1ra-323/2014 — art. 190 alin. 4, 361 alin. 2 lit. d, 310 alin. 1 CP

1ra-323/2014 — art. 190 alin. 4, 361 alin. 2 lit. d, 310 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-323/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Nicolae Gordilă, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Constantin

Alerguș,

cu participarea

interpretului – Larisa Rusnac,

a judecat în ședință publică recursurile ordinare declarate de către partea

vătămată Andreev Vladimir și avocatul, Bulgaru Anatolie, în numele inculpatului,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2013, în

cauza penală în privința lui,

Belecciu Vitalii Vasilii, născut la 22 septembrie 1973, originar

din r-l Ștefan Vodă s. Talmaza, domiciliat mun. Chișinău str. E.

Coca, 3.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

13.11.2012 pînă la 06.06.2013

27.11.2013 pînă la 06.05.2014

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

Procurorul, Sergiu Crîjanovschi, care a solicitat admiterea recursului părții vătămate și

respingerea recursului declarat de către avocatul inculpatului.

Partea vătămată, Vladimir Andreev, care a solicitat admiterea recursului său, iar

recursul declarat de către avocatul inculpatului l-a discreția instanței.

Avocatul, Pavel Cebotari, care a solicitat respingerea recursului părții vătămate și

admiterea recursului declarat de avocat în numele inculpatului.

Inculpatul, Vitalii Belecciu, care a solicitat respingerea recursului părții vătămate și

admiterea recursului declarat de către avocatul său.

C O N S T A T Ă:

V.V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal la 3

ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în sistemul financiar

al țării pe un termen de 1 an. În conformitate cu art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an.

Prin aceeași sentință Belecciu V.V. a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșire a

infracțiunilor prevăzute de art. 361 alin. (2) și art. 310 alin.(1) Cod penal, din motivul că

1

nu s-a constatat existența faptei infracțiunii și fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

proporții mari a bunurilor altei persoane, a întocmit din numele cet. Andreev Vladimir

Vasile o recipisă, falsificînd semnătura ultimului, prin care acesta s-a obligat în termen

de pînă la data de 20 ianuarie 2003 să restituie suma de 4000 dolari SUA, în caz contrar

apartamentul nr.10 din str. Mincu 7, mun. Chișinău, î-i va reveni lui Belecciu V.V., cu

titlu de proprietate.

Potrivit rapoartelor de expertiză în comisie nr.210-211 din 18 februarie 2009 și

nr.489-490 din 10 martie 2009, s-a constatat că textul recipisei din 20 ianuarie 2001, nu a

fost executat de Andreev V.V., dar de o altă persoană.

Potrivit rapoartelor de expertiză nr.1764/1831 din 31 iulie 2009 și nr.1717-1718 din

17 iulie 2009, s-a constatat că textul recipisei din 20 ianuarie 2001, semnătura din

numele lui Belecciu V.V., manuscrisele recipisei din numele lui Andreev V.V., cuvîntul

„Андреев B.B." și semnătura acestuia au fost executate de către Belecciu V.V.

Ulterior, la 30 iulie 2003, Belecciu V.V. s-a adresat în Judecătoria Rîșcani, mun.

Chișinău cu cerere de chemare în judecată pentru transmiterea imobilului în

proprietatea sa, știind cu certitudine că recipisa din 20 ianuarie 2001, este falsă, acesta a

prezentat-o ca probă în cauza civilă nr.2-2543/03.

La 06 august 2003, fără a cita legal pîrîtul Andreev V.V., însă cunoscînd cu

certitudine locul aflării lui (proces-verbal al ședinței de judecată - cauza civilă nr.2-

2543/03), în lipsa acestuia, instanța de judecată a emis hotărîrea, prin care a admis

acțiunea și l-a recunoscut pe Belecciu V.V. proprietar al ap.10 din str. Mincu 7 (actuala

Gh. Cojbuc), mun. Chișinău.

