1cs-92/2014 — 46 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- 46 CPP
- Temei legal
- 46 CPP
1cs-92/2014 — 46 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr. 1cs-92/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 17 iunie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Vladimir Timofti, Constantin Alerguș examinând cererea de strămutare înaintată de avocatul Sergiu Cotruță în numele cet. Cibric Alexandru, privitor la strămutarea judecării cauzei penale, C O N S T A T Ă : 1. Avocatul Sergiu Cotruță, a înaintat cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei penale pe faptul plîngerii depuse de către Cibric Alexandru în privința acțiunilor ilegale ale lui Bargan Victor, din Judecătoria Ungheni, în altă instanță egală în grad după competență, deoarece nici organul de urmărire penală, nici judecătoria Ungheni în mod evident nu pornesc urmărirea penală pe faptul acțiunilor ilegale ale lui Bargan Victor.
1.1. Pe cauză nu au fost depuse referințe. 2. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră, că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. 2.1. Conform art. 46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. 2.2. În prevederile art. 6 pct. 5) Cod de procedură penală se stipulează că cauza penală reprezintă procesul penal desfășurat de organul de urmărire penală și de instanța judecătorească într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracțiuni săvîrșite sau presupus săvîrșite.
Totodată potrivit art. 274 alin. (5) Cod de procedură penală, în cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanță motivată și anunță despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanță, abrogă ordonanța de începere a urmăririi penale și dispune refuzul în pornirea urmăririi penale și clasarea procesului penal. 3. Colegiul penal menționează, că din lucrările cauzei rezultă că pînă la moment la plîngerile cet.
Cibric Alexandru, nu a fost pornită nici o cauză penală, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale prin ordonanța procurorului din 07.02.2014, soluție care fost menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior din 18.03.2014 și prin încheierea judecătorului de instrucție din 04 aprilie 2014. 1 La fel, prin cerere se solicită strămutarea unei cauze penale (care de fapt nici nu există pînă la moment), făcîndu-se trimitere la o contestație depusă la judecătoria Ungheni, fără însă a fi anexată vreo dovadă a existenței unei asemenea contestații. Analizînd conținutul argumentelor invocate în cererea de strămutare, se constată lipsa cărorva date despre aplicabilitatea instituției strămutării în această speță.
În consecință se menționează, că cererea de strămutare declarată de avocatul Sergiu Cotruță, urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată. 4. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respinge cererea de strămutare înaintată de avocatul Sergiu Cotruță, privitor la strămutarea judecării cauzei penale pe faptul plîngerii depuse de către Cibric Alexandru în privința acțiunilor ilegale ale lui Bargan Victor, ca fiind neîntemeiată. Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac. Președinte Petru Ursache Judecători Vladimir Timofti Constantin Alerguș 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.