1ra-1097/2014 — 151 al. 4

1ra-1097/2014 — 151 al. 4 (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1097/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

25 iunie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte - Petru Ursache,

Judecători – Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Liliana Pasat, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2014, în cauza

penală în privința lui,

Spînu Nicolae Gheorghe, născut la

02.01.1978, originar și domiciliat în s.

Mihăileni, r-nul Rîșcani.

Datele referitoare la termenul de examinare

a cauzei:

- de la 27 ianuarie 2011 pînă la 25 iulie 2013

(prima instanță)

- de la 13 august 2013 pînă la 19 martie 2014

(instanța de apel)

- de la 20 mai 2014 pînă la 25 iunie 2014

(instanța de recurs)

CONSTATĂ:

Gheorghe, a fost condamnat în baza art. 151 alin.(1) Cod penal, la 5 (cinci) ani

închisoare, iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă 2 (doi) ani.

jurul orelor 23:00 – 24:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se lîngă

gospodăria lui Brînză A., din s. Mihăileni, r-nul Rîșcani, avînd scopul cauzării

vătămărilor intenționate a integrității corporale lui T. Conea, din motiv că, acesta l-

a ofensat cu cuvinte necenzurate, a smuls o scîndură de la gard și i-a aplicat

acestuia multiple lovituri în regiunea corpului și capului, ulterior, după ce ultimul a

căzut la pămînt, Spînu N, a continuat să-l lovească cu picioarele peste diferite părți

ale corpului, cauzîndu-i astfel vătămări corporale grave.

Procuror, care a solicitat casarea parțială a acesteia în latura stabilirii

pedepsei, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa în

baza art. 151 alin.(1) Cod penal, de 8 (opt) ani închisoare, cu executarea ei în

penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea cerințelor sale acuzatorul de stat a indicat că, la stabilirea

pedepsei cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, instanța de fond nu a ținut

1

cont în deplină măsură de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Astfel,

s-a considerat că reieșind din personalitatea inculpatului, comportamentul acestuia

la etapa de urmărire penală și judecare a cauzei, influența pedepsei stabilite

acestuia nu-și va atinge scopul de corectare și reeducare.

Partea vătămată, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi

hotărări prin care inculpatul să fie achitat, deoarece consideră că acesta nu a comis

fapta care i se încriminează.

În motivarea cerințelor sale apelantul a descris modul în care s-au derulat

evenimentele petrecute cu el și a negat participarea inculpatului la fapta

incriminată.

Avocatul, Igor Țurcanu în numele inculpatului și inculpatul, care au

solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri,

potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie achitat.

În motivarea apelului declarat, avocatul s-a limitat la critica asupra aprecierii

probelor efectuată de către instanța de fond și care s-a rezumat la următoarele:

- la dosar există o cerere, care presupus, era scrisă din numele părții

vătămate din 20 ianuarie 2010, privind încetarea procedurii de cercetare a cauzei,

fapt ce nu corespunde realității și care demonstrează faptul falsificării probelor;

- procesul penal a început abia peste 20 de zile de la comiterea infracțiunii;

- la urmărirea penală nu a fost efectuată confruntarea dintre Conea T. și

Spînu N., chiar dacă din partea apărării s-a solicitat acest lucru;

- inculpatului i-a fost sechestrat în mod ilegal pașaportul și care, în prezent

este reținut ilegal de către organele de urmărire penală.

- în viziunea apărării soții Brînză, erau primii suspecți în comiterea

infracțiunii date, deoarece erau unicii martori la cele întîmplate, iar nedeclararea

adevărului de la bun început, cine este vinovatul, trezea suspiciuni.

- în ședința de judecată nu s-a stabilit cu ce anume a fost lovită partea

vătămată, cu un topor sau cu scîndura de la gard, concluziile experților fiind

contradictorii.

- contrar prevederilor art. 372 Cod de procedură penală, nu au fost examinate

corpurile delicte ca, scîndura de la gard și șuvițele de păr, aceste probe nu puteau fi

puse la baza sentinței de condamnare.