La 03 noiembrie 2003, conform contractului de vînzare-cumpărare nr.3933

autentificat de notarul Malîșenco N., Belecciu V.V. a vîndut imobilul în cauză cet.

Cheptănaru I., iar la 26 septembrie 2005, ultimul a întocmit un testament pe numele cet.

Verdeș N., la fel autentificat de notarul Malîșenco N..

Acțiunile inculpatului Belecciu V.V. au fost încadrate în baza art. 190 alin. (4)

Cod penal, escrocheria, adică, dobîndirea bunurilor altei persoane prin înșelăciune, săvîrșite în

proporții mari, art.361 alin.(2) lit.d) Cod penal, confecționarea, deținerea și folosirea

documentelor oficiale false soldate cu daune în proporții mari intereselor publice sau drepturilor

și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice, și art.310 alin.(1) Cod penal,

falsificarea probelor într-un proces civil.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Belecciu V.V. să fie recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 190 alin.(4) Cod penal la 9 ani închisoare, fără aplicarea

pedepsei complementare, în baza art. 361 alin. (2) lit. d) Cod penal la 2 ani închisoare și

în baza art.310 alin.(1) Cod penal, la amendă în mărime de 800 unități convenționale. În

conformitate cu art. 84 alin. (1) Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa definitivă, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul total al pedepselor aplicate, pe un termen de 11 ani

2

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și amendă în

mărime de 800 unități convenționale. Acțiunea civilă înaintată de către Procuratura s.

Rășcani mun. Chișinău, în interesele lui Andreev V.V., în sumă de 85.000 lei, cu titlu de

prejudiciu material să fie admisă integral, cu încasarea sumei de la Belecciu V.V.

În motivarea apelului s-a invocat că:

- partea descriptivă a sentinței nu corespunde cu partea dispozitivă a acesteia,

deoarece în partea descriptivă instanța și-a motivat soluția prin faptul că acuzatorul de

stat nu a prezentat probe suficiente, care ar confirma vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunilor prevăzute de art.361 alin.(2) lit.d) și art.310 alin.(1) Cod penal,

după care mai constată, că chiar și dacă partea acuzării a prezentat probe pentru

atragerea inculpatului la răspundere penală, în privința ultimului urmau a fi aplicate

prevederile art.46 Cod penal (red.1961), prescripția tragerii la răspundere penală, pe

cînd, în partea dispozitivă a sentinței, instanța î-l achită pe inculpat de sub învinuirile

aduse, pe motiv că nu s-a constatat fapta existenței infracțiunii și fapta lui nu întrunește

elementele infracțiunii;

- instanța a încălcat prevederile art.389 alin.(4) pct.3) Cod penal, deoarece nu a

constatat fapta de care Belecciu V.V. a fost condamnat, iar în cazul încetării procesului

penal pe motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală,

urma să adopte o sentință de condamnare fără stabilirea pedepsei, iar apoi să înceteze

procesul penal în baza art.60 Cod penal;

- instanța nu a ținut seama de faptul că prin probele prezentate de acuzator, și

anume contractul de vînzare-cumpărare a ap.10 din str. G.Cojbuc, cererea de chemare

în judecată înaintată de către Belecciu V.V., hotărîrea instanței de judecată din

06.08.2003, fișa de evidență a întrevederilor cu Andreev V.V., rapoartele de expertiză

grafoscopice nr.210-211 din 02.02.2009, 489-490 din 10.03.2009, 1764/1831 din 31.07.2009

și 1717-1718 din 17.07.2009, sentința din 2000 în privința lui Andreev V.V., se confirmă

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate;

- neîntemeiat instanța a recalificat acțiunile inculpatului de la prevederile art.190

alin.(4) la cele ale art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, deoarece obiectul material al

infracțiunii de escrocherie în proporții mari l-a constituit ap.10 din str.Mincu 7, care a

fost apreciat prin evaluare de către Bursa Imobiliară „Lara” la costul de 80.000-90.000

lei, care conform art.126 Cod penal, constituie proporții mari, și nu precum a fost

indicat de instanță suma din recipisă de 4000 dolari SUA.

