1ra-999/2013 — art. 329 alin. 2 lit. b CP

1ra-999/2013 — art. 329 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-999/2013

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

24 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători–Nicolae Gordilă, Vladimir Timofti, Elena Covalenco, Ghenadie Nicolaev,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de către procurorul

Procuraturii de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Brigai, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2013, în cauza penală în

privința lui,

Vlad Traian Valeriu, născut la 13 octombrie 1981, originar

din or. Ocnița, domiciliat mun. Chișinău str. Sucevița, 36/1, ap.

99;

Buzu Vasile Andrei, născut la 11 mai 1979, originar și

domiciliat în r-l Orhei s. Peresecina str-la 2 Negruzzi, 16.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

Procurorul, Nicolae Suvac, care a solicitat admiterea recursului.

Avocatul, Vasile Pruteanu, care a solicitat respingerea recursului.

Avocatul, Maxim Belinschi, care a solicitat respingerea recursului.

Inculpatul, Traian Vlad, care a solicitat respingerea recursului.

Inculpatul, Vasile Buzu, care a solicitat respingerea recursului.

Partea vătămată, Crețu Sergiu, care a solicitat admiterea recursului.

Partea vătămată, Damian Hîncu, care a solicitat admiterea recursului.

Avocatul, Natalia Moloșag, care a solicitat admiterea recursului.

Avocatul, Veronica Mihailov-Moraru, care a solicitat admiterea recursului.

Colegiul penal lărgit asupra recursului,

C O N S T A T Ă :

T.V. și Buzu V.A. au fost achitați de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin.

(2) lit. b) Cod penal, deoarece fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

pentru faptul că, deținînd funcția de inspectori superiori operativi de serviciu ai

Unității de Gardă a Secției organizare, analiză și control a CP Centru, mun. Chișinău,

fiind persoane cu funcție de răspundere au îndeplinit necorespunzător:

- obligațiile de serviciu prevăzute la art. art. 1, art. 2 pct. 2), 4), art. 12, pct. l), art.

14, art. 15 din Legea cu privire la poliție nr. 416-XII din 18.12.1990, conform cărora ei

trebuie să-și desfășoare activitatea în baza respectării stricte a legilor, să protejeze

1

viața, sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate

criminale și alte atacuri nelegitime, să prevină și să curme crimele și alte infracțiuni, să

mențină ordinea publică și să asigure securitatea publică, să i-a măsuri pentru

apărarea vieții sănătății, demnității și onoarei cetățenilor, să comunice despre

aplicarea forței fizice șefului său direct, să nu supună pe nimeni la torturi, să poarte

responsabilitate personală pentru realizarea întocmai a obligațiilor de serviciu, să

răspundă de respectarea principiilor ce guvernează conduita polițistului, legislației în

domeniul drepturilor omului, a legislației procesual-penale.

- atribuțiile funcționale, aprobate prin ordinul nr. 8 din 14.01.2009, conform

cărora inspectorul superior operativ de serviciu organizează activitatea serviciului

diurn și poartă răspundere completă pentru calitatea îndeplinirii de către membrii

grupurilor operative a obligațiilor de serviciu, (pct. l din anexa la ordin), este obligat

să supravegheze și poartă responsabilitate personală pentru activitatea de detenție a

persoanelor reținute și arestate, acționînd cu titlu oficial ca persoană ce reprezintă

Ministerul Afacerilor Interne (pct. l3 din anexa la ordin).

Potrivit învinuirii:

- Vlad T.D., aflîndu-se în serviciul diurn, începînd cu 07.04.2009, ora 10.00, pînă

la 08.04.2009, ora 10.00, la sediul CP Centru, mun. Chișinău, nu a intervenit și nu a

întreprins măsuri eficiente pentru asigurarea drepturilor și libertăților părților

vătămate Ionașcu Ion, Goluță Ruslan, Hîncu Damian și Ștefan Botnari, care, fiind

reținuți și escortați la sediul CP Centru, mun. Chișinău, au fost supuși de către mai

mulți colaboratori de poliție la acte de tortură, manifestate prin aplicarea violenței

fizice și psihice.