- nu a fost numită o expertiză pentru a stabili cu certitudine cui îi aparțin

firele de păr depistate pe scîndură, cu atît mai mul, că din declarațiile părții

vătămate, dar și a martorilor, rezulta că Conea T., era îmbrăcat într-o scurtă cu

glugă pe cap. Ca urmare, sub nici o formă pe scîndura menționată mai sus, sau alt

corp contondent nu ar fi putut să fie găsite șuvițe de păr ale părții vătămate.

care a fost pronunțată integral în aceeași zi, apelurile declarate au fost respinse ca

nefondate, fiind menținută sentința.

cercetări multilaterale, complete și obiective a probelor administrate pe caz, prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală, s-a ajuns la concluzia că, instanța de fond

2

corect a apreciat asupra circumstanțelor de fapt și aspectelor de drept ce au o

importanță pentru justa soluționare a cauzei.

Astfel, s-a constatat că declarațiile soților Știrbu și Brînză, a lui Viorel

Galașanu, Ana Gheorghiță, colaboratorilor de poliție Visarion Untilă și Nicolae

Calistru și declarațiile medicului-legist Sergiu Raileanu, aflîndu-se în coraborare

reciprocă, indicau cu certitudine asupra faptului privind maltratarea părții vătămate

în seara de 20.01.2010, de către inculpat, în împrejurările redate de către soții

Brînză Aurel și Alina, precum și martorul Galașanu V., care a aflat despre cele

întîmplate nemijlocit la fața locului, unde se afla și inculpatul, care nu a negat cele

relatate de către Brînză Aurel.

Totodată, comportamentul postfaptic manifestat de către inculpat, prin

solicitarea insistentă de a nu fi divulgat, cu atît mai mult demonstra vinovăția

acestuia, iar nerecunoașterea faptei imputate cu mențiunea despre revenirea la

domiciliu îndată ce a plecat din curtea soților Știrbu, unde întrebuințase băuturi

alcoolice, fără a-l vedea pe drum pe Conea T., care plecaseră de ceva timp mai

înainte, a fost apreciată drept o încercare de a duce în eroare instanțele de judecată,

în vederea evitării răspunderii penale.

Referitor la argumentul invocat de către apărare, precum că, partea vătămată

a fost maltratată de către Brînză Aurel, instanța de apel l-a considerat neîntemeiat

lipsind în acest sens careva probe, reținînd totodată lipsa unei motivații logice a

acestei intenții, luînd în considerație faptul că aceștia doi pînă la incident nici nu se

cunoșteau, cu atît mai mult că, nu au avut anterior careva conflicte împreună. În

același sens, circumstanțele constatate, indicau asupra unei motivații logice privind

maltratarea părții vătămate de către inculpat, care au început cearta din gospodăria

soților Știrbu în urma adresării de către primul cu cuvinte necenzurate, fiindu-i

făcute observații de către inculpat.

De către instanța de apel nu a fost reținut nici argumentul privind

mușamalizarea sau falsificarea dosarului penal de către colaboratorii de poliție,

faptul dat nefiind demonstrat prin careva probe concludente, în acest sens existînd

și o hotărîre de refuz în pornirea urmăririi penale. Argumentul dat a fost apreciat

drept unul declarativ și care nu putea influența la justa soluționare a prezentei

cauzei și care a avut drept scop ducerea în eroare a instanțelor de judecată.

Cu referire la argumentele nemijlocit expuse de către partea apărării în

vederea achitării inculpatului, instanța de apel a indicat că, negarea de către partea

vătămată a cererii de încetare a cauzei, pe motiv că nu a fost întocmită de el, nu

putea influența legalitatea procesului penal, care a fost pornit la cererea soției

acestuia Gheorghița Ana, infracțiunea imputată inculpatului făcînd parte din

categoria celor grave, referitor la care urmărirea penală putea fi inițiată și la

autosesizarea oup, în lipsa cererii părții vătămate. Pe de altă parte, cererea

nominalizată nici nu a fost prezentată de căre partea acuzării în calitate de probă,

prezența sau lipsa acesteia în dosar neinfluențînd la stabilirea adevărului. Anume

aceste motive au stat la baza respingerii demersului avocatului în numele

inculpatului, privind numirea în privința respectivei cereri a expertizei

3

grafoscopice, fiindcă ea nu atesta careva împrejurare importantă pentru justa

soluționare a cauzei, fiind absolut irelevantă.