3.1 Sentința în cauză a fost contestată cu apel și de către partea vătămată, prin care

a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpatul să fie recunoscut vinovat și condamnat pentru faptele săvîrșite, fiindu-i

restituit în natură apartamentul nr.10 din str. Mincu 7, mun. Chișinău.

fost admise apelurile declarate, casată sentința din alte motive, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a

fost încetat procesul penal pe învinuirea adusă lui Belecciu V.V. în baza art. 190 alin.

(4), art. 361 alin. (2) lit. d) și art.310 alin.(1) Cod penal, pe motivul existenței altor

3

circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la

răspundere penală. Acțiunile civile înaintate de procuror în interesele părții vătămate și

de partea vătămată au fost lăsate fără soluționare.

declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea totală a acestora, cu remiterea cauzei

la rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată, invocînd netemeinicia

încetării procesului penal în baza art.391 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

precum și netemeinicia invocării art.63 alin.(6) Cod de procedură penală.

5.1 A declarat recurs ordinar și partea vătămată, în care a solicitat casarea deciziei

instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpatul să fie tras la răspundere penală pentru faptele comise, admisă integral

acțiunea civilă, prin care să-i fie restituit în natură apartamentul nr.10 din str. Gh.

Cojbuc 7, mun. Chișinău.

octombrie 2012, au fost admise recursurile ordinare declarate, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției adoptate instanța de recurs a conchis că din partea motivantă

a deciziei rezultă că temeiul de casare a sentinței cu pronunțarea unei noi soluții de

încetare a procesului penal, constă în faptul că pe parcursul urmăririi penale, în opinia

instanței, în cauză au fost încălcate prevederile art.63 alin.(2) pct.1) Cod de procedură

penală, deoarece acesta a fost reținut la 20 iunie 2009 și urma a fi pus sub învinuire

timp de 72 de ore, adică pînă la 23 iunie 2009, însă a fost pus sub învinuire la 30

iunie2009, fără a ține seama de prevederile art.230 alin.(2) Cod de procedură penală și,

în temeiul art.251 Cod de procedură penală ordonanța din 30 iunie 2009 urmează a fi

considerată nulă.

Astfel, instanța de apel nu a ținut seama de circumstanțele cauzei și prevederile

normelor de procedură penală, deoarece la 27 martie 2009 a fost emisă ordonanța de

punere sub învinuire a lui Belecciu V.V. în lipsa acestuia, pe art.195 alin.(1), 310 alin.(1)

și 361 alin.(1) Cod penal și la 11 mai 2009 dînsul a fost anunțat în căutare, iar la 15 mai

2009 a fost emisă încheierea și mandatul de arestare a învinuitului, termenul arestului

fiind calculat din momentul reținerii.

La fel, din materialele cauzei rezultă că Belecciu V.V. a fost reținut la 20 iunie 2009,

făcînd cunoștință cu mandatul de arestare la 23 iunie 2009, iar la 29 iunie 2009 acestuia

i-a fost înlocuită măsura preventivă – arestul cu declarația de nepărăsire a localității.

Ulterior, la 30 iunie 2009, a fost emisă ordonanța de punere sub învinuire în baza

art.190 alin.(5), 310 alin.(1) și 361 alin.(1) Cod penal, iar învinuirea finală a fost înaintată

la 11 noiembrie 2009 în baza art.190 alin.(4), 310 alin.(1) și art.361 alin.(1) lit.d) Cod

penal, cu care Belecciu V.V. a făcut cunoștință în aceeași zi, astfel concluzia instanței că

în cauză au fost încălcate prevederile art.63 alin.(2) pct.1) Cod de procedură penală și

actele procedurale sînt lovite de nulitate, este prematură. Totodată, reieșind din

cuprinsul procesului-verbal, aceste acte procedurale nici nu s-au anunțat și cercetat în

ședință de către instanța de apel (f.d.149-151, v.3).

