținut cont de circumstanțele cauzei, legate de scopul

și motivele faptei, gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria

celor grave, în urma căreia a decedat o persoană, or dreptul la viață al oricărei

persoane prevăzut de art. 2 CEDO prevalează asupra altor drepturi, iar Curtea

Europeană acordă dreptului la viață o semnificație cu totul aparte situânu-l printre

articolele primordiale ale Convenției.

Prin urmare se conchide că, instanța de apel în mod just a constatat că

pedeapsa lui Cîrlan C. este individualizată contrar prevederilor art. 61 și 75 Cod

penal, deoarece este inadecvată și inechitabilă în raport cu gravitatea și

consecințele infracțiunii comise, soldate cu decesul unei persoane. Astfel, în raport

cu criteriile de individualizare a pedepsei, respectiv gradul de pericol social

crescut al faptei săvârșite de inculpat, care chiar dacă se atribuie la categoria celor

comise din imprudență, face parte din categoria celor grave, a avut drept

consecință decesul unei persoane, modul cum a fost comisă infracțiunea prin

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, astfel, just a considerat că

pedeapsa cu suspendarea condiționată a executării acesteia este neadecvată.

Prin urmare, concluziile instanței de apel de a exclude dispozițiile de aplicare

a art. 90 Cod penal, Colegiul le consideră întemeiate, prin neatingerea scopului

pedepsei penale.

Referitor la alegațiile apărării precum că în speță sunt prezente un cumul de

circumstanțe atenuante, iar instanța de apel nu le-a luat în considerație, Colegiul

reține că, circumstanțele la care au făcut referire recurenții în cererile de recurs,

(vârsta tânără, săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni, recuperarea

prejudiciului) au fost reținute de instanțele de fond ca atenuante, fapt care a permis

stabilirea pedepsei inculpatului mai aproape de limita minimă prevăzută de

sancțiunea normei în baza căreia acesta a fost condamnat, or, odată ce instanțele

de judecată au constatat circumstanțe atenuante și au redus pedeapsa, după caz

6

până la minim, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare a

prevederilor art. 90 Cod penal.

Drept urmare, Colegiul penal găsește neîntemeiate alegațiile recurenților în

partea solicitării suspendării condiționate a executării pedepsei și constată că

concluzia instanței de apel, privitor la faptul că corijarea inculpaului este posibilă

doar prin aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, cu executare în

penitenciar de tip deschis, este una legală, corectă, motivată și întemeiată.

În continuare instanța de recurs constată că în speță nu și-a găsit confirmare

nici temeiul de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 16) Cod de procedură penală,

invocat de recurent, deoarece deciziile care sunt menționate de avocatul Danila V.

( 1ra-1060/15 Tihon D. și 1ra-686/15 Butnaru V.) nu sunt relevante speței, or în

cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în măsură să

înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei în fiecare caz

separat pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina libertate

de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea categoriei, duratei ori a

cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

În consecință, Colegiul penal opinează că argumentele punctate în cererile

de recurs privind greșita individualizare a executării pedepsei nu sunt incidente

cauzei deferite judecății, iar instanța ierarhic inferioară și-a motivat just soluția

adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor din art. 61 și 75 Cod penal,

aplicându-i lui Cîrlan C. o pedeapsă proporțională faptei săvârșite și consecințelor

survenite, fapt ce determină incontestabil concluzia de inadmisibilitate a

recursurilor ca fiind vădit neîntemeiate, cu menținerea hotărârii contestate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate avocații Bubuioc Svetlana

și Danila Vitalie în numele inculpatului Cîrlan Constantin, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2016, în cauza

penală în privința lui Cîrlan Constantin XXXXXXX, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 martie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7