- Buzu V.A., aflîndu-se în serviciul diurn, începînd cu 08.04.2009, ora 10.00,

pînă la 09.04.2009, ora 10.00, la sediul CP Centru, mun. Chișinău, nu a intervenit și nu

a întreprins măsuri eficiente pentru asigurarea drepturilor și libertăților părților

vătămate Bularga Nicolai și Crețu Sergiu, care, fiind reținuți și escortați la sediul CP

Centru, mun. Chișinău, au fost supuși de către mai mulți colaboratori de poliție la

acte de tortură, manifestate prin aplicarea violenței fizice și psihice.

Astfel, Vlad T.V. și Buzu V.A. au fost învinuiți de către organele de urmărire

penală de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (2) lit. b) Cod penal, adică,

îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiunilor de serviciu, ca rezultat al unei atitudini

neglijente și neconștiincioase față de ele, care au cauzat daune în proporții mari intereselor

publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și alte urmări grave.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Vlad T.V. și Buzu V.A. să fie condamnați în

baza art. 329 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare, fiecare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea fiecăruia de dreptul de a ocupa

funcție de răspundere în organele RM, pe un termen de 4 ani.

În motivarea apelului s-a invocat:

- interpretarea unilaterală a probelor de către instanța de fond;

2

- vinovăția inculpaților în cele incriminate este dovedită prin cumulul de probe

prezentat de către partea acuzării;

- declarațiile inculpaților fiind în contradicție cu materialele cauzei și cu

declarațiile părților vătămate, urmează a fi apreciate de către instanță critic.

3.1 Sentința a fost contestată cu apel și de către avocatul părții vătămate Crețu

Sergiu, Natalia Moloșag, care a solicitat casarea sentinței, pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care Buzu V.A. să fie recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 329 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea pedepsei în limitele prevăzute la

articolul incriminat, invocînd:

- prezența elementelor componente ale infracțiunii incriminate în acțiunile

inculpatului;

- probele administrate pe caz dovedesc vinovăția inculpatului în cele incriminate;

- instanța de fond nu a luat în considerație circumstanțele situației reale la acel

moment în RM;

- instanța de judecată a ignorat argumentele avocaților părților vătămate cu

privire la încălcările procesuale grave comise la faza urmăririi penale;

- ignorarea de către instanță a chestiunii cu privire la emiterea încheierii

interlocutorii în baza art. 218 CPP.

3.2 Sentința a fost contestată cu apel și de către avocatul părții vătămate Ionașcu

Ion, Mihailov Veronica, care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei,

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Vlad T.V. și Buzu V.A. să fie recunoscuți

vinovați în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (2) Cod penal, invocînd:

- neglijența inculpaților este confirmată prin cumulul de probe administrat la

dosar;

- instanța de fond a dat o apreciere unilaterală asupra probelor administrate pe

caz;

- instanța de judecată a ignorat argumentele avocaților părților vătămate cu

privire la încălcările procesuale grave comise la faza urmăririi penale;

- instanța de fond nu a înlăturat contradicțiile dintre declarațiile părților

vătămate, martorilor și materialele cauzei.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței contestate fără

modificări.

Analizând și apreciind toate probele în ansamblul, instanța de apel a conchis, că

pe parcursul judecării cauzei nu au fost prezentate probe pertinente și concludente, ce

ar demonstra, că inculpații au comis infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) lit. b)

Cod penal.

După adoptarea sentinței de achitare privind lipsa probelor de vinovăție a

inculpaților, ulterior în cererea de apel nu au fost indicate, iar în instanța de apel nu a

fost prezentată nici o probă suplimentară în sensul confirmării vinovăției inculpaților.

Au rămas necombătute concluziile primei instanțe și referitor la faptul, că în

zilele de 07.04.2009 și respectiv 08.04.2009 în adresa inspectorilor superiori operativi

de serviciu ai Unității de Gardă a Secției organizare, analiză și control a CP Centru,

3

mun. Chișinău nu a parvenit nici o plîngere privind aplicarea forței fizice față de

persoanele reținute din partea colaboratorilor de poliție, că asemenea plîngeri nu au

parvenit nici în adresa procurorilor care supravegheau activitatea colaboratorilor de

poliție și care în perioada vizată s-au aflat permanent în incinta CP Centru, mun.