4

Instanța de apel, încetînd procesul penal pe temeiul sus menționat, nu a verificat

dacă Belecciu V.V. în cursul efectuării acțiunilor de urmărire penală sau la etapa

terminării urmăririi penale și luării de cunoștință cu materialele cauzei a avut obiecții

referitor la acțiunile de urmărire penală și dacă a depus vreo plîngere privind

recunoașterea nulității actelor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale la

judecătorul de instrucție, în conformitate cu prevederile art.313 Cod de procedură

penală, sau dacă au invocat acest temei anterior în cadrul examinării cauzei în instanță,

neținînd seama de prevederile art.251 alin.(4) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța nu a ținut seama că prevederile art.63 alin.(6) Cod de procedură

penală au fost declarate neconstituționale prin Hotărîrea Curții Constituționale nr.26

din 23 noiembrie 2010, dar aceste prevederi, în conformitate cu art.3 Cod de procedură

penală, acționează numai pentru hotărîrile pronunțate după data intrării în vigoare a

acestei legi și nu au efecte asupra hotărîrilor pronunțate pînă la această dată.

fost admise apelurile procurorului și părții vătămate, casată sentința și pronunțată o

nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost încetat

procesul penal pe învinuire adusă lui Belecciu V.V. în baza art. 361 alin. (2) lit. d) și art.

310 alin.(1) Cod penal, în legătură cu intervenirea prescripției de tragere la răspundere

penală.

Prin aceeași decizie Belecciu V.V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 190 alin. (4) Cod penal la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții cu răspundere materială pe un

termen de 3 ani.

Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Andreev V.V. a fost admisă cu

încasarea în beneficiul lui de la Belecciu V.V. a prejudiciului material în mărime de

85.000 lei și moral în mărime de 20.000 lei.

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că deși fiind audiat în

instanța de fond inculpatul vina în comiterea infracțiunii incriminate nu a recunoscut,

însă în pofida celor declarate de inculpat, probele cercetate de instanțele de judecată

confirmă vinovăția imputată, și anume: declarațiile părții vătămate, martorilor

Lisencova M., Verdeș N., recipisa din 20 ianuarie 2001, contractul de vînzare-

cumpărare, informația de la Bursa Imobiliară „Lara”, cererea de chemare în judecată

din 28 iunie 2003, procesul-verbal al ședinței de judecată din 06 august 2003, hotărîrea

instanței de judecată din 06 august 2003, fișa de evidență a întrevederilor cet. Andreev

V.V., raportul de expertiză grafoscopică în comisie nr. 210-211 din 02 februarie 2009,

raportul de expertiză grafoscopică repetată în comisie nr. 489-490 din 10 martie 2009,

raportul de expertiză grafoscopică în comisie nr. 1764/1831 din 31 iulie 2009, raportul

de expertiză grafoscopică în comisie nr. 1717-1718 din 17 iulie 2009, procesele-verbale

de prezentare spre recunoaștere a persoanei, procesul-verbal de confruntare dintre

Andreev V.V. și Belecciu V.V.

5

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpatului și le-a calificat drept o

metodă de apărare aleasă de către inculpat în scop de a se eschiva de la răspunderea

penală pentru fapta comisă și această versiune nu coroborează cu celelalte probe.

Analizînd probele administrate și cercetate de către instanțele de fond și de apel,

instanța de apel a considerat că este dovedită vina inculpatului Belecciu V.V. de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal.