Totodată, argumentul privind pornirea întîrziată a urmăririi penale în cauza

dată, nu a afectat nici într-un mod derularea procesului penal, cu stabilirea

adevărului pe cauză, fiind explicabilă prin constatarea întîrziată a gradului

vătămărilor corporale cauzate victimei, deoarece primul raport de examinare

medico-legală a documentelor medicale, datează cu data de 10.02.2010.

Cu referire la argumentul privind neefectuarea de către oup a confruntării

dintre partea vătămată și inculpat, instanța de apel l-a apreciat drept unul care nu

putea servi temei de achitare a ultimului, deoarece necesitatea efectuării anumitor

acțiuni de urmărire penală o decide potrivit legii procesual - penale, procurorul ce

conduce urmărirea pe caz sau ofițerul de urmărire penală ce instrumentează cauza

penală, care au concluzionat în speța dată suficiența probelor ce demonstrează

vinovăția inculpatului. Pe de altă parte, în materialele cauzei penale s-a constatat

lipsa datelor ce ar demonstra solicitarea apărării privind efectuarea confruntării

dintre inculpat și victimă, o atare cerință nefiind formulată nici la finele urmăririi

penale, cînd materialele cauzei au fost prezentate spre luare de cunoștință, fapt ce

în corespundere cu art. 230 alin. (2) Cod procedură penală, determina pierderea

dreptului procesual de invocare a respectivei cerințe.

La fel, a fost apreciată și netemeinicia argumentului privind nerecunoașterea

în calitate de corp delict a scurtei în care victima a fost îmbrăcată la momentul

celor petrecute, deoarece versiunea privind posibilitatea rămînerii pe gluga ei a

urmelor de lovituri, ceea ce ar permite aprecierea mecanismului de cauzare a

vătămărilor corporale și numărul loviturilor aplicate, nu a fost invocată la etapa

urmăririi penale și în instanța de fond. Totodată, mecanismul cauzării vătămărilor

corporale și obiectul cu care au fost aplicate loviturile, au fost determinate cu

certitudine de către medicul-legist Sergiu Railean ce a depus declarații în acest

sens, precum și de către concluziile expuse în raporturile de expertiză medico-

legală în comisie și cel biologic, acesta fiind examinat și atașat la materialele

cauzei în calitate de corp delict.

În altă ordine de idei, la solicitarea părții apărării privind verificarea

legalității ridicării de la inculpat în cadrul urmăririi penale a pașaportului străin,

instanța de apel a apreciat că aceste circumstanțe țin de o altă procedură, ce nu

avea influență asupra procesului penal declanșat în cauza dată.

În latura invocării unor erori procesuale admise de către partea acuzării la

instrumentarea prezentei cauze, instanța de apel a apreciat că aceste circumstanțe

nu au viciat respectivele acțiuni de urmărire penală, precum și legalitatea actelor

întocmite în acest sens, urmînd a fi luate în considerație la stabilirea pedepsei

penale, prin reducerea acesteia în corespundere cu art. 385 alin. (4) Cod procedură

penală, fapt care a și fost realizat de către instanța de fond, prin numirea

inculpatului a unei pedepse condiționate.

Instanța de apel a mai apreciat drept irelevante și declarațiile martorului

Spînu Vasile, referitor la faptul că l-a văzut pe inculpat revenind acasă în jurul orei

4

23:00, deoarece numitul nu a putut nominaliza cu certitudine data la care s-a făcut

referire, declarațiile date venind în contradicție cu celelalte probe administrate pe

caz.