Chișinău, efectuînd investigații și acțiuni de urmărire penală cu persoanele reținute,

că nu a fost demonstrată existența legăturii cauzale dintre inacțiunile inculpaților și

consecințele indicate în actul de învinuire, avînd în vedere, că maltratarea persoanelor

reținute constituie o infracțiune aparte.

Potrivit alin. (2), art. 281, alin. (2) art. 296 CPP, formularea învinuirii trebuie să

cuprindă învinuirea cu indicarea datei, locului,mijloacelor și modului de săvîrșire a

infracțiunii, consecințele ei,caracterul vinei, motivelor și semnelor calificative pentru

încadrarea juridică a faptei, însă în cazul din speță conținutul învinuirii înaintate lui

Vlad T.V. și Buzu V.A. în ordonanța de învinuire și în rechizitoriul nu corespunde

cerințelor legale, ori în învinuirea imputată inculpaților nu este indicat concret timpul,

locul, modul pretinsei maltratări pe care inculpații ar fi văzut-o sau despre care

trebuiau să cunoască.

Motivele apelurilor avocaților Natalia Moloșag, Veronica Mihailov cu privire la

faptul încălcării de către organul de urmărire penală a drepturilor părților vătămate la

efectuarea urmăririi penale nu afectează sentința de achitare a inculpaților, având în

vedere și faptul, că legea procesuală nu prevede competența instanței de a remite

cauza procurorului pentru efectuarea urmăririi penale suplimentare.

Motivele apelurilor avocaților Natalia Moloșag, Veronica Mihailov cu privire la

faptul aprecierii superficiale de către instanța de fond a faptului încălcării drepturilor

părților vătămate prin deținerea ultimilor în celule supraaglomerate, că reținuții erau

nevoiți să stea în picioare,că nu aveau acces la apă, la WC, că nu a fost asigurată

ordinea în celule, nu pot fi luate în considerație, fiindcă în actul de învinuire nu au

fost expuse astfel de fapte în sensul acuzării.

În această privință, instanța de apel a reiterat după cum a fost menționat mai sus,

că învinuirea imputată inculpaților este defectuoasă și nu a fost modificată nici la

judecarea cauzei, inclusiv cu includerea datelor din concluziile Comisarului

Consiliului Europei pentru D.O. precum și din concluziile expuse de Comisia

Europeană pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante, de

aceia rămân declarative motivele autorilor apelurilor și în această parte.

acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în alt complet de

judecată, invocînd:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

- constatarea eronată a instanței de apel: „învinuirea adusă inculpaților este una

abstractă”;

- argumentele instanței de apel nu corespund realității, fiindcă în ordonanța de

punere sub învinuire sunt respectate cerințele art. 281 alin. (2) Cod de procedură

penală;

4

- instanța de apel nu a dat apreciere probelor prezentate de partea acuzării, care

pe deplin dovedesc vina inculpaților.

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursurile declarate

urmează a fi admise din următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să-l admită, să dispună rejudecarea

de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de

către instanța de recurs.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de

apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

La chestiuni de fapt se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta reținută ori

numai imputată s-a săvîrșit ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au

fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual,

penal sau administrativ au fost corect aplicate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar nepronunțarea instanței de

apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului,

astfel decizia urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în instanța de apel.

Recurentul critică decizia recurată, invocînd, temeiul de casare prevăzut de art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală. Instanța de recurs consideră, că în

prezenta cauză evident se constată erori de drept invocate de recurent, și în

argumentarea poziției sale Colegiul va purcede la verificarea deciziei în cumul cu

sentința adoptată pe caz.

Astfel, din conținutul deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23

aprilie 2013, Colegiul penal lărgit evidențiază constatarea instanței de apel: „în ședința

de judecată a instanței de fond și a celei de apel, inculpații au pledat nevinovați de comiterea

infracțiunii incriminate și au respins toate acuzațiile care le-au fost aduse”, expunînd

descrierea amănunțită a declarațiilor inculpaților.