Acțiunile lui conțin și elementele infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2)

Cod penal și art. 310 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut că infracțiunile menționate fac parte, din

categoria celor mai puțin grave și ușoare, pentru care termenul de prescripție a tragerii

la răspundere penală, potrivit art. 60 alin. (1) lit. a),b) Cod penal este de 5 și, respectiv 2

ani, iar de la săvîrșirea acestor infracțiuni au trecut aproape 10 ani. In acest sens

instanța reiterează că, potrivit art. 332 alin. (1) Cod procedură penală, în cazul în care

pe parcursul judecării cauzei se constată oarecare din temeiurile prevăzute în art. 275

pct.2)-9); 285 alin. (1) pct. 1),2),4),5), în art. 53-60 Cod penal, instanța, prin sentință

motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă. Astfel, instanța de apel a

conchis încetarea procesului penal pe acest motiv în privința infracțiunilor prevăzute

de art. 361 alin. (2) lit. d), 310 alin. (1) Cod penal cu liberarea lui Belecciu V.V. de

răspundere penală.

La aprecierea modului și măsurii de pedeapsă, instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. 61, 75 Cod penal, de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii,

personalitatea infractorului, de circumstanțele care atenuează pedeapsa sau o

agravează.

In raport cu acțiunea civilă a părții vătămate privind restituirea apartamentului în

natură, instanța de apel a menționat că din materialele cauzei se constată că la moment

apartamentul nr. 10 din str. Gh. Coșbuc mun. Chișinău nu mai este în posesia

inculpatului, fiind înstrăinat de acesta lui Cheptănaru Ion, ultimul fiind cumpărator de

bună-credință și a intrat în posesia bunului în mod legal. Din aceste motive el nu poate

fi retras de la acesta pentru a-l restitui proprietarului anterior, adică părții vătămate în

cauză.

Totodată, conform învinuirii formulate, costul de piață al acestui apartament a fost

stabilit în sumă de 85.000 lei și anume această sumă urmează a fi încasată de la inculpat

în folosul lui Andreev V.V.

Reieșind din faptul că lipsirea de spațiul locativ prezintă un prejudiciu considerat

esențial pentru orice persoană care îi provoacă suferințe psihice, neliniște și

nesiguranță, instanța de apel a ajuns la concluzia că Andreev V.V. beneficiază de

dreptul de a primi despăgubire materială, stabilind cuantumul ei în mărime de 20.000

lei, care este suficientă pentru a oferi satisfacție pentru daunele cauzate, de rind cu

însăși condamnarea persoanei vinovate.

solicită casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri,

6

prin care să fie admisă acțiunea civilă, cu restituirea în natură a apartamentului nr.10

din str. Gh. Cojbuc 7, mun. Chișinău.

8.1 Decizia se contestă cu recurs ordinar și de către avocatul Bulgaru Anatolie, în

numele inculpatului, în care se solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței sau

achitarea inculpatului, sau încetarea procesului penal, din motiv că există alte

circumstanțe, care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la

răspundere penală, conform deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31

ianuarie 2012, invocînd faptul că la momentul comiterii infracțiunii de către inculpat,

pentru fapta prejudiciabilă prevăzută de art. 190 alin. (4) Cod penal nu se prevedea

răspundere penală.

Curții Supreme de Justiție conchide că recursul apărătorului inculpatului urmează a fi

respins, iar recursul părții vătămate urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța de recurs este în drept să-l respingă ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța de recurs este în drept de al admite, cu casarea hotărîrilor atacate, să

rejudece cauza și să pronunțe o nouă hotărîre, dacă nu se agravează situația

condamnatului.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Din textul recursului declarat de către apărătorul inculpatului, Colegiul constată

că se contestă decizia instanței de apel numai în partea încadrării juridice a acțiunilor

inculpatului în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, invocînd faptul că la momentul

comiterii infracțiunii de către inculpat pentru fapta prejudiciabilă prevăzută de art. 190

alin. (4) Cod penal nu se prevedea răspundere penală.

La acest capitol Colegiul atestă faptul că conform rechizitoriului inculpatul a fost

învinuit de săvîrșirea escrocheriei, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune, săvîrșite în proporții mari, infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (4) Cod penal

(f.d. 318-328, v. 2).