Respingînd integral apelurile declarate de către partea vătămată, inculpat și

avocat în numele inculpatului ca fiind nefondate, instanța de apel a reținut,

temeinicia sentinței și în latura ce ține de stabilirea pedepsei penale, deoarece, la

numirea ei a fost acordată deplină eficiență dispozițiilor art. 61 Cod penal ce țin de

scopul pedepsei penale întru restabilirea echității sociale, corectarea celui vinovat,

precum și prevenirea săvîrșirii de către el a altor fapte prejudiciabile, raportate la

art. 75 Cod penal ce stabilesc criteriile generale de individualizare a pedepsei

penale, cum sunt: gravitatea faptei penale, pericolul ei social sporit și prejudiciabil,

motivul comiterii - starea de ebrietate alcoolică a inculpatului și ofensa cu cuvinte

necenzurate din partea victimei, împrejurări de fapt ce au determinat justificat

numirea inculpatului a unei pedepse cu închisoare. Totodată, ținîndu-se cont de

personalitatea inculpatului, care era la prima abatere de lege, caracterizîndu-se

pozitiv de la locul de trai, avînd la întreținere trei copii minori, instanța întemeiat a

concluzionat posibilitatea aplicării în privința acestuia a dispozițiilor art. 90 Cod

penal, dîndu-i posibilitate inculpatului ca prin muncă cinstită și comportare

exemplară să îndreptățească încrederea ce i s-a acordat.

Concluzionînd legalitatea pedepsei stabilite inculpatului prin sentință,

instanța de apel a considerat necesar de a respinge în acest sens apelul declarat de

procuror, deoarece pe lîngă cele constatate de către instanța de fond, s-a constatat

și nedorința părții vătămate de condamnare a inculpatului, precum și prezența în

cauză a unor erori procesuale, care ar putea fi interpretate în favoarea aplicării

prevederilor art. 385 alin. (4) Cod procedura penală, prin reducerea pedepsei

penale în sensul și mărimea celei stabilite de către instanța de fond.

se pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, solicită

casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpatului să-i fie exclusă din pedeapsa aplicată, prevederile art. 90 Cod penal.

În motivarea cerințelor sale, acuzatorul de stat indică că la pedeapsa stabilită

inculpatului de către instanța de fond și menținută de către instanța de apel, nu s-a

ținut cont de principiile de individualizare a pedepsei penale, nefiind luat în

considerație faptul că, acesta a săvîrșit o infracțiune gravă precum și

comportamentul inculpatului, care atît la etapa urmăririi penale, cît și la judecarea

cauzei s-a manifestat prin influențarea martorilor de a da declarații false.

În viziunea recurentului, circumstanțele la care a făcut referire instanța de

apel, motivînd necesitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, nu erau

suficiente, iar pedeapsa aplicată inculpatului nu-și va atinge efectul așteptat asupra

corectării și reeducării lui.

6.1. Pe cauză au fost depuse referințe de către inculpat și partea vătămată,

care au solicitat declararea inadmisibilității recursului, deoarece fapta nu a fost

comisă de către inculpat.

5

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs decide asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se

constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Din lucrările cauzei, Colegiul penal constată că pedeapsa aplicată

inculpatului nu a fost stabilită în limitele minime prevăzute de sancțiunea

infracțiunii incriminate, sancțiunea de la art. 151 alin. (1) Cod penal, fiind de la 3

(trei) pînă la 10 (zece) ani închisoare, la momentul comiterii faptei.

În așa mod, rezultă că instanța de apel a adoptat o decizie argumentată cu

respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei, luînd în considerație

toate circumstanțele concrete ale cauzei, caracterul și gravitatea infracțiunii

comise, care este gravă, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovatului,

care se caracterizează pozitiv la locul de trai, prezența în familia acestuia a trei

copii minori, de consecințele survenite în rezultatul comiterii infracțiunii, precum

și de faptul că partea vătămată nu dorește pedepsirea inculpatului, ținîndu-se cont

de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea inculpatului, cît și din partea altor

persoane, cît și de faptul că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe

fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei.

În consecința celor expuse supra, Colegiul penal conchide că decizia

contestată nu este afectată de erori de drept prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, fiind individualizată corect pedeapsa, motiv pentru care se constată că

recursul declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

DECIDE:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Liliana Pasat, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 martie 2014, în cauza penală în

privința lui Spînu Nicolae Gheorghe, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 iulie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

6