5

Apoi, instanța de apel a menționat că: „Declarațiile părților vătămate și a martorilor

audiați în cadrul judecării cauzei și de asemenea materialele dosarului nu conțin date

probatorii ce ar demonstra vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii după cum

urmează:” și în continuare instanța numai le enumeră, cu redarea acestora: „declarațiile

părților vătămate Ionașcu Ion, Goluța Ruslan, Botnari Ștefan, Crețu Sergiu, Hîncu Damian,

martorilor Luca Vasile, Pulișca Grigire, Luca Lilian, Afanasii Oleg, Moraru Constantin,

Coptileț Dan, Pîrlici Dan, precum și materialele cauzei: raportul de examinare medico-legală

nr. 2356/D din 02.09.2009, (f.d. 17, v.1); raportul de expertiză medico-legală nr. 277/D din

22.02.2010, (f.d. 35, v.1); raportul de expertiză medico-legală nr. 336/D din 24.02.2010, (f.d.

51, v.1); raportul de expertiză medico-legală nr. l557/D din 25.06.2009 (f.d. 98, v.1); raportul

de expertiză medico-legală nr. 441/D din 26.02.2010 (f.d. 117, v.1); raportul de expertiză

medico-legală nr. 2668/D din 05.10.2009 (f.d. 136, v.1); raportul de expertiză medico-legală

nr. 335/D din 17.03.2010 (f.d. 14, v.2); fotocopia registrului nr. 1 a persoanelor aduse în CP

Centru, mun. Chișinău (f.d. 28-54, v.2); regulamentul tip al unităților de gardă ale organelor

afacerilor interne, aprobat prin Ordinul nr. 51 din 27.02.2001 (f.d. 66-68, v.2); regulamentul

tip al CP Centru al CGP mun. Chișinău, aprobat prin Ordinul nr. 08 din 14.01.2009 (f.d. 70-

76, v.2); fișa postului inspectorului superior operativ de serviciu în unitatea de gardă (f.d. 87;

v.2); fișa postului ajutorului inspectorului superior operativ de serviciu în unitatea de gardă

(f.d. 89); fișa postului Șefului unității de gardă (f.d.92, v.2); extrasul din ordinul nr. 369ef din

10.08.2007 (f.d. 104, v.2); extrasul din ordinul nr. 136ef din 20.03.2009 (f.d. 105, v.2)”.

În acest context, Colegiul menționînd prevederile art. 100 alin. (4) și art. 101 alin.

(1)-(4) Cod de procedură penală, și invocînd doctrina juridică națională, remarcă că,

verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea veridicității probei

sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba cu realitatea

obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse, coroborarea lor cu alte probe,

verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar

prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele

procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cît și mijloacele de probă

din care au fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale

prevăzute de prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire,

instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere trebuie să

se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

Termenul "convingere intimă" exprimă atitudinea imparțială, independentă, fără

prejudecăți față de o probă sau alta. Judecătorul este independent la aprecierea

probelor, nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe. La aprecierea probelor

nu pot fi date anumite indicații referitor la valoarea probantă a unei sau altei probe.

Aceasta determină una din regulile esențiale ale aprecierii probelor - nici o probă nu

are o valoare dinainte stabilită.

6

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, conclu-

denta și utilitatea acestora. De menționat că proba trebuie apreciată și după

veridicitatea acesteia. Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o corespundere a

datei de fapt examinată de către instanță cu realitatea pe care o probează această dată.

Toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punctul de vedere al coroborării lor.

Raportînd prevederile legale și doctrinale menționate la verificarea și aprecierea

probelor efectuată de instanța de apel, expusă în decizia adoptată de aceasta, Colegiul

evidențiază doar concluzia: „Analizând și apreciind toate probele în ansamblul, instanța de

apel la fel ca și prima instanță a conchis, că pe parcursul judecării cauzei nu au fost prezentate

probe pertinente și concludente, ce ar demonstra, că inculpații au comis infracțiunea prevăzută

de art. 329 alin. (2) lit. b) Cod penal. După adoptarea sentinței de achitare privind lipsa

probelor de vinovăție a inculpaților, ulterior în cererea de apel nu au fost indicate, iar în

instanța de apel nu a fost prezentată nici o probă suplimentară în sensul confirmării vinovăției

inculpaților”.