Instanța de fond judecînd cauza, a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile. Temei

pentru trecerea la respectivul aliniat a servit recipisa de 4000 dolari SUA și hotărîrea

din 06 august 2003, prin care a fost apreciat costul apartamentului în cauză în sumă de

4000 dolari SUA.

Instanța de apel a recalificat acțiunile inculpatului din art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal în art. 190 alin. (4) Cod penal, escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune, săvîrșite în proporții mari. La baza acestei reîncadrări a stat

faptul că inculpatul a intrat în posesia apartamentului în litigiu, cu costul de 85.000 lei.

7

În acest context Colegiul constată că, instanța de apel în cazul supus judecării, a

examinat obiectiv probele administrate la dosar, menționate în pct. 7 al prezentei

decizii, le-a verificat, cercetat și apreciat corect, fapt ce face, ca concluzia instanței de

apel despre vinovăția lui Belecciu V.V. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (4) Cod penal, escrocheria, adică, dobîndirea bunurilor altei persoane prin înșelăciune,

săvîrșite în proporții mari, să fie justă și întemeiată, deoarece inculpatul a intrat în posesia

apartamentului în litigiu, cu costul de piață 85.000 lei, prin înșelăciune, în baza unei

recipise false pe care a prezentat-o în instanța de judecată și care a stat la baza adoptării

hotărîrii de transmitere lui în posesie a apartamentului.

Aici Colegiul, invocînd doctrina juridică națională remarcă faptul că, documentele

nu pot reprezenta obiectul material al infracțiunii de escrocherie. Ele însă pot fi

utilizate ca mijloc de săvîrșire a infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal.

Colegiul consideră necesar de menționat că, Belecciu V.V. nu a fost învinuit de

însușirea a 4000 dolari SUA, pe care, precum că i-a împrumutat lui Andreev V.V., însă

a fost falsificată o recipisă în acest sens, pe care a prezentat-o în instanța de judecată, și

astfel recipisa a devenit mijlocul, modalitatea, metoda, prin care Belecciu V.V. a însușit

ulterior apartamentul care îi aparține lui Andreev V.V. Suma de 4000 dolari SUA

niciodată nu i-a fost împrumutată de către Belecciu V.V. lui Andreev V.V. și cu atît mai

mult de cineva din ei însușită. Instanța de apel în mod just a considerat ca obiect

material a infracțiunii de escrocherie comise de către Belecciu V.V. este apartamentul

nr. 10 din str. Mincu 7 (actualmente Gh. Cojbuc) mun. Chișinău, care a fost apreciat

prin evaluarea dată de către Bursa Imobiliară „LARA", pentru perioada lunii august

2003, în sumă de 80.000 lei – 90.000 lei (f.d. 175, v.2).

Dacă la momentul săvîrșirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat depășește 2500

unități convenționale, însă nu mai mult de 5000 unități convenționale, răspunderea

penală se va aplica în conformitate cu alin. (4) art. 190 Cod penal, condiție respectată de

către instanța de apel la recalificarea acțiunilor inculpatului din art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal în art. 190 alin. (4) Cod penal.

Astfel, instanța de apel întemeiat a înlăturat eroarea admisă de către instanța de

fond, și anume discordanța între cele reținute de instanța de fond și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține, urmată de o încadrare

juridică greșită pe acest episod.

Colegiul penal lărgit constată, în acord cu instanța de apel, că probele

administrate în cauză dovedesc indubitabil că sunt întrunite elementele infracțiunii de

„escrocherie, adică, dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune”, prevăzută

de art. 190 Cod penal, însă nu în forma calificată de instanța de fond, „alin. (2) lit. c) - cu

cauzarea de daune în proporții considerabile”, dar cu indicii „alin. (4) - săvîrșite în proporții

mari”.