Aici, Colegiul consideră necesar de remarcat că forța probatorie a cumulului de

probe administrat la caz și supus examinării nu a fost pusă la îndoială de către partea

apărării, și ca urmare nu a fost indicat nici un argument sau o circumstanță care ar

determina recunoașterea probelor ca lipsite de putere juridică și acumulate cu

încălcări procedurale fapt ce determină legalitatea administrării acestora.

Astfel, Colegiul constată că instanța de apel a grupat o parte din probe,

argumentînd la general că ele nu confirmă vinovăția inculpatului, fără să le aprecieze

pe fiecare în parte și să se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității probei

respective, expunînd temeiul respectiv și să-și argumenteze clar concluziile sale în

decizia adoptată.

Mai mult ca atît, Colegiul reține că instanța de apel a menținut și a considerat

corectă concluzia instanței de fond în acest sens: „Așadar, sunt irelevante și urmează a fi

respinse ca nefondate motivele apelului acuzatorului de stat referitor la faptul, că chipurile în

sentință nu s-a dat apreciere contradicțiilor dintre depozițiile date de către inculpați,

materialele cauzei penale și declarațiile date de către părțile vătămate,precum că instanța de

fond nu a examinat la justa valoare rapoartele de expertiză medico - legale a părților vătămate,

că nu s-a ținut cont de declarațiile părților vătămate privind maltratarea lor în incinta CPs

Centru, mun. Chișinău, că chipurile partea acuzării a prezentat instanței probe pertinente,

admisibile și concludente, care în volum deplin dovedesc vinovăția inculpaților.”

Astfel, Colegiul specifică faptul că, instanțele nu au făcut o analiză amplă a

probelor acumulate pe cauză, nu au indicat pentru care motive s-au admis unele

probe și s-au respins altele, nu a argumentat detaliat, cu trimitere la prevederile legale

respective, de ce s-au respins probele ce au fost aduse în confirmarea învinuirii

inculpaților. Toate probele administrate nu au primit o apreciere la justa lor valoare,

iar concluziile făcute de instanța de apel sunt formale, premature ce au reiterat

concluziile instanței de fond, ce nu rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în

cauză.

Concluzionînd cele expuse mai sus, Colegiul constată că argumentul

recurentului referitor la faptul că instanțele de judecată nu au dat apreciere probelor

7

prezentate de partea acuzării și-a găsit confirmare, astfel, rezultatele activității

organului de urmărire penală și baza probatorie propusă de acuzare în cadrul acestei

cauze penale, urmează a fi verificată de către instanța de apel la ședințele de judecată

publice, cu respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor implicate pe caz,

respectîndu-se principiul contradictorialității procesului penal și legalității armelor în

proces, stipulat la art. 24 Cod de procedură penală, ceea ce nu a fost efectuat.

În privința argumentului recurentului privind constatarea de către instanța de

apel a învinuirii aduse inculpaților ca una abstractă, Colegiul precizează că conform

deciziei adoptate instanța de apel a concluzionat: „Nu au fost răsturnate concluziile

primei instanțe referitor la aprecierea învinuirii ca una abstractă în baza art. 329 alin. (2) lit.

b) Cod penal”.

La baza acestei concluzii instanța de apel a indicat că: „<în situația în care în

învinuirea imputată inculpaților nu este indicat concret timpul, locul, modul pretinsei

maltratări, rămâne defectuos nu numai actul de învinuire, dar și probatoriul în baza căruia

poate fi adoptată o sentință de condamnare”.

Potrivit ordonanța de punere sub învinuire din 10 iunie 2010 (f.d. 117, v.2), Vlad

T.D., a fost învinuit în aceia că: „deținînd funcția de inspector superior operativ de serviciu

ai Unității de Gardă a Secției organizare, analiză și control a CP Centru, mun. Chișinău, fiind

persoană cu funcție de răspundere a îndeplinit necorespunzător: obligațiile de serviciu

prevăzute la art. art. 1, art. 2 pct. 2), 4), art. 12, pct. 1), art. 14, art. 15 din Legea cu privire la

poliție nr. 416-XII din 18.12.1990, conform cărora trebuie să-și desfășoare activitatea în baza

respectării stricte a legilor, să protejeze viața, sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele

societății și ale statului de atentate criminale și alte atacuri nelegitime, să prevină și să curme

crimele și alte infracțiuni, să mențină ordinea publică și să asigure securitatea publică, să i-a

măsuri pentru apărarea vieții sănătății, demnității și onoarei cetățenilor, să comunice despre

aplicarea forței fizice șefului său direct, să nu supună pe nimeni la torturi, să poarte

responsabilitate personală pentru realizarea întocmai a obligațiilor de serviciu, să răspundă de

respectarea principiilor ce guvernează conduita polițistului, legislației în domeniul drepturilor

omului, a legislației procesual-penale, atribuțiile funcționale, aprobate prin ordinul nr. 8 din

14.01.2009, conform cărora inspectorul superior operativ de serviciu organizează activitatea

serviciului diurn și poartă răspundere completă pentru calitatea îndeplinirii de către membrii

grupurilor operative a obligațiilor de serviciu, (pct. l din anexa la ordin), este obligat să

supravegheze și poartă responsabilitate personală pentru activitatea de detenție a persoanelor

reținute și arestate, acționînd cu titlu oficial ca persoană ce reprezintă Ministerul Afacerilor

Interne (pct. l3 din anexa la ordin). În conformitate cu graficul de serviciu aprobat de

comisarul CPs. Centru, mun. Chișinău pentru luna aprilie 2009, Vlad T.D., aflindu-se în

serviciul diurn, începînd cu 07.04.2009, ora 10.00, pînă la 08.04.2009, ora 10.00, s-a aflat la

serviciu la sediul CP Centru, mun. Chișinău, amplasat în mun. Chișinău, str. Bulgară 40. În

intervalul de timp menționat, pe parcursul aflării sale la serviciu, în cadrul exercitării

atribuțiilor de funcție a dat dovadă de atitudine neglijentă și neconștiincioasă față de obligațiile

de serviciu, astfel, întrucît în situația nerespectării legislației în vigoare de către colaboratorii

de poliție în incinta CPs Centru, mun. Chișinău, nu a intervenit și nu a întreprins măsuri

eficiente pentru asigurarea drepturilor și libertăților persoanelor reținute și aduse în sediul

8

CPs Centru, mun. Chișinău, dintre care Bularga Nicolai și Crețu Sergiu, care, prin acțiunile

intenționate ale mai multor colaboratori de poliție au fost supuși la acte de tortură, manifestate

prin aplicarea violenței fizice și psihice, ce s-au soldat cu cauzarea de urmări grave intereselor

publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, exprimate prin

încălcarea art. 3 CEDO, care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau

tratamentelor inumane ori degradante”.

În ordonanța de punere sub învinuire din 10 iunie 2010 (f.d. 122, v.2), La Buzu

V.A., este descrisă aceeași situație.

Conform art. 281 alin. (2) Cod de procedură penal: „Ordonanța de punere sub

învinuire trebuie să cuprindă: data și locul întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele,

prenumele, ziua, luna, anul și locul nașterii persoanei puse sub învinuire, precum și alte date

despre persoană care au importanță juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei,

locului, mijloacelor și modului de săvîrșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterului vinei,

motivelor și semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanțelor în

virtutea cărora infracțiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de

infracțiune, mențiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de

învinuit în această cauză conform articolului, alineatului și literei articolului din Codul penal

care prevăd răspunderea pentru infracțiunea comisă”.

În acest context Colegiul consemnează, că concluzia instanțelor de fond și de apel

cu referire la neindicarea în actul de învinuire a datei, locului și modului de săvîrșire a

infracțiunii este prematură, deoarece analizînd ordonanțele de învinuire, se constată

că acestea corespund prevederilor art. 281 alin. (2) Cod de procedură penal, fiind

menționate: data - „aflindu-se în serviciul diurn, începînd cu 07.04.2009, ora 10.00, pînă la

08.04.2009, ora 10.00” și „aflindu-se în serviciul diurn, începînd cu 08.04.2009, ora 10.00,

pînă la 09.04.2009, ora 10.00”, locul – „sediul CP Centru, mun. Chișinău, amplasat în mun.