Cu referire la argumentul apărătorului inculpatului privind faptul că, la

momentul comiterii infracțiunii de către inculpat, pentru fapta prejudiciabilă

prevăzută de art. 190 alin. (4) Cod penal nu se prevedea răspundere penală, Colegiul

8

reține că fapta comisă de inculpat a început la 20 ianuarie 2001 și s-a finisat la

momentul dobîndirii dreptului de proprietate asupra apartamentului în cauză, ce a fost

recunoscut prin hotărîrea Judecătoriei s. Rîșcani, mun. Chișinău din 06 august 2003,

care nu a fost contestată. Astfel, Codul penal din 18 aprilie 2002, care a intrat în vigoare

la 12 iunie 2003, prevedea răspundere penală pentru însușirea avutului proprietarului

în proporții mari, săvîrșită inclusiv și prin escrocherie la art. 195 alin. (1), sancțiunea

căruia era de la 10 la 20 ani închisoare cu sau fără privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. Prin

Legea nr. 277 din 18 decembrie 2008 din Codul penal a fost exclus art. 195, iar

răspunderea pentru escrocherie în proporții mari fiind prevăzută la alin. (4) art. 190,

sancțiunea căruia prevedea de la 7 la 10 ani închisoare cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5

ani. Astfel, legea nouă penală are o pedeapsă mai ușoară și în temeiul art. 10 Cod penal

are efect retroactiv și asupra faptelor care au fost săvîrșite pînă la adoptarea ei. În baza

acestui efect retroactiv, organul de urmărire penală și instanța de apel au încadrat

corect acțiunile lui Belecciu V.V. în baza art. 190 alin (4) Cod penal,

Referindu-se la recursul apărătorului inculpatului, și anume la argumentul

privind dispunerea achitării inculpatului, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că

acesta este neîntemeiat și se combate prin probele administrate la materialele cauzei,

verificate și analizate de către instanța de apel. Astfel, se constată că în cauză s-au

stabilit toate elementele componente ale infracțiunii de escrocherie în proporții mari.

În ceea ce privește recursul declarat de partea vătămată, Colegiul constată că

acesta este întemeiat. Analizînd textul recursului declarat de către partea vătămată,

instanța de recurs remarcă faptul contestării deciziei instanței de apel numai în partea

laturii civile, prin care se solicită restituirea în natură a apartamentului în cauză.

În acest context Colegiul reține concluzia instanței de apel prin care s-a constat

faptul că: „la moment apartamentul nr. 10 din str. Gh. Coșbuc 7, mun. Chișinău, nu mai este

în posesia inculpatului, fiind înstrăinat de acesta lui Cheptănaru Ion, ultimul fiind cumpărator

de bună-credință, care a intrat în posesia bunului în mod legal. Din aceste motive el nu poate fi

retras de la acesta pentru a-l restitui proprietarului anterior, adică părții vătămate în cauză”.

Colegiul la acest capitol specifică că instanța de apel eronat a stabilit statutul

ultimului cumpărător al apartamentului în cauză, ca fiind de bună-credință, deoarece

litigiile în vederea constatării cumpărătorului de bună credință țin de competența

exclusivă a instanței civile, examinate separat în ordinea procedurii civile.

De asemenea, Colegiul atenționează că pe parcursul procesului penal în cauză

unica solicitare a părții vătămate a fost “restituirea în natură a apartamentului”, dar nu

echivalentul acestuia, cum a și dispus instanța de apel.

Conform art. 225 alin. (3) Cod de procedură penală, dacă la soluționarea acțiunii

civile, pentru a stabili suma despăgubirilor cuvenite părții civile, apare necesitatea de a

amîna judecarea cauzei pentru a se administra probe suplimentare, instanța poate să

admită în principiu acțiunea civilă, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se

pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

9

Potrivit pct. 27 al Hotărîrii Plenului CSJ a RM din 19.06.2006, nr. 5 - Privind

sentința judecătorească: „La adoptarea sentinței de condamnare, instanța este obligată

să examineze acțiunea civilă, pornită în cauza penală, să acorde părților cuvînt în

privința ei, să expună în sentință opiniile lor și, referindu-se la legea materială, să ia

una din hotărîrile prevăzute în art. 387 alin.(1) Cod de procedură penală”.