Chișinău, str. Bulgară 40”, iar modul de săvîrșire a infracțiunii este reflectat foarte clar

și detailat în actul de învinuire, prin enumerarea sarcinilor și obligațiilor de serviciu,

indicînd articolele, punctele și prevederile a acestora.

La descrierea părții expunerii a rechizitoriului (141-149, v.2), Colegiul consideră

că de asemenea, au fost întrunite condițiile art. 296 alin. (2) Cod de procedură penal,

învinuirea fiind clară cu descrierea tuturor elementelor obligatorii.

Cu referire la mențiunea instanței de apel, privind neindicarea modului pretinsei

maltratări în actele de învinuire, Colegiul remarcă că inculpații nu au fost puși sub

învinuire pentru sîvîrșirea actelor de tortură ci pentru săvîrșirea infracțiunii de

neglijența în serviciu. Astfel, instanțe de apel urma să verifice dacă probele cercetate

au confirmat sau nu această învinuire și urma să se expună asupra acestui aspect în

concluziile sale.

La acest capitol, Colegiul consideră necesar de evidențiat că o atare cerință cu

privire la neclaritatea învinuirii nu a fost formulată la etapa corespunzătoare, nici de

inculpatul Vlad T.V, și nici de către avocatul acestuia pe parcursul procesului penal,

în conformitate cu prevederile art. 251 alin. (4) Cod de procedură penal.

Însă, în același moment, Colegiul atestă că apărătorul inculpatul Buzu V.A.,

Belinschi Maxim, la etapa prezentării materialelor de urmărire penală, în procesul-

9

verbal de prezentare a materialelor de urmărire penală (f.d. 140, v.2), a menționat: „Cu

învinuirea adusă lui Buzu V.A., nu sunt de acord și o consider neîntemeiată<,deoarece nu i s-

a adus la cunoștință Fișa de post și Regulamentele în baza căror urma să activeze și respectiv

nu erau cunoscute dr-le și obligațiile<”.

În textul susținerilor verbale a avocatului Belinschi M., la etapa examinării cauzei

în instanța de fond, acest argument de asemenea este menționat și descris detailat (f.d.

181-182, v.2).

La materialele cauzei (f.d. 251, v. 3) este anexat răspunsul Comisarului CPs

Centru, Ion Bilibov, la cererea avocatului Belinschi M. din 26.10.2010, cu privire la

clarificarea argumentului menționat mai sus.

Astfel, instanța de recurs considera că instanța de apel nu s-a expus asupra

argumentului invocat pe tot parcursul procesului penal de către avocatul Belinschi M.

cu privire la faptul dacă i-au fost aduse la cunoștință sau nu, obligațiile de serviciu

prevăzute în fișa de post și în Regulamentul-Tip al Unităților de Gardă ale organelor

afacerilor interne contra semnătură a inculpatului Buzu V.A., argument care nu poate

fi ignorat la constatarea existenței sau nu a componenței infracțiunii incriminate în

acțiunile sau inacțiunile inculpatului Buzu V.A.

Colegiul concluzionează că, o astfel de abordare a problemei de fapt și de drept

de către instanța de apel nu poate fi susținută pe motiv, că instanța nu a pătruns în

esența acestor problemei, și ca urmare consideră prematură concluzia instanței de

apel, precum că: „Prin urmare, Colegiul penal conchide, că ordonanțele de punere sub

învinuire a lui Vlad T.V. și Buzu V.A. și rechizitoriul sunt afectate de erori și nu pot servi ca

acte procedurale legale ce ar putea fi expuse în baza unei sentințe de condamnare”.

Astfel, din textul deciziei Curții de Apel se întrevede că aceasta a preluat aceleași

motive ale sentinței, întemeindu-și soluția pe declarațiile inculpaților, neglijînd o mare

parte din argumentele și probele prezentate de acuzare, în rezultat menținînd sentința

instanței de fond.