Conform doctrinei naționale, cuantumul prejudiciului cauzat prin sustragere,

nimicire sau deteriorare a bunurilor proprietarului se determină conform prețurilor

stabilite pe piață. Atunci cînd nu se cunosc prețurile stabilite pe piață, valoarea

bunurilor sustrase, nimicite sau deteriorare poate fi stabilită pe baza concluziilor

specialistului. În caz de modificare a prețurilor la bunuri, în legătură cu inflația,

cuantumul plății despăgubirii se stabilește conform prețurilor existente la ziua

adoptării hotărîrii.

Suma prejudiciului material stabilită de către instanța de apel, reprezintă prețul

evaluat al apartamentului nr. 10 din str. Gh. Coșbuc 7, mun. Chișinău, care a fost

apreciat de către Bursa Imobiliară „LARA", pentru perioada lunii august 2003, în

valoare de 80.000 lei – 90.000 lei (f.d. 175, v.2). Astfel, instanța de apel în baza învinuirii

formulate a stabilit că, costul de piață al acestui apartament este sumă de 85.000 lei.

Raportînd prevederile legale menționate la cazul supus judecării Colegiul reține

că, instanța de apel constatînd că apartamentul nefiind în posesia inculpatului, a fost

înstrăinat altei persoane, și ca urmare neputînd fi restituit părții vătămate, urma să

întreprindă toate măsurile, întru înlăturarea dubiilor apărute privind evaluarea

apartamentului la prețul de piață conform prețurilor existente la ziua adoptării

hotărîrii, prin solicitarea informației în cauză de la alte surse, conform procedurii

prevăzute de legislația în vigoare, cu punerea în discuție a acesteia în ședința de

judecată, întru expunerea părților asupra ei, și ca urmare să constituie suma reală și

echitabilă a prejudiciului material cauzat.

Rezumînd cele expuse Colegiul înlătură eroarea admisă de către instanța de apel,

și anume ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea unei

soluții, prin care nu a fost evaluat prețul apartamentului la justa valoare, fiind diminuat

acesta semnificativ, ca urmare prejudiciul material încasat nefiind similar costului real

al unui asemenea apartament.

În aceste condiții, instanța de recurs conchide că, decizia instanței de apel urmează

a fi casată în partea laturii civile, cu admiterea în principiu a acțiunii civile, privind

repararea prejudiciului material cauzat, oferindu-i părții vătămate posibilitatea de a se

adresa în instanță cu o acțiune bine argumentată în ordinea procedurii civile, pentru ca

instanța corespunzătoare să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirii, așa cum

prevede art. 225 alin. (3) Cod de procedură penală.

În asemenea împrejurări, instanța de recurs consideră oportun de a corecta

eroarea comisă de instanța de apel, fără a agrava situația condamnatului, rejudecînd

cauza cu pronunțarea unei noi hotărîri.

10

prevederile art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), 2) lit. c) Cod de procedură penală,

D E C I D E:

Respinge recursul ordinar declarat de către avocatul, Bulgaru Anatolie, în numele

inculpatului, ca inadmisibil.

Admite recursul ordinar declarat de către partea vătămată, Andreev Vladimir,

casează parțial în latura civilă decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

06 iunie 2013, în cauza penală în privința lui Belecciu Vitalii Vasilii și pronunță în

această parte o nouă hotărîre prin care acțiunea civilă înaintată de către partea

vătămată, Andreev Vladimir, se admite în principiu, urmînd ca asupra cuantumului

despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

În rest dispozițiile deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06

iunie 2013 se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată public la 03 iunie 2014, ora 09.50.

Președinte Petru Ursache

Judecători Nicolae Gordilă

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Constantin Alerguș

11