Colegiul penal lărgit menționează, că apelul este o cale de reformare a hotărîrii

sub aspect de fapt și de drept, în baza acestuia se face o nouă judecată în fond a

cauzei, apreciindu-se probele din dosar, utilizîndu-se și posibilitatea administrării de

noi probe.

În cazul dat, instanța de apel urma să-și expună punctul său de vedere asupra

fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și menționate în cererea de apel, în baza

evaluării proprii, juste, a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a celor

readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate în etapa

cercetării judecătorești și a celor administrate, cu respectarea dreptului la apărare al

părților, în această fază procesuală, și ca urmare să se expună asupra stării de fapt, a

vinovăției sau nevinovăției inculpaților după o analiză concretă a fiecărei probe în

parte și în cumul cu celelalte probe.

Instanța de apel în hotărârea adoptată urma să realizeze o justă interpretare și

aplicare a reglementărilor incidente, decizia adoptată urma să fie riguros

argumentată, faptei comise de inculpați urma să fie dată o încadrare juridică corectă,

iar motivarea soluției să fie bazată pe probele administrate în cadrul procesului penal.

10

Colegiul penal lărgit constată, că decizia instanței de apel din 23 aprilie 2013

contravine prevederilor art. 414 și 417 Cod de procedură penală, pe motiv că instanța

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și asupra circumstanțelor

importante pentru soluționarea corectă a cauzei penale. Erorile procesuale admise de

către Curtea de apel Chișinău cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

De asemenea, Colegiul consideră necesar de specificat precum că motivarea

soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice

aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și

formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar

instanțelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Motivarea hotărîrilor de către instanțele naționale constituie o obligație impusă

acestora și prin prevederile art.6 din CONVENȚIE. Colegiul constată că, în cauză,

instanța de apel nu și-a motivat decizia pronunțată, examinînd cauza penală prezentă

cu abateri de la normele de procedură și neapreciind probele care urmau să fie

cercetate sub toate aspectele.

În aceste împrejurări, Colegiul penal lărgit consideră că, erorile comise nu pot fi

reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece instanța de recurs

nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond, substituind instanța care a

judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual penale.

Încălcările enunțate determină incontestabil Colegiul să concluzioneze asupra

necesității de a casa decizia instanței de apel cu dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță în alt complet de judecători.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate de apelanți în apel, să verifice și

să aprecieze profund probele administrate și examinate în instanță în strictă

conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să elucideze faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate, și ca urmare să efectueze o încadrare juridică corectă, să

analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 329 Cod penal în acțiunile sau inacțiunile inculpaților, să constate

prezența sau lipsa urmărilor grave și în cazul dacă sunt în ce constau ele, în cazul

constatării vinovăției să indice care obligațiuni sau atribuții de serviciu au fost

încălcate de către inculpați, sau au fost executate necorespunzător reieșind din funcția

deținută, și să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, ținînd cont de

motivele expuse în pct. 6 ale prezentei decizii, de prevederile Hotărîrilor explicative al

Plenului Curții Supreme de Justiție, de practica unitară în acest domeniu, de practica

relevantă a CtEDO, inclusiv hotărîrile: Pădureț contra Moldovei din 05 aprilie 2010,

Valeriu și Nicolae Roșca contra Moldovei din 20 octombrie 2009, și ca urmare să

pronunțe o hotărîre legală și întemeiată.

11

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite, recursul ordinar declarat de către procurorul Procuraturii de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Sergiu Brigai, casează total decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 23 aprilie 2013, în cauza penală în privința lui Vlad Traian

Valeriu și Buzu Vasile Andrei și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță,

în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia pronunțată public la 21 ianuarie 2014, ora 09.50.

Președinte: (semnătură) Petru Ursache

Judecători: (semnătură) Nicolae Gordilă

(semnătură) Vladimir Timofti

(semnătură) Elena Covalenco

(semnătură) Ghenadie Nicolaev

Copia corespunde originalului

Judecător: Nicolae Gordilă

12